abate v. 1. a depărta, a înlătura: a abate un car din drum; 2. a-i veni cuiva pe neașteptate (o dorință, un gând): ce-i abătuse? 3. a se depărta: se abate din cale; fig. se abate dela subiect; 4. a se opri în treacăt: se abătu la colibă; 5. (galicism) a doborî, a se precipita: timpuri ce abateți tot pe pământ BOL.; pe simțirea-mi dureroasă s’abate dorul greu AL. [Lat. ABBATTERE: sensul 5 după fr. abattre].

digresiune f. abatere dela subiectul principal.

divagați(un)e f. abatere dela subiectul său.

A DERAIA ~iez intranz. 1) (despre trenuri, tramvaie) A sări de pe șine. 2) (despre persoane) A se abate de la subiect. 3) fig. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se țicni; a se scrânti; a se sminti; a înnebuni. [Sil. -ra-ia] /<fr. dérailler

DIGRESIUNE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; divagație. [Art. digresiunea; G.-D. digresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. digression, lat. digressio, ~onis

DIVAGAȚIE ~i f. Abatere de la subiectul tratat (în cursul unei expuneri orale sau scrise), menită să învioreze și să varieze expunerea; digresiune. [Art. divagația; G.-D. divagației; Sil. -ți-e] /<fr. divagation

EXCURS ~uri n. Abatere de la subiectul tratat, pentru a lămuri o chestiune secundară. /<lat. excursus

A SE ÎNDEPĂRTA mă ~ez intranz. 1) A se deplasa sau a se situa la o anumită distanță (de cineva sau de ceva); a se distanța. Să nu te ~ezi de mine. ◊ ~ de subiect a se abate de la temă. 2) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea concepții comune. Se ~ează unii de alții. /în + a depărta

DIGRESIUNE s. f. 1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagație, excurs. 2. elongație aparentă a unei planete în raport cu Soarele. (< fr. digresion, lat. digressio)

abáte² vb. III. 1 tr., intr., refl. A (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală. Abătură cătră stînga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară (SADOV.). ♦ fig. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gîndire etc. Mi se pare că te-ai abătut de la subiect (SADOV.). 2 refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru (VLAH.). 3 refl. (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce pe neașteptate (cu forță). Uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui..., se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte (REBR.). 4 refl., intr. A-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări. De-mi va abate vrodată să-mi vînd moșia, am gînd să pun în publicație (c. NEGR.). 5 tr. A întrista, a deprima, a descuraja. Vestea l-a abătut. 6 tr. (calc. după fr. „abattre”) A doborî (la pămînt). Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECS.). ♦ (refl.) A cădea. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! (MACED.). • prez.ind. abát. /lat. abbattĕre; cf. și fr. abattre.

DIGRESIUNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digresie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.

ABATE², abat, vb. III. 1. Refl. (Determinat uneori prin «din drum», «din cale») A părăsi direcția pe care o avea și a lua altă direcție; fig. (urmat de determinări introduse prin prep. «de la») a se depărta de la o linie de conduită sau de gîndire, de la o normă sau o regulă fixă. Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății. ◊ Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8. ♦ Tranz. Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9. Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141. ◊ Intranz. Abătură cătră stîngă, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69. Abatem la stingă și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. AL. I 149. A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Rar, subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290. ♦ (Cu privire la ochi, căutătură etc.) A întoarce. Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe la» sau «prin») A se opri în treacăt într-un loc sau la cineva, uneori apucînd pe alt drum. Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118. Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. ◊ (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86. Tranz. fact. Ce vînt te-a abătut pe la noi? Intranz. (Rar) Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29. 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate. După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489. Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112. Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131; Fig. Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dinții război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]: SADOVEANU, P. M. 39. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i trece prin minte, a-i cășuna, a i se năzări. Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337. 4. Tranz. A doborî, a culca la pămînt. Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205. ♦ Refl. A cădea. Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lîngă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.

EXCURS, excursuri, s. n. Abatere de la subiectul principal al unei expuneri, pentru lămurirea unei probleme secundare; digresiune.

DERAIA, deraiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vehicule care merg pe șine: tren, tramvai etc.) A sări, a ieși de pe șine. La ieșirea din Buftea... a deraiat un tren de marfă. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi aiurea, a se îndepărta, a se abate de la subiect; a devia. A deraiat de la subiect.

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A schimba direcția; a se îndepărta (de la subiect), a se abate (de la direcția apucată, de la calea firească, de la calea cea bună); p. ext. a începe să facă lucruri necorecte, a călca strîmb. A devia de la principiile morale. ▭ Stai, domnule, că iar deviem. CAMIL PETRESCU, U. N. 333. ◊ Tranz. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte... am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79. ♦ (Despre membrii unui partid comunist sau muncitoresc) A se abate de la linia politică justă marxist-leninistă a partidului. – Pronunțat: -vi-a.

DIGRESIUNE, digresiuni, s. f. Abatere de la subiectul tratat (în vorbire sau în scris), mai ales pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru a varia expunerea. Convorbirea lor era de obicei fără digresiuni inutile. CAMIL PETRESCU, N. 28. Înainte de a începe să scriem despre Caragiale, sîntem nevoiți a face o digresiune cam mare, dar care e absolut necesară... pentru priceperea mult talentatului nostru scriitor. GHEREA, ST. CR. I 326. – Pronunțat: -si-u-. – Variantă: (învechit) digresie, digresii (NEGRUZZI, S. I 344), s. f.

CÎMP, cîmpuri, s. n., (1, 2 astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. (În opoziție cu munte sau deal) Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. Acum 18 ani, auziți voi, acum 18 ani alergam pe cîmpul acesta... la această oră. SAHIA, N. 19. La noi sînt codri verzi de brad Și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț. EMINESCU, O. I 84. Cerul viscole stîrnea, Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. ALECSANDRI, P. A. 76. Vînară munții cu urșii, Văile cu fiarele, Cîmpurile cu florile. TEODORESCU, P. P. 177. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd... Cai în cîmpuri nechezînd. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ◊ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, nu pe drum (pentru a scurta calea). A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare; a-și lua lumea în cap. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva. CREANGĂ, P. 123. A bate cîmpii = a se abate de la subiect; a vorbi într-aiurea. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. Patria-mi își deșfășoară Cîmpii veșnic roditori. MACEDONSKI, O. I 7. Adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. Dragă mi-i mîndră micuță, Că la cîmp e hărnicuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Munca cîmpului = munci agricole. ♦ Întindere de pămînt în afara unei localități (unde nu mai sînt case). În cîteva minute sînt afară, la cîmp. CARAGIALE, O. II 15. 3. Loc, spațiu în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. O vorbă, o căutătură, un gest al nostru intră ca un ferment, ca o sămînță nouă în cîmpul de observație al copilului. VLAHUȚĂ, O. A. 196. În teatru avea cîmp deschis. CARAGIALE, O. III 10. ◊ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Vechimea în cîmpul muncii. ▭ Cîmp de luptă (sau de bătaie) = locul unde se dă o luptă, o bătălie. Curtea întreagă a fabricii se transformă într-un cîmp de luptă. SAHIA, N. 37. (Fig.) Această concurență – putere oarbă și inconștientă – lucrează așa de bine, încît aruncă toată viața socială într-un cîmp de luptă. GHEREA, ST. CR. II 310. Cîmp de exploatare = porțiune dintr-un zăcămînt cuprinsă între două galerii. Cîmp de experiență = teren de cercetări experimentale. Cîmp de aterizare - loc amenajat pentru decolarea și aterizarea avioanelor. Cîmp de joc = teren pe care se desfășoară jocul echipelor sportive. Cîmp de tragere = loc amenajat pentru exerciții de tragere cu armele de foc. Cîmp de curse = loc unde se desfășoară alergările de cai. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. (Fig.) Scopul producției socialiste este deci omul cu cerințele sale, spre deosebire de scopul producției capitaliste, unde omul nu înseamnă nimic, unde omul și cerințele sale dispar din cîmpul vizual. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 44. ◊ Formă specială a materiei care se distinge prin repartiția continuă în spațiu și prin capacitatea de acțiune mecanică, prin intermediul căreia se exercită interacțiunile între corpuri electrizate. Cîmp electric. Cîmp magnetic. 3. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. Cîmpul portretului era albastru, în dreapta și în stingă chipului, perdele roșii. EMINESCU, N. 156.

DIVAGA, divaghez, vb. I. Intranz. A se abate de la subiect; p. ext. a vorbi aiurea, a bate cîmpii.

DIVAGAȚIE, divagații, s. f. Abatere de la subiect, digresiune, divagare. Umplu... cele două coloane cu divagații pe care le credea poetice. CAMIL PETRESCU, N. 38.

digresiune sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~ie, degresie^[1] / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr digression, lat digressio, -onis] 1 Abatere de la subiectul tratat (în vorbire sau scris) Si: excurs. 2 Parte a unei lucrări care conține o digresiune (1). 3 (Ast) Depărtare maximă a unui astru în mișcarea sa diurnă față de meridianul nordic.

digresiv, ~ă a [At: IORGA, L. I, 167 / Pl: ~i, ~e / E: fr digressif it digressivo] (Rar) 1 (D. oameni) Care se abate de la subiect. 2-3 (D. vorbire sau scriere) Care conține digresiuni (1-2).

divaga vi [At: NEGULICI / Pzi: ~ghez, (rar) divag / E: fr divaguer, lat divagare] 1 A se abate de la subiectul discuției. 2 (Pex) A vorbi aiurea.

divagare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~gări / E: divaga] 1 Abatere de la subiectul discuției Si: divagație, digresiune. 2 (Ggf) Schimbare a direcției unui curs de apă în regiunile joase, cu pantă mică și aluvionare puternică.

