GANGĂ, gange, s. f. Partea sterilă (care se îndepărtează) dintr-un zăcământ metalifer. – Din fr. gangue.

INFERTIL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. (Rar) Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă care apare în cuprinsul unui zăcământ. – Din fr. intercalation.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A-și deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică), a face începutul; a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchide vb. III] – Lat. discludere.

NEPUTINCIOS, -OASĂ, neputincioși, -oase, adj. 1. Care este lipsit de puterea de a face ceva, care nu are posibilitatea, capacitatea sau libertatea de a realiza ceva sau de a acționa; incapabil. ♦ (Despre sentimente) Care se consumă inutil, care nu duce la nimic; steril. 2. (Adesea substantivat) Lipsit de putere fizică, de forță; slab, nevolnic; p. ext. bolnav, infirm, schilod. – Ne- + putincios.

TRANSVERSAL, -Ă, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are direcția perpendiculară pe lungimea unui corp, a unei suprafețe; care taie ceva de-a curmezișul, care trece cruciș peste ceva. ♦ Secțiune transversală = suprafață obținută prin secționarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreaptă care intersectează laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figură dată. 3. S. f. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezișul direcției stratului. – Din fr. transversal.

STAMINODIU, staminodii, s. n. Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode.

STERIL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă nici un rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis.

STERP, STEARPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă nici un rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec.

CONCENTRA, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic, sub arme, rezerviști, în timp de pace, pentru instrucție, pentru ca aceștia să-și completeze pregătirea militară sau pentru alte motive. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și încorda întreaga atenție sau gândire într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer.

CONCENTRARE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției care constă în fixarea prelungită a conștiinței asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități și sustragerea de la altele. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra.

Fecund ≠ neroditor, steril, sterp

Fertil ≠ arid, neproductiv, neroditor, steril, sterp, nefertil, nerodnic

Nesteril ≠ steril

Productiv ≠ neproductiv, steril, sterp

Roditor ≠ arid, neproductiv, neroditor, steril, sterp

Steril ≠ fecund, fertil, nesteril, productiv, roditor, nesterilizat

GANGĂ s. (MIN.) steril.

MACRU adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

NEPRODUCĂTOR adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

NERODITOR adj. 1. nefertil, neproductiv, sărac, slab, steril, sterp, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Sol ~.) 2. arid, neproductiv, sterp. (O regiune ~.)

NERODNIC adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

SĂRĂCĂCIOS adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

SEC adj. v. aspru, atrofiat, costeliv, degenerat, deșert, flămând, flămânzit, gol, înfometat, jigărit, nefertil, neîncărcat, nemâncat, neproductiv, neroditor, nesătul, paralizat, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, răstit, ridicat, sărac, secetos, sfrijit, simplu, slab, slăbănog, steril, sterp, uscat, uscățiv, vid.

STERIL adj. v. ineficace, ineficient, infructuos, inutil, nefolositor, netrebuincios, neutil, van, zadarnic.

STERIL adj., s. I. adj. 1. (BIOL.) sterp, (înv. și pop.) știr, (Transilv.) știriță, (înv.) sec. (Femelă ~.) 2. (BOT.) sterp. (Plantă ~.) 3. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, sterp, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Un sol ~.) 4. (FARM., MED.) aseptic, dezinfectat, sterilizat. (Pansament ~.) II. s. (MIN.) gangă.

STERILIZAT adj. 1. castrat. 2. (FARM., MED.) aseptic, dezinfectat, steril. (Pansament ~.)

STERP adj. 1. v. steril. 2. (BOT.) steril. (Plantă ~earpă.) 3. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Un sol ~.) 4. arid, neproductiv, neroditor. (O câmpie, o regiune ~earpă.)

STERPOS adj. v. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, slab, steril, sterp.

ȘTIR adj. v. steril, sterp.

ȘTIRIȚĂ adj. v. steril, sterp.

ZADARNIC adj., adv. 1. adj. ineficace, ineficient, infructuos, inutil, nefolositor, netrebuincios, neutil, van, (livr.) inoperant, oțios, superfluu, (înv.) netrebnic, prisoselnic, prisositor, (fig.) deșert, gratuit, steril, sterp. (Eforturi ~.) 2. adv. v. degeaba.

steril adj. m., pl. sterili; f. sg. sterilă, pl. sterile

ARID ~dă (~zi, ~de) 1) (despre sol) Care nu este roditor; steril; sterp. 2) (despre climă) Care se caracterizează printr-o umiditate scăzută. 3) fig. (despre texte și scrieri) Care este sărac în idei, în imagini. /<fr. aride, lat. aridus

FIOLĂ ~e f. Flacon mic de sticlă, închis ermetic, în care se păstrează medicamente în stare sterilă. [Sil. fi-o-] /<fr. fiole

HALDĂ ~e f. 1) Loc unde se depozitează sterilul. 2) Material depozitat într-un astfel de loc. /<germ. Halde

OBLOJEALĂ ~eli f. pop. 1) Mijloc extern de tratament, prin aplicarea unei comprese, cataplasme sau unguent (pe partea bolnavă a corpului). 2) Aplicare a unor medicamente și a unor materiale sterile de protecție (vată, tifon) pe o rană sau pe un organ bolnav, pentru a le feri de infecție și a le vindeca; pansament. [Sil. -blo-] /a obloji + suf. ~eală

PACHET ~e n. 1) Obiect constând din ceva învelit sau legat în așa fel încât să fie comod de transportat sau de păstrat. ◊ ~ individual pachet constând din tifon și vată sterilă pentru pansarea rănilor până la acordarea ajutorului medical. 2) Ambalaj (de carton, de hârtie etc.) în care este învelit ceva. 3) Ansamblu de piese identice, legate între ele, folosit într-un sistem tehnic. /<fr. paquet, germ. Paket

PANSAMENT ~e n. Material steril (vată, tifon) cu care se pansează o rană sau un organ vătămat pentru a proteja de infecții și pentru a fixa medicamentele. /<fr. pansement

STERIL ~ă (~i, ~e) 1) (despre ființe) Care este lipsit de posibilitatea de reproducere; inapt de a procrea; sterp. 2) (despre plante) Care nu produce nici semințe și nici fructe; sterp. 3) (despre sol) Care nu este roditor; sterp; arid. 4) (despre alianțe de căsătorie) Care a rămas fără copii; fără urmași. Mariaj ~. 5) (despre roci) Care este lipsit de minereu. 6) (despre instrumente medicale, pansament) Care a fost supus sterilizării; prelucrat în vremea sterilizării; dezinfectat. 7) fig. Care este lipsit de eficiență; fără utilitate; inutil. Discuție ~ă. 8) (despre persoane) Care produce puțin; fără rezultate pozitive. /<fr. stérile, lat. sterilis

STERILITATE f. 1) Caracter steril. 2) fig. Incapacitate spirituală; sărăcie de idei. [G.-D. sterilității] /<fr. stérilité

A STERILIZA ~ez tranz. 1) (obiecte sau produse alimentare) A face să fie steril (prin mijloace fizice sau chimice); a supune operației de îndepărtare sau distrugere a agenților patogeni. 2) (animale sau persoane) A lipsi de glandele sexuale; a face să devină steril; a castra. /<fr. stériliser

STERP stearpă (~i, ~e) 1) (despre sol) Care nu este roditor; neproductiv; arid; steril. 2) (despre ființe) Care nu este apt să procreeze; inapt de a reproduce; steril. 3) (despre plante) Care nu produce nici semințe, nici fructe; steril. 4) fig. Care nu dă nici un rezultat pozitiv; steril. /Orig. nec.

TRANSVERSALĂ ~e f. 1) Galerie orizontală în interiorul unei mine care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. 2) mat. Dreaptă indefinită care taie o figură geometrică (poligon, curbă, suprafață etc.). /<fr. transversal

ACEFALOCHIST s.n. Stadiul încă steril al chistului hidatic. [< fr. acéphalocyste, cf. gr. a – fără, kephale – cap, kystis – sac].

CONCENTRAT, -Ă adj. Care are concentrație mare. // s.n. 1. Produs minier cu substanțe utile extrase din minereu steril, folosit în metalurgie. 2. Produs alimentar obținut prin uscarea și presarea unui aliment fără ca acesta să-și piardă calitățile nutritive. [< concentra, cf. germ. Konzentrat].

DESCOPERTARE s.f. (Geol.) Operație de îndepărtare a rocilor sterile care acoperă un zăcămînt. [< descoperta].

DONCHIȘOTISM s.n. (Liv.) Purtare extravagantă, caracteristică unui om care urmărește scopuri irealizabile, pentru care desfășoară un eroism steril în luptă cu obstacole imaginare. [< fr. donquichottisme, cf. Don Quijote – eroul celebrei opere a lui Cervantes].

FLOTAȚIE s.f. 1. Procedeu de separare pe cale umedă a mineralelor utile din minereuri și a cărbunelui de steril. ♦ Separarea semințelor prin scufundarea lor în apă. 2. Flotare. [Gen. -iei. / cf. fr. flottation].

INFERTIL, -Ă adj. 1. Nefertil, neroditor, sărac, arid. 2. (Fig.) Sterp, steril; infecund. [Cf. fr. infertile].

SCOLASTICĂ s.f. Învățămîntul și filozofia predate în țările catolice din Europa medievală, care căutau să fundamenteze dogmele bisericii creștine, caracterizîndu-se prin raționamente abstracte și prin artificii logice sterile. ♦ (P. ext.) Orice speculație sterilă, ruptă de viață. [Gen. -cii. / cf. lat. t. scolastica, fr. scolastique < gr. schole – școală].

TRANSVERSALĂ s.f. 1. Dreaptă care intersectează laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi, poligon sau o curbă. 2. (Mine) Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. [< fr. transversale].

CONCENTRAT¹ s. n. 1. produs minier bogat în minerale utile, prin eliminarea sterilului. 2. produs alimentar de volum mic și procent mare de substanțe nutritive. (<germ. Konzentrat, fr. concentré)

horliște s.f. (reg.) loc steril.

FIZIOLOGIC, -Ă adj. Referitor la fiziologie. ◊ Ser fiziologic = lichid preparat steril din apă și sare, cu compoziție asemănătoare serului sanguin, folosit în special pentru injecții. [< fr. physiologique].

neploditor, neploditoare, adj. (înv.) 1. care nu poate procrea; sterp, steril. 2. care nu rodește sau care dă rod sărac; sterp.

neplodnic, neplodnică, adj. (înv.) care nu poate procrea; steril, sterp.

INTERCALAȚIE s.f. 1. (Rar) Intercalare. 2. Rocă sterilă cuprinsă într-un zăcămînt. [Gen. -iei. / cf. fr. intercalation].

rânc, rânci, s.m. (reg.) (animal) râncaci; (deprec.) om fără copii, steril.

scaloi², -oaie, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.; despre copii) zburdalnic, vioi, neastâmpărat; (despre oameni) inoportun, plictisitor, insistent. 2. (s.m.) copil sau tânăr foarte vioi, neastâmpărat. 3. (s.m.) persoană foarte slabă și înaltă. 4. (s.m.) om înalt și molâu. 5. (s.m.) femeie sterilă. 6. (s.m.) unul dintre numele diavolului.

secăcios, secăcioasă, adj. (înv.) 1. (despre sol, locuri și terenuri) care este lipsit de umezeală, arid, sec, secetos, uscat, secățiu, secățiv, nefertil, neproductiv, steril, sterp. 2. (în forma: săcăcios) extenuat.

PRECONCENTRARE s.f. Operație mecanică de izolare a substanțelor minerale sărace de o mare parte din steril pentru a se obține un material îmbunătățit. [< pre- + concentrare].

știr⁴, -ă, adj. (înv. și pop.; mai ales despre femelele animalelor și despre femei) steril, sterp; (despre plante) neroditor.

știrelniță², știrelnițe, s.f. (reg.) femeie sterilă.

știros², -oasă, adj. (înv.) steril, sterp.

STAMINODIU s.n. Stamină modificată, devenită sterilă. [Pron. -diu. / < fr. staminode, cf. lat. stamen – stamină, gr. eidos – formă].

STERIL, -Ă adj. 1. Neroditor, neproductiv; sterp. ♦ Care nu poate face pui, copii; care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe. 2. (Fig.) Care nu duce la nimic, fără folos; gol, deșert. 3. Care a fost sterilizat, dezinfectat. // s.n. Material dintr-un minereu, fără valoare industrială. [< fr. stérile, cf. lat. sterilis].

STERILITATE s.f. Însușirea, starea a ceea ce este steril; incapacitate de reproducere. ♦ (Fig.) Incapacitate, neputință de a realiza ceva. [< fr. stérilité, cf. lat. sterilitas].

ȘISTIFICARE s.f. (Geol.) Operația de împrăștiere în atmosfera unei mine grizutoase a unei cantități de pulbere fină de steril. [< șist + -ifica, după fr. schistification].

