CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa Mare (sau Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

POLAR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli¹ ai Pământului, de la poli¹, caracteristic polilor¹; din regiunea sau din zona polilor¹. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii¹ unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

URSA-MICĂ s. v. carul-mic.

URSĂ ~e f.: ~a Mare constelație care constă din șapte stele, situate astfel, încât seamănă cu un car cu oiște; Carul Mare. ~a Mică constelație asemănătoare cu cea precedentă, având distanțele dintre stele mai mici; Carul Mic. /<lat. ursa, fr. ourse

SEPTENTRION s.n. (Rar) Nord. [Pron. -tri-on. / cf. fr. septentrion, lat. septentriones – constelația Carului mic].

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zonă ~ă = zonă cuprinsă între latitudinile de 75 și poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimitează zonele polare; Steaua P~ă = stea principală din constelația Carului-Mic, care indică direcția nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezintă polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al căror sistem de referință este format dintr-un punct (pol) și o semiaxă cu originea în acesta. 4. (fil.) care se află în raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, în raport cu cele două puncte în care o secantă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

CARUL MIC, numele popular al unei grupări de stele din constelația Ursa Mică, alcătuită din șapte stele, dintre care patru reprezintă cutia carului, iar celelalte trei oiștea; la capătul oiștii se află Steaua Polară.

CAR¹, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemînatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constînd din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scînduri. – Lat. carrus.

2) car n., pl. e și (est) ă (lat. carrus și carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucrurĭ grele, foarte întrebuințat de țăraniĭ Românĭ, care înjugă la el boĭ. Conținutu unuĭ car: un car de fîn. Est. Țintar. Constelațiunea urseĭ: caru mare și caru mic (cu acest înțeles și lat. [în glose], sp. și pg. [V. ursă]). Car de triumf, caru în care intraŭ solemn în vechea Romă generaliĭ triunfătorĭ. Car funebru, dric, patașcă (în stilu înalt). A merge ca cu caru cu boĭ, a merge foarte încet. A avea cu caru, a avea din belșug. A căuta acu în caru cu fîn, a căuta un lucru mic într’o imensitate. V. cărulean.

*Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

URSA MICĂ (Ursa Minor), constelație din emisfera boreală. Asemănătoare cu Ursa Mare, dar dispusă invers. Steaua sa principală este Steaua Polară, situată foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. și Carul Mic.

Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

căruléan n., pl. ene (d. car 2). Maram. Car mic.

KOCHAB (în arabă „Steaua Nordului”), stea aparținând Carului Mic, de mărimea 2,2. Denumită astfel în perioada când s-a aflat în locul actual al Stelei Polare, fiind folosită în navigație pentru determinarea poziției navelor.

bouleán (vest) și boureán (est) m., pl. enĭ (d. boŭ, cu sufixu -lean, ca în cărulean, car mic [Maram.], și infl. de bour). Fam. Boŭ mic, boŭ drăgălaș.

*polár, -ă adj. (mlat. polaris). Geogr. de la saŭ de lîngă polĭ: regiunile polare, ghețurile polare, cercu polar. Astr. Steaŭa polară, steaŭa cea maĭ mare și maĭ apropiată de polu nord din caru mic. Fiz. De la poliĭ unuĭ magnet orĭ uneĭ pile.

ursă, -e, s.f. – 1. (astr.) Numele celor două constelații situate aproape de polul nord (carul-mare, carul-mic). 2. Ursitoare. – Lat. ursa.

căruță f. 1. car mic pentru transport de persoane și mărfuri ușoare; a rămânea de căruță, a rămânea de batjocură (CAR.); 2. conținutul unei căruțe: o căruță de lemne; 3. trăsură de poștă pentru transportul scrisorilor; 4. (la joagăr). V. car.

URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa-Mare (sau -Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

POLAR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli¹ ai Pământului, de la poli¹, caracteristic polilor¹; din regiunea sau din zona polilor¹. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de Cercul Polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua Polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii¹ unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.

CAR², care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

POLAR, -Ă, polari, -e, adj. 1. Privitor la polii globului pămîntesc, de la poli, caracteristic polilor. [Muntele] straniu și alb, acoperit de zăpezi polare. BOGZA, C. O. 56. Zăpada, care acoperea totul, de priveliștea părea un ținut polar, prinsese coajă și sclipea ca milioane de sfărîmături de sticlă. CAMIL PETRESCU, O. I 211. Ca o banchiză pe un ocean polar, Sînt singură-n tăcerea-ncremenită. CAZIMIR, L. U. 43. ◊ Noapte polară = noapte din regiunile de la poli (care ține o jumătate de an). Noaptea polară plutea ca o imensă pînză de beteală în văzduh și ne scălda în lumina ei moale, mătăsoasă. STANCU, U.R.S.S. 160. Cerc polar v. cerc. Auroră polară v. auroră. Steaua polară = steaua principală din constelația «carul-mic», care servește la aflarea nordului. Urs polar = urs care trăiește în regiunile înghețate din nord și al cărui corp este acoperit cu blană albă (Ursus maritimus). Climă polară = climă caracterizată prin durata lungă a iernii; soarele poate să nu răsară sau să nu apună timp de 24 ore, temperatura lunii celei mai calde e în jurul lui 0°, iar cea a lunii celei mai reci coboară pînă la -50°. 2. Privitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. 3. Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 4. (În expr.) Coordonate polare = sistem de coordonate al cărui sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct.

URSĂ, urse, s. f. 1. (În expr.) Ursa-mare = carul mare, v. car² (I 1). Zice că aceea e ursa-mare, și eu zic că nu e aceea. DELAVRANCEA, O. II 330. Ursa-mică = carul mic, v. car² (I 1). Mă uitam la ursa-mică. NEGRUZZI, S. I 58. 2. (Regional) Femela ursului; ursoaică.

car¹, care, s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66; Săcel ). ♦ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ♦ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor). Tradiția populară spune că împăratul Traian a dus prizonieri daci la Roma cu Carul Mare; Carul Dracului (constelația Perseu) conform tradiției populare, acesta ar transporta păcătoșii în iad. – Lat. carrus „car, căruță” (Șăineanu, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA). Cuv. rom > bg. karuca (Miklosich), ucr. kary „car” (Candrea, cf. DER), sb. karuce, magh. karuca (Edelspacher, cf. DER).

ursă, urse, s.f. – (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (carul mare, carul mic). ♦ (onom.) Ursă, Ursa, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursa „ursoaică” (Scriban, DEX, MDA).