ACORD 1. În limbile cu flexiune*, manifestare formală a relațiilor sintactice de dependență*, constând în impunerea de către termenul regent subordonatului său a obligației de a repeta, integral sau parțial, informația gramaticală a regentului. în grupul* nominal a! românei, se repetă, cu direcția nominal regent -> adjectiv, articol, informația de gen, de număr și de caz (ex. prețul cărții mele celei noi); în grupul predicatului, se repetă, cu direcția subiect -> predicat, informația de persoană și de număr (ex. el citește). în română, se vorbește deci despre acordul adjectivului și ai articolului cu regentul substantival și despre acordul predicatului cu subiectul. • ~ prin atracție Abatere* de la regulile de acord ale limbii literare*, constând în acordul cu termenul cel mai apropiat, și nu cu termenul care, gramatical, ar trebui să impună acordul; vezi, de ex., acordul predicatului cu determinantul subiectului, fiindcă acesta este termenul cel mai apropiat (Rezultatul de la cele mai multe examene sunt slabe), sau numai cu o parte a subiectului, în cazul subiectului multiplu* (Mă indispune minciuna și prostia). • ~după înțeles Abatere de la regulile gramaticale de acord constând în realizarea unui acord semantic, în locul unuia formal, în cazul cuvintelor care prezintă o neconcordanță între formă și sens. Substantivele colective* aflate în poziția de subiect apar frecvent cu un predicat având formă de plural, ca urmare a unui acord realizat după înțeles, și nu după formă (ex. Majoritatea au plecat). Abaterea intervine, uneori, ca efect simultan al acordului prin atracție și al celui după înțeles (ex. Mulțimea de elevi au invadat curtea școlii). 2. Acordul substitutelor* cu antecedentul* constă în repetarea de către substitut (dacă acesta aparține unei clase de pronume sau numerale care disting gramatical genul*) a informației de gen purtate de antecedent (este posibilă, dar nu obligatorie, și reluarea informației de număr); vezi construcțiile: Ion_i a mers cu elevii lui_i la teatru; Studentele_i au plecat, numai două_i au mai rămas, unde prin co-indexare* se marchează coreferențialitatea, dublată, în acest caz, și de o repetare, în forma substitutului, a genului purtat de antecedent. • Relația antecedent – substitut, care este de tip referențial, asigurând interpretarea semantică a substitutului prin antecedent (vezi LEGARE), se completează, ca o consecință a celei dintâi, și cu una de tip formal, manifestată, atunci când morfologic este posibil, prin repetarea genului. G.P.D.

excurs sn [At: LM / V: (înv) esc~, (2) ~us / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: lat excursus] 1 Abatere de la subiect (pentru a lămuri o problemă secundară) Si: digresiune, excursie (4) 2 Digresiune făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic).

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.

