ABOLLA s. f. Manta militară la romani. – Cuv. lat.

abolla s. f. manta militară la romani. (< lat. abola)

BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărancele. – Din tc. burnuz.

CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.

CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.

CAMERĂ, camere, s. f. I. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. ◊ Cameră mobilată = cameră care se închiriază cu mobila proprietarului. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: cameră obscură = a) încăpere neluminată în care se execută developarea, fixarea și alte operații fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau pe un clișeu) imaginea răsturnată a unui obiect; cameră de comandă = încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul și conducerea funcționării unei centrale sau stațiuni electrice; cameră frigorifică (sau refrigerentă) = încăpere izolată termic, în care se menține o temperatură mai joasă decât a mediului ambiant. 3. Spațiu în care se produce un proces tehnic; incintă care face parte integrantă dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezintă instrumentul însuși: cameră de combustie = spațiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere internă în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartușului = partea dinapoi a țevii armelor de foc, unde se introduce cartușul și unde se produce explozia pulberii; cameră de luat vederi = aparat cu ajutorul căruia se obțin imaginile succesive ale obiectelor în mișcare pe pelicula cinematografică; cameră de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o peliculă fotosensibilă în cinematografie; cameră de transpunere = aparat pentru înregistrarea optică a sunetelor pe film în cinematografie; cameră de televiziune sau cameră videocaptoare = aparat complex cu ajutorul căruia se realizează captarea imaginii și transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umflă cu aer și care se așază înăuntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înăuntrul anvelopei, care se umflă cu aer; p. ext. recipient cu pereți extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Cameră paleală sau camera mantalei = spațiu cuprins între pereții mantalei și corpul moluștei. III. (Urmat de determinări) Parte componentă a organului legislativ în unele țări. – Din it. camera, (pentru unele sensuri și) engl. camera, fr. caméra.

CAPOT³, capoate, s. n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.

CHIOSTEC², chiostecuri, s. n. (Înv.) 1. Piedică pusă la picioarele cailor. 2. Șiret la gulerul mantalei. [Pl. și: chiostece] – Din tc. köstek.

GHEBĂ, ghebe, s. f. Manta țărănească lungă, împodobită cu găitane. [Var.: gheb s. n., ghebea s. f.] – Din tc. kebe.

IMPERMEABIL, -Ă, impermeabili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu lasă să treacă prin el un fluid. 2. S. n. Manta, haină de ploaie confecționată dintr-un material impermeabil (1); fulgarin. [Pr.: -me-a-] – Din fr. imperméable, lat. impermeabilis.

IPINGEA, ipingele, s. f. Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane), care se purta în trecut. ♦ Material din care se confecționa haina descrisă mai sus. [Var.: (reg.) epingea s. f.] – Din tc. yapincak.

MANTA, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MANTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MANTELĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.^[1]

MĂNTĂLUȚĂ, măntăluțe, s. f. Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

SARICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte. [Pl. și: sarice] – Din lat. sarica (= serica).

FULGARIN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială.

PALIUM, paliumuri, s. n. (Zool.) Manta. – Din lat., fr. pallium.

FEREGEA, feregele, s. f. 1. Manta ori pelerină din stofă fină și subțire sau din mătase, purtată odinioară de boieri sau de soțiile lor peste îmbrăcămintea obișnuită. 2. Văl cu care femeile musulmane își acoperă fața. – Din tc. ferāce.

LAIBĂR, laibăre, s. n. 1. Haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă și largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.

EGUTOR, egutoare, s. n. Cilindru gol în interior, cu o manta de sită de metal, care presează banda de material pe sita plană a cutiilor aspiratoare la mașinile de fabricat hârtie, pentru a o stoarce de apă și pentru a o netezi. – Din fr. égouttoir.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

RANTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă care se poartă (mai ales de către călugări, preoți etc.) peste îmbrăcăminte, ca o manta. – Et. nec. Cf. ucr. rantuh.

SAGUM, sagumuri, s. n. Manta scurtă, prinsă pe umăr, pe care o purtau romanii și galii. – Din lat., fr. sagum.

CUBILOU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tablă căptușită cu cărămidă refractară, în care se încălzește metalul împreună cu combustibilul și cu materialele auxiliare, pentru a obține fuziunea metalului sau pentru topirea și turnarea lui în forme. – Din fr. cubilot.

CĂPENEAG s. v. manta.

IMPERMEABIL s. balon, balonzaid, fâș, fulgarin, manta, trenci, trencicot. (~ de ploaie.)

MANTA s. 1. (Transilv. și Ban.) căpeneag. (O manta țărănească.) 2. v. impermeabil. 3. (ANAT.) palium. (Manta la moluște.)

MANTA s. v. mantie.

MANTĂ s. v. mantie.

MANTIE s. 1. (înv.) manta, mantă, mantelă. (Purta o ~ largă.) 2. v. hlamidă.

PALIUM s. v. manta.

cabaniță (manta boierească) s. f., g.-d. art. cabaniței; pl. cabanițe

capot (halat, manta, învelitoare) s. n., pl. capoate

ghebă (manta) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

manta s. f., art. mantaua, g.-d. art. mantalei; pl. mantale

mantă s. f., g.-d. art. mantei; pl. mante

mantelă s. f., g.-d. art. mantelei; pl. mantele^[1]

BURCĂ ~ci f. 1) Manta bărbătească de postav, lungă și largă. 2) Cojoc lung și mițos, confecționat din piei de oaie cu lâna în afară; bundă. /<ucr. burka

BURNUZ ~uri n. 1) Manta de lână, cu glugă, purtată de arabi. 2) pop. Haină scurtă de obicei îmblănită, purtată, mai ales, de femeile de la țară; scurteică; cațaveică. /<turc. burnuz, fr. burnous

COLOANĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

GHEBĂ ~e f. înv. Manta lungă, confecționată din aba sau din șiac, purtată la țară. /<turc. kebe

MANTA ~le f. 1) Haină lungă și largă, confecționată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldățească. ◊ A-și găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feșteli ~ua cuiva a strica reputația cuiva. A-și întoarce ~ua după vânt a-și schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă și largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliș protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

RANTIE ~i f. Haină bărbătească lungă și largă, purtată, mai ales de clerici, peste îmbrăcăminte, ca o manta. [G.-D. rantiei] /Orig. nec.

SARICĂ ~ci f. Manta lungă și mițoasă, țesută din fire groase de lână și purtată, mai ales, de ciobani. [G.-D. saricii] /<lat. sarica

BURNUZ s.n. (Rar) Manta de lînă cu glugă, purtată de arabi. [Pl. -uri, var. burnus s.n. / < fr. burnous, cf. ar. burnus].

LACERNĂ s.f. Manta largă deschisă, pe care romanii o purtau peste togă și care se prindea cu o agrafă la gît. [< lat. lacerna, cf. fr. lacerne].

