ADAGIETTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Mai puțin lent decât adagio. [Pr.: -gi-e-] – Cuv. it.

ADAGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.

ADAGIO adv. (MUZ.) încet, lento, rar.

ÎNCET adj., adv. 1. adj. v. domol. 2. adv. v. agale. 3. adj. v. greoi. 4. adv. adagio. 5. adj. coborât, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glas ~.) 6. adv. v. piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

LENTO adv. v. adagio.

RAR adj., adv. 1. adj. v. distanțat. 2. adj. afânat, moale, poros, pufos, (rar) înfoiat, țărânos, (reg.) puhav. (Pământ ~.) 3. adj. rarefiat, rărit, (rar) rarificat. (Aerul ~ al piscurilor.) 4. adj. subțire, transparent, ușor, (înv.) ușure. (O ceață ~; un material ~.) 5. adj. lent. (Bătaia ~ a pendulei.) 6. adv. v. adagio. 7. adv. puțin, rareori. (Venea ~ pe la noi.) 8. adv. v. rareori. 9. adj. v. deosebit. 10. adj. v. scump.

adagio adv. (sil. -gi-o)

adagio (muz.) s. n. (sil. -gi-o)

ADAGIO¹ adv. muz. În tempo lent, rar. /<it. adagio

ADAGIO² n. muz. Parte dintr-o compoziție muzicală care se execută în tempo lent. [Sil. -gi-o] /<it. adagio

ASSAI adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Destul de, suficient. ◊ Allegro assai = mai repede decît allegro; adagio assai = mai rar decît adagio. [< it. assai].

MOLTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Mult, foarte. ◊ Molto allegro = foarte repede; molto adagio = foarte rar. [< it. molto].

ADAGIETTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Mai puțin lent decît adagio. [Pron. -gi-e-. / < it. adagietto].

ADAGIO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Lent, în tempo rar. // s.n. Arie executată în tempo lent, rar. ♦ Dans clasic, lent, într-un balet; (gimnastică) combinație alcătuită din diferite procedee tehnice executate legat într-un tempo lent. [Pron. -gi-o. / < it. adagio].

MENUET s.n. Vechi dans popular francez, liniștit și plin de grație; melodia acestui dans. ♦ Parte a unei simfonii, a unei sonate etc., care se execută în trei timpi, urmînd după un adagio sau un andante. [Pron. -nu-et, pl. -te, -turi. / < fr. menuet, cf. it. menuetto, germ. Menuett].

adagio (it.) (-gio) adv., s. n.; abr. Ad°

ADAGIETTO adv. (muz.) puțin mai rapid decât adagio. (< it. adagietto)

ADAGIO I. adv. (muz.) lent. II. s. n. 1. parte dintr-o lucrare muzicală scrisă în acest tempo. 2. dans clasic lent pentru doi soliști, într-un balet. (< it. adagio)

LENTO I. adv. (muz.) rar, lent, între largo și adagio. II. s. n. (parte dintr-o) compoziție executată în acest ritm. (< it. lento)

MOLTO adv. (muz.) mult, foarte. ◊ ~ allegro = foarte repede; ~ adagio = foarte rar. (< it. molto)

ALBINONI, Tomaso (1671-1750), compozitor italian. Foarte prolific, a compus c. 48 de opere și numeroase lucrări instrumentale („Adagio”).

ADAGIO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent; rar. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cîntă într-un tempo lent. [Pr.: -gi-o] – It. adagio.

