BISEXUAL, -Ă, bisexuali, -e, adj. (Despre plante și animale) Care dispune de organe de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, bisexuat, androgin. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bissexuel.

HERMAFRODIT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om anormal, posedând caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

EPICEN, epicene, adj. n. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe. – Din fr. épicène, lat. epicoenus.

ANDROGIN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre ființe sau plante) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual. /<fr. androgyne

BISEXUAT ~tă (~ți, ~te) (despre plante și animale) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; androgin. [Sil. -xu-at] /<fr. bissexué

FĂTĂLĂU ~i m. pop. 1) Bărbat care manifestă interes deosebit față de femei. 2) Persoană care are trăsături proprii ambelor sexe; hermafrodit; androgin. /fată + suf. ~ălău

BISEXUALISM s.n. Atracție simultană pentru ambele sexe. [Pron. -xu-a- / cf. it. bisessualismo].

DIGENIE s.f. (Biol.) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. [Gen. -iei. / < fr. digénie, cf. gr. dis – doi, gennan – a naște].

BISEXUAT, -Ă adj. (Despre plante sau animale) Care are organe de reproducere ale ambelor sexe; bisexual. V. hermafrodit. [Cf. fr. bissexué].

HERMAFRODIT, -Ă adj. (Om, animal, plantă) care are caracterele ambelor sexe; bisexuat. [Cf. fr. hermaphrodite, lat. hermaphroditus, gr. hermaphroditos < Hermes – zeul comerțului, și Afrodita – zeița iubirii la greci].

HERMAFRODITISM s.n. Reunire a organelor sexuale de ambele sexe sau a anumitor caractere ale celor două sexe la același individ; bisexualitate; intersexualitate. [Cf. fr. hermaphroditisme].

MIXT, -Ă adj. Format, compus din elemente eterogene; amestecat. ◊ Școală mixtă = școală frecventată de elevi de ambele sexe; cor mixt = cor format din voci bărbătești și voci femeiești; (mat.) număr mixt = Număr format din numere întregi și din fracții. [Cf. fr. mixte, lat. mixtus – amestecat].

AMFOGENIC, -Ă adj. (despre organisme) care produce descendenți de ambele sexe. (< fr. amphogénique)

BISEXUAL, -Ă adj. cu ambele sexe; cu stamine și pistil; hermafrodit; bisexuat. (< fr. bisexuel)

BISEXUALISM s. n. atracție simultană pentru ambele sexe. (după it. bissessualismo)

DIGENIE s. f. înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe. (< fr. digénie)

HERMAFRODIT, -Ă I. adj., s. m. f. (om, animal, plantă) care posedă organele reproducătoare ale ambelor sexe; androgin, bisexuat. II. s. m. 1. (mit.) ființă căreia i se atribuie o natură dublă, masculină și feminină. 2. (arte) statuie prezentând însușiri masculine și feminine. (< fr. hermaphrodite)

HERMAFRODITISM s. n. prezența la același individ a caracterelor sexuale ale ambelor sexe; bisexualitate; intersexualitate. (< engl. hermafroditism)

MIXT, -Ă I. adj. compus din elemente eterogene; ames-tecat. ♦ școală (sau clasă) ~ă = școală (clasă) frecventată de elevi de ambele sexe; cor ~ = cor format din voci bărbătești și femeiești; (mat.) număr ~ = număr format din numere întregi și din fracții. II. s. f. pl. produse miniere naturale din minerale diferite, concrescute. ◊ produse intermediare conținând atât materiale utile, cât și sterile. (< fr. mixte, lat. mixtus)

SARONG s. n. jupon strâmt purtat în Malaysia de ambele sexe. (< fr. sarong)

a da cu sacâz expr. (eufem. – d. ambele sexe) 1. a se masturba. 2. a avea contact sexual.

ANDROGIN, -Ă, androgini, -e, adj. 1. (Despre plante) Care poartă în aceeași inflorescență flori de ambele sexe. 2. (Despre animale) Care prezintă semnele distinctive ale ambelor sexe; hermafrodit. – Fr. androgyne (< gr.).

BISEXUAL, -Ă, bisexuali, -e, adj. (Despre plante și animale) Care întrunește caracterele ambelor sexe. [Pr.: -xu-al] – Fr. bissexuel.

BISEXUAT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre flori) Care are și organele masculine și pe cele feminine. ♦ (Despre plante) Care are pe aceeași tulpină organele de reproducere ale ambelor sexe. [Pr.: -xu-at] – După fr. bissexué.

fálic, -ă adj. Care aparține cultului falusului, care se referă la falus. ◊ (psihanal.) Stadiu falic sau fază falică = etapă a dezvoltării sexualității infantile, în timpul căreia pulsiunile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcției simbolice a falusului. • pl. -ci, -ce. / <fr. phallique, cf. gr. φαλλικος.

bisexual, -ă adj. Care întreține relații sexuale cu ambele sexe ◊ „[...] făptura [Sharon Stone] e miliardară și bisexuală și asortată cu o inteligență diabolică [...]” R.lit. 28/92 p. 17; v. și drogoman, seropozitiv //din bi- + sexual//

*ambiĭ, ambele num. (lat. ambo, ambae). Amîndoĭ: ambiĭ ochĭ, ambele mînĭ, ambelor malurĭ (tot-de-una articulat și pus înainte). – Fals ambe malurile. Fals și „Curieru de ambe sexe” (îld. ambele sexe).

HERMAFRODIT (în mitologia greacă), fiul lui Hermes și al Afroditei, de o frumusețe rară. Îndrăgostindu-se de el, nimfa Salmacis a implorat zeii să le unească trupurile pentru totdeauna. Dorința fiindu-i îndeplinită, a rezultat o ființă fabuloasă, având ambele sexe. Reprezentat ca făcând parte din cortegiul lui Dionysos.

HERMAFRODITÍSM (< fr. {i}) s. n. (BIOL.) Prezența ambelor sexe la același individ; bisexualitate. H. este normal la unele animale nevertebrate (ex.: hidra, melcul, râma) și patologic la om și la animalele superioare.

Hermaphroditus, fiul lui Hermes și al Aphroditei. A fost crescut de nimfe pe muntele Ida pînă la vîrsta de cincisprezece ani, cînd a pornit să cutreiere prin lume. O dată, pe cînd se scălda în apele unui lac, nimfa lacului Salmacis s-a îndrăgostit de frumosul tînăr și a vrut să se unească cu el. Hermaphroditus a respins-o. Atunci ea l-a cuprins în brațe cu sila și, fiindcă tînărul se zbătea să scape din strînsoare, Salmacis s-a rugat fierbinte zeilor să le unească trupurile pentru totdeauna. Zeii i-au împlinit voia: în locul tînărului și al nimfei a apărut o singură ființă, avînd ambele sexe. Hermaphroditus se număra printre însoțitorii lui Dionysus.

ELEFÁNT (< fr., lat.) s. m. Mamifer din ordinul proboscidienilor, cel mai mare mamifer erbivor actual, cu trompa mobilă și colți lungi. E. african are c. 4 m lungime, peste 7 t greutate, urechi mari și prezintă colți la ambele sexe (Loxodonta africana); e. asiatic (indian) are talia de până la 3 m, maximum 3 t greutate, urechi mici și prezintă colți numai masculul; se îmblânzește ușor (Elephas maximus). A apărut la începutul Cuaternarului. ◊ E. de mare = mamifer carnivor din ordinul pinipedelor, care prezintă o proeminență (excrescență) pe maxilarul superior (focă cu trompă). Trăiește în mările polare ale Oc. Pacific. Specie ocrotită.

BISEXUAL, -Ă, bisexuali, -e, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, bisexuat, androgin. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel.^[1] modificată

BISEXUAL, -Ă, bisexuali, -le, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe. 2. Adj. Bisexuat. [Pr.: -xu-al] – Din fr. bisexuel.