-MANT Element secund de compunere savantă cu semnificația „ghicitor”. [< it. -mante, cf. gr. mantis – ghicitor].

MANTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

PALEAL, -Ă adj. Referitor la mantaua moluștelor. ◊ Cavitate paleală = cavitate situată în manta, care conține organele respiratorii ale moluștelor. [Pron. -le-al. / < fr. palléal].

PALIATIV adj., s.n. 1. (Medicament) care ameliorează o boală sau îi înlătură temporar simptomele, fără a-i suprima cauza. 2. (Fig.) (Soluție) care aduce o rezolvare de moment, care rezolvă provizoriu o situație sau efectele ei. [Pron. -li-a-, var. paleativ adj., s.n. / < fr. palliatif, cf. lat. med. palliativus < pallium – manta].

PALIU¹ s.n. (Latinism) 1. Manta la vechii greci și la romani. 2. Bandă de lînă albă cu cruci negre, pe care papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale. 3. Răsfrîngere a tegumentului care căptușește cochilia gasteropodelor; manta (3). [Pron. -liu, var. palium s.n. / < lat. pallium, it. pallio].

PENULĂ s.f. (Liv.) Un fel de manta scurtă, fără mîneci. [< lat. paenula].

RENO s.n. (Ant.) Manta (germanică) făcută dintr-o piele de oaie. [Scris și rheno. / < lat. rheno].

COLOANĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament. ♦ formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise. ♦ rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. șir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime. ◊ coloana a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloană sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film. (<fr. colonne)

ABOLLA s.f. Manta militară la romani. [< lat. abolla].

alurghidă s.f. (înv.) manta de purpură

bobou, s.n. (reg.) manta țărănească groasă, din lână; suman gros.

cabat, cabaturi, s.n. (reg. înv.) capot, manta.

COLOANĂ s.f. 1. Stîlp de piatră, de marmură etc. de formă cilindrică, destinat să susțină o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloană vertebrală = șira spinării. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. Masă a unui fluid, care ia formă cilindrică atunci cînd este închisă într-un tub sau cînd țîșnește cu putere dintr-o conductă. 3. Secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise; conținutul acesteia. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Șir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținînd materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orînduit în șiruri paralele în adîncime. 7. (Cinem.) Coloană sonoră = ansamblul de sunete care însoțește imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].

caplama, caplamale, s.f. (înv.) 1. manta căptușită cu blană; șubă. 2. îmbucătura marginilor podelii sau tavanului.

căpeneag (chepeneag), căpeneaguri (chepeneaguri), s.n. (înv.) 1. haină lungă și largă cu glugă, care acoperea tot corpul; manta, ghebă, zeghe, suman, ipingea. 2. gluga mantalei. 3. fundul căciulii sau al pălăriei. 4. copăcel.

chepenel s.n. (înv.) manta mică, căpeneag (chepeneag) mic (v.).

contoman, contomane, s.n. (reg.) haină bărbătească purtată de țărani; șubă, manta îmblănită.

cracoviță, cracovițe, s.f. (reg.) manta țărănească; ghebă (ghibă).

imurluc, imurluce, s.n. (înv.) manta de postav de țară; dulamă de aba; ipingea, ghebă.

ipingea, ipingele, s.f. (înv.) 1. manta bărbătească făcută din dimie sau postav (cu glugă și împodobită cu găitane), care se purta în trecut; zeghe, imurluc, șubă, burcă, sarică, dulamă, suman, zăbun, bolou, căpeneag. 2. glugă (de pus peste haine). 3. stofă pentru mantale de ploaie. 4. pătură de pus sub șea.

FULGARIN s.n. Manta, pardesiu de ploaie; impermeabil. [Pl. -ne, -nuri. / nume comercial].

IMPERMEABIL, -Ă adj. Care nu permite trecerea unui fluid prin el. // s.n. Manta, haină de ploaie. [Pron. -me-a-. / < fr. imperméable].

MANTELĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

MANTA s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). [< fr. manteau].

polman s.n. (reg.) pulpana mantalei.

burnuz (-ze), s. n. – Manta de lînă cu glugă purtată de arabi. Tc. burnuz (Șeineanu, II, 64), păstrat în limba literară datorită întîlnirii cu fr. bournous.

caftan (caftane), s. n. – 1. Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă țesută cu fir galben, cu blană la mîneci și la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obișnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania și hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcții publice, astfel încît noțiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau funcție al cărei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Șal, broboadă pentru femei. – Mr. căftane. Tc. kaftan, din per. khaftîn (Roesler 595; Șeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcție); căftănie, s. f. (funcție, demnitate); caftangiu, s. m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.

sfirigea, sfirigele, s.f. (înv.) manta ori pelerină din stofă fină și subțire sau din mătase, purtată odinioară de boieri sau de soțiile lor peste îmbrăcămintea obișnuită; feregea.

capot (capoate), s. n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din același cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).

PONCHO s.n. invar. Manta care se poartă în America de Sud, făcută dintr-o pătură cu o deschizătură la mijloc prin care se bagă capul. [Pron. pon-cio. / < sp., fr. poncho].

tâmbar, tâmbare, s.n. (înv.) veșmânt, haină (femeiască), manta.

SAGUM s.n. Manta scurtă romană și galică, care se prindea pe umăr cu o broșă. [Pl. -muri. / < lat., fr. sagum].

clift (-turi), s. n. – (Arg.) Haină, manta. Germ. Kluft (Spitzer, BF, V, 184; M. L. Wagner, BF, X, 161). – Der. cliftat, adj. (elegant, bine îmbrăcat).

cotigă (cotigi), s. f. – 1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold. – Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigi < cot.

cracoviană (cracoviene), s. f. – Dans polonez la modă la începutul sec. XIX. – Var. crăcăuană. De la Cracovia, numele rom. pentru Krakow, oraș din Polonia; var., direct din numele polonez. De aceeași origine este cracoviță, s. f. (manta).

feregea (feregele), s. f. – (Înv.) Manta orientală din țesătură fină. – Mr. firige. Tc. ferece (Șeineanu, II, 169; Lokotsch 503; Ronzevalle 123), cf. ngr. φερετζέζ, bg. fereğe. Sec. XVI, înv.

ASTENOSFERĂ s. f. partea superioară a „mantalei” Pământului, din magmă vâscoasă, situată imediat sub litosferă. (< fr. asthénosphère)

BURNUZ s. n. manta de lână (albă sau neagră) cu glugă, la arabi. (< fr. burnous)

FULGARIN s. n. manta, pardesiu de ploaie; impermeabil. (n. com.)