om, oameni, s.m. – 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). ♦ (top.) Vârful Omul (1.931 m), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, „amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod” (Filipașcu, 1940); cf. Vf. Omul, din Munții Bucegi, Omul de Piatră, din Munții Făgăraș, cu sensul de „om sacru” (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) „cap, vârf”, fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu, 1966). 4. (mit.) Omul Apei, personaj imaginar din basmele maramureșene: „Omul Apei este un spirit malefic, cu toate că în unele legende este inofensiv. Este imaginat în chip de om și locuiește în apele adânci, fiind și stăpânul peștilor, cu care îi atrage pe cei pe care îi întâlnește, pentru a-i îneca și mânca. Unele legende iau aspect de basme, deoarece Omul Apei le dăruiește peștișorul de aur, simbol al bogăției” (Bilțiu, 1999: 30). 5. (mit.) Omul Fiarelor (Sălbatice), personaj mitologic local, numit și Împăratul Lupilor: „Omul Sierelor era înalt, cât un brad de o sută de ani și avea numai jumătate trup, de-a lungul, adică din creștetul capului și până la talpa piciorului. Și această jumătate ardea ca focul, de nu te puteai uita la el de groază și spaimă, căci cine cuteza a se uita la el murea în scurtă vreme” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 46). 6. (mit.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Feciorul Pădurii, Omul Vântului), personaj mitologic înfățișat ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele (Eretescu, 2007:11). Era un om „cu fălci și cu dinți ca de cal”, cu ochii „cât boul” și cu nasul „cât pumnul” (Bilțiu, 1999: 31). Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, pe care o prinde, o omoară rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă (Eretescu, 2007). „Omu Nopții sare într-un picior ca și iepurele când merge. Și umblă pe dealuri și pe păduri. Pe Fata Pădurii o ia și o pune pe foc. Îi face capătul. Nu-i bine să te întâlnești cu el. Dacă îl vezi, nu-i bine a zice către el nimic” (Ioan Ivănciuc, 54 ani, Cornești, cf. Bilțiu, 1999: 173). „Tată-meu o fo’ pribeag mare, șî venea la el Fata Pădurii șî trecea șî să ducea. După ceea o zinit Omu Nopțî. Da o-ntrebat: N-ai văzut pă Ileana Sân-Ziana? Da’ zice pribeagu’ că n-o văzut-o. Omu Nopții zicea: Eu mă duc după ea să o găsăsc. Dară, să ducea după ea / Șî o găsea, / Țâțele i le tăia, / Pădurea după ea zdera / Și tătă că o rupea” (Ileana Codrea, Vadu Izei, 1922, cf. Papahagi, 1925). 7. (astr.) Omul, numele popular al constelației Hercule. Potrivit unei legende românești, la facerea lumii, cerul era foarte aproape de pământ. Însă, într-o zi, o femeie ce îngrijea un copil nou-născut a aruncat spre cer un scutec murdar, încât era gata să mânjească cerul cu el. Dumnezeu s-a supărat și a îndepărtat cerul de pământ. Atunci, Omul s-a hotărât să plece la cer, la Dumnezeu, să-l convingă să aducă cerul înapoi, aproape de pământ. A luat cu el Carul Mare, cu patru boi, Carul Mic, Candela, Crucea de la biserică, Fântâna din răscruci, Sfredelul, Secera, Coasa, Plugul, Dulăul, Cloșca cu pui, Scroafa, Păcurarul cu oile, Boarul de la vaci, Vizitiul, Porcarul, Hora din sat etc. Cam pe la jumătatea drumului dintre Pământ și Cer, s-a întâlnit cu Dracul, cu care s-a luat la harță. Diavolul a scos din traistă Balaurul, Ursul, Scorpia. Omul s-a luat la trântă cu dracul și l-a învins. Urmele acestei bătălii se văd și astăzi pe cer. – Lat. homo „om, muritor, bărbat” (Scriban, Șăineanu; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

CAR s. 1. car funebru = dric, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car funerar = dric, car funebru, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car mortuar = dric, car funebru, car funerar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă. 2. (ASTRON.) carul-mare = (livr.) ursa-mare; carul-mic = (livr.) ursa-mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

balaur [At: VARLAAM, C. 425 / V: (rar) ~e, (îvp) bă~, (reg) ~aor^[1] / P: ~la-ur / Pl: ~i / E: ns cf alb bollë, srb blavor] 1 sm (Mit; pop) Monstru fantastic, adesea înaripat, care întruchipează răul, cu înfățișarea unui șarpe uriaș cu coadă lungă, având șapte, nouă sau douăsprezece capete cu limbile ascuțite și prin care varsă flăcări Vz ală, bală, zmeu. 2 sm (Îc) ~ de șarpe (sau, a) șarpe ~ Monstru târâtor. 3 sm (Fig) Om înfricoșător, crud Si: monstru. 4 sm (Irn) Țigan (mai ales lăutar). 5 sm (Reg) Zmeu cu care se joacă copiii. 6 sm (Ast; pop) Constelația dragonului situată între Cefeu și Carul Mic. 7 sm (Reg) Un fel de cerc de scânduri care încinge luntrea pe marginea gurii. 8 sn (Reg) Grindă groasă pe care se bate podeaua la poduri. corectat(ă)

ursa-mică s. v. CARUL-MIC.

căruț sn [At: LB / Pl: ~uri / E: car + -uț] 1-2 (Șhp) Car (mic) Si: cărucior (1-2). 3-4 Cărucior (3-4). 5 (Teh) Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. 6 (Pop) Roabă. 7 (Reg) Parte a joagărului nedefinită mai îndeaproape Si: car, căruță (12). 8 (Ast) Ursa mică.

căruță sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/31 / Pl: ~țe / E: car + -uță] 1 (Rar) Car mic. 2 Vehicul de forma carului (1), dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. 3 (Îe) Nici în car, nici în ~ Se spune despre un om mofturos care nu acceptă nici una dintre alternativele propuse. 4 (Îe) A rămâne cu ~ța în drum A întrerupe o treabă începută. 5 (Îe) A se lăsa de ~ A renunța la un lucru sau la o treabă începută. 6 (Îe) A rămâne de ~ A nu ține pasul cu ceilalți. 7 (Îae) A pierde ocazia. 8 (Îae) A se face de râs (în urma neîndeplinirii unui angajament). 9 Cantitate de fân, lemne etc. care se poate încărca într-o căruță (2). 10 (Înv) Car (1) cu muniții și provizii în războaie (folosit și ca unitate de măsură). 11 (Înv) Afetul (cu roțile) pe care stăteau și se transportau tunurile. 12 Căruț (7). 13 (Buc) Trăsură (de lux). 14 (Ast) Ursa mică Si: car, căruț (8). 15 (Bot; îc) ~ța-dracului Scaiul-dracului (Eryingium campestre). 16 (Bot; îae) Săricică (Salsola kali).

cotigă sf [At: PSALT. 310/31 / V: căt~, ~tiugă / Pl: ~igi, (înv) ~ige / E: ucr котига] 1 Căruță scurtă pentru transporturi ușoare. 2 Cantitate care se poate transporta cu cotiga (1, 3, 6). 3 Car mic. 4 Car sărăcăcios, cu coșul stricat. 5 Căruță cu două roți Si: teleagă. 6 Car mai lung cu care se aduc lemne de la pădure. 7 (Înv) Car mare, cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 8 (Prc) Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) căroaie, rotilă, teleagă, teleguță. 9 (Reg; fig) Preot bătrân și bărbos.

grapă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 115/2 / Pl: ~pe (înv) grăpi, gropi^[1] / E: nct] 1 Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinți sau cu roți dințate ori dintr-o legătură de mărăcini, folosită la mărunțirea, afanarea și netezirea pământului arat Si: (reg) boroană. 2 (Reg; îe) A merge cu ~pa A merge încet și greu. 3 (Reg; îe) A merge ca ~pa pe uscat A o duce foarte greu. 4 (Reg; îe) A se ține ~ de cineva A însoți pretutindeni pe cineva (cerându-i permanent ceva). 5 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape, în care se folosește grapa (1). 6 (Înv) Steag. 7 (Ast; pop) Carul mic. 8 (Reg; fig) Femeie grasă și nepieptănată. 9 (Sst) Roibă (Bromus secalimus). corectat(ă)

plugușor sn [At: ODOBESCU, S. III, 228 / V: plugșor / Pl: ~oare / E: plug + -ușor] 1-2 (Șhp) Plug (1) (mic) Si: pluguleț (1-2), plugurel (1-2), pluguț (1-2). 3 (Pop; art) Plug (1) împodobit cu hârtie colorată, cu flori etc., cu care umblă flăcăii în ajunul Anului Nou, recitând colinde, făcând urări etc. Si: (pop) pluguleț (3), (reg) plesnitul¹ (10), plug (18), plugărel² (1), plugurel (3). 4 (Pex) Urare tradițională de Anul Nou, făcută de flăcăii care însoțesc plugușorul (3) și acompaniată de instrumente muzicale, de pocnete de bici etc. Si: (pop) pluguleț (4), (reg) plesnitul¹ (11), plug (19), plugărel² (2), plugurel (4). 5 (Ast; reg) Carul-mic. corectat(ă)

polar, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 186^v/9 / Pl: ~i, ~e / E: lat polaris, it polare, fr polaire, ger polar] 1 a Care aparține polului¹ (1) Si: (înv) polaric (1). 2 a Privitor la pol¹ (1) Si: (înv) polaric (2). 3 a Care provine de la un pol¹ (1) Si: (înv) polaric (3). 4 a Care este specific polului¹ (1) Si: (înv) polaric (4). 5 a (Îs) Steaua ~ă Stea principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și la determinarea punctului cardinal nord. 6 a (Îs) Noapte ~ă Noapte de iarnă din extremitatea nordică a Pământului, care durează până la o jumătate de an. 7 a (Îs) Zonă ~ă Zonă cuprinsă între latitudinea de 75° și poli (1). 8 (Zlg; îs) Urs ~ Specie de urs cu blana albă, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 9 smp (Rar) Locuitori de la pol¹ (1). 10 a Care aparține polilor¹ (10) unui magnet Si: (înv) polaric (5). 11 Care aparține polilor¹ (17) unei pile electrice Si: (înv) polaric (6). 12 a Privitor la polii¹ (10) unui magnet Si: (înv) polaric (7). 13 Privitor la polii¹ (17) unei pile electrice Si: (înv) polaric (8). 14 a Care aparține unui corp sau unui mediu cu polaritate (1). 15 a (Mat; îs) Coordonate ~e Numere reale care determină poziția unui punct în plan. 16 sf (Mat) Loc geometric al punctelor conjugate armonic cu un anumit punct dat, în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează o conică dată. 17 a (Fiz) Care are polaritate (3). 18 a (Fiz) Care se află într-un raport de polaritate (3).

