ADOPTARE, adoptări, s. f. Acțiunea de a adopta. 1. Adopție. 2. Însușire, acceptare a felului de a vedea al altuia, primire a unei păreri, a unei metode. ♦ Acceptare în urma unui vot. După adoptarea legilor de către Marea Adunare Națională, ele sînt semnate de președintele și de secretarul Prezidiului și publicate în Buletinul Oficial. CONST. R.P.R. 19.

aht, ahtiat, oit, oita, oitică, văita, văicări, vai Cuvîntul aht e înregistrat în dicționarele noastre cu exemple din secolul al XIX-lea. DU îl consideră formă „intensivă” a lui ah și îl compară cu ofta. TDRG presupune că aht e față de ah ca ofta față de of, dar pe oft îl socotește eventual ca pe un postverbal al lui ofta. În DA, aht, aft devin variante ale lui ah, iar pentru etimologie se trimite la alb. aft, ngr. ἄχτι. turc. ahk, în timp ce ahtiat e explicat ca derivat din ngr. ἄχτι. CADE și DLRM nu dau nici o explicație etimologică. În albaneză, aht a fost explicat prin turc. ahìt (?), din arab. ahd (Tahir Dizdari, Buletin i Universitetit shtetëror të Tiranës, Seria shkencat shoqërore, 1960, fasc. 3, p. 244). Sînt însă alte două serii de fapte care ar trebui aduse în discuție. Greaca cunoaște, din antichitate pînă azi, pe ἄχθος cu înțelesul de „greutate”, „păs”, ἄχθομαι „a fi necăjit”, alături de ἄχος „durere”, „doliu”, ἄχομαι „a fi mîhnit”, fără etimologie valabilă. Nu cred că ar fi o îndrăzneală prea mare să le socotim expresive, chiar dacă în grecește nu poate apărea un cuvînt de forma ah (pentru elementul θ, vezi μόγος, μόχθος „muncă grea”, „,suferință”). La Homer apare un verb ὀχθέω, pe care toți comentatorii îl înțeleg ca „a se înfuria” (Murnu, Iliada, IL, 570, traduce cu „a ofta”), unii punindu-l în legătură cu ἔχθος „dușmănie”. Am avea deci aici un derivat pe baza unui expresiv oh. În orice caz, dacă facem abstracție de ipotezele prea complicate, ἄχθος ar putea explica pe aht, după care s-ar fi format oft și deci ofta. Să ținem seamă apoi că vai formează un grup semantic cu ah și of și că, deci, văita ar putea fi format ca ofta (derivarea lui văita de la vaiet nefiind un lucru perfect; dovedit, ef. alb. vaj și verbul vajtue). Cît privește pe ahtiat, e simplu să vedem în el un participiu, cf. migdalat, dar rămîne încă de explicat originea lui i. lată însă acum a doua serie de fapte. Bulgara cunoaște un sufix -t- cu care formează verbe, în general de la onomatopee : бухтя „a bufni” de la бух „buf”, ехтя „a răsuna” de la ex, пухтя „a pufăi” de la пух „puf !”, шептя „a șopti” de la шеп- etc. (vezi L. Beaulieux, Grammaire de la langue bulgare, Paris, 1933, p. 276). Deci originea lui ofta, văita ar putea fi găsită în bulgară. Pe de altă parte, bulgara are și o formație în -k- : ахкам de la ax, вайкам de la вай, ceea ce mi se pare că lămurește originea lui văicăra, văicări, care a încurcat pe specialiștii noștri ; în același: timp, "scad pînă aproape de zero șansele lui vai de a fi explicat prin lat. uae. În sfîrșit, chiar dacă oftică nu are nimie comun cu gr. ὀχθέω, adaug aici că în romînește ar putea foarte bine să provină nu direct din gr. , ci prin intermediul bg. ormuna.

albuminemie sf [At: DN³ / P: ~mi-e / Pl: ~ii / E: fr albuminémie] 1-3 (Med) (Buletin de) analiză cu (prezența albuminei în plasma sangvină).

albuminurie sf [At: DA ms / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: fr albuminurie] 1-3 (Med) (Buletin de) analiză cu (prezența albuminei în urină).

albumozurie sf [At: DN³ / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: fr albumosurie] 1-6 (Med) (Buletin de) analiză cu (prezența în urină a) peptonei (sau a albumozei).

alcoolemie sf [At: DEX² / P: ~co-o-le-mi-e / Pl: ~ii / E: fr alcoolémie] (Med) 1-3 (Buletin de) analiză cu prezența temporară a alcoolului (2) în sânge. 4 Procent de alcool (2) în sânge.

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE STUDII SUD-EST EUROPENE (A.I.S.S.E.E.), organism științific neguvernamental, creat din inițiativa României, în 1963, cu sediul la București. Are ca scop promovarea studiilor din sud-estul european în domeniul științelor umanistice. Publică un buletin.

AUDIȚIE, audiții, s. f. Faptul de a audia; (concretizat) ceea ce se audiază, în special concert dat în fața unui cerc restrîns de ascultători. Organizarea de audiții colective ale buletinelor de știri ale posturilor centrale de radio cît și ale stațiilor de radioficare constituie de asemenea o formă importantă prin care instituțiile culturale de masă pot face informarea țărănimii muncitoare asupra evenimentelor care se petrec pe plan intern și internațional. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 346, 2/1. Oamenii muncii din sală au cerut la sfîrșitul audiției ca asemenea manifestări să aibă loc cît mai des în căminele culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 2/3. ◊ Audiție pe discuri = concert constînd din piese muzicale imprimate pe discuri. ◊ Expr. (A executa o bucată muzicală) în primă audiție = (a cînta o bucată) pentru prima dată în fața publicului. Pronunțat: a-u-di-ți-e.

autorutier, -ă adj. în sint. trafic, buletin autorutier – Relativ la transportul auto pe autostrăzi și șosele ◊ „Dănuț ascultă buletinul autorutier.” (din fr. autoroutier; PR 1957)

bacilemie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr bacillémie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (pătrunderea bacililor în vasele de sânge). 4 Infecție generalizată datorită bacilemiei (3).

bacilurie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr bacillurie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (prezența bacililor în urină).

bacteriemie sf [At: DA ms / P: ~ri-e~ / Pl: ~ii / E: fr bactériémie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (infecția provocată de pătrunderea, în sânge, a unor bacterii care pot produce o infecție localizată).

bacterioscopie sf [At: DN³ / P: ~ri-o-sco-pi-e / Pl: ~ii / E: fr bactérioscopie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (examenul unui preparat microscopic, pentru a depista prezența bacteriilor).

bacteriotoxemie sf [At: DN³ / P: ~ri-o-to-xe-mi-e / Pl: ~ii / E: fr bactériotoxemie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (intoxicația generală datorată toxinelor bacteriilor).

bacteriotoxemíe s.f. (med.) Intoxicație generală cauzată de răspîndirea, în sînge, a toxinelor unor bacterii. ◆ Concr. Buletin de analiză referitor la o astfel de intoxicație. • sil. -ri-o-. pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. bactériotoxémie.

bacteriurie sf [At: DN³ / P: ~ri-u-ri-e / Pl: ~ii / E: fr bactériurie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (prezența bacteriilor în urină).

bacteriuríe s.f. (med.) Prezența bacteriilor în urină. ◆ Concr. Buletin de analiză referitor la prezența bacteriilor în urină. • sil. -ri-u-. pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. bactériurie.

BIBLIOGRAFIC, -Ă, bibliografici, -e, adj. De bibliografie, privitor la bibliografie. Indicațiii bibliografice. Buletin bibliografic. – Pronunțat: -bli-o-.

bilet sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / Pl: ~e (înv) -turi / E: fr billet] 1 Scrisoare de câteva rânduri Si: răvaș Cf țidulă. 2 Bucată de hârtie cuprinzând o informație scrisă sau tipărită. 3 (Iuz; îs) ~ de identitate Buletin de identitate. 4 Bucată mică de hârtie sau de carton imprimată care conferă cuiva un drept temporar. 5 (Îs) ~ de bancă Bancnotă. 6 (Fam; îs) ~ verde Dolar. 7 (Îs) ~ ipotecar Înscris de împrumut al statului cu scadență scurtă. 8 (Îs) ~ de ordin Hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o sumă de bani la cererea acesteia din urmă Si: cambie Cf trată, poliță.

*bilét n., pl. e (fr. billet, îld. bullet, d. bulle, bulă, adeverință). Scrisorică, misivă: bilet de invitare la nuntă. Cartă de intrare, de circulațiune: bilet de teatru, de tren. Buletin: bilet de loterie. Bilet de bancă, hîrtie emisă de banca Națională și care înlocuĭește monetele de aur și de argint (V. bancă). Bilet la ordin, poliță, cambie saŭ trata, hîrtie pin care de angajezi să plăteștĭ o sumă la o epocă fixă fie persoaneĭ la favoarea căreia a fost subscris biletu, fie la ordinu eĭ (după ordinu eĭ), adică orĭcuĭ va fi dat acest bilet persoana de care e vorba. – Biletele la ordin, trebuie să fie făcute pe hîrtie de timbru (V. gir). Iacătă un exemplu de bilet de ordin: Galați, 4 Iuliŭ 1935, B.P. fr. 1,000. La unu Maĭ viitor voĭ plăti domnuluĭ Paul saŭ la ordinu d-luĭ suma de o mie de franci. Valoarea primită în în marfă. La domiciliul meŭ, str. X, N 2. Ion Grecu – Originea biletuluĭ de bancă e aceasta, după cum se constată dintr’un manuscris scris la 1487 de Antonio Agapida și conservat la biblioteca din Heidelberg; la 1484, contele Tendilla asedie cetatea Alhambra și, nemaĭ avînd banĭ ca să plătească soldațiĭ, emise niște chitanțe iscălite de el și porunci să fie primite în loc de banĭ. După asediŭ, ele fură preschimbate pe banĭ de metal. La 1684, aceĭași procedură fu întrebuințată în Canada, unde trupele franceze duceaŭ războĭ. Atunci intendentul De Meulles s’a folosit de bonurĭ scrise pe cărțĭ de joc pentru ceĭ 400 de soldațĭ aĭ luĭ, ĭar Ludovic XIV le-a recunoscut valabilitatea. Urmașu lui De Meulles a scos și el bonurĭ care reprezentaŭ adevărate bilete de bancă, și această operațiune s’a continuat pînă în 1760. Apoĭ biletu de bancă (numit și bancnotă și bumașcă) ajunse din ce în ce maĭ obișnuit, cum îl vedem astăzĭ. Dar în China, biletu de bancă a fost întrebuințat încă de la 2700 înainte de Hristos.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare conținînd numai cîteva rînduri, adresată de obicei unei persoane din aceeași localitate și trimisă printr-un curier. Am dat femeii țăranului un bilet pentru doctorul din tîrg. IBRĂILEANU, A. 179. 2. Bucată de hîrtie sau de carton de format mic, prin care se garantează cuiva un drept temporar. Nu e voie să umbli cu trenul fără bilet! DUMITRIU, B. F. 6. Îl păstrase ca să-și cumpere un bilet de amfiteatru. CARAGIALE, O. III 20. ◊ Bilet de voie = hîrtie pe care se menționează permisiunea de a ieși în oraș, acordată unui militar încazarmat sau unui elev intern. ♦ (Rar) Bilet de identitate = buletin de identitate. Mă mir cum criticul de la «Romînia» nu i-a cerut lui Gheorghe și bilet de identitate. GHEREA, ST. CR. II 247. ♦ (Fin.) Bilet de bancă = bancnotă. Bilet la ordin = cambie (1). – Pl. și: (învechit) bileturi (ALECSANDRI, T.J 83).

bilet n. 1. scrisoare foarte scurtă: bilet de invitațiune; 2. carte de intrare: bilet de teatru; 3. buletin numerotat: bilet de loterie; 4. numele unor hârtii de credit care circulă în public: bilet de bancă, hârtie-monedă emisă de Banca Națională (de 20, 100 și 1000 lei), care circulă ca monedă de metal; bilet de ordin, înscris sau poliță prin care se obligă a plăti o sumă de bani la o epocă fixă; bilet ipotecar, înscris pe ipotecă.

BILUNAR ~ă (~i, ~e) 1) Care are loc de două ori pe lună; bimensual. Seminar ~. 2) (despre publicații periodice) Care apare de două ori pe lună; bimensual. Buletin ~. /bi- + lunar

bolentin, bolentine s. n. buletin de identitate.

*1) búlă f., pl. e (lat. bulla, bulbuc, bobiță de apă, de unde și ebullitio, ebulițiune. V. buletin și hrisov). Beșicuță de aer care se ridică la suprafața apeĭ (saŭ altuĭ lichid) orĭ se prinde de păreții vasuluĭ. Bula de aur, medalion pe care-l purtaŭ băĭețiĭ nobilĭ romanĭ pînă la etatea de 17 anĭ. Ordonanța luĭ Carol IV al Germaniĭ care regula forma alegerilor imperiale. Bula papală, decret papal de al căruĭ sigiliŭ atîrnaŭ doŭă bobițe de plumb cu imaginea sfîntuluĭ Petru și Paul: bulă de excomunicare. V. pitac 2.

buletin s. n., pl. buletine

buletin s.n. 1 (urmat de determ. care indică tipul, specificul etc.) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. ◊ Buletin oficial = publicație periodică de texte oficiale, legi, decrete etc. Buletin de știri = rezumatul noutăților zilei prezentat la radio sau la televizor. = Buletin medical (sau de sănătate, de analize) = a) raport asupra stării de sănătate a unei persoane (bolnave); b) spec. raport referitor la evoluția bolii unei personalități politice, artistice etc. Buletin meteorologic v. meteorologic. 2 Publicație periodică editată de o instituție specializată cuprinzînd referate, studii și informații (de specialitate) dintr-un anumit domeniu. ◊ Buletin de precomandă = publicație periodică editată de marile edituri și trimisă spre consultare celor interesați pentru a-și comanda din timp lucrările dorite. 3 (și buletin de identitate) Act oficial (sub formă de carnet) care atestă identitatea unei persoane față de autoritățile propriei țări, eliberat de organul de poliție din zona de reședință. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. ◊ Buletin de naștere v. naștere. 4 (și buletin de vot) Imprimat care cuprinde numele și prenumele candidaților la alegeri, cu ajutorul căruia alegătorii își exprimă opțiunile de vot. Trece la masă, scrie un buletin și-l dă Cetățeanului turmentat (CAR.). • pl. -e. /<fr. bulletin, it. bolletino, bulletino, germ. Bulletin; cf. lat. bulla, -ae „bulă”.

buletin sn [At: IORGA, L. II, 86 / Pl: ~e / E: fr bulletin] 1 (Urmat de determinări) Scurt comunicat (sau raport, anunț, notă oficială) care conține informații de actualitate și de interes public. 2 Adeverință eliberată de autoritate pentru a atesta ceva. 3 Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 4 (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 5 (Îs) ~ de vot Imprimat cuprinzând numele și prenumele candidaților la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii își exercită dreptul de vot.

buletin s. n., pl. buletine

buletin s. n., pl. buletine

buletin n. 1. mică hârtie pătrată pe care se scrie numele candidatului la alegeri; 2. scurtă dare de seamă despre lucrurile ce interesează publicul: Buletinul bursei; Buletinul legilor, culegere oficială de legi, decrete și ordonanțe; 3. fițuică eliberată de unele administrațiuni: buletin de bagaje.