BISEXUAT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organele de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, androgin, bisexual. (2). [Pr.: -xu-at] – Din fr. bisexué.

ermafrodit a. Bot. care conține organele ambelor sexe: flori ermafrodite.

kimono n. tunică lungă de ambele sexe ce se poartă în Japonia, azi răspândită și în țările din Europa.

EPICEN, epicene, adj. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe. – Din fr. épicène, lat. epicoenus.^[1]

HERMAFRODIT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care are organe de reproducere atât masculine, cât și feminine pe același individ; androgin, bisexuat, bisexual. ♦ (Substantivat) Om având caractere specifice ambelor sexe; fătălău. – Din fr. hermaphrodite.

MIXTA, mixtez, vb. I. Tranz. A alcătui o școală sau o clasă cu elevi de ambele sexe. – Din mixt.

ANDROGIN, -Ă, androgini, -e, adj. 1. (Despre plante) Care poartă în aceeași inflorescență atît flori masculine cît și flori feminine. 2. (Despre animale) Care prezintă semnele distinctive atît ale sexului masculin cît și ale celui feminin, care are organe genitale de ambele sexe; hermafrodit.

EPICEN, epicene, adj. n. (Despre substantive nume de ființe) Care are aceeași formă pentru desemnarea ambelor sexe. «Bîtlan», «privighetoare»,«papagal» sînt substantive epicene.

FĂTĂLĂU, fătălăi, s. m. (Popular) Persoană care întrunește caracterele ambelor sexe; hermafrodit. Văzură că un muțunache se zborșea în apropiere. Li se păru că spunea ceva, dar nu-l auzeau din cauza țipetelor lor. «Ia tăceți, fă, – se răsti una la celelalte – să auzim ce spune fătălăul». PAS, Z. II 208. Nu e vorba nici de mine, nici de d-voastră, nici de fătălăul acela de Ludovic cu creier de capră. E vorba de Franța. CAMIL PETRESCU, T. II 351. ♦ Băiat căruia îi place mai mult societatea fetelor, care este timid sau are apucături de fată.

BISEXUAL, -A, bisexuali, -e, adj. (Despre unele plante și despre unele animale inferioare) Care întrunește caracterele ambelor sexe. V. bisexuat, hermafrodit. – Pronunțat: -xu-al.

BISEXUAT, -Ă, bisexuați, -te, adj. (Despre flori) Care cuprinde și organele feminine și pe cele masculine. ♦ (Despre piante) Care are organele de reproducere de ambele sexe pe aceeași tulpină (în flori deosebite sau în aceeași floare). – Pronunțat: -xu-at.

HERMAFRODIT, -Ă, hermafrodiți, -te, adj. (Despre plante și animale) Care întrunește într-un singur individ caracterele ambelor sexe. ♦ (Substantivat) Om anormal, posedînd caractere specifice ambelor sexe.

HERMAFRODITISM s. n. Prezența organelor sexuale de ambele sexe la același individ (plantă, animal sau, în mod patologic, la om).

MIXT, -Ă, micști, -xte, adj. Alcătuit din elemente deosebite; eterogen. La venirea ungurilor în Ardeal, ei găsesc aici o populație mixtă, slavo-romînă, cu voievozi slavi. ROSETTI, I. SL. 19. Școală mixtă = școală în care învață elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. (Mat.) Număr mixt = număr compus din numere întregi și din fracțiuni.

MORSĂ, morse, s. f. Mamifer marin carnivor din Atlanticul de nord și din Pacificul de nord, cu trupul lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu ochi mici, cu membre foarte scurte în formă de lopeți și cu coadă mică; caninii superiori dezvoltați la ambele sexe ies afară din gură ajungînd la masculi la o lungime de 70-80 cm (Trichechus rosmarus); vacă-de-mare.

PREDA n. frecv., provenit din sl. ∏редатеча „înainte mergător” (expl. de N. Iorga), (Syn 7 ian.); la 24 iunie scris numai Prediteci, fără Ioan (mss 1081 fol. 64, BAR). I. 1. Predtedul și Predetici (Syn). 2. Predidici, Ioan, to., 1847 (Puc 364; Î Div); Predeticĭ, Ioan (Șchei II). II. După Miklosich și Weigand Preda < sl. преда „antiqua pars”, ceea ce n-are sens; cf. însă blg.-srb. Predimir, Predislav și ceh. Prĕda. Numele Preda apare la noi în Oltenia, Muntenia și Ardeal pentru ambele sexe. 1. – b. frecv. olt. (Sur VI); – Buzescul; – b. ard. (Paș); Preda f., soția lui Radu Buzescu, fiica Banului Mihalcea (17 B I 232, III 397); – f. (AO XV 282); Pred/escu; -ești s. 2. Predea postelnic (17 B I 326). 3. Predan, ard., 1219 (11-13 C I 92); – Oprea, olt. (Sd XXII 342); – Mitu (ib). 4. Predica, țig. fiul lui Prebușilă (BCI XI 74); Preduca, Romanescul, 1749 (Gorj 198); -n, olt. (Sd VI 489). 5. Predușca, N. (Met 297). 6. Predoiu (Ard); – Ion (BCI 39). 7. Preduță (Hur 124). 8. Predeșel fam. 9. Prediște t. (16 B V 32). 10. Predoana, Piscul, t. 11. Nume asemănătoare: Predovici log. (16 A IV 250); Prida (Ard II 90); Predoleanu fam. act. 12. Arm. Garabet, cu același sens.

OPREA, OPRU < vb. a opri, nume format în l. romînă cu sens de invocare, privind prolificitatea, iar nu din sl. oпpъ „bellum” (etimologia lui Mikl.), nici din blg. oпpa „a împiedica” (etim. Weig.), întrucît și numele și derivatele lui lipsesc la popoarele slave. Weigand adaugă: „Bulgarii cred că acest nume este special romînesc”. Sensul „să fie ultimul copil dorit” (Cf. DR II) este redat prin Stamate la greci (But), prin Fermo la italieni; blg. oпpьo este un împrumut de la romîni. Oprea s-a aplicat copiilor de ambele sexe; ulterior, numai, a primit și articulația feminină. Ca nume de mare circulație, Oprea produce scurtări prin afereză. I. Masculine: 1. Opru (I Bot 6). 2. Opre, -a (Dm); Oprea frecv.; Opr/escu, -ești s. 3. Opran (Paș) etc. 4. Oprean pren., 1644 (Vieri 66); – T. ard. (Mat 58); Opriian (Ard II 39; Cras; Gorj 376; 16 B VI 25); – munt. 1711 (BCI III 81); Opriana b. (17 B I 432). 5. Cu afer. Priian țig. (Sd XXI), sau < adj. prian. 6. Oprel, ard. (Paș). 7. Opreș (17 B I 167). 8. Oprică; cu afer. Prică. 9. + -an: Oprican: olt. (Sd VI 476). 10. Opricean ard., 1758 (Paș). 11. + -ile, Oprile (17 B II 172); Oprilea, ard. (Paș); Oprilă, mold. (Glos); Oprilescul (17 B I 153). 12. Oprină b. (16 B V 466). 13. Oprinca fam., ard., act. 14. Opriș fam.; -a frecv. ard. (Moț; Mar; Paș; etc.); -a b. pren. (M mar; P¹); -a, paharnic (13 – 15 B 131); + -ac: Oprișac (Dm); – mold., 1727 (RA I 272). 15. Opriș/e (Dm; 17 B II 332); -ești, -eni ss.; -escu. 16. Opriș/an, munt.; din baladă; – pren. (Sd XI 258; Paș); -ănești s. 17. Oprișiț/ă b. (Paș); -a s., Oprișinți s. (Ștef). 18. Oprișor, log. (16 B I 84; 17 B II 308); -ul s. 19. Prișor, fam., ard., 1688 (Paș). 20. Oprișoi (Sd VI 503); -u și -ță ard. (Paș). 21. + -cu, Oprișcu, cu afer. Prișcu (Șchei IV); Prișca, Gh. (Buc.). 22. Opriț/a b. pren. (P³); -ă 1636 (Gorj 296); -escu. 23. Cu afer. Prițe b. din Bz (16 B VI 277). 24. Cu + -onu: Oproni ard. (Paș); – Ion, băn. (LB). 25. Oproiu act. 26. Cu afer. Proie, Ion, staroste (AO XIX 109); Proiescu olt. (RI VI 262). 27. + -ca, și cu afer. Proica (16 B II 400); – jupan, 1485 (13 – 15 B 183). 28. Compuse: + Ioan, Costa, Moga: Opriona, Opricosta și Oprimoga (Paș). 29. + -ață: Oprața s., ard. (Met 120). II. Feminine: 1. Opra (AO XII 242; 17 B IV 488; Grș 15). 2. Oprea (Sd XI 264); – ereița (Grș 9). 3. Oprana (AO XII 245). 4. Oprea zisă și Opreiana (16 B IV 285); Opriana (Grș 13; AO XIX 88); Opreana (Ard II 194). 5. Oprina act. 6. Cu afer. Prină, dobr. (RI XI 212). 7. Oprinca (16 B IV 63). 8. Oprița (Grș 12; AO XXI 162).