vorbă sf [At: (a. 1654). NEAGOE, ap. GCR I, 168/14 / V: ho~, voar~, voarvă, vorvă / Pl: ~be / E: ns cf slv дворьва] 1 (Lpl) Șir de cuvinte care exprimă o cugetare Si: (îrg) voroavă (12). 2 Idee exprimată în cuvinte Si: (îrg) voroavă (13). 3 (Prc) Cuvânt (1). 4 (Îs) ~ goală (sau seacă) Vorbă (2) lipsită de sens, de temei (într-un context). 5 (Îas) Vorbă (2) lipsită de importanță. 6 (Îs) ~ de clacă Vorbă (1) fără rost Si: flecăreală. 7 (Îs) ~ în doi peri Vorbă (2) cu sens ambiguu. 8 (Îs) ~ bună Vorbă (1) amabilă. 9 (Îas) Intervenție în favoarea cuiva Si: recomandare. 10 (Îs) ~ de duh (sau de spirit, rar, sărată) Vorbă (1) inteligentă, spirituală. 11 (Și irn; îs) ~ adâncă Vorbă (2) înțeleaptă. 12 (Îs) ~ dulce Vorbă (1) care alină. 13 (Îas) Vorbă (1) care încântă. 14 (Îas) Vorbă (1) care ademenește. 15 (Irn; îas) Vorbă (1) aspră, jignitoare. 16 (Îs) ~ rea Vorbă (2) neîntemeiată. 17 (Îas; șîs ~ de rău) Vorbă (2) supărătoare. 18 (Îas) Calomnie (1). 19 (Îs) ~ piperată Vorbă (1) sarcastică. 20 (Îas) Vorbă (1) indecentă. 21 (Îs) ~ nesărată Vorbă (1) nepotrivită. 22 (Îas) Vorbă (2) anostă, fără haz. 23 (Îs) ~be grele Mustrare. 24 (Îas) Injurie. 25 (Pop; îs) ~ proastă Vorbă (1) jignitoare. 26 (Pex; îas) Vorbă (2) fără sens. 27 (Îs) ~ de taină (sau, reg, ferită) Secret. 28 (Îs) ~ de pace Propunere de pace. 29 (Reg; îs) ~ încornorată Minciună. 30 (Îs) ~ subțire Vorbă (2) greu de înțeles. 31 (Pex; îas) Șiretlic. 32 (Îas) Vorbă (3) rafinată. 33 (Îs) ~ groasă Vorbă (1) grosolană Si: mitocănie. 34 (Îs) ~ (spusă sau aruncată) în vânt Vorbă (2) lipsită de importanță, care nu trebuie luată în seamă. 35 (Îlav) Din (sau, rar, în) două ~be sau dintr-o ~ Repede. 36 (Îlav) Fără nici o ~ sau fără (multă) ~ Fără (multe) comentarii. 37 (Îal) Pe neașteptate. 38 (Îvr; îlav) În scurte ~be Pe scurt. 39 (Îlav) ~ cu ~ Fiecare cuvânt. 40 (Îlav) Fără nici o modificare. 41 (Îe) ~ba vine (sau, rar, merge) Exprimă îndoiala în privința exactității unei afirmații. 42 (Îae) Avertizează că cele spuse nu trebuie luate ca atare. 43 (Îe) ~ să fie! Nu cred așa ceva Si: nici gând! nici pomeneală! 44 (Îe) (I)auzi ~! Exprimă surprinderea față de afirmațiile cuiva. 45 (Îae) Exprimă indignarea față de afirmațiile cuiva. 46 (Îe) Cum vine ~ba asta? sau ce ~ e asta? Ce vrei să spui? 47 (Îae) Cum e posibil așa ceva? 48 (Îe) A înțelege (sau a pricepe) unde bate ~ba cuiva A înțelege la ce face aluzie sau pe cine vizează cineva. 49 (Rar; îe) A bate cu ~ba pe departe A face aluzii (vagi). 50 (Îvr; îe) A-și deschide ~bele către cineva A încredința (cuiva) un secret. 51 (Rar; îe) A ieși cu ~ba înaintea cuiva A contrazice pe cineva. 52 (Îe) A-i scoate (cuiva) ~ba cu cleștele (din gură) A determina cu greu pe cineva să vorbească. 53 (Îe) A(-și) cântări (sau măsura) ~ele A(-și) alege cu grijă cuvintele. 54 (Îae) A vorbi adecvat. 55 (Îe) Măsoară-ți ~ele! Fii atent cum vorbești (cu mine)! 56 (Fam; îe) Nici o ~! Liniște! 57 (Îe) A lua (cuiva) ~ba din gură A spune tocmai ceea ce voia să zică altul în momentul respectiv. 58 (Îae) A întrerupe pe cineva când vorbește. 59 (Îe) Cu alte ~be, (rar) cu o ~ sau în puține ~be Exprimând același lucru altfel. 60 (Îae) În rezumat. 61 (Îae) Prin urmare. 62 (Îe) A arunca (cuiva) (câte) o ~ (sau două ~be) A spune (cuiva) ceva în treacăt. 63 (Îe) ~ba e ~ Cele spuse sunt semnificative. 64 (Îae) Cele spuse rămân valabile. 65 (Îae) A pune o ~ (bună) la … (sau pentru …) A interveni în favoarea cuiva. 66 (Reg; îe) A nu-i putea întâlni ~ba Se spune despre un om nesincer. 67 (Dep; lpl) Vorbă (1) lipsită de temei Si: palavră. 68 (Îvr) Verb (1). 69 (Îvr; îs) ~ ajutătoare Verb auxiliar. 70 Ceea ce comunică (oral) cineva Si: istorisire, mărturie, povestire, relatare, (îrg) voroavă (15). 71 Afirmație făcută de cineva într-o împrejurare Si: spusă, voroavă (16). 72 (Îe) A-și lua ~ba înapoi A retracta. 73 Discurs (1). 74 Subiect al unei expuneri (orale). 75 Predică. 76 (Îe) A lua ~ba (sau ~) A lua cuvântul. 77 (Îe) A cere ~ba A cere cuvântul. 78 (Îe) A avea ~ba A avea cuvântul. 79 (Îvp; lpl) Text (rimat) al unui cântec. 80 (Trs; lpl) Snoavă. 81 Constatare exprimată printr-o formulare revelatoare și concisă Si: (îrg) voroavă (20). 82 (Pop; îe) ~ba ceea (sau aia) Expresie stereotipă care introduce un proverb, o expresie consacrată. 83 (Îe) ~ba cântecului Cum se spune din bătrâni (într-un cântec vechi, cunoscut). 84 (Construit cu verbul a fi) Problemă importantă. 85 (Construit cu verbul a fi) Situație. 86 (Îs) (A fi) altă ~ (A fi) altă situație. 87 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea etc.) despre ce este ~ba A înțelege care este realitatea. 88 (Îe) Dacă (sau fiindcă) (ți-)e ~ba (de- sau pe-) așa sau dacă așa ți-i ~ba Dacă situația se prezintă astfel. 89 (Îe) Dacă e ~ba, (reg) când e ~ba La drept vorbind. 90 (Îae) De fapt. 91 (Fam; îe) Așa ți-i ~ba Ăsta mi-ești? 92 Intenție. 93 Scop. 94 (Îe) Cu ~ (sau cu ~ba) că... Zicând că... 95 Sfat. 96 Poruncă. 97 (Îe) A veni (sau a ajunge) la ~ba cuiva A recunoaște că cineva a avut dreptate. 98 (Îe) A nu ieși din ~ba (sau, rar, din ~bele) cuiva ori a nu-i ieși (cuiva) din ~ A îndeplini întocmai ordinul, hotărârea cuiva. 99 (Îae) A se supune dorinței cuiva. 100 (Îe) A călca ~ba cuiva A nu respecta sfatul cuiva. 101 (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a asculta) de ~ (bună) A se conforma îndemnului, ordinului cuiva, fără nici o constrângere. 102 Părere. 103 Convingere (2). 104 Hotărâre (4). 105 (Îe) A nu asuda de ~ba cuiva A nu ține seama de părerile cuiva. 106 (Îrg; îe) A fi pe (sau la) o ~ (cu cineva) A fi de aceeași părere cu cineva. 107 (Îae) A fi în înțelegere cu cineva. 108 (Reg; îe) A-i vorbi în ~ (cuiva) sau a-i da ajutor la ~ (cuiva) A aproba pe cineva. 109 (Reg; îae) A măguli pe cineva. 110 (Reg; îe) A nu se potrivi la ~ A avea păreri diferite. 111 Promisiune. 112 Angajament (2). 113 (Reg; îe) A se prinde cu ~ba A promite. 114 (Îvr; îe) A sta la ~ele lui (lor etc.) A se ține de cuvânt. 115 (Îe) A purta (sau a duce, a ține, rar, a aduce) (pe cineva) cu ~ba (sau, îvr, cu ~bele) A înșela pe cineva, prin amânarea la nesfârșit a îndeplinirii unor promisiuni. 116 (Îe) A-și lua (sau, înv, a-și trage) ~ba înapoi A-și retrage promisiunea Si: a retracta. 117 (Pop; mai ales îcn; îe) A zice (sau a spune) ~ mare (ori, rar, ~be mari) A-și lua un angajament. 118 (Îae) A vorbi demagogic. 119 (Îe) ~ba-i ~ Cuvântul dat trebuie respectat. 120 Înțelegere. 121 Negociere. 122 (Reg; îlav) Pe ~ Conform înțelegerii. 123 (Îe) Așa (ne-) a fost ~ ? Formulă prin care se reproșează cuiva că nu a respectat o înțelegere. 124 (Îrg; îe) A se ajunge (sau a se afla) în ~be cu cineva A cădea de acord cu cineva. 125 (Îe) A fi în ~ (cu cineva) A fi în tratative pentru încheierea unui acord (de căsătorie, de afaceri etc). 126 (Pop; îe) A intra (sau, reg, a se da) în ~ cu cineva A lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. 127 (Pop; îe) A-i face (cuiva) ~ba (sau ~) (cu cineva) A mijloci cuiva o întâlnire, o relație cu o persoană de sex opus. 128 (Îrg; îe) A face ~ba (sau ~ ori ~bele (cu cineva) A se înțelege cu cineva în vederea căsătoriei. 129 (Îrg; pex; îae) A se logodi. 130 (Reg; îe) A face ~bele (sau a pune ~) ori a băga ~bele la părinți A peți. 131 (Reg) Logodnă. 132 Știre. 133 Zvon. 134 Presupunere. 135 (Îe) Umblă ~ba (sau, rar, ~be, ~bele) ori merge ~ba că ... Se zvonește că ... 136 (Pop; îe) A face (ori a da) ~ sau (reg) a lăți ~ba A răspândi un zvon. 137 (Reg; îe) A da cu ~ba de cineva A înștiința pe cineva (de ceva). 138 Mesaj (1). 139 (Îe) A trimite (cu) ~ (sau, rar, ~be) A transmite un mesaj. 140 (Îe) A lăsa ~ A lăsa un mesaj. 141 (Îae) A anunța ceva înainte de a pleca undeva. 142 Bârfă. 143 Calomnie. 144 (Îe) A purta (sau a duce) ~ba (sau ~be ori ~bele) A colporta știri false, calomnioase. 145 (Îe) A (se) face de ~ A (se) face de râs. 146 (Îe) A(-i) ieși (cuiva) ~ (sau ~ba ori ~be) A deveni subiect de bârfe. 147 (Îe) A-și auzi ~be A-i ajunge cuiva la cunoștință lucruri neplăcute, bârfe, pe care le spun alții despre el. 148 Conversație. 149 Taifas. 150 (Îvr; îs) Împreunare (sau comunicare) de ~ Discuție (2). 151 (Îlav) Din ~ în ~ Din discuție în discuție. 152 (Îe) A fi ~ba (sau ~) de … (sau despre …, înv, pentru) A forma obiectul discuției. 153 (Îae) A se pune problema. 154 (Îe) Nu poate fi ~ba (ori ~) de ... (sau, rar, despre …) Nu este plauzibil (să se vorbească despre …). 155 (Îrg; îe) A avea ~ asupra (sau pentru, de) ceva (sau cineva) A discuta despre cineva sau ceva. 156 (Îae) A aminti de cineva sau ceva. 157 (Îe) A fi ~ba să ... (sau de a ...) A urmări să ... 158 (Îae) A se impune să ... 159 (Îe) Nu-i (sau nu e) ~ (sau ~ba) ori nu (mai) încape (sau poate încăpea) ~ E de la sine înțeles. 160 (Îae) Fără îndoială. 161 (Îae) E adevărat. 162 (Îe) Ce vorbă! Se înțelege de la sine. 163 (Îae) Bine spui. 164 (Îe) Nici ~ (nu-i) (că …) Desigur. 165 (Îae) Cu siguranță. 166 (Îe) Mai e (sau încape) ~! În mod sigur. 167 (Îe) Nici ~ (despre …, de … ori să …) sau nici ~ nu (mai) poate fi (ca… ori de …, să …, a …) Nici pomeneală (despre așa ceva). 168 (Îae) Nicidecum. 169 (Îae) În nici un caz. 170 (Îe) (Să) fie ~ba între noi (sau între noi fie ~ba) Formulă adresată interlocutorului, care însoțește o observație confidențială. 171 (Îe) A deschide ~ (despre sau de ceva) A aborda un subiect de discuție. 172 (Îe) A sta (sau a ședea) de (ori, îrg, la, înv, în) ~ (cu cineva) sau (îvr) a se împreuna la ~ A discuta (cu cineva). 173 (Pex; îae) A petrece un timp discutând cu cineva Si: a tăifăsui. 174 (Îe) A intra în ~ (cu cineva) sau (reg) a se da în (sau la) ~ ori a se lua în (ori la) ~ (cu cineva) A începe o conversație cu cineva. 175 (Îe) A lungi ~ba (sau, înv, cu ~ba) ori a se lungi la ~, a se întinde la ~ (lungă) (sau cu ~ba), a întinde (multă, atâta) ~ (lungă), a întinde ~ba (sau ~be), a o întinde la ~bă A prelungi inutil o discuție. 176 (Îe) A se pune la (sau pe) ~ A se apuca de vorbit. 177 (Îae) A zăbovi cu cineva la discuție. 178 (Îe) A avea o (sau de) ~ (cu cineva) A avea de comunicat cuiva ceva (secret). 179 (Îae) A fi necesar să se lămurească cu cineva într-o problemă. 180 (Îe) A-și face de ~ (cu cineva) A căuta prilej de discuție (cu cineva). 181 (Pop; îe) A da (cuiva) pricină de ~ A da cuiva prilej de discuție. 182 (Îe) Ce mai atâta ~? Să curmăm discuția! 183 (Îe) A se amesteca (sau a intra) (nepoftit sau nechemat) în ~ (sau în ~ba altora) A interveni (în mod inoportun) într-o discuție. 184 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba (înainte) A distrage atenția (cuiva). 185 (Îe) A lua (pe cineva) cu ~ba pe departe A aduce indirect un subiect în discuție. 186 (Îe) A se lua cu ~ba A se antrena într-o conversație, uitând de treburi. 187 (Îe) A aduce ~ba despre … (ori de …) sau (pop) a lua (cu cineva) ~ba (despre ceva), a se lua de ~ (cu cineva) (despre ceva) A îndrepta discuția asupra cuiva sau a ceva. 188 (Îae) A aborda un subiect anume. 189 (Îae) A face aluzie la... 190 (Îe) A veni ~ba (sau, înv, ~) (despre ... sau de ..., că..., înv, pentru ..., rar, la ...) A ajunge cu discuția la un anumit subiect. 191 (Îae) A discuta (în continuare). 192 (Îe) A schimba o ~ (-două) sau a schimba două (-trei ori câteva) ~be A discuta (puțin) cu cineva. 193 (Îae) a dicuta în grabă. 194 (Îs) Schimb (sau schimburi) de ~be Discuție sumară. 195 (Spc; îae) Schimb violent de replici. 196 Ceartă (1). 197 (Îe) Să nu am ~be Să nu apară discuții neplăcute, motiv de ceartă. 198 (Reg; îe) A se mâna în ~be sau a se mânca din ~ A se ciorovăi (1). 199 (Îrg; îe) A întoarce (sau a înturna) (cuiva) ~ba A riposta. 200 (Îrg; îae) A contazice. 201 Subiect de discuție. 202 (Îe) A schimba (sau a-și întoarce) ~ba ori a lua (sau, rar, a intra în) altă ~ A schimba subiectul discuției. 203 (Îe) A se depărta cu ~ba A se abate de la subiectul discuției. 204 (Îe) Să venim (sau să ne întoarcem) la ~ba noastră Să revenim la subiectul discuției. 205 (Fam; îe) Să nu-ți uiți ~ba! Formulă prin care cineva intervine într-o discuție, întrerupându-și interlocutorul. 206 (Fam; îe) Să nu-mi uit ~ba! Mi-am amintit ce voiam să spun. 207 (Lsg) Vorbire (10). 208 (Îlav) Cu (sau, înv, prin, reg, din) ~ Prin viu grai Si: oral. 209 (Îlv) A face ~ A vorbi (3). 210 (Îal) A discuta (2). 211 (Îe) A tăia (sau a curma cuiva) ~ba A întrerupe discursul cuiva. 212-213 (Pop; îe) A (nu) da cuiva pas la (sau, îvr, de) ~ A (nu) permite cuiva să vorbească. 214 (Îe) (Lasă) ~ba! Tăcere! 215 (Îe) A se întrece cu ~ba sau a se înnădi la ~ A vorbi prea mult și fără rost. 216 (Îe) A(-i) da cu ~ba A vorbi întruna. 217 (Îae) A certa (pe cineva). 218 (Reg; îe) A-i ține calea cu ~ba A îngâna (pe cineva). 119 (Îrg) Facultatea de a vorbi. 220 (Lsg) Mod de a se exprima. 221 (Reg; îe) A aduce ~ba cu bățul A vorbi răstit, nepoliticos. 222 (Reg; îae) A vorbi batjocoritor. 223 (Îe) (A fi) scump (sau zgârcit, scurt, reg, strâns, rar, împuținat) la ~ A fi necomunicativ. 224 (Îe) A fi lung la ~ sau (reg) a fi cu ~ multă A fi comunicativ. 225 (Îc) ~-lungă Palavragiu. 226 Elocvență (1). 227 (Îrg) Voce (1). 228 (Îrg) Timbru al vocii. 229 Pronunțare. 230 Zgomot produs de voci. 231 (Lsg) Limbă (a unui popor).

