ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Înv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚĂTOR, -OARE, agățători, -oare, adj. s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. s. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la fiecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci. [Var.: acățător, -oare adj.] – Agăța + suf. -ător.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

BA adv. 1. (Exprimă opoziția față de ideea din propoziția negativă sau negativ-interogativă anterioară, de obicei cu reluarea verbului) N-am timp acum de tine! – Ba ai! Nu mi-ai văzut ochelarii? – Ba i-am văzut pe birou. ◊ (Întărind pe nu) Mă duc la meci. – Ba n-ai să te duci! ◊ (Întărind pe da prin care se răspunde la o propoziție interogativ-negativă sau se rectifică ideea din propoziția negativă anterioară) N-ai bani (?) – Ba da, am. Expr. A nu zice (sau spune) nici da, nici ba = a nu se pronunța într-o problemă; a se abține. ◊ (Reg.; în expr.) Ca mai ba sau nici (cam) mai ba! = nici vorbă! nici pomeneală! ◊ (Pop.) Nu. Fost-ai azi la sapă? – Ba! ◊ (Cu slăbirea ideii de opoziție, în expr.) Ba bine că nu = evident că da, se-nțelege. Ba (nu) zău! = a) (ir.) haida de! să fim serioși!; b) să fim drepți! 2. (Urmat de și sau chiar, încă) Mai mult, în plus, pe deasupra. Cine bea fără măsură își bea banii, mintea, ba și sănătatea. 3. (În corelație cu el însuși, având rol de conjuncție disjunctivă) Sau... sau; când... când; acum... acum; aci... aci. – Din bg., scr., pol., ucr. ba.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BÂZĂ, bâze, s. f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma așezată la subsuoara brațului opus a celui care se pune „bâză” și care trebuie să ghicească cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc strigă „bâzzz!”. – Bâz + suf. -ă.

BLENDĂ s. f. 1. Rocă lucioasă, de culoare gălbuie, brună sau neagră, reprezentând sulfura naturală de zinc. 2. (Cin.) Suprafață metalizată folosită pentru reflectarea și difuziunea luminii. – Din germ. Blende, fr. blende.

BLIMP s. n. (Cin.) Carcasă insonoră în care se introduce aparatul de filmat, în cazul filmărilor cu priză directă de sunet. – Din engl. blimp.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

CAIA, caiele, s. f. Cui de oțel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoavă cu colți”.

CARE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ◊ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ◊ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CAȘEU, cașeuri, s. n. (Cin.) Mască folosită în filmarea combinată, pentru a se acoperi partea din cadru care nu trebuie să apară. – Din fr. cachet.

CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? ce fel de...? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? ◊ Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd păcălit. ◊ Expr. Te miri ce = nimica toată, puțin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul, tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie. ◊ Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce ești! ◊ Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce (sau de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat? ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume. ◊ Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea. – Lat. quid.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

COPIL², copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil¹.

DATIV s. n. Caz al declinării care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb, având mai ales valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indică pe cel interesat în acțiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

GAICĂ, găici, s. f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută la o haină, în spate și în dreptul taliei, pentru a strânge crețurile, în scop decorativ etc. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ♦ Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ♦ Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. gaika „placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”.

GHINT, ghinturi, s. n. 1. Șanț în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată. 2. Cui sau piron cu capătul lat și proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.

GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplan] – Din fr. gros-plan.

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

INTERLOCK s. n. 1. Mașină de tricotat cu două rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indeșirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincronă a imaginii și sunetului aferent prin antrenarea cu aceeași viteză la înregistrare și redare a peliculei de imagine și a benzii magnetice audio. – Din engl., fr. interlock.

ÎNTUNECARE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca.

ÎNVÂRTECUȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticuș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti” < învârti) + suf. -uș.

JIGALĂ, jigale, s. f. (Înv. și reg.) Cui întors la vârf și înfierbântat, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [Var.: juvală s. f.] – Din ucr. žyhalo.

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

STRAPAZAN, strapazane, s. n. (Reg.) Cui (de lemn) fixat pe marginea bărcii, de care se leagă vâsla cu ajutorul unei curelușe; ujbă. – Cf. tc. trabzan.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

ȚINTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor. ◊ Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but³. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.