ACEFALOCHIST s. n. stadiul încă steril al chistului hidatic. (< fr. acéphalocyste)

ANDROSTERIL s. m. (biol.) mascul steril. (< fr. androstérile)

ANTISTERIL, -Ă adj., s. n. (factor) care previne, combate sterilitatea. (< anti- + steril)

CARPODIU s. n. carpelă sterilă, abortivă. (< lat. carpodium, fr. carpode)

DECOPERTA vb. tr. 1. a desface acoperișul unei construcții. 2. a dezveli un zăcământ (la suprafață), îndepărtând rocile sterile. ◊ a îndepărta partea superioară a solului, în vederea executării unor lucrări de fundare sau nivelare. (după it. discopertare)

DONCHIHOTISM s. n. purtare extravagantă a unui om care urmărește scopuri irealizabile, pentru care desfășoară un eroism steril, în luptă cu obstacole imaginare. (< fr. donquichottisme)

FIZIOLOGIC, -Ă adj. referitor la fiziologie. ♦ ser ~ = lichid preparat steril din apă și sare, cu compoziție asemănătoare serului sangvin, pentru injecții. (< fr. physiologique)

GANGĂ s. f. partea sterilă dintr-un zăcământ mineral. (< fr. gangue)

HALDĂ s. f. loc de depozitare a sterilului rezultat din lucrările miniere, din prelucrarea mecanică a cărbunilor, minereurilor etc. (< germ. Halde)

INFERTIL, -Ă adj. 1. nefertil, neroditor, sărac, arid. 2. (med.) infecund; sterp, steril. (< fr. infertile, lat. infertilis)

INTERCALAȚIE s. f. 1. intercalare. 2. rocă sterilă într-un zăcământ. (< fr. intercalation)

MIXT, -Ă I. adj. compus din elemente eterogene; ames-tecat. ♦ școală (sau clasă) ~ă = școală (clasă) frecventată de elevi de ambele sexe; cor ~ = cor format din voci bărbătești și femeiești; (mat.) număr ~ = număr format din numere întregi și din fracții. II. s. f. pl. produse miniere naturale din minerale diferite, concrescute. ◊ produse intermediare conținând atât materiale utile, cât și sterile. (< fr. mixte, lat. mixtus)

NEUTRU, -Ă adj. 1. care nu este de partea nimănui; (despre un stat) care nu face parte dintre beligeranți, care nu participă la pacte sau alianțe militare; (despre persoane) neîncadrat în nici o mișcare, în nici un partid etc. 2. nesemnificativ, indiferent. 3. gen ~ (și s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume ce au la singular formă masculină și la plural formă feminină. ♦ vocală ~ă = vocală medială. 4. (despre compuși) care nu prezintă nici caracter de acid și nici bazic. ◊ (despre corpuri) care nu are sarcină electrică. 5. (despre organisme) care nu are un sex bine definit; asexuat. ◊ care nu are gonade funcționale; steril. (< fr. neutre, it. neutro, lat. neuter, -tra)

PANSAMENT s. n. 1. acoperire a unei răni cu un material protector steril legat cu ajutorul unei feși; pansare (1). 2. material pentru pansament (1). (< fr. pansement)

PRECONCENTRARE s. f. operație de îmbogățire a unei substanțe minerale prin înlăturarea unei părți din steril. (după fr. préconcentration)

SCOLASTIC, -Ă I. adj. referitor la scolastică. ◊ (p. ext.) pedant, livresc, rupt de realitate. II. s. f. învățământul și filozofia predate în țările catolice din Europa medievală, care căutau să fundamenteze dogmele bisericii creștine, caracterizându-se prin raționamente abstracte și prin artificii logice sterile. ◊ (p. ext.) orice speculație sterilă, ruptă de viață. (< fr. scolastique, lat. scholasticus)

STAMINODIU s. n. stamină modificată, devenită sterilă. (< fr. staminode)

STERIL, -Ă I. adj. 1. neroditor, neproductiv, sterp. ◊ care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe. 2. (fig.) care nu duce la nimic, fără folos. 3. care a fost sterilizat, dezinfectat. II. s. n. partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. (< fr. stérile, lat. sterilis)

STERILITATE s. f. 1. însușirea, starea a ceea ce este steril; incapacitate de reproducere; sterpitudine. 2. (fig.) incapacitate, neputință de a realiza ceva; (p. ext.) sărăcie (în idei etc.); platitudine. (< fr. stérilité, lat. sterilitas)

ȘISTIFICARE s. f. împrăștiere în atmosfera unei mine a unei cantități de pulbere fină de steril. (după fr. schistification)

TRANSVERSAL, -Ă I. adj. dispus perpendicular pe lungimea unui corp; care taie (ceva) de-a curmezișul. II. s. f. 1. dreaptă care intersectează o figură dată. 2. galerie orizontală în interiorul unei mine care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. (< fr. transversal)

VIRGAT, -Ă adj. (despre plante) cu ramuri sterile, lungi și subțiri ca niște nuiele. (< lat. virgatus)

sterp (-earpă), adj. – Steril, neroditor. – Mr., megl. sterp. Lat. *exstirpus (Pușcariu 1644; Iordan, Dift., 48; Pascu, I, 160; Philippide, II, 641; E. Herzog, ZRPh., XXVI, 732; REW 3072; Rohlfs, Arch. Rom., IX, 159; Rosetti, II, 68), cf. alb. šterpe, slov. stirpa, it. de S stirpa, sterpa, streppa, ven. sterpa, friul. sterpe. Der. din gr. στέριφος (Weigand, Jb., XVI, 228; Drăganu, Dacor., II, 616; Diculescu, Elementele, 443; Rohlfs, EWUG, 2059; cf. Cihac, II, 702) este dificilă fonetic, cf. Tiktin. Der. din ngr. στέρφος (Scriban) ar impune o explicație pentru alterația finală. Der. sterp, s. n. (canal de scurgere la moară), numit așa pentru că este uscat pînă la funcționarea morii; sterpar, s. m. (cioban de oi sterpe); sterpătură, s. f. (femelă stearpă); sterpet, s. n. (turmă de oi sterpe); sterpos, adj. (steril); stîrpi (var. înv. sterpi, stărpi), vb. (a lăsa sterp, a steriliza; a avorta, a-și pierde sarcina; a pierde laptele, a înțărca; a se usca, a deveni arid, a se zvînta; a distruge, a elimina, a smulge din rădăcină); stîrpiciune (var. stîrpăciune, înv. sterpiciune), s. f. (sterilitate; pămînt steril); stîrpie (var. sterpie, stărpie), s. f. (înv., sterilitate); stîrpitură (var. stărpitură), s. f. (avort; avorton; femelă stearpă). – Din rom. provine săs. stirpê.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

a sta de palavre expr. a pierde timpul cu discuții sterile / inutile.

a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.

CĂRBUNE (< lat. carbo, -onis) s. m. I. 1. Rocă sedimentară organogenă, caustobiolitică, rezultată prin acumularea materiei vegetale și îmbogățirea lentă în carbon a acesteia. C. s-au format (autohton sau alohton), prin depunerea în ape marine de litoral, unde marea invadează uscatul periodic (c. paralici), în mlaștini sau în ape dulci (c. limnici). În zăcămînt, c. se prezintă ca o masă de culoare galbenă-brună pînă la neagră, întreruptă de intercalații de steril. Conține carbon (55-96,5%), oxigen (2,5-40%), hidrogen (1-6%), azot (sub 2%), fosfor, sulf ș.a. Principalele tipuri sunt: c. humici (turbă, lignit, c. brun, huilă, antracit), c. sapropelici (boghead, cannel) și c. liptobiolitici proveniți prin transformarea resturilor de plante bogate în subtanțe rășinoase și ceroase. Cei mai vechi c. s-au format în Devonian. Alături de țiței, c. reprezintă principalul combustibil mineral și sursă de materii prime. ♦ (CHIM.) C. activ = c. cu structură poroasă, a cărui putere de adsorbție a fost mărită printr-un tratament fizico-chimic, utilizat la recuperarea gazolinei din gazele de sondă, epurarea apelor, reținerea noxelor din aer sau dezodorizarea aerului. C. animal = c. de oase sau de deșeuri animale, obținut prin calcinarea oaselor, folosit ca adsorbant pentru gaze și pentru substanțe colorante, ca dezinfectant stomacal, ca adsorbant intestinal sub formă de c. medicinal. ♦ (GEOL.) C. brun = varietate de c. humic, compact, sticlos, casant, cu urma brună, avînd un conținut mediu de 67-79% c. și o putere calorică de 5.400-7.200 kcal/kg; se utilizează drept combustibil. 2. Bucată de lemn arsă parțial de foc; tăciune; p. ext. bucată de jar. ♦ C. de lemn = produs principal obținut la arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit la fabricarea cărbunelui activ, în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. 3. Creion obținut dintr-un lemn de esență moale (plop, lemn-cîinesc etc.), carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schițe; p. ext. lucrare realizată cu acest fel de creion. II. 1. (MED., MED. VET.) Antrax. 2. (MED. VET.) C. emfizematos = boală infecțioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei. Se manifestă prin apariția în musculatură a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (FITOPAT.) Tăciune (2).

manierism 1. Conceptul de manierism [manierismo (ital.), maniérisme (fr.), mannerism (engl.), Manierismus (germ.)] în istoria artei: își are originea în termenul it. de maniera din sec. al 16-lea (v. Giorgio Vasari, Le vite de ’piu eccelenti architetti, pittori, et scultori italiani, Florența 1550). Maniera însemna arta profund individualizată a unui artist de a-și concepe creațiile. Manierismul va desemna stilul perioadei între Renaștere* și Baroc*, cu tendință manifest anticlasică. Sensul negativ al m. apare mai târziu, după jumătatea sec. 17, criticii de artă și literari vor defini arta manieristă drept „decadentă”. În teoria literară a sec. 16-17, precum și în scrierile muzicale, termenul nu pătrunde cu același interes manifestat de plasticieni. Abia în prima jumătate a sec. 20, termenul își regăsește valoarea pozitivă. Conceptul modern al m., valorizat pozitiv, apare în istoria artei în jur de 1920: W. Weisbach (1918-1919), M. Dvořák (1921), W. Friedländer (1925). În numeroase lucrări de istoria artei și de critică literară se observă o pledoarie în favoarea unui stil ne-clasic sau anti-clasic (cu distincția necesară), ca manifestare artistică individuală nu neapărat legată de o anumită epocă, dar și ca epocă între ca. 1520-1630. Atributele sale, raportate la cele clasice, s-ar defini succint astfel: tensiune în loc de armonie, anormal în loc de normal, artificial în loc de natural, exagerare în loc de fidelitate, jocul cu regulile în loc de respectarea canonului, subiectivitate în loc de obiectivitate. În critica literară, E.R. Curtius (1948) va lansa ideea m. ca o constantă neclasică în istoria culturii, idee perpetuată de G.R. Hocke (1957-1959). Interesul pentru m., fie ca perioadă delimitată istoric, fie ca o manifestare ce revine ciclic de-a lungul secolelor, va determina diverse alte abordări ale temei în a doua jumătate a sec. 20. 2. Cercetări muzicologice asupra m.: Primele scrieri muzicologice despre maniera corespund ascensiunii interesului pentru acest concept: 1928-H. Trede, 1934-L. Schrade. Apoi se pot găsi referiri la o categorie istoriografică a m. la Willi Apel (lucrările sale între 1942-1950), fără legătură conceptuală însă cu teoriile istoricilor de artă și de literatură contemporani. O discuție mai temeinică asupra conceptului, cu implicațiile sale istorice, de stil, estetice, o vor genera B. Cannon / A. Johnson / W. Waite (1960), H. Hucke (1961), H. Besseler (1966), Cl. Palisca (1972), L. Finscher (1972), H. Federhofer (1973), C. Dahlhaus (1982). Relația muzicii cu celelalte arte, posibil de definit și în cazul acestui stil, deși cu largi perspective, a fost doar sporadic cercetată, mai mult în studii, mai puțin în vol. dedicate subiectului (M.R. Maniates, 1979 – m. ca perioadă a istoriei muzicii, V. Sandu-Dediu, 1997 – m. ca o constantă stilistică în istoria muzicii). S-au acceptat și în scrierile muzicologice granițele temporale valabile și pentru m. literar (1580-1650), menționându-se Gesualdo ca un caz exemplar pentru m. muzical, sau alte piese vocale scrise pe poezii manieriste. În orice caz, în muzică nu se poate delimita cu aceeași precizie ca în artele plastice sau în literatură un stil manierist. Căutarea unei constante manieriste de-a lungul istoriei muzicii trebuie să aibă în vedere definirea coerentă a atributelor de stil ce-i unesc pe compozitori din zone și timpuri diferite. Un text muzical manierist (indiferent de plasarea sa istorică) va conține simboluri, încifrări nu accesibile oricui, de genul literelor și cifrelor transformate în sunete sau chiar de tipul citatului (autocitatului) aluziv, va avea în principiu o construcție de maximă abstracție a gândirii componistice, de complicație, artificialitate (precum „pătratul magic” sau „labirintul” – posibil de aplicat în arhitectura sonoră, după cum am văzut). În general, atributele musicii riservata* (concept afirmat în sec. m. plastic-literar) se pot aplica astfel în variate epoci muzicale, la diverși compozitori. Uneori însă, reducerea la un joc pur al fanteziei sonore, într-o compoziție ce aderă (manifest sau nu) la ideea „artei pentru artă” poate degenera în manifestări ale „manieristicii”, în exagerarea autonomiei artistice, așadar în demersuri sterile (precum contrapunctul* pe zeci de voci de la sfîrșitul Renașterii*), în lucrări ininteligibile și fără viabilitate.