ABATE A se abate din (sau de la subiect) vorbă (spc.) = A face digresiuni, a divaga: De asemenea, interlocutorul poate fi întrerupt când se abate de la subiect, când e nevoie de o clarificare sau de mai multe explicații […] (MIHAI COMAN) […] d. prezident… nu permite oratorului să iasă din cestiune. (I. L. CARAGIALE) Îi abate (într-o parte) = Îi trece prin minte să facă ceva; îi vine în gând o dorință neașteptată: Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier. (VASILE ALECSANDRI)

CÎMP, cîmpuri, s. n., și (1, 2, astăzi mai ales în expr.) cîmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pămînt, fără accidente însemnate de teren; șes, cîmpie. ♦ Artillerie de cîmp = artilerie care folosește tunul și obuzierul de calibru mic și care poate fi întrebuințată pe orice teren fără pante prea mari. ♦ Loc. adv. În plin cîmp = sub cerul liber, fără adăpost. ♦ Expr. A o lua peste cîmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A lua (sau a apuca) cîmpii = a pleca orbeste, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie). A bate cîmpii = a se abate de la subiect. 2. Întindere de pămînt cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♦ Munca cîmpului = muncă agricolă. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sînt case). 3. Loc, spațiul în limitele căruia se desfășoară o anumită activitate. Cîmp de luptă. ♦ Cîmpul muncii = sfera de activitate a oamenilor muncii; activitate, muncă, producție. Cîmp vizual = spațiul cuprins de privire cînd axa ochiului rămîne fixă. 4. Regiune din spațiul în care fiecărui punct i se asociază o mărime determinată. ♦ Cîmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat. Cîmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca cele care se exercită între doi magneți vecini. 5. Fondul, culoarea dominantă a unui tablou, a unei gravuri, a unei podoabe etc. – Lat. campus.

DEPĂRTA (-tez) I. vb. tr. A pune, a duce, a trimite departe. II. vb. refl. 1 A se așeza mai departe, a se duce departe de un loc sau de cineva: Gondole negre multe se depărtau de maluri (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ A se ~ cu vorba, a se abate de la subiect: să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul poveștii (CRG.).

* DIGRESIUNE sf. Abatere de la subiect, partea unui discurs străină de subiectul principal: din ~ în ~, atît a lungit-o, încît l-a ajuns sfîrșitul vieții (I.-GH.) [fr.].

* DIVAGAȚIUNE, * DIVAGAȚIE sf. Faptul de a divaga, abatere de la subiect, vorbire întra’aiurea [fr.].

DRUM (pl. -muri) sn. 1 Intindere de loc bătătorit, pietruit, etc. pe unde umblă oamenii cu picioarele, cu trăsura, cu carul, cale: Pe ~ul de costișe ce duce la Vaslui (ALECS.); unde se întîlnesc ~urile, la împreunarea celor două văi... este o moară (SLV.); ~ de țară, șosea: printre aceste rămășiți de locuință și muncă omenescă, trecea ~ul de țară (CRG.); ~ mare, locul de trecere al tuturor, pe unde umblă toți oamenii cînd se duc de la un loc la altul: bătrîni, însurăței, flăcăi... se îndeasă la ~ul mare care duce la vatra satului (DLVR.); hoț de ~ul mare, care atacă oamenii în drum spre a-i jefui; a ținea ~urile, a) a umbla fără rost, haimana; b) a sta în calea oamenilor spre a-i jefui: carile va ținea ~urile și căile oamenilor de va fura... să-l arunce în ocnă (PRV.-MB.); Ⓕ: a merge, a călca (pe) alătura cu ~ul, a nu merge pe drumul drept, pe calea cinstită; Ⓕ: a vorbi alăturea cu ~ul, a) a vorbi în neștire, proastește; b) a scoate din sărite; Ⓕ: a aluneca alăturea cu ~ul (RV.-CRG.), a se abate de la subiect, de la chestiune; a bate ~ul (sau ~urile), a fi (mereu) pe ~uri, a umbla mereu în toate părțile, fără a se opri undeva, fără a se așeza într’un loc, a umbla fără căpătăiu: bine-ți șede... să umbli lela pe ~uri în halul acesta (CRG.); De trei nopți și două zile bate ~ făr’ de popas (VLAH.); (P): cine umblă pe toate ~urile, nu ajunge nicăieri (ZNN.), cel ce se apucă de multe, nu ajunge la nici o ispravă; 👉 CAR; în ~, în mijlocul drumului, în cale, pe jos: banii îi găsești în ~ și tot trebue să-i numeri, se zice aceluia care nu-și face socoteala baniilor, care, primindu-i de la altul, îi bagă în buzunar fără să-i numere; a-i sta în ~, a-i forma piedică, a-i sta înainte pe unde trebue să treacă; Ⓕ: a lăsa, a rămînea pe ~uri, în cea mai mare sărăcie, fără să aibă unde să-și plece capul ¶ 2 🚝 ~ de fier, cale ferată (👉 CALE 6) ¶ 3 Direcțiunea către care se îndreaptă, calea pe care trebue s’o urmeze cineva: a apucat ~ul spre răsărit; care-i ~ul spre poștă? a-i arată ~ul, a rătăci ~ul; (P) F: pe ici ți-e ~ul! a plecat iute, a șters-o: luînd nucile pe care le ochise, încălecă și, pe ici ți-e ~ul! (ISP.) ¶ 4 Distanță, depărtare de la un loc la altul, cale de umblat: e un ~ lung pîn’ acolo ¶ 5 Călătorie; (P): călătororului îi șade bine cu ~ul (BR.-VN.), cel ce călătorește trebue să pornească de vreme și să nu stea mult locului; Ⓕ: a-și căuta de ~, a se duce într’ale sale, a nu se opri ca să se amestece în treaba altora; a se găti de ~, a se pregăti să plece, a-și face preparativele de plecare; în ~, în timpul călătoriei, pe cînd umbla pe cale; la ~, în călătorie: a porni la ~; la ~, mănîncă omul ce găsește (ZNN.); ~ bun, urare de călătorie bună aceluia care pleacă undeva; foaie de ~ 👉 FOAIE ¶ 6 A da ~ul, a) a lăsa liber, a slobozi, a lăsa să plece: calului îi dete ~ul să pască pe unde va voi (ISP.); b) a pune în mișcare; c) a da curs liber: e foc, dar se stăpînește, nu-și poare da ~ul supărării (BR.-VN.); d) a deslega; a da ~ul unui nod; e) a permite să intre: a da ~ul în casă ¶ Peste ~, în față: șade cu casa peste ~ de noi ¶ 8 💫 ~ul robilor (ISP.), calea laptelui (👉 CALE 7) [srb. drum < gr. δρόμος].

