BĂIEȚI, băiețesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre fete) A se comporta băiețește. [Pr.: bă-ie-] – Din băiat.

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CI conj. 1. (Adversativ; după o negație sau o propoziție negativă) (Ba) dimpotrivă. Nu avea băieți, ci numai fete. 2. (Adversativ; înv. și pop.; după o propoziție afirmativă căreia i se opune o afirmație contrară sau restrictivă). Cu toate acestea; totuși. ♦ (După o propoziție ipotetică sau condițională) Dar, însă. 3. (Adversativ; reg.; adesea împreună cu un imperativ; arată nerăbdarea) Dar... 4. (Consecutiv; rar) Prin urmare, deci. – Din ce.

GÂSCĂ, gâște, s. f. Pasăre domestică de talie mare, de obicei cenușie pe spate și pe laturi și albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura și fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gâscă sălbatică = specie mai mică de gâscă, vânată pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui, a sacrifica ceva util, prețios, bun pentru cineva care nu știe să prețuiască cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. găska.

HALOTCĂ s. f. (Reg.) Termen de ocară pentru femei și fete; femeie de moravuri ușoare. – Comp. ucr., rus. holopka.

HANDRALĂU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălău s. m.] – Cf. magh. vándorló.

IELE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).

ÎNȘELAT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.

ÎNZESTRA, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

MENAJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

CIUTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.

MĂRIT² s. n. (Pop.) Măritat¹. ◊ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊ Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus: foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris): filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba purtarea sau atitudinea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație, etc. ◊ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Ieșit din uz) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze: bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăiței, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

PĂR², peri, s. m. 1. Totalitatea firelor subțiri de origine epidermică, cornoasă, care cresc pe pielea omului și mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acoperă capul omului. ◊ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) cărunt; p. ext. care este între două vârste; b) loc. adj. și adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, între două stări; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. și adv. (reg.) amețit de băutură; cherchelit. ◊ Loc. adv. În păr = cu toți de față. ◊ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) păr = de la un capăt la altul și cu lux de amănunte; în întregime, în amănunt. Tras de păr, se spune despre o concluzie forțată, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevărul. A se lua cu mâinile de păr sau a-și smulge părul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de păr cu cineva = a se certa foarte tare, a se încăiera cu cineva. A atârna de un fir de păr = a depinde de o nimica toată. A se da după păr = a se comporta după cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am păr în cap sau cât păr în cap, ca părul din cap = în număr foarte mare; foarte mult. Cât păr în palmă (sau pe broască) = nimic; deloc. Când mi-o crește păr în palmă = niciodată. A avea păr pe limbă = a fi prost; a fi lipsit de educație, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (ori în șapte etc.) = a cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i ieși (cuiva) peri albi = a îmbătrâni din cauza prea multor necazuri. A-i ieși (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutăți; a ajunge la limita răbdării. ♦ (Pop.) Peri răi = numele unei boli de ochi, de obicei provocată de firele de gene mai lungi care irită globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acoperă unele organe sau părți ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 2. Denumire generală dată fibrelor naturale de origine animală; p. ext. țesătură din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermică, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în formă de spirală la ceas. 5. Compuse: părul-fetei = plantă criptogamă înrudită cu feriga, întrebuințată ca plantă medicinală și ornamentală (Adianthum capillus-Veneris); părul-Maicii-Domnului = plantă erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); părul-porcului = plantă erbacee cu frunze lungi și cu spiculețe (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Părul Berenicei = numele unei constelații din emisfera boreală. – Lat. pilus.

DUȘEGUBINĂ, dușegubine, s. f. Răscumpărare (în bani sau vite) percepută în Moldova și Țara Românească pentru comiterea unui omor, a unui adulter, pentru răpirea unei fete etc. – De⁴ + șugubină.

PEȚI, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.

VEVERIȚĂ, veverițe, s. f. Mamifer rozător de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă, care trăiește pe arbori (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica.

FĂTĂTOARE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organul genital al unor animale-femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.

FATĂ, fete, s. f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ◊ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat și care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinții) Fiică. – Lat. feta.

FETESC, -EASCĂ, fetești, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) Care aparține fetei, privitor la fată. 2. S. f. Numele a două soiuri autohtone de viță de vie, care produc vinuri de calitate superioară; p. ext. vin produs din strugurii acestor două soiuri de viță de vie. Fetească albă. Fetească neagră. – Fată + suf. -esc.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

MORCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suroră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

DOTA, dotez, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituție, o întreprindere etc. cu cele necesare desfășurării activității; a înzestra. 2. A pune la dispoziția unei instituții sau unei întreprinderi fondurile bănești necesare desfășurării activității. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. – Din fr. doter, lat. dotare.

DOTĂ, dote, s. f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, dotis.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

DEPUNE² pers. 3 depune, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere.

TÂRG, târguri, s. n. 1. Loc mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguiala. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu. ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzâri sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) Învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.

COFETURI s. n. pl. Diverse sortimente de bomboane, de zaharicale etc. – Din ngr. ko[n]féta.

SILUIRE, siluiri, s. f. Acțiunea de a silui și rezultatul ei; constrângere, silnicie; spec. (înv.) violare (a unei femei, a unei fete). ♦ Fig. Denaturare, falsificare; folosire abuzivă, nerecomandabilă. – V. silui.

STAROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.

SURIOARĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei. [Pr.: -ri-oa-] – Sor + suf. -ioară.

BURICUL-VINEREI s. v. părul-fetei.

BURUIANA-RUȘINII s. v. rușinea-fetei.

BURUIANĂ-DE-BUBĂ-NEAGRĂ s. v. părul-fetei.

CINSTEA-FEMEILOR s. v. rușinea-fetei.

CINSTEA-FETEI s. v. rușinea-fetei.

CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

DOTARE s. 1. dotație, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. (~ unei uzine cu cele necesare.) 2. înzestrare. (~ unei fete de măritat.) 3. înzestrare, (fig.) împodobire. (~ din naștere cu multe talente.)

DOTAȚIE s. 1. v. dotare. 2. (JUR.; concr.) dotă, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)

DRAGOSTEA-FETEI s. v. silur.

ÎNZESTRARE s. 1. v. dotare. 2. dotare. (~ unei fete de măritat.) 3. v. aptitudine.

MORCOV-DE-CÂMP s. v. rușinea-fetei.

MORCOVSĂLBATIC s. v. rușinea-fetei.

PĂR s. (BOT.) părul-ciutei (Rhamnus cathartica) = verigar, salbă-moale, (reg.) crasici, crușân, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cânesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; părul-fetei (Adianthum capillus veneris) = (reg.) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, părul-orfanei, percica-fetei; părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum) = (reg.) părul-fetei, părul-Maicii-Preciste, părul-Sfintei-Marii.

PĂRUL-FETEI s. v. părul-maicii-domnului.

PĂRUL-MAICII-DOMNULUI s. v. părul-fetei, strașnic.

PĂRUL-ORFANEI s. v. părul-fetei.

PĂTRUNJEL-SĂLBATIC s. v. rușinea-fetei.

PENSION s. pensionat. (~ de fete.)

PERCICA-FETEI s. v. părul-fetei.

PREGĂTIRE s. 1. aranjare, preparare, preparat, (rar) preparație. (~ celor necesare la drum.) 2. v. gătit. 3. aranjare, facere. (~ patului.) 4. (la pl.) preparative (pl.). (~ de nuntă.) 5. v. formare. 6. instruire, îndrumare. (~ unei fete pentru viața de gospodină.) 7. v. meditare. 8. v. învățătură. 9. v. formație. 10. v. capacitate. 11. cunoștință, (înv.) știință. (Nu avea nici o ~ în acest domeniu.)

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scânteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

RUȘINE s. 1. v. jenă. 2. v. timiditate. 3. v. bună-cuviință. 4. v. jignire. 5. înjosire, umilință. (Ce ~ a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocură, ocară, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 8. (BOT.) rușinea-fetei (Daucus carota și silvestris) = (reg.) buruiana-rușinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, (prin Mold.) rușinoasă.

RUȘINOASĂ s. v. rușinea-fetei.

SILUR s. (BOT.; Euphrasia stricta și rostkoviana) (reg.) buruieniță, buruienuță, dragostea-fetei, floare-de-ochi, mângâierea-apelor.

STEAUA-FETEI s. v. steluță.

STELUȚA-FETEI s. v. răcovină.

STELUȚĂ s. 1. v. asterisc. 2. (reg.) strelici. (~e de grăsime, în supă.) 3. (BOT.; Stellaria nemorum) (reg.) albumeală, bătrâniș, iarbă-moale, steaua-fetei. 4. (BOT.; Erigeron alpinus și racemosus) (reg.) ochiul-boului.

