Avar ≠ cheltuitor, darnic, galant, galantom, generos, mărinimos, risipitor, prodig

Calic ≠ galant

Calic ≠ darnic, galantom, culant, galant, generos, mărinimos, teafăr, întreg

Cărpănos ≠ darnic, galant, galantom, generos, prodig

Galant ≠ avar, calic, cărpănos, vulgar, zgârcit

Vulgar ≠ delicat, elegant, fin, galant, grațios, manierat, nobil, politicos, rafinat, select

Zgârcit ≠ darnic, galant, galantom

AMOROS adj. galant, sentimental. (Aventură, intrigă ~oasă.)

CORTEZ adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

CURTENITOR adj. amabil, atent, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (Bărbat ~ cu femeile.)

DARNIC adj. culant, generos, mărinimos, (livr.) munificent, (rar) galant, (înv.) dăruitor, filotim, magnanim, marinim, (fam.) galanton, (fig.) larg. (Un om ~.)

GALANT adj. 1. v. curtenitor. 2. v. amoros.

GALANT adj. v. culant, darnic, generos, mărinimos.

LEVENT adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

LIBOVNIC adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

SENTIMENTAL adj. 1. afectiv. (O viață ~ bogată.) 2. amoros, galant. (Aventură, intrigă ~.) 3. liric. (Vorbea pe un ton ~.) 4. languros, (rar) sentimentalist, (fig. peior.) dulceag, siropos. (Declarații ~.)

galant adj. m., pl. galanți; f. sg. galantă, pl. galante

levent (galant) adj. m., pl. levenți; f. sg. leventă, pl. levente

CILIBIU ~e (~i) înv. (despre persoane) Care manifestă politețe; galant; politicos. /<turc. çelebi

CURTENITOR² ~oare (~ori, ~oare) Care este amabil, atent, galant (față de femei). /a curteni + suf. ~tor

GALANT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre bărbați sau despre manifestările lor) Care vădește galanterie; caracterizat prin atitudine atentă și curtenitoare față de femei. 2) Care ține de relațiile amoroase; propriu relațiilor de dragoste. Aventură ~tă. Poezie ~tă. 3) Care manifestă politețe; cu bun-simț și serviabil; amabil; gentil; politicos. 4) Care este mereu dispus să ajute material pe alții, în mod dezinteresat; generos; mărinimos; darnic; galanton. /<fr. galant

GALANTOM ~oamă (~omi, ~oame) și substantival (despre persoane) Care este mereu dispus să ajute material pe alții, în mod dezinteresat; generos; darnic; galant; mărinimos. [Var. galanton] /<fr. galant homme

GENEROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre oameni) Care este predispus să ajute pe alții în mod dezinteresat; darnic; mărinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește înalte calități morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizează prin fertilitate sporită; care dă recoltă bogată; mănos; roditor. /<fr. généreux, lat. generosus

GENTIL ~ă (~i, ~e) Care manifestă politețe; cu bun-simț și serviabil; binecrescut; amabil; politicos; galant. /<fr. gentil, lat. gentilis

MADRIGAL ~e n. 1) Poezie lirică de proporții reduse care exprimă sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). 2) Compoziție muzicală polifonică, de natură lirică, executată, de regulă, fără acompaniament instrumental. /<fr. madrigal

POLITICOS ~oasă (~oși, ~oase) Care manifestă politețe; cu bun-simț și serviabil; binecrescut; amabil; gentil; galant. /<ngr. politikós

CONCHETĂ s.f. (Franțuzism) Cucerire (mai ales galantă). [< fr. conquête].

GALANT, -Ă adj. 1. Curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) delicat; plăcut. ◊ Literatură galantă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă. 2. Darnic, mărinimos. 3. (Muz.) Stil galant = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian înclinat spre efecte facile, promovat în sec. XVIII. [< fr. galant, it. galante].

GALANTOM, -OAMĂ adj. (Fam.) Darnic, generos. [Var. galanton, -oană adj. / cf. fr. galant homme, it. galantuomo].

GANIMEDE s.m. (Liv.) 1. Tînăr galant cu înclinații perverse. 2. Chelner, paharnic. [< Ganimede – personaj mitologic, paharnic al zeilor în Olimp].

MARIVODAJ s.n. (Franțuzism) Limbaj galant, subtil; amabilitate artificială. [< fr. marivaudage, cf. Marivaux, scriitor francez].

haidoș (haitoș), haidoșă, haidoși, haidoșe, (reg.) 1. chipeș, voinic, zdravăn. 2. cochet, galant.

MADRIGAL s.n. 1. Poezie scurtă care cuprinde elogii galante la adresa unei femei. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală, cu caracter liric. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. madrigal, it. madrigale].

GALANT, -Ă adj. 1. curtenitor, politicos cu femeile; (p. ext.) manierat, delicat, amabil. ♦ literatură ~ă = literatură care cultivă cu precădere intriga amoroasă; aventură ~ă = aventură amoroasă. 2. darnic, generos, mărinimos. 3. stil ~ = stilul liber al muzicii pentru clavecin sau pian, înclinat spre efecte facile. (< fr. galant, it. galante)

GALANTERIE s. f. 1. atitudine galantă față de femei. ◊ compliment (adresat unei femei). 2. mărunțișuri, mici obiecte de podoabă, de îmbrăcăminte (nasturi, cravate, mănuși) spre vânzare într-un magazin; magazinul însuși. (< fr. galanterie)

GALANTOM, -OAMĂ /GALANTON, -OANĂ adj. (fam.) darnic, generos. (după fr. galant homme)

GANIMEDE s. m. (fam.) 1. tânăr galant cu înclinații perverse. 2. chelner, paharnic. (cf. Ganimede)

MADRIGAL s. n. 1. poezie lirică scurtă de natură galantă, care face elogiul unei femei. 2. scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter idilic și foarte delicat. (< fr. madrigal, it. madrigale)

MARIVODAJ s. n. limbaj galant, subtil; amabilitate preți-oasă. (< fr. marivaudage)

galant (galanți), adj. – Curtenitor, politicos, amabil. – Mr. galantu. Fr. galant; în mr., din it. galante, cf. ngr. γαλάντος. – Der. galanterie (var. înv. gălăndărie), s. f. (curtoazie; cadou), din fr. galanterie; galantar, s. n. (vitrină de magazin); galantom (var. galanton), s. m. (galant, politicos, darnic), din fr. galant homme; galantomie (var. galantonie), s. f. (dărnicie). Galantom a intrat în rom. și din it. galantuomo, ven. galantomo, de unde și mr. galantom, ngr. γαλαντόμος.

BOUCHER [bușé], François [1703-1770], pictor și desenator francez. Reprezentant al rococoului. Tablouri mitologice și pastorale, scene galante și de vînătoare („Cuibul”). Cartoane pentru tapiserii. Ilustrația la comediile lui Molière.

BRANTÔME, Pierre de Bourdeille, senior de (c. 1540-1614), scriitor francez. Autor al unei „Vieți ale oamenilor vestiți și ale marilor căpitani străini și francezi”, precum și al „Vieților doamnelor galante”.

madrigal s.n. Inițial formă muzicală preclasică, madrigalul se fixează în literatură ca specie a liricii galante; poem cu număr redus de versuri.

forlana (cuv. it. < slovenul furlan, „locuitor din Friaul”), dans* italian de origine probabil slovenă foarte popular în Veneția sec. 18 (și întâlnit încă și astăzi în Toscana). Jucat de cel mult două perechi, era în măsură* de 6/4 sau 6/8, asemănător atât taranttelei* cât și kolo*-ului sârbesc. În creațiile unor Couperin, Telemann, Campra și J.S. Bach este mai apropiat de gigă*. Campra (L’Europe galante, 1697) o introduce în opera* fr., fiind întâlnită și la Rameau și La Barre.

CASANOVA DE SEINGALT [sẽgált], Giovanni Giacomo (1725-1798), aventurier venețian. Celebru prin peripețiile sale galante, evocate în memorii („Povestea vieții mele”).

menuet. Potrivit etimologiei curente, m. ar fi derivat de la fr. menu „mărunt” (pas menus, pași mărunți); după M. Brenet, derivă din fr. mener, „a purta”; m. a fost, la origine, un dans* pop., socotit o varietate de branle* à mener (sec. 16), probabil din provincia Poitou. Devine dans de curte în timpul lui Ludovic al XIV-lea, datorită lui Lully (1653); se răspândește cu repeziciune și voga sa va domina mult timp celelalte dansuri de curte. Inițial un dans solistic, apoi dansat de cupluri dispuse în șir, caracteristica principală a m. ca dans rafinat, o constituie grația și eleganța cu care se execută pașii mărunți și figurile galante. ♦ Din punct de vedere muzical, m. constă din două secțiuni de câte 4 sau 8 măsuri*, în măsură de 3/4, fiecare secțiune repetându-se. În muzica preclasică și clasică, această strutură era considerată ca fiind perfect adaptată naturii noastre; în sec. 18 constituia baza predării compoziției (2). În muzica de teatru (operă*, operă-balet – Lully, Rameau, Händel), m. avea un tempo (2) lent și un caracter grav. A pătruns apoi și în suita* instr. de dansuri (Couperin, Kuhnau, J.S. Bach, Purcell, Händel), unde apare și dublat (un m. în major*, celălalt în minor*), dispunere ce devine mai târziu m. + trio (3). Prin intermediul uverturii napolitane în trei părți (Scarlatti), m. pătrunde apoi în simfonie*, unde Stamitz îi conferă de la început locul celei de a treia părți. La Haydn, m. capătă o stilizare specific simf. trecând și in sonatele* de formă clasică, în care i se dă un tempo din ce in ce mai rapid; aceasta, plus elementele de grotesc care se înfiltrează în muzica m. o dată cu Haydn, generează tranformarea m. în scherzo*-ul beethovenian (Beethoven indică însă, prin tempo di mimuetto, și un tempo mai lent). În simf. mozartiene apare atât schema cvadripartită, cu m., cât și cea tripartită, fără m. Forma clasică a m. este ternară: A (expoziție; tema*, cu repetiție, scurtă dezvoltare*, revenirea temei, cu repetiție), B (cu aceeași schemă ca a expoziției), A (reexpoziția primei părți, fără repetiții, cu o coda* facultativă). În unele lucrări mai ample apare un al doilea trio (m. trio I – m. trio II – m.).