IMPERMEABIL, -Ă I. adj. 1. (despre materiale, țesături) care nu permite trecerea prin el a unui fluid. 2. (fig.) neinfluențabil, insensibil; refractar, inaccesibil. II. s. n. manta, pardesiu de ploaie, dintr-un material impermeabil (I, 1); fulgarin. (< fr. imperméable)

LACERNĂ s. f. manta largă deschisă, pe care romanii o purtau peste togă și care se prindea cu o agrafă la gât. (< lat. lacerna)

-MANT, -MANȚIE elem. „prezicere, divinație”. (< it. -mante, cf. gr. mantis, manteia)

MANTA s. f. 1. haină lungă care se poartă peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioară a cintrului pe care se reazemă bolta în timpul execuției. 3. înveliș din tablă, material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 4. membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). 5. a doua geosferă a Pământului, sub scoarță. (< fr. manteau)

MANTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)

PALEAL, -Ă adj. referitor la paliu¹ (3). ♦ cavitate ~ă = cavitate în manta, care conține organele respiratorii ale moluștelor. (< fr. palléal)

PALIU¹ s. n. 1. mantie la vechii greci, dintr-o fâșie de stofă dreptunghiulară care se drapa în jurul corpului. 2. bandă de lână albă cu cruci negre, pe care papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale. 3. răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia gasteropodelor; manta (3). 4. cortexul cerebral (care acoperă creierul ca o manta). (< lat., fr. pallium)

PENULĂ s. f. (la romani) manta scurtă de voiaj, fără mâneci. (< lat. paenula)

RHENO s. n. (ant.) manta, la germani, dintr-o piele de oaie. (< lat. rheno)

SAGUM s. n. manta scurtă romană și galică care se prindea pe umăr cu o broșă. (< lat., fr. sagum)

ghebă (ghebe), s. f. – Manta țărănească de postav. – Var. cheb(e). Tc. kebe (Șeineanu, II, 102). Pare dublet de la gubă.

gubă (gube), s. f. – (Trans.) Suman. – Var. gub. Mag. guba (Cihac, II, 501; DAR). – Der. băbău (var. bobou, bubău), s. n. (Trans. și Munt., sarică; manta de lînă).

habaciu (habacii), s. n. – Manta. – Var. habagiu. Origine incertă. Pare a fi în legătură cu aba; după Scriban, din tc. heba „pulbere”, ipoteză neverosimilă. Sec. XVII, înv.

ipingea (ipingele), s. f. – Manta țărănească, avînd mîneci și glugă. – Var. (i)epingea, i(a)pîngea. Tc. yapunca „pătură de pus pe cal” (Cihac, II, 588; Șeineanu, II, 227; Roesler 593; Meyer 164; Lokotsch 934), cf. ngr. γιαπουνζές, alb. jopandže, bg., sb. japunğe. Este dublet al lui ibîncă (var. iebîncă), s. f. (pătură de pus pe șa).

leancă (lenci), s. f. – 1. Manta. – 2. Haină uzată. – 3. Femeie neglijentă. Rut. ljanka „haină de pînză de in”, din sl. lininŭ „de in” (Cihac, II, 167; Iordan, Dift., 78; DAR), cf. pol. lnjanka. Scriban derivă ultimul sens din numele de femeie (I)leana; cf. totuși, pentru evoluția semantică, buleandră, treanță, hanță, etc. Leancă, s. f. (urzitoare) pare să fie același cuvînt (sensul ar fi de „alergătoare” și expresia a umbla leanca „a hoinări”). Skok 71 și DAR pleacă de la sb. lijenka „prăjină de întins rufele spălate”; dar semantismul nu este convingător.

manta (mantale), s. f. – Mantie, mai ales pentru militari. Fr. manteau, printr-un intermediar puțin sigur, poate oriental, cf. ngr. μαντί (direct, precum carreau › cara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece cunoaștem și mai puțin drumul parcurs de car(e)a; din pol. manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic și fonetic; rut. mantá, adus de Scriban, ar putea proveni din rom.). E dubletul lui mantă, s. f. (mantou), din fr. mante, al lui mantel, s. n. (mantie de damă), din it. mantello, înv.; al lui mantou, s. n. (palton de damă), direct din fr. manteau; al lui mantilă, s. f. (înv., mantou; șal), din sp., prin intermediul fr. mantille; și al lui mantie, s. f. (mantou), din sl. manŭtija, sb., rus. mantija (Cihac, II, 186: Vasmer, Gr., 95; Conev 108). Toate aceste cuvinte duc la lat. med. mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326. Mantană, s. f. (fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio și ignorat de toate dicționarele, pare să aparțină aceleiași familii.

sarică (-ci), s. f. – Manta de lînă. – Mr. sar(i)că. Lat. sarĭca, în loc de serĭca (Densusianu, Hlr., 74; Pușcariu 1525; REW 7848), cf. calabr. sáraca, sárica, vb. fr. sarge, sp. sarga, ngr. σάριϰα (Rohlfs, EWUG, 1913; Rosetti, II, 66), alb. sarkë (Philippide, II, 654). Der. din doricul *σαριϰόν, în loc de σηριϰόν (Diculescu, Elementele, 422), nu pare probabilă. Din rom. provine mag. szárika (Candrea, Elemente, 403).

strai (-ie), s. f. – 1. Manta. – 2. Cuvertură. – 3. Haină, veșmînt. – 4. (Mold.) Laibăr, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „îmbrăcăminte”, din sl. sraka, sračica, probabil că cuvîntul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. străițe „hăinuță”, de unde prin regresiune, forma actuală. Mr. ar putea fi cuvînt diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrențe”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incertă. Cf. și triest., friul. straja „așternut de paie pentru turmă” pe care Serra, Dacor., IX, 192, îl derivă din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvînt sl. – Der. străios, adj. (înv., zdrențăros), care pare să indice aceeași sursă sl., bg. tranja.

cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite.

BATALOV, Aleksei Vladimirovici (n. 1928), actor și regizor rus de teatru și film. Joc interiorizat, de mare finețe, împletind dramatismul cu ironia („Neamul jurbinilor”, „Zboară cocorii ”, „Doamna cu cățelul”, „Nouă zile dintr-un an”). A regizat filmele „Mantaua”, „Jucătorul” ș.a.