ZESTRE s. (JUR.) dotație, dotă, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ a unei fete de măritat.)

fată s. f., g.-d. art. fetei; pl. fete

A CERE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ◊ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ◊ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

COFETURI f. pl. Produse de cofetărie; dulciuri; zaharicale. /<ngr. ko[n]féta

A DOTA ~ez tranz. 1) (întreprinderi, instituții, laboratoare) A asigura (cu ceva) pentru a funcționa normal; a înzestra. 2) (fete) A pune în posesia unei dote. 3) fig. A prevedea în mod firesc (cu anumite avantaje spirituale). /<fr. doter, lat. dotare

DOTAL ~ă (~i, ~e) Care ține de dotă; propriu unei dote. Bunuri ~e. ◊ Foaie ~ă act de înregistrare a dotei unei fete sau unei femei tinere. /<fr. dotal, lat. dotalis

DOTĂ ~e f. Avere sau sumă de bani care se dă unei fete când se mărită; zestre. /<fr. dot, lat. dos, dotis

DRĂGAICA¹ ~ce f. 1) la pl. pop. Sărbătoare religioasă la creștini, închinată coacerii grânelor; sânziene. 2) Dans popular jucat în această zi de sărbătoare. 3) Fiecare dintre fetele ce execută acest dans. 4) la pl. folc. Ființă imaginară, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; iele, vântoase; sânziene. /<bulg. dragaika

FATĂ fete f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

FĂTĂTOARE¹ ~ adj. și substantival (despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. /a făta + suf. ~ătoare

FETESC ~ească (~ești) Care este caracteristic pentru fete; propriu fetelor. Port ~. /fată + suf. ~esc

FETIE f. pop. Stare a vieții unei fete până la căsătorie; viață de fată. /fată + suf. ~ie

HANDRALĂU ~i m. pop. Tânăr care manifestă interes exagerat față de fete; hătălău. /cf. ung. vándorló

HĂTĂLĂU ~i m. Tânăr care manifestă interes deosebit față de fete; handralău. /Orig. nec.

IELE f. pl. (în mitologia populară) Ființe imaginare, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; vântoase; șoimane; drăgaica. [G.-D. ielelor] /Din ele pron. pers.

A MĂRITA mărit tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puțin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preț de nimic. /<lat. maritare

A SE MĂRITA mă mărit intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare

MĂRITIȘ ~uri n. Căsătorie a unei fete. /a mărita + suf. ~iș

MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. * Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se întoarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. * ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. * De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

NEICĂ m. pop. 1) (cuvânt de adresare a unei persoane tinere către un bărbat mai în vârstă) Nene; bade. 2) (cuvânt de adresare a unei fete băiatului iubit) Bade. /ne[ne] + suf. ~ică

OLEANDRĂ olendre f. mai ales art. reg. 1) Dans popular, legat inițial de obiceiurile de nuntă, executat de grupuri a câte trei fete într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. /Orig. nec.

A PEȚI ~esc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere

PEȚITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva. /a peți + suf. ~tor

STAROSTE ~i m. 1) ist. Conducător administrativ al unui oraș, al unei cetăți. 2) ist. Conducător al unei bresle. 3) Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva; pețitor. 4) rar Persoană care dirijează ceremonia nunții. 5) reg. Persoană care are în grijă o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<pol., ucr. starosta

A STĂROSTI ~esc 1. tranz. (fete) A cere în căsătorie în calitate de staroste; a peți. 2. intranz. A fi staroste la nuntă; a conduce ceremonia unei nunți. /Din staroste

ȘOIMANE f. pl. pop. Ființă imaginară având înfățișarea unei fete îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special bărbaților; vântoase; drăgaică; iele. /Din șoim

TRUSOU ~ri n. 1) Lenjerie pregătită pentru măritișul unei fete. 2) Totalitate a rufelor necesare unui nou-născut. /<fr. trousseau

ZESTRE f. 1) Avere sau sumă de bani care se dă de către părinți unei fete când se mărită; dotă. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivități, comunități etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae

DUBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare; îndoit. 2. Format din două obiecte identice sau de aceeași natură. ♦ (s.m.) Dublu băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă cîte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. Minge dublă = mișcare nereglementară la volei, handbal, tenis sau tenis de masă, constînd în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rînd terenul sau masa de joc. [< fr. double].

MATERNITATE s.f. 1. Starea, calitatea de mamă; instinctul de mamă. ♦ (Rar) Sarcină. 2. Spital unde se dau îngrijiri femeilor care nasc. ♦ Încăpere special amenajată (dintr-o fermă etc.) unde urmează să fete animalele. [Cf. fr. maternité].

MATRONISM s.n. (Med.) Formă de obezitate care survine la tinerele fete, însoțind pubertatea precoce. [< fr. matronisme].

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

ciomăfai (ciumăfaie) s.m. (reg.) taur, ciuma-fetei.

fetet s.n. (reg.) totalitatea tinerelor fete dintr-un sat.

DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituție etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

hârlăuanca s.f. (reg.) dans țărănesc jucat de cîte doi flăcăi și două fete.

însurăți vb. IV refl. (înv.; despre fete) a se lega surate, a se înfârtăți.

liță, lițe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.

nădăniță, nădănițe, s.f. (reg.) meșă de păr fals adăugată de fete la păr.

ogoi, ogoaie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joacă copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flăcăi și fete, cu mingea mică, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniște, tihnă, odihnă.

păpușoi², păpușoaie, s.n. (reg.) 1. loc plantat cu porumb; porumbiște. 2. sperietoare de păsări; momâie. 3. (art.) numele unui dans popular executat de fete și băieți.

pepoșe s.f. pl. (reg.) joc de copii (de fete) cu cinci pietre rotunde.

rușinător, rușinătoare, rușinători, rușinătoare, adj. (înv.) 1. rușinos. 2. violator. 3. (s.f.) planta rușinea-fetei.

sclebă, sclebe, s.f. (reg.) panglică sau fundiță (folosite de fete la împletitul părului).

soruță, soruțe, s.f. (reg.) 1. surioară. 2. prietenă, tovarășă. 3. (fam. la vocativ) termen de adresare față de femei și fete, în semn de intimitate, de prietenie, de dragoste.

șovan², șovane, s.n. (reg.) obiect care face parte din zestrea unei fete.

ciumă (ciume), s. f. – 1. Plagă a porumbului. – 2. Laur. – 3. Boală infecțioasă epidermică foarte gravă. – 4. Monstru din mitologia populară care personifica ciuma. – 5. Plagă, calamitate. – Mr. țumă, megl. ciumă. Probabil lat. cyma, din gr. ϰυμα (Pușcariu 330; Pușcariu, Lat. ti, 60; Pușcariu, Conv. Lit. XXXVII, 600; Berneker 163; Capidan, Dacor., III, 142; Diculescu, Elementele, 477; Bologa, Dacor., IV, 962; DAR). Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, „vîrf, culme”, esquilmar „a stoarce, a secătui” (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de „tumoare, umflătură”, evoluția sensului se explică prin simptomele bolii, cf. peste bubónica „ciumă bubonică” și mr. pănucl’ă „tumoare” și „ciumă”. Rezultatul normal ar fi trebuit să fie, se pare, *cimă; u ar fi în acest caz secundar ca în bucium. Este cuvînt care apare aproape în toate limbile din estul Europei (alb. kjimë „abces”, tc. çuma „ciumă”, bg., sb., rus. čuma, rut., pol. dzuma, mag. csoma, csuma, toate cu sensul de „ciumă”); cf. și it. cima, fr. cime, sp. cima, cu sens diferit. Toate limbile în care apare sensul de „ciumă” par a indica un împrumut din rom., cu atît mai mult cu cît cuvîntul nu se explică prin mijloace interne ale nici uneia din limbile interesate (cf. Berneker; Capidan, Dacor., III, 142). Totuși, s-a propus un etimon sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 53 și Lexicon, 1128; Cihac, II, 58), bg. (Conev 94), alb. (Philippide, II, 639), tc. (Mladenov 689). Der. ciumat (var. ciumaș, ciumos), adj. (pestifer; ciumat, bolnav de ciumă); ciumar, s. m. (laur), pe care Diculescu, Elementele, 485 îl apropie de gr. ϰυμάριον, dar care ar putea fi der. în cadrul rom.; ciuma, vb. (a îmbolnăvi de ciumă; despre fructe, a se strica); ciumăfaie, s. f. (laur), a cărui a doua parte nu a fost explicată satisfăcător, și care se mai numește, probabil prin etimologie populară, ciuma fetei (Cihac, II, 491, pleacă în mod eronat de la mag. csuda „minune” și fa „copac”; Diculescu, Elementele, 485 de la cimă, cu suf. gr. ϰαφος; și DAR sugerează o legătură cu mag. csudafa „laur”).

fată (fete), s. f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

făta (fătat, fătat), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetî, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).