abreviații (< it. abbreviare „a prescurta”), cuvinte și semne convenționale întrebuințate pentru simplificarea scrierii muzicale [v. notație (1)], în scopul economisirii spațiului folosit de o partitură* și pentru ușurarea lecturii. În afara a. care se înscriu nemijlocit în portativ*: Ad° = adagio (1); ad lib. = ad libitum*; All° = allegro (1); All^tto = allegretto*; And^ino = andantino*; arp., arpeg. = arpeggio („arpegiu”) și arpeggiando*; a.t. = a tempo (v. al tempo); B.c = basso continuo, v. bas continuu; cad. = it. cadenza, v. cadență (2); c. f. = cantus firmus*; cont. = continuo, v. bas continuu; cresc. = crescendo; dal s. = dal segno*; d.c. = da capo*; d.c. al fine = it. da capo al fine, v. da capo; decresc. = decrescendo*; dim. și dimin. = diminuendo*; div. = divisi*; espr. = espressivo*; f, ff, fff = forte*, fortissimo*; fp = fortepiano; fz = forzando; gliss. = glissando*; G.O. = fr. grand orgue*; G.P. = Generalpause*; l.H. = germ. linke Hand, „mâna stângă” (v. și m); mf = mezzo forte*; m.i. = muta in*; MM. = metronom *Mälzel; mod. = moderato*; mp = mezzo* piano (v. și m); m.s. = mano sinistra „mâna stângă” (v. și m); obl. = obligato v. obligat; op. = opus*; p, pp, ppp = piano*, pianissimo*; Ped. = cu pedală (1); princ. = principale (v. obligat); rall. = rallentando*; rf, rfz, rinf. = rinforzando*; r.H. = germ. rechte Hand, „mâna dreaptă”; rip. = ripieno, v. concerto grosso; rit. = ritardando*, ritenuto*; S. = segno (v. al segno); seg. = it. segue, „continuă”; sf, sfz = sforzato, sforzando*; sord. = [con]sordino*; sost. = sostenuto*; spicc. = spicatto*; stacc. = staccato*; string. = stringendo*; ten. = tenuto*; tr, tr^~ = tril* (v. și ornamente); trem. = tremolo*; unis. = unisono*; v.s. = vide* sequens, vide* subito.

adagio (cuv. it., „degajat, în voie”) 1. Indicație de tempo (2). Determină o mișcare ceva mai rapidă decât largo* și mai rară decât andante*. Accepțiunea aceasta, deși cea mai frecventă, nu este admisă în mod unanim. Italienii, de pildă, au tendința să-l interpreteze mai repede (în conformitate cu sensul etimologic al cuvântului). Abrev.: Ad^o. 2. Piesă muzicală independentă sau parte dintr-o lucrare mai mare (sonată*, simfonie*) scrisă în tempo a. (1). 3. (balet) Prima parte a tradiționalului pas de deux. Rolul principal îl deține balerina, care execută diverse mișcări de virtuozitate, menite să-i pună în valoare calitățile tehnice și expresive, balerinului revenindu-i acela de susținător.

canzona (canzone) (cuv. it. [cantsona]) 1. Specie poetico-muzicală cu formă determinată și tematică erotică, vehiculată de trubaduri*, denumită de aceștia în provensală canso sau canzo (echivalent al termenului fr. chanson*). În decursul sec. 13-16, c. evoluează în simbioza vers-muzică, cristalizând o formă polif. strofică, structurată în mod obișnuit: A-repetat, BC-repetat în genul frottolei*. C. vocală se mai întâlnește și sub forma c. a balla [în genul balata, v. baladă (I, 1, 2)], c. villanesca (în genul villanela*) sau canzonaccio (în genul vodevilului*). În sec. 16, între compozitorii de c. se disting Conversi, Feretti, Orazio Vecchi. 2. Sub influența chanson-urilor școlii franco-flamande se cultivă în sec. 16 și 17 piese vocale (canzoni francese) care, transcrise pentru instr. (laută*, clavecin*, orgă*), conduc în timp la crearea unor lucrări instr. independente față de modelele vocale (canzoni ala francesca sau canzoni da sonar), având o scriitură polif. mai puțin rigidă decât ricercar*-ul. C. instr. au compus Banchieri, G. Gabrieli, Purcell (pentru diferite instr.) și A. Gabrieli, Merulo, Frescobaldi, Froberger (pentru instr. cu claviatură*). Caracteristica acestora o constituie melodia cu ambitus (1) redus, ritm vioi, mișcare rapidă în măsură de 4/4. Secțiunile c, imitative*, supuse repetiției, sunt bazate pe teme* înrudite cu tema inițială (purtând în general indicația Allegro*), secțiuni între care se intercalează altele, lente (Adagio*), în măsuri ternare* (Frescobaldi), ce pot avea uneori caracter de tocattă* (Froberger). În sec. 17, trăsăturile c. se estompează, confundându-se tot mai mult cu ricercarul*, fantezia (1), capriciul* și fiind înlocuită finalmente de fugă*. 3. Termenul c. desemnează în sec. 16 și piesele vocale de factură pop., originare din Neapole, scrise pe texte dialectale (Canzone villanesche alla Napolitana, Napoli, 1537), denumite ulterior canzonette (v. canțonetă*).