SÎRCA etnic, format din sîrb. sau sîrba + suf. -ca, valabil pentru ambele sexe, mai rar primind suf. -cu (Sîrcu) pt. bărbați. A. 1. Sîrbca ( < subst. sîrboaică) sora lui Miron Costin (RI XII 106), prenume de modă (ca Sasca, Armanca, Rusca etc.) v. Bogrea (DR I 213); – f. (16 A I 331); pîrîu (Dm) scris și Sîrsca. 2. Sîrbaca f., mar. (Ard I 246); Sărbăca f., mold. 1644 (Sd XXII). 3. Sărbuca f. (17 A IV 230). 4. Sîrbsca t. (Dm) și s., olt. (Cat); redus la Sîrsca s., olt., fostul jud. Dolj (AO I 251). 5. Cf. Sărbușcă, Ioan (Tut) < subst. sărbușcă. B. Sîrca antrop., luat ca prenume, de ambele sexe, apoi toponim redus din Sîrsca < Sîrbsca, sau < Sîr(b)ca după Bogrea (DR I; cf. DR III 213). 1. Sîrca s., mold. și munt.; v. Soroca. 2. Sărea f. (Sd XXII 61); pren. mold Iași (Sd XV 187); Sărea apare și ca pren. oltean la bărbați în urm. ex.: ginerele Iui M.; – fiul lui P.I.; – Merișescu (Hur 47). 3. Sărcu. Toader (Sur XV). 4. Sîrcul, C. (C Ștef); – fam. frecv. (Sd XXI). 5. Sirca f. (Sd XV 224), în pomelnicul familiei lui Vasile Lupu Vd.; – b. (Dens, Curs 182); – t. (Isp IV¹); – V. (Sd III 31); Sirca și Sircuția fam. (Moț) Este o enigmă dacă numele cu i reprezintă o grafie i < î sau se explică prin blg. cиpкa „plop”; Weigand explică Sirku < sl. cиpaкz „orfan” (!).

Chrysanthemum indicum L. (sjm. C. japonicum Thunb.). Specie cu flori albe, roz, roșii, tonuri Ide galben, violet, maro dispuse in capitule de cca 25 cm, formate din flori ligulate la exterior și care au numai organul femei de reproducere (înguste sau late, încrețite, drepte sau curbate cu vîrf tubular, obtuz, ascuțit sau divizat) și tubulare la centru (conțin atît flori femeiești cît și pe cele bărbătești). La crizantemele cu floare simplă, numai la marginea capitulului se găsesc flori bine dezvoltate, restul fiind nude. Cea mai mare parte a capitulului are flori de ambele sexe (hermafrodite), însă ele nu pot fecunda decît prin polenizare artificială, deoarece maturizarea polenului și a organului femei nu se face în același timp. Frunze alterne pețiolate, ovate, incize pînă la penatifide, la partea superioară întregi, alburii, pîslos-păroase. Plantă (cca 1,00 m înălțime) anuală sau vivace, erbacee, aproape lemnoasă la bază, erectă, ramificată (Pl. 23, fig. 1,19-123).

ANDRO- „bărbat, mascul, stamină”. ◊ gr. aner, andros „bărbat” > fr. andro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. andro-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., (despre o statuie de animal) cu cap de om; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetativă care dă naștere unui anterozoid; sin. auxocit; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care sînt răspîndite prin intermediul omului; ~dinam (v. -dinam), adj., (despre flori) care prezintă androdinamie; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., calitate a florilor hermafrodite cu stamine bine dezvoltate, dar cu stigmat redus; ~dioic (v. di-, v. -oic), adj., care produce numai flori mascule sau hermafrodite; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă oameni; ~fen (v. -fen), adj. (despre un organism) care produce celule sexuale mascule fenotipice; ~fil₁ (v -fil₁), adj., (despre un organism vegetal) care crește pe lîngă așezările omenești; ~fil₂ (v. -fil₂) s. n., 1. Frunză cu microspori. 2. Microsporofilă, organ foliar care produce microsporange 3. Stamina angiospermelor și a gimnospermelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante mascule din generația sexuată; ~fobie (v. -fobie), s. f., aversiune patologică față de sexul masculin; ~for (v. -for), s. m., 1. Suport al staminelor sau al anteridiilor. 2. Porțiune alungită a axei florale dintre periant și stamine, la florile mascule. 3. Tub format din filamentele staminale sudate, purtînd anterele; ~galactozemie (v. galacto-, v. -zemie), s. f., secreția și excreția laptelui de către glanda mamară masculină; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., gametange care conține celule sexuale mascule; ~gametofor (v. gameto-, v. -for), s. n., plantă care poartă organele de reproducere mascule; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de copulație a gametului mascul cu cel femel; ~gen (v. -gen₁), adj., s. m. și n., 1. adj., Referitor la organele sexuale masculine. 2. adj., Care produce în organism modificări cu caracter masculinizant. 3. s. m., Substanță hormonală care stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale masculine. 4. s. n., Organ care produce celule sexuale masculine genotipice; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Rezultat prin andropogeneză. 2. Care produce numai descendenți masculi. 3. Care conține numai cromozomi de origine paternă; ~geneză (v. -geneză), s. f. 1. Proces de producere a hormonilor masculi. 2. Dezvoltare a unui organism dintr-o celulă care posedă numai material genetic patern; ~genie (v. -genie₁), s. f., proces de reproducere a masculilor sau a caracterelor masculine; ~genoterapie (v. geno-₁, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a hormonilor masculi; ~gin (v. -gin), adj., s. m., 1. adj., Care are caracterele ambelor sexe; sin. bisexuat, hermafrodit. 2. adj., Care are atît androceu, cît și gineceu. 3. adj., Care prezintă anteridii și oogoane pe aceeași hifă. 4. S. m. Individ de sex masculin care prezintă caractere sexuale secundare feminine; ~ginie (v. -ginie), s. f., 1. Anomalie congenitală care constă în prezența caracterelor sexuale secundare feminine la o persoană de sex masculin. 2. Prezență atît a florilor mascule, cît și a celor femele la toți indivizii unei specii, în cazul plantelor monoice. 3. Prezența oogoanelor și a anteridiilor pe aceeași hifă; ~ginofor (v. gino-, v. -for), s. n., suport al staminelor și ovarului, ca prelungire a axei florale deasupra periantului; ~ginoid (v. gino-, v. -id), s. m., individ de sexul masculin, la care segmentul inferior al aparatului genital a evoluat potrivit tipului feminin; ~goniu (v. -goniu), s. n., etapă inițială în formarea celulelor spermatice la plante; ~id (v. -id), adj., 1. adj., Cu caractere proprii sexului masculin. 2. adj., Cu înfățișare de bărbat. 3. s. m., Automat antropomorf; ~latrie (v. -latrie), s. f., divinizare a bărbatului; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care practică androlatria; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia organelor sexuale masculine; ~mastie (v. -mastie), s. f., prezența la femei a unei mamele atrofiate; ~merogonie (v. mero-, v. -gonie), s. f., dezvoltare a unui fragment de ovul, prevăzut numai cu cromozomi paterni; ~mimetic (v. -mimetic), adj., s. n., (substanță) analoagă hormonului masculin; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., prezență pe același peduncul a unor flori parțial masculine și parțial hermafrodite; ~monoic (v. mon/o-, v. -oic), adj. (despre plante) care prezintă atît flori unisexuate masculine, cît și flori hermafrodite; ~morf (v. -morf), adj., cu aspect de bărbat; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică rezultată în urma excitațiilor produse de tubul polinic în curs de dezvoltare; ~patie (v. -patie), s. f., maladie care afectează exclusiv sexul masculin; ~pauză (v. -pauză), s. f., diminuare a activității genitale masculine de la o anumită vîrstă; ~petal (v. -petal), adj., (despre stamine), care prezintă filamente lățite; ~petalie (v. -petalie), s. f., transformare a staminelor în petale; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă activă a gametului mascul; ~pleogamie (v. pleo-, v. -gamie), s. f., poligamie la indivizii cu flori mascule și andromonoice; ~spor (v. -spor), s. m., 1. Spor mascul al criptogamelor vasculare. 2. Grăunte de polen; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține androspori; ~sporogeneză (v. sporo-, v. -geneză), s. f., proces de formare a microsporilor; ~stil (v. -stil), s. n., organ vegetal columnar; ~tip (v. -tip), s. n., exemplarul caracteristic mascul al speciei; ~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie a omului; ~tropie (v. -tropie), s. f., predilecție a unor afecțiuni pentru sexul masculin; ~zom (v. -zom), s. m., cromozom prezent numai la gameții masculi.