DOTA vb. tr. 1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității. 2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești. 3. a da dotă unei fete la căsătoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

DOTĂ s. f. bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei fete de măritat. (< fr. dot)

DUBLU², -Ă I. adj. 1. care este de două ori mai mare; îndoit. 2. din două obiecte identice sau de aceeași natură. ◊ (s. m.) ~ băieți (sau fete) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte a plasei. 3. minge ~ă = mișcare neregulamentară la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de către jucător de două ori în momentul primirii sau în lăsarea acesteia să atingă de două ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universală care utilizează două personaje identice sau foarte asemănătoare, spre a sugera complexitatea realității. (< fr. double)

MATRONISM s. n. formă de obezitate la tinerele fete, însoțind pubertatea precoce. (< fr. matronisme) modificată

MISS s. f. inv. (adresare pentru fete în țările de limbă engleză) domnișoară. ◊ nume dat unei femei considerate de un juriu special ca cea mai frumoasă dintr-o țară, dintr-o regiune etc. (< engl. miss)

munună (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroană de flori purtată pe cap de fete. Origine necunoscută. Dacă-i o deformare din cunună, nu se înțelege mecanismul ei.

sgîț- – Rădăcină expresivă care pare să indice ideea de vivacitate sau de agitație. Creație spontană, cf. hîț, bîț, fîț. – Der. sgîtie, s. f. (poreclă pentru fete zglobii) probabil cuvînt identic cu sgatie, s. f. (șarpe), a cărui formă pare greșită și pe care Geheeb 37 o leagă în mod eronat cu sl. gadŭ „animal”); sgîlț(a), interj. (imită mișcarea de clătinare); sgîlțîi (var. zgîlțîi, sgîțîi, sgî(l)țîna, sgî(l)țîni), vb. (a scutura, a zgudui), a cărui legătură cu sl. klŭcati „a palpita” sau bg. skălčištjam (Conev 60) este improbabilă; sgîlțîială (var. sgîlțîitură, sgîlțînătură), s. f. (scuturătură, clătinare).

vedea (-văd, văzut), vb. – 1. A percepe cu ajutorul văzului. – 2. A observa, a privi, a recunoaște. – 3. A vizita, a trata, a frecventa. – 4. A experimenta, a cerceta. – 5. A tatona, a sonda. – 6. A consulta un medic pe pacientul său. – 7. A fi judecată o cauză de către judecător. – 8. A se informa, a ancheta. – 9. A trata, a proba. – 10. A medita, a reflecta, a-și reaminti. – 11. A considera, a aprecia, a estima. – 12. A îngriji. – 13. (Cu prep. de) A se ocupa de, a nu se interesa decît de. – 14. (Arg.) A avea bani. – 15. (Refl.) A fi vizibil. – 16. (Refl.) A avea lumină, a fi ziuă. – 17. (Refl.) A se manifesta, a-și face apariția. – 18. (Refl.) A se afla, a se întîlni. – Mr. ved, vidzui, vidzută, videare; megl. ved, vizui, vizut; istr. vedu, vezut. Lat. vĭdēre (Pușcariu 1850; REW 9391), cf. vegl. vedar, it. vedere, prov. vezer, fr. voir, cat. veer, sp., port. ver. La pers. I văd, se zice și văz, prin analogie cu tu vezi, cf. crede, cădea etc. Expresia văzînd și făcînd pare traducea ngr. βλέποντας ϰαì ϰάνοντας. Der. văz, s. n. (organul vederii); vază, s. f. (vedere; considerație, reputație); văzător, adj. (care vede); atotvăzător, adj. (care vede tot, atribut al divinității); nevăzut, adj. (invizibil); vedeală s. f. (vedere; publicitate), cu suf. -eală, ca iveală < ivi, socoteală < socoti etc., poate cu influența sl. vidĕlo „lumina zilei” (Tiktin); vedera, vb. refl. (Trans., a lumina); vedere, s. f. (percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vizită; întrevedere; vizita unui holtei la casa fetei cu care vrea să se însoare; peisaj, panoramă; viziune, intenție, proiect; concepție, idee); vederos, adj. (arătos; considerabil, important, distins); revedea, vb. (a vedea din nou; a revizui), var. rară revedui, din fr. revoir și var. din germ. revidieren; revizui, vb. (a revedea, a cerceta din nou); revizor, s. m., din fr. réviseur; prevedea, vb. (a transpărea), probabil de la un lat. popular pervĭdēre (Drăganu, Dacor., V, 370); prevedea, vb., din fr. prévoir; prevăzător, adj. (prudent, precaut; econom); neprevăzător, adj. (imprudent); neprevăzut, adj. (imprevizibil); străvedea, vb. (a transpărea; a vedea în zare); străvăzător, adj. (transparent); întrevedea, vb. (a se zări; refl., a se întîlni, a vea o întrevedere), din fr. entrevoir.

belciugată, belciugate s. f. (d. fete) virgină.

fată, fete s. f. (eufem., înv.) prostituată.

a fi la geam expr. (d. fete) a fi virgină.

a fi nedospită expr. (d. fete) a fi virgină.

ghiocel, ghiocei s. m. (er., eufem.) vulva fetei pubere.

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km² (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km². Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5°C și mai aspră în reg. montană, 2°C). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

BARBU, Filaret (1903-1984, n. Lugoj), compozitor și dirijor român de cor. Operete („Ana Lugojana”, „Tîrgul de fete”), muzică corală.

BEAUVOIR [bovuár], Simone de (1908-1986), scriitoare și eseistă franceză. Reprezentantă a existențialismului, discipolă a lui J.P. Sartre. Romane („Toți oamenii sînt muritori”, „Mandarinii”), scrieri memorialistice („Amintirile unei fete cuminți”, „O moarte ușoară”), eseuri („Pentru o morală a ambiguității”).

întâlnire de gradul trei expr. (adol.) întâlnire între fete care se sărută și se strâng în brațe, într-un simulacru de lesbianism.

mânzat s. n. sg. (er.) fete; femei tinere.

a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local) Peste. Asupră-mi anii grei și-aștern nămeții (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A lua (sau a avea) asupra sa (o sarcină) = a-și lua (sau a avea) o răspundere. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) în momentul cînd comite ceva (rău). ◊ (Substantivat, reg., în expr.) Cu asupra (de măsură) = peste măsură. 2. (Introduce numele persoanei sau al obiectului peste care se întinde o stăpînire, o putere etc.) Triumful științei asupra naturii (BĂLCESCU). 3. (Introduce numele persoanei sau al obiectului care suportă acțiunea) Urgia care-i asupra lui (SADOVEANU). ♦ În contra; împotriva. Asupra mea se repede (TEODORESCU). ♦ (Înv. și reg.) Față de...; pentru. Prima dragoste asupra unei fete (ISPIRESCU). 4. Cu privire la..., despre. Să citesc [cartea]... și, după citire, să-mi și dau părerea asupră-i (ODOBESCU). 5. Înspre, spre. 6. (Temporal; reg.) În preajma..., aproape de..., către. Asupra iernii coboară la locuri largi (SADOVEANU). [Var.: asupră prep.] – Lat. ad-supra.

periculos, -oasă, periculoși, -oase adj. (adol.) 1. excelent, formidabil, de calitate superioară. 2. (d. fete) frumoasă.