BULETIN, buletine, s. n. 1. (De obicei determinat prin «de identitate») Act oficial care atestă identitatea unei persoane. I s-a făcut mutația în buletin. 2. (Urmat de diverse determinări) Scurt comunicat, anunț, raport sau notă cu caracter oficial, cuprinzînd o informație de actualitate și de interes public. Buletin de știri = serie de știri și scurte comentarii privind evenimentele la ordinea zilei, comunicate prin radio; radiojurnal. Buletin meteorologic = informație asupra situației meteorologice prezente și asupra desfășurării ei în următoarele 1-2 zile. Buletin medical = scurtă relatare cu privire la evoluția bolii unei personalități și la tratamentul medical ce i se aplică. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analiză medicală. 3. Nume dat unei publicații periodice (în special a unei instituții sau a unei societăți), cuprinzînd scurte dări de seamă asupra activității lor, studii și informații de specialitate etc.; revistă. V. anale, anuar, arhivă. Buletin bibliografic. Buletin documentar. ♦ (Determinat prin «oficial») Publicație periodică, cu caracter oficial, de stat, cuprinzînd legi, decrete, decizii etc. V. monitor. După adoptarea legilor de către Marea Adunare Națională, ele sînt semnate de președintele și de secretarul Prezidiului și publicate în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale.. CONST. R.P.R. 19. 4. (De obicei determinat prin «de vot») Listă cu numele candidaților la o alegere, cu ajutorul căreia votează alegătorul. A introdus buletinul în urnă.

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. Buletin de știri. Buletin meteorologic. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele candidaților și siglele partidelor, folosit în exercitarea dreptului la vot. – Din fr. bulletin.

*buletín n., pl. e (fr. bulletin, d. it. bullettino, care vine d. bulla, bulă). Sufragiŭ scris: buletin de vot. Raport oficial: buletinu armateĭ. Colecțiune de decrete, de deciziunĭ: buletinu legilor. Foaĭe care arată felu purtăriĭ orĭ silințeĭ cuĭva: buletinu unuĭ școlar.

BULETIN, buletine, s. n. 1. Act oficial care atestă identitatea unei persoane. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. 2. (Cu determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială, cuprinzînd informații de actualitate și de interes public. 3. Nume dat unei publicații periodice cuprinzînd scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. ◊ Buletin (oficial) = publicație periodică cu caracter oficial, de stat, cuprinzînd legi, decrete, decizii etc. 4. Listă cu numele candidaților la o alegere, cu ajutorul căreia votează alegătorul. – Fr. bulletin (<it.).

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinări) Scurt comunicat, raport, anunț sau notă oficială care conține informații de actualitate și de interes public. ♦ Adeverință eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicații periodice cu scurte dări de seamă, studii și informații de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atestă identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele și prenumele candidaților la o alegere, cu ajutorul căruia alegătorii își exercită dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

BULETIN ~e n. 1) Document oficial, prin care se consemnează sau se confirmă ceva. * ~ (de identitate) act oficial care atestă identitatea unei persoane. 2) Informație oficială despre evenimente sau chestiuni de actualitate și de interes public. ~ meteorologic. ~ de știri. 3) Publicație periodică oficială, cuprinzând legi, decrete, dispoziții. 4) Publicație periodică care cuprinde dări de seamă, studii scurte și informații dintr-un anumit domeniu de activitate. 5): ~ de vot imprimat pe care se scrie lista candidaților la o alegere și prin care alegătorii își exercită dreptul de vot. /<fr. bulletin

BULETIN s. n. 1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane. ◊ adeverință prin care se consemnează ceva. 2. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate. 3. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc. 4. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere. (< fr. bulletin)

BULETIN s.n. 1. Act, livret oficial cu care se poate legitima o persoană, atestîndu-i identitatea. ♦ Adeverință prin care se consemnează ceva. 2. Scurtă comunicare oficială. 3. Publicație periodică, cuprinzînd dări de seamă, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică (oficială) care cuprinde legi, decrete etc. 4. Listă, hîrtie care cuprinde numele candidaților într-o alegere și care este introdusă în urnă. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. bulletin, cf. it. bolletino].

buletin-anchetă s. n. Buletin prin care se efectuează o anchetă ◊ „În numărul de mâine al ziarului nostru va apărea un buletin-anchetă, la care sunt invitați să răspundă spectatorii cuplajului interbucureștean de miercuri.” I.B. 13 III 67 p. 4 (din buletin + anchetă)

BULETIN METEOROLOGIC DE AVIAȚIE informare făcută periodic asupra condițiilor de stare a vremii dintr-un interval de timp trecut și asupra evoluției probabile a timpului pentru diferite perioade utilizând: temperatura, presiunea atmosferică, viteza și intensitatea vântului, nebulozitatea, fenomene hidrometeorologice (ceață, polei, lapoviță, ploaie, ninsoare). Servește navigației aeriene și este înmânat conducătorilor de zbor și echipajelor aeronavelor, fiind întocmit de către stațiile meteorologice care deservesc aviația militară sau civilă.

BULETINUL „MIHAI EMINESCU”, revistă de istorie literară, consacrată în exclusivitate studiului vieții și operei lui M. Eminescu. A apărut succesiv la Cernăuți, Piatra Neamț și Rîmnicu Vîlcea, între 1930 și 1944, sub redacția lui Lecca Morariu și cu concursul lui Gh. Bogdan-Duică și G. Ibrăileanu.

BULETINUL OFICIAL v. Monitorul Oficial al României.

climatogramă sf [At: DEX² / Pl: ~me / E: climat cf fr climogramme] 1-2 (Buletin cu) reprezentare grafică a principalelor date meteorologice dintr-o regiune.

cloremie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr chlorémie] 1-3 (Buletin de) analiză cu (concentrația clorului în sânge) Si: cloruremie (1-3).

clorurie sf [At: DEX² / E: fr chlorurie] 1-6 (Buletin de) analiză cu (prezența clorului în sânge).

coagulogramă sf [At: DEX² / Pl: ~me / E: fr coagulogramme] (Med) 1-3 (Buletin de) analiză cu (tulburările date de coagularea sângelui). 4-5 (Buletin de) analiză pentru prezența coagulopatiei.

COMISIUNEA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, comisie științifică înființată în 1910 de către Spiru Haret, cu scopul de a publica izvoarele istoriei naționale. A funcționat pînă în 1938; a editat „Buletinul Comisiunii Istorice a României”.

COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE, comisie înființată în 1892 cu menirea de a inventaria, studia, păstra și restaura monumentele istorice. Din 1908 a editat un buletin, în care erau publicate studii și articole despre monumentele istorice ale trecutului (elaborate de N. Iorga, D. Onciul, V. Pârvan, T. Maiorescu, Gr. Tocilescu, Gr. Cerchez ș.a.). Sarcinile ei sînt preluate astăzi de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor istorice, de pe lîngă Ministerul Culturii.

comunicat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~e / E: comunica] 1 Informație oficială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. 2 (Mil) Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. 3-4 Comunicare (1-2).

COMUNICAT, comunicate, s. n. Comunicare, informație oficială (în special în problemele de însemnătate națională și internațională) difuzată prin presă, prin radio etc. Un comunicat al primăriei dădu de știre că au fost aduse cincisprezece vagoane cu făină. PAS, Z. III 162. ♦ Buletin, prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul, în timp de război, asupra operațiilor militare.

COMUNICAT ~e n. 1) Înștiințare oficială, emisă de un organ în drept, referitoare la un eveniment important. 2) (în vreme de război) Buletin informativ despre mersul operațiilor militare. /<fr. communiqué

COMUNICAT s. n. înștiințare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc. *buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare. (<fr. communiqué)

COMUNICAT s.n. Înștiințare, informație oficială difuzată prin presă, prin radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc. ♦ Buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate, prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare. [Cf. fr. communiqué, it. comunicato].

creatininemie sf [At: DN³ / P: cre-a~ / Pl: ~ii / E: fr créatininémie] (Med) (Buletin de) analiză (cu prezența creatininei în sânge).

CURIER ~i m. 1) Persoană care duce corespondența unei instituții. ◊ ~ diplomatic lucrător la ministerul de externe care transportă poșta diplomatică. 2) înv. Buletin informativ tipărit periodic, care cuprinde informații dintr-un domeniu oarecare. [Sil. -ri-er] /<fr. courrier

DACOROMANIA 1. Revistă de lingvistică, filologie și istorie literară, apărută la Cluj, în perioada 1921-1948, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, ca buletin al Muzeului Limbii Române. În cele 11 vol. editate se regăsesc studii de istorie a limbii române, de lexicologie, fonetică, gramatică, dialectologie, lingvistică generală, istorie literară etc., precum și o bogată bibliografie a publicațiilor din aceste domenii, apărute în țară și peste hotare. Din 1994, apare din nou, la Cluj-Napoca, sub egida Institutului de Lingvistică și Teorie Literară „Sextil Pușcariu”. 2. Revistă de studii literare și istorice apărută în 1973-1993 la Freiburg (Germania).

despóĭ, a -ĭa v. tr. (lat. dĭs-spǒliere saŭ dĕ-spǒliare; it. spogliare, pv. despolhar, fr. dépouiller, sp. pg. despojar. – Despoĭ, dispoĭ, despoaĭe, despoĭem, despoĭațĭ; să despoaĭe. V. spoliez). Dezbrac de tot. Jăfuiesc, prad, spoliez: a despoĭa pe cineva de avere. Privez, lipsesc: vîntu a despoĭat pomiĭ de frunze. A despoĭa scrutinu, a cerceta buletinele de vot depuse în urnă. – În vest despuĭem, -spuĭațĭ, -uĭat. Forma pop. dispoĭ se aude și’n est, și’n vest.

A DESPUIA despoi tranz. 1) A face să se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forța; a prăda; a jefui; a jecmăni; a jupui. 3) (animale moarte) A curăța de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curăța de coajă; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicație) A extrage în vederea studierii sau întocmirii unui studiu științific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urnă buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare

diminutiv ♦ 1. s. n. Element numeric distinctiv ◊ „Doctorul B.S. arată un buletin de analiză ieșit de la laborator, în care se demonstrează negru pe alb că două șarje de «Supco» (fidea cu pui) având diminutivul de fabricație 25 B3 și 26 B3 – au – conform expresiei în vigoare – proprietăți organoleptice modificate.” R.l. 14 IV 73 p. 2. ♦ 2. s. n. 1995 Abreviere, prescurtare v. Radu. ♦ 3. adj. 1978 Care folosește exagerat diminutivele v. fetițoasă (formal din fr. diminutif; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

DOCUMENT. Subst. Document, act, praxis (înv.), documente, scripte; dovadă, certificat, adeverință, zapiscă (rusism înv.), înscris, notificație, hîrtie, patalama (depr.), zapis (înv.), hrisov (înv.), ispisoc (înv.), uric (înv.); bulă (înv.), firman (înv.). Atestat; certificat de naștere; certificat de căsătorie; certificat de deces. Diplomă, mențiune. Proces-verbal, minută; condică, registru, catastif (înv. și fam.), catalog, dosar, jurnal de bord, foaie de parcurs; foaie de transport, scrisoare de trăsură, fraht. Testament. Foaie de zestre (dotală). Dare de seamă, raport, notă informativă, informare. Cerere, petiție, jalbă; contestație, memoriu, memorandum, memorial (înv.). Culegere de legi, cod, codice, codex, condică (înv.). Tratat, înțelegere, pact, convenție, acord; contract. Decret, decizie, hotărîre, ordonanță. Mesaj; scrisoare de acreditare. Declarație, manifest, proclamație, comunicat. Cronică, letopiseț, cronograf. Buletin, buletin de identitate, biroul populației (înv.); pașaport; permis, legitimație, carnet de membru; livret, livret militar. Brevet, licență, patentă. Copie, reproducere, transcriere, duplicat. Arhivă. Arhivar. Adj. Documentar, scriptic. Testamentar. Contractual. Vb. A întocmi un document, a redacta un act, a emite un act, a întocmi un memoriu, a face (a scrie) o cerere, a înainta (a depune) o cerere (un memoriu). A decreta, a emite un decret, a hotărî (a ordona, a orîndui) prin decret. A atesta, a dovedi, a certifica, a adeveri, a confirma; a legaliza, a autentifica. A înscrie, a înregistra, a întocmi un proces-verbal, a nota, a notifica, a scrie negru pe alb, a consemna, a trece în registru, a înmatricula, a intabula, a lua în evidență. A semna, a contrasemna, a subscrie, a parafa, a ștampila, a pecetlui, a sigila. V. carte, lege, scriere.

DOW-JONES [dau dʒəunz] 1. Metoda D.-J. = metodă de previziune a evoluției cursurilor la bursă, bazată pe analiza grafică a indicilor bursieri, pusă la punct de brokerii americani C.. H. Dow și E. Jones. 2. Index D.-J. = index american de prețuri, publicat, în 1883, de buletinul oficial al companiei Dow-Jones. 3. Indicele D.J. (mediile D.J.) = media cursurilor valorilor la bursă aparținând celor mai reprezentative 30 de companii din industrie, 15 companii de utilitate publică și 20 de transporturi, precum și media generală a acestor 65 de valori la sfârșitul unei zile de tranzacții la bursa din New York. 4. Teoria D.J. = teorie conform căreia se poate efectua o analiză a pieței după evoluția indicelui D.J. din industrie și transporturi (este considerată, în mod greșit, ca o metodă de previziune a evoluției economice).

eghilet sm [At: BULETIN, F. (1843 ), 418¹/40 / V: (rar) ~ă sf (pl: ~e) (îvr) eghelet sn (pl: ~uri) / Pl: ~eți / E: fr aiguillette] 1 Șnur cu capetele îmbrăcate în metal, folosit ca ornament la anumite uniforme militare. 2 Semn distinctiv purtat de ofițerii unor unități militare decorate.

ermeticește av [At: BULETIN, G. (1844), 76²/11 / V: h~ / E: ermetic + -ește] În mod ermetic (1).

exceptarisi vtri [At: BULETIN, F. (1833), 162¹/5 / V: (îvr) exe~ / P: ex-cep~ / Pzi: ~sesc / E: excepta + -arisi] (Iuz) 1-8 A excepta (1-8).

exersare sf [At: BULETIN, G. (1844), 129 1/14 / P: eg-zer~ / Pl: ~sări / E: exersa] 1 Efectuare sistematică și repetată a unor exerciții (1) în scopul dezvoltării unor calități fizice, morale sau intelectuale (sau formării unor deprinderi) Si: exercițiu (1), exercitare (1). 2 (Îvr) Exercitare (5). 3 (Rar) Instruire a soldaților. 4 Interpretare repetată a unei piese muzicale vocale (sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa respectivă (sau cu un instrument muzical).

exportator, ~oare [At: BULETIN, G. (1844), 461/2 / V: (îvr) esp~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr exportateur] 1-6 smf, a (Persoană, țară etc.) care exportă (1-3).