operă 1. Gen (I, 1) muzical destinat reprezentării scenice, având la bază un libret* pe care sunt construite momentele (numerele*) muzicale: uvertură*, interludii* orchestrale, arii*, duete*, terțete*, cvartete*, cvintete*, sextete* vocale, coruri*, recitative*, balete* (toate acompaniate de orchestră*). În afara elementului literar (libretul) și muzical, între componentele o. intră decorul (scenografia), costumele și toate elementele teatrale menite a realiza vizual spectacolul. În acest sens, o. este un spectacol sincretic în care se cântă tot timpul. Dealtfel, apariția, dezvoltarea și reformele petrecute de-a lungul sec. în genul o. se leagă de acest deziderat al spectacolului total, realizat prin sincretismul* artelor. Apariția o. se leagă de Renașterea* it. Artiștii, poeții, filosofii acestei epoci descoperiseră frumusețea și perfecțiunea artei Greciei antice și își găseau în aceasta modele de urmat. Nici muzicienii nu s-au lăsat mai prejos. În 1600, la Florența, în cadrul Cameratei florentine*, Jacopo Peri împreună cu poetul Rinuccini compun lucrarea Euridice, vrând să reconstituie tragedia* antică. Spectacolul realizat cu mai multe personaje cântând textul, acomp. de o mică orch. și desfășurându-se într-un cadru scenic organizat avea să devină actul de naștere al acestui nou gen muzical. Încă de la început, necesitatea ca textul literar să fie inteligibil impune căutarea unei formule vocale care oscilează între vorbire și cântec. Totodată polifonia*, stăpână acum, începe să cedeze în fața melodiei acompaniate [v. monodie (2)]. Prima o. care corespunde ideii de spectacol muzical, prin dramatismul recitativelor*, inspirația melodică, folosirea cu ingeniozitate a resurselor orch., corului și baletului este Orfeu (1607) de Monteverdi. Tot Monteverdi compune Încoronarea Popeei (1643) pusă în scenă la Veneția, unde se deschide în 1673 primul teatru de o., apoi acestea se înmulțesc, iar stilul o. venețiene se răspândește în toată Italia, S Germaniei și Franța. Dar muzica este supusă din ce în ce mai mult unor texte ridicole, iar punerile în scenă, fastuoase și prețioase, înăbușe acțiunea și prospețimea muzicii. Cesti, Cavalli la Veneția și G. Caccini, L. Rossi, Stefano Landi la Roma sunt compozitorii cunoscuți ai genului în prima jumătate a sec. 17. O. fr. începe o dată cu creația compozitorului Jean-Baptiste Lully, creatorul stilului fr. al genului, în care baletului avea să-i fie rezervat un loc aparte. El a creat comediile-balet foarte gustate la curtea lui Ludovic al XIV-lea: Amorul doctor, Domnul de Pourceaugnac (după Molière), o. Psyché, Prințesa d’Elite, Armida, Acis și Galatea. Primind influențe it. și fr., o. engl. înscrie în sec. 17 un nume care-și domină contemporanii, Henry Purcell (1658-1695), din a cărui creație menționăm o. Dido și Aeneas (1689). Sec. 18, prin impunerea sistemului temperat* și a teoretizării legilor armoniei (III), evidențiază și mai mult independența liniei melodice. Jean-Philippe Rameau, succesorul lui Lully la Versailles, îmbogățește orch. cu sonorități armonice noi și îi conferă un rol principal în acțiunea dramatică. Hippolyte și Aricie (1733), Indiile galante, Castor și Polux, Dardanus etc. sunt ex. concludente, însă convenționalul personajelor, costumelor și acțiunii cu subiecte mitologice începea să obosească publicul. În Italia deja apăruse un gen nou al o.: opera-buffa* (it. „comică”), ale cărei origini se găsesc în intermediile (v. intermezzo (I)) operelor seria (serioase). Foarte muzicale, pline de fantezie și umor, aceste o.-bufe exercitau o justificată forță de atracție asupra publicului. Reprezentarea la Paris (1752) a o. La serva padrona de Pergolesi a dat naștere unei ciocniri de opinii numită querelle des Bouffons („cearta bufonilor”), în care se înfruntau partizanii o. fr. tradiționale cu cei ai o. it. înnoitoare. Polemica a fost terminată abia supă apariția genului o.-comice fr. (opéra-comique), întâi prin piesa cu muzică Ghicitorul satului de J.J. Rousseau și apoi a lucrării Les Traqueurs (Hăitașii) de Dauvergne. Astfel francezii aveau câștig de cauză, iar compozitorii ca Monsigny, Philidor, Grétry îmbogățeau repertoriul o.-comice. Facilitatea începe de această dată să amenințe creația de o. Acum se ivește un nou creator, Christoph Wilibald Gluck, care renunță la artificialitatea stilului it., în care aria* de bravură aproape că ieșea din cadrul dramatic al lucrării, dar nu se îndreaptă nici către solemnitatea greoaie a stilului lui Rameau. Gluck caută expresia simplă, sinceră, accentul dramatic natural, profund, în declamația* muzicală, evocând sentimente nobile. Orfeu (1762), Alcesta (1766), Ifigenia in Aulida (1774) sunt o. care îi consacră numele. Cu Ifigenia in Taurida, Gluck câștigă întrecerea în fața compozitorului it. Piccini și totodată a publicului fr., punând capăt unui alt conflict ivit la o. fr., între partizanii stilului it. (picciniști) și cei ai noului stil abordat de Gluck (gluckiniști). Cei care aveau însă soarta o. în mână erau cântăreții, pentru care se scriau o. și ariile, și care își permiteau în continuare să intervină în compoziții, improvizau tirade de exbiții tehnice vocale, aplaudate de public. În Germania, genul o. comice de origine pop. se numea Singspiel*. După Hiller, W.A. Mozart este cel care îmbogățește genul o. germ. cu Singspieluri: Răpirea din serai (1781) și Flautul fermecat (1791), o feerie de o extraordinară fantezie, noblețe, veselie și grandoare. Geniul mozartian reușește o sinteză a genurilor comic și serios în opera Don Giovanni (1787) pe care o denumește „dramma giocoso”. Începutul sec. 19 este dominat de creațiile de o. ale lui G. Rossini (Bărbierul din Sevilla, Wilhelm Tell) și Meyerbeer (Hughenoții, Africana ș.a.). în Franța. În Italia, Donizzeti (Lucia di Lamermoor, Favorita, Elixirul dragostei), Bellini (Norma) precum și Verdi (Rigoletto, Traviata, Trubadurul, Aida, Othello, Falstaff ș.a.) continuă tradiția bel-canto*-ului printr-o melodicitate de mare inspirație și sensibilitate. Romantismul* care se manifestă în acest sec. culminează în creația de o. a lui Richard Wagner. Influențat de o. lui Carl Maria von Weber, inspirată din tradițiile pop. germ. (Freischütz), Wagner își propune realizarea spectacolului de o. total, sincretismul artelor. Wagner vrea să realizeze un spectacol grandios și fantastic, o îmbinare perfectă a tuturor artelor într-o simbolică proprie legendelor și miturilor popoarelor nordice. Înnoirile operate de Wagner sunt atât în domeniul vocal (melodia infinită) cât și al amploarei aparatului orch., al dramatismului acțiunii sprijinite pe liniile leitmotivelor* și pe întregul complex literar și scenic cu care muzica conlucrează în spectacolul o. wagneriene. Operele sale, începând cu Olandezul zburător, Tannhäuser, Lohengrin, Tristan și Isolda, Inelul Nibelungului și terminând cu Parsifal, urmează reguli proprii de desfășurare dramatică în care limbajul, cântul gestul contribuie la expresia umană pură, muzica, simfonismul orch. nefiind doar simplu comentator ci participant activ în desfășurarea dramei. Pentru că o. sale necesitau o punere în scenă deosebită, Wagner reușește să ridice la Bayreuth un teatru de o. dotat cu aparatura scenică necesară și urmând planurilor arhitectonice pe care el însuși le-a proiectat pentru o audiție perfectă. Cu o. lui Wagner se împlinește o altă mare reformă în domeniul muzicii și spectacolului de o. O pleiadă de compozitori întregesc tabloul o. în sec. 19: J. Massanet cu o. Manon, Werther, Thaïs, apoi G. Bizet cu Pescuitorii de perle, Carmen, Richard Strauss cu Salomé, Elecktra etc. Din școlile naționale se remarcă numele compozitorilor M.I. Glinka, A.P. Borodin, M.P. Musorgski, P.I. Ceaikovski în Rusia și B. Smetana în Cehia etc. Sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 aduce noi curente în creația de o. C. Debussy compune Pélléas și Mélisande, o replică fr. la „Tristanul” wagnerian. După 1900, Parisul continuă să se mențină în atenția spectatorului de o. cu lucrări moderne, experimentale: Les Choéphores de D. Milhaud, baletele Parade și Relache de E. Satie, Nunta, Oedipus-Rex de Stravinski etc. Apariția curentului expresionist* și introducerea sistemului dodecafonic* impune și o. de tip expresionist*: Erwartung (1909) de Schönberg, Wozzek și Lulu de A. Berg. O. românească se consideră a fi apărut odată cu o. Petru Rareș (1889) de Eduard Caudella, care este și primul compozitor de gen în România. Sec. 20 reprezintă conturarea și dezvoltarea muzicii românești în general și implicit a muzicii de o. După o serie de o. inspirate din literatura străină, compozitorii români se îndreaptă spre o. de tip național și, urmărindu-l pe Caudella, scriu o. inspirate din viața și muzica poporului, abordând creații literare din dramaturgia autohtonă. Sabin Drăgoi realizează prima o. românească realistă inspirată din viața țăranului român: Năpasta (1926), iar Paul Constantinescu prima o. realist-comică – O noapte furtunoasă (1933). O. românească de adânci rezonanțe universale este datorată lui George Enescu (1881-1955) – Oedip (1915-1932). O grandioasă frescă a istoriei românești o realizează Gheorghe Dumitrescu în ciclul o. sale (Orfeu, Decebal, Vlad Țepeș, Ioan Vodă cel Cumplit, Răscoala, Fata cu garoafe etc.). Problematica o. contemporane și-a găsit o inspirată ilustrare în o. Hamlet (1969), Jertfirea Iphigeniei (1968) de Pascal Bentoiu, Orestia II (1974-1977) de Aurel Stroe, Iona (1972-1976) de A. Vieru ș.a. 2. Teatru în care se reprezintă spectacolele de o. și balet. 3. Lucrare muzicală (v. opus.)