colind (colindă) (< lat. calendae – corindă, înlocuit sub influența termenului sl. Koleda*, cu colindă [Rosetti]), gen ritual străvechi cu caracter agrar, cu funcție de urare, de felicitare, care se execută în cadrul unui ceremonial complex, variat, regional, în timpul sărbătorilor de iarnă (între 24 dec. – 6 ianuarie). C. își are originea în cultura geto-dacilor, peste care s-au suprapus elemente ale culturii romane și creștine. Datina colindatului, sărbătorea „reînvierea nebiruitului soare”, începerea unui nou ciclu agrar, prin petreceri zgomotoase, mese îmbelșugate, daruri reciproce, urări de belșug și fericire, înscenări de nunți, cântece* și jocuri*, cu sau fără măști. C. se cântă în grup, fie de tineri, fie de oameni căsătoriți, de fete (rar), de copii, fie în grup mixt (femei și bărbați), în ajunul și ziua de Crăciun, în ajunul și ziua de Anul Nou și în alte zile ale ciclului mergând din casă în casă, după un protocol tradițional. În ciuda strădaniilor continue ale bis. de a le înlătura (fiind socotite „păgâne”, „diavolești”, conform atestărilor; Conciliul Trulan, 693; Cronicile lui Nestor, 1067; Heltai, 1550; A. Mathesius, 1647; ordinul vicomitelui de Deva, 1783 etc.), c. s-au transmis din generație în generație, pe cale orală, până astăzi, în forme variate. Tematic și ca mod de execuție, se cunosc: c. de copii, c. propriu-zise de adulți și c. cu măști. Textele poetice, profane în majoritatea lor, au unele elemente religioase, care prin influența cărților specifice, au fost adaptate, după mentalitatea poporului, la preocupările și munca sa zilnică. C. de copii sunt urări directe de bunăstare și sănătate, continuate cu cererea darurilor și se cântă pe melodii simple sau se scandează într-o ritmică specială. Colindătorii sunt numiți pițărăi*, pizari sau bobârnaci și poartă mici bastoane, încrustate și împodobite frumos, numite colinde sau colindețe. Unele melodii păstrează ecoul unei vechi muzici creștine, comună orientului și occidentului (Brăiloiu). C. adulților se remarcă prin marea varietate tematică literară și muzicală, prin valoarea artistică superioară. Textele, epice sau epico-lirice de mari dimensiuni, versificate, relatează, într-o manieră fabuloasă, de legendă, aspecte ale vieții de familie și ale muncii, în formă concentrată, utilizând procedee de compoziție și stil comune baladei (IV), basmului și cântecelor ceremoniale din ciclul familial. În c., accentul cade pe urările finale (esența genului fiind tocmai urarea) ce au rolul de a susține încrederea celui colindat într-o viață mai bună și îmbelșugată. Arhitectura literară a c. este fixă: a) sosirea colindătorilor, rugămintea de a fi primiți în casă sau plasarea fabulației de obicei într-un loc înalt (Colo sus pe lângă cer; Colo susu, mai în susu; Sub razele soarelui etc.); b) nararea hiperbolizată a unei acțiuni într-o atmosferă de basm, cu caracter indirect de urare și de laudă a calităților celui căruia i se adresează și c) formulă finală de urare pentru belșug, sănătate, căsătorie etc. urmată, uneori, de cererea darului. Elementele mitologice sunt integrate în universul familiei, în mediul țărănesc hiperbolizat (Ex. tema metamorfozei vânătorilor în cerbi, în c. de vânător, temă ce stă și la baza lucrării Cantata profana de Bartók). Textele c. sunt individualizate, diferă după vârstă, sex, stare socială, profesiune (c. de copil, de tânăr, de bătrân, de fată, de băiat, de logodiți, de tineri căsătoriți, cu sau fără copii, de văduv, păstor, vânător, pescar, primar, preot etc.). Bogăția și marea varietate a temelor poetice s-au cristalizat în melodii cu caracter dinamic, optimist, uneori solemn, care se deosebesc total de melodiile religioase de Crăciun ale Europei centrale și occidentale [v. cântec (I, 4)]. Prin tematică, maniera de interpretare și ambianța în care se desfășoară, c. lasă o impresie mai curând „sălbatic-războinică” (Bartók). Tezaur artistic de valoare și originalitate deosebite, c. se impun prin diversitatea și ingeniozitatea structurilor ritmico-melodice, a procedeelor de alcătuire a discursului muzical, cu ajutorul unui număr redus de mijloace de expresie. Trăsăturile specifice stilului vechi de c. sunt: melodie silabică bazată pe 2-6 sunete diferite, cu un contur pregnant, profil descendent, mixt, crenelat sau apropiat de recitativ* (uneori cu salt inițial de terță*, cvartă* sau cvintă*), utilizarea în măsură aproape egală, a celor două tipare metrice: hexa- și octosilabic (v. vers), organizare motivică a rândului melodic*, fracționat variat (în 4+4, 2+6, 6+2, 2+2+2, 4+2, 2+4, rar 3+3), formă fixă, strofică, în care refrenul* (regulat, neregulat sau versificat) are un rol important, stilistic și compozițional, ocupând locuri variate: la începutul, mijlocul sau la sfârșitul melodiei; adesea există două refrene, orânduite simetric sau asimetric. Frecvența refrenului, raportul lui melodic și ritmic cu ceilalți membri ai melodiei, conferă c. configurație specială: rf.; A; A rf.; A rf. A; B rf.; A B rf. etc. Sunt frecvente sisteme sonore arhaice (premodale, prepentatonice și pentatonice) (v. pentatonică) mai puțin heptacordiile diatonice (v. diatonic) cu caracter modal, formate prin îmbinarea a două microstructuri identice sau eterogene (cromatismele sunt rare) (v. cromatism). Spre deosebire de alte genuri, cadențele (1) finale se fac pe trepte diferite: 1, 2, 4, 5, sau V. Sunt semnificative cazurile de metabolă*, persistența cadenței prin subton*, lărgirea scării prin coborârea la cvarta inferioară, bogăția structurilor modale (Bartók distinge 36 de scări). Elementul expresiv preponderent al genului, ritmul, de o deosebită complexitate, aparține sistemului giusto silabic, nu mai puțin sistemului aksak, parlando-rubato și distributiv [v. sistem (II, 6)]. Melodiile sunt izoritmice [au la bază o singură formulă (II) elementară, o dipodie* sau un grup metric complex], sau heteroritmice. Execuția, în mișcare vie, cunoaște uneori o ușoară accelerare spre final. C. sunt acompaniate, în forma clasică, de instr. aerofone tradiționale sau mai nou și de percuție (v. dubă). Sunt executate uneori în 2-3 grupe, grupul următor intră după terminarea melodiei sau mai înainte, de unde rezultă o antifonie* specifică. C. cu măști sunt însoțite de instr. și se folosesc fie melodii de c. fie melodii diferite, de multe ori în aksak, la care se adaugă jocul măștii (v. capră), și versuri scandate, adesea cu conținut satiric. Repertoriul de c. trebuie văzut ca o formă amplă, de suită, în care se succed, în funcție de un program determinat, de legătura cu ceremonialul, piese vocale și instr.: „zicale” (melodie instr. în ritm de dans, acompaniată de dobă și strigăturile feciorilor), c. între case (în cazuri rare), cu acomp. de dobă, c. la fereastră sau la ușă, c. în casă (pentru fiecare membru al familiei), urări de mulțumire pentru daruri, c. de plecare, dans (cu tinerii din casă). C. cu măști cuprind alt ciclu: c. de joc în stradă, c. în fața porții și jocul măștii în casă. În unele zone, semn al evoluției genului, s-au produs contaminări: c. cu călușar*, c. cu turcă, c. cu turcă și călușar etc. Repertoriul cu caracter agrar inițial și funcție magică, de influențare a forțelor naturii, s-a îmbogățit treptat cu teme realiste din repertoriul ceremonialului de nuntă, din cântecele lirice și epice (Miorița, Soacra rea, Șarpele, Pintea Viteazul, Meșterul Manole ș.a.). Sin.: corindă; a dobii; cântec de dobă; cântec de fereastră.

cunună (sau cântecul cununii), cântec ceremonial, legat de un obicei agrar cu caracter ritual care se practică la sfârșitul secerișului. Cântecul se execută în grup, în timp ce muncitorii se întorc la stăpânul holdei, cu c. (obiect ritual confecționat din cele mai frumoase spice de grâu secerat), pe care o poartă una sau mai multe fete (sau băieți). Obiceiul s-a păstrat numai în Transilvania. Textul poetic este mitic sau descrie elementele esențiale ale obiceiului, aspect ale relațiilor de muncă, sfârșind cu urări de belșug și recoltă bogată. Străvechi rit de fertilitate (cu funcția de a asigura recolta bogată, de selecționare naturală a semințelor), obiceiul are semnificație socială, rituală și distractivă. Melodiile, deși variate, au câteva trăsături comune: structuri sonore cu prioritate majore* pre- sau pentatonice* de tip major (cu picnonul* la bază) sau construite din două microstructuri (tricordie* majoră, cu salt inferior de cvartă, plus pentatonic 4, cu pieni*; tetracordie cu salt de cvartă inferioară; pentacord* cu substrat pentatonic sau hexacordie majoră); formă fixă, strofică, alcătuită din 2 (AB), 3 (ABC) sau 4 rânduri melodice*, înrudite (ABCC_c, ABB_vc, AB Rf = Av); ritm liber, parlando rubato, sau, rar, giusto silabic [v. sistem (II, 6)]. Obiceiul este cunoscut în multe țări europ. (la pop. slave și baltice) și extraeurop. V. Dealul Mohului.

danț 1. Denumire dată suitei ciclice de jocuri* populare, în Țara Oașului. Ea este alcătuită din trei părți (jocuri): „cu fete”, „feciori în roată” și „de-a-nvârtitu”; formația în care se joacă cunoaște multiple evoluții – coloană de perechi, cerc de bărbați, perechi în linie repartizate în spațiul de joc – de asemenea variază și priza între jucători. Ritmul este binar* sincopat „optime” ♪ „optime” ♪ „optime” iar mișcarea, deosebit de viguroasă, cu pași tropotiți, bătăi* de pinteni (pe sol și în aer) învârtituri, bătăi din palme, însoțite de „țipurituri” (strigături* cântate). 2. Denumire dată brâului* (tip brâu bătrân bănățean), în unele localități din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara). 3. Danțu, varianta brâului carpatin (mocănesc) din Rășinari (Sibiu). 4. De d., d. sus, denumire sub care sunt cunoscute variante ale ardelenei (1) sincopate, în zona Vașcăului (Bihor).