urs sm [At: CORESI, EV. 447 / Pl: urși / E: ml ursus] 1 Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roșcată, cu urechi mici, cu botul ascuțit și cu coada scurtă, care iarna hibernează (Ursus arctos). 2 (Îs) ~ alb (sau polar) Specie de urs cu blana albă, bătând în gălbui, care trăiește în regiunile arctice (Ursus maritimus). 3 (Îs) Ziua ~ului Sărbătoare populară în ziua de 2 februarie în care, după credința populară, ursul iese din bârlogul unde a hibernat. 4 (Îs) Sâmbăta ~ului Sărbătoare populară care se ține cu opt zile înainte de Florii și despre care se crede că trebuie respectată pentru a feri vitele de fiarele sălbatice. 5 (Îe) A se aduna (sau a se strânge, a se uita) ca la ~ A se aduna (a se strânge) în număr foarte mare și a privi cu o deosebită curiozitate și interes, ca la un spectacol neobișnuit. 6 (Îe) A se ține (după cineva) ca după ~ A merge în urma cuiva în număr foarte mare. 7 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de coadă A nădăjdui lucruri imposibil de realizat. 8 (Îe) A vinde pielea ~ului din pădure sau a vinde pielea ~ului în târg și ~ul în pădure ori Tocmeala în târg și ~ul în crâng ori Nu vinde pielea ~ului înainte de a-l ucide A conta pe un lucru înainte de a fi sigur că îl poți obține. 9 (Îe) Joacă ~ul prin vecini (sau la vecinul, la cumătrul) sau când joacă ~ul la vecin să-i gătești tărâțele Se spune pentru a preveni pe cineva de un pericol, de o nenorocire care se arată pe aproape, amenințând să ajungă în curând la acesta. 10 (Îe) Joacă ca ~ul sau ~ul nu joacă de voie (ci de nevoie) Se spune despre cineva care face ce nu-i place, fiind obligat sau silit de împrejurări. 11 (Îe) De aia (sau asta) nu are ~ul coadă (și para cocean) Se spune despre cei care., din cauza lăcomiei, pierd și ceea ce au. 12 (Îae) Se spune despre cei cu o purtare nepotrivită cu situația lor, cu momentul respectiv etc. 13 (Îe) De aceea n-are cârna nas și ~ul coadă Se spune cuiva care are pretenții prea mari. 14 (Îe) A iubi (pe cineva) ca ~ul pe lup A nu iubi deloc pe cineva. 15 (Îe) A se juca cu coada ~ului A se pune în situații primejdioase, atacând pe cei mai puternici. 16 (Îe) A scăpa ca din gheara ~ului, cu părul vâlvoi A ieși păgubit și cu mare greutate dintr-un pericol, dintr-o situație gravă. 17 (Îe) A fugi (de cineva) ca de ~ A se feri de răul pe care i-l poate face cineva. 18 (Îe) A trăi ca ~ul (în bârlog ori ca în bârlogul ~ului) sau a fi ~ de bârlog A trăi retras de lume. 19 (În basme; îlav) De când se băteau urșii în coadă Foarte de demult. 20 (Îe) Când o prinde mâța pește și coada Ia ~ o crește sau când o face ~ul coadă și prepelița noadă ori când se va vedea ~ul cu cercei umblând după miei, lupul cu cimpoi umblând după oi ori când oi vedea ~ul în doi craci, văcar după vaci Niciodată. 21 (Reg; îe) A aduce urșii din pădure A nu fi de nici un ajutor. 22 (Bot; reg; îc) Mierea-~ului-cu-flori-bătăi Urzică-moartă (Laminum album). 23 (Bot; îc) Părul-~ului Barba-ursului (Equisetum arvense). 24 Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil, retras. 25 (Pop) Epitet dat unui om voinic. 26 (În obiceiuri și în jocuri de copii și de tineret) Nume dat unui flăcău înfășurat într-o funie groasă de paie (căreia i se dă foc, iar pentru a-l stinge, persoana trebuie să se tăvălească prin zăpadă) sau îmbrăcat cu cojocul întors pe dos și care dansează ca ursul dresat, pe muzică, însoțit de un alt flăcău care face pe ursarul în cadrul obiceiurilor sărbătorilor de iamă. 27 (Art.; îcs) De-a ~ul Numele jocului pe care îl face ursul (26) sau al jocului de copii în care un jucător se maschează în urs dresat. 28 (Art.; îacs) Numele unui joc de copii în care unul din ei aruncă o minge și până ce altul fuge după ea, acesta umple cu pământ o gropiță. 29 (Art.; îcs) Vânătorul și ~ul Numele unui joc de copii în care unul face pe vânătorul stând într-o poziție foarte incomodă, scopul jocului fiind atingerea unui băț. 30 (Art.) Numele unui joc pe care îl joacă voievodul călușerilor cu o femeie care crede că-l va întrece în joc. 31 (Pop) Nume dat stelei așezate în fața sau în urma carului-mare. 32 (Pop; îc) ~ul-mare Carul-mare. 33 (Pop; îc) ~-ul-mic Carul-mic. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește care seamănă la cap cu ursul. 35 (Bot; reg) Tapoșnic (Galeopsis ladanum). 36 (Reg) Boț de mămăligă cu brânză la mijloc (prăjit pe jăratec). 37 (Teh) Masă de metal topit sau aliaj solidificat în interiorul unui cuptor de topit, din cauza întremperii accidentale a alimentării acestuia cu combustibil sau cu aer comprimat, respectiv cu energie electrică. 38 Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. 39 Grindă de susținere la grinda casei Si: talpă. 40 Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii. 41 (Reg) Fiecare dintre cele două lemne pe care se reazemă perna morii Si: andrele (2). 42 (Reg; lpl) Bogdani la stăvilar. 43 (Reg) Lemn din construcția morii care are o scobitură în care se reazemă buduroiul. 44 (Mol) Copac, mai ales brad, tăiat, necurățat de crengi și necojit, folosit la plutărit sau la transportul buștenilor până la apă. 45 (Reg) Berbec . 46 (Mol) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei buștenilor cărora li se dă drumul în jos pe un uluc, format dintr-un butuc sau mai multe lemne legate între ele și așezate de-a curmezișul și deasupra ulucului. 47 (Mol) Ușă în partea de jos a peretelui la dig care se deschide atunci când se golește apa adunată. 48 (Reg; lpl) Fiecare dintre stinghiile de la grapă. 49 (Mol) Horn (1). 50 (Șîs ~ de frecare) Menghină. 51 (Reg) Nume dat unui clește mare. 52 (Olt) Tejghea de tâmplărie. 53 (Șîs ~-ul mic) Nume dat unei unelte de fierărie, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) scânecie. 54 (Îvp) Ancoră (1). 55 (Reg) Zăvor de lemn. 56 (Reg) Scărmănătoare de lână mecanică.

ursă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~se / E: ml ursa] 1 Ursoaică (1). 2 (Reg) Epitet dat unei femei grase și greoaie. 3 (Lpl) Nume dat celor două constelații situate aproape de polul nord și care formează caral-mare și carul-mic. 4 (Ast; liv; îc) ~sa-mare Caral-mare. 5 (Ast; liv; îc) ~sa-mică Carul-mic. 6 (Ban) Numele unui dans nedefinit mai îndeaproape.

!Carul-Mic (constelație) s. propriu n. art.

broscuț s.m. Pui (mascul) de broască. Își hrănea broscuțul lui și-l ținea într-o colivioară mică (CAR.). • pl. -i. /de la broscuță, $prin derivare regresivă.

car¹, care, s.n. 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66). ■ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ■ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor); Carul Dracului (constelația Perseu). – Lat. carrus „car, căruță” (MDA).