concerto grosso (< it.), tip de concert (2) baroc* din sec. 17-18 constând dintr-un grup de instrumente soliste* numit concertino (1) sau principale și un altul numit concerto, tutti (2) sau ripieni. De obicei grupul solistic (concertino) este alcătuit din 2 vl. și un bas continuu*. Ripieni sunt reprezentați de orch. de coarde, dar pot fi incluse ocazional și instr. de suflat (trp., ob., fl., corni) d. ex. Concertele brandemburgice, nr. 1 și 4 de J.S. Bach. Denumirea de c. a fost introdusă pentru prima oară de violonistul L. Gregori (1688-1742) în lucrările sale: Concerti grossi a più stromenti (1698). C. apare ca o dezvoltare a sonatei* a tre și suitei* preclasice dar și ca o anticipare a concertului (2) solistic instr., cultivat deja de Vivaldi, realizat prin restrângerea concertino-ului la doi și respectiv un solist. Autorii de c. folosesc scriitura contrapunctică imitativă precum și formele specifice suitei: menuet*, poloneză*, sarabandă*, gigă* etc. C. se caracterizează prin dialogul permanent dintre grupul concertino și ripieni. Forma c. este anticipată de cele 2 Simf. cu mai multe instr. de A. Stradella sau de cele 12 Concerti grosso de G. Muffat și de Concertul lui Torelli al căror stil se apropie de cel al c. pentru 2 vl. solo ce va deveni mai târziu dublul concert*. A. Corelli este cel care a dus la perfecțiune forma c. Prin cele 12 Concerti grosso op. 6 (1712) acest tip de concert câștigă prestigiu și mulți se vor grăbi să-l imite: F. Geminiani adoptă schema celor 4 mișcări din Sonata de chiesa (v. sonată) ca formă etalon (multe din Concertele lui Corelli depășesc 5 mișcări). Torelli, Marcello, Locatelli cultivă genul de c. Vivaldi a fost acela care a inaugurat schema c. în trei mișcări; allegro-adagio-allegro. Ea va deveni mai târziu structura ciclului de concert. Și cele 12 c. op. 6 de Händel se integrează aceluiași specific al genului cu excepția celui cu nr. 7, căruia îi lipsește instr. soliste. Händel păstrează un nr. de 5 mișcări în c., iar numărul instr. soliste variază 3 și 10. Concertele brandemburgice de J.S. Bach sunt și ele c., într-o formă liberă. Din forma c. derivă, în sec. 18-19, simfonia concertantă*, scrisă pentru orch. și unul sau mai multe instr. soliste, integrate în ansamblul orch. În sec. 20, forma c. este reutilizată, ca formă propriu-zisă, de orientare neoclasică (v. neoclasicism) de numeroși compozitori între care și românii Lazăr, Toduță, Vancea, Golestan, P. Constantinescu, Negrea ș.a. V.: concertant; triplu concert.

lento (cuv. it. „lent”), indicație de tempo (2) ce desemnează o mișcare rară, aproximativ între largo* și adagio*.

malinconico (cuv. it. „melancolic”), indicație de expresie conform căreia interpretul acordă o notă de melancolie piesei sau fragmentului muzical ce poartă această mențiune. Sin.: con malincolia. „La malincolia” este titlul părții lente (Adagio) din Cvartetul op. 18 nr. 6 în si bemol major de Beethoven.