uscat în vrej expr. (er. – d. bărbați) steril.

ritm (gr. ῥυθμός [rythmos]; it. ritmo; fr. rythme engl. rhythm; germ. Rhytmus). Tratarea ritmicii în afara melodicului nu-și poate găsi justificarea prin faptul că r. are în muzică o valoare în primul rând ordonatoare, clasificatoare; el nu rezidă în substanța sonoră, ci în relația sa cu desfășurarea în timp a muzicii, este deci relativ, accidental față de conținutul melodiei* și armoniei (III, 1) iar forța sa stă în afara muzicii, este exteriorul ei. Unul dintre criteriile sale fundamentale este simetria*, ritmica fenomenului muzical neputându-se dispensa de faptul că o forță energetică (v. energetism) expansivă este copleșită de alta, care o echilibrează și o așează în tiparul unei anumite ordini. Ceea ce numim noi metrică în muzică este în deplină concordanță cu metrica poeziei, aceste două arte înfrățindu-se prin caracterul lor ritmic de arte ale timpului, în care se impune atât de puternică ordinea ritmică. Metrul* prin valorile sale, binare*, ternare* și combinate, se subordonează r. care este de natură creatoare, nelimitat în posibilitățile sale de plasticizare și străin de orice sterilă tipizare. Dacă durata* diferitelor sunete este primul element al r., accentul* este al doilea. Accentul reprezintă o valoare calitativă așa cum durata este de măsură cantitativă. Criteriul său este greutatea, apăsarea, accentuarea, expresia. El este, cum observă Mersmann, un simbol. Durata (I, 1) în sine ar fi un lucru cu totul gol dacă nu ar fi străbătută de energie, de forță; astfel energia este un „ce” ce se opune timpului, forțează timpul, îl articulează, îi dă formă. Și această formă nu este naturală, ceva ce curge de la sine, ci o realizare a spiritului uman, un act de creație artistică (v. energetism). Evoluția ritmică se poate sprijini pe respectarea unor principii care permit fixarea unor forme tipice, în primul rând în ceea ce privește raportul între metru și r. Evoluția ritmică poate să meargă mână în mână cu metrul, din care rezultă principiul simetrie, dar poate să se opună metrului și în cazul aceste avem de a face cu un principiu asimetric. Prin coordonarea mai multor forme ritmice ajungem la polimetrie*, iar negarea oricărui metru poate să ne ducă la antimetrie (v. Mersmann, Angewandte Musikaestethik, p. 86-87). Teoria r. a format preocuparea tuturor învățaților artei de la Aristoxenos din Tarnet încoace. Începând cu ev. med. teoria r. a suferit mai multe formulări, astfel că și azi persistă între muzicieni contradicții cu privire la unele probleme. În teoria vechilor greci (v. greacă, muzică), metoda construcției ritmice se caracterizează prin dezvoltarea de la simplu la complex a formelor ritmice. Ev. med., în momentul în care a avut nevoie de organizarea duratelor și sunetelor muzicale, pornea dimpotrivă de la valori întregi, așa-numitele prolații (v. prolatio), criteriul de subdivizare (v. diviziune (1)), nu era real muzical, bazat pe accentul (III, 1) metric, ci unul speculativ, matematic, mistic. Astfel diviziunea ternară a notei semibrevis* (prolatio major) era considerată perfectă din cauza corelației ce se făcea cu dogma Sf. Treimi, iar diviziunea binară a acesteia (prolatio minor) era din aceeași cauză considerată imperfectă. Lămurirea din punct de vedere istoric a acestei probleme este de mare importanță. Principiul metricii antice dispare cu totul în principiul liber al compunerii secvențelor*. Curentul creator al trubadurilor* readuce din nou problema metricii antice în primul plan. Astfel se stabilesc pentru practica compoziției și interpretării cele 6 moduri (III): I. trochaeus -UU longa brevis; II. iambus U- brevis longa; III. dactylus -UU longa brevis brevis; IV. anapaestus UU- brevis brevis longa; V. spondaues -- longa longa; VI. tribrachys UUU brevis brevis brevis. Momentul clasificării ritmicii modale este datorat celor doi Franco – din Colonia și Paris – primul în Ars cantus mensurabilis și al doilea în Abrevatio Magistri Franconis „Johanne dictu Balluce”, când s-a fixat ca o concepție de bază a ritmicii medievale principiul diviziunii ternare, valorile fiind următoarele: duplex longa, longa*, brevis*, semibrevis*. Făcând abstracție de prima durată duplex longa, care se diviza binar, subdiviziunea ternară se aplică tuturor celorlalte. Unitatea metrică este brevis recta egală cu un tempus. Longa este perfectă când conține trei tempora și imperfectă când are numai două tempora. Brevis recta este egală cu un tempus, iar brevis altera cu două tempora. Brevis minor este egală cu 1/3 din tempus, iar brevis major cu 2/3 din tempus (v. Johannes Wolf, Handbuch der Notationskunde, vol. I, p. 25). Aceste forme de note aveau un număr corespunzător de pauze* care, împreună cu ligaturile și modurile ritmice, reprezintă caracteristicile sistemului mensural medieval. Cât sunt de complicate, o ilustrează următoarele hexametre pe care le găsim la Pseudo-Aristoteles: Prima carens cauda longa este pendente secunda; Prima carens cauda brevis este pendente secunda; Festque brevis, caudam si laeva parte remitit; Semibrevi fertur, sursum si duxerit illam etc. Scolasticismul își pune pecetea pe această latură a teorie muzicii, complicând-o cu speculațiile sale adeseori sterile, dar instituirea în măsuri a ritmicii libere pop. își are tot originea în spiritul acestuia. Teoreticianul care dorește să expună în mod clar problemele ritmice și metrice ale muzicii moderne nu poate ajunge la noțiuni precise fără cunoașterea ritmicii ant. și medievale care stau la baza teoriei contemporane. Ceea ce trebuie să avem în vedere este legătura dintre fapte, continua lor curgere în timp, mișcarea lor dialectică. Din acest punct de vedere teoriile vechi despre r. nu au decât o valoare limitată la stricta specialitate paleografică, dar ele susțin cultura specială a teoreticianului modern, care-și întemeiază știința pe cunoașterea istoriei muzicii*. Astfel apare clar de unde provin cele două metode în clasificarea măsurilor; cea mensurală, care pornește de la subdivizarea unei valori întregi și pe care am putea-o numi analitică și cea reală, ce se întemeiază pe stabilirea prin accent a unui timp (1, 2), la rândul său elementul construcției metrice muzicale. Ele sunt piatra de temelie a frazării (1) muzicale. Atât timp cât melodia* se dezvoltă în aceleași valori cu silaba, metrul era identic cu r., de aceea, la bază, trebuie să presupunem, că aceste două aspecte sunt identice. Dar imediat ce r. își ia aripi și evoluează liber de metru, plasticizând expresia muzicală a motivului* în timp, în valori de cea mai variată durată, aspectele diferă. Astfel dispare stereotipia caracteristică metrului prozodic* și în locul ei, sau mai bine zis pe canavaua ei, se brodează splendida țesătură ritmică, infinită în posibilitățile ei de expresie. Numai în această ordine de idei r. este specific muzical, căci numai în corelație cu linia melodică poate să facă accesibilă înțelegerii noastre, savurării estetice, această extraordinară varietate, care fără sunet muzical ar cădea repede într-un joc formal, fără sens artistic. Este absurdă ideea unei arte decorative pur ritmice, deși s-ar fi părut că aceasta ar fi fost posibilă în domeniul jazzului* la un moment dat. Din antic. începând, r. a pasionat spiritul uman, a stimulat fantezia creatoare, a trezit idei. În ultima vreme s-au făcut studii extrem de interesante și în ceea ce privește r. El a devenit o preocupare a esteticii* muzicale și, dacă se vorbește de o concepție filozofică a timpului (III), aceasta are contingență întotdeauna cu viziuni ritmice, pornind de la periodizarea fazelor macrocosmice până la sesizarea duratelor microcosmice. Suntem prinși în viața noastră de r. universal. Pulsul nostru este cel ce ne leagă de acesta. Viteza sa este pentru noi criteriul mișcărilor lente sau repezi ale muzicii cât și ale oricăror fenomene înconjurătoare. În acest sens putem vorbi desigur despre r. ca fiind generatorul muzicii. Pe mișcarea lui s-a înfăptuit, s-a creat primul impuls melodic. Interesantă din acest punct de vedere este lucrarea lui Karl Buecher Arbeit und Rhythmus, care cercetează apariția r. în procesul colectiv de muncă. La 1896, când a apărut această lucrare, ea aducea date cu totul noi în ceea ce privește ideile predominante la acea vreme cu privire la originea r., considerat ca o abstractizare artistică. Karl Buecher atrage atenția asupra legăturii strânse pe care o are r. cu procesul muncii la diferite popoare, asupra laturii artistice pe care o prezintă în genere orice activitate umană în decursul dezvoltării de multe mil. În acest fel orizontul teoretic al r. s-a întemeiat pe realitatea socială, a fost interpretat ca o creațiune a omului, antrenat într-o comunitate în care cultura este nu o revelație divină ci are caracterul necesar al unor realizări în strânsă legătură cu munca (ea însăși concepută și înfăptuită în multiple împrejurări sub imperiul ritmic). Această teorie, fondată pe cercetări sociologice*, ne dă dreptul să fundamentăm teoria r. pe accent, pe ictusul* determinat prin mișcarea corporală și nu pe subdivizarea matematică, abstractă, a unei valori convenționale cum este durata. Riemann, sprijinit pe teoria muzicianului francez Momigny, a fost printre cei dintâi care a rupt cu tradiția mensurală* a r. și l-a explicat pornind de la o celulă iambică*. Interpretând celula în mod exclusiv ca fiind compusă dintr-un timp slab și unul tare, el n-a putut evita rigiditatea teoriei sale ritmice, care s-a răsfrânt într-un mod cu totul infructuos, am putea spune chiar dezastruos, asupra frazării pe care a întrebuințat-o în analizele* aplicate fugilor* lui Bach. Școala energetică*, căreia îi aparține Kurth și Mersmann, a menținut în considerațiile ei ideea ritmicii bazate pe accent, dar a lărgit considerabil problema legând-o de stil*, deci de aspectele dezvoltării istorice. Astfel accentul la Bach nu este același ca la Beethoven, valoarea sa calitativă psihologică fiind cu totul diferită, ceea ce îl îndreptățea pe Vincent d’Indy să vorbească de timpi grei și timpi ușori, de accente tonice în muzica preclasică. Literatura bogată din ultimele decenii cu privire la r. este deosebit de interesantă. Între altele, se reactualizează problemele cantitative ale r. mai ales din perspectiva cercetărilor etnomuzicologice*, Brăiloiu descoperind, de pildă, legea indiviziunii valorilor, în sensul antic al constituirii r. prin alăturarea unei pătrimi* (= silabă lungă) cu optimea* (= silabă scurtă) [v. sistem (III, 6)]. Educația ritmică, pe care a ridicat-o la un nivel educativ de prim rang Jacques Dalcroze, începând de la primele mișcări ale copilului și terminând cu executarea celor mai complicate, r. poate fi una din cheile de boltă ale culturii muzicale moderne. Este suficient să ne gândim numai la rolul imens ce-l are r. în muzica unor compozitori moderni ca Stravinski sau Bartók și ne vom da seama de ce trebuie să înfăptuim în această privință.

CASOLETĂ, casolete, s. f. 1. Vas metalic care servește la sterilizarea și păstrarea sterilă a pansamentelor și a unor instrumente medicale. 2. (Franțuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Fr. cassolette.