UJBĂ, ujbe, s. f. Cui de lemn de care se leagă vâsla unei ambarcații; strapazan. – Et. nec.

UNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde.

UNGHIULAȚIE, unghiulații, s. f. 1. (Fot.) Unghi de cuprindere al unui obiectiv fotografic; apertură (2). 2. (Cin.) Operație prin care se stabilesc locul și obiectivele aparatului pentru filmarea unei secvențe. [Pr.: un-ghiu-] – După fr. angulation, it. angolazione.

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

ATÂRNA, atârn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + târn.

CUIER, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er.

CUIȘOR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui cui; cuiuț. 2. (La pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [Pr.: cu-i-] – Cui + suf. -ișor.

PANORAMARE s. f. (Cin.) Acțiunea de a panorama și rezultatul ei. – V. panorama.

POFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau de a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊ Expr. A-și (mai) pune pofta în cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual; p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (Înv.) Lăcomie. 2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste. Poftă bună (sau mare!) urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [Var.: (înv. și reg.) pohtă s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

FORȘPAN, forșpanuri, s. n. (Cin.) Bobină de reclamă pentru prezentarea unui film. [Pl. și: forșpane] – Din germ. Vorspann.

FOTOGRAFIE, fotografii, s. f. 1. Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere. ♦ Tehnica fotografierii. 2. (Cin.; în sintagma) Fotografie de platou = fotografie (1) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. – Din fr. photographie.

PANORAMA, panoramez, vb. I. Tranz. (Cin.) A realiza un panoramic. – Din engl. panoram.

PANORAMIC, -Ă, panoramici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de panoramă (1), privitor la panoramă, de panoramă. ◊ Fotografie panoramică = fotografie, luată de obicei din avion, care cuprinde un peisaj vast. Ecran panoramic = ecran de cinematograf de formă semicirculară, cu lățimea mult mai mare în raport cu înălțimea. 2. S. n. (Cin.) Cadru vizual cuprinzător obținut prin deplasarea aparatului de filmat sau a camerei de televiziune în jurul unui ax orizontal sau vertical, fără ca operatorul să-și părăsească locul. – Din fr. panoramique.

PĂCAT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște. ◊ Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).

ANAMORFOZĂ, anamorfoze, s. f. 1. Imagine deformată, grotescă (dată de o oglindă curbă). 2. Tip de metamorfoză în care larva are un număr mai mic de segmente față de adult. 3. (Cin.) Procedeu optic folosit pentru comprimarea imaginii, astfel încât să se poată înregistra pe pelicula cinematografică normală o imagine corespunzătoare ecranului lat. – Din fr. anamorphose.

ANCOȘĂ s. f. 1. (Cin.) Decupare făcută pe marginea peliculei cinematografice pentru a declanșa anumite operații în procesul de developare. 2. (Elt.) Canal făcut într-o piesă metalică pentru a introduce în el conductorii electrici ai unei înfășurări. – Din fr. encoche.

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea ființă. A fi sau a nu fi. ◊ Expr. De când sunt (sau ești etc.) = (în legătură cu o negație) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-și avea originea, a se trage, a proveni. De unde ești? 3. A trăi, a viețui, a o duce; (despre lucruri, situații, acțiuni etc.) a dura, a dăinui, a ține. Vechi obiceiuri care sunt și astăzi. ◊ Expr. Cât e lumea și pământul = totdeauna; (în construcții negative) niciodată. ◊ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acțiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ◊ Expr. Ce-o fi, o fi exprimă indiferența, neputința sau resemnarea cuiva în fața unei situații. Fie! = a) accept să se facă așa cum susții; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aș crede)! Așa a fost să fie = așa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i așa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun)? 5. A avea prețul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiții, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ți se bate tâmpla? ◊ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcție copulativă) 1. (Formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ◊ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situație prielnică, favorabilă, a avea parte de liniște, de mulțumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acțiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ◊ Expr. Ce mi-e (sau ți-e etc.)... = ce importanță are, ce folos decurge din... (Fam.) Ți-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcții impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noțiuni exprimând un sentiment, o senzație, o stare sufletească) A simți. Mi-a fost greu. ◊ Loc. vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziție secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau ușor); port grija, sunt interesat. ◊ Expr. Mi-e (sau ți-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noțiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect și urmat de un verb la conjunctiv) A avea putința, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un supin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, servește la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiționalul prezent formează perfectul optativ-condițional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învățat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent și perfect) Să se fi aflând mulți în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, servește la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. și pop. îs, prescurtat -s), ești (pr. iești), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. și: suntem); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m. m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).

