antipalagă (gr. anthypallage „schimbare a cazului”), specie de anacolut în care discontinuitatea sintactică reprezintă o abatere de la congruența cazuală, în propoziție (A). „Dar un balaur tologit în poartă Sorea cu lene pielea lui pestriță. Cu ochii-nchiși pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghită. Iară Florin – inima-n el e moartă.” (Eminescu) „Să ne apropiem binișor și să intrăm în grădina care parcă n-are fund. Grădina asta – s-o vezi noaptea pe lună!...” (I. L. Caragiale). După cum se vede, substantivul în nominativ, cu funcția gramaticală abandonată, este un subiect psihologic. Aceeași explicație este valabilă și pentru următorul exemplu (în care este vorba de studenții din Paris): „Restul erau numai studenți eminenți sau numai stâlpi de cafenea... Teatre însă, concerte, conferirile, expoziții de artă... i-a ferit Dumnezeu și pe unii și pe alții...” (I. Minulescu) • A. este un sinonim parțial al anacolutului, de care Demetrios nu vorbește. Iar Heineccius-Gesner nu menționează nici a., nici anacolutul, nici anantapodoton.