LUDOVIC (LOUIS), numele a 18 regi ai Franței. Mai importanți: L. I cel Pios, împărat (814-840). V. Ludovic, împărați și regi germani. 2. L. VI cel Gros (1108-1137). A promovat o politică de centralizare, restabilind ordinea în domeniul regal (mai ales Île-de-France). A luptat împotriva regelui Henric I al Angliei și a împăratului Henric V. 3. L. VII cel Tânăr (1137-1180). A condus, fără succes, a doua cruciadă (1147-1149). În 1152, în urma divorțului de ducesa Aliénor dAquitania și a căsătoriei acesteia cu regele englez Henric II, a pierdut Aquitania. 4. L. VIII Leul (1223-1226). A luptat cu englezii, cucerind Poitou, Saintonge, Limousin, Périgord ș.a. 5. L. IX cel Sfânt (1226-1270). A desfășurat o politică de centralizare a statului, reorganizând justiția, armata și sistemul monetar. În urma luptelor cu englezii, prin Pacea de la Paris (1259) a obținut Normandia, Anjou, Maine și Poitou. A întreprins două cruciade; a șaptea (1248-1254) în Palestina, pentru a o elibera de sub dominația Egiptului și a opta (1270, în Tunisia, unde moare de ciumă). Canonizat (1297), este comemorat la 25 aug. 6. L. XI (1461-1483). A întărit considerabil puterea regală centrală, înfrângând, cu ajutorul cantoanelor elvețiene, o coaliție a marilor seniori feudali francezi, în frunte cu Carol Temerarul. În urma Tratatului de la Arras (1482) a anexat ducatul Burgundiei. Adept al unei politici economice mercantiliste. 7. L. XII (1498-1515). Printr-o serie de războaie a urmărit să anexeze teritorii în Italia, dar a fost înfrânt. 8. L. XIII (1610-1643). A fost tutelat în actele sale de autoritate monarhică de cardinalul Richelieu și de mama sa, Maria de Medici. În timpul său, Franța a intrat în Războiul de 30 de Ani (1635). 9. L. XIV cel Mare (supranumit Regele Soare) (1643-1715). În timpul minoratului său (până în 1661), statul a fost condus de cardinalul Mazarin și mama sa, Ana de Austria. Prin înăbușirea Frondei și datorită activității unor colaboratori iluștri, ca Mazarin, Louvois, Colbert, a netezit calea spre instaurarea absolutismului regal, care a atins apogeul în timpul domniei lui (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”). În 1685 a revocat Edictul din Nantes. A promovat o politică externă de anexiuni: Războiul de Devoluție împotriva Spaniei, încheiat cu Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1668), războiul împotriva Olandei, încheiat prin Pacea de la Nijmegen (1678), războiul cu Liga de la Augsburg, terminat prin Tratatul de la Ryswick (1697), Războiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei, sfârșit cu tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714). Aceste războaie și luxul Curții regale au ruinat Franța. În timpul domniei lui au înflorit artele, literatura și științele („secolul lui L. XIV”). 10. L. XV (1715-1774). Sub regența lui Filip II duce de Orléans (1715-1723). În prima parte a domniei sale se remarcă guvernarea cardinalului de Fleury (1726-1743). A participat la Războiul de Succesiune la Tronul Poloniei (1733-1735), la Războiul de Succesiune la Tronul Austriei (1740-1748) și la Războiul de 7 Ani (1756-1763). 11. L. XVI (1774-1792). A încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluția Franceză (1789-1794), condamnat și ghilotinat (1793). 12. L. XVIII (1814-1815 și 1815-1824). A promovat o politică internă de restaurare a privilegiilor pierdute în timpul Revoluției Franceze și a Imperiului. Unul dintre inițiatorii Sfintei Alianțe. În ultimii ani, sub influența ultraregaliștilor conduși de Villèle, a intervenit în Spania, înăbușind revoluția de aici.