*BUFON sm. Caraghios, măscăriciu, cel ce prin vorba și faptele lui se face de rîsul altora sau îi face pe alții de rîs; regii Franței aveau pe lîngă ei cîte un individ de aceștia, ca să-i facă să petreacă (🖼 637): nevoind să mai vază locurile ce fusese odinioară teatrul talentelor micului ~ (CAR.) [fr. bouffon].

CAR¹ (pl. care, † cară) sn. 1 Trăsură mare cu patru roți, prevăzută în părțile laterale cu loitre, cu scoarțe sau cu coș, trasă de boi sau de cai, și cu care se transportă greutăți (🖼 878); -proverb: a fi a cincea roată la ~, a fi fără nici o însemnătate, de nici un folos într’o adunare, într’o întreprindere, etc.; după ce frîngi ~ul, mulți se găsesc să-ți arate drumul bun, mulți se găsesc să-ți dea sfaturi, cînd e prea tîrziu; 👉 AC, BOU, BUTURUGĂ, PIATRĂ ¶ 2 🏛 Trăsură (mai adesea cu două roate) de care cei vechi se serveau la alergări, în războiu, în triumfuri, etc.: ~ de triumf, ~ triumfal (🖼 879, 880) ¶ 3 ✒️ 🔱 ~ soarelui, ~ul nopții, etc., figuri împrumutate din mitologie ¶ 4 ~ funebru, dric ¶ 5 Conținutul unui car: un ~ de fîn, de lemne, de pepeni, etc.; proverb: decît un ~ de minte, mai bine un dram de noroc; 👉 CIOMAG; cu ~ul, foarte mult, în cantitate foarte mare: a avut zile cu ~ul, i-a fost dat, scris să trăească, scăpînd de toate primejdiile ¶ 6 Masa mișcătoare a joagărului, numită și „căruț(ă)” sau „războiu”, care poartă bușteanul de tăiat în scînduri; e alcătuită din două grinzi lungi împreunate, de-o parte și de alta, prin alte două mai scurte (*• JOAGĂR) ¶ 7 💫 CARUL-CU-BOI sau CARUL-MARE și CARUL-MIC, constelațiunile numite și „Ursa mare”, „Ursa mică”, ale căror stele sînt așezate ca și cînd ar înfățișa niște care (🖼 881) ¶ 8 Băn. 🌿 CARUL-ZÎNELOR = PODBEAL-DE- MUNTE ¶ 9 🚝 CAR-DE-FOC, tren; locomotivă: alunga ..., cu fluierul răgușit al ~ului de foc, droaiele de lupi GRIG. [lat. carrus].

úrsă, urse, s.f. Ursoaică. ■ (onom.) Ursa, nume de familie în jud. Maram. ■ (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (Carul Mare, Carul Mic). – Lat. ursa „ursoaică” (DEX, MDA).

CETĂȚUIE sf. dim. CETATE 3: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică ~ (CAR.).

*URSĂ (pl. -se) sf. 1 🐒 = URSOAICĂ1 ¶ 2 💫 URSA-MARE, URSA-MICĂ 👉 CAR¹7 [fr. ourse].

* CONSTELAȚIUNE, * CONSTELAȚIE sf. 💫 1 Grupare de stele fixe (🖼 1435, 1436): Carul mare și Carul mic sînt două constelațiuni ¶ 2 pr. ext. Zodie: a est om s’a născut subt o ~ fericită [fr.].

BUTURUGĂ ~gi f. 1) Partea de la pământ a unui trunchi (cu tot cu rădăcină), rămasă după ce s-a tăiat copacul. * ~ga mică răstoarnă carul mare un lucru de mică importanță poate (uneori) duce la transformări importante. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buștean; butuc. 3) Bucată de lemn groasă și noduroasă. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

BUTURUGĂ, buturugi, s. f. Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac avînd rădăcinile înfipte încă în pămînt sau smulsă cu rădăcini cu tot; bucată groasă de lemn de foc. Buturuga mică răstoarnă carul mare (= un lucru neînsemnat poate avea uneori o importanță deosebită). – Din butură + suf. -ugă.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Căruțaș. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap. – Din căra + suf. -ăuș.

CĂRUȚ, căruțuri, s. n. 1. Diminutiv al lui car. 2. Căruță mică (trasă sau împinsă cu mîna) care servește la transportul poverilor ușoare. 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor mașini, care se mișcă pe rotițe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcții. – Din car + suf. -uț.

cărúță f., pl. e (lat. carrúcea, d. carrúca și carrúcha, căruță; it. carrozza). Ghĭocĭ, car maĭ mic (c’un cal saŭ cu doĭ) p. oamenĭ saŭ marfă. Trăsură ordinară. Trăsurică poștală. Conținutu uneĭ căruțe: o căruță de nisip. Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd cuĭva nu-ĭ place ceva în nicĭ un fel. Scîrba mea și patru banĭ și-o căruță de Jidanĭ, se zice ironic în loc de „atîta pagubă, nu-mĭ pasă”! V. brișcă, daradaĭcă.

buturúgă f., pl. ĭ (d. butură. V. butuc). Frîntură de rădăcină saŭ de trunchĭ, cĭoată: buruga mică răstoarnă caru mare (Prov.).

prăvălì v. 1. a rostogoli, a răsturna: mica buturugă carul mare mi-l prăvale AL.; 2. a cădea iute dintr’o înălțime: stânca stă să se prăvale EM. [Slav. PROVALITI].

ursă f. 1. ursoaică; 2. nume a două constelațiuni situate aproape de polul boreal, Ursa mare și Ursa mica, a carii ultimă stea e cea polară.

BUTURUGĂ, buturugi, s. f. Parte noduroasă sau scorburoasă rămasă dintr-un trunchi de copac tăiat sau frînt, avînd rădăcinile încă înfipte în pămînt sau smuls cu rădăcini cu tot; bucată groasă (noduroasă) de lemn de foc. V. buștean. Mai era o buturugă, dar nu încăpea în sobă. PAS, Z. I 133. Rămăsesem tăcut pe o buturugă, privind cetele de plutași care se depărtau zgomotoși, iscodind pădurea. DUNĂREANU, N. 30. Pe lîngă buturugi... se adună putregaiul și pămîntul se prăfuiește. SLAVICI, O.I 161. Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume, Cînd astă buturugă de arbor ars... Va da și flori și frunze. ALECSANDRI, P. III 304. Buturuga mică răstoarnă carul mare (= un lucru care pare mic, neînsemnat, poate avea ia un moment dat o mare importanță sau influență). ◊ (Ca termen de comparație, arătînd imobilitatea, insensibilitatea, mărimea sau greutatea) Ai mers în urma ei, trudindu-te să-ți miști picioarele care ți se păreau grele ca niște buturugi. PAS, Z. I 68. Se culcase... și dormise ca o buturugă. CARAGIALE, la TDRG. ◊ Fig. Nu-mi stă-n minte cum la-așa frumoasă fată, Buturuga Statu- palmă au putut să fie tată!... ALECSANDRI, P. A. 150.

CĂRĂUȘ, cărăuși, s. m. 1. Muncitor care se ocupă cu transportul cu căruța al greutăților sau al persoanelor; căruțaș. Iată-l cărăuș la Verești, iată-l cărînd, toamna, cartofi și păpușoi la tîrg. CAMILAR, N. I 21. Acoperind geamătul osiilor, se înălțau glasurile cărăușilor. C. PETRESCU, S. 9. Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. Boii stau în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. 2. Numele unei stele mici din carul-mare, așezată lîngă a doua stea din proțap, abia vizibilă cu ochiul liber.