Mannheim, școala de la ~, grup de violoniști și compozitori activând în a doua parte a sec. 18 în orchestra din Mannheim (aparținând electorului palatinatului de Bavaria), care, pe parcursul a două generații, contribuie la cristalizarea simfoniei* ca gen (1, 2) și formă* și la îmbogățirea mijloacelor de expresie simfonice. Acestor muzicieni li se atribuie organizarea muncii în orchestră*, acuratețea în frazare*, cultivarea efectelor dinamice*, stabilirea ciclului* simf. la Allegro-Adagio-Minuetto-Allegro, afirmarea unui contrast evident între cele două teme* ale formei de sonată*, abandonarea scriiturii contrapunctice* în favoarea monodiei* acompaniate – rolul preponderent revenind partidei* violinelor. Promotorii înnoirilor menționate sunt J. Stamitz, F.X. Richter, K. și A. Stamitz fiii, C. Cannabich.

sostenuto (cuv. it. „susținut” și „grav, rezervat”), inidicație care a fost la origine sin. cu tenuto*. Ulterior a devenit o indicație de tempo (2) ce recomandă o mișcare rară și uniformă. Alăturat unor alți termeni de mișcare, le adaugă o nuanță în plus către rar. Ex. adagio s., andante s. Abrev.: sost.

tempo (cuv. it. „timp”; la pl. tempi; lat. tempus) 1. (Sens inițial) Timp (I, 2) al măsurii*. 2. Gradul de iuțeală cu care trebuie executată o lucrare muzicală. Factor important pentru redarea exactă a caracterului unei compoziții (1) muzicale, t. trebuie indicat cu aceeași precizie ca și înălțimile (2), duratele (II) și intensitățile (2) sunetelor. Dar abia începând cu sec. 19, datorită metronomului*, această notare exactă a devenit posibilă. Mai înainte, t. era păstrat prin tradiție, lăsat la libera alegere a interpretului sau stabilit pe baza unor termeni convenționali – cu valoare relativă – folosiți și astăzi. Acești termeni, de origine it., privind mișcarea propriu-zisă (largo*, lento*, adagio*, andante*, moderato*, allegretto*, allegro*, presto* etc.) pot fi completați cu unele indicații referitoare la caracterul muzicii (giocoso, scherzando, con anima, con brio, con spirito, con moto, con fuoco, mosso, agitato, appassionato, energico, malinconico, mesto, tranquillo, amabile, semplice, grazioso, cantabile, misterioso etc.). Numeroase indicații de mișcare și caracter apar și în alte limbi (germ., fr.), în special atunci când termenii convenționali se dovedesc insuficienți. Alături de acești termeni, pentru a stabili cu precizie t., trebuie să existe și indicația metronomică (numărul de bătăi pe minut, fiecare bătaie corespunzând de obicei unei note cu valoare* de pătrime – v. metronom). În cuprinsul aceleiași piese pot apărea schimbări de t., care trebuie notate la fel de precis, și reveniri la mișcarea inițială (cu indicația a t. sau t. primo). Uneori schimbările se fac treptat, în acest caz fiind necesari termeni agogici* care indică o rărire a t. (allargando*, rallantendo*, ritenuto* etc.) sau o accelerare (accelerando*, precipitando*, stretto*, stringendo* etc.). T. poate fi indicat, în unele cazuri, prin referirea la o mișcare cunoscută: t. di minueto, t. di mazurka, t. di Walzer, t. di marcia, Alla siciliana, All’ongarese*, Alla turca. V. mișcare (2).

ADAGIETTO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Mai puțin lent decât adagio. – Din it. adagietto.

papadic adj. (În sintagma) Tact papadic = tact în muzica bisericească psaltică, indicând o mișcare foarte rară în executarea cântării, corespunzând în muzica liniară cu adagio sau largo, tact folosit mai ales în heruvice și chinonice. – Din gr. papadikon.

*adágio n. (it. adagio, încet). Muz. Melodie executată încet. Adv. A cînta adagio.

*menuét n., pl. e (fr. menuet, d. menu, care e lat. minútus, și rom. mărunt. V. minavetă). Un vechĭ dans în treĭ timpurĭ, cu pașĭ mărunțĭ, de un caracter grav, cu reverențe între cavaler și damă: menuetu era în vogă pin seculu XVIII. Melodia după care se dansează. Bucată (de ordinar pe 8ǀ4), care vine după un adagio saŭ andante într’o sonată, sinfonie orĭ alt-ceva.