FENOMENE ATMOSFERICE. Subst. Fenomen atmosferic, fenomen al naturii, fenomen meteorologic. Precipitații. Ploaie, ploicică (dim.), ploiță, ploișoară (rar); aversă, ploaie torențială, rupere de nori, potop. Bură, burniță, burnițeală, buroaică (rar). Zăpadă, nea (înv., reg. și poetic), omăt (pop.), ometiță (reg.), ninsoare, ningău (pop.), fulguială, fulguire, fulguit; viscol, viscoleală, viscolire, viforire (pop.), vifor (pop.), viforeală (pop.), viforniță (pop.). Lapoviță, zloată. Brumă; chiciură, promoroacă. Polei. Grindină, piatră (pop.), măzăriche. Ceață, negură, negureală (pop.), înnegurare, burhai (rar), bură (pop.), pîclă. Rouă, roușoară (dim.), rouță (rar), rourare. Nor, norișor (dim.), noruț, nouraș,nourel (pop.), noruleț. Descărcări electrice; fulger, fulgerare, fulgerație, fulgerătură (rar), fulgurație; trăsnet, trăsnitură, tunet. Vînt, vîntuleț (dim.), vîntișor, curent de aer, suflare, boare, briză; furtună, vijelie, vîntoasă, vîntoaie (pop.); uragan, ciclon, taifun, tornadă; Vîrtej, trombă. Curcubeu. Auroră boreală (polară, australă). Buletin meteorologic, starea vremii. Meteorologie. Stație meteorologică. Meteorolog. Adj. Atmosferic. Ploios, pluvios (livr.), pluvial; burnițos. De zăpadă. Brumat, promorocit. Cețos, încețoșat; neguros, înnegurat, neguriu (rar), pîclos, împîclit. Rourat, rouros (rar), înrourat. Noros, înnorat, înnourat. Trăsnitor (rar); fulgerat. Vîntos, viforos (pop.), viforatic (pop.), furtunos, vijelios. Meteorologic. Vb. A cădea precipitații; a ploua, a cădea ploaie, a ploua cu găleata; a picura, a cerne, a bura, a burnița. A ninge, a cădea zăpadă; a fulgui. A cădea brumă, a bruma (rar); a cădea polei (reg.). A bate grindina (piatra), a grindina (rar). A se încețoșa, a se lăsa ceața, a se înnegura, a se împîcli. A (se) roura, a (se) înroura, a cădea rouă. A (se) înnora, a se aduna norii. A fulgera, a trăsni, a cădea trăsnete. A sufla (a bate) vîntul, a vîntura (rar), a vîrteji, a vîrtejui (rar), a se învîrteji. V. ceață, ploaie, vînt, zăpadă.

FOC, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flăcări și cu dezvoltare de căldură mare; (concretizat) materie în curs de ardere. Focul arde. Fluturele de beteală și de jar își întinde aripele, rumenește mai întîi zarea, luminează umbrele cele mai apropiate. ANGHEL, PR. 124. Din gurile [balaurului] ieșea văpaie de foc. ISPIRESCU, L. 18. Clenguța mohorului Arde-n para focului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Pînă nu faci foc, nu iese fum. ◊ (Poetic) Peste umbrele depărtate ale dealurilor, pîlpîiau stelele, ca niște focuri albe ale nopții. CAMILAR, TEM. 298. ◊ (În exclamații sau imprecații, uneori glumețe sau familiare) Dar ce frumoasă se făcu, Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Cum focul să nu slăbesc, Cînd de tine mă topesc. TEODORESCU, P. P. 303. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. (Fig.) În mijlocul acestor pașnice lumine, care îngînă monotonia nopții noastre literare... [vin] unele focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase. ODOBESCU, S. II 540. ◊ Expr. A da foc v. da. A lua foc = a se aprinde. A sta ca pe foc = a fi nerăbdător, neliniștit. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu stăruință, a insista mult pe lîngă cineva; a determina pe cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). Chiar și-n foc de ți-aș zice, să te arunci. CREANGĂ, P. 206. A-și băga capul în foc v. băga. A lua focul cu mîna altuia = a fugi de răspundere lăsînd munca pe seama altuia; a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă. V-ați deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre. CREANGĂ, A. 156. A pune mîna-n foc (pentru cineva) = a garanta, a da chezășie pentru faptele cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura = a face tot posibilul, a face sacrificii. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine... Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Harnic, iute etc.) de mănîncă foc – foarte harnic, iute, sprinten etc. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur, cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. A se face (a se supăra sau a se mînia) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mînie. S-a culcat în urmă supărată foc. COȘBUC, P. I 245. Zmeul... se făcu foc și pară de mînie. ISPIRESCU, L. 27. Cînd a mai auzit mama și asta, s-a făcut foc. CREANGĂ, A. 17. Are să se mînie foc pe mine doamna Lucsița! ALECSANDRI, T. I 292. A o lăsa focului v. lăsa. ◊ (Cu valoare stilistică, ajută la formarea superlativului absolut, ținînd locul lui «foarte») Unele pălării... sînt scumpe foc. MACEDONSKI, O. III 38. Știi, ieri la moară ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! COȘBUC, P. I 126. [Lemnele] îs foc de scumpe. RETEGANUL, P. IV 8. (Expr.) De mama focului = grozav, strașnic. Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. ♦ Arderea din vatră, sobă, cuptor etc., făcută pentru degajare de căldură. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. Dar și mai bine-i cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O. I 119. Iarna vine, vine pe crivăț călare!... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare flăcărilor. Focul amurgului izbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I 169. O stîncă-n foc de zare crește. TOMA, C. V. 124. ♦ Strălucire. Focul diamantelor. ▭ O stea dacă lucește Stingîndu-se pe loc, Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. ♦ (Rar) Scînteie. Stihii a lumei... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie. EMINESCU, O. I 94. ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). Podul era negru de fum... de mijlocul lui atîrna o lampă cu trei focuri, care făcea mai mult fum decît lumină. CONTEMPORANUL, IV 133. 2. Incendiu. Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia și a distruge cu forța armată, a măcelări. 3. Împușcătură; p. ext. tir, salvă. O salvă de focuri și totul s-a transformat într-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Reduta-n noi răpede-un foc Cît nu-l încape gîndul, Un șir întreg s-abate-n loc, Dar altul îi ia rîndul. ALECSANDRI, P. A. 208. Să dea focuri să-i omoare, Ori topuzuri să-i doboare? TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Armă de foc = armă (ca pușca, revolverul, tunul etc.) care folosește pulbere explozivă. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n bodrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Cînd o baterie a noastră a deschis focul asupra dealului din față, am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Luptă, război. Buletinul neoficial, însă adevărat, al războiului de acolo îl dădeau răniții de la unitățile intrate în foc. SADOVEANU, M. C. 73. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. 4. Pînză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. 5. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avînt, înflăcărare. Ochii... străluceau de un foc ce simțea că îl atinge. ISPIRESCU, L. 35. Veselie cu noroc, Nu pe flori de busuioc, Ci pe-al ochilor tăi foc. BELDICEANU, P. 81. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. Mama îi sărută pe amîndoi cu foc, îi rugă să-i scrie cum or ajunge. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Ileana... începu a plînge cu foc. ISPIRESCU, L. 25. O sărută cu atîta ardoare, o strînse cu atîta foc. EMINESCU, N. 64. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. O sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc. EMINESCU, O. I 80. Ochii lui... plini de foc dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. În focul luptei. 2. Agilitate, vioiciune, neastîmpăr. Emirul are... în grajduri cai repezi, cu foc în copite. MACEDONSKI, O. I 142. ◊ (În comparații și metafore) Pusese ochii pe una Măriuca... foc la lucru și la horele mari. CAMILAR, N. I 21. 3. Durere, chin, jale, necaz. Nu cerea de pomană, da și viața de azi pînă mîine, viață e ori foc? DELAVRANCEA, S. 4. Frunză verde lemn de soc Am la inimă un foc. BELDICEANU, P. 92. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a) a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; b) a-și descărca nervii; a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a se răzbuna pe cineva; a scăpa de o suferință. ♦ Primejdie, nenorocire, pacoste, urgie. Mămucă, mămucă, uit' te, ce-am pățit noi! Mare foc și potop a căzut pe capul nostru! CREANGĂ, P. 27. ◊ Expr. (Familiar) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire.

fraht n. buletin de transport. [Nemț. FRACHT].

HEMOGRAMĂ, hemograme, s. f. Analiză care stabilește compoziția sîngelui; (concretizat) buletin, foaie care cuprinde rezultatul unei astfel de analize.

hemogramă sf [At: LTR² / Pl: ~me / E: fr hémogramme] (Med) 1 Examen de laborator care stabilește compoziția sângelui din punctul de vedere al elementelor figurate (globule roșii și albe). 2 (Ccr) Buletin de analiză care cuprinde rezultatul hemogramei (1).

IDENTITATE s. f. 1. Faptul de a fi în fiecare moment dat un lucru determinat, identic cu sine însuși, ceea ce nu exclude existența contradicțiilor interne care determină starea de continuă schimbare și dezvoltare a lucrului respectiv. ♦ (În vorbirea curentă) Asemănare foarte mare, pînă la confuzie. Identitatea de limbă și de factură psihică manifestată în cultură a existat și înainte de 1918 sau de 1859 la romîni. IORDAN, L. R. 11. 2. Ansamblu de date prin care se stabilește că o persoană este aceea drept care se dă, și nu alta. Ajungînd seara acasă... am strigat din poartă: Mă rog vouă să nu-mi cereți hîrtii de identitate. CARAGIALE, S. N. 187. ◊ Buletin de identitate v. buletin (1). 3. (Mat.) Egalitate valabilă pentru orice valori ale mărimilor variabile care intervin în ea.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vîrîre. Introducerea unui buletin în urnă. ♦ Includere, inserare, înglobare. Introducerea unui pasaj într-o lucrare. ▭ Introducerea științelor sociale în învățămîntul superior de stat a contribuit în mare măsură la educarea marxist-leninistă a cadrelor de intelectuali și a tinerilor specialiști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 5. 2. Punere în vigoare, în practică; instituire, consolidare (în viața socială). Introducerea măsurilor de protecție a muncii. ▭ A fi campion al introducerii agrotehnicii la arături, însămînțări și alte lucrări agricole este sarcina de cinste a fiecărui comunist de la sate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2919. 3. Capitol de la începutul unei cărți, cuprinzînd generalități sau lucruri pe care trebuie să le cunoască cititorul, spre a putea înțelege conținutul lucrării. Introducerea la Gramatica limbii romîne. ♦ Partea de la început, introductivă, a unei scrisori, compoziții etc. 4. Lucrare de bază care cuprinde noțiunile elementare și pregătitoare ale unei discipline științifice. Introducere în filozofie.

ÎNFĂȚIȘA, înfățișez, vb. I. 1. Refl. (Despre persoane; urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «la», uneori exprimate printr-un adverb) A se prezenta în fața cuiva (de obicei a unui superior sau a unei autorități). Trimiteau un flăcău sau altul cu pușca să vîneze pentru ei, ca să aibă cu ce se-nfățișa acasă. PAS, Z. I 208. A doua zi se înfățișă la împăratul. ISPIRESCU, L. 22. Niște boieri, sosind acum, cer voie să se înfățișeze la măria-ta. NEGRUZZI, S. I 138. Cinstea ne este prea mare Să ne-nfățișăm împărăției-tale. TEODORESCU, P. P. 103. ◊ (Precizat, pleonastic, prin «înainte») Spînul se înfățișează înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 208. ◊ (Determinarea este subînțeleasă) Mi-a venit citație și nu m-am dus să mă înfățișez. DUMITRIU, B. F. 19. Cînd căruța se opri... ceilalți trei tovarăși lăsară lucrul la răsadniți și se înfățișară. SADOVEANU, P. M. 237. ◊ Tranz. După o petrecere de trei zile și patru nopți într-un beci mucegăit din Turnu, Gheorghe Dima a fost înfățișat colonelului. GALAN, Z. R. 53. «Ce om bun!» ai gîndit cînd ea a străbătut cu tine atelierul și te-a înfățișat lui [șefului]. PAS, Z. I 265. ♦ Tranz. A aduce un obiect înaintea cuiva, a arăta cuiva; a prezenta. S-a dus la jandarmi și le-a înfățișat buletinele de înscriere la biroul populației. SADOVEANU, P. M. 250. Aceștia... înfățișară mai întîi împăratului, din partea lui Mihai-vodă, sabia, buzduganul și steagul lui Andrei Bathori. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Refl. Fig. Cîmpia i se înfățișează luminată de scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. 2. Tranz. (Despre artiști și realizările lor) A descrie, a zugrăvi, a întrupa, a da viață prin mijloace artistice; a reprezenta. Alt tablou înfățișa răsăritul lunei. CAMIL PETRESCU, N. 119. El înfățișează lucrurile așa încît pot fi luate și ca întîmplări obișnuite și ca lucruri din povești. IBRĂILEANU, S. 9. Acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește. EMINESCU, N. 39. În nici un period al ei sculptura antică n-a fost poate mai în stare de a înfățișa, cu un caracter mai energic și mai adevărat, asemenea scene. ODOBESCU, S. III 75. 3. Refl. (Cu pronumele în dativ) A-și imagina, a-și reprezenta, a-și închipui. Mulți și-au înfățișat războiul ca o bătaie de flori și confetti la șosea, ca un bal mascat în uniformă. ARGHEZI, P. T. 69. – Variantă: (regional) înfățoșa (SADOVEANU, N. F. 62, CREANGĂ, O. A. 81, EMINESCU, N. 63) vb. I.

juma’ de buletin expr. (glum.) persoană scundă și slabă.

JURNAL ~e n. 1) Publicație periodică cu apariție, de regulă, zilnică, conținând, în special, actualități; ziar; gazetă. 2) Însemnări cotidiene despre evenimentele și faptele întâmplate. ◊ ~ de călătorie însemnări zilnice făcute în timpul unei călătorii. 3) Registru în care se înscriu zi de zi operațiile contabile. 3) Buletin de informații cotidiene, radiodifuzat sau televizat. /<fr. journal

LAHOVARI, Gheorghe Ioan (1838-1909, n. Râmnicu Vâlcea), inginer român. M. de onoare al Acad. (1901). Președinte al Înaltei Curți de Conturi (din 1893). Ca director general al Poștelor și Telegrafelor (1871-1876), a introdus cărțile și mandatele poștale. Se numără printre fondatorii Societății Române de Geografie (1875), al cărui secretar general a fost, redactând și „Buletinul Societății”. Unul dintre conducătorii Societății pentru Învățătura Poporului Român (1866). A tipărit și a îngrijit, în colab., „Dicționarul geografic al României” și „Dicționarul geografic al Basarabiei”. Preocupări literare (povestirile „Moș Kivu”, „Săptămâna Patimilor”, „Hedwige”); traduceri.

lancasteric, ~ă smf, a [At: BULETIN, G. (1844), 188¹/5 / Pl: ~ici, ~ice / E: Lancaster + -ic] 1-4 (Îvr) Lancasterian (1-4).

lastic sn [At: BULETIN F. (a. 1843) 22/24 / V: ~ing / A și: lastic / Pl: ? / E: eg lasting, fr lasting, rs ластик] (Înv) Țesătură din lână, foarte rezistentă, asemănătoare satinului, folosită la tapisarea mobilei, dar și la confecționarea unor articole de îmbrăcăminte.