DEUTERO- „al doilea, secund, dedublare”. ◊ gr. deuteros „al doilea” > fr. deutéro-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. deutero-. □ ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate în interiorul corpului animalelor metazoare, în care se află organele; sin. celom; ~gamie (v. -gamie), s. f., fuziune nucleară specială, posterioară actului sexual, întîlnită la criptogame; ~micete (v. -micete), s. f. pl., grup eterogen de ciuperci cărora le lipsește sau nu li se cunoaște încă forma perfectă de fructificare; sin. fungi imperfecți; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., schimbarea formei cristalelor minerale, datorită unor factori externi; ~patie (v. -patie), s. f., maladie secundară a altei stări patologice; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., incluziuni citoplasmatice inerte, formate din pigmenți, substanțe grase etc.; ~scopie (v. -scopie), s. f., stare psihică patologică sub imperiul căreia bolnavul vede imaginea sa dedublată; ~tochie (~tokie) (v. -tochie), s. f., înmulțire partenogenetică, din care rezultă indivizi de ambele sexe.

amor [At: GORJAN, H. II, 159 / V: (Mol; înv) ~iu, (îvp) ~mar, (irn) -oare / A și: (înv) amor / Pl: ~uri sn, (rar) -i sm / E: lat amor] 1 sn (Înv) Iubire adâncă (pentru Dumnezeu, pentru natură etc.). 2 sn (Îs) Amor-propriu Sentiment de prețuire pentru propria persoană, provenind din aprecierea (uneori exagerată) a propriilor calități. 3 sn (Îas) Ambiție. 4 sn Iubire (pasionată) între persoane de sex opus Si: dragoste. 5 smn (D. ambele sexe) Obiect al iubirii Si: (pop) drag, drăguț, amant, ibovnic. 6 sm (Mit) Zeul amorului, Eros. 7 sn (Bot) Arbust din familia Plumbaginaceelor, cu flori de culoare albastră, originar din Africa de Sud, care înflorește în mai-septembrie (Plumbago copensis) Si: Floarea amorului, amoraș (4).

bisexualitate sf [At: DEX² / P: ~xu-a~ / Pl: ~tăți / E: fr bissexualité] Existența la un individ a organelor de reproducere ale ambelor sexe Si: androginie, hermafroditism.

digenie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr digénie] (Blg) Înmulțire care se realizează prin contribuția ambelor sexe.

elefant sm [At: BIBLIA (1688), 252¹/4 / V: (pop) alifant, (îvr) ~fand, elifand, elif~ / S și: (rar) elephant / Pl: ~nți, (îvr; n) ~uri / E: fr éléphant, lat elephantus] 1 (Șîs ~ indian sau înv, indic) Specie din ordinul proboscidienilor, de dimensiuni mari, cu pielea aspră și groasă și cu fildeși prezenți numai la masculi (Elephas maximus). 2 Exemplar din specia elefanților. 3 (Șîs ~ african) Specie de mamifere din ordinul proboscidienilor, de dimensiuni mari, cu urechi mari și pielea aspră și groasă, cu fildeși prezenți la ambele sexe, care trăiește în Africa (Loxodonta africana). 4 Exemplar din specia elefanților (3). 5 (În trecut; arg) Bancnotă de o mie de lei. 6 (Înv; dep) Bărbat în vârstă, cu bani, ușor de înșelat (la petreceri, la jocul de cărți etc.). 7-8 (Reg) Cal (sau bou) voinic și puternic. 9 (Înv) Fildeș. 10 (Îvr) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

epicen, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr épicène] (D. substantive, nume de ființe) Care are aceeași formă pentru indicarea ambelor sexe.

falic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr phallique] 1-2 Care aparține falusului sau cultului acestuia. 3-4 Referitor la falus sau la cultul acestuia. 5 (Psa; îs) Stadiu ~ (sau fază ~ă) Etapă a dezvoltării sexualității infantile, în timpul căreia pulsiunile se organizează, pentru ambele sexe, în jurul funcției simbolice a falusului.

hermafroditism sn [At: ENC. ROM. / E: fr hermafroditisme] Prezență a organelor sexuale de ambele sexe la același individ Si: androginie (2), bisexualitate.

mixt, ~ă [At: (a. 1843) URICARIUL, IV, 430 / Pl: micști, ~e / E: fr mixte, lat mixtus, -a, -um] 1 a Alcătuit din elemente deosebite ca natură, origine, funcție etc. Vz amestecat, eterogen. 2 a (Îs) Școală ~ă Școală cu elevi de ambele sexe. 3 a (îs) Cor ~ Cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. 4 a (îs) Tren ~ Tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfa. 5 a (îs) Număr ~ sau (înv) fracție ~ă Număr compus din numere întregi și fracții ordinare. 6 a (Înv; îs) Linie ~ă Linie formată din porțiuni drepte și porțiuni curbe. 7 sfp Produse miniere naturale constituite din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate în vederea separării substanțelor utile.