PAS-DE-DEUX [pa də dö] (loc. fr.) subst. Dans clasic executat de o balerină și de un balerin, alcătuit de obicei dintr-un adagio (parte lirică dansată împreună), un allegro (care cuprinde una sau mai multe variațiuni solistice) și o coda (dansată împreună).

adagio adv. Muz. încet. // n. arie încet executată.

*sinfoníe f. (vgr. sýmphonia, de sýn, împreună, și phoné, voce V. caco-fonia, fonic, cimpoĭ). Potriveală de sunete, împreunare de sunete muzicale. Concert de instrumente muzicale. Compozitiune muzicală p. orhestră în formula sonateĭ și care cuprinde: 1) un allegro, 2) un adagio, largo saŭ andante, 3) un menuet orĭ scherzo, 4) un finale în rondel saŭ allegro viŭ: sinfoniile luĭ Haydn, Mozart, Beethoven.

*sonátă f., pl. e (it. sonata, d. sonare, a suna, a cînta). Muz. Piesă de muzică instrumentală compusă din 3-4 părți de caracter diferit (un allegro, un adagio saŭ andante, un finale și une-orĭ un menuet orĭ un scherzo în locu II saŭ III): sonatele luĭ Mozart. Ia e prima fază a sinfoniiĭ și e scrisă în special p. vioară.

ADAGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio.

ADAGIO adv. (Indicînd modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, cu mișcare lentă, rar. ◊ (Substantivat) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală, care se cîntă într-un tempo lent. – Pronunțat: -gi-o.

ANDANTE adv. (Indicație pentru executarea unei bucăți muzicale) Destul de rar (însă mai repede decît adagio); liniștit. ◊ (Substantivat, n.) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală executată într-un tempo liniștit. Andantele din simfonia a Vl-a de Beethoven.

MENUET, menuete, s. n. Dans vechi francez și melodia după care se execută; una dintre părțile componente ale unei simfonii, sonate etc., care se execută în trei timpi, urmînd după un adagio sau un andante. Începu să facă cîteva mișcări... ca și cum în urechi i-ar fi sunat un accent de menuet. SADOVEANU, Z. C. 64. Protipendada juca menuet. C. PETRESCU, C. V. 78. Monotonul menuet, danțul clasic al saloanelor europene. FILIMON, C. 176. ◊ Fig. Caișii, zarzării și prunii Înveșmîntați-n haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata să înceapă un pas ușor de menuet. ANGHEL, P. 17.

FORME ȘI GENURI MUZICALE. Subst. Formă muzicală, gen muzical; piesă muzicală, compoziție muzicală; bucată muzicală; piesă vocală, piesă instrumentală. Adagio; allegretto; allegro; arie, arietă; arioso; bagatelă, bluetă; baladă; berceuse; burlescă; canon; cantată; cantilenă; canțonetă; cavatină; concert; concertină; concerto grosso; coral; dixțuor; elegie; fantezie; fugato; fugă; fughetă; imn; impromptu; lied; madrigal; mandolinată; marș; menuet; mesă; misă; morescă; motet; odă; operă; operetă; oratoriu; pastel; pastorală; pizzicato; poem; poem simfonic; preludiu; rapsodie; rasgado; recitativ; recviem; reverie; romanță; rondino; rondo; scherzo; serenadă; sextuor; simfonie; simfonie concertantă; singspiel; simfonietă; sonată; sonatină; studiu; tocată; uvertură; vocaliză. Adj. Muzical; vocal; instrumental. Pastoral; poematic; simfonic. Vb. A compune. A orchestra. A interpreta. V. artă, indicații de execuție muzicală.