PIRON, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

PIUNEZĂ, piuneze, s. f. Cui cu capul rotund și plat și cu vârful scurt, folosit pentru fixat desene, hârtii, planuri etc. pe perete sau în lemn. [Var.: pioneză s. f.] – Din fr. punaise.

PIȘLEAG, pișlege, s. n. (Pop.) Cui de lemn care unește obezile roților de la car. – Et. nec.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirept, -eaptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul căruia se realizează legătura electrică a unui receptor mobil la o rețea electrică prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = dispozitiv prin intermediul căruia se realizează o legătură electrică conducătoare directă cu pământul. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament. 9. Modul în care este prinsă mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

PREZBITER, prezbiteri, s. m. Titlu (onorific) pentru o persoană care face parte din cinul¹ (2) bisericesc; spec. preot. – Din ngr. presbytos, fr. presbytère.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

OARECINE pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva; oareșicine. – Oare + cine.

OAREȘICINE pron. nehot. (Pop.) Oarecine. – Oare + și + cine.

ȘINAR, șinare, s. n. Cui de fier cu care se fixează șina pe roțile unui vehicul. – Șină + suf. -ar.

ȘPERACLU, șperacle, s. n. Instrument de metal (de forma unui cui cu vârful puțin întors) care servește la descuierea sau la încuierea unei uși, a unui lacăt. – Din germ. Sperrhaken.

ȘPLINT, șplinturi, s. n. Piesă de metal de forma unui cui despicat în două brațe egale, care servește ca element de fixare a două piese ori ca element de blocare sau de siguranță a piulițelor împotriva autodeșurubării. – Din germ. Splint.

STOP interj., (2, 3) stopuri, s. n. 1. Interj. Stai! Oprește! ♦ (În telegrame, ca termen convențional pentru a marca sfârșitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire bruscă a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care reglează circulația la întretăierea străzilor; lampa din spate a unui autovehicul, care se aprinde când autovehiculul frânează. 4. S. n. (Cin.; în compusele) Stop-cadru = efect folosit în cinematografie și televiziune, constând în oprirea mișcării și menținerea unei imagini staționare, după care se reia mișcarea, din faza la care a fost oprită. Stop-camera = procedeu de filmare combinată care constă în oprirea bruscă a aparatului de filmare și a personajelor din cadru, în efectuarea unor modificări scenice și reluarea filmării. – Din fr., engl. stop.

ȘTIFT, știfturi, s. n. Cui mic (de lemn), fără cap, folosit în cizmărie pentru a fixa talpa încălțămintei. ♦ Tijă metalică cilindrică sau conică, folosită la îmbinarea a două piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift.

OPAC¹, opace, s. n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. opacină.

ORICINE pron. nehot. Indiferent care persoană; cineva, orișicine. ♦ (Depr.) Cineva neînsemnat, fără importanță, un oarecare. [Gen.-dat.: oricui] – Ori + cine.

FIECINE pron. nehot. (Pop.) Fiecare, oricare ființă; fitecine. [Pr.: fi-e-. – Var.: fieșcine, fieștecine pron. nehot.] – Fie¹ + cine.

FILM, filme, s. n. 1. Bandă flexibilă de celuloid, transparentă și subțire, acoperită cu un strat de material sensibil la acțiunea luminii, pe care se formează o imagine fotografică și care se folosește în fotografie, în radiografie etc. ♦ (Cin.) Peliculă lungă pe care sunt înregistrate pe cale fotografică și în momente succesive imagini statice sau în mișcare, precum și sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran. 2. Gen de artă constând din realizarea și proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1); creație cinematografică. 3. Strat subțire dintr-un material lichid, solid sau gazos, întins pe suprafața unui obiect solid sau lichid; peliculă. 4. (Fig.) Desfășurare, prezentare. – Din fr. film.

ORIȘICINE pron. nehot. Oricine. – Ori + și + cine.