CLAIR [cler], René (pseud. lui René Chomette) (1898-1981), cineast francez. Maestru al comediei satirice și al evocării lirice de epocă („Milionarul”, „A noastră-i libertatea”, „Frumusețea diavolului”, „Marile manevre”, „Porte des Lilas”, coproducția franco-română „Serbările galante”).

ROCOCÓ (< fr.) adj. Stil ~ = (și subst.) stil în arta europeană a sec. 18, urmând barocului și precedând stilul neoclasic. Renunțând la ordinele clasice, arhitectura rupe cu tradiția într-o nouă concepție, conform căreia formele diferă de funcție, iar relația dintre interior și exterior nu este obligatorie. Decorația arhitecturală de interior și mobilier capătă o deosebită importanță, odată cu artele minore în general, r. adoptând o ornamentație excesivă cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeități mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stâncile, scoicile). În pictură și sculptură domină subiectele galante, frivole, idila bucolică. Arta r. manifestă o preferință pentru culorile deschise și strălucitoare, pentru liniile ușoare și răsucite, compoziția asimetrică, pitoresc și rafinament. R. a predominat în Franța în prima jumătate a sec. 18, cunoscând câteva faze de dezvoltare (stilurile regență, rocaille, Pompadour) și s-a răspândit și în restul Europei. ♦ P. ext. Demodat și puțin ridicol.

LANCRET [lãkré], Nicolas (1690-1743), pictor, desenator și gravor francez. Scene galante, aspecte din lumea teatrului și din viața cotidiană într-un stil elegant, rafinat, plin de culoare și grație („Lecția de muzică”, „Balansoarul”, „Cele patru anotimpuri” – simbolizând etapele vieții), influențate de Watteau; ilustrație de carte.

fércheș, -ă adj. (ung. felékes, a. î., infl. de ferchezuĭesc 2). Fam. Elegant, cochet, curățel, spălățel, sclivisit, bine îmbrăcat: un tînăr fercheș. Galant, galantom, gentil, amabil. Adv. În mod fercheș: s’a purtat fercheș. V. levent, zarif.

MADRIGÁL (< fr.) s. n. 1. Specie a genului liric, de proporții reduse, cu conținut idilic sau galant, cultivată încă din sec. 14 în Italia (Petrarca); s-a răspândit în sec. 16-18 în Franța (C. Marot, B. de Fontenelle) și în alte țări europene. Cu timpul, a dobândit inflexiuni didactice și satirice. 2. Cântec cu caracter pastoral, devenit în Evul Mediu cântec pe două sau trei voci cu refren, iar în sec. 16 compoziție muzicală polifonică pentru cor a cappella scrisă pe text laic. Reprezentanți de seamă: G.P. Palestrina și F. Landino.

*galánt, -ă adj. (fr. galant. V. gală). Politicos și amabil, maĭ ales față de femeĭ. Îmbrăcat luxos, elegant. Adv. În mod galant: a te purta galant.

*galantóm, -oámă s. și adj. (it. galantuomo, d. galante, galant, și uomo, om). Darnic, care cumpără fără să neguțeze mult. – Pop. -ón, -oánă.

*gálă f., pl. e (fr. gala, d. it. gala. În vfr. era gale, veselie, și galer, a se veseli, de unde vine galant, galant, poate d. germ. wallen, a clocoti). Mare sărbare însoțită de ceva oficial. Haĭne de gală, de ceremonie. Ospăț de gală, ospăț strălucit la care oaspețiĭ îs în haĭne de ceremonie.

FRAGONARD [fragonár], Jean-Honoré (1732-1806), pictor, desenator și gravor francez. Elev al lui F. Boucher. Scene galante și familiale pline de grație și de accente lirice („Sărbătoare la Saint-Cloud”, „Jurământul de dragoste”, „Sărutul pe furate”, „Cămașa”).

GUADELUPA (GUADELOUPE [guadelúp]), grup de insule în Arh. Antilelor Mici (M. Caraibilor); 1,7 mii km²; 400 mii loc. (1992). Ins. pr.: Grande-Terre, Basse-Terre și Marie-Galante. Centrul ad-tiv: Basse-Terre. Oraș pr.: Pointe-à-Pitre. Relief vulcanic și calcaros. Alt. max.: 1.467 m (vulcanul Grande Soufrière). Climă tropicală umedă. Trestie de zahăr (10.000 ha din supr. cultivată, 1990), arbori de cafea și cacao, citrice. vanilie, ananas, manioc, batate. Creșterea animalelor. Fabrici de zahăr (30 mii t, 1990) și rom. Descoperită de Columb în 1493, G. a fost colonizată de francezi (1635); ocupată în mai multe rânduri de Anglia, a revenit Franței în 1816. Din 1946, devine departament de peste mări al Franței.

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr’un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom, generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș.

*madrigál n., pl. e și urĭ (fr. madrigal, it. madrigale, d. sp. madrigal, derivat d. madrugoda, auroră). Scurtă poezie delicată saŭ galantă adresată uneĭ femeĭ.

INSULELE DE SUB VÂNT 1. Leeward Island sau Islas de Sotavento, lanț de insule în partea de E a Mării Caraibilor, în N Antilelor Mici, dispuse sub forma unui arc de cerc, între insulele Virgine în NV și ins. Dominica (inclusiv) în SSE. Numite astfel de spanioli datorită poziției lor la adăpostul vânturilor predominante dinspre NE. Ins. pr.: Anguila, Antigua, Barbuda, Saint, Kitts, Nevis, Saint Christopher, Montserrat, Basse-Terre, Marie Galante, Dominica ș.a. 2. Leeward Islands sau Îles sous le Vent, grup de insule vulcanice și coraligene în partea de S a Oc. Pacific, în V Insulelor Societății. Cuprinde ins. Bora-Bora, Huahiné, Maupiti, Raïatea, Tahaa; 474 km². 3. Lanț de insulițe vulcanice și coraligene, de stânci și bancuri de nisip, nelocuite, situat în partea centrală a Oc. Pacific, la 2.011 km VNV de ins. Hawaii (de care aparțin din 1959). Ins. pr.: Nihoa, Necker, Gardner, Pinnacles, Laysan, Lisianski, Pearl, Hermes, Kure (sau ins. Ocean).

levent¹ (galant, viteaz) (înv.) adj. m., pl. levenți

galant adj. m., pl. galanți; f. galantă, pl. galante

RAMEAU [ramó], Jean-Philippe (1683-1764), compozitor, teoretician și organist francez. Figură proeminentă alături de François Couperin, a muzicii franceze din sec. 18. Tragedii lirice („Hippolyte și Aricia”, „Pygmalion”, „Castor și Pollux”), opera balet „Indiile galante”, balete („Anacreon”), piese pentru clavecin, trio-uri. Teoretician al armoniei clasice („Tratat de armonie”).