MIC ², -Ă, mici, adj. 1. (În opoziție cu mare) Care este sub dimensiunile obișnuite, sub mărimea mijlocie; de dimensiuni, de proporții reduse. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc, vinde-i și cumpără alții mai mici. CREANGĂ, P. 39. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ◊ Degetul mic = degetul cel mai subțire, așezat lîngă inelar și mai scurt decît acesta. Literă mică = literă folosită în mod obișnuit în interiorul, cuvintelor. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A (se) face mici fărîme v. fărîmă. (A fi) mic la os = (a fi) cu oase mici, delicate. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie. BASSARABESCU, S. N. 26. ♦ (Despre suprafețe, așezări etc., în opoziție cu vast, extins) Satu-n vale pe-o colină, Mic și vesel: colo-n fund. COȘBUC, P. I 261. [Făgărașul este] oraș mic, cu o cetate foarte mică. GOLESCU, Î. 26. ♦ (În opoziție cu încăpător, cuprinzător, spațios) Cu capacitate redusă, strîmt. Cameră mică. Sac mic. ▭ Cea mai mică barcă a vaporului era legată la scară. BART, E. 184. ♦ (În opoziție cu înalt) Care nu atinge înălțimea sau măsura mijlocie; scurt, scund. Văzîndu-mă așa mic... mi-au pus numele Tîndală. NEGRUZZI, S. I 247. ♦ (Despre ape) Puțin adînc; (în opoziție cu lat) îngust. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apă mică. DELAVRANCEA, la TDRG.2. (Determină cantitatea, numărul; în opoziție cu mult, abundent) Puțin, redus, limitat. Ceată mică. Sumă mică. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Stătea pe gînduri și se uita la lampă. O făcu iarăși mai mică. DUMITRIU, N. 277. 3. (Despre sunet, glas, voce, etc.. în opoziție cu puternic, tare) Slab, scăzut, puțin intens, încet, stins. Din frunzișurile grele... Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39. Începu cu vorbă mică... băiatul să zică. PANN, P. V. III 47. Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40. 4. (Despre zi, noapte, în opoziție cu lung) Care durează puțin, scurt. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă, Una mică-mi pare multă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. 5. (Despre persoane; în opoziție cu matur, vîrstnic) în vîrstă fragedă, nevîrstnic; copil, (la comparativ) mai tînăr. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. De la o boală ce-am avut, cînd eram mic, mi-am schimbat numele. CREANGĂ, P. 149. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ (Substantivat) Emisiune radiofonică pentru cei mici. ◊ Loc. adv. De mic = din vîrstă fragedă, din copilărie. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I 175. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I 16. ◊ Expr. Din mica copilărie = din vîrstă fragedă. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste. DRĂGHICI, R. 73. Cu mic cu mare (sau mic și mare) = toată lumea, toți. Atunci mulțimea cu mic cu mare... strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Mic de zile v. z i. ♦ Uneori la superlativ, alteori precedat de «cel», «ăl») Ultimul născut dintre mai mulți frați; mezin. Nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. [Iedul] cel mic era harnic și cuminte. CREANGĂ, P. 19. Fratele cel mai mic De-i mai mic, e mai voinic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. 6. (În opoziție cu important, însemnat, principal etc.) Fără prea mare valoare, lipsit de importanță, neînsemnat. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții, cînd se gioacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea Teatrul Național. ALECSANDRI, T. I 156. ◊ Prînzul cel mic v. prînz. 7. (Despre oameni-și manifestările lor; în opoziție cu generos, nobil) Meschin, lipsit de noblețe, de măreție. Cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I 109. Toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I. IV Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ Expr. Mic la suflet = cu caracter josnic, meschin, egoist, lipsit de generozitate. Noi... la niște astfel de oameni le zicem mișei, ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Este mic la suflet! Ce rușine! DRĂGHICI, R. 73. Mic la minte = cu orizont limitat; mărginit. El e mare și stogos. La minte mic și prost! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 8. (Indicînd o ierarhie) Care se află pe o treaptă inferioară în comparație cu alții (v. subaltern), care nu are autoritate, putere (mare). Își luă ziua bună de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Cine-i mic vrea a fi mare. ALECSANDRI, P. II 107. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ (Substantivat) Fii bun, mare vornic, și îngăduie mai micului dumitale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284.

cărăuș sm [At: CANTEMIR, IST. 47 / P: ~ră-uș / Pl: ~i / E: căra + -uș] 1 (Înv) Căruțaș. 2 (Înv; spc; mpl) Bărbați care aduc mireasa mirelui cu carele, la o nuntă țărănească. 3 (Ast; pop; îf -uf) Stea mică din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proțap.

țepușcă sf [At: BÎRLEA, L. P. M. I, 158 / Pl: ~ște, ~ști / E: țepușă + -că] 1-2 (Mar; șhp) Țeapă (2) (mică) folosită în trecut ca instrument de tortură și de execuție. 3-4 (Trs; șhp) Țepușă (6) (mică) la car sau la sanie. 5-6 (Reg; șhp) Par¹ (mic) ascuțit care se pune pe acoperișul caselor țărănești. 7-8 (Trs; Mar) Frigare (1) (mică). 9-10 (Trs; Mar; șhp) Scobitoare (mică).

buturugă s.f. 1 Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac; butuc. Pe-o buturugă stă nevasta (COȘB.). ◊ zic. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ◊ compar. Cocoașă rigidă ca o buturugă (CA. PETR.). ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean. Flacăra cîtorva buturugi ce ardeau voios (m. I. CAR.). ♦ fig. Om scurt și gros, butucănos. La așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să-i fie tată (ALECS.). 2 (entom.; reg.) Larvă de rădașcă. 3 Numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -gi. /cf. butuc, butură, tumurug.