voinic [At: (a. 1495) BOGDAN, D. ȘT. II, 53 / V: (îvp) von~ sm, a / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl войникь] 1 sm (Înv) Războinic. 2 sm (În Evul Mediu, în țările române; spc) Oștean de curte. 3 sm (Bis; spc) Ostaș în ceata îngerilor. 4 sm Bărbat (tânăr) care dă dovadă de vitejie în luptă. 5 sm Bărbat (tânăr) care înfruntă cu dârzenie și curaj pericolele Situațiile dificile etc. 6 sm (Pop; îs) ~ de codru, ~ul codrului Haiduc (7). 7 sm (Pop; pex; șîs ~ de drumul mare) Tâlhar de drumul mare. 8 sm Bărbat tânăr, necăsătorit, bine făcut, robust. 9 sm (Prc) Flăcău (1). 10 sm (Fam; șhp) Băiat (1). 11 sm (Îrg; îoc „muiere”, „femeie”, „nevastă”) Bărbat (1). 12 sm (Îvr; lpl) Copii (de ambele sexe). 13 sna (Lsg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 14 sn (Lsg) Melodie după care se execută voinicul (13). 15 a (D. ființe; d. părți ale corpului lor) Care are o constituție robustă, solidă, bine proporționată Si: (pop; adi sau gmț) voinicos (1), (reg) vonicar (1), vonicoi (1). 16 a (D. ființe) Viguros (1). 17 a (Pan; d. plante) Rezistent. 18 a (Pop; d. acțiuni, manifestări ale ființelor) Care se produce cu intensitate. 19 a (Îvp) Viteaz (5). 20 (Pfm; pex) Curajos (1). 21 (Pfm; d. oameni) Care are toate însușirile pentru a reuși Si: (pop; adi sau gmț) voinicos (5).

bisexual, -ă adj. 1 (biol.; despre plante și animale) Care are organe de reproducere ale ambelor sexe; bisexuat, hermafrodit. 2 (despre oameni) Care întreține relații sexuale cu parteneri de ambele sexe. • sil. -xu-al. pl. -i, -e. / <fr. bisexuel, it. bisessuale.

bisexualism s.n. Atracție manifestată pentru ambele sexe; bisexualitate. • sil. -xu-a-. /bi- + sexualism, după it. bisessualismo.

MIXT, -Ă adj. Alcătuit din elemente deosebite (ca natură, origine, funcție etc.). V. a m e s t e c a t, e t e r o g e n. Exarcul va face parte din comisia mixtă (a. 1 843). uricariul, iv, 430, cf. negulici, pontbriant, d., russo, s. 87. Percepțiunea este, deci, o stare mixtă, un fenomen cerebro-senzorial. GHEREA, ST. CR. III, 231. În documentele latine [paharnicului] i se spune . . . într-o formă mixtă ungaro-slavă poharnig. BUL. COM. IST. V, 137. La venirea ungurilor în Ardeal, ei găsesc aici o populație mixtă, slavo-românâ, cu voievozi slavi. ROSETTI, I. SL. 19. ◊ Școală mixtă = școală cu elevi de ambele sexe. Cor mixt = cor compus din voci bărbătești și voci femeiești. Tren mixt = tren compus din vagoane de călători și vagoane de marfă. Număr mixt sau (învechit) fracție mixtă = număr compus din numere întregi și fracții ordinare. Numer complex sau compus sau frăcciune mixtă (amestecată). LAZARINI, M. 163/3. (învechit) Linie mixtă = linie formată din porțiuni drepte și porțiuni curbe. Cf. CONV. GEOM. 18/14. - Pl.: micști, mixte. – Din fr. mixte, lat. mixtus, -a, -um.

AMBII, -ELE num. col. (Precedă substantivul) Amîndoi. Meleli înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. (În forma învechită ambe) Curierul de ambe sexe [titlu]. ▭ Toți provințialii de ambe sexe năvălesc la dînsul. NEGRUZZI, S. I 239. – Variantă: (învechit) ambe num. col. f.

*AMBII, *AMBE(LE) (gen.-dat. m. ambilor, f. ambelor) num. Amîndoi: ambii prieteni; ambele mîini; uneori forma nearticolată ambe precedă substantivul cu sau fără articol: Curierul de ambe sexe [lat. ambo].

soră [At: CORESI, EV. 97 / V: (îrg) sor, ~roră, suroră, (îvr) soară / Pl: surori, (înv) ~rori, (reg) ~re, ~ri / E: ml soror] 1 sf Persoană de sex feminin considerată în raport cu copii acelorași părinți ori aceluiași tată sau aceleiași mame. 2 sf (Îs) ~ bună (dulce sau dreaptă) Soră care are ambii părinți comuni cu frații săi. 3 sf (Îs) ~ de lapte Fată care a supt în aceeași perioadă cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. 4 sf (Îs) ~ vitregă, (reg) ~ de lingură, ~ de scoarță Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați din noua căsătorie. 5 sf (Îas) Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii din legături diferite sau cu copiii legitimi ai aceluiași părinte. 6 sf (Pop; îs) ~ de cruce Prietenă nedespărțită a cuiva, de care este legată prin jurământ până la moarte. 7 sf (Îs) ~ de mire (sau de ginere ori de mireasă) Fată care însoțește mirele sau mireasa la cununie și care are anumite atribuții în ceremonia nunții Si: (reg) drușcă (1). 8 sf (Îla) ~ cu moartea Strașnic. 9 sf (Reg; îe) A se face ~ cu drumul A umbla mult. 10 sf (Îc) Sor-cu-frate Plantă erbacee cu tulpina erectă, simplă sau ramificată, cu flori galbene-aurii dispuse într-un spic unilateral Si: (reg) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrabă¹, frate-cu-sor, fratele-și-sora, grâul-prepelițelor, grâu-negru (Melampyrum nemorosum). 11 sf (Bot; îac) Ciormoiag (Melampyrum arvense). 12 sf (Reg; îc) ~ra-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 13 sf (Reg) Ziua care urmează unei sărbători religioase. 14 sf (Reg; lpl) Cele două fire de pe ițul dinainte sau dinapoi. 15 sf (Reg) Copileț la tulpina porumbului. 16-17 sf, a (Fig) (Ceea) ce are afinități comune. 18-19 sf, a (Fig) (Ceea) ce se înrudește cu altceva. 20-21 sf, a (Ccr) (Țară, limbă etc.) care are aceeași origine cu alta. 22-23 sf (Fig) Ființă sau lucru care însoțește pe cineva în mod constant Si: prietenă, tovarășă. 24 sf (Fam; Vc) Termen de adresare pentru o femeie în semn de intimitate, prietenie, dragoste etc. 25 sf Cel mai mic grad în ierarhia călugărească din mănăstirile de femei. 26 sf Femeie care este soră (25). 22 sf (Șîs ~ de caritate, ~ de ocrotire sau urmat de determinări care indică felul) Infirmieră.

pereche [At: N. TEST. (1648), 68²/33 / V: (reg) păr~ / Pl: ~chi / E: ml paric(u)la] 1 nc (Udp „de”) Doi. 2-4 nc (Îcs) Două (sau trei, patru etc.) ~chi (Patru) (șase) opt etc. 5 sf Grup format din două ființe de același fel, de obicei de sex opus, asociate statornic sau întâmplător. 6 nd (Lpl; are) Câte doi. 7 nd (Lpl; are) În coloană doi câte doi. 8 sf (Spc) Cuplu dedansatori. 9 sf (Spt; lpl) Probă în cadrul unei competiții de patinaj, de tenis etc., la care participă grupuri de doi sportivi. 10 sf (Prc) Grup format din două părți sau din două organe identice și simetrice ale corpului unei ființe. 11 sf (Îs) ~ de palme Două lovituri succesive aplicate cuiva cu ambele palme. 12 sf (Udp „de”) Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. 13 sf (Spc: udp „de”) Grup de două obiecte de același fel, ciorapi, mănuși, pantofi, care formează o unitate, unul fără altul fiind nefolositor. 14 sf (Mat; înv; îs) Număr fără ~ Număr impar. 15 a (Mat; înv; îs) Număr ~ Număr par⁴. 16 sf (Lsg) Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup, privit(ă) în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect, fenomen din grup. 17 sf Ființă, obiect, fenomen care seamănă și se potrivește perfect cu altă ființă, cu alt obiect, fenomen. 18 sf (Îla) Fără ~ Care nu se poate compara cu nimic prin dimensiune, calitate, intensitate etc. 19 sf (Îal) Unic. 20 sf (Îal) Extraordinar. 21 sf (Îe) A nu (mai) avea (sau a nu-și afla) ~ (sau, înv, ~chi) A poseda anumite însușiri într-un grad foarte înalt. 22 sf (Îae) A nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă. 23 sf (Îae) A nu-și găsi asemănare. 24 sf (Udp „de”) Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele Pereche de pntaloni. 25 sf (Pex; îs) ~ de case (sau, înv, de curți) Corp, rând de case care formează o unitate. 26 sf (Pex; îs) ~ de haine Rând de haine. 27 sf (Pex; îs) ~ de cărți (de joc) Pachet de cărți de joc care cuprinde toate cărțile ce formează o serie necesară la anumite jocuri de cărți.