EXCURS, excursuri, s. n. (Livr.) 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. Dizertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). – Din lat. excursus.

DIGRESIUNE, digresiuni, s. f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digresie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.

PROCHIMEN ~e n. bis. Verset din psalm care se cântă înainte de citirea unui pasaj din Biblie. ◊ A veni la ~ a reveni la subiect (după o anumită abatere). /<ngr. prokímenon

DIGRESIUNE s.f. 1. Abatere de la un subiect principal; parte străină de subiectul tratat. 2. (Astr.) Elongație^[1] aparentă a unei planete în raport cu Soarele. [Pron. -si-u-, var. digresie s.f. / cf. fr. digression, lat. digressio]. corectat(ă)

EXCURS s.n. 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. (Filol.) Disertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). [Pl. -suri, var. excursus s.n. / < lat. excursus < excurrere – a alerga în afară].

EXCURS s. n. 1. abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. disertație sub formă de digresiune, cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). (< lat. excursus)

EXCURS, excursuri, s. n. (Livr.) 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. Disertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). – Din lat. excursus.

subiect psihologic, orice segment al propoziției sau frazei care, indiferent de structură lexicală și funcție gramaticală, reprezintă elementul cunoscut, atât vorbitorului cât și interlocutorului (cititorului), grație contextului ori numai situației. În unele condiții, s. p. există în enunț numai pentru vorbitor (A): „Banu’ bani unde găsește, / Acolo se rostogolește.” (Proverb) Subiectul și predicatul sunt, la origine, două unități specifice și necesare ale unei propoziții și anume una reprezentând segmentul (cuvântul sau grupul de cuvinte) „prezent în mintea vorbitorului” (H. Paul, III, § 7), înainte de a se exprima, este elementul „determinat” (cf. A. Philippide, p. 126), și alta, segmentul căutat și oferit interlocutorului pentru comunicarea unui spor de informație, este segmentul necunoscut, elementul „determinant” al celuilalt. Practica limbii a făcut ca aceste două segmente să se cristalizeze, lexical și flexionar, într-o anumită formă consacrată pentru toți vorbitorii, căpătând numele de „subiect gramatical” și „predicat gramatical”. Ceea ce în gramatică este subiect ori predicat prezintă, însă, la origine, două unități psihologice ale unui enunț. Într-o propoziție pur gramaticală, subiectul și predicatul nu pun alte probleme decât recunoașterea lor conform unor indici formali lexico-gramaticali consacrați. Dar este vorba de propoziția căreia îi putem spune „abstractă”, în opoziție cu aceeași propoziție, nu ca exemplu gramatical, ci ca una legată de un context sau situație, una care exprimă o comunicare efectivă și căreia îi vom zice propoziție „concretă” (E. Winkler, p. 20). În cazul, unei propoziții „concrete”, analiza subiectului și predicatului poate și trebuie în interes stilistic, să verifice dacă, în adevăr, subiectul gramatical este și cel psihologic, respectiv dacă cuvântul subiect exprimă cu adevărat segmentul cunoscut al enunțului. În vorbirea vie și într-un context dat, unitățile psihologice ale propoziției nu pot și nu trebuie să concorde, neapărat, cu cele gramaticale; de aceea, pentru vorbitor sau scriitor, s. p. poate fi oricare din unitățile propoziției, începând cu subiectul gramatical și terminând cu predicatul gramatical. Cu deosebire când unitățile gramaticale nu concordă cu cele psihologice, analiza gramaticală, ținând seama neapărat de acest fapt, este și o analiză stilistică, la nivelul gramaticii expresive. Cu atât mai mult cu cât, punând în lumină neconcordanta între s. p. și cel gramatical, reușim să aflăm urmele unui fenomen gramatical care generează unele figuri de stil consacrate. În propoziția „Copilul nostru se joacă în curte”, ca propoziție abstractă, identificăm subiectul „copilul” și predicatul „se joacă”, după indicii lexico-gramaticali consacrați. Întrebările analizatoare, folosite în analiza didactică, vizează însă și unitățile psihologice ale enunțului. Întrebarea „cine?” sau „ce?”, pentru subiect, și „ce face?” ori „ce se spune despre?” consideră propoziția drept „concretă”, pentru că, în momentul când întrebăm „cine se joacă?” se presupune că predicatul este segmentul cunoscut din propoziție; când întrebăm „ce face copilul?”, se presupune că subiectul gramatical este și cel psihologic. Dar propoziția de mai sus mai cuprinde și două părți secundare: atributul „nostru” și circumstanțialul „în curte”. Analiza lor se face în același chip, constatându-se că pot să fie, rând pe rând, s. p. Astfel, propoziția „Copilul nostru se joacă în curte”, ca propoziție abstractă, nu comunică nimic; ca propoziție concretă, însă, poate comunica unul din următoarele mesaje, având ca s. p., de fiecare dată altul: „Copilul nostru (de care este vorba) – s. p. – se joacă în curte” (predicat psihologic). „Copilul nostru (predicat psihologic) se joacă în curte” – s. p. „Copilul nostru se joacă – s. p. – în curte” (predicat psihologic). „Copilul (s. p.) nostru (predicat psihologic) se joacă în curte” – s. p. „În curte - s. p. – se joacă copilul nostru” (predicat psihologic). După cum se vede, s. p. reprezintă segmentul cunoscut sau segmentele cunoscute ale enunțului, puse în întrebare: „cine se joacă?”, „unde se joacă copilul?” și „care copil se joacă?” – în opoziție cu el, cuvintele interogative (care vizează adevăratul mesaj): cine, ce face, care, unde se referă la segmentul sau segmentele necunoscute, așteptate în răspuns și care reprezintă predicatul psihologic. Ca și în analiza pur gramaticală, s. p. se reliefează în opoziție cu predicatul psihologic. Când subiectul gramatical este și cel psihologic, el își are topica lui consacrată, dar totodată se caracterizează și prin, poziția atonă și nivel coborât: „Copilul / se joacă”. În cazul enunțului scris, singurul indice al s. p., când este și cel gramatical, rămâne topica; dar, atunci când un scriitor vrea să indice și poziția atonă și nivelul melodic coborât al s. p., recurge la un semn de punctuație care să arate că trebuie pusă o pauză între el și predicat: linia de pauză ori chiar virgula. Cităm dintr-o scrisoare a lui Nicolae Titulescu către Al. Suciu (1926): „Păstrează, te rog, pentru tine cele scrise. Mai știi că aș regreta ca atitudinea mea să încurce atitudinea voastră. Voi, nu vă luați după mine. Faceți cum credeți că e mai bine”. Funcția de s. p. pe care o poate avea chiar cel gramatical este rezultatul unei implicații contextuale care dă subiectului gramatical o nuanță de circumstanțial de relație, ceea ce-l reliefează ca „segment cunoscut” al enunțului. Virgula între subiect și predicat, când scriitorul vrea să arate că subiectul gramatical trebuie citit ca s. p., o întrebuințează chiar Caragiale, ca și Delavrancea ori Arghezi. În frază, s. p. se recunoaște mai ușor prin topică, mai precis, prin dislocare și așezarea lui în fruntea frazei, cu toate că el ar trebui să stea în propoziția subordonată, cu topica lui specifică: „Maica mire are mii De ani între vecii, Dar mai tânără mereu S-a-ntrecut cu Dumnezeu Omul când credea că moare Da dintr-însa altă floare Pentru lumea trecătoare”. (T. Arghezi) în exemplul de mai sus, „Omul când credea că moare”, în loc de „Când credea omul că moare / Da dintr-însa altă floare...”, poetul se abate de la topica subiectului din circumstanțiala temporală, dislocându-l pentru a-l pune la începutul frazei, ca și cum ar fi subiectul propoziției principale. Alteori, în fruntea frazei apare un complement direct la nominativ, adică s. p. și prin topică și prin flexiune: „Sânul rotunjor Când pe brațe-l porți, Li s-ar face dor Și la morți.” (Eminescu) (În loc de: „Când îl porți pe brațe [Sânul rotunjor] Li s-ar face dor Și la morți”.) Versurile lui Eminescu amintesc, în privința structurii sintactice, un proverb ca: „Cele rele dă-le pe apă, Cele bune sapă-le-n piatră.” Dar s. p. este ilustrat și de un complement direct, indirect sau circumstanțial tot prin topică, fără altă abatere: „Iar pe soră-ta să știi că nu mă pot învoi s-o dau feciorului cel înalt și cu nasul mare al dăscăliței lui Topor.” (M. Sadoveanu) (in loc de: „Iar tu să știi că nu mă pot învoi s-o dau pe soră-ta după etc.”). „Porcului să nu-i pui belciug de aur.” (Pop.) (în loc de: „Să nu pui porcului belciug de aur.”) Cf. germ.: „Ein Gütchen, wenn du hättest...” ( → H. Paul, p. 67) „Dem Schriftsteller, was soll der Kunstrichter seyn?” (Herder; ib.). În frază, s. p. este ilustrat de propoziții cu indice gramatical consacrat, specific. Astfel, circumstanțiala cauzală, când este s. p. enunțând o cauză cunoscută, se introduce prin locuțiunea conjuncțională „de vreme ce” (fr. „puisque”, germ. „da”, „indem”, lat. „cum”) sau prin „dacă” (falsă condițională); opoziționala propriu-zisă ori sub forma unei false condiționale, circumstanțiala de excepție, uneori circumstanțiala cumulativă etc. sunt de asemenea s. p. al frazei. Valoarea estetică a s. p. se demonstrează: a) prin faptul că este un fenomen care generează, în propoziție și frază, patru figuri de stil frecvente: inversiunea, anacolutul, antipalaga, procatalepsa; b) prin justificarea exprimării unor relații sintactice în frază cu unelte joncționale nespecifice (falsa condițională, falsa temporală etc.), adică unele cazuri de substituție în frază (tropi sintactici), și prin necesitatea analizei structurii de adâncime a frazelor respective, în profitul stilisticii; c) când mesajul unei comunicări sau opere se poate determina și prin însumarea tuturor reprezentărilor predicative, structurate și diferențiate de cele cu caracter de predicat psihologic, rămâne de știut că, întrucât s. p., în propoziție și frază reprezintă un fenomen de redundanță lexico-gramaticală, urmărindu-se frecvența lui într-o operă, se poate determina universul ei tematic, precum și cuvintele-cheie sau laitmotiv specifice operei și, în ultimă analiză, autorului însuși.