ROMÁN¹ (< fr.) s. n. (LIT.) 1. (În Ev. med.) Operă narativă în proză sau versuri, scrisă într-o limbă romanică (ex. „Roman de la Rose”, „Roman de la Renart”). 2. Specie a genului epic, care cuprinde o acțiune de o relativă amploare și complexitate, desfășurată de-a lungul unei anumite perioade, care angajează, de obicei, mai multe personaje și care presupune un anumit grad de adâncime a observației sociale și a analizei psihologice. Specific mai ales literaturilor moderne, r. există ca manifestare epică, nu întotdeauna distinctă, încă din Antic. (Petronius, Apuleius, Longos, Heliodor) și Ev. med. (sub forma r. cavalerești, eroice, galante, pastorale, scrise în spirit aristocratic). În perioada Renașterii, r. cunoaște primele sale concretizări moderne, ca viziune și modalitate, o sferă de cuprindere tematică și tipologică mai largă, prin Rabelais, Cervantes, proza picarescă. În epocile următoare, în funcție de schimbările sociale care au loc, de îmbogățirea continuă a ariei de cunoaștere, de dezvoltarea generală a științei și filozofiei, a literaturii și artei înseși, ca și prin contribuțiile unor scriitori deosebit de originali, r. se diversifică atât sub raportul problemelor abordate, cât și sub acela al mijloacelor de expresie, devenind, progresiv (începând mai cu seamă din sec. 19), una dintre speciile cele mai reprezentative și mai cultivate, exprimând gustul și mentalitatea momentului istoric respectiv și tinzând să contureze tablouri sugestive ale epocii. Prin W. Scott, Dickens, Thackeray (în Anglia), Goethe (în Germania), Manzoni, Verga (în Italia), Stendhal, Balzac, Flaubert, Zola (în Franța), Dostoievski, Tolstoi (în Rusia) ș.a., r. își demonstrează exemplar viabilitatea și adaptabilitatea. Cunoscând numeroase modalități și devenit, prin aceasta, un gen „proteic”, el atinge ulterior o largă dezvoltare în toate literaturile lumii, impunând atenției, și în sec. 20, câteva nume de prestigiu universal: A. France, R. Rolland, M. Proust (în Franța), J. Galsworthy, J. Joyce (în Anglia), Th. Mann, H. Mann, R. Musil (în Germania), S. Undset, K. Hamsun, S. Lagerlöf (în țările scandinave), Dreiser, Hemingway, Faulkner, Steinbeck, Dos Passos, Caldwell (S.U.A.), Gorki, Șolohov, Leonov (în Rusia) ș.a. Potrivit temelor tratate, viziunii estetice, modalității curentului artistic în care se integrează există r. romantic (V. Hugo), realist (Flaubert), naturalist (Zola), suprarealist (R. Queneau), filozofic (Voltaire), sentimental (G. Sand), umoristic și de moravuri (Dickens), exotic (Bernardin de Saint-Pierre), psihologic (Dostoevski), istoric (Scott), de aventuri (Dumas), pedagogic (Rousseau), fantastic (Gautier), terifiant (H. Walpole), pastoral (Montemayor), picaresc (M. Alemán), epistolar (Laclos), pamfletar (Swift), bildungsroman (Goethe), epopeic (Tolstoi), de analiză (Proust), ciclic (R. Martin du Gard), fluviu (Rolland), foileton (Sue), pentru copii (Mark Twain), polițist (Doyle), științifico-fantastic (Wells), existențialist (Camus), „noul roman” (Robbe-Grillet), al tinerilor furioși (J. Osborne) etc. În literatura română, cea dintâi încercare de r. tipărit aparține lui M. Kogălniceanu („Tainele inimei”, fragment, 1850). Urmează o etapă de de căutări, în care se remarcă D. Bolintineanu, cu „Manoil” (1855) și „Elena” (1862), și mai ales N. Filimon, cu „Ciocoii vechi și noi” (1865). Ulterior specia e tot mai des cultivată, pentru ca în veacul 20 să cunoască o înflorire deosebită. Printre reprezewntanții ei se numără D. Zamfirescu, I. Slavici, M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Călinescu, I.M. Sadoveanu, M. Eliade, M. Blecher, M. Preda, E. Barbu, Petru Dumitriu, N. Breban, M. Nedelciu ș.a.

ROSETTI, Radu Dumitru (1874-1964, n. București), scriitor român. Versuri, de factură sentimentalistă, galantă sau larg umanitaristă („Din inimă”, „Sincere”, „Duioase”, „Valuri”; „Poezii” ș.a.), schițe inspirate din viața tribunalelor și barourilor („Din sala pașilor pierduți”), note de călătorie („Din largul lumii”, „Dincolo de hotare”, „Din Egipt” ș.a.). S-a afirmat mai ales ca virtuoz al epigramei („Epigrame”, 1894). A scris și piese de teatru.

galant a. 1. politicos și grațios; 2. care caută să placă femeilor: cu privirile-i galante EM.; 3. luxos îmbrăcat, elegant. ║ m. persoană galantă.

galanton a. și m. darnic: nici prea econom, nici prea galanton PANN (= fr. galant homme).

haitoș a. cochet, galant: o femeie haitoșă. [Dela haită, prostituată].

madrigal n. poezie ce conține, în câteva versuri, o cugetare ingenioasă și galantă.

MADRIGAL, madrigale, s. n. 1. Poezie lirică scurtă cu conținut idilic sau galant. 2. Scurtă compoziție muzicală vocală cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI. [Pl. și: madrigaluri] – Din fr. madrigal.

AGREA, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, a primi cu plăcere, a simpatiza. Era înfățișat ca un marinar simpatic, amabil, galant, care trebuia să fie agreat de public. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 6/1. ♦ (În limbajul diplomatic, mai ales la diateza pasivă) A da consimțămîntul, a accepta. Miniștrii plenipotențiari trebuie să fie agreați de guvernul statului unde urmează să-și exercite plenipotența. – Pronunțat: -gre-a.

DECLAMA, declam, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare și cu tonul și gesturile adecvate o bucată literară, mai ales în versuri. V. recita. Te-ai pomenit pe urmă rostind... [versurile] tare, cu gesturile tînărului care le declamase. PAS, Z. I 319. Declamai, galant și glumind, versul antic, închinat Venerei. IBRĂILEANU, A. 160. ◊ Absol. Rozele nu învață la conservator arta de a declama. CAMIL PETRESCU, T. II 18. ♦ A vorbi cu ton declamator, retoric. Se făcea cerc în jurul lui la cafenea, de cîte ori începea să declame, apărînd pe Stamati. BART, E. 266.

FANTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. AL. I 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet.

GALANT, -Ă, galanți, -te, adj. 1. (Despre bărbați) Curtenitor, manierat, politicos față de femei. Galant însă ca totdeauna, tînărul director a dat brațul veteranei. ANGHEL, PR. 121. Scene... cu cavaleri galanți, cu vînători. ODOBESCU, S. III 136. Pe vremea aceea nu era lucru lesne de a fi galant și nu fiecine îndrăznea a face curte. GHICA, S. 41. ◊ (Adverbial) O, rămîn cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina! făcu Miron, galant. REBREANU, R. I 258. 2. (Despre gesturi, atitudini, vorbe, versuri etc.). Plăcut, seducător, cuceritor. Evantia... era în compania galantă a tînărului secretar. BART, E. 85. Să-mi scrii spre pedeapsă, chiar acum, pe albumul meu, versuri galante. HOGAȘ, M. N. 34. Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162. ◊ Aventură (sau intrigă) galantă = aventură de dragoste. Dacă nu mă înșel, faceți aluziune la aventurile mele galante? HOGAȘ, H. 97. 3. Darnic, generos. (Adverbial) Ai nevoie de ceva bani, Mînecuță? – Deocamdată nu. – Bine; cînd ai nevoie, îmi spui. Eu cu prietenii mă port galant. SADOVEANU, P. M. 190.

COCHETA, cochetez, vb. I. Intranz. A se strădui, a căuta să placă, să atragă atenția, a uza de cochetărie pentru a provoca interesul, simpatia (mai ales a unei persoane de sex opus). Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162.

DUCESĂ, ducese, s. f. Soția unui duce; femeie care stăpînește un ducat. Ce e muzeul acesta de conți, contese... duci, ducese? C. PETRESCU, Î. II 55. Desface ducesei, c-o galantă grabă, În cusut în lacrimi de o mînă slabă: Pînze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile. EMINESCU, O. IV 365.

MADRIGAL, madrigaluri și madrigale, s. n. Scurtă compoziție în versuri, cultivată mai ales în societatea medievală și conținînd elogii galante la adresa unei femei. Un nou poet îți cîntă madrigale Și-ți simți deodată inima ta plină. D. BOTEZ, P. O. 100. ♦ Scurtă compoziție muzicală vocală, polifonică, cu caracter liric.

RĂVĂȘEL, răvășele, s. n. Diminutiv al lui răvaș. Ea, cum ajunse sus, arătă un răvășel ce-i dase Prîslea. ISPIRESCU, L. 88. Știa însă să poarte galante răvășele, Ș-a nopților petreceri frumos să-nchipuiască. NEGRUZZI, S. II 238.