drăgaică, sărbătoare populară din ciclul primăvară-vară, practicat în zonele trascarpatice, la 24 iunie. A fost atestată de D. Cantemir. Un grup de fete, îmbrăcate în costume speciale, împodobite cu cununi de d., cu coliere la gât și la mâini, cu lenjerie de copil mic, își aleg o „mireasă” și un „mire” – numit „Drăgan”. Obiceiul sărbătorește maturizarea recoltei și se desfășoară în mai multe „acte”: împodobirea D., pornirea în alai pe ulițe și pe holde „cu mâinile întinse și cu basmalele fluturând în vânt” (Cantemir), cântecul și jocul pe la case și pe străzi, darul. Jocul* d. presupune o mare pricepere (se poartă bastoane sau săbii; în trecut și secere – Hasdeu) și este acompaniat de fluier*. Un „steag” asemenea celui al călușarilor*, purtat de un băiețel, le însoțește pretutindeni. La răspântii se fac lupte, când se întâlnesc două grupe de d. Numărul d. variază: când sunt patru una este „mireasa”, alta „gărgălanci” și două „schimbătoare” (Hasdeu). Textul poetic descrie bucuria pentru începerea strângerii recoltei, urări de sănătate și belșug, adeseori versuri finale satirice. Melodia, în pentatonic* I (pur sau evoluat) are formă fixă ternară* (ABBc), în ritm viu, binar* aksak [al doilea timp alungit – v. sistem (II, 6)]. Melodia vocală este urmată de 2-3 dansuri vechi locale. În elementele sale esențiale, obiceiul se înrudește cu „Ispasul” din Transilvania și cu obiceiuri agrare ale altor popoare europ. și extraeurop. Astăzi, d. se mai păstrează în câteva sate din Teleorman; a fost preluată, datorită valorii artistice și spectaculoase a dansului și cântecului, de echipele artistice de amatori.

a rămâne fată bătrână expr. (d. fete) a nu se căsători până la o vârstă înaintată.

a sări pârleazul expr. (pop. – d. fete) a-și pierde virginitatea.

fecioreasca (feciorești) 1. Categorie de jocuri populare românești, bărbătești, răspândite în Transilvania, Țara Crișurilor și Câmpia Banatului. Se joacă în formație de ceată (jucători neprinși între ei) sau solistic sub formă de întrecere. Sunt dansuri de virtuozitate care cuprind mișcări cu caracter atletic ca sărituri mari, flexiuni, bătăi în podea și în pinteni. Caracteristica lor principală o constituie tehnica de lovire cu palmele pe segmentele picioarelor. În cadrul categoriei se pot distinge trei grupe de tipuri de joc fecioresc: 1) grupa I-a – Haidăul (de băț, ponturi în botă), călușerul*, sărita, fecioreasca rară (rami, de ponturi, românește), f. făgărășană – acoperă aproape întreaga Transilvanie; grupa a II-a fecioreseul (românescul), F. deasă (feciorește), bărbuncul* – acoperă Câmpia Transilvaniei și bazinul superior al Someșului (Transilvania de Nord); grupa a III-a – Ardeleana (2), feciorește, Ardeleana de mână, Ardeleana sărită – acoperă Țara Crișurilor și Câmpia Banatului. 2. F. fetelor, replică feminină la jocul fecioresc bărbătesc. Este jucat de fete și femei tinere la hora satului, la nunți și alte petreceri, în satele din jurul orașului Rupea (Crihalma, Dăișoara etc.).

govia 1. Mireasă, în Oltenia și Banat. 2. Obicei de primăvară în S Munteniei, cu caracter prenupțial, organizat de flăcăi. O căruță, frumos împodobită cu verdeață, trece din casă în casă adunând diferite obiecte lucrate de fete în timpul iernii. Mergând la locul unde se face jocul*, conducătorul grupului de flăcăi strigă obiectele pe rând pentru a fi recunoscute. În acest fel se face cunoscută îndemânarea, hărnicia și talentul fetelor din sat. Obiectele sunt „răscumpărate” de flăcăi la jocul care se desfășoară în continuare.

la fete v. mânânțălul.

mătcălăul, obicei de primăvară din Banat și Transilvania. Constă dintr-un ceremonial de legare a prieteniei mai ales între fete, după care își spun „matcă”, „soră (surată)”, „văruică”, atașament care se păstrează până la sfârșitul vieții. Ritualul este însoțit de cântece specifice și de joc*.

mânânțălul, joc* popular românesc din Țara Crișurilor cu ritm* binar și mișcare rapidă. De obicei m. se joacă în formație de „perechi în linie” cu partenerii orientați față în față, ținându-se de umeri sau de talie; cuprinde multe învârituri, bătăi (în contratimp*) în pinteni și, uneori, cu palmele pe picioare. Poate fi întâlnit și sub denumirile mărunțelul, mărunțeaua, scuturatul, învârtitul, la fete, tropoțelul, tripițelul. Face parte din categoria ardelenelor (1).

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”, introduce o propoziție subordonată cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propoziție finală) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgînul Ca să-mi sărute fete-n drum? (COȘBUC). 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Ca să trecem prin pădure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propoziție atributivă) Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs (EMINESCU). 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să mă cheme. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca pînă mîine să terminăm lucrarea. – Lat. qu[i]a.

CEL², CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Cînd urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărîm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determină numerale cardinale) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfîrșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) cela, ceea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cît ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

colac, colaci s. m. Un fel de pâine, de obicei în formă rotundă ca o cunună și uneori împletit în două sau mai multe suluri de cocă, făcut nu pentru mâncarea zilnică obișnuită, ci pentru împărțit altora la anumite solemnități religioase. ◊ Colac acoperit = colac care se dă cumetrilor mari. ◊ Colac de Andrei = colac făcut de fete cu apă neîncepută. ◊ Colac de botez = colac dus nașilor. ◊ Colac de Crăciun = colac făcut din două suluri de cocă împletite și înconjurate cu un alt sul. ◊ Colac de cununie (sau de nuntă) = colac adus de fini nașilor. ◊ Colac de mort = colac care se pune pe pieptul morților. ◊ Colac de colindători = colindeț; colăcel. ♦ Reg. Bucăți de pâine cu colivă și lumânarea pe ea, care se împart la săraci, la rude și la vecini pentru pomenirea morților. – Din sl. kolačĭ.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete cînd se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

venețiană, școală ~ 1. Mișcare componistică localizată în Veneția și cuprinzând întregul sec. 16, cu un rol deosebit în afirmarea și dezvoltarea muzicii instrumentale, ca și în îmbogățirea scriiturii polifonice vocale. La constituirea școlii contribuie mai mulți factori: a) organizarea activității muzicale în cadrul catedralei San Marco, care dispunea de două orgi*, un cor* divizat în jurul celor două orgi iar de la sfârșitul sec. 16 de permisiunea utilizării în serviciul religios a celorlalte instr., b) rolul deosebit acordat grupurilor mari de instrumentiști în cadrul manifestărilor artistice publice, c) înființarea, la începutul sec. 16, a editurii muzicale Petrucci și tipărirea unor numeroase culegeri și tabulaturi* destinate execuției cu orice fel de instr. (con ogni sorte di stromenti) și d) stabilirea la Veneția, în 1527, a lui A. Willaert, compozitor de origine flamandă, organist, conducător de cor la San Marco și profesor al muzicienilor reprezentativi ai școlii (teoreticianul V. Zarlino, compozitorii C. da Rore, C. Feta, A. Gabrieli, Cl. Merulo). A. Willaert cultivă scriitura antifonică*, opunând cele două coruri ale catedralei San Marco și obținând efecte contrastante dinamice* și timbrale*; pe același principiu al opoziției și suprapunerii de planuri contrastante dinamic și timbral*, Willaert creează lucrări pentru ansambluri vocal-instr. mari. Una din principalele sale realizări este elaborarea scriiturii pentru mai multe coruri – cori spezzati. Elevii lui Willaert continuă și dezvoltă scriitura antifonică* utilizând-o și în lucrările instr., urmăresc diferențierea unor planuri coloristice în cadrul polif., contribuind la fixarea genurilor instr. independente și la lărgirea hotarelor expresiei muzicale. 2. Gruparea componistică a cărei activitate, desfășurată în sec. 17, contribuie la cristalizarea stilului concertant*, a speciei instr. denumită concerto groso* (B. Marcello, A. Vivaldi) și a concertului cu solist (T. Albinoni, A. Vivaldi). 3. Școală muzicală constituită în sec. 17 în jurul compozitorului Cl. Monteverdi (maestru de capelă la San Marco între anii 1613 și 1643, creator al stilului concitato, autor al desăvârșirii procesului de substituire a scriiturii polif. prin monodia* acompaniată), caracterizată prin: a) dezvoltarea expresiei dramatice (Fr. Cavalli) și a cursivității melodice (A. Cesti), b) operarea unei distincții nete între aria chiusa („aria închisă” diferită de aria da capo) și recitativ*, c) predilecția pentru virtuozitatea vocală, d) introducerea interludiilor instr. și e) diminuarea rolului deținut de cor.