AMFI-₁ „în două feluri, din ambele părți, dublu” □ gr. amphi- „în mijloc, împrejur” > fr. amphi-, germ. id., engl. id. > rom. amfi-. □ ~artroză (v. -artroză), s. f., articulație anatomică prezentînd un grad limitat de mobilitate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază amfibienii, vertebrate tetrapode care trăiesc în apă și pe uscat; ~biont (v. -biont), adj., s. n., (organism) care poate trăi atît în apă, cît și pe uscat; ~bioză (v. -bioză), s. f., posibilitate de viețuire în două medii diferite; ~biu (v. -biu), adj., s. n., 1. s. n. și adj., (Plantă sau animal) cu viață terestră și acvatică. 2. adj., Care are o natură mixtă sau care prezintă un aspect dublu; ~bol (v. -bol), s. m., mineral care conține silicați hidratați de magneziu, fier, sodiu, calciu și aluminiu; ~bolie (v. -bolie), s. f., construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; ~brah (v. -brah) s. m., picior de vers format dintr-o silabă lungă precedată și urmată de două silabe scurte; ~brie (v. -brie), s. f., încetare a dezvoltării în lungime a organelor unor plante, procesul de creștere continuîndu-se numai în grosime; ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) care produce fructe aerocarpice și geocarpie; ~carpie (v. -carpie), s. f., 1. Caracteristică a unor plante de a forma două tipuri de flori și de fructe. 2. Maturizare a fructelor aflate o parte în aer și o parte în sol; ~carpogen (v. carpo-₁, v. -gen₁), adj., care produce fructe pe sol, dar cu maturație subterană; ~centric (v. -centric), adj., care începe și se sfîrșește în același vas arterial sau venos; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule situate în jurul unei celule nervoase dintr-un ganglion; ~clin (v. -clin), adj., cu descendenți, dintre care unii seamănă cu una dintre speciile parentale, iar alții cu cealaltă; ~clor (v. -clor), adj., care este verde de jur-împrejur; ~cotil (v. -cotil), adj., cu cotiledoanele concrescute; ~cotilie (v. -cotilie), s. f., concreștere a cotiledoanelor; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organe vegetative amfibii, care cresc în mlaștini; ~cromie (v. -cromie), s. f., policromie*; ~dermă (v. -dermă), s. f., 1. Membrană externă a cortexului. 2. Cuticulă epidermică; ~diploid (v. diplo-, v. -id), s. m., hibrid rezultat din specii parentale diploide; ~fite (v. -fit). s. f. pl., plante care trăiesc atît în apă, cît și pe uscat; ~floic (v. -floic), adj., (despre plante) care prezintă floem intern și extern de ambele părți ale xilemului; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre vegetale) care este heliofil primăvara și sciofil toamna; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă fecundație uneori endogamică, alteori exogamică; ~gamie (v. -gamie), s. f., copulație a două celule sexuate, din care rezultă perechi de nuclee conjugate; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., apariție de organe stipelare pe fața ventrală a hepaticelor frunzoase; ~gen (v. -gen₁) adj., 1. Cu origine dublă. 2. (Despre organe vegetale) Cu creștere la ambele extremități; ~genetic (v. -genetic), adj., rezultat în urma unui proces de fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., amfigonie*; ~geu (v. -geu), adj., (despre plante) care crește aproape pe tot globul pămîntesc; ~gin (v. -gin), adj., (despre anteridii) care se lipește de oogon înconjurînd piciorul acestuia ~gonie (v. -gonie), s. f., reproducere sexuată la cele mai multe talofite, în care gameții provin de la indivizi deosebiți; sin. amfigeneză; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., înmulțire în care zigotul se formează după fuzionarea gameților de sex opus; sin. cariomixie; ~morf (v. -morf), adj., care prezintă amfimorfie; ~morfie (v. -morfie)^[1], caracteristică a unor organe vegetale sau animale de a se prezenta sub două înfățișări deosebite; sin. amfimorfism^[2]; ~ox (v. -ox), s. m., animal acraniat marin din încrengătura cordatelor, cu corpul pisciform, transparent și ascuțit la cele două extremități; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., plasmă încă neseparată în nucleu și citoplasmă, prezentă la bacterii și cianoficee; ~plastie (v. -plastie), s. f., modificare morfologică a cromozomilor sub influența citoplasmei, la hibrizi; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee cu corpul comprimat lateral, fitofage sau microfage, cu două feluri de picioare, unele pentru sărit și altele pentru înotat; ~sarc (v. -sarc), s. n., bacă indehiscentă și multispermă, cu pericarpul consistent și cu mezocarpul cărnos; ~sperm (v. -sperm), s. n., învelișul extern al seminței; ~spor (v. -spor), s. m., mezospor* (1, 2); ~teciu (v. -teciu), s. n., 1. Strat celular extern care înconjoară țesutul sporangial al capsulei de la mușchi. 2. Înveliș extern al apoteciului de la licheni; ~ten (v. -ten), s. n., stadiu al profazei meiotice de la începutul împerecherii cromozomilor omologi; ~tochie (~tokie, ~tohie) (v. -tochie), s. f., tip de partenogeneză în cazul căreia din ovulul fecundat pot rezulta indivizi masculi și femeli; ~trih (v. -trih), adj., 1. Care este păros pe ambele părți. 2. (Despre bacterii) Cu cili la fiecare pol; ~trofie (v. -trofie), s. f., perioadă în care lăstarul anizofil are dezvoltarea maximă a frunzelor și mugurilor pe părțile laterale ale tulpinii; ~trop (v. -trop), adj., 1. Curbat în formă de potcoavă. 2. (Despre plante) Cu ovulul răsturnat așa încît hilul are o poziție mediană.