PUNCT ȘI VIRGULĂ s. n. + conj. + s. f. (< lat. punctum, cf. it. punto, fr. point + și < lat. sic + virgulă < fr. virgule): semn de punctuație constând dintr-un punct așezat deasupra unei virgule (;) folosit pentru a despărți fie propoziții sau grupuri de propoziții, concepute ca unități relativ independente, în cadrul unei fraze. Acest semn marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică decât cea redată prin punct. Punctul și virgula se folosește mai mult ca un mijloc stilistic decât ca un mijloc gramatical, el rămânând la libera alegere a scriitorului, care-l poate ușor înlocui prin punct sau prin virgulă, pauza marcată de el nefiind absolut indispensabilă, iar sensul frazei nesuferind schimbări. În general, el ușurează înțelegerea textului la lectură: „Am multă sperare în acest neam a cărui adâncă cumințenie e tipărită într-o mulțime de proverbe, unele mai înțelepte decât altele, a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui spirit se vădește în nenumăratele anecdote asupra tuturor națiilor cu care s-a aflat el în relație; a cărui inimă bună și darnică se arată în obiceiul ospeției pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale, alcătuite în onorul faptelor mărețe.” (V. Alecsandri); „Spui de una o vorbă bună, superi pe alta; spui rău de alta, atunci nu mai poți pretinde că ești om galant; insiști cu deosebire asupra uneia, dai loc la bănuieli; neglijezi pe vreuna, îi inspiri o ură primejdioasă.” (I. L. Caragiale).

SCANDALOS, -OASĂ, scandaloși, -oase, adj. Care provoacă indignare; rușinos, revoltător. Purtare scandaloasă. ▭ În cîteva luni izbucniseră afaceri scandaloase. C. PETRESCU, Î. II 150. Am voit să cruț opinia publică de o lovitură scandaloasă. CARAGIALE, O. I 161. ◊ (Adverbial) Directorul însă mi se păru scandalos de serviabil și de galant. GALACTION, O. I 103.

VETERAN, -Ă, veterani, -e, s. m. și f. 1. (Numai la m.) Bătrîn care a luat parte la unul sau la mai multe războaie. Au defilat, cu școlile și armata, veteranii – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Vorbesc ca veteran din trei războaie. Am viețuit în șanțuri și noroaie. D. BOTEZ, F. S. 9. ♦ (La romani) Ostaș în vîrstă, ieșit din cadrele armatei, care căpăta calitatea de cetățean roman (dacă nu o avusese de mai înainte) și devenea (de obicei) agricultor prin împroprietărire. 2. Fig. Persoană care și-a desfășurat activitatea pînă la bătrînețe într-o instituție, care a îmbătrînit într-o profesiune; p. ext. om bătrîn. Galant însă ca totdeauna, tînărul director a. dat brațul veteranei și a închis ușa în urma artei apuse. ANGHEL, PR. 121. Bătrînul colonel Enghel... a lăsat plăcute și vesele suvenire printre subordonații lui, acum toți veterani ai oștirii. ODOBESCU, S. III 22. Nălucirile entuziaste care au legănat tinerețea veteranilor din generația mea. ALECSANDRI, S. 89. Acolo se afla iarăși al oștilor veteran, Arbur Hatmanul. NEGRUZZI, S. I 125. ♦ (În trecut, ironic) Student sau elev care rămînea în urmă cu examenele și își termina studiile foarte tîrziu. (Adjectival) Cu prestigiul și autoritatea studentidui veteran, condusese pe vremuri cîteva mișcări și greve studențești. BART, E. 120.

SERVIABIL, -Ă, serviabili, -e, adj. Care se pune cu plăcere la dispoziția celor din jur pentru a-i servi, care își oferă cu promptitudine serviciile; îndatoritor, săritor, binevoitor. Directorul... mi se păru scandalos de serviabil și de galant. GALACTION, O. I 103. Gică pentru toți era un băiat bun, serviabil. C. PETRESCU, C. V. 102.

BUNĂTATE. Subst. Bunătate, omenie, omenire (înv.), cumsecădenie, blîndețe, blajinătate (rar), mansuetudine (livr.), bonomie (livr.). Mărinimie, magnanimitate (livr.), generozitate, galantonie (fam., rar), larghețe, dărnicie; binefacere, filantropie; altruism. Indulgență, îngăduință, îndurare, milă, milostenie, milostivire, miluire, compătimire, compasiune (livr.), toleranță, tolerantism, clemență (livr.), caritate, iertare, iertăciune (înv. și pop.), umanitarism, umanitate. Dragoste, prietenie, iubire, afecțiune. Cordialitate, bunăvoință, proeresis (grecism înv.), voie vegheată (înv.), afabilitate, solicitudine, amabilitate. Om de bine, bonom (livr.); binefăcător, binevoitor, filantrop, altruist. Adj. Bun, binevoitor, uman, omenos, omenesc (înv. și pop.), inimos, de inimă, cu inimă, de omenie, cumsecade, generos, galanton (fam.), galant, larg (fig.), culant, amabil, inimos, omenit (înv.), blînd, mansuet (rar), blajin, bun la suflet (inimă), bun ca pîinea caldă, de miere, de zahăr, bun ca sînul mamei, bun de pus la rană. Mărinimos, magnanim (livr.), generos, darnic, miluitor (înv.), binefăcător, benefic, filantropic; altruist, cu inima largă. Indulgent, înțelegător, îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, tolerant, clement (livr.), caritabil, iertător. Cordial, afabil, amical, prietenos, prietenesc. Vb. A fi bun, a fi om de inimă, a fi bun la inimă, a avea inimă bună (largă), a fi plin de omenie, a fi omul (pîinea) lui Dumnezeu. A face un bine (cuiva), a dărui, a dona, a face pomană, a milui (înv.), a da (ceva) cu mîneci largi. A se îndura, a ierta, a cruța, a se milostivi. A iubi, a simpatiza, a privi pe cineva cu ochi buni, a dori (cuiva) binele. Adv. Cu bunătate, cu bunăvoință, cu duhul blîndeții, cu buna, cu omenie, cu generozitate; cu dragă inimă, cu toată inima, din inimă, ca de la om la om, omenește. V. dărnicie, dragoste, iertare, milă, moralitate, omenie, prietenie.

DAR. Subst. Dar, cadou, oblație (rar), prezent (înv.), peșcheș (înv., pop. și fam.), atenție, cinste (pop.), plocon (fam.), ploconaș (dim., rar), danie (înv.), dănuire (înv.), donare, donație, dăruință (rar), dăruire, dâruială (rar), dărușag (reg.); puiul tîrgului; donativum (ant.); rodină (pop.); pomană, miluire. Dotă, zestre, zestrișoară (dim.), zestricică, zestricea. Ofrandă, prinos, jertfă. Hrisov (act) de danie. Dăruitor (rar); donator, dănuitor (înv.). Adj. Dotal, de dăruială, dăruit, dat în dar, de pomană. Darnic, dănos (rar), generos, mărinimos, binefăcător, galant, galanton (fam.), filotim (înv.). Vb. A dărui, a da, a da în dar, a face un dar, a oferi în dar, a face cadou, a dona, a face o donație, a face danie, a dănui (înv.), a milui (înv.), a-i da cuiva ceva în cinste, a face cinste, a cinsti (pop.); a dota, a înzestra, a da zestre, a da de zestre. V. bunătate, dărnicie, omenie, plată, recompensă.

DĂRNICIE. Subst. Dărnicie, galantonie (fam., rar), filotimie (înv.), mărinimie, larghețe, generozitate, munificență (livr.). Bunătate, omenie, bunăvoință. Milă, milostenie, milostivire, milosîrdie (înv.), binefacere, pomană, miluire, caritate, filantropie. Filotim (înv.), filantrop, binefăcător. Adj. Darnic, munificent (livr.), filotim (înv.), mărinimos, galanton (fam.), galant, generos, culant. Bun, omenos, inimos. Milos, milostiv, miluitor (înv.), caritabil, filantropic, binefăcător. Vb. A fi darnic, a fi mărinimos, a fi generos, a-și da cămașa de pe el, a-și da (a-și lua) bucățica de la gură, a avea inimă largă. A dărui, a milui (înv.), a face daruri (cadouri), a da ceva cu mîneci largi, a da ceva cu ocaua lui Cuza, a-și dezlega punga. A-și face milă, a omeni (pop.), a da (cuiva) de pomană, a milui, a-și face (milă și) pomană cu cineva. Adv. Cu dărnicie; (în mod) generos, cu generozitate; din milă; de pomană. V. bunătate, dar, milă, omenie.