LEGITIMA, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.

MADIPOLON s. n. Pînză albă de bumbac, apretată, folosită la confecționarea rufăriei de pat și de corp. Madapolam. .. de toate colorurile. BULETIN, F. (1843), 211/41. 1 fustă matepolon (a. 1853). IORGA, S. D. VI, 139. Toți călătorii îl aplaudară, afară de cei doi bogasieri cari se ocupau de stamba și madipolonul lor. FILIMON, O.II, 132. Nu mai aveam de-a face nici cu iluziunile mele tinere, ci cu bucățile de. . . madipolon, stambă etc. DEMETRESCU, O. 96. Poartă, la buzunarul de sus, o batistă pusă ca un petec de matipolon. I. BOTEZ, B. I, 117. Cîrpe albe de matipolon. ALR I 1876/900, cf. ALR II 3320/791. - Pl.: madipolonuri (TDRG). – Și: madipolán (LM), madepolón (ȘĂINEANU, D. U), madapolón (COSTINESCU), madapolám, matipolón (pl. mati- poloane, CIAUȘANU, V. 179), matepolón s. n.; madapolámă (pl. madapolame, PONTBRIANT, D., LM) s. f. - Din fr. madapolam. Cf. rus. мадеполан.

madipolon sn [At: BULETIN, F. (1843), 211/41 / V: ~lan, ~dep~, ~dap~, ~dapolam, mati~ (Pl: -loane), matep~, madapolamă (Pl: ~me) sf / Pl: ~uri / E: fr madapolam, rs мадеполан] Pânză albă de bumbac, apretată, folosită la confecționarea rufăriei de pat și de corp.

MARȘ s. n., interj. I. S. n. 1. Deplasare a unei unități militare sau (mai rar) a unui grup organizat de oameni, a unei persoane (într-o anumită formație și cu un anumit pas). Trebui să înceapă marșul prin un cerc de triumf. IST. AM. 72^r/16. Garnizoana. . . înfricoșată de marșul cel repede și de izbîndele cele strălucite ale armiii, părăsi. . . șanțurile aceștii cetăți. CR (1829), 136¹/21. Mă văzui. . . silit de dimineață pînă în sară a face marșuri cu mai multe oca de fier pe umăr. NEGRUZZI, S. I, 332, cf. 167. Soldatu-naintează Și marșul său urmează. ALEXANDRESCU, M. 174. A fost de părere să rămînem în picioare pentru că le udăm [ranițele] de tot și-o să fie mai rău în marș. SAHIA, N. 80. Se duseră manevrele de toamnă, trecerile prin satele pline de grădini cu poame, glumele la popasuri cu fetele, marșurile și luptele pe dealuri și văi. SADOVEANU, O. VI, 105. Era o toamnă prelungită, senină, uscată, vreme favorabilă marșului cu blindate peste pămîntul tare ca piatra. STANCU, U.R.S.S. 135, cf. V. ROM. iulie 1954, 33. Poruncesc la dobaș Să bată doba de marș. JARNIK-BÎRSEANU, D. 305, cf. HODOȘ, P. P. 228. ◊ F i g. Va da. . . sprijănul cel mai cu ispravă ocîrmuirei, spre a însemna o marșă pururea sporitoare la acest ram a așezămintelor noastre. BULETIN, F. (1843), 114¹/4. ◊ Pas de marș = mers în cadență. Vagmistrul comandă luarea pasului de marș reglementar. SANDU-ALDEA, U. P. 130. În primul și în ultimul episod scena este traversată în pas de marș de multe fete și băieți. CONTEMP. 1963, nr. 893,4/5. Batalion (sau companie) de marș = batalion (sau companie) instruită în spatele frontului pentru a completa efectivul de pe front. Se găsea undeva prin defileul Mureșului, pe la Lipova, într-o companie de marș. BENIUC, M. C. I, 115. L-am văzut nu de mult, la regimentul 21 infanterie. Ținea un discurs unui batalion de marș. id. ib. 392. Marș forțat v. forțat. ◊ Expr. (Franțuzism, rar) A cîștiga un marș = „a apuca înaintea inamicului”. COSTINESCU. ♦ (Învechit) Etapă sau distanță parcursă de o unitate militară în 24 de ore. Se mutase cu un marș (măsură ostășească de drum). CR (1829), 41¹/25. Trimișii lui Mihai întîmpinară pe Basta, două marșuri de Casovia, în cale spre Ardeal. BĂLCESCU, M. V. 465. ♦ P. g e n e r. Deplasare, drum, cursă. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte. DEȘLIU, G. 56. Am făcut un marș strașnic. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Sport) Probă atletică de mers pe distanțe lungi. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit; în forma marșă) Drum, cale, mijloc (de lucru); procedură. Prin aceasta. . . ați dat marșei pricinilor judecătorești o simțitoare ușurare (a. 1835). URICARIUL, xiv, 50. Iată marșa ce vom urma pentru. . . a găsi metodul ce are a să întrebuința spre a putea discoperi această rădăcină. ASACHI, E. I, 183/24, cf. STAMATI, D. 3. Numele unei piese muzicale compuse de obicei în măsura de 4/4 (destinată să însoțească mersul cadențat al unei unități militare, al unei formații încolonate etc.); p. e x t. cîntec de război. Cf. STAMATI, D. Cu muzică înainte sunînd marș, Meleli intră în oraș. NEGRUZZI, S. I, 43. Nu uita să-i cînți marșul lui Napoleon. ALECSANDRI, T. I, 46. Începeau să cînte marșuri ostășești. SADOVEANU, O. II, 435. ◊ Marș funebru v. f u n e b r u. 4. Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă pentru a fi cîntată pe o arie de marș (I 3). A produs următorul marș, în care deodată se vede și patriotismul său. CR (1830), 109¹/30, cf. STAMATI, D. II. Interj. 1. (De obicei precedat de „înainte”) Cuvînt cu care se ordonă plecarea unei unități militare sau (mai rar) a unei formații încolonate, a unui militar. înainte marș! LM, cf. BL VI, 155, XII, 64. 2. Cuvînt cu care se alungă un cîine; (popular) ni! (regional) țibă! Marș! cotarlă. CHEST. V 77/94, cf. 77/1, 2, 4, 24, 38, 49, 88, 92, A IX 4. ♦ (Termen peiorativ cu care se alungă un om; cu valoare verbală) Pleacă (numaidecît) ! șterge-o ! Cine mă cunoaște aice? marș, ascultă și adu! ASACHI, PED. 42/4. Ieși afară, puturosule, marș! dinaintea mea. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Marș!. . . Afară de-aici. REBREANU, I. 267, cf. SAHIA, N. 73. Eu, cu slăbănogii nu fac treabă!... Nu mă joc! Marș.! CAMILAR, N. II, 271. L-am auzit. . . scrîșnind la dînșii: – Marș afară! VORNIC, P. 102. Mulțam. . . da acu, marș afară din rai! ALEXICI, L. P. 240. – Pl.: (I) marșuri. – Și: (I, învechit) márșă s. f. - Din fr. marche.

MĂMOȘ s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie ; ginecolog, obstetrician. Hirurgi, mamoși, moașe. CUCIURAN, D. 4/5. Maghistru lui de herurghie, mamos și operator. BULETIN F. (1843), 46²/44, cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Ușa se închise după chirurgul și mamoșul improvizat. CONV. LIT. VIII, 403. În bluza mamoșului s-a prelins o hîrtie. KLOPSTOCK, F. 138, cf. 293. - Pl.: mamoși. – Și: (învechit) mámos s. m. – Sg. refăcut după pl. mamoși (de la mamos). – Mamos < ngr. μάμμος.

MEHEDINȚI, Simeon (1862-1962, n. Soveja, jud. Vrancea), geograf, teoretician al culturii și pedagog român. Acad. (1915), prof. univ. la București, unde a inaugurat prima catedră de geografie. Director al „Convorbirilor literare” (1907-1923), președinte al Comitetului de redacție al „Buletinului Societății Regale de Geografie” (1921-1942). Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (mart.-oct. 1918). Contribuții la stabilirea obiectului geografiei și la precizarea locului ei în sistemul științelor, la determinarea legilor, a categoriilor și metodelor ei de cercetare („Locul geografiei între științe”, „Terra – Introducere în geografie ca știință”). Lucrări de etnografie geografică, de geografie economică și regională („Observări asupra Dobrogei”, „Premise etnografice la istoria României”). A elaborat și susținut, pentru învățământul secundar, o pedagogie tradițională (metoda M.) în spiritul școlii muncii („Școala muncii. Altă creștere. Către tânăra generație”), preconizând predarea de la îndepărtat la apropiat. A formulat legile subordonării cauzale a învelișurilor planetare, a zonelor geografice și a categoriilor geografice („Stereogeneitatea celor patru sfere”). Creatorul și organizatorul învățământului geografic modern din România. Influențat de Spengler, definește psihologist cultura, pe care o reduce la tehnica materială („Coordonate etnografice. Civilizația și cultura”).

mensual a. care se face în toate lunile: buletin mensual.

METALOID s. m. Element chimic rău conducător de căldură și de electricitate, de obicei lipsit de luciu metalic și de ductilitate. Cf. BULETIN, F. (1843), 239¹/46. Pămîntul coprinde cele mai compíicate compozițiuni de metale, de minerale, de metaloide. BARASCH, M. II, 8/27. Combinația unui metaloid cu oxigenul. MARIN, PR. I, XIII/16. Metalele ce se întrebuințează în industrie. . . sînt unite cu alte metale sau metaloizi. IOANOVICI, TEHN. 30. - Pl.: metaloizi și (rar, n.) metaloide. – Din fr. métalloïde.

metaloid sm [At: BULETIN, F. (1843), 239/46 / Pl: ~izi, (rar, sn) ~ide / E: fr métalloïde] Element chimic rău conductor de căldură și de electricitate, de obicei lipsit de luciu metalic și de ductilitate Si: nemetal.

METEOROLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de meteorologie; propriu meteorologiei. Observații ~ce. Buletin ~. [Sil. -te-o-] /<fr. météorologique

METEOROLOGIC adj. meteo. (Buletin ~.)

METEOROLOGIC, -Ă adj. Referitor la meteorologie. ◊ Buletin meteorologic = informație asupra situației atmosferice prezente și a desfășurării ei viitoare. [< fr. météorologique].

METEOROLOGIC, -Ă, meteorologici, -e, adj. De meteorologie, privitor la meteorologie. Hăsmașul Mare este un punct meteorologic cumplit. BOGZA, C. O. 55. Am un prieten la Institutul meteorologic. SEBASTIAN, T. 33. De ce nu introduceți o rubrică zilnică în «Opinia» despre vreme: observațiuni meteorologice? CARAGIALE, O. VII 432. ◊ Buletin meteorologic v. buletin.

METEOROLOGIC, -Ă adj. referitor la meteorologie. ♦ buletin ~ = informație asupra condițiilor de stare a vremii prezente și a evoluției probabile a timpului. (< fr. météorologique)

METEOROLOGIC, -Ă adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. Cf. m e t e o r i c. Cf. CR (1 830), 433¹/24. Observații metheorologice. MN (1836), 4^(1)/42, Cf. DRĂGHICEANU, C. 42, NEGULICI, POLIZU, PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. De ce nu introduceți o rubrică zilnică în „Opinia” despre vreme: observațiuni meteorologice și notarea stării cerului? CARAGIALE, O. VII, 432. Cunoștința presiunei atmosferei ne permite să esplicăm. . . chiar mai multe fenomene meteorologice. PONI, F. 75, cf. 171. Am un prieten la institutul meteorologic. SEBASTIAN, T. 33. ◊ Buletin meteorologic v. b u l e t i n. - Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteorologici, -ce. – Din fr. météorologique.

METEOROLOGIE AERONAUTICĂ ramură a meteorlogiei care studiază fenomenele atmosferice și eliberează informații, buletine și previziuni indispensabile desfășurării activității de zbor.

meteorutier, -ă adj. Privitor la starea vremii și a drumurilor ◊ „Buletin meteorutier” R.l. 24 XI 75 p. 5. ◊ „Radiojurnal. Buletin meteo-rutier.” Pr.R.TV 29 XI 78 p. 8; v. și Sc. 10 XI 81 p. 5 (din meteo- + rutier)

METEORUTIER ~ă (~i, ~e): Buletin ~ buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere. [Sil. -te-o-ru-ti-er] /meteo + rutier

meteorutier, ~ă a [At: DEX-S / P: ~te-o-ru-ti-er / Pl: ~i, ~e / E: meteo- + rutier] (Îs) Buletin~ Buletin meteorologic cu informații specifice circulației rutiere.