INDICAȚII DE EXECUȚIE MUZICALĂ. Adv. Adagietto, adagio, adagio assai, addolcendo, addolorando, adirato, affeto, affetuoso, affretando, allargando, alla breve, allegretto, allegro assai, amabile, amoroso, andante, andantino, a piacere, arioso, assai, a tempo, calando caloroso, cantabile, capriccioso, commodo, con anima, con brio, concertino, con moto, crescendo, descrescendo, diluendo, diminuendo, dolce, dolente, facile, forte-piano, fortissimo, forzato, frettando, funesto, furioso, giocoso, glissando, grave, imitando, irato, larghetto, largo, legato, lento, libero, maestoso, marcando, marcato, marciale, mezzo forte, mezzo piano, mezzo tinto, moderato, molto, morendo, non troppo, ostinato, patetico, pesante, pianissimo, piano, poco, precipitando, prestissimo, presto, rallentando, recitando, religioso, rinforzando, risoluto, ritardando, ritenuto, rubato, scherzando, sforzando, sforzato, smorzando, sostenuto, stacato, temperando, vibrando, vibrato, vivace, vivo. V. forme și genuri muzicale.

ADAGIO adv. (MUZ.) încet, lento, rar.

ÎNCET adj., adv. 1. adj. domol, lent, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 2. adv. agale, alene, binișor, domol, incetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.) 3. adj. greoi, lent, moale, molatic, molîu, (înv.) târziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări.) 4. adv. (MUZ.) adagio, lento, rar. 5. adj. coborît, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 6. adv. (MUZ.) piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

LENTO adv. (MUZ.) adagio, încet, rar.

adagio [At: DA / P: ~gi-o / E: it adagio] (Muz) 1 av Lent, rar. 2 sn Compoziție muzicală (sau parte a unei compoziții) care se interpretează adagio (1).

assai av [At: DN³ / E: it assai] (Muz) 1 (Îs) Allegro ~ Mai repede decât allegro. 2 (Îs) Adagio ~ Mai încet decât adagio.

RAR adj., adv. 1. adj. depărtat, distanțat. (Rînduri ~.) 2. adj. afînat, moale, poros, pufos, (rar) înfoiat, țărînos, (reg.) puhav. (Pămînt ~.) 3. adj. rarefiat, rărit, (rar) rarificat. (Aerul ~ al piscurilor.) 4. adj. subțire, transparent, ușor, (înv.) ușure. (O ceață ~; un material ~.) 5. adj. lent. (Bătaia ~ a pendulei.) 6. adv. (MUZ.) adagio, încet, lento. 7. adv. puțin, rareori. (Venea ~ pe la noi.) 8. adv. arar, arareori, rareori. (~ se auzea cîte o șoaptă.) 9. adj. ales, deosebit, distins, superior. (Un om ~.) 10. adj. prețios, scump, valoros. (Bijuterii ~.)

adagio (muzică) (4 sil.)

menuet sn [At: FILIMON, O. I, 197 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr menuet] 1 Dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit dans de curte și de salon. 2 Compoziție muzicală după care se execută menuetul (1). 3 Parte a unei sonate, a unei simfonii etc., ce urmează unui adagio sau unui andante.

molto av [At: DN³ / E: it molto] (Muz; indicație de execuție) 1 Mult. 2 Foarte. 3 (Îs) ~ allegro Foarte repede. 4 (îs) ~ adagio Foarte rar.

adagio, -giuri pl. (bucată muzicală).

+adagio¹ (muz.) (desp. -gio) adv.; abr. Ad°

adagio² (muz.) (desp. -gio) s. n.; pl. adagiouri

*ADAGIO I. adv. 🎼 Încet, rar. II. sbst. 🎼 Bucată muzicală care trebue cîntată cu o mișcare mai înceată [it.].

largamente adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largo, lento, rar. 2 grave, largo, lento.

largo adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largamente, lento, rar. 2 grave, largamente, lento.

lento adv., adj. invar. I adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) 1 adagio, încet, largamente, largo, rar. 2 grave, largamente, largo. II adj. invar. (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; livr.; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) v. Domol. Încet. Leneș. Lent. Lin². Liniștit. Măsurat². Potolit². Tacticos. Temperat.