POLITEȚE. Subst. Politețe, amabilitate, omenie, amenitate (franțuzism), manieră, bună-cuviință; decență; urbanism (fig.), urbanitate (rar); curtenie, curtoazie, galanterie, gentilețe. Respect, stimă, considerație, condescendență, deferență. Omagiu. Afabilitate, cordialitate; bună-voință, atenție, îndatorire (rar), complezență, serviabilitate. Salut, salutare, reverență, închinare, închinăciune, plecăciune. Felicitare; compliment. Bună-creștere, educație; cei șapte ani de acasă. Reguli de politețe, codul manierelor elegante, etichetă (fig.), protocol, ceremonial, ceremonie. Adj. Politicos, de politețe, amabil, manierat, bine-crescut, cuviincios, respectuos, condescendent, civilizat, urban (fig.), ceremonios, ceremonial (rar); curtenitor, galant, gentil. Afabil, cordial; binevoitor, atent, îndatoritor, prevenitor, complezent, serviabil. Vb. A fi politicos; a avea o comportare civilizată, a se purta cu mănuși, a da dovadă de tact. A saluta, a se închina, a face reverențe, a se pleca. A prezenta (cuiva) omagii. A felicita, a complimenta. Adv. Din politețe, (în mod) politicos, amabil. V. comportare, cordialitate, educație, formule de salut, respect, salut, sociabilitate.

AMABIL adj. 1. afectuos, binevoitor, cordial, prietenesc, prietenos, (livr.) afabil, (fig.) cald, călduros. (O primire ~.) 2. binevoitor, îndatoritor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~.) 3. atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 4. politicos, prevenitor. (Om~.)

AMOROS adj. galant, sentimental. (Aventură, intrigă ~.)

ATENT adj., adv. 1. adj. amabil, curtenitor, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 2. adj. amănunțit, meticulos, migălos, minuțios, riguros, scrupulos, serios, (înv.) scump. (O cercetare ~ a faptelor.) 3. adv. amănunțit, îndeaproape. (Cercetează ~ faptele.) 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. circumspect, grijuliu, precaut, prevăzător, prudent, vigilent, (reg.) grijitor, (înv.) grijnic, priveghetor, vegheat, (fig.) neadormit, treaz. (Om ~.)

cortez adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.

CULANT adj. darnic, generos, mărinimos, (livr.) munificent, (rar) galant, (înv.) dăruitor, filotim, magnanim, marinim, (fam.) galanton, (fig.) larg. (Un om ~.)

CURTENITOR adj. amabil, atent, drăguț, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.)

DARNIC adj. culant, generos, mărinimos, (livr.) munificent, (rar) galant, (înv.) dăruitor, filotim, magnanim, marinim, (fam.) galanton, larg. (Un om ~.)

DRĂGUȚ adj. 1. drăgălaș, frumușel, (Transilv. și Bucov.) cinaș, (fig.) dulce. (Un copil ~.) 2. agreabil, estetic, frumos, plăcut. (Un aspect ~.) 3. agreabil, amuzant, distractiv, plăcut. (Un spectacol ~.) 4. amabil, atent, curtenitor, galant, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.)

GALANT adj. 1. amabil, atent, curtenitor, drăguț, gentil, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.) 2. amoros, sentimental. (Aventură, intrigă ~.)

galant adj. v. CULANT. DARNIC. GENEROS. MĂRINIMOS.

GENEROS adj. 1. culant, darnic, mărinimos, (livr.) munificent, (rar) galant, (înv.) dăruitor, filotim, magnanim, marinim, (fam.) galanton, (fig.) larg. (Un om ~.) 2. ales, mărinimos, nobil. (Animat de sentimente ~.)

GENTIL adj. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, (pop.) levent, (înv.) cortez, libovnic. (~ cu femeile.)

levent adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.

libovnic adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.

MĂRINIMOS adj. 1. culant, darnic, generos, (livr.) munificent, (rar) galant, (înv.) dăruitor, filotim, magnanim, marinim, (fam.) galanton, (fig.) larg. (Un om ~.) 2. ales, generos, nobil. (Animat de sentimente ~.) 3. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, milos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.)

SENTIMENTAL adj. 1. afectiv. (O viață ~ bogată.) 2. amoros, galant. (Aventură, intrigă ~.) 3. liric. (Vorbea pe un ton ~.) 4. languros, (rar) sentimentalist, (fig. peior.) dulceag, siropos. (Declarații ~.)

cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.

elegant, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~nți, ~e / E: fr élégant, lat elegans, -tis] 1-2 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care se distinge prin armonia și bunul gust al îmbrăcămintei, al ținutei Si: distins, șic¹ (2) Si: codreț, luxos. 3-4 av, a Cu distincție. 5 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust. 6 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se remarcă prin frumusețea, armonia, distincția croielii, a combinațiilor etc. 7-8 av, a (D. oameni) (Într-un mod) care dă dovadă de eleganță (1) Si: nobil, galant, fin. 9-10 (D. oameni) (Într-un mod) care sugerează maniere alese, distinse. 11 a (D. manifestări, acțiuni, creații etc. ale oamenilor) Care exprimă eleganță (6). 12-13 av, a (D. limbaj, stil etc.) (Într-un mod) care se distinge prin sobrietate, precizie, ușurință Si: ales, elevat, îngrijit. 14-15 av, a (D. oameni sau părți ale corpului lor) (Într-un mod) grațios. 16-17 av, a (D. obiecte, interioare etc.) (Într-un mod) care se caracterizează prin finețea, suplețea, frumusețea liniei (a formei etc). 18-19 av, a (Într-un mod) care se remarcă prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 20 a Care este amenajat cu lux Si: fin, luxos, somptuos.

fată sf [At: COD. VOR. 26/13 / S și: (înv) feată / Pl: fete / E: ml feta] 1 Persoană de sex feminin, nemăritată. 2 Copil de sex feminin. 3 (Îs) ~ mare (sau ~ de măritat, pop ~ n floare, reg ~ în păr) Fată (1) la vârsta căsătoriei. 4 (Îs) ~ bătrână (sau ~ stătută, reg ~ în păr) Fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. 5 (Reg; îs) Fete (de) nune Fete (1) care merg cu mirele după mireasă. 6 (Reg; îs) Fete după masă Fete (1) pe care le cheamă mireasa. 7 (Pop; îs) ~ mare (sau curată, fecioară, înv vărgură) Fecioară (1). 8 (Îrg; îe) A fi ~ Ia cap A-și fi pierdut fecioria. 9 (Îrg; îae) A umbla cu capul descoperit, ca fetele. 10 (Pop; îs) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) Zâne răuvoitoare Cf iele. 11 (Înv; nob; îs) Fete de mare Sirene. 12 (În raport cu părinții) Fiică. 13 (Îe) A-și da ~ta din casă A-și mărita fiica. 14 (Înv; pex) Servitoare. 15 (Îs) ~ în casă Menajeră. 16 (Ast; pop; îs) -ta mare (sau, reg cu cobiliță, mare cu cobiliță cu apă, mare cu cobiliță în spinare, cu donițele) Constelația Orion. 17 (Ent; Buc) Furnică fără aripi. 18 (Pop; la jocul de cărți) Damă. 19 (Înv; îs; mpl) ~ galantă Prostituată. 20 (D. băieți; îe) A merge (sau a se duce) Ia fete A avea prima relație sexuală. 21 (Îae) A merge la bordel.

galant, ~ă [At: PANN, E. I, 5 / V: gălan / Pl: ~nți, ~e / E: fr galant] 1 a (Înv; d. bărbați) Elegant. 2 sm (Înv) Bărbat elegant, îmbrăcat la modă. 3 a (Rar, d. o epocă, o perioadă, un veac, o generație etc.) Care se distinge prin eleganță, lux, curtoazie și bunăstare. 4 a (D. bărbați; pex, d. vorbe, gesturi) Curtenitor față de sexul opus. 5 av Cu eleganță și curtoazie. 6 a (D. femei și atitudinea lor) Care știe să cucerească un bărbat. 7 a (Îs) Aventură ~ă Aventură amoroasă. 8 a (Îs) Intrigă ~ă Intrigă amoroasă. 9 a (Euf) Femeie ~ă Femeie de moravuri ușoare. 10 a Darnic. 11 av (Îe) A se purta ~ A fi darnic, mărinimos.

galante sfp [At: ARH. FOLK. VII, 41 / E: nct] (Reg) Șnururi pentru prins părul fetelor.

galanton, ~oană [At: GOLESCU, Î. 99 / V: (înv) ~om / S: (înv) galant-om / Pl: ~i, ~oane / E: fr galant homme, ngr γαλαντόμος] (Fam) 1 a Darnic, aproape risipitor. 2-3 smf, a (Persoană) galantă (4).

gălan, ~ă a, av vz galant

levent, ~ă [At: (a. 1656) IORGA, S. D. IV, 48 / V: (îvp) ~vint, (îrg) livint, (reg) livrint / Pl: ~nți, ~e / E: tc levent, ngr λεβέντης] 1 sm (Mpl) Soldat din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant, în special din Grecia. 2 sm (Înv) Soldat voluntar moldovean în corpul de cavalerie din Principatele Române. 3 sm (Înv) Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 4 a (Îvp; d. haiduci) Viteaz. 5 a (Înv; d. bărbați) Bine făcut Si: voinic, zdravăn. 6 a (Înv; d. bărbați) Sprinten. 7 a (Înv; d. bărbați) Cu înfățișare plăcută Si: chipeș, (reg) fercheș. 8 a (Înv; d. bărbați) Galant (4). 9 a (Înv; d. bărbați) Generos. 10 a (Înv; d. bărbați) Amabil. 11 av (Înv) În mod politicos.

madrigal sn [At: NEGULICI / V: (rar) ~ă sf / Pl: ~e, ~uri / E: fr madrigal] 1 Poezie scurtă care exprimă sentimente delicate sau aprecieri galante la adresa unei femei. 2 (Pex) Compliment. 3 Scurtă compoziție muzicală vocală, cu caracter liric, caracteristică pentru sec. XVI.

marghiolie sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/23 / Pl: ~ii / E: ngr μαργιoλιά] (Îrg; mpl) 1 Viclenie. 2 (Îe) A umbla în ~ii A umbla după aventuri galante. 3 Glumă. 4 Lucru lipsit de importanță Si: fleac. 5 Fandoseală. 6 Alintare.

marivodaj sn [At: DN³ / Pl: -e / E: fr marivaudage] (Frm) 1 Limbaj galant, subtil. 2 Amabilitate artificială.