CÎMP (lat. campus; unele sensuri după fr.) s. n. 1. Suprafață mare de pămînt, de obicei, plană, destinată agriculturii; șeș, cîmpie; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca cîmpului = lucrarea pămîntului. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai la șeș sau pe un teren puțin accidentat. ◊ Loc. În plin cîmp sau în cîmp deschis = sub cerul liber, departe de orice așezare omenească. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) cîmpii = a) a porni orbește, fără țintă; b) a înnebuni, a o lua razna. ◊ A bate cîmpii = a divaga ♦ (GEOGR.) Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale (ex. C. Colentinei). ◊ C. de dune = porțiune de teren rezultată din îngemănarea dunelor, barcanelor etc. ◊ C. de pietre = cîmp alcătuit din blocuri sau sfărîmături adeseori mobile, formate prin dezagregare pe pantele slab înclinate. ◊ C. de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață formată din blocuri, care, mărindu-și dimensiunile, se contopesc; aisfild. 2. (METEOR.) C. baric = distribuția în spațiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărțile sinoptice de la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălțime prin izohipse. ◊ C. de înaltă presiune v. anticiclon; c. de joasă presiune v. ciclon. 3. (MILIT.) C. de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. ◊ C. de tragere = a) porțiune de teren amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu cu trageri; b) unghi orizontal sau vertical în limitele căruia poate executa trageri o gură de foc numai prin modificarea poziției țevii, fără deplasarea afetului. ◊ C. de mine = porțiune de teren sau de apă pe care s-au plantat mine pentru a împiedica trecerea inamicului. ◊ C. de observare = spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare. ◊ C. vizual = porțiune de spațiu cîtă poate fi cuprinsă cu privirea. ♦ (FILOZ.) C. ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și obiectelor care desemnează limitele istorice în interiorul cărora se elaborează o știință, o doctrină, o creație culturală etc. ◊ C. epistemologic = ansamblul schemelor sau configurațiilor inconștiente dintr-o perioadă istorică dată ce stau la temelia cunoașterii. ◊ C. de activitate = domeniu de activitate; limitele între care se desfășoară o activitate. 4. (FIZ.) Regiune în spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată (ex. c. acustic, c. de viteze etc.); mărimea (scalară, vectorială, tensorială sau spinorială) care caracterizează starea locală a acestei regiuni. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita pondero-motoare asupra corpurilor. Ex. c. gravitațional (v. gravitațional), c. electric (v. electric), c. magnetic (v. magnetic) etc. ♦ Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule (ex. c. electromagnetic, c. mezonic etc.). 5. Mulțime de valori ale uneia sau ale mai multor mărimi variabile. ◊ C. de toleranțe = intervalul dintre valorile maximă și minimă admise în care se poate găsi dimensiunea efectivă a unei piese. 6. (MED.) C. operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. ♦ Fîșie de pînză sterilă care delimitează plaga operatorie. 7. (ARTE PL.) Fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine pastică, un motiv ornamental etc. ♦ Suprafața colorată a scutului pe care se înscriu armele. ♦ (CINEMAT.) Spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea pe o peliculă cinematografică. 8. (INFORM.) Componentă adresabilă a unei structuri date. 9. (MAT.) Corp comutativ (ex. Cîmpul lui Galois). ◊ C. de evenimente = perechea formată dintr-o mulțime de evenimente aleatoare (numite evenimente elementare) și un clan (corp) borelian de părți ale acesteia.

cerebralism s. n. Raționalism exagerat ◊ „La noi, efortul de a însuma în creație valori de accentuată luciditate [...] este de obicei ferit de amenințarea cerebralismului steril. Exemplul unui Brâncuși care chintesențiază formele cu mare rigoare intelectuală [...] ne învață ce este marea plenitudine creatoare.” Gaz. lit. 29 XII 66 p. 8 (din cerebral + -ism)

etapiza vb. I A împărți în mai multe etape ◊ „Dar a întinde șirul discuțiilor ani și ani de zile, a «etapiza» niște dezbateri care nu se dovedesc, prin ceea ce ni se arată, decât a fi sterile, este cel mai nepedagogic sistem utilizat de pedagogi.” R.l. 19 XI 70 p. 2 (din etapă + -iza; DEX-S)

haldat s. n. Depozitarea sterilului în halde ◊ „[...] a început montajul unei mașini de haldat de dimensiuni și capacitate încă neînregistrate la noi în țară.” R.l. 3 X 84 p. 5 (din haldă + -at)

haldă s. f. Loc unde se depozitează sterilul ◊ „Anual trebuiesc scoase din circuitul agricol câte patru hectare de teren pentru a face loc haldelor de cenușă piritică [...] și batalelor de fosfogips.” Sc. 28 V 74 p. 2. ◊ „Realizarea de noi materiale textile nețesute pentru însămânțat talazuri, terenuri erodate și halde de steril.” R.l. 7 III 78 p. 3; v. și Fl. 2 VIII 79 p. 9; v. și ripare (din germ. Halde; DT, DG; DEX)

histoacrýl s. (med.) ◊ „În cadrul Târgului Internațional de articole medicale organizat de curând la Düsseldorf în R.F. Germania interesul specialiștilor a fost stârnit de un adeziv destinat a sutura țesuturile umane. După cum precizează firma producătoare, substanța adezivă denumită Histo-Acryl este perfect sterilă și lipește în fracțiuni de secundă marginile oricărei răni sau tăieturi, ca a doua piele.” Sc. 9 III 79 p. 5 //din histo- + acryl//

*infecúnd, -ă adj. (lat. in-fecundus). Lipsit de fecunditate, steril, sterp: animal, pămînt infecund. Fig. Spirit infecund.

*infructuós, -oásă adj. (lat. in-fructuosus). Fără fructe, sterp, steril: cîmp infructuos. Fig. Muncă infructuoasă. Adv. În mod infructuos.

*ingrát, -ă adj. (lat. in-gratus. V. grație, gratis). Necunoscător, care nu recunoaște binele care i s’a făcut: fiŭ ingrat. Fig. Sterp, steril, arid saŭ prea puțin productiv: pămînt ingrat, subĭect ingrat, muncă ingrată. Adv. Cu ingratitudine.

DILÚȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. (CHIM.) Raportul dintre o cantitate de soluție și cantitatea de substanță dizolvată din aceasta. 2. (Ind. Extr.) Reducerea conținutului în componenți utili în urma amestecării minereului cu rocă sterilă, în timpul exploatării.

DISGENEZÍE (< dis- + geneză) s. f. 1. Diminuare a capacității reproductive. 2. Formă de hibridizare în care hibrizii sunt sterili între ei, dar fecunzi la încrucișarea cu indivizi din rasa maternă (ex. Bos americanus cu B. europaeus).

forzaț, -uri, s.n. – (min.) Rocă sterilă cu care se umple locurile goale din mină; rambleu. – Din germ. Vorsatz.

ISTRIA (ISTRA), peninsulă de formă triunghiulară pe țărmul de NE al M. Adriatice (Croația și Slovenia), între G. Triest și Rijeka; 3,9 mii km². Lungime: c. 100 km. Relief de podiș calcaros (pod. Karst), mai înalt în NE (alt. max.: 1.396 m, vf. Učka), cu sol steril. Climă mediteraneană. Expl. de cărbune, marmură și bauxită. Viticultură. Măslini și pomicultură. Stațiuni balneoclimaterice (Opatija și Pula). Turism. Locuiți inițial de istri, cucerită de romani în 177 î. Hr. și transformată în colonie, a fost invadată în sec. 5-8 de vizigoți, ostrogoți, bizantini și longobarzi, franci, slavi și avari. Înglobată în Sfântul Imperiu German în sec. 10, ulterior înfeudată patriarhilor de Aquileea (1208-1480). Dominată de Veneția (sec. 15-18) până la Tratatul de la Campo Formio (1797), când a fost cedată Austriei. Între 1805 și 1815 a făcat parte din Regatul Italic al lui Napoleon. Anexată de Italia în 1920; atribuită Iugoslaviei prin Tratatul de la Paris (1947). În 1954, în baza unui acord italo-iugoslav partea de NV a I. a fost împărțită în două zone, aparținând, respectiv, Italiei și Iugoslaviei. În 1991, ca urmare a dezmembrării federației iugoslave, I. a fost împărțită între Croația și Slovenia.

steril adj. m., pl. sterili; f. sterilă, pl. sterile

albiță f. plantă ce crește prin câmpii sterile și locuri pietroase (Alyssum).

arid a. 1. lipsit de umezeală, steril: sol arid; 2. fig. sec, greoiu: subiect arid.

steril a. sterp.

sterilitate f. însușirea celor sterile.

sterilizà v. 1. a face steril; 2. a distruge fermenții vătămători dintr’o substanță: a steriliza o apă.

*stéril, -ă adj. (lat. sterilis). Sterp, neroditor. – Ob. steríl (fr. stérile). V. fecund.

*sterilitáte f. (lat. steriliias, -átis). Sterpicĭune, defectu de a fi steril.

*sterilizéz v. tr. (d. steril; fr. stériliser). Fac steril, nimicesc microbiĭ care ar altera o substanță: a steriliza apa. Fac sterp (să nu maĭ procreeze).

2) sterp, steárpă adj., pl. f. erpe (ngr. stérfos, sterp, d. vgr. stériphos steiros [lat. stérilis], de unde vine și alb. štérpă. V. știr. 2) Steril, neroditor, care nu produce: pămînt sterp. Care nu poate avea copiĭ saŭ puĭ: femeĭe, oaĭe stearpă. Fig. Fără ideĭ: creĭer sterp. Fără evenimente: an sterp. – Și stărp, starpă, pl. erpĭ, erpe (est).

Bărăgan n. câmpie întinsă în județul Ialomița, lungă de 60-80 kilometri, lipsită aproape cu totul de apă și arbori, partea cea mai sterilă a Munteniei azi transformată în suhaturi și locuri de arătură.

Țara-de-Foc f. arhipelag la extremitatea Americei de S. Regiune sterilă și friguroasă, cu vulcani în activitate.

CÂMP, câmpuri, s. n. (1, astăzi mai ales în expr.) câmpi, s. m. 1. Întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca câmpului = lucrarea pământului. Artilerie de câmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat. ◊ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fără adăpost. ◊ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, părăsind drumul. A-și lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare). 2. Loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate. ◊ Câmp de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. Câmp de tragere = teren amenajat pentru executarea exercițiilor de tragere. Câmp de activitate sau (rar) câmpul muncii = domeniu de activitate, limitele între care se desfășoară o activitate. Câmp vizual = porțiune de spațiu care poate fi cuprinsă cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică determinată; mărime care caracterizează o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita acțiuni de forță asupra corpurilor. ◊ Câmp electric = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic corp încărcat cu electricitate, acesta ar fi supus acțiunii unei forțe care nu s-ar exercita dacă corpul nu ar fi încărcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spațiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar găsi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forțe de aceeași natură ca acelea care se exercită între doi magneți vecini. 4. Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule. Câmp eletromagnetic. 5. (Med.) Fâșie de pânză sterilă care delimitează plaga operatorie. ◊ Câmp operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Mulțime de valori ale uneia sau mai multor mărimi (matematice, fizice etc.) variabile. 8. (Fil.) Câmp ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și ideilor delimitate istoric în interiorul cărora se elaborează o doctrină, o știință, o creație culturală etc. 9. (Inform.) Cea mai mică unitate dintr-un sistem bază de date care poate fi accesată. – Lat. campus.

STAMINODIU, staminodii, s. n. (Bot.) Stamină sterilă, lipsită de anteră. – Din fr. staminode.

STERIL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau semințe; sterp. ♦ (Despre pământ) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot crește (în bune condiții) plante. ◊ Pământ steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă niciun rezultat; care este fără folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. stérile, lat. sterilis.

STERP, STEARPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. ♦ (Despre epoci, ani) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. ♦ Fig. (Despre priveliști) Fără viață, sărac, dezolant. 2. (Pop.; despre animale și plante) Steril (1). ♦ (Despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu dă niciun rezultat; infructuos, zadarnic, fără conținut; steril (2). – Et. nec.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

CONCENTRA, concentrez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic rezerviști sub arme în timp de pace, pentru completarea pregătirii militare sau în alt scop. ♦ A strânge mai multe unități militare într-o anumită zonă. 3. Refl. A-și îndrepta întreaga atenție sau preocupare într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut părțile bogate în minereuri utile de părțile sterile. – Din fr. concentrer.

CONCENTRARE, concentrări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) concentra și rezultatul ei. 2. Însușire a atenției de a se fixa asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activități. 3. Operație de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizând metoda flotației, gravimetriei, magnetică etc. 4. (Chim.) Operație de mărire a concentrației unui component dintr-un amestec sau dintr-o soluție. 5. (Ec. pol.; în sintagmele) Concentrarea producției = comasare și organizare a producției în întreprinderi din ce în ce mai mari. Concentrarea capitalului = creșterea capitalului prin acumulare. 6. (În sintagma) Lagăr de concentrare = loc izolat în care sunt închise anumite persoane pentru activitatea politică considerată indezirabilă sau din motive rasiale. – V. concentra.

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în lături o ușă, o fereastră, un capac etc. care închide ceva. ◊ Expr. A(-i) deschide (cuiva) porțile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) liberă trecere. ♦ A descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu, dând la o parte ușa sau capacul care o închide. ◊ Expr. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși) A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndepărta terenurile sterile situate deasupra unui zăcământ, în vederea exploatării lui. 2. Tranz. A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns. ◊ Expr. A deschide gura = a) a îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a obliga pe cineva să vorbească. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se deștepta din somn; b) a se naște. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. A(-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide brațele = a întinde brațele în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despături o scrisoare (pentru a lua cunoștință de conținut). ♦ A întoarce coperta (împreună cu una sau mai multe file ale) unei cărți, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumită pagină. ♦ A face o incizie sau o intervenție chirurgicală într-o rană, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pământ sau formații ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crăpa. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. ♦ (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze; a înceta să mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele. ♦ (Despre peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A săpa, a tăia, a croi un drum, o șosea, o cărare. ◊ Expr. A deschide cuiva carieră = a face cuiva posibilă o carieră bună. 6. Tranz. A porni o acțiune (juridică); a începe. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ A pasa mingea unui coechipier pentru ca acesta să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. A face să ia naștere, să funcționeze, a înființa, a organiza o școală, o instituție etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteză = a pune primul dintre cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A căpăta o nuanță mai apropiată de alb. ♦ Tranz. și refl. Fig. A da sau a căpăta o înfățișare luminoasă, prietenoasă. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. și: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deșchide vb. III] – Lat. discludere.