METODĂ s. f. (< fr. méthode, germ. Methode, lat., gr. methodos < meta „după” + hodos „cale”): mod organizat de a studia fenomenele de limbă; totalitatea procedeelor folosite în cercetarea unei limbi. ◊ ~ comparativ-istorică: m. de cercetare care constă în compararea faptelor similare din limbi care derivă din aceeași limbă de bază. Ea este folosită în reconstituirea limbii de bază (comune), atunci când pentru aceasta nu există texte, ca în cazul limbii indo-europene comune și a străromânei (a protoromânei) sau pentru studierea evoluției formelor din limbile derivate, atunci când pentru limba de bază există texte, ca în cazul limbilor romanice. Aplicarea ei în studiul evoluției limbilor înrudite este condiționată de existența a două trăsături ale acestor limbi: a) aspectul complexului sonor al cuvintelor nu e determinat de sensul acestuia; b) regularitatea schimbărilor fonetice. M. comparativ-istorică a fost folosită întâia oară în primul sfert al secolului al XIX-lea, în mod independent, de către lingviștii germani Franz Bopp și Iacob Grimm și de lingvistul danez Rasmus Kristian Rask în lucrările lor despre limbile germanice, sanscrită, greacă și latină. După ei, lingvistul și filologul german Friedrich Diez a folosit-o în studierea limbilor romanice, iar lingvistul și filologul rus Alexandru Hristoforovici Vostokov în studierea limbilor slave. Această m. a rămas până astăzi principala m. de cercetare lingvistică și numai datorită aplicării ei lingvistica a devenit o știință. ◊ ~ geografiei lingvistice: m. de cercetare a fenomenelor de limbă prin stabilirea, pe bază de anchete, pe teren, a ariilor de răspândire în care se încadrează. A fost folosită pentru prima oară de către lingvistul german G. Wenker, la sfârșitul secolului al XIX-lea (1881) în alcătuirea unui atlas lingvistic al limbii germane (Sprachatlas von Nord- und Mitteldeutsch), cu scopul de a demonstra existența granițelor dialectale așa cum preconizaseră neogramaticii. El s-a folosit de anchete prin corespondență și de chestionare mai ales fonetice. În ciuda lipsurilor, a reușit să demonstreze tocmai contrariul: că nu există granițe dialectale, limite precise între graiuri. În primul deceniu al secolului al XX-lea, m. a fost mult îmbunătățită de către lingvistul francez Jules Gilliéron (1854-1926) în alcătuirea Atlasului lingvistic al Franței (Atlas linguistique de la France) între 1902-1910, în colaborare cu Edmond Edmont. Din materialele adunate pentru atlas, Gilliéron a tras următoarele concluzii, valabile și pentru studiul altor limbi: a) o inovație lingvistică pornește dintr-un punct oarecare al teritoriului unei țări și se răspândește treptat, aproximativ circular, pe suprafețe variabile; b) ariile laterale (marginale sau periferice) ale punctului din care pornește inovația lingvistică au șansa de a evita această inovație; c) ariile laterale păstrează fazele anterioare ale limbii (pronunțarea, cuvintele sau formele gramaticale vechi), prin aceasta având un caracter conservator, arhaic; d) una din cauzele principale ale dispariției cuvintelor este omonimia; e) isoglosele – liniile care arată pe harta lingvistică limitele aproximative ale răspândirii unui fenomen de limbă – nu se suprapun, ci se întretaie, deci nu există granițe absolute între dialecte; f) unele cuvinte migrează dintr-o zonă în alta; g) este necesar ca fiecare fapt de limbă să fie studiat separat, deoarece fiecare își are istoria lui. Pe bună dreptate el a fost socotit „creatorul geografiei lingvistice”, lucrarea lui atrăgând atenția tuturor marilor lingviști din Europa. Astfel, m. geografiei lingvistice a fost adoptată și folosită de lingvistul francez Antoine Meillet (1866-1936) și de lingvistul italian Matteo Bartoli (1873-1946). Sub influența atlasului întocmit de Gilliéron, în multe țări s-a inițiat munca de elaborare a atlaselor lingvistice. Au apărut astfel: Atlasul lingvistic al limbii italiene (în 8 volume), sub conducerea romaniștilor elvețieni Karl Jaberg (1877-1958) și Jakob Jud (1882-1952), între 1919-1928; Atlasul lingvistic și etnografic italian al Corsicei (în 10 volume), sub conducerea lingvistului Gino Bottiglioni, între 1933-1942; Atlasul lingvistic al limbii ruse (un singur volum), sub conducerea lingviștilor F. P. Filin și M. D. Malțev, între 1936-1940; Atlasul lingvistic al limbii ruse (proiectat în 13 volume, primul apărând sub conducerea lui R. I. Avanesov în 1957) etc. Pentru limba română au folosit m. geografiei lingvistice: lingvistul german G. Weigand (1860-1930), în alcătuirea primului atlas lingvistic al limbii române – Lingvistischer Atlas des daco-rumänischen Sprachgebiets, Leipzig, 1898-1909; I.-A. Candrea, în proiectul pentru alcătuirea unui atlas lingvistic al Banatului, în legătură cu care a publicat un studiu teoretic însoțit de câteva hărți (1924); Muzeul limbii române, în alcătuirea Atlasului lingvistic român început în 1921 -1922 și Institutul de lingvistică din Cluj, care a continuat publicarea acestui atlas (ALR I, Vol. I și ALRM I, Vol. I, apărute in 1938, iar ALR I, Vol. II și ALRM I, Vol. II, apărute în 1942, toate sub conducerea lui Sever Pop; ALR II, Vol. I și ALRM II, Vol. I, apărute în 1940 sub conducerea lui Emil Petrovici; ALR II, Vol. II și III (1956), IV (1961) și ALRM II, Serie nouă, Vol. I, apărute în 1956 sub conducerea lui Emil Petrovici și I. Pătruț; ALR II, Serie nouă, Vol. I și II (1956), III (1961), IV (1965), V (1966), VI (1969) și VII (1972), apărute sub redacția lui Emil Petrovici și I. Pătruț; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie nouă, Vol. II și III (1967) sub redacția lui Emil Petrovici, iar Vol. IV (1981) sub redacția lui I. Pătruț; Texte dialectale, Suplement la ALR II, apărute în 1943 la Sibiu și Leipzig, sub conducerea lui Emil Petrovici etc.; lingviștii clujeni S. Pușcariu, E. Petrovici, D. Macrea, I. Pătruț și R. Todoran, în elaborarea unor studii fonetice, de vocabular și de repartiție a graiurilor daco-române; lingviștii bucureșteni B. Cazacu, Teofil Teaha, Ion Ionică și Valeriu Rusu în elaborarea și publicarea Noului atlas lingvistic român pe regiuni (NALR) – Oltenia I (1967), II (1970), III (1974), IV (1980), V (1984), a Textelor dialectale. Oltenia (1967), Muntenia I (1973), II (1975) și III (1986); lingviștii clujeni Petru Neiescu, Gr. Rusu și Ionel Stan în elaborarea și publicarea NALR. Maramureș I (1969), II (1971), III (1973); lingviștii clujeni Gr. Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți în elaborarea și publicarea NALR. Transilvania I (1993); lingviștii moldoveni Stelian Dumistrăcel, Doina Hreapcă și Ion-Horia Bârleanu în elaborarea și publicarea NALR. Moldova și Bucovina, I (1987) și a Textelor dialectale din aceeași zonă (1993); lingviștii bănățeni sub conducerea lui Petru Neiescu, în elaborarea și publicarea NALR. Banat I (1980) etc. Pe lângă atlasele și textele dialectale amintite trebuie să mai menționăm și numeroasele monografii lingvistice asupra unor dialecte (subdialecte) și graiuri (mai ales) românești, în elaborarea cărora s-a folosit, de asemenea, m. amintită: Graiul din Țara Oașului (în Buletinul Societății de filologie, II, București, 1907) de I.-A. Candrea; Graiul din Țara Hațegului, București, 1915, de Ovid Densusianu; Graiul din Țara Oltului (în „Grai și suflet”, I, 1924, pp. 107-139) de G. Șerban Cornilă; Graiul și folklorul Maramureșului, București, 1925, de Tache Papahagi; Ținutul Vrancei, București, 1930, de I. Diaconu; Graiul putnean (în „Ethnos”, 1941, I, p. 91 și urm.) de Iorgu Iordan; Graiul de pe valea Crișului Negru, București, 1961, de Teofil Teaha; Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar, Baia Mare, 1983, coordonatori: Gheorghe Pop și Ion Chiș Șter etc. M. geografiei lingvistice a permis cunoașterea mai amănunțită și mai exactă a faptelor de limbă, căci cercetarea atentă a modului în care pronunțările, cuvintele și formele gramaticale se propagă de la un punct la altul ne ajută să pătrundem mai adânc în mecanismul evoluției limbii. ◊ ~ de anchetă: ansamblu de procedee prin care un anchetator obține, culege și înregistrează pe teren datele necesare descrierii unui grai, subdialect sau dialect. Fazele preliminare momentului aplicării acesteia sunt: fixarea scopului cercetării și a tipului de lucrare ce urmează a fi realizată în urma anchetei; alegerea localității și a informatorului, pe baza unor criterii dinainte stabilite etc. M. de anchetă are în vedere două etape ale cercetării pe teren: stimularea dirijată prin chestionar a informatorului și înregistrarea informației. Ea poate fi: directă (când dialectologul înregistrează datele obținute la fața locului) sau prin corespondență (când dialectologul înregistrează datele obținute ulterior anchetei); monografică (când se descrie graiul, subdialectul sau dialectul în ansamblu) sau a geografiei lingvistice (v. mai înainte). Sarcina fundamentală a dialectologului este ca – în spiritul m. de anchetă – să culeagă cu răbdare faptele de pe teren, să le clasifice metodic și să le interpreteze corect. ◊ ~ foneticii instrumentale: m. care presupune folosirea mijloacelor mecanice perfecționate pentru înregistrarea vorbirii oamenilor, în vederea cercetărilor lingvistice. Creatorul acestei metode este abatele francez Jean Pierre Rousselot (1846-1924). Ea a permis cunoașterea mult mai amănunțită și mai exactă a modului de pronunțare a sunetelor (nici un cuvânt nu este pronunțat la fel de doi vorbitori; nici un vorbitor nu poate pronunța de două ori la fel același cuvânt etc.). Printre lingviștii români care au acceptat și au folosit m. foneticii instrumentale se numără Sextil Pușcariu (1877-1948), Alexandru Rosetti, Emil Petrovici, Andrei Avram, Emanuel Vasiliu etc. ◊ ~ reconstrucției: m. care vizează reconstruirea unei limbi-bază pornind de la trăsăturile comune ale limbilor derivate din aceasta. A fost folosită pentru prima dată în determinarea trăsăturilor indo-europenei comune de către lingvistul german August Schleicher (1821-1868) care i-a stabilit și principiile fundamentale. M. reconstrucției presupune obligatoriu comparația istorică. ◊ ~ statistică; m. folosită în lingvistica contemporană (matematică sau aplicată); ea presupune cercetarea limbii cu mijloace matematice, cercetarea aspectelor algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă, în vederea folosirii lor în traducerea automată. Prin folosirea m. statistice se urmărește stabilirea frecvenței, a modului de distribuție și a importanței pe care o au în limbă cuvintele și alte elemente de ordin lingvistic (v. și gramatică, lingvistică).

MEZAT s. n. Vînzare publică (a bunurilor unui datornic); licitație. Le-au luat tot ce au avut, făcînd mezat de le-au făcut tot bani. IST. Ț. R. 107 A m luat nește moșii de la mezat, xu zapisele lor(a. 1 769). BUL. COM. IST. V, 262. Se înțelege că dreptul de protimisis se stinge de istov la cumpărarea prin mezat (a: 1 785). URICARIUL II,81/33. Avutul lor s-au vîndut la mezat (a.1802). IORGA, S. D. VIII, 118. Ispravnicii să nu fie volnici a face mezaturi fără de poroncă (a. 1 803). URICARIUL, IV, 214/2. Locul de mezat. ZILOT, CRON. 69. La alți spun c-a cumpărat Lucruri mari de la mezat. MUMULEANU, C. 1,44/8. Provizia hranei bolnavilor de la toate spitalurile prințipaturilor are să se vînză prin mezat. AR (1 829), 230^r/38. S-a dus să facă izvodul unei averi și pe urmă la un mezat. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 425. Acest buletin să cuprindă. . . publicațiile pentru mezaturi. GT (1 839), 67²/19;. Afară de procese, tribunalul. . . face mezaturi. IONESCU, M. 244. Prin mezat, ca niște vite, cîte suflete-ai vîndut? ALECSANDRI, T. 164. Se hotărî trăsura care va avea să-l aducă de la gară, și neapărat se alese „carîta d-lui Sotirescu” . . . cumpărată la mezat. D. ZAMFIRESCU, T. S. 55. Tobele băteau ca la mezat. ANGHEL-IOSIF, C. I. 97. Avea, în adevăr, o. . . țigaretă, cumpărată ieftin de la un mezat. HOGAȘ, DR. II, 8. (F i g.) Domnia se vindea la mezat. BELDIMAN, ap. ȘIO II₁ 258. ◊ Sultan mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. Moșiile, viile și casele dumilale s-au vîndut la sultan-mezat, iar banii s-au trămis cu om domnesc, ca să se împarță la țăranii ce se zice că i-ai sărăcit cînd erai ispravnic. FILIMON, O. I, 296, cf. I. BRĂESCU, M. 68. ◊ E x p r. A scoate (sau, învechit, a striga) la (sau, învechit, în) mezat = a pune la licitație. Cu hotărîrea judecății să se scoață zălogul la mezat. PRAV. COND. (1 780), 114. Toate bucatele lui. . . le-au scos la mezat (sfîrșitul sec. XVII). LET. III, 200/7. Spătarul Neculce pentru osăbite i[n]teresuri a săli li-au scos [moșiile] în mezat la Eși (a. 1 813). BUL. COM. IST. IV, 88. Se face cunoscut tutulor că la întâia zi a viitoriului dechembr să va striga la mezat vînzarea ocnilor și a vămilor din toată țara. CR (1 829), 277²/8. Mult-puținul ce i-a mai rămas o să se strige mîne-poimîne la mezat de către datornici. FILIMON, O. I, 230. Urloi scotea la mezat în uliți boarfele oamenilor în nevoi. I. BOTEZ, ȘC. 62. – Pl.: mezaturi. – Și: (rar) mizát s. n. JIPESCU, O. 61. – Din tc. mezat.

MÍDIE s. f. Animal marin comestibil din încrengătura moluștelor, asemănător cu scoica, cu corpul închis între două valve ovale (Mytilus edulis). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Au găsit mulțime de stridii și midii. DRĂGHICI, R. 90/21, cf. BULETIN, F. (1843), 139²/24, PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 675, COSTINESCU, DDRF, ANTIPA, P. 278. La noi se mănîncă multe midii, preparate în diferite forme. BIANU, D. S. Cînd nu găsești midii, prinde loc și scoică (= cînd nu poți obține ceea ce dorești, te mulțumești și cu mai puțin). ZANNE, P. I, 553, cf. 136. - Accentuat și: midie. - Pl.: midii. - Și: (învechit) mídă s. f. LB, POLIZU, BARCIANU, V. – Din ngr. μύδι, tc. midye.

MÎNUI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un instrument, o unealtă, o armă etc.) A folosi (cu pricepere, îndemînare) cu ajutorul mîinilor. Spata cea fulgerătoare, cu măiestrie cavalierâ mînuată, îl apăra. ASACHI, S. L. II, 93, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Știi să mănuiești sabia ? EMINESCU, N. 123. [Învăță] cum să mănuiască sabia ori paloșul. ISPIRESCU, L. 192, cf. 12. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile, artistul subt a cărui daltă s-a mlâdiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III, 55. Acest nod însă se face numai la un capăt, încît se poate mînua cu ușurință. MARIAN, Î. 199, cf. DDRF. Lui îi plac obrajii rumeni, ca ai tinerelei Chiae, Care mînuiește lîra cu atîta măiestrie. OLLĂNESCU, H. O. 324, cf. BARCIANU, TDRG, ALEXI, W. Le privise la masă cum mînuiau cuțitul, furculița. TEODOREANU, M. II, 192, cf. 93, SADOVEANU, O. IX, 318. Viză buletinul, mînuind ștampila cu aceeași eleganță, trecu datele într-un dosar, apoi reluă vorba. V. ROM. aprilie 1954, 171, cf. ib. septembrie 1954, 97. N-ai putea Nici tu să-ți mîngîi strunele, Nici tu să mînuiești volanul. DEȘLIU, G. 46. ◊ (În contexte figurate) Nu mai vreau să văd Cum destinul mînuie toporul. BENIUC, C. P. 115. ◊ F i g. Deprinderea de a mănui formulele abstracte ale argumentării. MAIORESCU, L. 14. Acele sute de persoane pe cari le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III, 115. Trebuie să mînuiască cu pricepere minunata armă a criticii și autocriticii. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 393, cf. ib. 1 954, nr. 2 898. Noi, cei deprinși a chiui-n căciulă. . ., Mînuim cuvîntul ca pe-o străină sculă. BENIUC, V. 114. ♦ P. g e n e r. A folosi, a aplica. Ridicarea nivelului cultural-tehnic al muncitorilor și tehnicienilor care mînuiesc noua tehnică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 800. 2. (Complementul este un material, de obicei un obiect al muncii) A atinge cu mîna, a lua sau a duce în mînă (în mod curent); a manipula. Murdăria ce se prinde pe mînă. . . cînd mînuim cărți sau ziare de pe cari se ia negreala. ap. TDRG. ♦ (Cu complementul „bani”, „fonduri”) A administra, a manipula, a ține o gestiune (publică). Dacă mănuiește cineva bani publici și nu este controlat la vreme, asta însemnează că delapidarea, că necinstea lui ar fi scuzabile ? CARAGIALE, O. II, 59, cf. CADE. 3. (Rar; complementul indică animale, vehicule etc.) A conduce. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Ar fi bine să pot mînui caii ca dînsul. SADOVEANU, O. XI, 573. – Prez. ind.: mînuiesc și mînui. - Și: (neobișnuit) mînuá vb. I, mănuí vb. IV. – Mînă¹ + suf. -ui.