FITECINE pron. nehot. (Pop.) Fiecine. – Fie¹ + te + cine.

FLASH s. n. Tub electric care produce o luminație puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcția laserelor etc. ♦ Informație importantă transmisă cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: flaș, fleș] – Cuv. engl.

FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Inserție care înfățișează o scurtă acțiune secundară plasată în trecut. ♦ Secvență retrospectivă intercalată într-o operă literară. [Pr.: fleșbec] – Din engl. flashback.

CIN¹, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În societatea medievală) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.

CIN², cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.

CINĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.

CINE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

CINEAMATOR, -OARE, cineamatori, -oare, s. m. și f. Cineast amator. [Pr.: -ne-a-] – Cine[ast] + amator.

CINEANIMAȚIE s. f. Cinematografie de animație. [Pr.: -ne-a-] – Cine[matografie] + animație.

CINECENACLU, cinecenacluri, s. n. Atelier de creație al cineaștilor amatori. – Cine[ast] + cenaclu.

CINECLUB, cinecluburi, s. n. Colectiv constituit (în cadrul unor instituții sau întreprinderi) cu scopul de a face cunoscute problemele și realizările artei cinematografice. – Din fr. ciné-club.

CINERADIOGRAFIE, cineradiografii, s. f. Tehnică radiografică permițând efectuarea de imagini în mișcare. [Pr.: -di-o-] – Cine[matografie] + radiografie.

CINEVA pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai mulți), o persoană pe care n-o cunoaștem (sau care nu trebuie sau nu vrem să fie numită); oarecine, careva, cinevași. ♦ (Fam.; purtând accentul în frază) Un om de valoare, de seamă. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.

CINE-VERITE s. n. (Cin.) Gen de cinematografie care acordă mare importanță improvizației și își propune să surprindă realitatea în toată spontaneitatea ei. [Pr.: sineverite] – Cuv. fr.

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

LAVANDĂ, lavande, s. f. 1. (Bot.) Levănțică. ♦ Parfum extras din levănțică. 2. (Cin.) Pozitiv intermediar alb-negru, folosit în contratipare. – Din fr. lavande.

METREZĂ, metreze, s. f. (Cin.) Instrument pentru măsurarea lungimii filmelor. [Pr.: metröză] – Din fr. métreuse.

MIRA¹, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

CONTRACÂMP, contracâmpuri, s. n. (Cin.) Filmare efectuată dintr-un unghi opus celui precedent și simetric cu acesta. – După fr. contre-champ.

SUFLA, suflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

DOLLY s. n. (Cin.) Macara mică de construcție specială, folosită pe platourile de filmare. – Din fr., engl. dolly.

SUBIECT, subiecte, s. n. 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Ființă aflată sub observație, supusă anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil = persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. 5. (Log.) Termen al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).

TANDALUȚĂ, tandaluțe, s. f. Scândurică prevăzută la ambele capete cu câte un vârf de cui, cu care se fixează pânza la războiul de țesut ca să nu se strângă. – Et. nec.

TECS, tecsuri, s. n. Cui mic de metal cu formă specială, folosit în cizmărie. – Din germ. Täcks.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

TEME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simți teamă. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopîrlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat. timĕre (= timere).

TRANSTRAV s. n. (Cin.) Procedeu de filmare constând din folosirea simultană și în sens contrar a unui transfocator și a travellingului. – Trans[focator] + trav[elling].

TRUCĂ s. f. (Cin.) Utilaj complex folosit pentru filmări combinate. – Din fr. truc. Cf. engl. trick.

RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele două bare în formă de cui, făcute din fier sau din lemn, cu care se închid laturile jugului pentru a reține grumazul animalului în jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) răsteu, restei s. n.] – Et. nec.

RĂZBICI¹, răzbice, s. n. (Reg.) Bețișor sau cui cu care se scoate un lemn sau un cui înțepenit într-o gaură. – Răzbi + suf. -ici.

REMAKE s. n. (Cin.) Ecranizare nouă a unui film turnat mai demult. [Pr.: rimeic] – Cuv. engl.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

DEZANAMORFOZĂ s. f. (Cin.) Operație prin care se restabilesc proporțiile normale ale imaginilor proiectate pe ecran. – Din fr. désanamorphose.

