GALANT, -Ă, galanți, -te, adj. 1. (Despre bărbați) Curtenitor, manierat, politicos față de femei. Galant însă ca totdeauna, tînărul director a dat brațul veteranei. ANGHEL, PR. 121. Scene... cu cavaleri galanți, cu vînători. ODOBESCU, S. III 136. Pe vremea aceea nu era lucru lesne de a fi galant și nu fiecine îndrăznea a face curte. GHICA, S. 41. ◊ (Adverbial) O, rămîn cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina! făcu Miron, galant. REBREANU, R. I 258. 2. (Despre gesturi, atitudini, vorbe, versuri etc.). Plăcut, seducător, cuceritor. Evantia... era în compania galantă a tînărului secretar. BART, E. 85. Să-mi scrii spre pedeapsă, chiar acum, pe albumul meu, versuri galante. HOGAȘ, M. N. 34. Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162. ◊ Aventură (sau intrigă) galantă = aventură de dragoste. Dacă nu mă înșel, faceți aluziune la aventurile mele galante? HOGAȘ, H. 97. 3. Darnic, generos. (Adverbial) Ai nevoie de ceva bani, Mînecuță? – Deocamdată nu. – Bine; cînd ai nevoie, îmi spui. Eu cu prietenii mă port galant. SADOVEANU, P. M. 190.