INFERTIL, -Ă, infertili, -e, adj. 1. Nefertil. 2. (Med.) Steril, sterp. – Din fr. infertile.

INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. 1. Intercalare. 2. Rocă sterilă într-un zăcământ. – Din fr. intercalation.

NEPUTINCIOS, -OASĂ, neputincioși, -oase, adj. 1. Care este lipsit de puterea de a face ceva, care nu are posibilitatea, capacitatea sau libertatea de a realiza ceva sau de a acționa; incapabil. ♦ (Despre sentimente) Care se consumă inutil, care nu duce la nimic; steril. 2. (Adesea substantivat) Lipsit de putere fizică, de forță; slab, nevolnic; p. ext. bolnav, infirm, schilod. – Pref. ne- + putincios.

FIZIOLOGIC, -Ă, fiziologici, -e, adj. Care aparține fiziologiei, care se referă la fiziologie. Pentru înțelegerea proceselor fiziologice care se desfășoară în întregul organism, este neapărat necesar să studiem interacțiunea, adică acțiunile reciproce, și subordonarea tuturor organelor și țesuturilor care alcătuiesc corpul omenesc. ANATOMIA 5. ◊ Ser fiziologic = lichid preparat steril din apă și sare în proporție de 8-9 ‰, care imită compoziția serului sanguin și se injectează în organism sub formă de perfuzii sau ca dizolvant al unor medicamente. – Pronunțat: -zi-o-.

FLOTAȚIE, flotații, s. f. Procedeu de separare a mineralelor utile din minereuri sau a cărbunilor de steril prin măcinarea și amestecarea minereurilor cu apă și spumanți care fac ca mineralele să plutească la suprafață.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă, steril, robust și rezistent, folosit la tracțiune. Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68. Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513. ◊ Fig. Om încăpățînat. Cu el nu te poți înțelege, e un catîr.

DESCHIDE, deschid, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la uși, ferestre, capace sau alte părți mobile care închid unele obiecte) A da la o parte, a împinge în lături (pentru a permite accesul în interior). A pășit îndesat pînă la prag, deschizînd ușa. SADOVEANU, P. M. 127. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. Dar deschideți poarta... turcii mă-nconjor... Vintul suflă rece... rănile mă dor! BOLINTINEANU, O. 33. Oi ruga pe maică-mea Să deschiză fereastra, Să mă uit la dumneata Și să-mi treacă durerea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 83. ◊ Expr. A-i deschide (cuiva) porțile = a-i da (cuiva) acces liber (la ceva). Revoluția culturală a deschis larg porțile școalelor și universităților – altădată accesibile numai claselor exploatatoare – copiilor de muncitori și țărani muncitori. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. ♦ (Cu privire la spații sau încăperi închise) A da la o parte ușa sau capacul unui obiect (pentru a putea pătrunde undeva). Să deschizi această culă unde cei mai mîndri zac. DAVILA, V. V. 156. A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de acolo o ladă... dar să n-o deschidă pîn-acasă. CREANGĂ, P. 289. ◊ (Poetic) De cînd codrul, dragul codru, troienindu-și frunza toată, Își deschide-a lui adîncuri, fața lunii să le bată, Tristă-i firea. EMINESCU, O. I 83. ◊ Absol. Cînd deschise, auzi și glasul lui Gheorghiță, amestecat cu al argatului. SADOVEANU, B. 103. Deschideți iute, zise Ivan tropăind și frecîndu-și mînile. CREANGĂ, P. 309. Deschide-mi să ieu traista din cui! ALECSANDRI, T. I 325. ◊ Expr. A-și deschide urechile = a asculta cu mare atenție. A deschide (cuiva) capul (sau mintea) v. cap. A-și deschide sufletul (sau inima) = a face destăinuiri, confidențe, a spune tot ce ai pe suflet. Sînt bărbat și nu mi-e ușor lucru să-mi deschid inima. DAVIDOGLU, M. 58. Măgură își deschidea tot mai larg inima către oamenii aceia simpli. CAMILAR, N. I 32. Prințule, zise domnul abate, deschizîndu-și tot sufletul și tot zîmbetul, cătră tovarășul său. SADOVEANU, Z. C. 51. A deschide (refl. a i se deschide) cuiva pofta de mîncare = a provoca cuiva (sau a căpăta) poftă de mîncare. ♦ (De obicei determinat prin «cu cheia») A descuia. (Refl. pas.) Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei, să intri. ISPIRESCU, L. 112. ♦ Refl. (Despre ferestre și uși; urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «spre») A lăsa liber accesul sau vederea în... sau spre... Din salon se deschid uși... spre terasă. CAMIL PETRESCU, B. 91. 2. Tranz. (Cu privire la părți ale corpului) A desface, a face să nu mai fie împreunat sau strîns. a) (Cu privire la gură) A îndepărta buzele și fălcile una de alta pentru a sorbi, a mînca sau a vorbi. Deschise gura să vorbească, apoi se răzgîndi și tăcu. DUMITRIU, N. 148. ◊ Expr. A deschide gura = a vorbi. Boierul cum deschide gura iese minciuna. REBREANU, R. II 92. Nu cumva să deschizi gura cît îi fi la masă. ALECSANDRI, T. 755. A deschide cuiva gura = a face pe cineva să vorbească, a-l sili să spună ceea ce de bunăvoie nu spune. b) (Cu privire la ochi) A ridica pleoapele descoperind ochiul; p. ext. a se deștepta din somn. Cînd am deschis ochii, era prea tîrziu, tovarășii mei care au ținut drumul cel bun erau departe și nu-i mai puteam ajunge. VLAHUȚĂ, O. AL. I 7. Avea în frunte numai un ochi mare cît o sită, și cînd îl deschidea, nu vedea nemica. CREANGĂ, P. 243. Cînd am deschis ochii, era ziua mare. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A deschide ochii = a se naște, a vedea lumina zilei; fig. a intra în lume. Ești tînăr; ai deschis ochii încoace, după Cuza. GALACTION, O. I 64. A deschide (refl. a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) să-și dea seama de ceva. Dar astăzi rupt e vălul și ochii s-au deschis. MACEDONSKI, O. II 203. A (sau a-și) deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a înțelege bine ceva. Acuma bine că ți-ai deschis și dumneata în sfîrșit ochii ca să vezi cine sînt. CARAGIALE, O. I 63. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. Căscară toți gura; deschiseră ochi mari, rădicară din umeri și începură să cam surîză. CARAGIALE, O. III 145. c) (Cu privire la mînă) A desface degetele strînse pumn; fig. a fi darnic, milostiv. d) (Cu privire la brațe) A întinde în lături pentru a îmbrățișa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. Mi-au deschis brațele și m-au primit frățește la revista «Viața Romînească». GALACTION, O. I 31. ♦ (Cu privire la aripi) A desface pentru zbor. Deschide-ți aripile și sai la pămînt. ALECSANDRI, T. I 113. 3. Tranz. (Cu diverse determinări, sensul reieșind din acestea) a) (Cu privire la plicuri, p. ext. la scrisori) A desface, a dezlipi, a despături (pentru a lua cunoștință de conținut). b) (Cu privire la cărți sau caiete) A întoarce coperta, împreună cu una sau mai multe file (pentru a scrie sau a lua cunoștință de textul scris); a desface la o anumită pagină. Domițian nu deschise nici caietul, nu luă nici floarea: nu le văzuse. BASSARABESCU, V. 20. c) (Cu privire la o rană, o cavitate a corpului etc.) A tăia, a face o incizie. Chirurgul deschide abdomenul. 4. Refl. (Despre pămînt sau formațiuni ale pămîntului; prin analogie, despre valuri) A se despica, a se crăpa. Unde se deschidea talazurile... acolo țîșt! și dînsa. ISPIRESCU, L. 34. ♦ (Despre găuri sau crăpături) A se forma. Se deschide în tavan, deasupra capului, o gaură mică de pod. BOGZA, Ț. 62. ♦ (Despre răni) A începe să sîngereze sau să supureze. (Fig.) O rană purulentă... se deschide la soare. C. PETRESCU, Î. II 159. ♦ (Despre flori) A-și desface petalele, a se transforma din boboc în floare. 5. Tranz. (Cu privire la drumuri, șosele, cărări) A săpa, a tăia, a croi. Prin aceste chei grele de piatră, Bicazul își deschide un drum. BOGZA, C. O. 66. Pe cînd ai noștri deschid pîrtii prin nămeți, leșii să cocoloșesc la Halici. DELAVRANCEA, A. 18. Ne așezam în două rînduri și deschideam calea. CREANGĂ, A. 10. ◊ Fig. Răsturnarea dictaturii burghezo-moșierești a deschis drumul transformărilor revoluționare în Romînia. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 93. ◊ Expr. (De obicei peiorativ) A deschide cuiva carieră = a înlesni cuiva să-și facă o situație profesională bună. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I 137. ♦ Refl. (Despre drumuri, locuri, peisaje, priveliști) A se înfățișa vederii, a se desfășura înaintea ochilor. La capătul străzii Buzești se deschide deodată «piața Victoriei», la care n-are vreme moș Gheorghe să ia seama. SP. POPESCU, M. G. 54. Ajunseră la un loc unde se deschidea trei drumuri. ISPIRESCU, L. 274. 6. Tranz. A porni o acțiune, a face începutul, a începe. A deschide o ședință. A deschide o adunare. ▭ Am deschis o subscriere și o loterie în ajutorul sărăcimii. ALECSANDRI, T. 1311. I-au deschis proces. id. ib. 1449. ◊ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. Cînd musafirul l-a văzut pe Abu-Hasan încălzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste. CARAGIALE, O. III 80. A deschide (cuiva) un credit v. credit. A deschide focul v. foc. ♦ (Mine) A îndepărta straturile sterile situate deasupra unui zăcămînt, în vederea exploatării acestuia. ♦ (Întrebuințat și absolut) A face prima mișcare într-o partidă de șah. ♦ (Sport) A trece mingea unui coechipier ca să întreprindă o acțiune ofensivă. 7. Tranz. (Cu privire la instituții sau întreprinderi) A înființa, a organiza, a face să ia naștere. Această mișcare, cu rezultate atît de imense, a avut începuturi modeste. George Lazăr... deschizînd o școală în care, întîia oară, se predau cursurile în romînește, le marchează mai cu seamă. MACEDONSKI, O. IV 115. Mi-aduc aminte din copilărie, cînd dascălul Vaillant, venit de curînd în țară, cam pe la anul 1831, deschisese o clasă de limba franceză. GHICA, S. A. 122. 8. Refl. (Despre culori sau lucruri colorate) A căpăta o nuanță mai luminoasă, mai apropiată de alb. I s-a deschis părul. ♦ Tranz. A da unei persoane sau unui lucru o înfățișare luminoasă, prietenoasă. Fruntea liberă, părul întors, prins cu un singur ac de fildeș, îi deschideau fața. C. PETRESCU, S. 163. 9. Tranz. (Numai în expr.) A deschide o paranteză = a pune primul din cele două semne care formează o paranteză; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 10. Refl.; (Fon.; despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. – Forme gramaticale: perf. s. deschisei, part. deschis. – Prez. ind. și: (regional) deschiz (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80). – Variantă: (regional) deșchide (KOGĂLNICEANU, S. 87) vb. III.

DEZVELIRE s. f. Acțiunea de a (se) dezveli. Solemnitatea dezvelirii monumentului. ♦ (Silv.) Degajare, eliberare. Dezvelirea puieților. ♦ (În terminologia minieră) Operație de îndepărtare a straturilor de steril care acoperă un zăcămînt; dezgolire.

DONCHIȘOTISM s. n. (Livresc) Atitudine sau purtare extravagantă caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestînd un eroism steril în lupta cu obstacole imaginare. [După moartea lui Eminescu se constată] un potop de poezii în care tinerii de pe atunci își cheltuiesc vremea scumpă a tinereții plîngînd dureri imaginare în loc s-o trăiască în toată deplinătatea simțurilor și a inteligenței lor. E un donchișotism romantic, cum rareori s-a întîlnit în alte literaturi. ANGHEL, PR. 183.