DIBLU, dibluri, s. n. Mică bucată de lemn sau de metal introdusă într-un zid, în care se fixează un cui pentru prinderea obiectelor. – Din germ. Dübel.

SCURTMETRAJ, scurtmetraje, s. n. (Cin.) Film care nu depășește 1000 m lungime sau 30 de minute durată. – Scurt + metraj (după fr. court-métrage).

SCHIMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

SPLINT, splinturi, s. n. (Tehn.) Cui de siguranță. – Din engl. splint.

CONTRAPLONJEU, contraplonjeuri, s. n. (Cin.) Filmare dirijată de jos în sus, care dă impresia de forță, de înălțare. – Din fr. contre-plongée.

CONTRATIPARE, contratipări, s. f. (Cin.) Obținere de contratipuri. – De la contratip.

CROȘETĂ, croșete, s. f. 1. Ac lung de metal, de os, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la mașinile de tricotat sau pentru croșetat, împletit etc. 2. Unealtă alcătuită dintr-o tijă prevăzută cu o lamă, cu ajutorul căreia se îndepărtează pământul rămas într-o formă de turnătorie. 3. Piesă de oțel de forma unui cui, cu un cap lățit prevăzut cu găuri, utilizat la solidarizarea îmbinărilor din lemn. 4. Paranteză dreaptă. 5. (În arhitectura gotică, în forma croșet) Ornament sculptat în formă de frunză cu vârful curbat. [Var.: croșet s. n.] – Din fr. crochet.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesă mică, cilindrică sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesă de siguranță formată dintr-o bucată de sârmă îndoită, cu un ochi la un capăt, care împiedică desfacerea piulițelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rău face să uiți răul anterior. (Fam.) A face (sau a tăia) cuie = a simți frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inimă = a se strecura în sufletul cuiva o teamă, o bănuială, o îndoială, o grijă etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care și-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la o dorință, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemănătoare ca formă cu un cui (1). – Lat. cuneus.

CUIUȚ, cuiuțe, s. n. (Reg.) Cuișor (1). [Pr.: cu-iuț] – Cui + suf. -uț.

CUNEIFORM, -Ă, cuneiformi, -e, adj. Care este în formă de cui. ◊ Scriere cuneiformă = sistem de scriere cu litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă, folosit de unele popoare orientale antice. ♦ (Substantivat, f.) Literă folosită în acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cunéiforme.

ACELA pron. cela, (pop.) ăla. (Cine este ~ de colo?)

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

AGĂȚARE s. 1. agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. v. fixare.

ASCULTA vb. 1. v. auzi. 2. a audia, a urmări. (~ cu atenție expunerea.) 3. v. audia. 4. a chestiona, a examina, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (~ un elev.) 5. (MED.) a ausculta. (Medicul ~ cu stetoscopul.) 6. a înțelege. (Cine nu ~ de cuvânt o pățește.) 7. v. conforma. 8. v. îndeplini.

AȚÂȚA vb. 1. a înteți, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 2. v. aprinde. 3. v. instiga. 4. v. stârni. 5. v. asmuți. 6. a îmboldi, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine îl ~ să facă asta?)

AVEA vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

BATE vb. 1. a atinge, a lovi, (pop. și fam.) a muștrului, (reg.) a meci, a murseca, a toroipăni, (fam.) a chelfăni, a ciomăgi, (fig. și adesea glumeț sau ir.) a aghesmui, a altoi, a bărbieri, a croi, a freca, a îmblăti, a mângâia, a mânji, a netezi, a peria, a pieptăna, a scărmăna, a scărpina, a târnosi, a târnui, (arg.) a cafti, a mardi. (Cine te-a ~?) 2. v. izbi. 3. v. lovi. 4. v. ciocăni. 5. v. bătători. 6. a se lovi, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.) 7. v. făcălui. 8. v. roade. 9. (înv.) a semna. (~ moneda.) 10. v. birui. 11. v. izbândi. 12. v. întrece. 13. v. lupta. 14. a se întrece, a se lupta, a se măsura. (Hai să ne ~ în luptă dreaptă.) 15. a dăngăni, a suna, (prin Ban.) a zvoni. (~ clopotul la biserică.) 16. v. palpita. 17. v. sufla. 18. a trage. (Arma ~ departe.) 19. v. pedepsi. 20. v. lumina.