DEVIA vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție. 2. (Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron. -vi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dévier, it., lat. deviare].

* CHESTIUNE, * CHESTIE sf. 1 Întrebare pusă cuiva spre a căpăta o lămurire ¶ 2 🖋 Întrebare pusă unui școlar, unui candidat spre a-i controla cunoștințele ¶ 3 Subiect, punct (dintr’o știință, dintr’o artă, etc.) de cercetat, de lămurit prin discuțiune: propunere asupra căreia se poate face o desbatere, care e supusă la cercetare: ~ de drept; a se abate de la chestie ¶ 4 Discuțiune, vorbă, subiect: iată despre ce e ~a, iată despre ce e vorba; persoana în chestie, persoana despre care e vorba ¶ 5 Afacere, treabă: asta e altă chestie ¶ 6 ⏲ Materie politică a cărei soluțiune oferă dificultăți: ~a Orientului [fr. question].

deviație sf [At: NEGULICI / P: ~i-a~ / V: (înv) ~țiune / E: fr déviation, it deviazione] 1 Schimbare a direcției normale a unei căi, a unei traiectorii, a unui corp în mișcare etc. Si: abatere, deviat¹ (1), deviere (1). 2 (Fig) Îndepărtare de la subiect, de la o concepție, de la o judecată dreaptă, de la linia normală de gândire etc. Si: deviat¹ (2), deviere (2). 3 (Pex; fig) Abatere de la o conduită corectă Si: deviat¹ (3), deviere (3). 4 Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate sub bord. 5 (Spc) Modificare a poziției normale a unui os, a unui cartilaj etc. Si: deformare, deviat¹ (4). 6 (Med; îs) ~ de sept Deformare a peretelui despărțitor al cavității nazale.

ABATERE Abatere de la regulă = Excepție: Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. (http://www.vremeanoua.ro) Abatere de la vorbă = Digresiune de la subiect: A relatat faptele făcând și destule abateri.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

ABATERE sf. 1 Faptul de a abate, înlăturare ¶ 2 Faptul de a se abate, de a se depărta de calea care trebue urmată; călcare (a legii, a unei porunci, etc.): ~ din drum; ~ de la datorie; ~ de la subiect; să nu vă fie cu supărare pentru abaterile ce fac (ISP.) ¶ 3 📖 Îndepărtare de la regula obicinuită, excepție.

ÎNDEPĂRTA, îndepărtez, vb. I. (Uneori în concurență cu depărta) 1. Tranz. A înlătura, a da la o parte; a ține departe. V. elimina. Cînd vreunul dintre flăcăi dă să puie mîna pe cîte ceva, ele-i îndepărtează cu năfrămile. SEVASTOS, N. 160. Tot nu înceta... să întărîte pe împăratul, ca doar ar pedepsi și ar îndepărta pe împărăteasa. SBIERA, P. 110. ♦ A scoate din funcție pentru abateri grave; a concedia. 2. Refl. A se duce, a pleca din apropierea cuiva sau a ceva, a merge în altă parte. Scrii că te simți așa lîngă el, streină, parcă ceva s-a îndepărtat. C. PETRESCU, Î. II 64. Cum s-au îndepărtat zmăul, au și ieșit musca din crăpăturică. SBIERA, P. 75. ♦ A se abate, a devia. Să nu ne îndepărtăm de la subiect.

SCHIMBA, schimb, vb. I. Tranz. 1. A înlocui ceva sau pe cineva cu altceva sau cu altcineva. Le schimba [porumbeilor] apa și împrăștia pe pămînt... grăunțele. PAS, Z. I 130. Intră în odaia din dreapta și-și schimbă broboada. SADOVEANU, B. 30. ◊ Refl. pas. Sus, pași grei făceau să răsune șlepul. Se schimbau sentinelele. DUMITRIU, N. 137. ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. (Refl. pas.) Între doi inși... s-au schimbat următoarele scrisori. MACEDONSKI, O. III 112. A schimba (cîte) o vorbă (sau un cuvînt), sau (cîteva) vorbe (sau cuvinte) = a sta puțin de vorbă. Au schimbat cîteva vorbe repezi, apoi, cînd în sală s-a făcut liniște, a vorbit din nou Lupu. GALAN, Z. R. 26. Schimbăm cîte un cuvînt noaptea. SAHIA, N. 116. Coborîră în Calea Victoriei fără a schimba un cuvînt. REBREANU, R. I 43. ◊ (Obiectul care ia locul altuia se introduce prin prep. «cu», «pe», «întru») Studenta... schimbă cartea de anatomie pe un roman. C. PETRESCU, Î. II 216. Cum fură ei schimbați cu niște căței. SBIERA, P. 114. Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. 2. A da, a ceda un obiect, un bun pentru altul, a face schimb. ♦ A da o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constînd din alte monede. 3. A da unui lucru altă formă, alt aspect, altă înfățișare, altă valoare; a modifica, a transforma, a preface. Îi ajunsese la ureche că țăranii umblă să schimbe ce-a fost în trecut. REBREANU, R. I 255. Dar timpul, care schimbă toate, adusese rînduială și la gurile Dunării. BART, E. 322. ◊ Expr. A schimba foaia = a-și modifica purtarea față de cineva, ◊ Refl. Îți place cum s-au schimbat lucrurile? Acuma găsești de toate la magazin. DAVIDOGLU, M. 82. Nu se putea domiri... cum de în cîteva zile s-au schimbat astfel locurile? ISPIRESCU, L. 9. Pînă la Tecuci vremea se schimbă cînd spre vînt, cînd spre ploaie; pulberea și glodul se luptă pe rînd asupră-mi. RUSSO, O. 144. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Pădurile se schimbaseră în cîmpii. ISPIRESCU, L. 9. Palatul... s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului. CREANGĂ, P. 89. (Expr.) Se schimbă vorba, se zice cînd intervine ceva care modifică o situație. De la Neamț la Fălticeni și de la Fălticeni la Neamț era pentru noi atunci o palmă de loc. Dar acum se schimba vorba: o cale scurtă de două poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șase poște, lungi și obositoare de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Despre oameni) A-și modifica firea, glasul, conduita. Dragă, schimbă-ți purtarea, Dacă vrei să fii a mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. ◊ Refl. Trec vremile și cu ele se schimbă și oamenii. ANGHEL, PR. 107. Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui. – Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală, S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi. ALEXANDRESCU, P. 65. (Expr.) A se schimba la față sau (tranz.) a schimba fețe v. față (I 1). 4. A se îmbrăca cu alte rufe (curate) sau cu alte haine (decît cele purtate pînă atunci). Abia avui vreme a-mi schimba hainele. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Refl. Nurorile... plecară umilite în cămările lor, ca să se schimbe. ISPIRESCU, L. 40. Fă-mă, doamne, țîntă-n grindă, Să văz mîndra cînd se schimbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 397. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») Cu cămeașă albă m-am schimbat. SEVASTOS, N. 12. ♦ A da cuiva rufărie curată sau alte haine. Îi duce la sine în casă și-i schimbă în haine uscate, că ale lor toate erau ude. RETEGANUL, P. IV 76. ♦ (Învechit) A travesti. În stremțe mă-nvelește De mă schimbă calicește. ALECSANDRI, P. P. 137. 5. A muta dintr-un loc într-altul, a așeza în altă parte, a abate în altă direcție. Eu schimb privirea-n altă parte. PĂUN-PINCIO, P. 59. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă. EMINESCU, O. I 142. Soarele își schimbă locul Și apune roș ca focul. ALECSANDRI, P. II 19. ◊ Expr- A schimba vorba (sau, mai rar, vorbirea, cuvîntul) = a abate convorbirea în altă direcție (pentru a evita un subiect neplăcut). Emilia încerca să schimbe vorba. C. PETRESCU, Î. II 235. Așa el schimbă vorbirea: Defăimă năpăstuirea. ALEXANDRESCU, P. 32. A schimba cîntecul (sau tonul, nota) = a vorbi sau a acționa altfel decît înainte. A schimba macazul v. macaz.