MIC, -Ă adj. (În opoziție cu m a r e) I. (Indică dimensiunea) 1. Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite; de dimensiuni sau de proporții reduse (considerate în mod absolut sau prin comparație). Căzu o piatră den ceriu. Mică era și în vedeare. Însă nime nu o putea rădica (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/9. Adecă corabiia cît fiind și de iote vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiță (a. 1 569-1 575). id. ib. *9/33. Domnul. . . și de ceale păsări mici grijaște-se. CORESI, EV. 220, cf. id. TETR. 30. Grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1 648), 45^T/21. Mici bucățeale să fiu demicat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 109^v/9. Acestu Bertold era într-acest chip: mic la obraz, căpăținos, gogonețu ca o bășică, frunte zgîrcită (a. 1 779). GCR II,118/23. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18/10, cf. CONACHI, P. 261. Ca voi mici lăcrămioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce. ALECSANDRI, P. I, 122. S-ascult de glasul gurii mici. EMINESCU, O. I, 191, cf. 132. Avea. . . niște ochi mici și cenușii, hogaș. DR. II, 120. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Mîndra mea cu ochii mici Mă face să vin pe-aici. ȘEZ. I, 267. Ușa mică. ALR I 657/805, cf. 1372/305, 1826/896, ALR II/I h 269, II/I MN 149, 3 932/791, ALR II 6 446/346. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ZANNE, P. I, 128, cf. 100, 173. Aluatul mic într-o covată toată frămîntătura o dospește. id. ib. III, 439, cf. 492, VI, 513. Acul este mic, dar scumpe haine coase. id. ib. V, 1. (Substantivat) Răsar maică două steli. . . Cea mai mari tot plîngea, Cea mai nică așa dzicea. MAT. FOLK. 1 317. ◊ (Învechit) Lume (sau lumea cea) mică= microcosm. Den patru iar(ă)ș materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1 683). GCR I, 260/14. Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = degetul cel mai scurt și mai subțire. Și tremeate Lazar să-și ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1. Degetul mînii drepte au pus mai întâi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALR II 2 188/537, 575, 723. (E x p r.) A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. A avea (sau a fi ceva) în degetul (cel) mic = a cunoaște (ceva) temeinic, cu de-amănuntul. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. (Neobișnuit) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic = a întrece (pe cineva) ca valoare, cunoștințe etc. Minerva, zeița înțelepciunii, vorbi și ea despre a ei falnică înfățișare, cu niște graiuri ce-ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. (Mai ales în construcții negative) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic = a disprețui (pe cineva). Cf. ZANNE, P. II, 108, 109. (Substantivat, în l o c. a d v.) În mic = pe scară redusă, fără amploare; după un plan restrîns. Aceste cercări făcute în mic nu ar ținea multă cheltuială. I. IONESCU, C. 171/24. ◊ E x p r. (A fi) mic Ia os = (despre oameni, în opoziție cu c i o l ă n o s) (a fi) de constituție delicată. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie, ochii lui spălăciți și visători spuneau singuri cît de greu va putea s-o ducă băiatul acesta în lupta pentru pîine. BASSARABESCU, S. N. 26. A face ochii mici = a) se spune despre un om obosit (care este pe punctul de a adormi). Cf. ZANNE, P. II, 364; b) se spune despre un om care se preface că nu vede. id. ib. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Urzică mică. ALR I 1 945/677. Sturz mic. ALR II 6217/2. Privighetoare mică. ib. Gîndac mic. ib. 6 573/836. Cărăbuș mic. ib. 6 573/414. Tîrfoi d-ăl mic. ALR SN III h 658/2. ♦ (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici (I 1) sau foarte mici; fin. Făină mică. ALR I 1 372/28, cf. 223, 265, 363, 370. ♦ (Despre mers) Cu pași mici (I 1) (și grăbiți). A trecut pe subt poarta de triumf, în trapul mic al cailor, un lung alai de trompete. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. 2. (Despre terenuri, teritorii, așezări omenești etc.; în opoziție cu î n t i n s, v a s t) Care ocupă o suprafață redusă; puțin întins, redus. Pomeniiu-te din pămîntul Iordanului. . . de păduri mici. PSALT. 80. De să va afla unul. . . să fie luat mai mic pămînt și mai prost, acolia să să socotească. PRAV. 2, cf. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/16. Satu-n vale pe-o colină Mic și vesel. COȘBUC, F. 124. Spărtura pînă e mică trebuie cîrpită. ZANNE, P. III, 376. Sătul mic și rotocol, îi dau și curînd ocol, se spune despre bețivi, id. ib. VI, 301. ◊ (Intervine și ideea de importanță redusă) Oraș mic, cu o cetate. GOLESCU, Î. 7. Românii. . . întemeiară deosebite staluri mici. BĂLCESCU, M. V. 7. ◊ (După nume proprii servește la formarea unor toponimice, indicînd, adesea, și vechimea, posterioară toponimicelor compuse cu mare) Mearseră în Asiia Mică. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6^v/32. Numai pe Tîrnava Mică Am o mândră ibovnică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 23. Diviciorii Mici. Hálînga Mică. 3. (Despre încăperi, recipiente etc., în opoziție cu î n c ă p ă t o r, c u p r i n z ă t o r, s p a ț i o s) (Prea) puțin încăpător, puțin spațios, cu volum redus. Că nu se putea ascunde lumina ceaia marea a înțeleptului soarelui derept, întru o casă mică. CORESI, EV. 57. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri. . . mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac. . . să-i ciarte cu bătaie. PRAV. 17. „Puiul”, cea mai mică barcă a vaporului, era legată la scară. BART, E. 184. În butilce mice, vinul cel mai bun (= și cei modești pot realiza lucruri mari). ZANNE, P. IV, 187. ◊ Casa (cea) mică v. c a s ă. 4. (În opoziție cu l u n g) Scurt. Creion mic. (Regional) Pieptene mic = pieptene cu dinții scurți și deși; pieptene des. Cf. ALR II/I 3 394/ 284, 762, 833. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mîncare din carne de vacă tocată, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cîrnăciori; mititel. Mîncă însă totul, toți micii și toată pîinea. PREDA, R. 90. 5. (În opoziție cu î n a l t) Care nu atinge înălțimea normală, mijlocié; scurt, mărunt, scund; necrescut. Zachei. . . se nevoiia și jăluiia să vază pre el cine iaste, și nu-l putea vedea de mulțimea nărodului și derept crescutul său, că era mic. CORESI, EV. 450. Nu pute în grabă încăleca Ștefan Vodă, fiind om mic. NECULCE, L. 10. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndalâ. NEGRUZZI, S. I, 247. Ș-acolo sub fagii mici Sînt morminte de voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314, cf. 76, 175. Mic la stat, Mare la sfat. ZANNE, P. II, 435, cf. ALR I/I h 61, ALRM I/II h 95. Îi mic de trup. ALR II 3185/551, cf. 3 185/876. ◊ (Întărit prin repetiție) O văzu spăimîntată. . . cu buzele tremurînd, cu umerii ghemuiți, cu picioarele goale, așa de micâ-mică și de dezarmată. TEODOREANU, M. II, 19. 6. (Despre ape, gropi, prăpăstii etc. în opoziție cu a d î n c) Care are adîncime (și lățime) redusă. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apa mică. DELAVRANCEA, ap. TDRG.7. (În opoziție cu lat) Îngust. Pălărie neagră cu marginile foarte mici. CHEST. V 165/86. 8. (în opoziție cu gros) Subțire. Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici. EMINESCU, O. I, 79. ◊ (Regional) Untură mică = slănină. Cf. ALR I 749/283. II. (Despre ființe) În vîrstă fragedă, abia născut; (în opoziție cu m a t u r, v î r s t n i c) tînăr, nevîrstnic. Mance, carele apleacă prunci mici. PRAV. 99. Mic să cheamă pănă în 25 de ani și de acolia înainte să cheamă mare. ib. 258. Pruncii lor cei mici. DOSOFTEI, PS. 48/16. Văzui astă noapte un vis unde-mi aduse Apolon Dumnezeu un cocon mic (a. 1799). GCR II, 166/27. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. 59. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. ALEXANDRESCU, ap. HELIADE, O. II, 109. De la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Eram mic cînd mă lua Ștefan cel Mare în desaga de la oblîncul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. Secretarul raionului îl cunoștea de cînd era mic. PREDA, D. 104. Cîtu-i copila de mică, Bate-o ș-o pune la furcă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Se ține după. . . ca dracul după copil mic, se spune despre pisălogi. ZANNE, P. VI, 612, cf. II, 73. ◊ (P. e x t., determină termeni ca „vîrstă”, „copilărie” sau echivalente ale acestora) El în vrîstă mică și-a pierdut părinții. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Întîmplîndu-se să. . . fie fiul. . . în mică copilărie. PRAVILA (1814), 142/11. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste,. DRĂGHICI, R. 73/23. Din copilâria-ți mică Crești ca scumpă floricică. VĂCĂRESCUL, P. 550/1. Mă cunoaște din mica mea pruncie. ALEXANDRESCU, O. i,I 157. Din mica copilărie a lui. ALR II 3177/605. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) tînăr; s p e c. care este cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. m e z i n (1). Mic era întru frații miei și mai tîrăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Adună tot cel fecior mic și se duse întru o parte. CORESI, EV. 20, cf. 23, 25. Căzu soartea spre fiiul ei cel mai mic (a. 1600-1625). GCR I, 66/40. Au rădicat pă feciorul cel mai mic. . . domn în locul tătîni-său. IST. Ț. R. 50. Fiul craiului, cel mai mic. . ., iese afară în grădină. CREANGĂ, P. 189. Se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. Fratele cel mai mic. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Substantivat) Orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Cele două mari Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară Către cas' plecară Pe mica o lăsa. MARIAN, INS. 342. Te plîng surorili Pe toati cărărili Și te plîngi cea mai ńică. MAT. FOLK. 1 318, cf. ALRM I/II h 225, ALRM II/I h 187. ♦ (Substantivat) Copil; tînăr. Giudețul iaste datoriu să micșureadze certaria celui mic, cînd va greși. PRAV. 261. Emisiune pentru cei mici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954, cf. ALRM I/II h 259. ◊ E x p r. De mic = de copil, din fragedă vîrstă; de micuț. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55^r/13, cf. noiembrie 113^v/35, MINEIUL (1 776), 45^r2/6. Că de mic am pribejit, Tot în streini am trăit (a. 1 820). GCR II, 233/23. Stările avute și-au crescut copiii prin profesorii străini. . . trimițîndu-i apoi de mici în străinătate. HELIADE, O. II, 43, cf. 76. Robinson, precum știți, de mic au luat re creștere. DRĂGHICI, R. 72/28, cf. 30/11. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I, 16. Crescînd în mînăstire de mici, nu vor să mai trăiască în lume. BOLINTINEANU, O. 320. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I, 175. O ocrotea fiindcă o crescuse de mică. BRĂESCU, A. 23. De mic îi tot dedea Ajutor bun de putere Și cuvînt de mîngîiere. ALECSANDRI, P. P. 196. Pentru ca omul să aibă un suflet bun, trebuie deprins de mic a lucra fapte bune. ȘEZ. III, 237. Copilul ca copaciul, cînd de mic se strîmbă, anevoie se mai îndrepteazâ. ZANNE, P. II, 73. ♦ (Familiar, la vocativ) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat. Ei, dar știi că ești îndrăzneț de tot, micule? REBREANU, I. 105. Nu! hotârît, nu dansez! decise Ioanide cu o seriozitate comică. – Micule, nu rîde de mine! CĂLINESCU, S. 791, cf. 605. ♦ (Substantivat, în corelație cu mare, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea. Mărrturisescu micilor și marilor. . . de cealea ce prorocii dziseră. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul" mici cu mari. PSALT. 244. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. CORESI, L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA , 361/22. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a. 1 642). GCR I, 94/22. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATiE, PRAV. 10/3. Stau mărturisind aceastea a mic și amare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să strînsease ca albinele, cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoriu. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8 .Au poftit pe toată boierimea. . . de la mic pîn' la mare. NECULCE, L. 69. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . ., ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I, 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Să iasă. . . Frică înfricoșată, Spaimă înspăimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic – mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare, în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93, IV, 92. III. (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin; scurt. Într-acea mică dată, în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa. DOSOFTEI, V. S. decembrie 237^v/12. S-au dus. . . nu departe de cetate ca la un ceas mic. DIONISIE, C. 185. Nevoia însă atîta l-au silit. . . să facă. . . o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/10. Pacea se așăzâ în țară pentru o mică vreme. ARHIVA, R. I, 117/11. Iară noi? noi, epigonii?. . . Simțiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I, 35. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă Una mică-mi pare multă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11, cf. 130, 213. Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Cini ari ibovnică Mult îi pari noaptea mică. MAT. FOLK. 1379. IV. (Arată cantitatea) 1. (În opoziție cu m u l t, a b u n d e n t) Puțin, redus, limitat. 2. (Despre numere, despre valori care pot fi exprimate numeric) Redus (ca număr, ca proporții); puțin numeros. Să fie dzilele lui mici. PSALT. 235. Toate aceastea nu cu mici sau cu puține cheltuiale. . . s-au tipărit și s-au făcut (a. 1691). GCR I, 290/23. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că, cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Eroul nostru vedea o națiune mare zbuciumîndu-se sub apăsarea unei clase mice. HASDEU, I. V. 35. Acest popor mic. . . de-a lungul străvechii sale istorii a arătat lumii întregi că nu-și pleacă capul în fața nici unui asupritor. CONTEMP. 1953, nr. 373, 6/2. Calorie mică = cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C. Cf. MACAROVICI, CHIM. CANT. 132. ♦ (Despre prețuri, în opoziție cu r i d i c a t) Scăzut. Y. (În opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, i n t e n s, indică intensitatea) Puțin intens; slab, scăzut, redus. a) (Despre lumină, stări termice, curenți de aer etc.) Și făcu Dumnezeu doao lumini. . . și lumina mai mică să slujească nopției. PALIA (1 581), 15/7. Cea mai mică suflare ne doboară. MARCOVICI, C. 16/24. b) (Despre glas, voce, sunete, zgomote etc.) Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40/5, cf. 64/1. Începu cu vorbă mică Pentru băiatul să zică. . . Proverburile aceste. PANN, P. V. III, 47²/11. Din frunzișurile grele. . . Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39, cf. 5. Glasul Olguței era mic, dar pur. TEODOREANU, M. II, 142. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CSMIL PETRESCU, O. III, 83. Se auzeau zarurile cu zgomot mic. DEMETRIUS, A. 196. c)(Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Viteză mică. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Cutremur mic. e) (Despre sentimente, senzații etc.) Durere mică. Bucurie mică. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. (În opoziție cu î n s e m n a t, i m p o r t a n t, p r i n c i p a l) Fără (prea) mare valoare, lipsit de importanță; neimportant, nesemnificativ. De amu aceale multe și nevindecate boale plecară-se ție, domn a toate cu cît mai vîrtos aceștii neșchită și mai mică? CORESI, EV. 227, cf. 239. Folosul acestor mici învățături adevărat puține sînt, iară așa iale sînt bune (a. 1642). GCR I, 94/8. După tocmala. . . mării sale domnului datu-s-au învățătură, și mie unui mai mic și nice de o treabă a măriii sale rob. EUSTRATiE, ap. GCR I, 119/21. Carele va găsi pre marginea unii ape. . . fiece lucru ver mare, ver mic.. . acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Cealealálte lucruri mici aduc folosințele. BIBLIA (1688), [prefață] 7/53. Cei doi bani mici ai văduvii (a. 1700). GCR I, 337/12. Să întoarce înapoi fără a zice cel mai mic cuvînt. BELDIMAN, N. P. I, 94/9. Toți preanumărații. . . nu se socotesc decît o mică soțietate făcătoare de bine. HELIADE, O. II, 12. Mijlocul lanțului celui nemărginit al ființelor care. . . se pogoară pînă la cea mai mică și proastă viețuitoare. MARCOVICI, C. 11/12. Să nu întîmpine acum atîte greutăți, pănă și cele mai mici. DRĂGHICI, R. 101/27, cf. 115/24. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, M. 4, cf. 5. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții. ALECSANDRI, T. I, 156. Vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Mi-a vorbit aseară De lucruri mici și fără importanță. MINULESCU, V. 143. Riscurile sint mici, în schimb perspectivele deschise sînt reale. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Dintr-o meserie cît de mică Dacă nu curge, tot pică (= omul care știe o meserie nu moare de foame). ZANNE, P. V, 408, cf. 475, III, 543, IV, 604. ◊ (Popular) Prînzul (cel) mic = prima masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; timpul zilei cînd se ia această masă. Pe la prînzul cel mic cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DAMÉ, T.₂ 50, H II 262, V 394, VIII 22, 260, X 32, XII 173, XIII 116, XIV 307, 416, XV 100, xvi 117, 160, 238, 296, CHEST. VIII 2/9. (Regional) Masă mică = una dintre mesele de la nuntă la care se mănîncă, de obicei, numai pîine, sare și rachiu. MARIAN, NU. 368. (Regional) Cartea mică = abecedar. Cf. ALR II 3 744/29. ◊ E x p r. A se face sau a deveni (mai) mic = a deveni umil, timid. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. A se lăsa mai mic = a) (învechit) a deveni mai modest, mai nepretențios. Să cade într-acel ceas ce au suduit să-și tocmească lucrul și să să lase mai mic, căindu-să ce au făcut. PRAV. MOLD. 125^r/5; b) a ceda. Cînd să va lăsa bărbatul mai mic și să va prinde cu chizeșie, cum nu-ș va face muierii nice o răutate și încă-i va face și zapis, atunce giudețul să i-o dea pre mînă. PRAV. 155. ◊ (Substantivat) Iară sîmbătă din al optul ceas să se oprească de toate lucrurile, de marile și de micile (a. 1 640). GCR I, 89/31. ♦ De gravitate redusă. Să cunoaște care-i sudalmă mare și mică. PRAV. 229. 2. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu nobil, generos) Lipsit de noblețe, de generozitate; meschin. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91/10, cf. 73/18, 156/11. Ura, interesul, pisma, toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I, IV/3. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164, cf. 5. La niște astfel de oameni le zicem mișei ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Oh! cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. ZANNE, P. II, 441. 3. (Despre mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse; îngust, redus, prost. Suflet slab și minte mică. . . acest principe tîrîtor muri peste puțin timp în exil. HASDEU, V. 208. E mare și stogos Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 4. Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. Întru această troiță nece urul nu iaste ... nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337, cf. 336. Și singuri văm sta înainte de ne văm judeca cu frică și cu cutremur. . . ori mare, ori mic, ori boiarin, ori slugă. CORESI, EV. 37, cf. 39, 41, VARLAAM, ap. GCR I, 104/13. Ștefan Vodă au strins boiarii și mari și mici. URECHE, ap. GCR I, 70/24. Vreun om di cești mai mici și proști. PRAV. MOLD. 159^r/7. Iară de vreame ce acesta, ce va grăi acest cuvînt, iaste mai mic decît acela ce aude acesta cuvînt, atunce să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 227, cf. 271. Dară cine ar zminti pre unul de acești mici. . . să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 127/14. Socotiți să nu obidiți pre vreunul dentru acești mici (a. 1 693). GCR I, 309/20. Trecut-au sol mic de la Ieși. NECULCE, L. 143. Om mic fiind și smerit. ANTIM, P. 4. Credința tuturor boierilor noștri a mari și a mici (a. 1 805). URICARIUL, XXV, 4. Braslele se alcătuiau de oarecare slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, M. V. 10. Cine-i mic, vrea a fi mare. Căci domnia-i dulce pom, Care farmecă pe om ! ALECSANDRI, P. II, 107. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Modul de dezvoltare al industriilor mijlocii și mici. PETICĂ, O. 469. Și s-au stins și Hrîncu și Huru și Dajbog, cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Cîteva zeci de mici negustori au fugit. CAMIL PETRESCU, O. III, 202. Cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici. MARIAN, Î. 96. ◊ (Substantivat) Voru înviia morții. . . și micii și marii și derepții și păcătoșii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/29. Să nu se preaînalțe spre ceia mai micii și mai slabii. CORESI, EV. 93, cf. 41, 180. Și întru cei mai mici agiunge lumina. . . de lumineadză (a. 1 645). GCR I, 114/29. Cînd să va prileji cela ce fuge să fie om de gios și cela ce-l goneaște să fie boiarin, atunce poate să ucigâ boiarenul pre cel mai mic, ce fuge. PRAV. 124. Să va spînzura și boiarinul ca și cel mai prost: iară furcile boiarinului să fac mai înalte decît a celui mai mic. ib. 289, cf. 288. Cel mai mic s-au Bl[ago]s[lo]vit de la cel mai mare. N. TEST. (1 648), 295^v/6. Nu fățări nice a mic, nice a mare, nice a văduvă (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/23, cf. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Cu numele că-s de neam bun, Cum vor, pe cei mici supun. MUMULEANU, ap. GGR II, 249/6. Și cel mic și cel mai mare înaintea lui ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Fii bun, mare vornic și îngăduie mai micului d-tale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284. Se bat cei mari și rabdă cei mici. ZANNE, P. IV, 424. Mic burghez v. b u r g h e z. Mica burghezie v. b u r g h e z i e. Mica producție de mărfuri v. p r o d u c ț i e. ♦ (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Subaltern (considerat în raport cu superiorul lui ierarhic). Ascultă pe mai marele tău, stăpînește pe mai micul tău. ROMÂNUL GLUMEȚ, 29. Mai mare peste cei mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei care se mîndresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Ca determinant pe lîngă substantive nume de rudenie, indică gradul de rudenie în sintagmele) Unchi mic (sau lele mică) = vărul (sau vara) tatălui (sau a mamei), în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru mic (sau soacră mică) = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) miresei. Nun mic (sau nună mică) - fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvîrșirea unei cununii. Cf. MARIAN, NU. 208. – Pl.: mici, (rar, f. și) mice. – Probabil lat. *miccus, cf. DHLR I, 201, CADE. Cf. lat. m i c a, cf. PHiLiPPIDE, P. 46.