BĂNUI vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.

BREASLĂ s. corporație, tagmă, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.)

CARE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

CARE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.)

CAREȘI pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

CĂLUGĂRESC adj. 1. (BIS.) mănăstiresc, monahal, monahicesc, (înv.) îngeresc, monahic, monastic. (Cinul ~.) 2. mănăstiresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~ească.)

CEATĂ s. 1. bandă, buluc, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacâm. (O ~ de copii.) 2. ceată primitivă v. hoardă. 3. v. buluc. 4. v. tabără.

CEATĂ s. v. cin, tagmă.

CI conj. 1. dar, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 2. cât. (Nu din zori și până-n seară, ~ din seară până-n zori.)

CIN s. (BIS.) tagmă, (înv.) ceată, schimă. (~ul preoțesc.)

CIN s. (Olt.) pream. (~ul este o luntre mică.)

CIN s. v. bandă, breaslă, buluc, ceată, cârd, corporație, demnitate, droaie, funcție, gloată, grămadă, grup, îndeletnicire, meserie, mulțime, ocupație, pâlc, post, poziție, profesiune, rang, serviciu, slujbă, stol, tagmă, treaptă.

CINE pron. 1. care. (~ vine cu mine?) 2. v. oricine.

CINEȘI pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

CIOCAN s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) mai. (Bate un cui cu ~ul.) 2. ciocan de lipit v. letcon; ciocan pneumatic = revolver.

CIOCÂLTEU s. (TEHN.) cui, (Olt. și vestul Munt.) teglici. (~ la jug.)

CIUPI vb. 1. a pișca, (pop.) a țicura, (reg.) a picura, a pișcura, (Transilv.) a pițiga. (Cine te-a ~ așa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.) 3. v. înțepa. 4. (fam. fig.) a scărpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pișca. 6. a se pișca. (Pantalonii s-au cam ~.)

COLȚ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un colț al odăii.) 2. v. extremitate. 3. colțul gurii v. comisură. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, măsea. (Colț la grapă.) 7. dinte, zimț. (Colț al ferăstrăului.) 8. țintă, (reg.) cui. (Colț pe talpa încălțămintei.) 9. (BOT.) colțul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) păducheriță, păducherniță, păduchele-calului, păduchele-elefantului.

CUI s. 1. (înv.) găvozd. (A bătut un ~ în perete.) 2. cui cilindric v. știft; cui de siguranță v. splint; cui spintecat v. splint. 3. v. ciocâlteu.

CUI s. v. colț, fuscel, ic, măsea, pană, spiță, treaptă, țintă.

DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.), ci. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite, nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întâlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la...) 6. adv. (interogativ) oare? păi? (~ așa să fie?)

DEMNITATE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.

DUHOVNICESC adj. (BIS.) 1. bisericesc, religios, spiritual, sufletesc. (Păstor ~.) 2. preoțesc, (pop.) popesc. (Cinul ~.)

EXPEDIA vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

EXTRAGE vb. 1. a scoate, (pop.) a trage. (A ~ o măsea, un cui, un glonț.) 2. a lua, a scoate. (A ~ apă din fântână.)

FIEȘCARE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

FIEȘCINE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

FITECINE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

FUSCEL s. (TEHN.) 1. spiță, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ al unei scări de lemn.) 2. vergea, (reg.) joardă. (~ la războiul de țesut.) 3. (prin Transilv.) șiștoare. (~ la loitre.)

GĂVOZD s. v. cui, ic, pană.

IC s. pană, (reg.) nadă, penuș, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. și Ban.) țintă. (~ de despicat lemne.)

ÎMBOLDI vb. 1. v. îndemna. 2. v. îmbrânci. 3. v. stimula. 4. a impulsiona, a îndemna, a stimula. (Îi ~ să facă ceva.) 5. a ațâța, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?)

ÎNDEMNA vb. 1. a îmboldi, (înv. și reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a ațâța, a îmboldi, (fig.) a mușca. (Cine-l ~ să facă asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mișca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 7. v. însufleți. 8. v. sfătui.