MONITOR², monitoare, s. n. (Ieșit din uz; în expr.) Monitor Oficial = publicație periodică de stat cuprinzînd legi, decrete, decizii etc., v. buletin.

MONITORUL OFICIAL, publicație periodică guvernamentală care cuprinde legi, decrete, acte normative, comunicări și dispoziții oficiale etc. Precursorul M.O. a fost „Buletin, gazetă administrativă”, apărut la București (8 dec. 1832). De-a lungul anilor, numele publicației a suferit mai multe modificări.

mundir sn [At: BULETIN, F (1833), 63²/12 / V: (reg) mon~, mondor, mondur / Pl:(rar) ~uri / E: rs мундир, mg mondur, mundér] (Iuz) 1 Tunică militară. 2 (Pgn) Uniformă militară. 3 (Rar; îs) Cavaleri de ~e Militari. 4 (Reg; csc) Îmbrăcăminte.

naștere sf [At: CORESI, EV. 494 / V: (reg) ~ti~ / Pl: ~ri / E: naște] 1 Expulzare a fătului din cavitatea uterină Si: (rar) născare (1), (pop) facere, (îrg) născut¹ (1), născătoare (1), (înv) născătură (1). 2 (Iuz; îs) Casă de (sau pentru) ~ri Maternitate în mediul sătesc. 3 (Reg) Organ genital al femeii. 4 (Reg) Organ genital al iepei Si: născut¹ (4), (reg) născoaie. 5 (Înv) Odraslă. 6 (Înv; pex) Familie. 7 (Înv; pex) Neam (10). 8 (Înv; îs) Nume de ~ Nume de familie. 9 Venire pe lume a unei ființe. Si: (pop) născare (2), (îrg) născut¹ (4), (înv) născătură (5). 10 (Îs) Act (sau certificat, buletin) de ~ Document oficial redactat de Oficiul stării civile, prin care se constată că o persoană s-a născut. 11 (Reg; îs) Loc de ~ sau locul ~rii, casă de ~ Placentă. 12 (Îs) Zi de ~ sau ziua ~rii Dată la care s-a născut cineva. 13 Sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. 14-15 (Îljv) Din ~ (Care este) de la începutul existenței Si: congenital. 16-17 (Îal) (Într-un mod) potrivit unor predispoziții naturale. 18 (Îlav) Prin ~ Prin structura naturală, înclinațiile firești. 19 (Bis; îls) A doua ~ Înnoire a ființei individului, produsă prin taina botezului. 20 (Bis; Îal) Înviere din morți și viață veșnică a celor buni, după judecata din urmă. 21 (Îs) ~a Sfântului loan Botezătorul (sau, înv, Botezătorul) Sărbătoare creștină celebrată la 24 iunie. 22 (Îs) ~a Maicii Domnului Sărbătoare creștină celebrată la 8 septembrie. 23 (Îs) ~a Domnului (Iisus Hristos) sau ~a lui Hristos Crăciun. 24 (Și eliptic; îas) Reprezentare iconografică a nașterii lui Iisus Hristos. 25 (Și eliptic; îas) Psalm care se cântă în ajunul Crăciunului. 26 (Îlav) Înainte (sau mai nainte) de ~a lui Hristos Înaintea erei noastre. 27 (Îlav) De la (sau după) nașterea lui Hristos În era noastră. 28 (Îal) Al erei noastre. 29 (Îvr; lpl; determinat prin „cele dintâi”) Drepturi ale întâiului născut. 30 Origine. 31 (Îlav) De (sau din) ~ sau de ~a sa De loc din... 32 (Îal) De naționalitate. 33 (Înv) Loc unde s-a născut cineva. 34 (Înv; pex) Patrie. 35 (Înv; fig) Apariție. 36 (Înv; fig) Cauză. 37 (Înv; fig) Izvor. 38 (Înv; fig) Început. 39 (Îlv) A da ~ A naște (1). 40 (Îal) A crea. 41 (Îal) A produce. 42 (Îal) A provoca. 43 (Îlv) A lua ~ A apărea. 44 (Îal) A se forma. 45 (Îal) A se produce. 46 (Înv; art) Titlu al primei cărți a Bibliei Si: facerea, geneza. 47 (Aht; după fr naissance) Fiecare dintre cele două secțiuni transversale ale unui arc sau ale unei bolți, care formează suprafețele de reazem ale acestora pe infrastructură.

nivelație sf [At: BULETIN, F. (1843), 115³/12 / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: nivela + -ție] (Înv) 1-4 Nivelare (1-4).

OFICIAL, -Ă adj. 1. care emană de la guvern, de la o autoritate; publicat de o înaltă autoritate. ♦ buletinul ~ = periodic în care se publică acte normative. ◊ (despre limbă) propriu actelor, documentelor autorităților, ale statului. 2. care are caracter de lege; (p. ext.) declarat, fățiș. 3. (fig.) rece, stereotip; solemn. (< fr. officiel, lat. officialis)

OFICIAL, -Ă adj. 1. Care emană de la guvern, de la o autoritate; declarat, publicat de o înaltă autoritate. ◊ Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, decretele etc. Marii Adunări Naționale, hotărîrile guvernului etc. ♦ În stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care are caracter legal. 3. (Fig.) Rece, stăpînit; stereotip, formal. [Var. ofițial, -ă adj. / cf. fr. officiel, lat. officialis].

OFICIAL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, regulamentele, decretele etc. autorităților de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.

OFICIAL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat; care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; stabilit prin lege. Declarație oficială. ▭ Totul trebuie vîndut pe loc, la preț oficial. De ce nu-ți faci datoria? GALAN, B. I 19. Convin și eu că n-ai însărcinări oficiale. SADOVEANU, Z. C. 177. La el se centralizează toate știrile acuma, cele oficiale, firește. REBREANU, R. II 76. Buletinul (sau, ieșit din uz, Monitorul ) oficial = publicație (periodică) în care se tipăresc legile, regulamentele, decretele, deciziile etc. autorităților de stat. Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat, folosit în actele, în documentele administrației de stat. Stil oficial. Terminologie oficială. ▭ Cum ne-au părăsit limba latină oficială cu stingerea romanilor, asemine și limba slavonă ne lasă cu înființarea staturilor romîne. RUSSO, S. 71. 2. Care se conformează regulilor, formalităților, tradițiilor; care are caracter legal; aprobat, convenit între autorități. Sfeștania oficială trebuia să aibă loc la ora 9. SADOVEANU, O. VI 359. Mergem în vizită oficială la guvernator. BART, S. M. 21. ◊ (Adverbial) Nu putem frecventa oficial spectacule unde se debitează în limbi străine. CARAGIALE, O. VII 33. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; formal, stereotip. Ton oficial în conversație. ▭ Bine, bine! Vocea devenise mai rece, mai oficială. GALAN, B. I 171. 2Ș (Adverbial) Sănătoasă, mersi, răspunse ea politicos și cam oficial. CONTEMPORANUL, VI_II 119. – Pronunțat: -ci-al. – Variantă: (învechit) ofițial, -ă (RUSSO, S. 95) adj.

OM SCUND chiștoc, juma’ de buletin, juma’ de metru și o flegmă, năpârstoc, pișpirică, tabadură, tăbâltoc.

operator, ~oare [At: BULETIN, F. (1843), 46²/44 / Pl: ~i, ~oare / E: fr opérateur] 1-2 smf Persoană care (supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat sau) efectuează diverse operații cu acestea. 3 smf (Înv) Chirurg. 4 smf Persoană care utilizează aparatul de filmat. 5 smf Persoană care proiectează filmul pe ecran. 6 sm (Lin) Conectiv. 7 sm (Mat) Funcție între două spații vectoriale. 8 (Îs) Bloc ~ Complex în cadrul secției de chirurgie, care include sala de operații, sala de preanestezie și sălile aferente.

orfanicesc, ~ească a [At: BULETIN, F. (1833), 200¹/23 / Pl: ~ești / E: ngr ὀρφανικός] 1-2 (Înv) Orfanal (1-2).

otcup sn [At: BULETIN, F. (1833), 48²/20 / V: ~cop / Pl: ~uri / E: rs откуп] (Înv) 1-2 Bun sau venit al statului, dat în arendă. 3 Antrepriză.

otcupcic sm [At: BULETIN, F. (1833), 127¹/6 / Pl: ~ici / E: rs откупщик] (Înv) Persoană care lua în arendă un bun, un venit al statului Si: antreprenor, arendaș.

otcupnic sm [At: BULETIN, F. (1833), 50 / Pl: ~ici / E: otcup + -nic] (Înv) Otcupcic.

otpis sn [At: BULETIN, F. (1833), 55¹/6 / A: nct / Pl: ? / E: rs отпись] (Înv) Comunicare scrisă Si: aviz, înștiințare.

pacfong sn [At: BULETIN, G. (1840), 299 / V: pacfon, ~nd, pakto~^[1], (reg) ba~, ~nt, pafint / Pl: ~uri / E: ger Packfong, fr pacfung] 1 Aliaj de cupru, nichel, zinc, care imită argintul, utilizat mai ales la fabricarea tacâmurilor. 2 (Reg; îf pacfont) Alamă. 3-4 (Reg; lpl) Obiecte din pacfong (1-2). corectat(ă)

PARTIDUL DEMOCRAT (P.D.), partid de centru-stânga, social-democrat, al cărui program este întemeiat pe susținerea principiilor pluralismului politic, democrației reprezentative, libertății de întreprindere, de inițiativă și protecție socială și garantării egalității șanselor. În condițiile existenței, în partid. a unor acute divergențe privind căile de trecere a României la economia de piață și a instaurării statului de drept, are loc scindarea (27-29 mart. 1992) F.S.N. în partidele: Frontul Salvării Naționale (din 23 mai 1993, Partidul Democrat – F.S.N.), ca urmare a fuziunii cu Partidul Democrat (31 mart. 1993), consfințită de Convenția Națională Extraordinară a partidului, convocată la constanța (28-29 mai 1993, când s-a adoptat și noul Statut) și Frontul Democrat al Salvării Naționale – F.D.S.N. (din iun. 1993, Partidul Democrației Sociale din România – P.D.S.R.M iar din iun. 2001, Partidul Social Democrat). Participând la alegerile locale (febr. 1992), prin numărul de primari și consilieri aleși, partidul s-a situat pe un loc cu o substanțială reprezentare în administrația locală, iar la alegerile legislative a obținut 43 mandate de deputați și 18 de senatori, fiind al doilea partid parlamentar; candidatul său la președenția țării, Caius Traian Dragomir s-a situat pe locul patru din șase candidați, cu 4,75% din voturi valabil exprimate. La 1 iul. 1993, P.D. și Partidul Social-Democrat Tradițional au pus bazele Alianței Social-Democrate (A.S.D.), cu scopul unificării mișcării social-democrate din România, vizând, printre altele, adoptarea unei strategii politice comune la alegerile locale și generale. La A.S.D. au aderat Partidul Republican Român și Partidul Democrat Muncitoresc. Alianța a rămas fără urmări practice, autodesființându-se. Cu prilejul Convenției Naționale (24 oct. 1994), convocată la Cluj, are loc fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Democrat al Muncii. În vederea participării pe liste comune la alegerile locale și parlamentare din nov. 1996, P.D. încheie (27 sept. 1995) cu Partidul Social-Democrat Român o alianță politică – Uniunea social-Democrată (U.S.D.). La alegerile locale (iun. 1996) U.S.D. a înregistrat: 16,8% din mandate pentru primari, 14,96% din mandate pentru consiliile locale, 11,64% pentru consiliile județene, iar la cele legislative (3 nov. 1996), 12,93% din voturi pentru Camera Deputaților și 13,16% din voturi pentru Senat, P.D., revenindu-i, astfel, 43 de mandate de deputați și 22 de senatori; candidatul U.S.D. pentru funcția de președinte al țării, Petre Roman s-a situat pe locul al treilea, din 16 candidați la președenție, cu 20,54%. În al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui, U.S.D. a susținut candidatul Convenției Democratice din România (Emil Constantinescu), care a fost ales cu 54,4% din numărul total al voturilor. În guvernele de coaliție C.D.R.-U.S.D.-U.D.M.R. (1996-2000), U.S.D. a deținut 26% din portofoliile ministeriale, P.D.-ului revenindu-i șase portofolii în guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile și cinci în cel condus de Mugur Isărescu. La 29 aug. 1997, Convenția Națională, care a avut loc la Iași, ratifică fuziunea, prin absorbție, cu Partidul Uniunii Social-Democrate și cu Frontul Democrat Român. P.D. retrage (14 ian. 1998) sprijinul politic premierului Victor Ciorbea, condiționând rămânerea în coaliție, între altele, de alcătuirea până la 31 mart. a unei noi echipe guvernamentale, iar la 29 ian. cinci dintre cei șase miniștri demisionează din guvern, ministrul de Externe primind acordul P.D.-ului de a rămâne în funcție. Printr-o scrisoare deschisă (13 mai 1999), liderul P.S.D.R., Sergiu Cunescu aduce la cunoștință președintelui P.D., Petre Roman, hotărârea Consiliului Național al P.S.D.R. de denunțare unilaterală a alianței U.S.D., în perspectiva de constituire a unei alte alianțe cu partide din stânga eșichierului politic. Liderul P.D., Petre Roman, cu prilejul formării guvernului Mugur Isărescu (22 dec. 1999) renunță la postul de președinte al Senatului, pe care-l deținea din 1996, optând pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe. Participând la alegerile locale (iun. 2000), P.D. înregistrează: 16,32% din numărul mandatelor de primari, 13,75% pentru consilieri locali și 11,93% pentru consilieri județeni, precum și câștigarea Primăriei Generale a Capitalei prin vicepreședintele partidului, Traian Băsescu; la alegerile parlamentare a obținut, numai 31 de mandate de deputați și 13 de senatori, iar candidatul partidului al prezidențiale, Petre Roman a adunat doar 2,98% din voturi, situându-se pe locul șase din 12 candidați. P.D., adoptând o atitudine fermă de opoziție față de noua guvernare, votează împotriva învestirii noului guvern și refuză propunerea P.S.D.R. de a semna un protocol de susținere a măsurilor ce vor fi luate de cabinetul minoritar, Adrian Năstase. Din inițiativa lui Petre Roman, liderul partidului, la ședința din 29 ian. 2001 a Biroului Politic Național, se propune constituirea alianței politice de centru, Adunarea pentru Democrație, la care să participe formațiunile politice democratice din opoziție, în perspectiva preluării puterii în 2004. Cu prilejul analizării rezultatului alegerilor parlamentare și prezidențiale (9 febr. 2001), vicepreședintele partidului, Traian Băsescu, și-a anunțat oficial intenția de a candida la președenția partidului; Convenția Națională Extraordinară (18-19 mai 2001), convocată pentru desemnarea conducerii partidului și adoptarea unui nou program, îl alege ca președinte pe Traian Băsescu, având drept contracandidați pe Petre Roman și Simona Marinescu. Cu această ocazie, se adoptă Declarația de la București și se fixează, în linii mari, strategia politică pentru următoarea perioadă. La 28 sept. 2003 au loc, simultan, congresele P.D. și P.N.L. de adoptare a „Alianței pentru Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D.”, care-și propune ca obiective principale: consolidarea statului de drept, garantarea și respectarea proprietății private, realizarea unei economii de piață funcționale, stimularea spiritului întreprinzător și demersurile pentru integrarea României în structurile euroatlantice. P.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din nov. 1999) și membru asociat al Partidului Socialiștilor Europeni (din mart. 1999). Președinți: Petre Roman (1993-2001); Traian Băsescu (2001-2005), Emil Boc (2005-2012), Vasile Blaga (2012-). Editează publicațiile: „Buletin informativ” (cu apariție neregulată), „Acum”, organul de presă al Organizației Municipiului București.