BENIOFF 1. Hugo B. (1899-1968), geofizician american. Prof. univ. la Institutul Tehnic din California. A construit seismografe, un traductor de sunete subacvatice etc. A legat distribuția șocurilor secundare de dimensiunile faliei primare și a emis ipoteza că distribuția epicentrelor este o dovadă a originii oceanice a faliei. 2. Plan (zonă) B. = zonă din vecinătatea unei fose oceanice, sugerînd un gigant plan înclinat generat de afundarea litosferei oceanice sub o placă continentală, sau sub un arc insular, ajungînd pînă la 700 km adîncime în manta. Aici sînt localizate hipocentrele celor mai multe cutremure.

manta s. f., pl. mantale (mantăi)

mantale pron. pers. (glum.) mata, dumneata.

mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard.

conduct vulcanic, (engl. = neck) corp cilindroid de materie fierbinte care se deplasează spre supr. litosferei provenind din astenosferă sau mantaua profundă. C. are un traiect vertical, o tendință de pătrundere în baza litosferei și, probabil, o poziție fixă în manta. Străpungând litosfera, c. generează vulcanismul oceanic. Sin. plume (engl.). V. și zonă fierbinte.

litosferă, (engl.= față de conceptul clasic, în care l. cuprindea → crusta, în accepțiunea modernă, l. reprezintă geosfera de la periferia Terrei sau „coaja solidă” a Pământului, în care se diferențiază două pături separate prin discontinuitatea Moho: l. sup. sau crusta și l. inf. care include part. sup. (solidă) a mantalei sup. (→ str. B). Baza l. are o supr. foarte neregulată situându-se la adâncimea de 70 – 120 km, adică la supr. astenosferei. Constituția solidă a l. îi permite să reziste la stressurile de forfecare; l. suportă numai deformări elastice de anvergură, cu timp de relaxare foarte îndelungat, iar la stress reacționează casant. De aici concluzia că numai în l. pot avea loc cutremure de pământ. V. și Pământ.

Moho, discontinuitatea ∼, zona care marchează limita dintre → crustă și → manta, situându-se la 30-40 km sub continente și la 10-12 km sub oceane; este pusă în evidență de creșterea bruscă a vitezei undelor seismice, de la 6,6 km/s la cca 8 km/s. Variațiile de viteză se produc pe o anumită adâncime, ceea ce arată că d.M. nu este o supr., ci o zonă în care au loc schimbări de stare a materiei. Grosimea d.M. este de 0,1 km sub oceane, 0,5 km sub scuturi și de 1 km în zonele tectonice active. Temperatura în zona M. este estimată la 500-700°C sub continente și 150-200°C sub oceane. Sin. d. Mohorovičić. (V.M.)

CABLU¹ (< fr., engl.) s. n. 1. Element sau organ flexibil de susținere și de tracțiune, realizat prin cablare. ♦ C. fără fine = c. cu capetele legate astfel încît să formeze un circuit închis, folosit în transmisiuni, în transporturi cu elevatoare, cu benzi suspendate sau cu raclete etc. C. purtător = c. de susținere constituind elementul conducător în tracțiunea electrică feroviară. 2. Conductă electrică alcătuită dintr-unul sau din mai multe conductoare uni- sau multifilare izolate, acoperite cu material de umplutură și îmbrăcate într-o manta etanșă, acoperită (la c. armate) cu învelișuri metalice protectoare; sînt utilizate pentru transmisiunea energiei electromagnetice la frecvență industrială (c. electrice de energie), pentru transmisiunea semnalelor de telecomunicații (c. electrice de telecomunicații) etc. ♦ C. coaxial v. coaxial.

BURNUZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lînă cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurtă pe care o poartă țărancele. – (1) Fr. bornous, (2) tc. burnuz.

CABANIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Bg., sb. kabanica (< tc.).

CAFTAN, caftane, s. n. (Înv.) Manta albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și demnitarii. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. – Tc. kaftan.

CAPOT², capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă pînă la călcîie). 2. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – (1) Fr. capot, (2) tc. kapot.

PATMĂ, patme, s. f. Bentiță care strînge mantaua la spate.

rift s. n. (geol.) ◊ „Rifturile reprezintă marile rupturi ale scoarței, un fel de ferestre deschise în carapacea solidă a globului spre misterele mantalei superioare.” Cont. 10 II 78 p. 5 (din fr., engl. rift [valley]; PR 1959, BD 1970; LGG, DG; DN3)

alurghídă f., pl. zĭ și de (ngr. alurgida, vgr. -gís, -ídos). Sec. 18-19. Manta de purpură. – Și alorg-.

*1) cabană f., pl. e (sîrb. kában și gában, d. it. gabbáno, sp. gaban, fr. caban, manta de ploaĭe, chepeneag, care vine d. ar. perss. turc. kaba, haĭnă, ĭar acesta poate d. lat. cappa, chepeneag. V. cabaniță, chebe, chepeneag, capot). Vechĭ. Chepeneag. Sec. 19. (d. fr.). Un fel de paltonaș femeĭesc care se poartă și azĭ la țară.

cabániță f., pl. e (bg. kabánica, sîrb. kabànica [dim. d. kàban, mantie], de unde și turc. kapaniča și kabanyča. V. cabană 1. Vechĭ. Mantie blănită cu samur și ornată cu fir de aur și sponcĭ cu diamante pe care sultanu o dăruĭa domnilor româneștĭ împreună cu cuca, sangeacu, topuzu și sabia cînd le acorda tronu. (Această investitură a durat pînă la 1832, cînd cabanița a fost înlocuită cu hervaneaŭa). Manta boĭerească în general. Azĭ. Ban.(căbániță și căbăníță). Manta țărănească (zeghe, chebe, zăbun).

cacóm și (vechĭ) cacúm m. (turc. [d. ar.] kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale. V. și ermelin și mustelid.

biníș și (Mold.) beníș n. pl. urĭ (turc. biniš, beniš, călărie, cavalcadă). Vechĭ. Un fel de manta cu mînicile despicate pe care o purtaŭ la început boieriĭ și cucoanele la alaiurĭ și cavalcade, iar maĭ pe urmă haĭduciĭ și lăutariĭ.

*cápă f., pl. e (fr. cape, d. it. cappa, lat. cappa, manta cu glugă. V. capot. Cp. cu căcĭulă). Un fel de pelerină lungă pe care cocoanele o poartă în loc de palton și care se numea rotondă în sec. 19. Mar. A fi în capă, a naviga cu cît maĭ puține vele întinse din cauza furtuniĭ.

capót și capód n., pl. urĭ și oate, oade (turc. kapot și kapod, d. it. cappotto, manta cu glugă, manta militară, d. cappa, manta. V. capă, capelă 1, capișon, căput, cabană 1, scap. Cp. cu căcĭulă). Munt. Sec. 18-19. Manta boĭerească. Manta militară. Azĭ (capot, pl. oate, d. rus. kapót, din fr. capote). Rochie dintr’o singură bucată pe care femeile o poartă în casă (V. capoțel). – În Munt. vulg. capod (TMI, 2, 173).