ÎNDOIRE s. 1. v. împăturire. 2. v. încovoiere. 3. curbare, încovoiere, strâmbare. (~ unui cui.) 4. v. aplecare. 5. v. flexiune. 6. v. încovrigare. 7. v. suflecare. 8. v. dublare.

ÎNDOIT adj. 1. v. împăturit. 2. v. încovoiat. 3. curbat, încovoiat, întors, răsucit, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, răsucit, strâmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Paloș ~.) 6. strâmb, (pop.) cârn. (Cuțit ~.) 7. v. aplecat. 8. v. adus. 9. v. încovrigat. 10. v. suflecat. 11. v. revolut. 12. v. dublu. 13. v. diluat.

ÎNDRĂZNI vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.

ÎNDREPTA vb. I. 1. (înv.) a obli. (A ~ un cui.) 2. v. destinde. 3. v. nivela. 4. v. aranja. 5. a potrivi, (prin Transilv.) a aiepta. (~ cuvertura.) II. 1. v. îmbunătăți. 2. v. ameliora. 3. v. corecta. 4. a corecta, a corija, a îmbunătăți, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 5. (fig.) a repara, (pop. fig.) a drege. (A ~ o nedreptate.) 6. v. redresa. 7. v. întrema. 8. v. întrema. III. 1. v. apuca. 2. v. duce. 3. v. îndruma. 4. v. dirija. 5. a întinde, a întoarce, a ochi, a ținti. (~ arma spre...)

ÎNTRECE vb. 1. v. depăși. 2. a depăși, a trece. (Greutatea pachetului ~ 10 kg.) 3. a covârși, a depăși. (Iubirea ~ toate celelalte sentimente.) 4. a depăși, (fig.) a eclipsa. (Îl ~ prin inteligență.) 5. v. birui. 6. (SPORT) a bate, a dispune, a învinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 7. a depăși, (pop.) a lăsa. (Și-a ~ toți partenerii.) 8. a depăși. (Aceste sarcini ~ puterile lui.) 9. v. lupta. 10. a se încerca, a se înfrunta, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 11. v. întâlni.

ÎNȚELEGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. v. pactiza.

LĂRMUI vb. (reg.) a hălălăi, (Transilv.) a loloti. (Cine ~?)

MĂSEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

NEȘTINE pron. v. careva, cine, cineva, fiecare, fiecine, nimeni, oarecare, oricare, oricine, orișicare, orișicine, unul, vreunul.

OCUPAȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.

ORICINE pron. cine, fiecare, fiecine, oricare, orișicare, orișicine, (înv. și pop.) care, (pop.) fieșcare, fieșcine, fitecine, (înv. și reg.) careși, cineși, (înv.) neștine, vericare, vericine. (Zică ~ ce ar vrea.)

PATRONA vb. a sprijini, a susține, a tutela. (Cine ~ această acțiune?)

POFTI vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i plăcea, a voi, a vrea. (Rămâi cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Îl ~ să intre.) 8. v. invita. 9. v. îndemna. 10. a veni. (Îl roagă să ~ la catedră.) 11. v. îndrăzni.

PREAM s. v. cin.

PREZIDA vb. a conduce, (înv.) a președea, a prezidui. (Cine ~ ședința?)

PROMENADĂ s. 1. v. plimbare. 2. (concr.) (rar) corso, (înv.) plimbare, plimbătoare. (Cine mai era pe ~?)

PROTESTA vb. 1. (prin Transilv.) a șușta, (înv.) a prerecui, a protestălui, a protestui, a remonstra. (A ~ cu vehemență.) 2. a crâcni, a murmura, (pop.) a cârti, (prin Mold. și Bucov.) a blești, (înv.) a răpști. (Cine mai ~ în front?)

RĂSUCIT adj. 1. v. filat. 2. v. contorsionat. 3. (rar) torsat, torsionat. (O bară ~.) 4. curbat, încovoiat, îndoit, întors, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 5. curbat, încovoiat, îndoit, strâmb. (Fiare ~.) 6. întors, învârtit, rotit, sucit. (A lăsat cheia ~ în broască.) 7. încolăcit, înfășurat, învălătucit, sucit. (Val de pânză ~.)