DI- „doi, de două ori, îndoit, dublat”. ◊ gr. dis „de două ori” > fr. di-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. di-. □ ~adelf (v. -adelf), adj., s. n., (androceu) cu staminele unite prin filamentele lor, formînd două fascicule separate; ~andrie (v. -andrie), s. f., fecundare a unui ovul normal de către doi spermatozoizi; ~andru (v. -andru), adj., (despre androceu) care este format din două stamine cu filamente libere; ~bionte (v. -biont), adj., s. f. pl., (plante) care prezintă gametofitul și sporofitul separate, ducînd o viață independentă unul de celălalt; ~bioză (v. -bioză), s. f., conviețuire a epibiotului și a hipobiotului; ~cariobiont (v. cario-₁, v. -biont), s. n., organism cu aparatul vegetativ format din celule binucleate; ~cariocit (v. cario-₁, v. -cit), s. n., celulă binucleată; ~cariofază (v. cario-₁, v. -fază), s. f., conjugare a perechilor de nuclei haploizi, la reproducerea unor ascomicete; sin. dihaplofază; ~cariopsă (v. cari/o-₁, v. -opsă), s. f., tip de fruct uscat, format din două cariopse; ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin existența a două capete unite; sin. diplocefal; ~centric (v. -centric), adj., cu două centromere; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen fosil de lamelibranhiate, cu cochilia cu valve groase și vîrfurile răsucite în formă de corn; ~cinodont (v. cin/o-, v. -odont), s. m., gen fosil de reptile teromorfe din permian și triasic, avînd premaxilarele transformate într-un cioc cornos, iar caninii în defense; ~clin (v. -clin), adj., (despre organisme) la care organele sexuale masculine și feminine se diferențiază pe indivizi separați; ~corie (v. -corie₁), s. f., anomalie constînd în prezența a două pupile în același ochi; ~croic (v. -croic), adj., 1. (Despre substanțe) Care prezintă proprietatea de a oferi colorații diferite după circumstanțele în care se face observarea. 2. (Despre plante) Ale căror flori sînt de două culori; ~cromatic (v. -cromatic), adj., care prezintă două culori; ~cromatopsie (v. cromat/o-, v. -opsie), s. f., anomalie a ochiului care nu poate distinge decît două dintre culorile fundamentale; ~cromofilie (v. cromo-, v. -filie₁), s. f., caracteristică a unei celule sau a unui țesut organic de a se colora și cu un acid și cu o bază; ~dactil (v. -dactil), adj., care are două degete; ~delfi (v. -delf), adj., s. m. pl., 1. adj., Cu matrice dublă. 2. s. m. pl., Marsupiale fosile carnivore mai mici decît cangurul; ~delfie (v. -delfie), s. f., malformație congenitală a aparatului genital feminin constînd în coexistența a două vagine, a două coluri și a două utere; ~dinam (v. -dinam), adj., (despre androceu) format din patru stamine, dintre care două cu filamente mai lungi și două cu filamente mai scurte; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre flori) cu două stamine lungi și cu două mai scurte; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., heterostilie cu două stamine mai lungi și cu două mai scurte prezente la labiate; ~diploid (v. diplo-, v. -id), adj., (despre organisme) cu un număr dublu de cromozomi diploizi în celulele somatice ale ambilor părinți; ~drom (v. -drom), adj., (despre un organ vegetal) răsucit de două ori; ~edru (v. -edru), adj., s. n., 1. adj., Care este determinat de intersecția a două planuri. 2. s. n., Figură geometrică formată de două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte a encefalului situată între trunchiul cerebral și emisferele cerebrale; ~encefalopatie (v. encefalo-, v. -patie), s. f., stare patologică a diencefalului; ~entomofilie (v. entomo-, v. -filie₁), s. f., însușire a unor plante ale căror flori sînt polenizate de anumite insecte, iar altele de alte insecte; ~fil (v. -fil₂), adj., care are două frunze; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre un organism) care provine din două linii de descendență; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre paraziți) care trăiește pe două plante gazdă; ~fotic (v. -fotic), adj., cu două fețe inegal luminate; ~ftong (v. -ftong), s. m., emisiune vocalică formată dintr-o vocală și o semivocală, pronunțate în aceeași silabă; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen particular întîlnit la unele angiosperme, la care doi gameți masculi produc o dublă fecundație; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Însușire a unor viețuitoare de a avea două moduri de reproducere: sexuată și asexuată. 2. Alternare a generațiilor în ciclul de dezvoltare al unor plante; ~genic (v. -genic), adj., 1. (Despre un caracter) Condiționat de două perechi de gene sau de două gene independente. 2. (Despre un organism) Care are pe orice locus două gene cu acțiune diferită; ~genie (v. -genie₁), s. f., tip de înmulțire care se realizează prin contribuția celor două sexe; ~gin (v. -gin), adj., (despre gineceu) care este format din două pistile sau din două carpele; ~ginie (v. -ginie), s. f., stare a unui organism cu două seturi cromozomiale materne; ~glifă (v. -glif), s. f., consolă cu două caneluri în cruce; ~glosie (v. -glosie), s. f., formă de schistoglosie în care părțile laterale ale limbii nu au fuzionat; ~gnat (v. -gnat), s. m., făt teratologic cu două mandibule; ~gonie (v. -gonie), s. f. prezența atît a organelor sexuale masculine, cît și feminine; ~grafie (v. -grafie), s. f., examen radiologic care permite realizarea unei imagini în două situații funcționale diferite; ~gramă (v. -gramă), s. f., semn dublu folosit pentru a indica o articulare unică; ~haplofază (v. haplo-, v. -fază), s. f., dicariofază*; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu două perechi de nuclei haploizi; ~heteromonoxenie (v. hetero-, v. mono-, v. -xenie), s. f., dublă posibilitate de evoluție, monoxenă și heteroxenă, a unor paraziți; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., referitor la ciclul evolutiv al unor paraziți care folosesc în dezvoltarea lor două gazde; ~lemă (v. -lemă₂), s. f., raționament disjunctiv-ipotetic care pune două alternative, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Sens echivoc. 2. Operă dramatică cu două acțiuni distincte; ~megalie (v. -megalie), s. f., divizare fiziologică sau patologică a gameților masculi sau femeli în două categorii de mărimi; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., (Despre organe vegetale) Care este divizat în două părți. 2. s. m., Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule din aceeași specie de substanțe; ~merospor (v. mero-, v. -spor), s. m., didimospor*; ~metrie (v. -metrie₂), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența unui uter dublu la aceeași femeie; ~metru (v. -metru₁), s. m., vers antic format din două măsuri sau din patru picioare; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., fuziune a doi gameți diferiți; ~monoecie (v. mon/o-, v. -oecie), s. f., prezența a două feluri de flori pe aceeași plantă; ~morf (v. -morf), adj., 1. Cu două înfățișări deosebite. 2. Care poate cristaliza sub două forme diferite; ~morfie (v. -morfie), s. f., existența a două forme deosebite la aceeași specie animală sau vegetală; sin. dimorfism; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic format din doi electrozi; ~oic (v. -oic), adj., (despre plante) care are florile femele și mascule situate pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are două petale; ~piren (v. -piren), adj., care are două semințe osoase; ~planetic (v. -planetic), adj., (despre zoospori) cu două stadii de mobilitate; ~plazie (v. -plazie), s. f., despicare în două a unui organ vegetal axial; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a ambelor jumătăți corporale; sin. hemiplegie dublă; ~pod (v. -pod), adj., 1. (Despre versuri) Format din două picioare metrice. 2. (Despre animale) Care are două membre sau două organe analoage picioarelor; ~podie (v. -podie), s. f., unitate metrică în prozodia antică, formată dintr-un grup de două picioare; ~pter (v. -pter), adj., s. n. pl., 1. adj., Care are două aripi. 2. s. n. pl., Ordin de insecte cu două aripi și cu aparatul bucal adaptat pentru supt. 3. s. n., Templu antic înconjurat cu două rînduri de coloane; ~silab (v. -silab), s. n., 1. Picior de vers de două silabe. 2. Cuvînt cu două silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) care conține două semințe; ~spermie (v. -spermie), s. f., fecundație la care iau parte doi gameți masculi și unul femel; ~stih (v. -stih), adj., s. n., 1. s. n., Grup de două versuri cu structută metrică (de obicei) deosebită și care formează o strofă. 2. adj., (Despre organe vegetale alterne) Dispus pe două rînduri sau serii opuse de o parte și de alta a unui ax; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. s. n., și adj., (Edificiu) care are două coloane situate frontal. 2. adj., (Despre flori) Care este prevăzut cu două ostile; ~stom (v. -stom), s. m., vierme parazit de formă plată, care se instalează în ficatul erbivorelor; ~stomie (v. -stomie), s. f., duplicarea congenitală a gurii; ~trih (v. -trih), adj., (despre bacterii) care prezintă doi flageli la o extremitate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) răsucit de două ori; ~xen (v. -xen), adj., (despre un parazit) care în ciclul său evolutiv se dezvoltă pe două gazde; ~zomie (v. -zomie), s. f., 1. Prezența în celulă a două garnituri cromozomice structural identice. 2. Prezența în celulele somatice haploide a doi cromozomi omologi.