MADRIGAL (< fr. madrigal ; it. madrigale < lat. matriale, cîntec matern, unii derivîndu-l din it. mandriales, cîntec de păstor, alții din sp. mandougar, cîntecul dimineții, sau din cîntecul provensalilor, martegal) Specie a genului liric, de mici proporții, la început cu un conținut idilic sau galant, apoi unul didactic sau satiric. Apărut în lirica italiană a secolului al XlV-lea, madrigalul, de fapt, nu era supus unor reguli fixe în ceea ce privește versificația. În lirica italiană, el era însă alcătuit numai din 12 versuri iambice. În castiliană, la început, desemna cîntecul pe care iubitul îl cînta dimineața, sub fereastra iubitei, apoi o poezie ce cuprindea o idee ingenioasă, un compliment. Cu vremea, madrigalul a rămas un gen special de poezie. Din madrigalul poetic caracteristic prin sentimentalism a generat mai tîrziu madrigalul muzical. Ex. Ca să-ți cînt dintr-o chitară, Sub fereastră ți-am venit. Era vară! Liliacul înflorit Și cu razele semețe Risipeau printre alei Un fior de tinerețe, Iar în părul tău cel blond, Caldul soare vagabond, Raza vrînd să-și poleiască, S-a-ncurcat în adevăr. Și-n zadar vrea să ghicească În al buclelor tezaur, Care-i raza lui de aur, Care-i firul tău de păr! (CINCINAT PAVELESCU, Serenadă)

vrăjeală sf [At: ȘĂINEANU² / Pl: ~eli / E: vrăji + -eală] (Fam) 1 Mod de a vorbi cu cineva în scopul de a-i înșela buna-credință, prin lingușiri, exagerări, minciuni Si: (fam) vrajă (8). 2 (Spc) Atitudine galantă față de o persoană de sex opus Si: (fam) vrajă (9).

vrăji [At: (a. 1563) Coresi, ap. TDRG / Pzi: ~jesc / E: vsl вражити] 1 vi (În basme și superstiții) A face vrăji (1). 2 vt (Înv) A prezice. 3 vim (Îe) A fi ~t A fi predestinat. 4 vt A transforma în mod miraculos lucrurile înconjurătoare. 5 vt (Pop) A face farmece (2) cuiva. 6 vt (Pop) A descânta (1). 7 vt (Pop) A meni. 8 vt (Fig) A încânta. 9 vt (Fig) A invoca. 10 vt (Fam) A înșela, prin exagerări, lingușiri, minciuni etc., buna-credință a cuiva. 11 vt (Fam; spc; mai ales d. bărbați) A fi galant cu o persoană de sex opus. 12 vi (Fam; îe) A ~ cu cineva A discuta pe un ton galant cu o persoană de sex opus.

MARGHIOLÍE s. f. (Învechit și regional, mai ales la pl.) 1. Viclenie, șiretlic, înșelăciune; intrigă. De se va întîmpla orce cheltuială drept marghioliile a niscar vrășîmași ce se ar rădica asupra domniilor noastre cu vreo stricăciune. . . acea cheltuială, orcît ar fi, datori să fim a o da noi amîndoi domnii frățește (a. 1658). MAG. IST. II, 183/23, cf. COD. PUȘC. 84, KLEIN, D. 216, LB. De față vreun ordin, e drept că nu se vede: Vedeți însă c-aicea e marghiolie mare. HELIADE, O. I, 224, cf. POLIZU, DDRF. Licheaua de stăpîn al moșiei. . . cugeta ca, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109, cf. 280. Vicleana mai umblă și cu marghiolii, căci făgădui lui Paris. . . că-i va da de soție pe cea mai frumoasă muiere. id. U. 8. ♦ E x p r. A umbla în marghiolii = a umbla după aventuri galante. Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 349. 2. Glumă, farsa; poznă. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEȚIE, R. M. ♦ Lucru lipsit de importanță; fleac. Foaie verde trei lămîi, Toată lumea la robie, Numai eu cu puica-n vie. Și tăiam măru felii Și vorbeam de marghiolii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. POP., ap. JAHRESBER. IX, 216. 3. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Iar o leșinat?. . . mări, ce-s marghioliile aiste?.. . ha! frumos îi mai șede! ALECSANDRI, T. 462. Să lipsești, îți zic, că ți-oi da acuș niște marghiolii de nu le-i putea duce. id. T. I, 51, cf. COSTINESCU. Cu ale tale marghiolii Mă băgași în foc de viu! MAT. FOLK. 420. – Pl.: marghiolii. – Din ngr. μαργιολιά.

MĂRINIMOS, -OÁSĂ adj. Care este plin de bunăvoință, de înțelegere, de bunătate, de generozitate. Omul cel mărinimos are un ce de înălțime. GOLESCU, E. 238/14. Întrebuința aceste daruri după dorința marinimoșilor dăruitori. CR (1829), 21²/21. Îndată cunoscu pe mârinimosul seu făcătoriu de bine. SĂULESCU, Î. 41/20, cf. CĂPĂȚINEANU, M. 75/13. Malvina, mai mărinimoasă decît europeana, scăpă viața aceștia, cînd era să mănînce un rod veninos. GTN (1 836), 107²/16, cf. MARCOVICI, D. 417/5. Este o persoană mare ce își are titlu de om generos, adică de mărinimos, de galant și de darnic. GORJAN, H. IV, 84/31, cf. 191/5. Rugă pe mărinimosul său mîntuitoriu a se îngriji de nepoata sa. ASACHI, S. L. II, 51, cf. 66. Îndemnat de îngrijirea vrednică de laudă și marinimoasă, au prosforat prin darnica sa mînă jărtfa aceasta (a. 1 856). URICARIUL, IV, 413/21, cf. VIII, 121, ALECSANDRI, T. I, 416. Dan avea totuși aerul unui luptător mărinimos, care-ar putea să dea o lovitură supremă, mortală, dar nu vrea s-o dea. VLAHUȚĂ, O. A. 313. Laudă față de cetitori firea lui iubitoare de dreptate și mărinimoasă. IORGA, L. I, 215. El mă învinuiește că nu sînt de loc mărinimos cînd mi se cer certificate de scutire de școală. ULIERU, C. 112. ♦ (Neobișnuit) Plin de măreție (1); măreț (2). A muri pentru patrie este moartea cea mai frumoasă și cea mai mărinimoasă. MARCOVICI, D. 264/27. – Pl.: mărinimoși, -oase. – Și: (învechit) marinimos, -oosă adj. – Mare¹ + inimos, după lat. magnanimus.

Casanova – E corespondentul italian al faimosului spaniol Don Juan. A trăit mai aproape de timpurile noastre (în secolul al XVIII-lea) și pare că l-a întrecut în frumusețe, în cabotinaj și în cuceriri galante pe acest premergător al său. Deosebirea dintre ei este că Gian-Giacomo Casanova a fost un aventurier și pe alte planuri, desfășurîndu-și isprăvile pe o întindere geografică mai mare. Don Juan e spița nobilă de cuceritor, Casanova – spița burgheză. Termenul de Casanova e folosit atunci cînd don-juan-ul, la care ne referim, este un escroc nu numai din punct de vedere sentimental, căci Casanova care a îmbrăcat rînd pe rînd haină de publicist, de abate, de diplomat, de... deținut, fura în același timp și inimile și punga. Acest scurt portret al lui ne arată în ce împrejurări putem întrebuința numele Casanova ca figură de stil. EI și-a scris „Memoriile” (în zece volume), care conțin relatări licențioase, dar și amănunte semnificative pentru moravurile epocii. (Vezi: Barbă-Albastră și Don-Juan).