REALIZATOR s. 1. v. creator. 2. autor, creator. (Cine sunt ~ii filmului?)

RECLAMA vb. 1. v. cere. 2. a se plânge. (Cui să ~?) 3. v. denunța. 4. v. necesita. 5. a cere, a implica, a necesita, a presupune. (Inteligența ~ reflecția.)

SCHIMĂ s. v. aer, aspect, chip, cin, expresie, față, figură, fizionomie, grimasă, înfățișare, mină, obraz, rasă, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, tagmă.

SERVICIU s. 1. funcție, post, slujbă, (înv. și reg.) poslușanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breaslă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie. (Avea un ~ modest.) 2. (MIL.) serviciu militar v. armată. 3. (BIS.) ceremonie, oficiu, slujbă. (~ divin.) 4. (SPORT) (rar) servă. (Cine e la ~?) 5. v. domeniu. 6. (pop.) priință, (înv.) slujbă. (I-a făcut un real ~.) 7. v. ajutor. 8. folos. (A adus imense ~ii științei.)

SLUJBĂ s. 1. funcție, post, serviciu, loc, plasament, (înv. și reg.) poslușanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breaslă, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie, (fig.) pâine. (Avea o ~ modestă.) 2. (BIS.) ceremonie, oficiu, serviciu. (~ divină.)

SMULGE vb. 1. a trage. (A ~ un cui cu cleștele.) 2. a scoate. (A ~ buruienile din pământ.) 3. a (se) smuci. (S-a ~ din mâinile lui.) 4. a răpi. (Dușmanul le-a ~ o parte din țară.)

SOCOTI vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra. (~ până la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, mărăcine, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~i; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 2. v. mărăcine. 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) cătină, crăpușnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) știft, cui cilindric.

SPIȚĂ s. I. (TEHN.) fuscel, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ unei scări de lemn.) II. 1. neam, seminție, viță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni din aceeași ~.) 2. (JUR.) tulpină. (~ la o succesiune.)

SPÂNZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)

SPÂNZURARE s. 1. spânzurat, spânzurătoare, strangulare, (înv.) spânzurătură. (~ condamnatului.) 2. agățare, agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.)

SPLINT s. (TEHN.) cui de siguranță, cui spintecat.

STIMULA vb. 1. v. excita. 2. v. activa. 3. a îmbia, a îmboldi, a încuraja, a îndemna, (livr.) a emula, a incita. (Aprecierile lui m-au ~ să...) 4. a impulsiona, a îmboldi, a îndemna. (Îi ~ spre noi realizări.) 5. a îndemna, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a mișca. (Totul îl ~ să procedeze astfel.) 6. a îmbărbăta, a încuraja, a îndemna, a însufleți, a susține, (înv.) a insufla, a mângâia, a semeți. (Cine vă ~ în luptă?)

STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. sașiu.

STRÂMBAT adj. 1. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmb. (Cui ~.) 2. v. scâlciat. 3. v. adus. 4. v. desfigurat.

ȘTIFT s. (TEHN.) spin, cui cilindric.

TAGMĂ s. 1. v. breaslă. 2. rând. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. v. cin. 4. v. castă.

TEGLICI s. v. ciocâlteu, cui.

TINEREL adj., s. (reg.) tinerior, tânăruc, tânăruț. (Cine e ~ul acela?)

TRIMITE vb. 1. (înv. și pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituții.)

ȚINTĂ s. 1. colț, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauză. 7. obiect, obiectiv, scop, țel, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 9. finalitate, scop, țel. (Care este ~ acestei acțiuni?)

VENETIC adj., s. 1. adj., s. v. străin. 2. s. străin, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Cine e acest ~?)

VERICARE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

VERICINE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

cin (ordin preoțesc, luntre) s. n., pl. cinuri

cină s. f., g.-d. art. cinei; pl. cine

cincisprezece num. (sil. cinci-spre-) [cinci- pron. cin- în tempo rapid]^[1]

cincisprezecelea (precedat de al) num. m. (sil. cinci-spre-) [cinci- pron. cin- în tempo rapid], f. a cincisprezecea

cincisutist s. m. (sil. cinci-) [cinci- pron. cin- în tempo rapid], pl. cincisutiști