*cazácă f., pl. e (fr. casaque, d. it. casacca, o haĭnă largă de purtat pin casă). Rar. Un fel de manta cu mînicĭ largĭ.

căcĭúlă f., pl. ĭ (mlat. casibula, chepeneag, manta cu glugă, de unde s’a făcut casibla, casiula, cășulă, ca sulă, fiulă din subula, fibula, ĭar de aci căcĭulă, ca cĭut, cĭutură, cĭoarice, cimpoĭ, cepeleag din ș-. Din var. casubula vine fr. chasuble și sp. casulla, patrahir. D. rom. vine ngr. kasúla, haĭnă grosolană, și în Epir katsúla, scufie; alb. kâšúlĭă, scufie, vsl. bg. rut. rus. koŭlĭa, sîrb. kóšulia, cămașă, rus. „blană scurtă, ie, bluză”; bg. kačúl, moț, kačúlka, glugă; ung. kacsulya. Cp. cu capot. V. Meyer, EWaS. și Bern. 1,586). Glugă (Hațeg). Cușmă, acoperemînt de blană p. a apăra capu de frig. Lucru care seamănă a căcĭulă (ca circumflexu). Prietin de căcĭulă, un om pe care nu-l cunoștĭ de cît din salut (din scosu căcĭuliĭ). Altă căcĭulă, altă afacere, altă socoteală. Un franc de căcĭulă, plătind cîte un franc de fie-care persoană. Cu musca pe căcĭulă, V. muscă. V. și chĭulaf și căiță.

căpút, n., pl. urĭ (ung. kaput. V. capot). Trans. Manta, pardesiŭ.

chébe (est) și ghebă (vest) f. (turc. kebe, kaba, pîslă, manta de pîslă; bg. kebe, ung. guba. V. cabană 1). Manta țărănească de șiac blănită (orĭ și neblănită) ornată de ordinar cu găitane. V. boboŭ și zeghe.

chepeneág n., pl. ege (ung. köpenyeg, turc. kepenék, de unde și bg. kepenĭeg și rut. [d. rom.] kepenĕag. V. cabană 1, caftan, capot). Véchĭ. O haĭnă de paradă strînsă pe corp. Azĭ. Trans. Munt. Manta de ploaĭe (cu glugă). După ploaĭe chepeneag, se zice cînd viĭ cu un lucru după ce nu maĭ este nevoĭe de el. – Și chipineag. În Trans. și căpeneag (d. ung.). V. ipingea, căcĭulă, felon, pelerină.

cĭoárcă f., pl. e saŭ cĭorcĭ (turc. čoka, pop. čoha, postav). Vechĭ. Manta albă țărănească.

burnúz n., pl. urĭ și e (tc. burnuz, d. ar. burnus; ngr. burnuzi, sîrb. burnus, sp. albornos, fr. burnous). Dobr. Manta bărbătească cu glugă. Mold. Scurteĭcă bărbătească de blană de oaĭe orĭ suman scurt blănit. Bas. Palton. Neol. Manta albă cu glugă, cum poartă Arabiĭ.

contomán n., pl. e (augm. d. contuș). Mold. Un fel de palton scurt blănit (nu suman, nicĭ manta) pe care-l poartă țăraniĭ maĭ bogațĭ.

*cóntuș n., pl. e (pol. kontusz, kuntusz, rut. kóntuš, kúntuš, ung. köntös, kantus, turc. bg. kontóš, poate d. vgr. [d. pers.] kándys, un fel de manta persică. V. cotoșman). Vechĭ. Un fel de manta boĭerească blănită. Azĭ. Mold. Un fel de manta pe care o poartă țăraniĭ bogațĭ. – În Mold. sud și cónteș (pînă pin sec. 19), un fel de malotea femeĭască purtată pe umerĭ și care avea niște mînicĭ lungĭ neîntrebuințate. – Și cóntoș, cóntăș (ca ratuș, -eș, -oș și ĭuruș, -eș). V. contoman, dulamă și cortel).

cortél n., pl. e și urĭ (dim. d. cort). Vest. Dulamă, ipîngea, manta cum purtaŭ grăniceriĭ pe la 1850 orĭ cum poartă azĭ țăraniĭ pe la Olt (albă, lungă, cu găitane). Est. Umbrelă. Trans. Găzduire, ospitalitate: ceru cortel peste noapte (Ret. 4, 52). Olt. Cortelu nopțiĭ, valu nopțiĭ. V. contuș.

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).

felón n., pl. oane (ngr. felóni, [vsl. felonŭ, rus. felónĭ], d. vgr. phelónion, phenóles și phainóles, manta, de unde vine și lat. paenula, chepeneag. V. pănură). Haĭna cea de mare ceremonie (lungă, fără mînicĭ și brodată cu aur) pe care preutu ortodox o poartă peste stihar. V. odăjdiĭ.

gĭubeá f., pl. ele (turc. [d. ar.] ğubbe, gĭubea. V. zăbun, șubă, jupă). Manta blănită lungă și largă pe care o purtaŭ peste anteriŭ vechiĭ tîrgovețĭ și boĭerĭ, ĭar azĭ numaĭ preuțiĭ.

LITOSFÉRĂ (< fr. {i}; {s} lito- + gr. sphaira „sferă”) s. f. Înveliș solid al globului terestru constituit din crustă și mantaua superioară, de grosime variabilă, între 70 km (sub oceane) și 150 km (sub continente). Datorită rigidității sale, undele seismice transversale se propagă cu viteză ridicată, astfel încât plăcile mobile din care este formată l. pot aluneca unele peste altele.

habacíŭ și -gíŭ n., pl. iurĭ și ie (turc. *hebaĭ, d. heba, colb, adică „manta de colb”. Cp. cu tuzluc). Est. Vechĭ. Un fel de mantie. Azĭ. Rar, Iron. Haĭnă lungă și prea largă, rantie: îmbrăcată’n habaciŭ, moartă beată de rachiŭ. – Fals habácĭ (Șăin. Infl. Or.).

háĭnă f., pl. e (sîrb. háljina, haĭnă, la pl. „straĭe, așternut”, halja, surtuc, bg. halína, haĭnă lungă, d. turc. [d. pers.] haly, kali, covor. Cp. cu straĭ și țol). Veșmînt, straĭ (maĭ ales surtuc, palton, manta, suman, maĭ rar vorbind de pantalonĭ). Pl. Veșmintele (în general): mi s’aŭ furat niște haĭne. A vinde la „haĭne vechĭ”, a vinde negustorilor ambulanțĭ care strigă „haĭne vechĭ”.

MANTA (sec. 16), boier din Țara Românească. Mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. A înfrânt pe tătari la Șerpătești (ian. 1595) și a cucerit Brăila (mart. 1595) de la turci.

* dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus).