COADĂ, cozi, (2, 4 și) coade, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor, avînd scheletul formar din prelungirea coloanei vertebrale; păru! care acoperă acest apendice. Castor îi sărea cu labele pe piept, clătinîndu-și bucuros coada stufoasă. C. PETRESCU, S.172. Coada lui Chirică se umflă dintr-o dată ca un măturoi. SADOVEANU, N. F. 34. Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. Cum mai bine i se șede unui purceluș de treabă. EMINESCU, O. I 84. Ciudă mi-i și rău îmi pare C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește. Cînd o prinde mîța pește Și coada la urs o crește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Expr. A da din coadă = (mai ales despre cîini) a mișca coada încoace și încolo; fig. (despre oameni) a se linguși pe lîngă cineva. A-și vîrî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc, a-și vîrî (sau băga) nașul unde nu-i fierbe oala, v. nas. Își vîră (sau și-a vîrît) dracul coada (undeva), se spune cînd într-o situație se ivesc neînțelegeri, intrigi, motive de discordie. Diavolul vrajbei nu cuteza să-și vîre coada între ei. ISPIRESCU, L. 389. A călca (pe cineva) pe coadă = a atinge pe cineva unde-l doare, a-l supăra. A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca lăsînd totul baltă, a o șterge. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare (sau între vin ) = a pleca (sau a fugi, a se întoarce etc.) umilit, rușinat, fără izbîndă. Bogătașul ieși cu coada între picioare. ISPIRESCU, L. 178. A atîrna (cuiva ceva) de coadă = a-i pune în spate o vină, o greșeală, a-l acuza de ceva. Nu era așa căscăund flăcăul acesta și pe nedrept îi atîrnau de coadă acest ponos ceilalți argați din sat. ISPIRESCU, L. 230. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă = a trăi greu, a nu avea nici strictul necesar, a duce o viață plină de lipsuri și de privațiuni. Vorbea cu dispreț... țața Niculina despre cutare că trage pe dracu de coadă. PAS, Z. I 85. (Get-beget) coada vacii = neaoș, vechi, băștinaș. Nu e numai un cîine scurt de coadă v. cîine. (Ironic) Umblă cîinii cu covrigi (sau colaci) în coadă v. cîine. ◊ Compuse: coada-șoricelului = plantă erbacee ale cărei flori albe sau trandafirii se întrebuințează (sub formă de infuzie) contra tusei (Achillea millefolium). Femeile-și țineau calea vorbind de leacurile cu cuvîntul ori cu buruiana. Socul macul, salcîmul și coada-șoricelului sînt pentru tuse. DELAVRANCEA, S. 265; Coada-Calului = plantă erbacee caracterizată prin două tipuri de tulpini (simultane sau succesive), una fertilă, simplă sau cu ramuri reduse, alta sterilă, prevăzută cu noduri din care pornesc ramuri verzi (Equisetum arvense). ◊ Partea dindărăt, îngustată, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui etc.). Și îndată, [știuca] lovind din coadă, făcu pe Aleodor un cosăcel. ISPIRESCU, L. 45. ♦ Pene lungi crescute pe regiunea terminală a coloanei vertebrale a păsărilor. Ochii ei erau pui de lostun... stăteau puțin pieziș, cu cozile spre tîmple. SADOVEANU, D. P. 30. Ciocănitoarea voi s-o zbughească afară, dar veverița o prinse de coadă. GÎRLEANU, L. 14. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie. CREANGĂ, P. 69. ◊ Expr. (Familiar) A prinde prepelița de coadă = a se îmbăta. Încă o dușcă, Bujoraș dragă... Și cele multe înainte... (în parte) Începe a prinde prepelița de coadă. ALECSANDRI, T. 239. 2. Părul sau o parte din părul capului omenesc (azi numai al femeilor), crescut lung și apoi împletit; cosiță. Era un om mare și plin, cu ochii mititei foarte pătrunzători. Părul cărunt îi era strîns pieptănat și împletit în coadă la ceafă. SADOVEANU, B. 38. Părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate. EMINESCU, N. 8. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr’ de leafă, Cu chivere nalte, Cu cozile late, Lăsate pe spate. ALECSANDRI, P. P. 63. ◊ Expr. (Despre femei) A împleti coadă albă = a îmbătrîni nemăritată. Ești ca floarea cea de nalbă, Dar împletiși coadă albă. ALECSANDRI, P. P. 340. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) Coadă lungă, minte scurtă, se spunea pentru a lua în derîdere inferioritatea intelectuală atribuită în mod tendențios femeilor. Apoi mai este încă și o vorbă romînească: Coadă lungă, minte scurtă! zicătoare nesocotită a poporului, pe care adesea o dă de minciună și femeia cu lungi plete și vulpea cea lung-codată. ODOBESCU, S. III 44. De cînd nemții cu coadă (aluzie la timpul cînd se purta perucă cu coadă) = de demult, din moși-strămoși. 3. Partea care leagă fructul, frunza sau floarea de lujer sau de creangă; peduncul. Ceai de cozi de cireșe. 4. Partea dinapoi, care se tîrăște pe jos, a veșmintelor lungi, mai ales a celor purtate de femei; trenă. V. poale, pulpană. Nu îndrăzneau să le invite [la dans], temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ Prelungire în partea dindărăt a unor piese de îmbrăcăminte. Frac cu coadă. ♦ Prelungirea luminoasă, în formă de trenă, a cometelor. ♦ Fîșia de cîrpe (înnodate) sau de hîrtie care atîrnă de partea de jos a unui zmeu spre a-l face să se înalțe și să se mențină în aer. Nu mai vorbește decît de zbîrnîitori, cumpănă, coadă, zmeie. C. PETRESCU, Î. II 57. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cuiva = a fi nedespărțit de cineva, a nu se depărta de el, a se ține scai de cineva. Ce te ții coadă după mine? 5. Partea unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mîna; mîner. V. toartă, cotor. Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle... nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Trebuie să știți însă, și pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, P. 131. Eu pui coadă la măciucă Și mi-e gîndul tot la ducă. TEODORESCU, P. P. 290. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treabă, a începe ceva. Ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate cîte-am lăsat. SADOVEANU, B. 290. (În trecut, cînd femeile erau desconsiderate) A vedea de coada măturii (sau tigăii) = a-și vedea de treburile gospodărești. Șezi acasă... de vezi de coada măturii și de zarzavaturile de la bucătărie. ISPIRESCU, L. 14. Coadă de topor = persoană care servește de unealtă în mîna dușmanului, ducînd o activitate dăunătoare colectivității în care s-a strecurat; trădător. Soldații au izgonit cozile de topor și au pus în locu-le oameni în care aveau încredere. PAS, Z. III 261. 6. Partea de jos sau de dinapoi cu care se termină ceva; bucată de la sfîrșitul unui lucru. V. sfîrșit, capăt, extremitate. Școlarul o spune cățelului [poezia], cu glas sărbătoresc... pînă cînd ajungea la coada poeziei. GALACTION, O. I 306. Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. CARAGIALE, M. 141. Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte geale Ce din coadă au să sune. EMINESCU, O. I 226. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = la locul cel din urmă, cel mai disprețuit. De la coadă = de la sfîrșit spre început. ◊ Expr. (Despre un activist de partid sau despre o organizație de partid sau de masă) A se tîrî (sau a fi) în coada maselor (sau masei) = a coborî la nivelul păturilor înapoiate ale masei, transformîndu-se într-un apendice al mișcării muncitorești spontane și negînd rolul de conducere al partidului. V. codism. Lipsa de considerare pentru chestiuni mărunte duce ușor la izolarea partidului de preocupările zilnice ale masei și de frămîntările ei, îl face sau să se tîrască în coada masei sau să se depărteze de ea, luînd-o înainte. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 35. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici o noimă, nici un înțeles, nici un plan; a fi contra rațiunii, contra bunului simț, contra ordinii firești a lucrurilor. Coada trăsurii = partea dinapoi a trăsurii, în formă de treaptă sau de capră. ♦ Coada ochiului = marginea, (mai ales) unghiul extern al ochiului. Pe tîmple, lîngă coada ochiului, avea încrețituri mărunte și multe. DUMITRIU, V. L. 7. Cu surîsul în coada ochilor, o porneam spre șosea, în ceată deasă de cinci. DELAVRANCEA, T. 7. ◊ Expr. A trage (sau a se uita, a privi, a urmări, a căuta, a zări) cu coada ochiului = a arunca o privire într-o parte, pieziș, pe furiș, pentru a observa ceva fără a fi văzut sau pentru a face semn cuiva (să vină, că ești înțeles etc.). Bătrînul a clipit și a cătat cu coada ochilor să vadă dacă nu-l pîndește careva. POPA, V. 171. Din cînd în cînd, cu coada ochiului se uita la Nadina care surîdea. REBREANU, R. I 51. Trăgea cu coada ochiului, spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Din vreme în vreme, fetele trăgeau cu coada ochiului și aruncau flori sau noduri de peteală în partea flăcăilor. GHICA, S. A. 59. ◊ (Rar) A face cu (sau din) coada ochiului =a face cu ochiul. V. ochi. Una într-alta [fetele] se legănau, făcîndu-și din coada ochiului. DELAVRANCEA, S. 45. ♦ (Urmat de determinări arătînd obiectul) Partea unde se îngustează un lac sau un iaz; locul unde se scurge apa dintr-un rîu sau pîrău în eleșteu. Apa ce trebuia la grădinile lor o pompau din coada lacului. SADOVEANU, M. C. 110. Casa păscarului era în izbeliștea vîntului, la o coadă de iaz înghețat. SADOVEANU, P. S. 36. ♦ (Rar) Poalele unui munte, unui deal sau unei stînci. Era o scobitură făcută de la fire în coada unei stînci. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Fig. Persoană care, din cauza lipsei de sîrguință sau de pricepere, ocupă ultimul loc într-o colectivitate. Dar în războaie, la Vidin, la Făgăraș, Cînd era mai cruntă lupta, fost-am coadă sau fruntaș? DAVILA, V. V. 27. 7. Șir lung de oameni care așteaptă înaintea unui ghișeu, într-un magazin etc. să le vină rîndul. (Mai ales în expr.) A face coadă = a aștepta să-i vină rîndul în fața unui ghișeu, într-un magazin etc. Domnișoara din dosul ghișeului părea că ignoră cu desăvîrșire existența celor zece oameni rezemați de gratii, făcînd coadă. C. PETRESCU, Î. II 147.

CONCENTRA, concentrez, vb. I. 1. Tranz. A strînge, a aduna, a acumula într-un singur loc; a îndrepta spre un singur punct. V. converge. Războiul o dată lichidat, guvernul [R.P.R.] și-a concentrat forțele în interior, asupra problemei centrale a refacerii țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 33. ♦ Refl. Tell, în care se concentra tăria noastră, era informat de N. Bălcescu și de Ion Ghica de tot ce se petrecea. GHICA, S. 706. 2. Tranz. A chema vremelnic (pe un ostaș rezervist) sub arme, în timp de pace. În primăvara aceea, au fost concentrați opt sute de recruți – dorobanți cu schimbul – pentru instrucție. SADOVEANU, O. VI 193. Spune-mi, puică-adevărat, De cînd pe mine m-o concentrat, Cîți voinici te-o sărutat? ȘEZ. III 156. 3. Refl. A-și aținti, a-și încorda întreaga atenție, gîndire etc. într-o singură direcție; a fi absorbit, preocupat de ceva. În faza ultimă, Eminescu devine mai puțin atent la natură. Acum se concentrează asupra propriului său suflet. IBRĂILEANU, S. 127. ◊ Tranz. Se apropie cu toată atenția concentrată la prundul negru. C. PETRESCU, C. V. 38. 4. Tranz. (Chim.) A mări conținutul procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec (prin îndepărtarea parțială a celorlalți componenți sau prin adăugarea de cantități suplimentare din componentul respectiv). 5. A separa părțile bogate în minereuri utile dintr-un minereu de părțile sterile (care se elimină).

CONCENTRARE, concentrări, s. f. Acțiunea de a (s e) concentra și rezultatul ei. Strîngere, adunare, acumulare într-un singur loc. Orice capital individual este o concentrare mai mare sau mai mică de mijloace de producție, cu o comandă corespunzătoare asupra unei armate mai mari sau mai mici de muncitori. MARX, C. I 560. ◊ (Ec. pol.) Concentrarea capitalului = acumularea capitalului, v. acumulare. În toate țările capitaliste, băncile, oricare ar fi varietățile legislației bancare, intensifică și grăbesc enorm procesul de concentrare a capitalului și de formare a monopolurilor. LENIN, O. A. I 773. Concentrarea producției = procesul de concentrare a producției capitaliste în întreprinderi tot mai mari, care pe o anumită treaptă a dezvoltării sale duce inevitabil la monopol. Creșterea uriașă a industriei și procesul extrem de rapid al concentrării producției în întreprinderi din ce în ce mai mari constituie una din particularitățile cele mai caracteristice ale capitalismului. LENIN, O. A. I 756. Guvern de concentrare= guvern format prin colaborarea mai multor partide burgheze pe baza unui program comun. Lagăr de concentrare = loc în care, în regimurile reacționare, sînt închiși și ținuți izolați de mase cetățeni progresiști sau oameni pașnici, puși în afara legilor. 2. Chemare vremelnică sub arme (a unui ostaș rezervist), în timp de pace, pentru instrucție. Soldatul uitase să strămute, dintr-o tunică în alta, toate instrumentele nichelate care alcătuiau trusa de concentrare. C. PETRESCU, Î. I 3. Se apropia sfîrșitul concentrării, și lumea era din ce în ce mai obosită. SADOVEANU, O. VI 225. 3. Încordare (a atenției, a gîndirii etc.) într-o singură direcție. Ochii arătau o concentrare de atenție. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. 4. (Chim.) Mărire a conținutului procentual al unui component într-o soluție sau într-un amestec (prin îndepărtarea parțială a celorlalți componenți sau prin adăugarea de cantități suplimentare din componentul respectiv). 5. Operație prin care se separă părțile bogate în minereuri utile dintr-un minereu brut de părțile sterile (care se elimină).