Narcis, (în mitologia greacă) tânăr frumos, iubit de mai multe fete și de nimfe, pe care însă, înfumurat, le disprețuia. Zeița Nemesis l-a pedepsit să-și vadă chipul într-o fântână și să se îndrăgostească de sine însuși. De durere că n-a putut să ajungă la tânărul zărit în apă, a murit, iar pe locul morții lui au răsărit florile numite narcise.

fată s.f. 1 Persoană tînără de sex feminin, necăsătorită. ◊ Fată în casă = fată tînără, angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrînă (sau stătută) = fată trecută de vîrsta măritișului și rămasă necăsătorită. (reg.) Fete (de) nune = fete care merg cu mirele după mireasă. Fete după masă = fete pe care le cheamă mireasa. Fată arăcită v. arăcit. Fată nemăritată v. nemăritată. Fată în păr v. păr. Tîrgul de fete v. tîrg. ◊ Compus: fată-mamă = tînără necăsătorită, cu un copil pe care îl crește singură. 2 (și fată mare sau, pop., curată, înv., vărgură) Fecioară (1), virgină. ◊ Fată fecioară v. fecioară. Muiere fată v. muiere. ◊ expr. (înv., reg.) A fi fată la cap = a) (despre tinere) a-și fi pierdut fecioria; b) (despre femei) a umbla cu capul descoperit ca fetele. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. De (sau pe) cînd era mama fată (mare) v. mamă. A ședea ca o fată mare v. ședea. 3 (în raport cu părinții) Fiică. ◊ Nume de fată v. nume. Fată vitregă v. vitreg. ◊ expr. A-și da fata din casă = a-și căsători fiica. A da o fată după cineva (ori cuiva) v. da. 4 Compus: (astron.; pop.; art.) Fata-Mare (sau reg., -cu-Cobilița) = constelația Orion. 5 (pop.; la pl.) Fetele cîmpului (sau codrului, pădurii) = zîne răuvoitoare. Fata pădurii v. pădure. 6 (pop.; la jocul de cărți) Damă. 7 (arg.; mai ales la pl.) Prostituată. ◊ expr. A merge la fete = a) (despre băieți) a avea prima relație sexuală; b) (despre bărbați) a merge la bordel. • pl. fete. /lat. fēta.

Young Men’s Christian Association (Asociația tinerilor creștini, prescurtare Y.M.C.A.), asociație engleză, întemeiată în 1844 de sir George Williams, pentru protecția tinerilor (fizică, morală și religioasă). Din 1857 există și o organizație similară pentru fete: Y.W.C.A. Asociația a avut filiale și în București.

anticoncepțional s. n., adj. (Mijloc, substanță) care împiedică graviditatea ◊ „Se scumpesc și anticoncepționalele.” R.lit. 35/93 p. 13. ◊ „La fete, utilizarea pilulelor anticoncepționale se face în 18,6 % din cazuri la primul raport sexual.” R.l. internaț. 5 VII 95 p. 1 (din fr. anticonceptionnel; PR 1920)

chaplinesc adj. Ca al lui Charlie Chaplin ◊ „Jocul chaplinesc, diabolic sincronizat, al celor 30 de băieți și fete.” Cont. 25 VIII 67 p. 4 [pron. ceaplinesc] (din numele actorului [Charlie] Chaplin + -esc)

cvadruplu s. m. ◊ „În intervalul amintit, 1882 1972, în Bulgaria [...] 92 de cazuri s-au născut quadrupli.” Sc. 15 X 78 p. 5. ◊ „O tânără studentă din orașul Valera, situat în Anzii venezueleni, a dat naștere joi dimineața la patru băieți. Potrivit medicilor această naștere a unor cvadrupli este un caz deosebit datorită faptului că tânăra se află la prima sarcină.” R.l. 10 XI 78 p. 6. ◊ „Quadruplii. Soția unui funcționar din Kyoto a născut la clinica universitară din localitate patru copii – doi băieți și două fete.” R.l. 9 X 81 p. 6; v. și cvadruplet [și quadruplu] (din fr. quadruple, lat. quadruplus; DT; DEX, DN3)

feta s. f. (alim.) Brânză de tipul celei de Brăila ◊ „Negustorii unguri fac avere vânzând feta de Brăila fabricată în Mexic [...] Umblu un ceas pe Moșilor, prin fața buticurilor arabe care vând feta de Brăila produsă de bulgari.” R.l. 1 IX 93 p. 1. ◊ „Importator direct din Olanda: lapte praf, brânză feta, conserve carne.” R.l. 6 X 93 p. 16; v. și 9 VII 93 p. 6 (cf. fr. féta)

marinăriță s. f. Femeie care a îmbrățișat meseria de marinar ◊ „La bordul șalandelor «Razelm» și «Gârlița» [...] pot fi întâlnite și niște fete frumoase, ca toate fetele. Cele trei [...] sunt primele fete marinărițe din portul Constanța.” R.l. 1 X 75 p. 2. ◊ „«Marinărițe». Scriam nu de mult în rubrica noastră despre primele trei fete de la serviciul «Căi navigabile» al portului Constanța, care au devenit marinari pe o șalandă.” Sc. 16 XII 75 p. 2; v. și femeie-marinar (din marinar + -iță)

minijupat, -ă adj. Cu minijupă ◊ „Fete minijupate.” Emisiune Radio 10 III 74 (din minijupă + -at, după fr. minijupée; DMN 1969; L. Seche în SMFC V p. 80, atestare din 1968)

monolitizare s. f. (tehn.) Acțiunea de a lega elementele de construcție din beton turnate separat ◊ „[...] cele două fete ce pregăteau «injecția» de monolitizare a betonului cu pământul.” R.l. 14 I 84 p. 2 (din monolitiza; DN3)

nevăzător, -toare s. m. f., adj. Om lipsit de vedere, orb ◊ „La căminul de nevăzători se învață.” Sc. 13 I 61 p. 2. ◊ „Profesorul de limbă română I.V. de la Grupul școlar de fete nevăzătoare din Arad, se gândea de mulți ani la o mașină la care să poată lucra și cei lipsiți de vedere.” R.l. 7 III 79 p. 5; v. și 30 XI 79 p. 6, Sc. 26 IV 80 p. 6; v. și electroftalm, fosfenă (din ne- + văzător)

octuplet s. m. Fiecare din cele opt ființe născute deodată de aceeași mamă ◊ „Octupleți. O femeie din Neapole [...] a născut joi opt gemeni – trei băieți și cinci fete [...] Medicii formulează rezerve serioase în ce privește șansele de supraviețuire ale octupleților.” Sc. 17 VIII 79 p. 6 (din octuplu + -et; cf. engl. octuplet; CD; DEX-S)

strungăriță s. f. Muncitoare care a îmbrățișat meseria de strungar ◊ „Trimestrial conducerea întreprinderii se întâlnește cu aceste fete, care formează prima promoție de strungărițe a uzinei.” R.l. 14 XI 75 p. 2; v. și sudoriță (din strungar + -iță; Ec. Goga Lex. 54; DEX – alt sens, DEX-S)

sudoriță s. f. Muncitoare specializată în lucrări de sudură ◊ „Cele peste 300 de sudorițe, strungărițe, electriciene fac treabă bună.” Sc. 21 XI 75 p. 6. ◊ „Cu două săptămâni în urmă au venit două fete: sudorițe.” Sc. 19 IV 80 p. 1. ◊ „Meseria: sudoriță. Acum Milica este și studentă la Facultatea de subingineri, curs seral.” Sc. 20 I 81 p. 3 (din sudor + -iță; DEX)

TAB s. n. Transportor auto blindat ◊ „[...] s-a instalat la comanda tancurilor și TAB-urilor, strivind sub șenile trupuri nevinovate de băieți și fete.” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 1. ◊ „De la Cotroceni ieșeau 4 TAB-uri însoțite de o mașină a poliției.” Cotid. 18 III 92 p. 1. ◊ „Ordin de la înlocuitorul comandantului UM 01315 București [...] să pregătim [...] TAB-uri.” R.l. 8 IX 93 p. 1; v. și R.lit. 50/95 p. 8, Est-Vest VI 95 p. 5, Z. 18 XI 96 p. 1 (abreviere din T[ransportor] A[uto] B[lindat])

topless s. Număr de dans, de obicei pe scena unui cabaret, într-un costum de baie care lasă descoperiți sânii ◊ „Vom vedea la lucru, la dezbrăcat, la topless sau cum vreți să-i spuneți, șase fete curajoase.” Expres 45/94 p. 5. ◊ „Club Aristocrat angajează fete între 1830 ani [...] dansatoare (topless, striptease) și animatoare.” Ev.z. 12 I 95 p. 7 (din engl. topless; cf. fr., it. topless; BD 1964, DPN 1970)

zimți s. pl.tant. (arg. stud.) Bani ◊ „Nu persoana ta le interesează (pe fete), ci zimții tăi.” (de la zimții banilor; C. Lupu în LL 3/72 p. 350)

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

PSYCHE (în mitologia greacă), personificare a sufletului omenesc. Apare sub chipul unei fete gingașe, de o neasemuită frumusețe, care s-a îndrăgostit de zeul Eros. Stârnește gelozia Afroditei, care o chinuie cu încercări și munci insuportabile. P. reușește să-l înduplece pe Eros, care o ia în cer și obține de la Zeus nemurirea ei. Uneori apare ca un fluture.