*impermeábil, -ă adj. (in- și permeabil). Pin care nu poate trece apa: galoșiĭ îs impermeabilĭ. S. n., pl. e. Manta impermeabilă.

imurlúc n., pl. e (d. ĭamurluc). Vest. Un fel de manta țărănească de aba cu glugă. – Vechĭ irmuluc și iarmuc. V. cortel.

ipingeá și ipîngeá f., pl. ele (turc. ĭapynga, -ğak, ĭapunğa, ĭapyk și ĭapuk, d. ĭapmak, a acoperi; ngr. gĭapuntzés, bg. ĭapunğak, sîrb. japunğa, rus. ĭapančá). Vechĭ. Vest. Manta de ploaĭe (de obiceĭ, de postav roș) fără mînicĭ și c’o pelerină scurtă, cum purtaŭ surugiiĭ. Azĭ. Cergă de acoperit calu saŭ și de pus ca așternut supt șa. – Și ĭepingea, ĭepîngea, ĭapîngea, ĭebîncă și ibîncă (pl. ĭ) În Cov. obinceá, pl. ele. V. chepeneag, ĭamurluc, teltie, șabracă, plocadă, tuzluc, dulamă, cortel.

dulámă f., pl. e și ămĭ (turc. dolomá, manta de ceremonie a ĭenicerilor; ngr. dolomás, sîrb. doloma, rus. pol. dolman. Cp. cu lat. dalmatica [vestis], manta cu mînecĭ lungĭ. V. dolman). Vechĭ. Un fel de redingotă de ceremonie, une-orĭ de catifea. Maĭ pe urmă, un fel de manta lungă pe care o purtaŭ negustoriĭ, preuțiĭ și lăutariĭ. Azĭ. Olt. Un fel de pardesiŭ țărănesc lung de dimie albă ornat cu ceaprazurĭ și găitane negre. V. contuș, ipingea.

GOGOL, Nikolai Vasilievici (1809-1852), scriitor rus. Unul dintre creatorii prozei realiste ruse, a avut o puternică influență asupra scriitorilor sec. 19. Evocări, pe un fundal de legendă, pline de viață și de culoare ale satului și peisajului ucrainean („Serile în cătunul de lângă Dikanka”) sau, în formulă romantică alte trecutului eroic („Taras Bulba”). Proză satirică exploatând fantasticul psihologic („Jurnalul unui nebun”, „Nasul”), drama omului umil („Mantaua”). Comedia „Revizorul”, satiră virulentă a moravurilor birocratice, se impune prin verva dialogului și forța tipologică. În capodopera sa, romanul „Suflete moarte”, folosind satira și umorul, realizează o frescă necruțătoare a societății ruse contemporane lui. Corespondență.

libadeá și le- f., pl. ele (turc. pers. lebade, lubbade, manta de ploaĭe). Sec. 18-19. Un fel de anteriŭ boĭeresc care se purta pe supt gĭubea. Maĭ pe urmă, manta de dimie pe care o purtaŭ tîrgovețiĭ (Șăin. și Ĭorga, Negoț. 186). V. fermeneá, imurluc.

DISCONTINUITÁTE (< fr.) s. f. Lipsă de continuitate.; intermitență. ♦ (GEOL.) Suprafață din interiorul Pământului evidențiată prin variațiile bruște ale vitezei și modului de propagare a undelor seismice longitudinale și transversale. Principalele discontinuități sunt (după numele celor care le-au stabilit): Conrad (între pătura de granit și cea de bazalt), Mohorovicić (între scoarța terestră și manta, la adâncimea de 35-60 km sub continente și de 6-10 km sub oceane), Gutenberg-Wichert (separă mantaua de nucleu, la adâncimea de 2.900 km și absoarbe undele seismice transversale), Lehman (separă nucleul extern de de nucleul intern al Pământului, la adâncimea de 5.120 km). ♦ (MAT., FIZ.) Variație bruscă, în salturi, a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta fără parcurgerea valorilor intermediare. ◊ D. de speța întâia (a unei funcții într-un punct) = d. la care, în punctul considerat, limitele laterale ale funcției există și sunt diferite. ◊ D. de speța a doua = d., la care, în punctul considerat, cel puțin una dintre cele două limite laterale nu există.

lup m. (lat. lŭpus, lup, vgr. lýkos, scr. vrĭka-s, vsl. vlŭkŭ, got. vulf-s, germ. wolf; [it. lupo], sic. lupu, pv. lop, fr. loup, cat. llob, sp. pg. lobo). Un animal sălbatic care seamănă foarte mult cu cînele (numaĭ că e maĭ mare) și care atacă maĭ ales turmele de oĭ. Blană de lup: manta blănită cu lup. Un bir plătit cu blănĭ de lup (?): scutește de iliș, sulgiŭ, unt și lup (Xen. 3, 193). Lupu vrăbiilor, sfrancĭoc. Lup de mare (fr. loup de mer), 1. un fel de focă, 2. marinar bătrîn. A mînca ca lupu, a mînca cu mare lăcomie. A urla cu lupiĭ, a te afla într’o societate de răĭ și a face de nevoĭe ca eĭ. A scăpa ca din gura lupuluĭ, a scăpa dintr’un mare pericul. A trăi ca lupu’n pădure, a trăi la largu tăŭ, fericit, Prov. Lupu păru-șĭ schimbă, da năravu ba. V. nărav.

maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele, ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă.

mantá f., pl. ale, fals ăĭ (rut. mantá, pol. manta, mantelă femeĭască, mantel, manta; rus. sîrb. mántija, vsl. manŭtija, germ. mantel, ngr. manti, manta; it. manto, mantello, mantiglia, pv. manta, mantell, fr. mante, manteau, mantille, sp. pg. manto, manta, sp. mantilla, pg. mantilha, d. mlat. mantum, mantellus, cl. mantélum, șervet, văl, mantéle, prosop [de orig. gal. orĭ sp.], de unde vine și ngr. mantili, basma). O haĭnă care se poartă pe deasupra tuturor celor-lalte cînd e frig saŭ ploŭă. (O poartă de ordinar soldațiĭ și ofițeriĭ și țăraniĭ maĭ bogațĭ, ĭar civiliĭ poartă palton, și țăraniĭ ceĭ-lalțĭ suman. Ĭa are înapoĭ la șale o gaĭcă, care o ține strînsă și încrețită). A-țĭ găsi mantaŭa, a-țĭ căpăta beleaŭa (după întîmplarea unuĭa care găsise o manta, și altu pretindea să-ĭ dea și luĭ o bucată din ĭa). Manta de vreme rea, persoană care sufere în locu tăŭ cînd e nevoĭe. V. chepeneag.

mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă pictoriĭ pe artiștĭ).

mantél n., pl. e, mantélă și mantílă f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din aceĭașĭ răd. cu manta). Măntăluță de damă.

măntălúță f., pl. e. Manta mică.

*mencicóv n., pl. oave (d. numele propriŭ Mencicov). Un fel de palton cu gaĭcă la spate (ca mantalele), la modă pe la 1890.

odăjdiĭ f. pl. (vechĭ și odejdiĭ, d. vsl. odežda, manta, odĭeti-odĭeždon, a acoperi, îmbrăca, d. dieti, a face, a pune; odežda, patrahir. V. ogheal și nădăĭesc). Veșminte, haĭnele preuțeștĭ de ceremonie cînd se oficiază.

*paliéz v. tr. (fr. pallier, d. lat. palliare, a acoperi, a ascunde, d. pallium, manta. V. păĭoară). Atenuez o boală fără s’o vindec, alin pe puțin timp; laudanu paliază oare-care durerĭ. Fig. Atenuez cu vorba: a palia un defect.