Cavaliere servante (ital. „Cavaler servant”) – În Italia s-a introdus în secolul al XVI-lea obiceiul ca în lumea nobilă, femeia să fie însoțită chiar de a doua zi după nuntă, de un bărbat (ales de soț), care, de dimineață pînă seara, trebuia s-o urmărească, s-o păzească și s-o servească. Poporul îi zicea „Cicisbeo” (fr. sigisbée) acestui cavaler. Trei secole le-au trebuit nobililor soți italieni ca să-și dea seama că se pun ei înșiși într-o postură ridicolă. Și obiceiul a dispărut. Astăzi, termenul de „cavaler servant” a rămas și este folosit ironic la adresa unui bărbat care e mereu în compania unei femei, gata oricînd să-i îndeplinească toate serviciile și comisioanele. „…ușa sălii se deschise încet și o femeie uriașă, mîndră intră... În stinga ei, ca un cavaliere servante, șonticăia galant și bine dispus, consilierul C...” (H. Heine, Călălorie în Harz). Camil Petrescu, în piesa Act venețian, înfățișează tipul unui cicisbeu (cavaler servant). IST.

galant adj. m., pl. galanți; f. galantă, pl. galante

High life – expresie engleză, care înseamnă „viață înalță” în sensul de „înaltă societate”. Dar „înaltă” nu se referă aici decît la pătura „de sus” din regimul burghez, la lumea elegantă, cu ifose, aristocrația, la societatea pretins aleasă. Expresia a trecut în alte limbi cu înțelesul adjectival de „luxos”, de ceva „ales”, păstrînd însă și rolul substantival de „elită”, de „societate înaltă”. Astfel se spunea: „Era tot hai-laif-ul Bucureștiului”, dar se mai spunea și: „e un restaurant high-life”, „o rochie high-life” etc. Caragiale, într-o schiță intitulată High-life, face portretul unui tînăr galant „care are multe succese în saloane” și care publică sub pseudonimul Turturel, un „carnet monden” în ziarul „Vocea zimbrului”: „A tost parcă născut a fi cronicar high-life”.

Je suis majeur et vacciné – (fr. „Sînt major și vaccinat”) – Expresia aparține lui Gérard de Nerval, se găsește în volumul de povestiri La Bohème galante, apărut în 1855 și e spusă în legătură cu dreptul de alegere al celui ce se căsătorește. Pentru a întări această poziție, scriitorul francez se referă la majorat (care aduce exercitarea deplină a drepturilor cetățenești) și la vaccinare (care conferă omului imunizarea). Pe atunci metoda vaccinării, lansată de Jenner și Pasteur, constituia evenimentul medical al vremii. Omul vaccinat se simțea mai sigur, mai stăpîn pe sine. Expresia „Sînt major și vaccinat” e folosită și astăzi tot în sensul că dorești să dispui singur și nestingherit de hotărîrile tale. LIT.

MODÍST, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Învechit) Care se poartă sau se îmbracă după ultima modă¹ (1), care se ține de modă¹, este în pas cu moda¹, la modă¹; (rar) modos. Compatrioții noștri mai bucuroși dau o sută de lei p-un mod nou, să fie modist. MUMULEANU, C. 39/3. Unde văd tineri galanți, Frumoși, modiști, figuranți, Ele de tot nebunesc. id. ib. 125, cf. NEGULICI, SCL 1950, 76. 2. S. f. Femeie care confecționează sau vinde pălării de damă, accesorii și flori artificiale folosite ca podoabă. Cf. NEGRUZZI, S. III, 129. De acuma mă pot duce. . . la magazia modistei. ALECSANDRI, T. I, 75. Ziua ea lucra la o modistă pe strada mare. GANE, N. I, 101.Sîntem toți victimele visătoriilor de modiste. CAMIL PETRESCU, T. II, 137. Îl jena. . . staționarea îndelungă la vitrinele parfumeriilor, modistelor și pantofariilor. C. PETRESCU Î. II, 213. Erau date la modiste. PAS, Z. I, 221. ♦ (Adjectival, învechit, rar) Prăvălie modistă = casă de mode. Cu începutul sezonului de vară, expozițiunile prăvălielor modiste se transformară în grădine de flori. F (1869), 261. – Pl.: modiști, -ste. – Din fr. modiste.

larg, largă adj., s.n. I adj. 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ținuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins², mare¹, vast², <înv. și reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, <fig.; rar> răsfățat². În toate provinciile țării sunt câmpii largi. Are o moșie largă. 2 (despre spații delimitate sau închise, mai ales despre construcții, părți componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins², mare¹, spațios. Casa are un salon larg. 3 (în opoz. cu „mic”; despre suprafețe, spații etc.) amplu, întins², mare¹. Epidemia s-a extins pe un teritoriu larg. 4 (despre locuri, artere de circulație etc.) întins², spațios, vast². Vila are o curte interioară largă. În toate capitalele europene sunt bulevarde largi. 5 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) lat, mare¹. Patul din dormitor este foarte larg. Pe câmp erau brazde largi. 6 (despre obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) întins², lăbărțat, lărgit, lățit, <înv. și pop.> dezmățat. Largă, flaneaua de mohair nu mai poate fi purtată. 7 (despre veșminte) bogat. Canadiana îi este prea largă. 8 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, mare¹, voluminos. Damigeana este destul de largă pentru cantitatea de vin pe care o va cumpăra. 9 (despre orificii, găuri etc.) lat. Gura cănii este largă. 10 (despre părți ale corpului ființelor) lat. Bărbatul are o ceafă largă. Pe fruntea largă îi atârnă câteva șuvițe de păr. 11 (despre legături, noduri etc.) liber, <înv. și pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie largă pentru a o suporta sub barbă. 12 (despre noțiuni, imagini, modul de organizare a unei lucrări etc.) amplu, bogat, cuprinzător, extins, lax, <fig.> întins², spațial. Romanul are o structură largă. Are o perspectivă largă asupra acestui proiect. 13 indispensabil. Prețul produselor de consum larg a crescut. 14 (rar; despre ochi) v. Bulbucat. Exoftalmic. Mare¹. Mărit². Umflat. II adj. fig. 1 (despre oameni) culant, darnic, galant, generos, mărinimos, milostiv, <fig.; înv.> ieftin. Tata, larg ca totdeauna, i-a dat bani pentru excursie. 2 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivități) mare¹, numeros, <fig.; înv.> lat. L-a înconjurat un grup larg de copii. 3 (despre gesturi, mișcări) maiestuos, <fig.> măreț. Avocatul pleda pătimaș, cu gesturi largi. Totdeauna salutul lui era larg și zâmbitor. III s.n. (rar) 1 (de obicei cu determ. care indică măsura, exprimate în unități convenționale de măsură, însoțite de un num.) v. Lat. Lărgime. Lățime. 2 fig. v. Belșug. Bogăție. Bunăstare. Cornul abundenței (v. corn). înflorire. Prosperitate.

levent adj., s.m. I adj. 1 (înv. și pop.; despre oameni) v. Brav. Curajos. Cutezător. Dârz. Inimos. Îndrăzneț. Neînfricat. Semeț. Temerar. Viteaz. 2 (pop.; despre oameni, mai ales despre bărbați) v. Amabil. Atent. Culant. Curtenitor. Drăguț. Elegant. Galant. Gentil. 3 (înv.; despre ființe, în special despre oameni) v. Potent. Puternic. Robust. Solid. Tare. Vânjos. Viguros. Voinic. Zdravăn. 4 (înv.; despre ființe, despre corpul lor sau despre părți ale acestuia) v. Elastic. Subțiratic. Subțire. Suplu. Zvelt. 5 (în opoz. cu „urât”; înv.; despre ființe) v. Arătos. Chipeș. Frumos. Ochios. 6 (în opoz. cu „neîngrijit”; înv.; despre oameni) v. Aranjat². Cochet. Dichisit. Elegant. Fercheș. Ferchezuit. Gătit². Îngrijit. II s.m. (milit.; în Ev. Med., în Țara Rom.; înv.) v. Mercenar.

liberal, -ă s.m., adj. I s.m. (polit.) <înv.> stângaci. Este un liberal convins. II adj. (înv.) 1 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) v. Degajat. Dezinhibat. Dezinvolt. Firesc. Liber. Natural. Neafectat. Neartificial. Necăutat. Neconvențional. Neprefăcut. Nesilit. Nesofisticat. Nestudiat. Nonconvențional. Nonșalant. Simplu. Spontan. 2 (despre oameni) v. Culant. Darnic. Galant. Generos. Mărinimos. Milostiv. 3 (despre oameni) v. Concesiv. Indulgent. Îngăduitor. Permisiv. Răbdător. Tolerant. 4 (despre idei, concepții, opinii etc. ale oamenilor) v. Tolerant.

NIALCOȘ, -Ă adj. (Transilv.; mai ales despre oameni și manifestările lor) Mîndru, arătos, gătit, fercheș, elegant, cochet. cf. conv. Lit. XX, 1014, MÎNDRESCU, UNG. 93, DDRF, CABA, săl., frîncu-candrea, m. 55. Se adaugă apoi tot felul de „prime”, „galante”, pentru ca să fie nilcoșe. arh. folk. vii, 55, cf. chest. ii 51/313, alr i 16/133, alR ii 2 964/53, 3 266/279, 284, 310, 316, 334, 346, 349, 353. ◊ (Adverbial) Eu cos ńialcoș cu ciur. alr i 1 762/355. ♦ Fudul, înfumurat, îngîmfat, trufaș; afectat. cf. mînDRESCU, UNG. 93, h XVIII 14, VAIDA, CABA, SĂL., FRÎNCU-CANDREA, m. 55, COMAN, GL., ALR SN v h 1 254. – pl.: nialcoși, -e. – Și: nilcoș, -ă, nealcoș, -ă (LEXIC REG. 71, MAT. DIALECT. I, 82, 213) adj. – Din magh. nyalkos.