CANTON, cantoane, s. n. 1. Clădire construită în imediata apropiere a unei căi de comunicație și înzestrată cît aparate de semnalizare și de comunicație, necesare pentru supravegherea și întreținerea acelei căi; servește și ca locuință pentru cantonier. Becurile mari de la barieră își legănau lumina peste linii. La canton suna un clopot semnalul de închidere a drumului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 61. Gîngu știa că la cantonul de aci e un om bălan, cu glasul. moale. C. PETRESCU, S. 39. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor, în cadrul căreia activează pădurarul; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. Părăsiți și ideea nefericită de a împărți Franța în cantoane. CAMIL PETRESCU, T. II 495. Cantonul [în Elveția] să poate socoti ca un județ, cu atîta numai deosebire că, fieșcare canion își are obiceiurile și prăvăliile lui, care să potrivesc cu foloasele locului. GOLESCU, Î. 162.