*paltón n., pl. oane (rus. pol. palion, d. fr. paletot, din paltoc, care vine d. ol. paltrok, haĭnă de călătorie, palster, toĭag; rok e germ. rock. V. rochie. Cp. cu bandon). O haĭnă bărbătească și femeĭască pe care orășeniĭ o poartă ĭarna peste toate cele-lalte. (Diferă de manta pin lipsa gaĭciĭ și fiind-că, în general, nu e croită pe talie). V. pardesiŭ, contoman, suman.

păĭoáră (oa dift.) f., pl. e (lat. palliola, pl. [considerat ca f. sing.], d. palliolum, dim. d. pallium, manta, gĭulgĭ, macat. V. paliez). Est. Nord. Văl, hobot.

pănură f., pl. ĭ (lat. páenula, manta de călătorie, chepeneag, ca și suman, care înseamnă și „un fel de postav”. V. telon. Cp. cu pătură). Ban. Trans. Mold. Postav grosolan din care se fac sumane, pantalonĭ, lăvicere ș. a. V. aba.

*pelerínă f., pl. e (fr. pèlerine, f. d. pèlerin, pelerin). Manta fără mînicĭ care se aruncă pe spate ca un șal și pe care o poartă femeile, ofițeriĭ, birjariĭ, țăraniĭ Italienĭ și Francejĭ și multă altă lume. – Pînă pe la 1890 pelerina, în România, era un guler prelungit purtat de cocoane și se numea talmă. Ĭa acoperea mînile pînă la coate, dar încet-încet s’a lungit pînă la genunchĭ și chear maĭ mult. Uzu eĭ s’a răspîndit din ce în ce și o poartă azĭ și bărbațiĭ, maĭ ales ofițeriĭ. Pentru ploaĭe, pelerina se face din pînză impermeabilă saŭ dintr’un fel de mușama. Pelerina țăranuluĭ Român e cojocu, sărica și tohoarca. V. chepeneag, cortel, imurluc, ipingea, limuzină.

*péplu n., pl. urĭ (vgr. péplon). La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ, manta femeĭască fără mînecĭ prinsă pe umăr cu o sponcă.

NONO, Luigi (1924-1990), compozitor italian. Interes deosebit pentru vocea umană. Respingând elitismul, a încercat să-și impună muzica în spații neobișnuite pentru noțiunea de concert-spectacol. A folosit sistemul serial într-o manieră proprie; a scris o serie de piese de mare anvergură. Lucrări electroacustice, baletul „Mantaua roșie”, cantata „Cântec întrerupt”, opera „Intolleranza”, lucrări instrumentale („Epitaf pentru Garcia Lorca”, „Victoria de la Guernica”).

PALLIUM (cuv. lat.) s. n. 1. Mantie necroită, din stofă de lână de obicei albă, de formă dreptunghiulară; purtată inițial în Grecia (unde va deveni îmbrăcămintea specifică filozofilor) și apoi în Roman antică (îndeosebi în timpul lui Adrian). 2. Piesă vestimentară țesută din lână albă, de forma unei fâșii înguste, decorată cu cruci negre, purtată în jurul gâtului de arhiepiscopii catolici, de cardinali și de papă. 3. Mantie regească. 4. (ZOOL.) Manta (4).

postáv n., pl. urĭ (vsl. postavŭ, prăjină de care se atîrnă firele de țesut orĭ de tors, pînză, căptușeală, d. postaviti, a așeza; sîrb. postav, postav, sîrb. bg. postava, rus. postav, pînză; pol. postaw, postav, postawa, urzeală; ung. posztó. V. postavă, postată, postelnic, pri-stav). Stofă de lînă groasă și compactă din care se fac paltoane, mantale, uniforme ș. a. V. suman.

pulpánă f., pl. e (fr. pourpoint, un fel de ilic de modă veche, supt infl. luĭ pulpă). Poală, partea de jos a uneĭ haĭne fîlfîitoare (manta, palton, redingotă).

căpeneag, (căpenegaș, chepeneag), s.n. – 1. Manta, pelerină: „Din pânza de pă obraz, / Și-o făcut căpenegaș” (Papahagi 1925: 250). 2. Haină boierească de paradă; căput domnesc (Bârlea 1924). – Din magh. köpönyeg „manta” (Bud 1908).

căput, -e, s.n. – Haină scurtă, veston țărănesc; laibăr. – Din it. capotto „palton, manta”, magh. kabát.

mondir, -e, s.n. – (mil.) Manta soldățească: „Peste-o lună și mai bine / Pune-or mondiru pe mine” (Memoria 2004-bis: 1307). – Fr. monture > germ. Montur > rus. mundir (DER).

*rond, -ă adj. (fr. rond, lat. rotundus, rotund). Rătund, vorbind de un fel de litere scrise c’o peniță cu botu lat (Barb.). S. f., pl. e. Notă întreagă care valorează cît doŭă note albe (Barb.). S. n., pl. urĭ (fr. rond-point). Rătunzitură, pĭață rătundă într’o grădină mare saŭ pe o șosea plantată (Munt. Pop. ront). Un fel de manta femeĭască lungă fără mînicĭ (ca o pelerină) care a fost la modă pe la 1880, numită și rotondă (Munt. Pop. ront). Gardă de noapte, caraulă (rus. rund): a fi de rond. Oameniĭ care compun caraula: trece rondu.

*rotóndă f., pl. e (fr. rotonde). Edificiŭ rătund. Un fel de manta femeĭască fără mînicĭ care a fost la modă pe la 1880, numită acum capă. V. rond.

1) saĭá f., pl. ĭele (turc. saĭa; ngr. saĭá; sagĭa și ságinon, un fel de pînză groasă; vsl. sagŭ, sac, it. saja, saio; pv. saga, saia, fr. saie, sayon, manta; mlat. sagia, saia, d. lat. saga și sagum [cuv. galic], manta militară; vgr. ságos). Munt. Un fel de manta țărănească: c’o saĭa sumeasă’n brîŭ (P.P.). Cov. Un fel de stofă rară de bumbac care se afla în negoț pe la 1870 (Cp. și cu saĭa 2).

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele.

șúbă f., pl. e (sîrb. rut. rus. šúba, șubă, blană, pol. szuba, ung. suba, d. mgerm. schûbe, rochie de ceremonie, bav. schauben, manta bărbătească de ceremonie. Tot de aicĭ: gĭubea, jupă, zăbun). Manta mare blănită (de ex. de șezut în trăsură pe mare ger). Ban. Suman.

ILIE (sec. 9 î. Hr.), profet evreu. Adversar al cultului lui Baal, introdus de regele Ahab. Potrivit „Vechiului Testament”, a făcut multe minuni și s-a înălțat la cer într-un car de foc, lăsând ucenicului său Elisei mantaua sa. Prăznuit la 20 iulie.

tîmbár n., pl. e (ngr. tambári [scris tamp-], d. it. tabarro, manta). Vechĭ. Veșmînt. Cămașă. Un fel de manta femeĭască (Iorga, Negoț. 166).