poci¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) potci / Pzi: pocesc / E: potcă¹] 1-2 vtr (Pfm) A(-și) schimba în rău aspectul sau forma Si: a (se) urâți. 3-4 vtr A (se) strâmba. 5-6 vtr (Fig) A (se) denatura. 7 vt (Mtp; subiectul este o ființă imaginară, un duh rău etc.) A abate un mare rău, o boală etc. asupra cuiva sluțindu-l, desfigurându-l, paraiizându-l etc. 8 vt (Pop) A deochea. 9 vt (Pop) A supune pe cineva vrăjilor, farmecelor. 10 vt (Mol; Buc) A cobi.

devia vti [At: TIMPUL 1856, nr. 1, 1 / P: ~i-a / Pzi: ~iez / E: fr dévier] 1-2 (A face să-și schimbe sau) a-și schimba direcția Si: a (se) abate, (rar) a (se) deviaționa (1-2). 3-4 (Fig) A (se) îndepărta de la subiectul în discuție, de la o concepție Si: (rar) a (se) deviaționa (3-4). 5-6 (Pex; fig) A (se) abate de la o conduită corectă Si: (rar) a (se) deviaționa (5-6).

deviat², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / P: ~i-at / Pl: ~ați, ~e / E: devia] 1 Care prezintă imperfecțiuni. 2 Care și-a schimbat direcția. 3 (Fig) Care se îndepărtează de la subiect, de la o concepție Si: anormal. 4 (Pex; fig) Care se abate de la o conduită corectă.

DEVIA vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr. dévier, lat. deviare)

trăda [At: SĂULESCU, HR. I, 202/1 / Pzi: ~dez, 3 (înv) tradă / E: lat tradere după da cf it tradire, fr trahir] 1-2 vtr (Înv) A (se) da în stăpânirea cuiva Si: a (se) preda. 3 vt A înșela în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul Si: a vinde. 4 vt A fi neloial față de cineva sau de ceva. 5 vt A divulga un secret, un plan etc. Si: a vinde. 6 vt A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: a înșela. 7 vt A se abate de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee. 8 vt (Subiectul este o facultate fizică sau psihică) A nu mai funcționa (bine). 9-10 vtr (Fig) A (se) arăta în adevărata lumină, lăsând să se observe gândurile, intențiile ascunse Si: a (se) da de gol, a (se) da pe față. 11 vt (Fig) A vădi.

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la direcția dată (sub influența vântului sau a curenților). Mingea a~at. 2) A se abate de la calea bună (comițând fapte reprobabile). 3) fig. A se îndepărta de la subiectul discuției. [Sil. -vi-a] /<fr. dévier, lat. deviare

depărta [At: PSALT. HUR. 60^v/5 / V: (înv) dă~, (îrg) di~ / Pzi: ~tez, (înv) depart / E: departe] 1 vr A mări distanța față de locul unde se află cineva sau ceva. 2 vr A se retrage din preajma cuiva sau a ceva. 3-4 vr (A se așeza sau) a pleca mai departe. 5 vrp (Îvr) A se separa. 6 vrp (Îvr) A se înstrăina. 7 vr A-și părăsi familia, locul de naștere etc. 8 vr A se stabili în altă parte. 9 vr (Fig) A se înstrăina de o idee. 10 vr A se distanța (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). 11 vt A lăsa o anumită distanță. 12 vt A fi la o distanță de... 13 vt (C.i. părți mobile ale corpului omenesc) A îndepărta de trunchi. 14 vt A muta în altă parte. 15 vt A ține pe cineva la distanță. 16 vt (C.i. ființe) A alunga dintr-un loc Si: a izgoni. 17 vt A demite dintr-o funcție. 18 vt (Îvr) A exila. 19 vt (C.i. neajunsuri, primejdii, abuzuri) A face să dispară. 20-21 vtr A (se) feri de ceva. 22 vt A cruța. 23 vr A se abate (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). 24 vr (Rar) A se debarasa. 25 vr (Îvr) A se revărsa.

depărtare sf [At: CORESI, EV. 283/1 / Pl: ~tări / E: depărta] 1 Mărire a distanței față de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat¹ (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat¹ (2). 3-4 (Înv; fig) (Așezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat¹ (3-4). 5 Separare. 6 Înstrăinare. 7 (Înv) Părăsire a familiei, locului de naștere etc. Si: depărtat¹ (7). 8 (Fig) Înstrăinare de o idee Si: depărtat¹ (8). 9 Distanțare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat¹ (9). 10 Lăsare a unei anumite distanțe până la ceva Si: depărtat¹ (10). 11 Situare la o distanță de... Si: depărtat¹ (11). 12 Îndepărtare de trunchi a unei părți mobile a corpului omenesc Si: depărtat¹ (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat¹ (13). 14 Ținere a cuiva la distanță Si: depărtat¹ (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei ființe Si: depărtat¹ (15). 16 Demitere dintr-o funcție Si: depărtat¹ (16). 17 Exilare. 18 Îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat¹ (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat¹ (19). 20 Cruțare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat¹ (21). 22 Debarasare. 23 (Îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanță mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanță. 26 (Îlav) Din ~ (sau ~tări) De departe. 27 (Îlav) La ~ La o oarecare distanță. 28 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanță. 29 (Îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanța între acesta și planul vertical de proiecție.

depărtat², ~ă a [At: M. COSTIN, O. 245 / Pl: ~ați, ~e / E: depărta] 1 Care se află la mare distanță. 2 Care este departe în timp de momentul actual. 3 Care s-a retras din preajma cuiva sau a ceva. 4 Plecat. 5 Separat. 6 Înstrăinat. 7 Care și-a părăsit familia sau locul natal. 8 (Fig) Înstrăinat de o idee. 9 Distanțat de un punct fix, de cineva sau de ceva. 10 Care lasă o anumită distanță până la ceva. 11 Care se situează la o distanță de... 12 (D. o parte mobilă a corpului) Îndepărtat de trunchi. 13 Care s-a mutat în altă parte. 14 Care este alungat dintr-un loc. 15 Care este ținut la distanță. 16 Demis dintr-o funcție. 17 Exilat. 18 (D. primejdii, neajunsuri, abuzuri) Îndepărtat. 19 Ferit de un pericol. 20 Cruțat. 21 Care s-a abătut de la o normă fixă, de la o linie de conduită, de la subiect. 22 (Fig) Deosebit (de). 23 (D. sunete) Care vine din depărtare. 24 (D. drum) Lung. 25 (D. călătorii) Care durează mult timp. 26 (D. un eveniment) Care s-a întâmplat demult Si: străvechi. 27 (D. un eveniment) Care se va petrece peste mult timp. 28 (D. un eveniment) Care se petrece la intervale lungi de timp.

DEPĂRTA vb. 1. a (se) distanța, a (se) îndepărta. (Se ~ unu de alții; s-a ~ de grupul nostru.) 2. a (se) dezlipi, a (se) îndepărta. (Să nu te ~ de mine.) 3. a distanța, a îndepărta, a rări, a spația, (înv.) a spaționa. (~ literele unui cuvînt.) 4. a elimina a îndepărta, a înlătura, a scoate. (A ~ petele de pe o haină.) 5. a alunga, a goni, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ cu violență de la sine.) 6. a se îndepărta, a se instrăina. (De ce te-ai ~ de noi?) 7. a se abate, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (Ne-am ~ de la subiect.)

DEVIA vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. a se abate, a se depărta, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (A ~ de la subiect.)

DIVAGA vb. a se abate, a se depărta, a devia, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (Am ~ de la subiect.)

ÎNDEPĂRTA vb. 1. a (se) depărta, a (se) distanța. (Se ~ unii de alții; s-a ~ de grupul nostru.) 2. a (se) izola. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. a (se) depărta, a (se) dezlipi. (Să nu te ~ de mine!) 4. a depărta, a distanța, a rări, a spația, (înv.) a spaționa. (A ~ literele unui cuvînt.) 5. a alunga, a depărta, a goni, a izgoni, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ de la sine.) 6. a elimina, a exclude, a înlătura, a scoate. (A ~ pe cineva dintr-o organizație.) 7. a demite, a destitui, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.) 8. a concedia, a scoate, (înv.) a slobozi, (grecism înv.) a exoflisi, (fam.) a mătrăși. (L-a ~ din slujbă.) 9. a înlătura, a lua, a ridica. (A ~ colțul vălului.) 10. a depărta, a elimina, a înlătura, a scoate. (~ petele de grăsime de pe haine.) 11. a curăța, a elimina, a înlătura. (A ~ murdăria de pe jos.) 12. a se depărta, a se înstrăina. (S-a ~ de tot de noi.) 13. a elimina, a înlătura, a suprima. (A ~ cauza răului.) 14. a evita, a se feri, a împiedica, a înlătura, a ocoli, a preîntîmpina, a preveni, (rar) a se apăra. (Încearcă să ~ primejdia.) 15. a risipi, a spulbera. (I-a ~ toată temerea.) 16. a înlătura, (fig.) a scutura. (A ~ lanțurile robiei.) 17. a se abate, a se depărta, a devia, a divaga, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.)