INTERCALAȚIE, intercalații, s. f. Rocă sterilă care apare în cuprinsul unui zăcămînt.

MATERNITATE, (2) maternități, s. f. 1. Starea, calitatea de mamă; instinct matern. Îi sărută obrajii... cu nesațiul maternității ei osîndită să rămînă pentru totdeauna sterilă. C. PETRESCU, Î. II 254. ♦ (Rar) Sarcină. Adu-ți aminte, Alexandre, acum trei ani la Würzburg... femeile purtîndu-și maternitatea ca un trofeu. C. PETRESCU, Î. I 9. 2. Spital pentru îngrijirea femeilor în timpul nașterii. [Statul] organizează maternități, creșe și cămine de copii. CONST. R.P.R. 39.

ÎMBOGĂȚI, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre persoane) A agonisi bani mulți sau bunuri numeroase, a acumula bogății; a se înavuți. Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260. Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. 2. Tranz. (Cu privire la bunuri din domeniul material sau spiritual; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A adăuga noi elemente, a lărgi sfera, a face să devină mai cuprinzător, a mări, a dezvolta. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80. ◊ Refl. Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93. ♦ (Min.) A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.

RIZOM, rizomi, s. m. Tulpină subterană a anumitor plante. Rizomul emite tulpini sterile și fertile. FLORA R.P.R. II 80.

TRANSVERSALĂ, transversale, s. f. 1. Galerie orizontală în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile de-a curmezișul direcției stratului. Cînd să-l întrebe vagonetarul că ce caută, a fugit înapoi pe transversală. DAVIDOGLU, M. 38. 2. (Mat.) Linie dreaptă indefinită care intersectează două sau mai multe linii (laturi ale unui triunghi, paralele etc.).

UNTSEXUAT, -Ă, unisexuați, -te, adj. (Despre flori) Care are numai stamine sau numai pistil (uneori ambele elemente, unul fiind însă rudimentar, steril); p. ext. (despre plante) care are florile numai cu stamine sau numai cu pistil.

USCAT³, -Ă, uscați,-te, adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvîntat. Vara fusese secetă mare, cu călduri dogorîtoare, cu vînturi uscate. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Hei, mare, apă sărată, Mai lasă-mă-afar-o dată, Să mai văz pămînt uscat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ♦ (Despre vreme, zile, anotimpuri) Lipsit de ploaie sau de zăpadă; secetos. Era un ger uscat, că sub picioare noroiul înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă. I. BOTEZ, ȘC. 72. ♦ (Despre gură sau gît) Care dă o senzație puternică de sete, de căldură; însetat. Se dădu la o parte și o întrebă cu glas uscat (uscat îi era gîtlejul, ca de-o sete). DUMITRIU, P. F. 40. Cu gîtul uscat m-am suit la bufet, cu gîtul uscat m-am întors. ALECSANDRI, T. I 95. ♦ (Despre plîns și despre ochi, p. ext. despre privire) Lipsit de lacrimi. Cînd privirea îi fu uscată, își luă ziua bună. C. PETRESCU, C. V. 134. Deodată trăsări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat. VLAHUȚĂ, N. 39. ♦ (Despre ten, piele, păr etc.) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. Aude prin părete tusa uscată a vecinului. C. PETRESCU, Î. II 262. ♦ (Despre voce, timbru, sunete) Rigid, spart, aspru. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră, tremurau și se zbăteau cu sunet uscat. SADOVEANU, O. I 330. Titu spunea și el ceva, cu glas uscat, fără să-și dea seama ce. REBREANU, R. I 247. ◊ (Adverbial) Îi zise uscat vizitiului care aștepta poruncă. DUMITRIU, N. 33. Îmi pare rău că nu l-am găsit pe tovarășul Duma, rosti uscat. GALAN, B. I 13. Cosașii sfîrîiau uscat în verdeață. SADOVEANU, O. I 314. ♦ (Despre pămînt) Neroditor, neproductiv, steril, sterp. 2. (Despre unele alimente) Care și-a pierdut apa (prin efectul timpului, prin aplicarea unor procedee de conservare etc.). Scăpasem de provizie uscată, de carnea sărată la butoi, de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. Cît pentru legumă, avea niște cîrnați uscați de proaspeți ce erau. ISPIRESCU, la CADE. O pîne uscată pe masă. CREANGĂ, O. A. 98. O baniță de nuci uscate... hai, treacă de la mine. ALECSANDRI, T. I 318. 3. (Despre plante și despre părți ale lor) Lipsit de sevă, veșted, ofilit, îngălbenit. La maluri plutesc și acum, uitate de vreme, frunze uscate din toamna trecută. RALEA, O. 132. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ți descînte un bondar. TOPÎRCEANU, B. 43. Prin frunzele uscate... trece-un freamăt ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. Pe lîngă lemnul uscat, arde și cel verde (= cei buni pătimesc adesea pe lîngă cei răi). ◊ (Substantivat, în expr.) A îndruga (sau a înșira la) verzi și uscate v. îndruga (1), înșira (4). 4. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) slăbit, atrofiat, închircit. E palidă, subțire și uscată și într-una se tînguie c-o voce slabă că nu-i priește aerul de la munte. SADOVEANU, B. 36. Celor bătrîni, abia le-a întins degetele uscate. CAMIL PETRESCU, U. N. 31. Spiru, înalt și îndoit, uscat ca un țîr, abil și iscoditor, vorbea în surdină c-o dulceață în glas, veșnic cu mîna pe inimă. BART, E. 291. ◊ Fig. De atunci rămas-am răzleț în lume, cu sufletul uscat, fără scop, fără dor, fără bucurie. GANE, N. III 127.

ZONĂ, zone, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări arătînd felul, caracterele etc.) Porțiune dintr-o întindere, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive sau a unor împrejurări speciale. [Pasteur] se întrebă dacă în atmosferă nu se găsesc zone fecunde și zone sterile. MARINESCU, P. A. 75. E o întreagă zonă de verdeață din ce în ce mai largă. BOGZA, C. O. 260. La masa lui, din fundul tavernei, punea la cale cu adevărată artă toate loviturile nocturne din zona portului. BART, E. 325. Zona litorală... formează ca un fel de soclu continental puțin înclinat în jurul coastelor. ANTIPA, P. 266. ♦ Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, limitate de poli, cercurile polare și cele două tropice și caracterizate prin climă, faună și floră specifică. Zonă temperată. Zonă ecuatorială. ♦ (Astron.) Fiecare dintre părțile cerului care corespund celor cinci diviziuni ale pămîntului. 2. (Geom.) Parte din suprafața unei sfere, limitată de două planuri paralele. 3. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. Interval de temperatură în care se produc transformări caracteristice unui material.

SCOLASTICĂ s. f. Sistem filozofic apărut în evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii creștine și se caracteriza prin raționamente abstracte și prin artificii logice; p. ext. mod steril, sec de gîndire și de activitate intelectuală, bazat pe cunoștințe formale, rupte de practică și mînuite în mod pedant. Cercetarea ruptă de viață, de realitate, e condamnată să alunece pe panta scolasticii. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/6. ♦ Nume dat învățămîntului filozofic din evul mediu.

forzaț, s.n. – (reg.; min.) Rocă sterilă cu care se umple locurile goale din mină; rambleu. – Din germ. Vorsatz (MDA).

sterp, stearpă, sterpi, -e, adj. – 1. Nefertil, neproductiv, neroditor. 2. (Vacă, oaie) Care nu dă lapte. – Et. nec. (DEX); lat. *exstirpus (Pușcariu, Iordan, Pascu, Philippide, Rosetti, cf. DER); cuvânt autohton (Russu, 1981), cf. alb. shterpë „steril”, din i.-e. *ster- „țeapăn, înțepenit, tare”; et. nes., cf. alb. shterpë (MDA). Cuv. rom. > magh. szterp (Bakos, 1982).

STAMINODIU, staminodii, s. n. Stamină modificată, devenită sterilă.

STERIL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care nu poate procrea, care nu se poate reproduce; sterp (3). (Fig.) Îi sărută obrajii... cu nesațiul maternității ei, osîndită să rămînă pentru totdeauna sterilă. C. PETRESCU, Î. II 254. ♦ (Despre plante) Care nu face roade sau semințe; sterp (4). ◊ (În denumirile unor specii de plante) Ovăz steril. 2. (Despre pămînt, locuri etc.) Neproductiv, neroditor, sterp (1). Solul, lipsit de activitatea biologică bună a microorganismelor corespunzătoare, devine pentru plante un substrat steril. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 365, 5/1. ◊ Pămînt steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcămînt sau dintr-un produs minier. Strat de steril. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă nici un rezultat, fără folos, fără succes, zadarnic, infructuos; sterp (5). Discuții sterile. ▭ [Știința] rămîne, totuși, sterilă, dacă nu vizează aplicațiunea practică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. Veți ști... a înfrîna avîntul balamutic (= dement) ce a luat limba romînă sub impulsul pedanților sterili. ALECSANDRI, S. 3. 4. (Despre un mediu biologic, un obiect etc.) În care sau de pe care au fost distruși microbii sau alte microorganisme; lipsit de microbi; dezinfectat. Pansament steril. ▭ [Pasteur] se întreba dacă în atmosferă nu se găsesc zone fecunde și zone sterile. MARINESCU, P. A. 85.

STERILITATE s. f. Starea a ceea ce este steril; incapacitate de a procrea, de a face roade. Sterilitatea solului. ♦ Fig. Incapacitate de a produce ceva (din punct de vedere spiritual). Intuiția sa artistică operează mai bine decît silogismele și un prisos de inteligență îl poate duce cătră sterilitate. SADOVEANU, E. 40. Asemenea delicate simțiri... nu sînt nicidecum o dovadă de sterilitate literară. MACEDONSKI, O. IV 8. Bengescu se va pune la scris în curînd... Cît pentru mine, sper și nădăjduiesc că voi scăpa de sterilitate în cursul iernii acesteia. ALECSANDRI, S. 155.

STERILIZA, sterilizez, vb. I. Tranz. 1. A distruge sau a îndepărta (prin mijloace termice sau chimice) microorganismele (în special agenții patogeni) de pe un obiect sau dintr-un mediu. A steriliza o seringă. ▭ Încălzitul la 120° a unui balon pe jumătate plin cu lichid poate să nu sterilizeze decît partea udată, lăsînd ca viața să persiste în regiunile care nu sînt în contact cu lichidul. MARINESCU, P. A. 77. 2. (Cu privire la oameni sau la animale) A face să devină steril (1), incapabil de a procrea. V. castra. 3. Fig. A face să nu aibă nici un rezultat, a desființa, a anihila. I-a spus o mulțime de lucruri... care nu puteau să facă decît rău și să sterilizeze hotărîrea flexibilului Constantin. GALACTION, O. I 132.

STERILIZAT, -Ă, sterilizați, -te, adj. 1. (Despre un mediu biologic, un instrument chirurgical etc.) în care microorganismele au fost distruse (prin fierbere sau prin alte mijloace). Vată sterilizată. 2. (Despre oameni) Făcut steril, incapabil de procreare. V. castrat.