VLAD < sl. Vladimir și Vladislav < sl. влaдaти „a stăpîni”; ambele nume au circulat la noi și în forma întreagă, apoi reduse la ipoc. Vlad, cu circulație mai mare decît la popoarele slave; ca nume domnesc a produs derivate speciale și numeroase, la fel cu Radu, alt nume preferat al dinastiei muntene. I. 1. Vladislav I., Vvd zis Vlaicu; al II-lea și al III-lea. 2. Popular: Vadislav (P⁴ fila 24 vo); Vădislav (Giur 159; AO XI 217); apa Vădislăvii t. (BCI III 101). 3. Vladimir, forma cultă; -ești s. (Ștef); -escu, Tudor, conducătorul răscoalei populare din 1821 care și-a format un nume de familie după satul natal, dar oficial semna simplu: Theodor; Vlădămiri s. (17 B III 523) forma veche, a toponimului oltean (Mz Pl I 81). 4. Cu afer. Adimirești s. (Cand 13), greșit explicat de Candrea din Aldimir. 5. Vladomira s.; Vladomiroș, D. (AO XIII 155). 6. Cu afer. Ladomer (M mar.), sub infl. formei magh-latine Lodomer, cf. Lodomeria, țara de la nordul Galiției, fostul principat rus Vladimr. Cu b < v: Bladomir boier † 1523 (P Gov f° 14). II. VLAD. 1. Vlad, obișnuit în cele trei țări: (Dm; Ștef; Cat; Paș) etc. frecv.; Vlada f. (P³; P⁴; 16 B I 2); – b. (17 B I 329 II 93). 2. Cu afer. Lad, -a, -ul (Dr VII); Lada, Ioan act. 3. Vlădescu, frecv.; -l (Dm); cu afer. Lădescu (AO V 209; Hur 102; Olt); Vlădești s., cu afer. Lădești s.; Vlăd/eni,-ia ss. 4. Vladul, sec. XIII (Mori 6); Vlădul/escu, Istodor (Gorj 256); -eni, -ești, -easa ss. 5. Vlăduleț (16 B I 100). 6. Vlade b. (17 B I 496, II 366); -f. (17 B II 216), vocativ ca Petre < Petru. 7. Vladae f. (16 BII 175) și cu -ă-, f. (16 B II 13, V 81; 17 B I 118, 226, II 187; P⁴; AO XI 217); Radu sin Vlădae b. (BCI V 259); Vlădaia b. (Cat; 17 B I 252; AO XX 133; Pom; P², P¹¹); – f., olt. (Div 365; AO XVIII 124; BCI XV 73; 16 B I 20; Cotr 48; 17 B II 318); sufixul -aia la feminine ar dovedi un nume marital, dar luat ca prenume masculin rămîne enigmatic; cf. I. Iordan (BL VIII-IX). 8. Vlaia diacon (P Gov f° 32). III. DAIA. Formele Vlădae, Vlădaia, aplicate indiferent de sex, fiind prea fecvente, au putut da loc la scurtări ca Dae, Daia, la care, în oarecare măsură, va fi contribuit și Rădaia < Radu, pentru unele antroponime, care au devenit apoi toponime; ele se potrivesc la formă cu derivatele temei Dai. Daia (AO XVIII 474); – pîrcălab olt. (Tis; – Bulúbei (Cras); – Daia al Daicu (Sd XXII); toate acestea ca prenume. – Călin act. n. de fam. Coincidență: supranumele trac al unui împărat roman: Maximinus- Daia. 2. Daia, Dăița, Dăișoara, Dăești, Dăeni ss.; Dăescu. IV. Derivate cu sufixe: 1. Vlădan (17 B I 21, 426, II 386, III 553); fam. (RI XIV 379; Cătina). 2. Vlădăș/el (Paș) și -ești s. 3. + -ca, -ău: Vlădășcău, act. 4. Vlădău (Sd X; 17 B I 455; Drag 302); – ard. (Paș). 5. Cu afer. Dău, Ioan, mold. (Sd XXI). 6. Vladeț t. (Giuglea, Curs p. 7). 7. Vlădia b. (17 B I 276)și s. 8. Vlădica b. (Ștef; Tis; 17 B I 167); – pitar (17 A IV 116); Vlădică b. (16 B IV 263, VI 388; Sd VI 461), fără raport cu subst. omofon vlădică. 9. Cu afer. Dica b. (17 B I 71) sau < Todea, vezi Teodor. 10. Vlădicaș (M mar). 11. Vlădic/ea (17 B IV 260); -escu; -ești s. (Ștef); -eni, -ina ss. 12. Vlădicel (17 B I 388). 13. Vlădichianul (17 B I 211). 14. Vlădicĭco, Ioan (Ștef). 15. Vladîcin (Ștef). 16. + -ila: Vlădil/a b. (Cat); și s.; -ă (16 B VI 388); Vladilu, ard., 1688 (Paș). 17. Vlădin 1643 (AO XXII 40); -ul s.; -ești s. (Sur VIII); Vladin călăraș, 1655 (Sd IV 38). 18. + -iș, -an: Vlădiș/an(17 BII93) -ăl (17 B III 511); -or (Olt); -oiul (17 B I 383, IV 2). 19. Vlădiĭu b. (17 B I 32). 20. Vlădoe (16 B III 64); Vlădoi act.; cu afer. Lădoiu, Calotă (Î Div) și Doiul; Vlădoaia s. 21. Vladuiu (17 B I 258). 22. Cu afer. Duiul sau < Răduiu. 23. Vlăduc/u (Hur 129; 17 B I 289); -ul (17 B III 14); -a b. (16 B VI 292); -ă, Ion (Acte Bordeni 44); -ă, P., act.; -eni s. 24. Cu afer. Ducul (16 B IV 317) sau < Răducu. 25. Vlăduș, -ul (17 B I 430). 26. + -an: *Vlădușan, cu afer. Ladușan, E., act. 27. Vlădușcă din Bîrsa (Sd X). 28. Vlădușil, munt., 1602 (BCI V 185). 29. Vlăduț (Drag 117); -ă act.; -ești s.; -iu ard., act.; prob. cu afer. Duțu, v. ac. 30. Vladnic t., n-are raport cu Vlad (v. Ivănescu, BIFR I166). V. Compuse: 1. + Dunca: Vlăduncă b. 1589 (AO 212 83). 2. + Doicin: Vladoicin, b. mold., 1467 (Sd VII 73). 3. + Piscu, Vladu-piscul, I. (17 B II 344). 4. + rău, Vlădărău (Paș). 5. Vladumitrel (Paș). 6. Vlădășcău, act. < Vlad + Dașcu. VI. A. VLAICU <srb.-cr. Vlajko 1. Vlaicu-Vodă, în doc. lat.-ungare: Layk Vaivoda = Vladislav I Basarab, cf. (Dr VII 136). 2. Vlaicu 1726 (Paș); Vlaicu (Cat; Rel; Dm; C. Ștef); Vlaica b. (Tis 362; 16 B V 302; Div 59). 3. Laicu b. (Bih); Lăica t. (Mus), Lăicani s. (17 A III 103). 4 Vlăicuț munt. (RI I 21); Vlăicul/escu; -ești s. B. Din magh. László < Ladislas: Laslo Știrbeț, 1465 (Ț-Rom 263). 2. Lasla de Doboca(13 -15 B 24). 3. Laslea s. 4. Laslău (Dm; 16 A I 277); – globnic (16 A II 86); -l și Lăslăoani ss. (Ștef). C. Din rus Volodimir: 1. Voloder (Rel). 2. Volodeni s. mold.Din sl. Vladča: Vlăcia b., mold. 1438 (Sd VI 125); Vlăcina b (16 A I 237); cu afer. Lacea (etim. Drăganu (DR VII 136); Lăceanca, Lăceni ss. v. Vova.