PERIÓDIC, -Ă (< ngr., fr., lat.) adj., s. n. 1. Adj. Care se repetă în mod identic după intervale de timp (aproximativ) egale; care survine la intervale regulate; care constă din parcurgerea reperată a aceleiași succesiuni de stări în intervale de timp egale. 2. S. n., adj. (Revistă, buletin etc.) care apare la intervale regulate (săptămânal, lunar etc.). 3. Adj. (MAT.) Funcție p. = funcție care admite o perioadă. Fracție p. = fracție zecimală în care, după virgulă, se repetă la infinit o anumită cifră sau un grup de cifre. 4. Adj. (CHIM.) Sistemul p. al elementelor = mod de clasificare a elementelor chimice după proprietățile lor (masă atomică, număr atomic). Începând din sec. 19 au existat numeroase încercări de clasificare a elementelor (Johann W. Dobereiner, 1828; Beguyer de Chancourtois, 1862; John Alexander Newlands, 1864). D.I. Mendeleev (în 1869) a descoperit legea periodicității și a aranjat elementele în ordinea crescândă a masei lor atomice într-un tabel (sistemul periodic al elementelor, pe care-l revizuiește în 1871). Completat cu elementele descoperite ulterior (gazele rare), tabloul constă din șapte șiruri orizontale, numite perioade și nouă coloane verticale, numite grupe. O clasificare asemănătoare a fost propusă în același an de Julius Lothar Meyer. Dezvoltarea ulterioară a teoriei structurii atomului a condus la concluzia că numărul de protoni din nucleul atomului unui element (numărul atomic) este identic cu numărul de ordine al elementului în sistemul p. al lui Mendeleev, acesta devenind criteriul de clasificare al elementelor (A. van den Broeck, 1911; H.G. Moseley, 1913) și că aranjarea elementelor în sistemul p. este determinată de structura straturilor de electroni ale atomilor (N. Bohr, 1922).

portbuletin sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: port-⁴ + buletin] Portofel din piele sau alt material în care se păstrează buletinul de identitate.

PORTBULETIN s.n. Etui în care se păstrează buletinul de identitate. [< port- + buletin].

povod² sn [At: BULETIN, F. (1843), 7¹/2 / Pl: ~uri / E: rs повод] (Înv; Mol) Motiv.

preautonomie s. f. Statut provizoriu care pregătește autonomia ◊ „În Buletinul oficial al Spaniei au fost publicate cele două decrete-lege care prevăd acordarea preautonomiei țării Bascilor.” Sc. 7 I 78 p. 6. ◊ „Provinciile spaniole Asturias și Murcia au obținut statutul de preautonomie.” R.l. 28 VIII 78 p. 6 //din pre- + autonomie//

pristavlisi vt [At: BULETIN, F. (1833), 196²/13 / Pzi: ~sesc / E: cf rs представлять, (2) cf pristav] 1 (Înv; c. i. acte oficiale, documente etc.) A prezenta sau a înainta ori a preda în mână. 2-14 (Îvr; c. i. persoane) A numi în funcția de pristav (1-13).

PROPAGARE s. f. (< propaga < lat. propagare, cf. fr. propager): transmitere parțială a vibrațiilor unui sunet (de obicei n) și repetarea sunetului în cuvânt. Astfel, forma românească moștenită din lat. genuculum este genuchi, dar prin p. lui n s-a ajuns la genunchi, care a rămas în limba literară. Fenomenul este cunoscut sub numele de p. nazalității. Datorită lui întâlnim și astăzi forme ca bulentin în loc de buletin, indentitate în loc de identitate și intinerar în loc de itinerar, neadmise însă de limba literară și socotite deci incorecte.

PROTEINOGRAMĂ s. f. examen de laborator care determină prezența, cantitatea de proteine din sânge; buletin care conține rezultatul. (< fr. protéinogramme)

proteinogramă sf [At: DN³ / P: ~te-i~ / Pl: ~me / E: fr protéinogramme] 1 Examen de laborator care determină prezența și cantitatea proteinelor din sânge. 2 (Ccr) Buletin care conține rezultatul proteinogramei (1).

psihobiogramă sf [At: DEX² / P: ~bi-o~ / Pl: ~me / E: psiho(logic) + biogramă] 1 Examen al dezvoltării personalității în relație cu dezvoltarea biologică. 2 (Ccr) Buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen.

psihogramă sf [At: DN³ / Pl: ~me / E: fr psychogramme] (Psh) 1 Caracterizare psihologică detaliată a structurii și dezvoltării personalității unui individ. 2 (Ccr) Buletin care cuprinde o astfel de caracterizare.

publicarisire sf [At: BULETIN, F. (1833), 50¹/24 / Pl: ~ri / E: publicarisi] (Înv) 1-2 Publicare (1-2).

publicuire sf [At: (a. 1844) BULETIN, G. 10¹/19 / Pl: ~ri / E: publicui] (Înv) Publicare (1).

PUNCT s. n. (< lat. punctum, cf. fr. point, it. punto): semn de punctuație mic și rotund (.) care se pune la sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze, pentru a marca pauza dintre propoziții sau fraze independente ca înțeles. Astfel, îl întâlnim la sfârșitul propozițiilor independente enunțiative neafective (propriu-zise, potențiale, optative, dubitative și chiar imperative), al propozițiilor interogative indirecte din cadrul frazei: „Căprarul vechi îi iese-n prag.” (G. Coșbuc); „În situația asta ai spune orice.”; „Aș citi-o și eu.”; „Va fi fiind un drac la mijloc.” (M. Sadoveanu); „Nu mai sta seara așa târziu.”; „M-a-ntrebat ce s-a discutat acolo.” P. apare și la sfârșitul frazelor formate prin coordonare, prin subordonare sau prin coordonare și subordonare: „Se duse mai întâi la han și-l găsi în proastă stare.” (N. Filimon); „Patria e zidul de care s-au sfărâmat secole întregi de vrăjmășie.” (Ion Lăncrănjan); „Aici e țara, unde nasc și mor / Cu țara-n gând, copiii României.” (Adrian Păunescu). Atunci când la sfârșitul propoziției există o paranteză în care e trecut un cuvânt sau un grup de cuvinte, p. se pune după paranteză: „E vorba aici de un adjectiv pronominal (posesiv).”; „Se pronunță buletin de identitate (nu buletin de indentitate).” Când însă la sfârșitul frazei există o paranteză în care e trecută o propoziție sau o frază, p. se pune atât înaintea parantezei, cât și în interiorul parantezei, la sfârșit: „Cu siguranță că nu are dreptate. (Dealtfel, i s-a explicat și altădată acest lucru.)” Ca semn grafic ce înlocuiește literele care nu se scriu, p. se pune și după unele tipuri de abrevieri: M.A.N., O.N.U., S.U.A.; art., cap., ibid., id., op. cit.; acad., arh., dr., ing., prof.; serg., slt., lt., cpt., mr., col., gen.; dv.; a.c., d.a., î.a., a.m., p.m., e. n., î.e.n.; nr., obs., etc., de ex. P. nu se pune după titlurile cărților, ale operelor literare și muzicale, după formulele de adresare din scrisori sau din cuvântări; de asemenea, el nu trebuie pus nici după abrevieri de tipurile d-ta, d-lui, d-lor; Tarom, Aprozar; km, kg, m, l; O, H, Fe, Cu; N, S, E, V etc.

RADIOJURNAL ~e n. Program radiofonic conținând cronica evenimentelor curente; buletin de știri transmis prin radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiojournal

RADIOJURNAL s.n. Emisiune radiofonică cuprinzînd un buletin de știri, însoțit de comentarii, discuții etc. [< fr. radiojournal].

rafinat², ~ă [At: BULETIN, F. (1843), 237²/21 / V: (înv) răfen~, (reg) răf~ / Pl: ~ați, ~e / E: rafina] 1 a (D. substanțe, produse etc.) Care a fost supus unui tratament de rafinare (1). 2 a (Fig) Fin (2). 3 a (Fig) Subtil. 4 smf Persoană caracterizată printr-o finețe a gustului sau a simțirii. 5 a (Prt) Perfid.

realegere s. f. Acțiunea de a realege și rezultatul ei ◊ „Un măgar compromite alegerile din San Miguel del Tigre (Columbia); în timp ce comisia număra buletinele de vot, patrupedul bagă capul pe fereastră și, plăcându-i culoarea roz a buletinelor de vot, le mănâncă pe aproape toate [...] Acum e nevoie de realegeri.” Săpt. 30 VI 72 p. 2 (din realege; DEX, DN3)

refolosibil, -ă adj. Care poate fi utilizat din nou ◊ „Pentru popularizarea unor proiecte-tip refolosibile etc., ar fi bine să se editeze un buletin [...]” Sc. 26 X 61 p. 3 (din re- + folosibil; DEX-S)

reformare sf [At: BULETIN, F. (1833), 75²/13 / Pl: ~mări / E: reforma¹] 1 (Înv) Schimbare. 2 (Înv) Înnoire. 3 (Rar) Reformă (6). 4 Scoatere din uz a unor bunuri considerate la un moment dat inutilizabile.

remontă sf [At: BULETIN' G. (1840), 109¹/5 / V: (înv) remont sm / Pl: ~te / E: rs ремонт, fr remonte, ger Remonte] 1 Procurare de cai pentru nevoile armatei sau armăsari pentru crescătoriile de cai. 2 Serviciu militar însărcinat cu remonta (1). 3 Totalitatea cailor procurați. 4 Crescătorie de cai.

rospiscă sf [At: BULETIN F. (1838) 30 / V: răs~ / Pl: ? / E: rs росписка] (Rsî) Chitanță (1).

SCRUTIN s.n. Votare, alegere făcută cu bile sau cu buletine care se introduc într-o urnă; constatarea rezultatului unei astfel de alegeri. ◊ A despuia scrutinul = a deschide urna și a număra voturile. ♦ Totalitatea voturilor exprimate, depuse în urnă. [< fr. scrutin, cf. lat. scrutinium].

SCRUTIN s. n. 1. mod de alegere pentru organele de stat prin buletine care se introduc într-o urnă. ◊ ansamblul operațiilor. 2. mod de adoptare, prin vot, a hotărârilor la conferințele internaționale sau la sesiunile organizațiilor internaționale. (< fr. scrutin)

scrutin sm [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~ie sf, ~iu sn / Pl: ~e / E: fr scrutin, lat scrutinium, it scrutinio] 1 Mod de organizare a alegerilor (de deputați) pe bază de buletine sau bile care se introduc într-o urnă. 2 (Îs) ~ de listă Mod de alegere în care, dintre candidații înscriși pe buletinul de vot, alegătorul are dreptul de a vota mai mulți candidați, potrivit numărului de deputați stabilit pentru circumscripția electorală respectivă. 3 (Îs) ~ individual (sau nominal, uninominal) Votare în care pe fiecare buletin este trecut numele unui singur candidat. 4 (Îs) ~ public Votare care se face prin ridicare de mâini sau prin aprobări orale. 5 Operație electorală care constă în depunerea voturilor într-o urnă, în deschiderea urnei pentru a tria și a număra voturile, precum și în proclamarea rezultatului votării. 6 (Prc) Fiecare dintre momentele scrutinului (5). 7 Totalitate a voturilor exprimate depuse în urnă cu ocazia unei alegeri. 8 (Nob) Urnă (de votare). 9 (Înv, pcf) Scrutare (3).

SCRUTIN, scrutine, s. n. Deschiderea urnelor pentru a tria și a număra voturile; p. ext. votare, alegere, vot. Pentru membri ai comisiunei însărcinată cu tragerea scrutinului s-au votat St. Golescu, D. Brătianu sau, în lipsa sa, D. Bolintineanu și D. Golescu. GHICA, A. 783. ◊ Scrutin de listă = alegerea întregii liste de candidați de pe un buletin. Scrutin individual (sau uninominal) = votare în care pe fiecare buletin e trecut numele unui singur candidat. Scrutin public = votare care se face prin ridicare de mîini sau prin aprobări orale. ♦ Totalitatea voturilor. ◊ Expr. A despuia scrutinul v. despuia (4).