STERP, STEARPĂ, sterpi, -e, adj. 1. (Despre pămînt, locuri, terenuri) Care nu rodește (suficient), neroditor, neproductiv, steril. Dar nu era nimeni în lung și-n lat decît vîntul peste stepa golașă și stearpă. DUMITRIU, P. F. 57. După ce coborîm prin sălbaticile poteci de lîngă Bursucărie, după ce prin rîpi sterpe privim deschizăturile viziunilor de viezuri, ieșim deodată la soare. SADOVEANU, O. VII 198. Și totuși furnica omenească se încăpățînează în lupta ei pentru trai, căutîndu-și hrana prin locurile aceste sterpe și secătuite. BART, S. M. 54. În grădina cu multe straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp... flori cu frunze galbene. EMINESCU, N. 28. ♦ (Despre epoci, ani agricoli) În care pămîntul n-a rodit; sărac. A fost anul sterp la toate. PANN, P. V. II 45. ♦ Fig. (Despre aspecte ale naturii, priveliști etc.) Fără viață, trist, dezolant. Peisajul... mi se pare sărăcăcios și sterp. SAHIA, U.R.S.S. 6. De pe zarea lustruită a creștetului pleșuv, ochiul luneca în văzduh ca de pe luciul sterp și gol al unei ape adormite. HOGAȘ, M. N. 32. 2. (Despre femelele animalelor, mai ales despre vaci și oi) Care nu fată (și care nu dă lapte). În grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă stearpă și veșnic flămîndă. REBREANU, I. 11. Cînd are vaca hrană, ea nu rămîne stearpă. SLAVICI, O. I 57. Să duc eu bivolițele acestea sterpe la taur. RETEGANUL, P. V 50. ◊ (În contexte care sugerează lucruri imposibile) Mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă, decît să te îndatorească o fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Mai degrabă de te-ai ruga la o vacă stearpă ți-ar da lapte, decît zgîrcitul vreun ban. ȘEZ. XII 65. ◊ (Substantivat) Sterpele și berbecii sînt aleși la o parte. EMINESCU, N. 142. 3. (Despre oameni) Care nu poate procrea; care n-are copii. În ziua aceea unele tătarce, tinere și sterpe, aprind pe furiș o făclie. SADOVEANU, O. L. 142. Temîndu-se ca nu cumva să rămîie... stearpă... căută toate chipurile... cum ar putea mai degrabă purcede grea. MARIAN, NA. 3. Să-mi faci să nască într-o noapte 50 de femei sterpe. ISPIRESCU, L. 325. ♦ (Despre căsătorie) Din care n-au rezultat copii. A fost odată un om tare nevoiaș... Pe lîngă toată sărăcia lui, i-au fost încă și căsătoria stearpă. SBIERA, P. 225. ♦ (Despre sîni) Fără lapte. Și pe pruncul tău, nepoțelul meu, L-apleacă țîță stearpă. SBIERA, P. 176. ◊ Fig. Din ochii sterpi o lacrimă să storc. CAZIMIR, L. U. 91. 4. (Despre plante sau flori) Care nu face roade sau semințe; închircit, uscat, degenerat. Doarme, ca într-un leagăn, pe un țol întins și atîrnat de ramurile a doi caiși sterpi. CAMIL PETRESCU, O. II 101. La stînga tărîmul se-nalță acoperit cu cîțiva rari copaci, mai mult frînți și uscați. Printre această stearpă pădure se zărește cerbul. ODOBESCU, S. III 59. 5. Fig. Care nu produce nimic, nu dă nici un rezultat, infructuos, zadarnic, fără succes, fără folos, fără conținut; steril (3). Suferința amintirilor e mai dulce. Prezentu-i trist și sterp. SADOVEANU, O. VIII 7. Era scris, se vede, ca hotărîrea noastră să rămîie stearpă. GALACTION, O. I 255. Duc o viață stearpă de azi pe mîine, cu speranța de a ajunge cît mai curînd la capătul cărării. GANE, N. III 127.

STÎRPI, stîrpesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la animale vătămătoare) A omorî (în număr mare); a extermina; (cu privire la plante dăunătoare) a scoate din rădăcină, a smulge cu rădăcini cu tot (pentru a face să dispară specia dintr-un loc) (v. extirpa). A stîrpi buruienile. ♦ (Cu privire la oameni) A distruge (în masă); a nimici, a extermina. Pe dușmanii țării să-i stîrpim cum omul Curăță de-omidă primăvara pomul. BENIUC, M. 151. ◊ (Rar, cu privire la un singur individ) Să mi-l cauți și, prinzîndu-l precum prinde plasa pești, Să mi-l strîngi și, de se poate, pe vecie să-l stîrpești. EFTIMIU, Î. 34. ◊ Refl. reciproc. Începură... neamurile a se scula unele asupra altora și a se stîrpi. SBIERA, P. 306. 2. Tranz. A desființa, a lichida, a nimici. Și aci trebuie... o mînă de fier, care să stîrpească specula. C. PETRESCU, C. V. 110. La rău a sta-mpotrivă... e chipul cel mai sigur De a-l stîrpi cu totul. NEGRUZZI, S. II 234. Nici unul din abuzurile pe cari legislatorii din 1851 voiseră a înlătura n-a putut fi stîrpit. KOGĂLNICEANU, S. A. 160. Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim. ALEXANDRESCU, M. 380. 3. Intranz. și refl. (Despre femelele animalelor, mai rar despre femei) A deveni sterp, steril; a avorta, a lepăda, a pierde. Femeia îngreunată care naște copii morți se zice... că a lepădat, a stîrpit. MARIAN, NA. 74. A poftit l-ardei prăjit Și, negustînd, s-a stîrpit. PANN, P. V. II 143. ◊ Tranz. fact. Boierule... mă bătuși pentru că nu te-am lăsat să-mi stîrpești iapa. VLAHUȚĂ, O. AL. II 56. ♦ (Despre animale) A înceta de a mai da lapte. Că de cînd ești pe la noi S-au scumpit brînza de oi, Și de cînd tu te-ai ivit Toate oile-au stîrpit. ALECSANDRI, P. P. 330.

CURĂȚENIE. Subst. Curățenie, puritate, prospețime (fig.), sterilitate (rar). Salubritate. Curățare, curățat, dereticare; măturare, măturat, măturătură; spălare, spălat, spălătură; curățenie generală. Purificare, purificat, primenire, primenit, primeneală. Aerisire, aeriseală, aeraj, ventilație, ventilare. Epurare, epurație, depurație. Dezinfectare, dezinfecție, sterilizare. Filtrare, filtraj (rar), strecurare, strecurat, decantare, decantație, limpezire, limpezeală, limpezit. Deparazitare, deratizare, despăduchere. Periere, periat. Igienă; igienă personală. Mătură, măturea (dim.), măturoi (augm.); perie, periuță (dim.); aspirator; mașină de spălat. Femeie de serviciu, îngrijitoare, menajeră; spălătoreasă; măturător; spălător; lustruitor, lustragiu; sterilizator. Curățătorie; spălătorie. Adj. Curat, curățel (dim.), imaculat, pur, purificat, proaspăt, prospețel (dim.); alb, strălucitor, nepătat, fără pete; ca roua; îngrijit, primenit, spălat, spălățel (fam.); filtrat, limpede, limpid (livr.), limpezit; strecurat; sterilizat, steril. Igienic; salubru. Curățitor, purificator; filtrant; lavabil, epurativ, depurativ, depurator. Vb. A curăța, a face curățenie, a face curat, a deretica, a face ordine, a face rinduială; a mătura, a da (a curăța) cu mătura, a rîni (reg.), a răcălui (reg.). A spăla, a la (pop.), a leșia (rar). A aerisi, a ventila. A da cu peria, a șterge de..., a da cu aspiratorul. A epura, a strecura, a filtra, a purifica. A deparazita; a deratiza; a dezinfecta; a steriliza; a despăduchea. A decanta, a limpezi, a clăti, a clâtări (reg.). V. spălare.

INUTILITATE. Subst. Inutilitate, futilitate (livr.), neutilitate, superfluitate (rar); nefolosință; nonvaloare; zădărnicie, deșertăciune, zadar (rar); surplus, prisos, plus, excedent, prisosință, prisoseală (pop.), prisosire (rar); redundanță; neeficiență, ineficacitate, sterilitate (fig.). Adj. Inutil, futil (livr.), superfluu, nefolositor, oțios (livr.), inutilizabil, neutilizabil, impracticabil, de neîntrebuințat, fără importanță, neimportant, neînsemnat, neglijabil, fără (nici un) rost; de prisos, în plus, prisositor (înv.), excedentar; redundant; ineficace, neeficient, neproductiv, infructuos, fără efect, steril (fig.), zadarnic, van (livr.), deșert (fig.); inoperant (rar). Lipsit de sens, absurd, fără finalitate. Stricat, uzat, perimat, părăginit, demodat, învechit, reformat, scos la reformă, scos din uz, bun de aruncat, rebutat; a cincea roată la căruță, bun de lapte ca iepurele, cruce lîngă biserică. Vb. A fi inutil, a fi nefolositor, a nu fi de (nici un) folos, a nu se utiliza, a nu servi la nimic, a fi inutilizabil, a nu sluji (la nimic), a nu ajuta (la nimic), a nu avea nici un rost, a fi fără folos, a fi fără sens, a fi fără noimă, a fi în plus, a exceda (livr.), a avea nevoie ca de a cincea roată la căruță; a nu produce, a nu aduce foloase, a nu rodi, a fi neproductiv; a nu se potrivi, a nu se nimeri, a fi inoportun; a fi bun de aruncat. A se învechi, a se perima, a se demoda, a ieși din modă, a deveni inutil, a cădea în desuetudine, a se părăgini. A face un lucru inutil, a căra apă la puț (la fîntînă), a căra apă cu ciurul, a căra apă în Dunăre, a căra lemne la pădure; a se bate cu morile de vînt, a căuta după ziua de ieri, a căura iepuri în biserică, a umbla după borta vîntului, a bate cu burete piron în perete, a aduce pămînt din vale în deal. Adv. (În mod) inutil (nefolositor); zadarnic, fără rost, fără folos, fără sens, fără noimă, în zadar, degeaba, în van, în deșert, în pustiu, de cîntecul cucului, de florile mărului. V. exagerare, lipsă de importanță, saturație.

ASEPTIC adj. dezinfectat, steril, sterilizat. (Pansament ~.)

ADENANDRA Willd., ADENANDRA, fam. Rutaceae. Gen originar din Africa de S, cca 28 specii, arbuști sau tufe aromate cu ramuri erecte. Frunze persistente, alterne, rar opuse, nedentate, glanduloase. Flori (5 sepale, 5 petale, 10 stamine, din care 5 sterile) în vîrful tulpinii.

Adiantum macrophyllum Sw. Specie cu frunze erecte, lungi pînă la 42 cm și late pînă la 17 cm, verzi-gălbui, marginea ușor rulată, simplu-penate, cu o foliolă mare în vîrf și pînă la 6 perechi de foliole, scurt-pețiolate, cu baza lată și vîrf ascuțit-dentat; cele sterile sînt mai înguste. Sorii sînt dispuși pe marginea frunzei. Pețioli lucioși, maronii- negricioși, lungi pînă la 42 cm. Seră caldă. A. pedatum L. Specie cu frunze lungi și late pînă la 32 cm, în formă de evantai, bifurcate la bază în 2 ramuri erecte și paralel-penate. Foliolele pectinate, cele de ordinul II alterne, ovate, lobate, cu pețiol scurt și sori pe lobi. Pețiol erect, lung pînă la 52 cm, negru-lucios. Plantă glabră, verde- deschis. Rezistă iarna afară, deci se poate cultiva în liber.

Adiantum reniforme L. Specie cu frunze întregi, rotund-reniforme, pieloase, verzi-negricioase, cele sterile slab-dentate, cele fertile poartă pe margini sori. Pețioli lungi pînă la 22 cm, în verticil. Rizom erect cu solzi.

AGATHOSMA Willd., AGATOSMA, fam. Rutaceae. Gen originar din Africa, cca 148 specii. Frunze delicate, fin-mirositoare. Florile (5 petale, 5 sepale, 10 stamine, dintre care 5 sterile) apar la unele specii primăvara, la altele vara, de culoare albă, violetă, roșie-deschis sau roșie-aprins, în capitule sau umbele terminale.

ANACYCLUS L. ANACICLUS, fam. Compositae. Gen originar din regiuni mediteraneene, cca 14 specii, ierburi anuale, bienale sau perene. Flori (caliciul emisferic sau lat-campanulat) sesile, dispuse pe un receptacul comun, grupate în calatidii, înconjurate de un involucru ale cărui foliole sînt dispuse în cîteva rînduri, radiale, albe, galbene sau roșii, femele sau unisexuate, fertile sau sterile, cele ale discului galbene, cilindrice, bisexuate. Frunze dublu- sau tripenate, alterne, fără stipele.

ANAPHALIS DC., ANAFALIS, fam. Compositae. Gen originar din zona continentală a emisferei nordice, cca 32 specii, erbacee, erecte, pîsloase. Frunze gri, alterne, întregi, cu sau fără pețiol. Flori sesile, așezate pe un receptacul comun, grupate în calatidii foarte mici, înconjurate de un involucru ale cărui foliole sînt pergamentoase, sidefate, dispuse în ciorchini umbelați, în vîrful ramurilor. Florile femele (corola filamentoasă) sînt fertile, așezate pe marginea capi- tulului, în mai multe rînduri. Fruct mic, oblong, cu papus aspru, subțire, așezat într-un singur rînd. Florile mascule (corolă cilindrică), bisexuate, dispuse în centrul capitalului, sterile, cu papusul puțin îngroșat spre vîrf.

Anemia phyllitidis (L.) Sw. Specie cu frunze fertile, lungi de cca 10 cm, cu un pețiol lung de 18-20 cm, cele sterile lungi de 28 cm, late de 15 cm, simplu-penate. Segmentele sînt așezate în 4-8 perechi.

Anemia tomentosa Sw. Specie cu frunze sterile, lungi pînă la 32 cm și late pînă la 15 cm, lung-pețiolate, dublu sau tripenate, cele fertile lungi de cca 13 cm. Segmentele sînt oblong-ovate, puțin pieloase. întreaga plantă este roșiatică, bogat-pubescentă.

Anogramma leptophylla (L.) Link (syn. Cymnogramme leptophila Desf.). Specie cu frunze sterile, scurt-pețiolate, slab-penate, cu segmente invers-ovate, cele fertile galbene-verzui, bi- sau tripenate.