NECĂJI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A supune la suferințe fizice sau morale, a provoca suferințe fizice sau morale; spec. a împila, a obidi, a năpăstui (2). Vă năcăjăscu pre voi cu lipsă de pîine. BIBLIA (1688), 91²/1. Să-i necăjască stăpînii ca să plătească haraci fără dreptate (a. 1705). GCR. I, 354/33. L-au pus în fiară și-l năcăja cu foame și cu bătăi. AETHIOPICA, 38^v/5. Isachie Anghel... sili toată cheltuiala aceia să o dea orașele și țerile cu carea... foarte le necăji. MAIOR, IST. 208/12. ♦ Refl. A suferi, a pătimi din punct de vedere fizic sau moral. Ai răbdat, cuvioase, ...necăjindu-te cu nemîncare cumplită. MINEIUL (1776), 91^r1/5, cf. 91^v1/21. 2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a se trudi, a se munci, a se căzni, (regional) a se canoni. cf. MAN. GÖTT., LB. Porni să se plimbe de ici-colo prin cancelaria colboasă, necăjindu-se să-și gonească vedenia babei din minte. REBREANU, I. 211. Se necăjea să-și croiască drum, cu coatele prin furnicarul de lume ce se grămădea la intrarea cafenelei. id. n. 5. Pușcașii se necăjeau să scoată un polobocel de vin. SADOVEANU, O. I, 232. De cînd mă năcăjăsc să rădic piatra asta. ALR II 3 532/2, cf. 3 468, 3 532. ◊ (Glumeț) Gata, bunicule, haidem, zisei, năcăjindu-mă cu niște costițe de porc afumate și cu niște cîrnați fripți ce mi-i pusese mama dinainte. CREANGĂ, a. 23. ◊ Intranz. (Popular) Năcăjind să prindă un bou în funie. MIRONESCU, S. A. 96. După ce au necăjit mult prin baltă..., au ieșit la mal. ȘEZ. I, 258, cf. 100. Năcăjesc mai mult di-un an Să fac pelinu zahar. Șî pelinu-i tot amar. ib. III 21. Vai de mama cu feciori, Necăjește Pînă-i crește, Impăratu-i cătănește. BIBICESCU, P. P. 124. Năcăjăsc făr’di rost. ALR i 1 323/510. ♦ Intranz. (Popular) A trăi, a-și duce existența (în condiții grele, cu chiu cu vai). Că zînele știu toate și-mi vor spune Fără de sminteală unde năcăjește Puiul meu. BUDAI-DELEANU, T. v. 52. Ce mai faci? Cum mai trăiești, draga mea? – Ia, năcăjesc și eu cum pot. SBIERA, P. 307. Ce faci, frate?... – Ce să fac! Ia, năcăjesc. PAMFILE, VĂZD. 146. 3. Tranz. A pricinui (cuiva) o neplăcere (2), un neajuns¹ (2) ; a nemulțumi, a supăra; a deranja, a incomoda. Și au necăjit Amoreul pre fiii lui Dan la munte căce n-au lăsat pre ei să să pogoară la vale. BIBLIA (1688), 174¹/5, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. Părinții mei, pe carii eu cu nebunia mea am cutezat să-i năcăjăsc. DRĂGHICI, R. 89/12, cf. VALIAN, V. Făclia ce-n ochii noștri pururea vrei a aprinde Numai cît ne necăjește, iar de rău nu ne descinde. CONACHI, P. 281, cf. PONTBRIANT, D. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii. CREANGĂ, PP. 47. A fost și ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinților pe care nu-i asculta, ci li tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4, cf. DDRF. Mă mai necăjea el cîteodată... Dar îi părea grozav de rău... Venea pe urmă să-și ceară iertare. CAMIL PETRESCU, P. 353. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți, Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’ cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. Am lăsat o mînzișoară Să-și care cu ea la moară, Și dacă m-o necăji Și de-aceea i-oi lipsi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 291. Săraca nevasta mea... Apuca-m-oi de iubit, că ea mult m-a necăjit. HODOȘ, P. P. 149, cf. ȘEZ. II, 187. Nedreptățile iștea mă necăjesc. ALR II 3 706/192, cf. 3 579, 3 706, a III 18. ♦ Refl. A se supăra, a se mînia; a protesta, a cîrti. cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Mă necăjeam cînd vedeam pre cîte un om cu haina sa cea pre dedesupt mai lungă decît căpeneagul. BĂRAC, T. 74/8, cf. PONTBRIANT, D. Și Dumnezeu s-a necăjit și l-a blestemat [pe arici] să rămîie ghem, ș-așa stă d-atunci. JIPESCU, ap. GCR II, 261. Cu cît se vedea mai neîndemănatic, cu atît se necăjea mai rău. VLAHUȚĂ, O. A. 111, cf. DDRF, REBREANU, I. 17. Ea de rumenele-ntreabă Și de cumva nu găsește, Doamne, râu se năcăjește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 439, cf. 77. Muierea este vas slab, de nimic se necăjește și cu nimic se îmblînzește. ZANNE, P. II, 283. (Învechit și popular; urmat de determinări care indică obiectul supărării) Năcăjindu-se pe brașoveni pentru niște vorbe deșarte ce auzise de la dînșii, îi amenință că le va prăda cetatea. BĂLCESCU, m. V. 437. Nu te năcăji pre soartă. NEGRUZZI, S. I, 250. Nu te năcăji pe mine. ALR II 3 715/2, cf. 3 715/29, 76. *(Glumeț) Nu te năcăji, că mai rău te superi. I. CR. III, 119. ♦ Tranz. (Rar) A face în ciudă, a stîrni invidia cuiva. Ne facem cîte o rochie nouă, cu care să năcăjim pe amicele noastre. F (1900), 584. 4. Tranz. A nu lăsa în pace, a hărțui, a urmări, a zădărî; a sîcîi, a agasa, a plictisi, a deranja. Vrăjmașii nu-l lăsa, ci-l necăjiia în tot feliul ca să-l surpe din domnie. ANTON, CANTAC., CM i 220. Subt Attila, craiul lor, au foarte năcăjit, nu numai pre strămoșii noștri, ci toată Europa. ȘINCAI, HR. I, 57/24, cf. II 26/31. Îndată să repeade... asupra nelegiuiților acelora ce năcăjia pre bătrînul. BELDIMAN, n. P. II, 88/24. Duhuri necurate... Nu au să-l mai năcăjească prin videni-ngrozitoare. CONACHI, P. 263. Dacă vreun cuget de gelozie măi necăjește, un „adagio sustenuto” mă face să-mi cunosc amăgirea și să vărs lacrimi de căință. NEGRUZZI, S. I, 75. Ian lasă-ne, cucoană hăi... nu ne mai năcăji, că destul năcaz avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu. ALECSANDRI, T. 394. În cetate comanda Gheronțios... Barbarii îl amenințau, îl necăjeau și-l zădăreau tot mereu. ODOBEȘCU, S. III, 636. Vechea ei tuse o necăji, și o spaimă tainică i se-ncuibă în suflet. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Să n-ai grijă că te-or năcăji frigurile. GOROVEI, CR. 33. Nu mă năcăji, jupîne, lasă-mă în treburile mele. SADOVEANU, O. XII, 202, cf. X, 165. O viespe vrîstată galben cu negru mă tot necăjea și eu o alungam cu cartea. id. E. 100. Ați necăjit într-o zi, prin gard, un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I, 47. Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 164, ALR II 3 729/27, 105, 272. ◊ refl. recopr. S-a năcăjit ei între ei și s-a luat la bătaie. ALR II 3 579/812. ♦ A tachina. Se găsea însă din cînd în cînd cîte un om care, neavînd altă treabă, se lega de el și-l necăjea. SLAVICI, O. I, 227. Îi luau vorba din gură și-l necăjeau rîzînd. DELAVRANCEA, ap. TDRG. – prez. ind.: necăjesc și (regional) năcăj (A III 18). – Și: (popular) năcăji, (neobișnuit) necăși (PORTBRIANT, D.) vb. IV. – v. necaz. cf. slavonul наказатн, накажж „a pedepsi; a aviza”.