SCRUTIN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. – Din fr. scrutin.

serj sn [At: BULETIN, F. (1843), 221/39 / V: (rar) serjă sf / Pl: ~uri / E: fr serge] Țesătură de mătase (amestecată cu bumbac) cu firul în diagonală, întrebuințată mai ales pentru căptușeli.

spion s. m. (fiz.) ◊ „Ultimul număr (4) din Buletinul de informare publicat de institutul de fizică atomică din București anunță, printre altele, descoperirea unei noi particle nucleare, numite spion (de la spinning pion, adică o particulă având masa apropiată de cea a particulei denumite pion, dar având spin).” Cont. 14 V 65 p. 7 (din engl. sp[inning] pion)

stolnacealnic sm [At: BULETIN (1833), 143¹/14 / V: ~olon~ / S și: ~ol-na~ / Pl: ~ici / E: rs столоначальник] (Rsî) Șef de masă într-o cancelarie, într-un departament, într-o judecătorie etc.

suveică sf [At: NEGRUZZI. S. I, 107 / V: (înv) sov~ (reg) ~che, ~echiă, ~vieacă, si~, sâ~ / Pl: ~ci / E: bg совалка (dal совелка)] 1 Piesă de lemn la războiul de țesut, de formă alungită, cu vârurile de oțel, cu părțile laterale îmbrăcate de metal și cu un gol la mijloc, în care se fixează țeava pe care este înfășurat firul de bătătură și cu ajutorul căreia se trece acest fir prin rostul urzelii, pentru a se țese Si: navetă¹ (1), (îvp) suvelniță (1). 2 (Ca termen de comparație) Exprimă iuțeală și sprinteneală în mișcări. 3 Piesă a mașinii de cusut care conține firul de ață inferior, înfășurat pe o țeavă sau pe un mosorel, necesar formării, împreună cu firul superior a cusăturii. 4 (Pop; șîs ~ de plasă) Piesă (de lemn, de oțel) de formă lunguiață, asemănătoare suveicii (1), pe care se deapănă sfoara pentru a împleti plasele de pescuit Si: (reg) andrea (1), cârlig (13), igliță, navetă¹. 5 (Ban; Trs) Unealtă de dulgherie asemănătoare suveicii (1). 6 (Ban) Pârghie. 7 (Reg) Partea asemănătoare suveicii care se mișcă orizontal la porțile țărănești. 8 (Ban) Femeie înaltă și subțire. 9 (Mun) Persoană intrigantă și bârfitoare. 10 (Îe) A umbla cu ~a A umbla cu vicleșuguri. 11 (Îae; pex) A unelti. 12 (Pop) Ființă sprintenă, vioaie. 13 (Ban; îf suvieacă) Prăjitură în formă de ruladă. 14 (Reg; îs) Os ~ Os mic sesamoid care intră în alcătuirea încheieturii din interiorul copitei calului. 15 (Pan; rar) Sistem fraudulos de votare prin care un alegător scoate din sala de vot un buletin nefolosit pe care îl dă unui partizan al candidatului cu care a votat ca să-l introducă în urnă și să scoată alt buletin nevotat pentru alt partizan.

șosea sf [At: BULETIN, F. (1833), 146²/21 / V: (reg) so~, soșe, sușea, șâșa, ~se, ~uă, ~ee, șoșea, șusă, șușauă, șușea / Pl: ~ele / E: fr chaussée] 1 Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2 (Prc) Stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. 3 (Îs) ~ națională Șosea (1) care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. 4 (Îs) ~ comunală Șosea (1) care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. 5 (Pop; pex) Șleau² (1). 6 Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. 7 (Înv; sst; sens etimologic) Dig (1). 8 (Îrg) Muncă obligatorie pe care administrația comunală o pretindea de la țărani pentru construirea sau repararea șoselelor (4). 9 (Olt; Mun; înv) Impozit prin care se asigura întreținerea șoselelor (1, 4).

TESERĂ s. f. (ant.) fisă de metal sau de fildeș, bilet de intrare la spectacole, ca buletin de vot, ca jeton etc. (< fr. tessère, lat. tessera)

URNĂ s. f. 1. vas în care se păstrează cenușa morților incinerați. 2. cutie în care se depun buletinele de vot, numerele de loterie etc. 3. (bot.) capsulă sporifică. (< fr. urne, lat. urna)

*úrnă f., pl. e (lat. urna). Urcĭor, anforă (la ceĭ vechĭ). Chĭup în care ceĭ vechĭ păstraŭ cenușa morților arșĭ: urnă funerară. Azĭ, vas orĭ cutie de pus buletinele de vot orĭ sorțiĭ la loterie.

URNĂ s.f. 1. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați. 2. Cutie în care se depun buletinele de vot, numerele de loterie etc. [< lat. urna, cf. fr. urne].

URNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

urnă sf [At: NEGULICI / Pl: ~ne / E: lat urna, fr urne] 1 (Adesea determinat prin „funerară”) Vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. 2 Vas de pământ, de bronz etc., de formă și capacitate variabile, folosit în Antichitate la scoaterea și păstrarea apei sau a altor lichide Si: amforă. 3 Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă pe unde se introduc buletinele de vot, numerele unei loterii etc. 4 Dispozitiv din care se extrag numerele câștigătoare la concursurile organizate de Loto Pronosport. 5 (Îe) A aduce (pe cineva) la ~ A determina pe cineva să voteze.

URNĂ ~e f. 1) (la popoarele antice) Vas de lut sau de bronz cu diverse întrebuințări. 2) Vas mic în care se păstrează cenușa mortului incinerat. 3) Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă în care se introduc buletinele de vot. /<fr. urne, lat. urna

URNĂ, urne, s. f. 1. Vas de pământ sau de bronz, de capacități și de forme diferite, în care se păstrau în Antichitate unele lichide. 2. Vas în care se păstrează cenușa morților incinerați; cenușar (I 3). 3. Cutie prevăzută cu o deschizătură îngustă, pe unde se introduc buletine de vot, numerele unei loterii etc. – Din fr. urne, lat. urna.

URNĂ, urne, s. f. 1. (Adesea determinat prin «funerară») Vas în care se păstrează cenușa unui mort incinerat. Zidul împrejmuitor al mănăstirii... păstra în el urnele celor incinerați. STANCU, U.R.S.S. 79. O urnă funerară păstrătoare de cenuși. ODOBESCU, S. I 212. ◊ Fig. Cărțile acestea ale noastre sînt urne sacre, cuprinzînd inima fraților noștri scumpi, scriitorii și gînditorii. SADOVEANU, E. 23. 2. Casetă sau cutie cu o deschizătură îngustă, în care se introduc buletinele de vot. În fața urnelor s-au perindat numeroși cetățeni. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2921. 3. Cutie în care se depun numerele unei loterii. (Fig.) Trepte osebite le-au ieșit din urna sorții. EMINESCU, O. I 130. 4. Unitate de măsură la romani, valorînd aproximativ 2,704 litri.

urnă f. 1. vas mare de scos apă, la popoarele, antice; 2. vas în care cei vechi închideau cenușa morților: trepte osebite le-au ieșit din urna morții EM.; 3. azi, vas sau cutie în care se depun buletinele de vot, numerele unui tiraj, etc.

vacsinar sm [At: BULETIN, G. (1840), 180¹/20 / Pl: ~i / E: vacsină + -ar] (Îvr) Vaccinator.

valtrap sn [At: BULETIN, F. (1843), 418¹/27 / V: (înv) ~ldr~ / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: rs вальтрап, cf ger Waltrappe, Waldrappe] 1 Învelitoare, de obicei împodobită cu diferite cusături, care se pune pe spatele calului (sub șa³) Si: abai, cioltar (1), harșa, ibâncă, pocladă, șabracă, țol². 2 (Înv) Ghetră (1).

vârsta a treia sint. s. (eufemism) Perioada de după pensionare, bătrânețe ◊ „A treia vârstă. Într-un buletin consacrat vârstei a treia, Organizația Mondială a Sănătății apreciază că numărul persoanelor în vârstă se va dubla până în anul 2000. În 1970 existau în lume 304 milioane de persoane în vârstă de peste 60 de ani.” R.l. 7 V 79 p. 6. ◊ „Noi, gerontologii români, considerăm că metoda esențială de întârziere a proceselor degenerative de vârstă și de evitare a fenomenelor morbide la vârsta a treia este profilaxia.” Cont. 16 VI 79 p. 7. ◊ „Am văzut doi indexați de vârsta a treia cumpărând [...] biscuiți «Eugenia» privatizați.” R.l. 18 V 93 p. 1 [var. a treia vârstă] (după fr. troisième îge; DMN 1966; DEX-S)

viceconsulat sn [At: BULETIN, F. (1843), 143¹/9 / V: (îvr) vițe~ / S și: vice-consulat / E: fr vice-consulat] 1 Reprezentanță diplomatică condusă de un viceconsul (1). 2 Localul viceconsulatului (1). 3 Funcția de viceconsul (1). 4 Durata funcției de viceconsul (1).

vidomostie s.f. (înv., reg.) Listă, tabel, inventar; buletin catalog. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<rus. ведомость.

vidomostie sf [At: BULETIN F. (1833), 48²/22 / Pl: ~ii / E: rs ведомость] (Mol; înv) 1 Listă. 2 Catalog (1).

vipușcă sf [At: BULETIN, F. (1839), 61¹/16 / V: vă~, ~piscă (A și: vip~) / Pl: ~ști, (iuz) ~ște / E: rs выпушка] 1 Fâșie îngustă de țesătură sau șiret, aplicată drept garnitură de altă culoare la unele uniforme, pentru a masca anumite cusături, mai ales cusătura exterioară a pantalonilor. 2 (Pex) Bentiță de piele sau de material plastic care se aplică la unele cusături ale încălțămintei. 3 (Nob) Bandă² subțire (de țesătură). 4 (Reg) Frânghie întinsă de la țărm către mijlocul apei, care servește la marcarea locurilor unde sunt plasate cârligele de pescuit.

vot s.n. I 1 Exprimare a opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere. ◊ Drept de vot = drept al alegătorului de a-și exprima voința pentru alegerea reprezentanților în organele reprezentative ale statului într-o adunare deliberantă, într-un corp politic etc.; sufragiu. Nici nu mai are drept de vot, de cînd și-a măritat fata... Nu i-a dat casele de zestre? (CAR.). 2 Opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură, cu o inițiativă, cu o hotărîre etc.; adeziune dată în acest scop; sufragiu. Vei auzi în Camera Comunelor multe discursuri frumoase, unele îți vor schimba părerile, vezi ca nici unul să nu-ți schimbe votul (STEINH.). 3 Operație, act prin care populația unei țări, a unei regiuni etc., membrii unei adunări deliberante sau ai unui corp politic își exprimă voința, opțiunea cu ocazia unor alegeri, a unor dezbateri sau a luării unor decizii; rezultatul acestei operații. Ce sigur era de izbîndă, și cu ce palpitații aștepta descoperirea scrutinului! N-a avut în total decît șapte voturi (VLAH.). ◊ Expr. A(-și) da votul (sau voturile) ori a-i da (cuiva) votul (sau voturile) = a-și exprima voința, opțiunea cu ocazia unor alegeri, a luării unor decizii etc. Voi, creștinii din Omida, trebuie să ne dați votul pînă la unul (STANCU). 4 (adesea cu determ. care indică felul, conținutul, scopul) Modalitate prin care membrii unui corp electoral, ai unei adunări deliberative, ai unor organizații etc. își exprimă opțiunea. ◊ Vot deschis = vot care se exprimă public, prin ridicare de mîini. Vot universal = sistem de votare în care dreptul de vot este acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări; sufragiu universal. V-a rugat să primiți să faceți parte dintr-un guvern care ar duce la convocarea unei adunări constituante, în vederea expropierii și a votului universal (CA. PETR.). Vot direct = vot exprimat în mod nemijlocit, prin participarea fiecărui cetățean la urnă. Oare cu legea din 1866 n-am experimentat și colegiile numeroase ca și cele restrînse, cele cu vot direct ca și cele cu două graduri de votațiune? (EMIN.). Vot deliberativ = vot al cărui rezultat este obligatoriu. Vot consultativ = vot al cărui rezultat nu este obligatoriu, reprezentînd o formă de sprijin dată activității unui organ de stat sau unei organizații obștești. Vot de încredere = vot prin care parlamentul se declară de acord cu politica sau cu un act al guvernului. Vot de neîncredere = vot prin care parlamentul se desolidarizează de politică sau de un act al guvernului, acesta fiind obligat să abdice. Vot de blam = sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. La 6 martie, Ministerul Moldovei primise un vot de blam din partea Adunărei acelei țări, pentru călcarea aceleiași formalități (XEN.). Vot cu bile v. bilă. Vot informativ v. informativ. Vot de învestitură v. învestitură. ◊ Expr. A pune la vot = (despre legi, amendamente, decizii etc.) a supune aprobării, hotărîrii membrilor unei adunări deli- berante sau ai unui corp politic. Pusă apoi la vot, propunerea lui Maiorescu de a rămîne la vechea pronunțare a fost primită prin aclamație (E. LOV.). A da vot de încredere v. încredere. 5 (și buletin de vot) Foaie de hîrtie scrisă sau tipărită care cuprinde numele candidaților (și siglele partidelor) și care este folosită în procesul votării. Doi agenți sanitari... lucrează la stampilarea buletinelor de vot (UL.). II 1 Promisiune, făgăduință solemnă făcută unei zeități sau lui Dumnezeu în semn de mulțumire pentru îndeplinirea unei rugăminți. Poate deodat-amîndoi biruiau..., Dacă-ntinzîndu-și spre mare grăbitele palme Cloantus N-ar fi rugat plîngător și cu voturi pe zei, să-i ajute (COȘB.). 2 Promisiune, jurămînt făcut de bunăvoie unei zeități sau lui Dumnezeu; angajament, legămînt religios. Atala este creștină și destinată prin vot fecioriei (PER.). 3 Dorință, voie. Votul lui Voltaire s-a realizat; toleranța s-a întronizat în învățămînt (LAU.). • pl. -uri. și votum s.n. /<lat. vōtum, -i, germ. Votum, fr. vote, it. voto.

vot sn [At: MOLNAR, I. 323/14 / Pl: ~uri / E: fr vote] 1 Opinie exprimată de fiecare dintre participanții la lucrările unei adunări (cu caracter oficial), de membrii unui tribunal etc. în legătură cu adoptarea unui proiect de lege, a unei candidaturi, a unei hotărâri. 2 (Fig) Aprobare (1). 3 Act prin care populația unei țări, participanții la lucrările unei adunări (deliberante) își exprimă voința sau opinia în legătură cu alegerea reprezentanților în diverse organe de conducere Si: sufragiu, (ltî) vox (1). 4 (Îs) Drept de ~ Drept al alegătorilor de a-și exprima voința. 5 Acțiune prin care sunt aleși unul sau mai mulți dintre candidații propuși pentru o funcție electivă, prin care este adoptată o lege sau prin care se iau diferite măsuri de interes național, îndeplinită de un alegător printr-un buletin tipărit anume sau prin alte mijloace Si: votare (1), (rar) votizare (1), (înv) votarisire (1), votație (1), votizație (1). 6 Modalitate prin care se exprimă voința alegătorilor Si: votare (2), (rar) votizare (2), (înv) votarisire (2), votație (2), votizație (2). 7 (Urmat de determinări care arată caracterul, structura) Sistem electoral. 8 (Îs) ~ de încredere Vot prin care un parlament aprobă politica guvernului ori un act al acestuia. 9 (Îs) ~ de neîncredere Vot prin care un parlament se desolidarizează de politica guvernului ori de un act al acestuia. 10 (Îs) ~ de blam Sancțiune prin care o colectivitate organizată își manifestă prin vot dezaprobarea față de o acțiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. 11 (Înv) Promisiune solemnă făcută divinității (zeu sau Dumnezeu) ca mulțumire pentru o dorință îndeplinită. 12 (Înv) Jurământ făcut divinității. 13 Angajament pe care îl ia un credincios la primirea în ordinul monahal. 14 (Înv; fig) Obligație. 15 (Înv; fig) Jurământ făcut propriei persoane. 16 (Înv; fig) Dorință (1).

VOTOMETRU s. n. mașină pentru numărătoarea automată a buletinelor de vot. (< engl. votometer)