*bibíc, -ă s. (fr. bibi, a.î.). Fam. Termen de alintătură unui copil, unei fete. V. gigea.

Acontius, tînăr din insula Ceos care, sosind la Delos la sărbătorile date în cinstea zeiței Artemis, s-a îndrăgostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cîștiga dragostea tinerei, pe care a urmărit-o pînă în templul lui Artemis, Acontius a recurs la un șiretlic: el i-a aruncat fetei un măr pe care stătea scris: „Jur pe templul lui Artemis să mă căsătoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe măr, Cydippe a rostit în fața altarului zeiței cuvintele care constituiau de fapt un jurămînt. Reîntorcîndu-se la Athenae, unde tatăl ei dorea s-o mărite cu alt bărbat, Cydippe a căzut bolnavă: era la mijloc mîna zeiței, care o pedepsea în felul acesta pentru sperjur. În cele din urmă, consultînd oracolul, tatăl fetei a aflat de jurămîntul făcut de fiica lui și a consimțit să-i dea lui Acontius mîna Cydippei.

Acrisius, rege al Argosului și fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese că va fi ucis de către unul dintre urmașii săi, Acrisius și-a zăvorît unica fiică, pe Danaë, într-un turn înalt. Îndrăgostindu-se de frumusețea tinerei fete, Zeus reușește totuși să pătrundă pînă la ea transformîndu-se în ploaie de aur. Din unirea lor se naște un băiat, Perseus. Pentru a zădărnici prezicerea oracolului, Acrisius o închide pe Danaë împreună cu Perseus într-un cufăr și le dă drumul pe mare. Salvați de la înec, după ani de zile în care timp Perseus crescuse, cei doi se reîntorc în Argos să-l vadă pe Acrisius. În cadrul unor întreceri care au loc în Thessalia și la care participă și Perseus, discul lansat de el îl lovește din greșeală pe Acrisius, ucigîndu-l pe loc. În felul acesta oracolul se împlinește (v. și Perseus).

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

codănél, -eá și -ícă adj. și s., pl. eĭ, ele (d. codană, godană). Fam. Băĭat, fată de pe la 10-12 anĭ în sus: copiĭ codăneĭ, fete codănele.

Amymone, una dintre cele cincizeci de fete ale lui Danaus, căsătorită cu Enceladus, pe care l-a ucis în noaptea nunții. Ulterior, a fost iubită de Poseidon, cu care a avut un fiu, pe Nauplius.

Andromeda (sau Andromede, fiica lui Cepheus, regele Aethiopiei. Fiindcă mama ei, pe nume Cassiopea, își atrăsese mînia zeilor pretinzînd că e mai frumoasă decît nereidele, Poseidon a trimis un monstru marin ca să pustiască țara. Oracolul a prezis că păcatul Cassiopeei poate fi ispășit numai de către Andromeda. Silit de etiopieni, Cepheus și-a sacrificat fiica: el a înlănțuit-o de o stîncă, lăsînd-o acolo pradă monstrului. Andromeda e salvată însă de Perseus, la întoarcerea acestuia după izbînda repurtată asupra Meduzei. Cucerit de frumusețea fetei, Perseus împietrește monstrul arătîndu-i chipul Meduzei, după care o ia cu el pe Andromeda și o duce în Argos (v. și Perseus).

Anius, profet care a domnit în insula Delos pe vremea războiului troian. Era fiul lui Apollo, iar prin mama sa, Rhoeo, se trăgea din Dionysus. Anius s-a căsătorit cu Dryope, cu care a avut trei fete: pe Oeno, Spermo și Elais. Ele primiseră în dar de la strămoșul lor, Dionysus, puterea de a transforma orice obiect ar fi dorit în vin, grîu sau untdelemn. Cînd Agamemnon a trecut prin Delos în drum spre cetatea Troiei, Anius, care știa că războiul avea să se prelungească zece ani, i-a oferit serviciile fetelor sale, pentru a asigura hrana necesară soldaților. Ele l-au însoțit un timp pe Agamemnon dar, de la o vreme urîndu-li-se, au fugit. Urmărite de greci au implorat sprijinul lui Dionysus, care le-a metamorfozat în porumbei. Se spunea că în amintirea lor ar fi fost oprită, în insula Delos, uciderea porumbeilor.

Asclepius (sau Aesculapius), fiul lui Apollo cu muritoarea Coronis și zeul medicinei. A fost crescut de mic de centaurul Chiron, care l-a inițiat în tainele lecuirii și l-a deprins să vîneze. Asclepius a avut doi fii: pe Machaon și pe Podalirius, vestiți datorită priceperii lor în arta tămăduirii, și patru fete, printre care se număra și Hygiea, zeița sănătății. Datorită faptului că nu s-a mulțumit să vindece numai bolile, ci a readus și morții la viață, Asclepius și-a atras mînia lui Zeus, care l-a ucis cu trăsnetul său. După moarte el a fost pus printre constelații. I se aduceau onoruri divine, în special la Epidaurus, și i se sacrifica, de obicei, un cocoș. Atributele sale erau toiagul și șarpele.

Atlas, unul dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Epimetheus și cu Prometheus. A avut numeroase fete cu Pleione, fiica lui Oceanus (v. Atlantides), și cu Hesperis (v. Hesperides). Atlas a participat la lupta dintre giganți – prima generație de divinități monstruoase, violente – și olimpieni. Învins de către aceștia din urmă, el a fost pedepsit de Zeus, fiind osîndit să poarte veșnic pe umerii săi bolta cerească. Conform unei alte tradiții, Atlas ar fi fost împietrit de către Perseus, fiind transformat într-o stîncă la vederea chipului Meduzei (v. și Perseus).

Celeus, fiul lui Eleusis și rege în ținutul cu același nume. Avea doi fii: pe Demophon și pe Triptolemus (v. și Demopho(o)n, Triptolemus). Atît Celeus cît și soția sa, Metanira, au primit-o și au găzduit-o bine pe Demeter atunci cînd zeița rătăcea, cuprinsă de desperare, în căutarea fetei ei Persephone, răpită de către Pluto. Se spunea că înainte de a se întoarce în Olympus, Demeter l-ar fi inițiat pe Celeus în tainele cultului său.

Danaë, fiica lui Acrisius, regele din Argos, și a Eurydicei. Temîndu-se de împlinirea unui oracol care-i prezisese că va muri de mîna fiului lui Danaë, Acrisius își închide fata într-un turn înalt. Nici un muritor nu poate ajunge pînă acolo. Transformat în ploaie de aur, Zeus reușește însă să se strecoare pînă-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danaë se naște Perseus. Ca s-o piardă pe ea și pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr și-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danaë, ocrotită de Zeus, reușește însă să scape cu viață și să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgostește de ea. După trecerea anilor regele vede însă în fiu o piedică în cucerirea inimii mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gîndul ascuns că-și va găsi moartea în lupta cu Meduza. Perseus se înapoiază însă victorios (v. și Perseus). Împreună cu mama sa el se întoarce în Argos unde, fără voia lui – ca o împlinire a oracolului – își ucide bunicul (v. și Acrisius).

Doris, una dintre oceanide, fiica lui Oceanus și a lui Tethys. S-a căsătorit cu propriul ei frate, Nereus, cu care a avut cincizeci de fete, numite nereide.

Endymion, păstor de o rară frumusețe care l-a rugat pe Zeus să-l lase să doarmă veșnic, ca să rămînă pururea tînăr. Zeus i-a împlinit voia. Văzîndu-l dormind, Artemis (Luna) s-a îndrăgostit de frumosul păstor pe care a început să-l viziteze, noapte de noapte, coborînd din înaltul cerurilor. Din iubirea lor s-au născut cincizeci de fete.

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetății Athenae. Era fiul lui Hephaestus (după o versiune cu Atthis, după o alta cu Gaea sau cu zeița Athena). Se spunea că Athena, ca să nu afle ceilalți zei de nașterea copilului, l-ar fi închis pe Erichthonius într-un cufăr, pe care l-a dat, în mare taină, în păstrare fetelor lui Cecrops. Împinsă de curiozitate, una dintre fete a deschis cufărul, fapt pentru care și-a primit pedeapsa cuvenită (v. Aglauros). Mai tîrziu Erichthonius a fost luat și crescut de însăși divina lui mamă, în templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lăsat urmaș la tron. Erichthonius s-a căsătorit cu nimfa Praxithea și a avut un fiu, Pandion, care a domnit după el în cetatea Athenae.