strâmba [At: CORESI, L. 353/15 / V: (îvp) ~bi, (înv) strim~ / Pzi: strâmb, 3, 6 și (îrg) ~bează / E: strâmb] 1-2 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să devieze sau a devia (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat sau orientându-se într-o direcție nefirească Si: a (se) aduce (26), a (se) apleca (7-8), a (se) cocârja (1-2), a (se) cocoșa (1, 3), a (se) gârbovi (1-2), a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) pleca, a (se) răsuci, a (se) suci³. 3-4 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să aibă sau a avea (din naștere sau în urma unui accident, a unei boli etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: a (se) deforma (1), a (se) poci¹, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urâți, (pop) a (se) hâzi (1-2), (pfm) a (se) scălâmbăia (1-2), (înv) a (se) grozăvi (1), (reg) a (se) stropși (5), a (se) șonți¹, a (se) zgâmboi. 5 vt (Îe) A-și ~ gâtul sau a i se ~ cuiva gâtul A privi într-o parte sau înapoi la ori după cineva sau ceva întorcând (și menținând), îndelung ori repetat, capul, cu gâtul într-o poziție forțată, incomodă etc. 6 vt (Îe) A ~ cuiva gâtul A suci cuiva gâtul Vz suci³. 7 vt (Reg; îe) A ~ cuiva fălcile A bate pe cineva foarte tare, lovindu-l peste obraz. 8 vt (Fam; îae) A-i muta cuiva fălcile (din loc) Vz muta. 9 vt (Îe) A vorbi până i se ~bă gura la ceafă A vorbi mult și fără rost. 10 vt (Pop; îe) A ~ limba (sau gura) (la cineva) A scoate limba la cineva Vz scoate. 11-12 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte flexibile sau neflexibile ori părți ale acestora) A face să prezinte sau a prezenta neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: a (se) contorsiona (1-2), a (se) curba (1), a (se) deforma (2-3), a (se) întoarce, a (se) răsuci. 13-14 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte de obicei neflexibile ori părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei verticală) A devia sau a fi deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală (sau avută inițial) ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: a (se) apleca (1-2), a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povârni, (îvp) a (se) ponorî¹, (pfm) a (se) hâi (6), (îvr) a (se) povârti, (reg) a (se) șoldi, a (se) șovârni Vz scâlcia, scofâlci, scrombăi. 15 vr (Rar; complementul sau subiectul indică drumuri, linii de hotar etc.) A coti² (10). 16 vt (Fam; c. i. oameni) A stâlci. 17 vr (D. oameni) A-și schimba expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, a stârni hazul, pentru a insulta etc. Si: a se maimuțări, (rar) a se maimuți. 18 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei neplăcute) Si: a se schimonosi (3), (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci, a se zgâmboi. 19 vr (Îe) A se ~ de râs A face mare haz. 20 vr (Fam; îae) A se prăpădi de râs. 21 vr (Reg; îe) A se ~ moartea (la cineva) A muri¹. 22 vt (Îvp) A imita, în bătaie de joc, prin gesturi și grimase. 23 vr (Fam) A se încrunta la cineva. 24 vr (Reg) A se miorlăi. 25 vr (Pfm; fig) A face nazuri Vz naz. 26 vt (Îvp; fig) A răstălmăci.

ABATE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.

EXCEPȚIE s. f. 1. ceea ce nu se conformează unei reguli generale; abatere de la o normă (generală); o complement circumstanțial de ~ = complement care desemnează obiectul sau faptul ce exprimă o excepție în raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propoziție de ~ = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de excepție; cu ă = afară de...; fără ~ = fără deosebire; de ~ = excepțional. 2. mijloc de apărare în justiție care tinde să schimbe soluționarea cazului sau să atace forma de judecată. (< fr. exception, lat. exceptio)

călca¹ [At: CORESI, EV. 8/30 / Pzi: calc / E: ml calcare] 1 vi A pune piciorul pe ceva sau undeva Si: a păși. 2 vi (Îe) A ~ ca din pod (sau de sus) A umbla trufaș. 3 vi (Îe) A ~ în străchini A umbla neatent. 4 vi (Îae) A fi stângaci. 5 vi (Îae) A face gafe. 6 vi (Îe) A ~ pe urmele cuiva A avea apucăturile, comportamentul cuiva. 7 vi (Îe) A ~ a... A umbla ca..., a promite să ajungă... 8 vi (Îe) A ~ strâmb A fi necinstit. 9-10 vi (Îe) A ~ cu dreptul (sau stângul) A porni bine (prost) la o acțiune.12 vi (Îae) A (nu) izbuti. 13 vt A apăsa ceva cu piciorul. 14 vi (Subiectul este mașina, trenul, trăsura etc.) A zdrobi trecând peste ceva. 15 vtrp (Pop; d. păsări) A se împerechea. 16 vi A trece, a se abate pe undeva. 17 vt (Fam) A veni fără veste undeva sau la cineva. 18 vt A strivi, a zdrobi cu picioarele. 19 vt A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o pășire repetată cu picioarele. 20 vt (C.i. strugurii) A tescui cu picioarele. 21 vt (Îe) A ~ apa A se menține la suprafața apei în poziție verticală, fără a înainta. 22 vi A înfrânge o pornire sau un sentiment. 23 vt (Îe) A-și ~ pe inimă A face ceva împotriva propriilor sentimente și voințe. 24 vt (C.i. legea, porunca, jurământul, făgăduiala etc.) A încălca. 25 vt (C.i. oamenii; subiectul este nevoia, boala, focul etc.) A ajunge. 26 vt (Cio) A asupri. 27 vt A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. 28 vr (D. vite) A se lovi în mers la picioarele din față cu copitele picioarelor dinapoi. 29 vt (C.i. drumul, un loc etc.) A bătători, a cutreiera. 30 vt (Cu subiectul dușmanul, hoții etc.) A da năvală, a intra (pe neprevăzute), pustiind, prădând, jefuind. 31 vt (C.i. ferăstrăul) A ascuți, îndepărtând dinții lateral.

ACORD (CONGRUENȚĂ) s. n. (cf. fr. accord, it. accordo): formă de exprimare a unui raport sintactic, în care termenul nr. 1 (regent sau reprezentând pu netul de plecare în comunicare) impune termenului nr. 2 (subordonat sau reprezentând punctul de sosire în comunicare) categoriile gramaticale morfologice pe care le au în comun (genul, numărul, cazul sau persoana). Constatăm a.: între o unitate sintactică și una morfologică (acordul atributului adjectival, numeral sau verbal prin participiu și al elementului predicativ suplimentar exprimat prin adjectiv sau prin participiu – cu substantivul sau cu pronumele determinat: băiat silitor, elevă silitoare, acest băiat, fata aceasta, doi elevi, două teme, rândul al doilea, banca a doua, omul lovit, mingea lovită, „Maria vine veselă”, „O văd tristă”); între două unități morfologice (a. articolului cu substantivul însoțit: teiul, salcia, un stejar, o răchită, copil al pădurilor, carte a Oltului, oameni ai junglei, terase ale Ialomiței, omul cel bun, fata cea harnică, soldații cei viteji, livezile cele roditoare); între două unități sintactice (a. predicatului cu subiectul: „Oamenii muncesc”, „Cerul este albastru”). ◊ ~ după înțeles: a. în care modificarea formei predicatului e determinată de sensul și nu de forma gramaticală a subiectului cu care intră în relație sintactică, așa cum se întâmplă în exemplele „O mulțime au venit imediat după noi”, „O parte se ascunseseră în pădure” (predicatele sunt la plural datorită faptului că formele de singular o mulțime și o parte exprimă „o pluralitate de ființe”). ◊ ~ prin atracție: a. greșit, în care modificarea formei predicatului e determinată de raportarea lui la un plural subordonat subiectului și mai apropiat de predicat, la unul dintre elementele componente ale subiectului multiplu impus mai mult atenției vorbitorului sau mai apropiat de predicat sau de numele predicativ, ca în exemplele „Un stol de vrăbii s-au abătut din zbor peste lanurile de grâu” (în loc de „Un stol... s-a abătut”); „A fost odată un împărat și o împărăteasă” (în loc de „Au fost odată un împărat și o împărăteasă”): „Racul, broasca și știuca a dus un sac cu grâu în lac” (în loc de „Racul, broasca și știuca au dus...”); „Cinci mii de lei este o sumă importantă” (în loc de „Cinci mii de lei sunt o sumă...”).

LICENȚĂ POETICĂ (< după fr. licence poétique ; cf. lat. licentia < licere, a fi îngăduit) Nerespectarea de către unii poeți a regulilor gramaticale, literare, topice, nerespectare determinată de anumite cerințe de rimă sau ritm. Licențe gramaticale caracteristice prin lipsa acordului între subiect și predicat apar deseori în poezia populară. Ex. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa, Și mereu lucra, Zidul ridica. (Mănăstirea Argeșului) Licențe poetice datorită abaterii de la cerințele topice se întîlnesc și în poezia cultă. Mai departe, lucrînd iute, un flăcău și-o fată mare De tot snopul își dau gingaș o furișă sărutare. (V. ALECSANDRI, Secerișul)

ABATE vb. 1. a devia, a muta, a schimba. (~ cursul unei ape.) 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a sustrage. (Gîndurile îl ~ de la lucru.) 5. a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a o păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (Se ~ de la o lege.)