*tógă f., pl. e și ĭ (lat. toga). Un fel de manta de lînă care era haĭna națională și de ceremonie a Romanilor. Haĭna pe care în unele țărĭ o poartă judecătoriĭ și avocațiĭ în ședință și profesoriĭ universitarĭ la examenele studenților orĭ la solemnitățĭ (robă).

țucál n., pl. e (ngr. tsukáli, oală, d. turc. čukal, manta, învălitoare, platoșă, oală). Cumar, vas pentru nevoile nopțiĭ (Eŭf. „vas de noapte”)

umărár și -erár n., pl. e (după lat. humĕrale, un fel de manta militară. V. umeral. Cp. cu epolet). Vechĭ (Dos.). Un fel de pelerină (V. omofor). Azĭ. Cuĭer portativ (o scîndurică atîrnată orizontal pe care se întinde un surtuc ș. a.).

manta s. f., art. mantaua, g.-d. art. mantalei; pl. mantale, art. mantalele

mantă (înv.) s. f., g.-d. art. mantei; pl. mante

mantelă (înv.) s. f., g.-d. art. mantelei; pl. mantele

vipíscă (Mold.) și vipúșcă (Munt.) f., pl. ștĭ, și Munt. Mold. sud) șcĭ (rus. výpusk). Fîșie de postav colorat la marginea uneĭ tunicĭ, uneĭ mantale de uniformă orĭ la cusutura externă la pantalonĭ. V. lampas.

KOZINȚEV [kozíntsev], Grigori Mihailovici (1905-1973), regizor rus. Autor, împreună cu Leonid Trauberg, al unor filme de avangardă, urmărind inovarea limbajului artistic în cinematografie („Mantaua”, „Noul Babilon”, trilogia despre Maxim: „Tinerețea lui Maxim”, „Reîntoarcerea lui Maxim”, „Maxim la Vîborg”). A ecranizat piesele „Don Quijote”, „Hamlet”, „Regele Lear”.

ghebă (manta) s. f., g.-d. art. ghebei; pl. ghebe

abólla s.f. (milit.) Manta militară la romani, confecționată din lînă groasă, mantaua filosofului. • /<lat. abolla, -ae.

scap și scăp, a scăpá v. tr. (lat. * ex-cappare, d. cappa, manta cu glugă, adică, „a ĭeși din manta, a scăpa”; it. scappare, pv. sp. pg. scapar, fr. échapper. D. rom. vine rut. skapaty. V. capelă). Liberez, salvez, mîntuĭesc, zmulg din pericul; șĭ-a scăpat copiiĭ din incendiŭ, l-a scăpat de (saŭ de la) moarte, l-a scăpat de boală și de sărăcie. Nu pot să maĭ țin, țin răŭ în cît îmĭ cade din mînă saŭ fuge: a scăpa paharu, calu, hoțu, (fig.) vorba. Perd, nu apuc: a scăpa trenu, hoțu, ocaziunea. V intr. Rămîn neatins (nevătămat), nu-s lovit de pericul: a scăpa de moarte, de faliment, de amendă, de războĭ, de boală (fie că m’a apucat războĭu saŭ boala, fie că numaĭ m’a amenințat). Mă liberez din, mă desfac de, fug, evadez: a scăpa de datoriĭ, de grijĭ, din războĭ, din închisoare, din grajd, din lanțurĭ, de supt pază. Uĭt, nu pot prinde cu memoria (după fr.): o vorbă, un nume care îmĭ scapă. V. refl. Mă desfac, mă liberez: m’am scăpat de grijĭ, ni pot să mă scap de acest cerșitor. Cad (cînd mă țin agățat): m’am scăpat, dar n’am căzut răŭ. Nu-mĭ maĭ pot ținea (urina): copilu s’a scăpat în pat. A scăpa teafăr, a rămînea nevătămat. A scăpa ușor saŭ ĭeftin, a ĭeși cu puțină pagubă dintr’un pericul. A scăpa cu fața curată, a ĭeși necompromis dintr’o afacere. A scăpa din vedere, a trece cu vederea, a omite, a uĭta. Trans. Bucov. Nu-mĭ scapă a, n’am gust să.

scoárță f., pl. e (lat. scórtea, manta de pele, fem. d. scórteus „de pele”, rudă cu cortex, córticis, scoarță, coajă; it. scorza, pv. cat. escorza, fr. écorce). Coajă, învălișu trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor. Învălișu de hîrtie saŭ de carton saŭ de lemn al uneĭ cărțĭ: a ceti o carte din scoarță’n scoarță (a o ceti toată. V. doască, tartaj). Velință, învălitoare de pat de lînă țesută ca și covoru național. Covor național, adică țesut, nu tuns. (Pl. în est și scorțurĭ, felurĭ de țoale). Loĭtră făcută din scîndurĭ saŭ din împletitură (leasă). A se face scoarță, a se îngroșa ca scoarța: haĭnele i se făcuse scoarță de apă înghețată, (fig.) acestuĭ nerușinat i s’a făcut obrazu scoarță. Soră de scoarță, soră vitregă (Cr.).

cardinal m. 1. fiecare din cei 70 prelați cari compun colegiul sacrii sau consiliul pontifical și cari votează alegerea papilor; 2. pasăre din America de N. cu frumoase pene roșii. ║ n. eșarpă de culoare roșie (la judecători): manta cu cardinal pe umărul stâng.

cabană f. haină de d’asupra a preoților (în locul vechii giubele), a portăreilor și a soldaților. [Cf. fr. caban, manta cu glugă].

burnus n. 1. manta mare de lână cu glugă (cum poartă Arabii): Arabii înveliți în burnusuri albe AL.; 2. haină mare cu glugă (în Dobrogea); 3. scurteica țărancelor (din Basarabia). [Turc. BURNUZ].

capot n. 1. od. manta boierească: tată-meu își pune capotul cel roșu și încalecă calul GHICA; 2. în special, manta militară: călăreții turci purtând niște capoate de felendreș OD.; 3. un fel de scurteică (cf. capoțel). [Turc. KAPOT (din it. capotto, manta de ploaie)].

cazacă f. manta de drum cu mâneci lungi (= fr. cașaque4).

dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie).

chepeneag n. 1. odinioară, haină boierească de paradă, strânsă pe trup: chepeneag de catifea roșie cu ceaprazuri și cu bumbi de aur OD.; 2. azi, mantă de pânză groasă cu glugă, asemenea ghebei: după ploaie chepeneag PANN. [Turc. KEPENEK (de unde și ung. köpenyeg; v. căpeneag)].

fald n. Mold. falt: la pieptu-i manta neagră ’n falduri și-o adună EM. [Rut. FALD (v. falt)].