SAROYAN [səróuiən], William (1908-1981), scriitor american de origine armeană. Nuvele („Îndrăznețul tânăr de pe trapezul zburător”, „Mă numesc Aram”, „Americanul muribund”), romane („Comedia umană”, „Asirianul”, „Între băieți și fete”), drame („Inima mea este în munții Scoției”, „Timpul vieții lor”, „Clipe de viață”) cu implicații autobiografice, inspirate din viața oamenilor simpli și a copiilor.

Europa 1. Fiica lui Agenor și a Telephassei. Într-o zi, în timp ce Europa se juca împreună cu prietenele ei pe cîmp, Zeus a văzut-o și s-a îndrăgostit de frumusețea ei. El s-a transformat într-un taur alb și a venit să se culce la picioarele fetei. Deși la început temătoare, Europa a prins în cele din urmă curaj și, la îmbierile lui, i s-a urcat în spinare. Atunci taurul a rupt-o la fugă peste cîmpuri, a intrat în mare și, cu toate țipetele deznădăjduite ale fetei, nu s-a oprit decît în insula Creta. Acolo, el s-a unit cu Europa, care i-a dăruit trei fii: pe Minos, Rhadamanthus și Sarpedon. Mai tîrziu, Zeus a căsătorit-o cu Asterion, regele Cretei. După moarte Europa a fost divinizată. 2. Fiica lui Tityus și mama lui Euphemus. 3. Una dintre oceanide.

Icarius 1. Tatăl Erigonei. Era un atenian care i-a dat adăpost lui Dionysus în vremea cînd zeul cutreiera Attica. Drept mulțumire, acesta l-a învățat să cultive vița de vie. Icarius le-a dat să bea din vinul său unor ciobani, care, îmbătîndu-se, l-au ucis. Moartea lui a fost răzbunată de Dionysus (v. Erigone 1). 2. Unul dintre fiii lui Oebalus, regele din Lacedaemon. Era frate cu Tyndareus și tatăl Penelopei. Pentru a înlătura orice conflict între pretendenții fetei lui, Icarius a instituit o întrecere pentru mîna ei. În felul acesta Penelope a revenit lui Odysseus, cîștigătorul întrecerii.

PICABIA, Francis (pe numele adevărat Francisco Martinez de P. de la Torre) (1879-1953), pictor li scriitor francez. Promotor al dadaismului și al artei abstracte („Cauciuc 191”, „Udnie”, „Copilul carburator”). Picturi cu motive suprapuse, pe care le-a numit „transparențe”. Ilustrație de carte. În colab. cu René Clair a realizat filmul „Entr’acte”. Decoruri și costume pentru „Baletele suedeze”. Versuri („52 Oglinzi”, „Poeme și Desene ale fetei născute fără mamă”).

PAPARÚDĂ (< bg.) s. f. 1. (În mitologia românească) Veche divinitate locală a ploii fertilizante. S-a conservat în folclor ca ritual magic aparținând cultelor agrare în forma Jocului paparudelor, un dans rudimentar executat de tinere fete (adesea țigănci), purtând doar fuste de verdeață pe care femeile le stropesc cu apă; nuditatea simbolizează puritatea naturii însuflețite, menită să trezească virilitatea cerului și să provoace ploaia (sperma cerească). Ritualul are o dată tradițională fixă, marți, în a trei săptămână postpascală, dar poate fi reluat ori de câte este secetă prelungită, în iunie și iulie; este răspândit în Câmpia Dunării și în Banat. ♦ Femeie sau fată ce execută acest dans, cu corpul înfășurat în verdeață, pe care țăranii o stropesc cu apă. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă.

1) fa interj. (din fată, cum se vede din vechĭu fa-sa, fata sa). Fam. Vorbă pin care strigĭ o fată saŭ o femeĭe egală saŭ inferioară ție (une-orĭ și cu dispreț): Stăĭ, fa! Fa Ioano! Fa nebuno! – În vest și fă. În Munt. vest fă p. femeĭ și fe p. fete. V. măĭ, bĭa.

Narcissus, fiul regelui Cephisus și al nimfei Liriope. Narcissus era un tînăr frumos, care, deși iubit de multe fete tinere și de nimfe (v. și Echo), disprețuia dragostea. Drept pedeapsă Nemesis l-a făcut să se uite odată într-o fîntînă și, văzîndu-și chipul în apă, să se îndrăgostească de propria-i înfățișare. Cucerit de imaginea tînărului frumos pe care-l vedea, dar pe care nu-l putea ajunge, Narcissus s-a stins în cele din urmă de durere. Pe locul unde a murit nefericitul tînăr a răsărit o floare – narcisa.

Pandareos, fiul lui Merops. Fiindcă a furat un cîine de aur din templul lui Zeus a fost preschimbat de părintele zeilor într-o stîncă. Rămase orfane, cele trei fete ale lui Pandareos au fost răpite, la rîndul lor, de harpii. Acestea le-au dus în Infern, unde le-au dăruit, drept slujitoare, eumenidelor.

RIZO, Anastasia (1801-1891, n. Răciula, Basarabia), pedagog român. Prima directoare a Școlii Eparhiale de Fete din Chișinău.

fátă f., pl. fete (lat. feta, part. d. fere, fetum. V. făt și fa 1). Fecĭoară. Copilă (în opoz. cu băĭat). Fiĭcă. Fată mare, fată de măritat. Fată batrînă, fată rămasă nemăritată. Modest ca o fată mare, foarte modest. Fată în casă, servitoare la lucrurile din casă. Fata cu donițele, cingătoarea luĭ Orion (o constelațiune).

2) făt, a -á v. tr. (lat. fêtare, a oŭa. Tot de aicĭ și fecund, făt 1, fată. – Făt, fețĭ, fată, fătăm; să fete). Nasc, vorbind de mamifere.

Pirithous (sau Peirithous), erou tesalian, fiul lui Ixion, regele lapiților, și al Diei. A participat la vînătoarea mistrețului din Calydon, iar nunta lui cu Hippodamia a prilejuit faimoasa luptă dintre lapiți și centauri (v. și Centauri). Celebră a rămas, de asemenea, prietenia dintre Pirithous și Theseus. Cei doi eroi s-au cunoscut cu prilejul unei încăierări (Pirithous furase cirezile de vite ale lui Theseus și le ascunsese), în urma căreia însă s-au împăcat și s-au legat cu jurămînt să rămînă veșnic prieteni. Ei și-au făgăduit, de asemenea, să se ajute reciproc pentru a găsi și a lua de soții zeițe sau fete de zei. Astfel, cu sprijinul lui Pirithous, Theseus a răpit-o pe Helena (v. și Helena), iar Theseus, la rîndul său, l-a întovărășit pe Pirithous în Infern pentru ca acesta din urmă s-o răpească pe Persephone, fiica lui Demeter. Cei doi eroi au rămas însă în Infern, prizonierii lui Hades, pînă la sosirea lui Heracles. Acesta l-a readus pe Theseus printre muritori, dar – supunîndu-se voinței zeilor – l-a lăsat în schimb pe Pirithous printre umbre.

fetnegeá f., pl. ele (turc. fitneği, intrigant, supt infl. luĭ fată, fete). Mold. sud. Fetișoară: fetnegele de-acestea nu-s bune de moașe (VR. 1911, 11, 245). – Și -gică, pl. tot ele.

SLAVEIKOV 1. Petko S. (1827-1895), poet și om politic bulgar. Participant la lupta pentru independența Bulgariei. Considerat unul dintre fondatorii poeziei naționale. Lirică socială și erotică de forță și inspirație folclorică („Izvorul fetei frumoase”, „Boico-voievod”, „Culegere de cântece”, „Fabule”). Teatru satiric („Malacovul”); epigrame, publicistică. 2. Pencio S. (1866-1912), scriitor bulgar, cu studii de filozofie în Germania. Fiul lui S. (1). Influențat de realismul rus, de Goethe, Heine și Nietzsche. Lirică spiritualistă a setei umane de perfecțiune („Lacrimi de copilă”, „Cântece epice”, „Pe insula fericiților”); eseuri („Literatura bulgară înainte și acum”).

MACKE, August (1887-1914), pictor și desenator german. Influențat de Matisse, a fost unul dintre promotorii grupării expresioniste „Der Blaue Reiter”. Scene de stradă și peisaje cu o cromatică bazată pe contraste puternice („Fete în parc”, „Copii în port”, „Drum însorit”). A murit pe front, în Franța, în timpul primului război mondial.

MAINTENON [mẽtənō], Françoise d’Aubigné, marchiză de (1635-1719), scriitoare franceză. Nepoată a lui Agrippa dÁubigné și soția poetului P. Scarron. Guvernantă a copiilor naturali ai regelui Ludovic XIV cu marchiza de Montespan. Ca urmare a căsătoriei morganatice cu regele (1683), a avut un rol important la Curte, impunând un stil de viață mai auster. După moartea regelui (1715), se retrage la Saint-Cyr, unde fondase, în 1686, o școală pentru educarea tinerelor fete din familiile nobililor scăpătați. A lăsat mai multe volume de „Scrisori și conversații”.