*BOSTON sbst. 1 ♠️ Joc de cărți născocit în timpul asediului orașului Boston (1775-1776) ¶ 2 Vals american: nu știe franțuzește, nici nu dansează ~ul (CAR.) ¶ 3 📰 Mașină mică de tipărit [fr.].

BUTURUGĂ (pl. -gi) sf. 1 🌳 Rădăcina împreună cu partea din trunchiu rămasă după ce s’a tăiat un copac; rădăcina numai a unui copac, ce se scoate din pămînt pentru foc: Sultănica mai aruncă o ~ în flăcări DLVR.; proverb: buturuga mică răstoarnă carul mare [butură].

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

HIPOCAMP s. m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu două picioare și coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. Mic pește de mare de forma unui cal. 3. Excrescență de substanță cenușie, în planșeul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu două picioare și terminat printr-o coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. Mic pește de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie; a rămîne în urmă. 2. Cantitate dintr-o povară, cîtă se poate încărca într-o căruță (1). – Din car + suf. -uță.

ciorobăriță f. pl. (Mehedinți) furculițele carului. [Lit. coțofene mici, eu aluziune la labele pasării].

linte f. plantă ale carii fructe sunt mici legume romboidale cu două semințe (Lens esculenta); 2. pl. linți, lepră la porci. [Lat. LENTEM].

sulete m. carâmbul de sus al carului. [Lit. sul mic].

scărilă f. codârla carului. [Lit. scară mică].

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, de lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de formă carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de căi, servind la transportul persoanelor sau al poverilor mici. O dată se făcu un freamăt într-un colț, la gură unei ulițe. Venea repede o căruță. DUMITRIU, N. 28. Moș Sandu și încă vreo zece tă. ani, care aveau căruțe ori care cu boi, se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S.132. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari. ISPIRESCU, L. 38. Tămădăienii... au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie, a rămîne în urmă. A cincea roată la căruță v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță) v. car. 2. Cantitate (de fîn, de lemne etc.) care se poate încărca pe o căruță (1). O căruță de lemne.

carabăț sm [At: MARIAN, INS. XII, 309 / V: ~bet, ~bete, ~beț, cărăbete / Pl: ~beți / E: ns cf cărăbuș, caraban] (Reg) 1 Larvă acvatică a unor insecte. 2 Un fel de crustaceu strâns cârcel. 3 (Fig) Om mic de statură. 4 Car¹ (1).

COLȚUN sm. 1 Mold. Bucov. 👞 = CIORAP: scoate picioarele din papuci și rămîne în ~i (CAR.) ¶ 2 🌿 COLȚUNII-POPII¹, mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori nemirositoare de un albastru deschis sau violete (Viola silvestris) (🖼 1392); -COLȚUNII-POPII² – VIORELE-SĂLBATICE.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

furcea s.f. (reg.) 1. furcă mică. 2. furca sau piscul carului.

NĂPÎRSTOC², -OACĂ, năpîrstoci, -oace, s. m. și f. (Familiar) Poreclă dată unui copil mic. V. pici, puști. Carul îl păzise Luța, fetița de cinci ani... un năpîrstoc de fată. CAMIL PETRESCU, O. II 380. Un copil ca mine, un năpîrstoc... abia întors de pe maidane, ar merita o păruială zdravănă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 203. ♦ Persoană mică de statură; fig. om de nimic. Dada Zvîca, năpîrstoaca, le ține hangul. STANCU, D. 152.

car³ sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) ~ă, (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car³ (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

*AFECTA (-tez) I. vb. tr. 1 A arăta o stare sufletească deosebită de aceea pe care o are cineva în realitate, a se arăta prin vorbă, prin purtări, altfel de cum este, a se preface: vorbește rar, liniștit, fără să afecteze (VLAH.) ¶ 2 A mișca adînc, a mîhni: acest filosof antic pe care atît de puțin îl pot ~ micile mizerii ale vieții (CAR.) ¶ 3 A hotărî, a destina (în spec. o sumă) pentru un scop anumit: Ministerul a afectat această sumă pentru acoperirea cheltuelilor de reparațiuni ¶ 4 ⚚ A ipoteca: și-a afectat casele la bancă. II. vb. refl. A se răsfăța: nu te mai afecta așa [fr.].

CĂRUȚĂ ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic și mai ușor decât carul, tras mai ales de cai. ◊ A rămâne de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate încărca într-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. căruței] /car + suf. ~uță

stâlp, stâlpi s. n. 1. Element construit din lemn, metal sau beton înfipt în pământ, care susține ceva. 2. Fig. Persoană care constituie un sprijin de căpetenie pentru o colectivitate. 3. (Bis.) Cruce de lemn sau de metal, de dimensiuni mai mici, care se poartă înaintea carului mortuar și se pune la mormânt. 4. (La pl.) Rugăciuni însoțite de 11 sau 15 pericope evanghelice, care se citesc de preot înainte de slujba de înmormântare și separat de aceasta. – Din sl. stlŭpŭ.

FĂRÎMĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine. ◊ Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.

brumar¹ sms [At: ANON. CAR. / E: brumă + -ar] 1 (Șîs -mic] Luna octombrie Si: (pop) brumăriu (5). 2 (Șîs -mare) Luna noiembrie Si: (pop) brumăriu (5).

FETICĂ sf. 1 dim. FATĂ: Ileana să fi fost p’atunci ~ de vre-o doisprezece ani CAR. ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă, cu flori mici albe-albăstrii, întrebuințată adesea ca salată (Valerianella olitoria) (🖼 2086): Vine cimbrul de la munte cu fetica de la vie ALECS..

*CANAL (pl. -ale și -aluri) sn. 1 Tub, burlan, conductă (de olane, de ciment sau de metal) care se instalează mai adesea sub pămînt și prin care trece o apă sau alte lichide, gaze sau aburi ¶ 2 Șanț săpat de mîna omului ca să unească două rîuri sau două mări: ~ de navigație; ~ul Bega; ~ul de Suez ¶ 3 🌍 Braț de mare, mai strîmt, care separă două uscaturi sau două țărmuri apropiate: ~ul Mînecii; Gondole negre multe se depărtau de maluri Și lunecau în taină pe negrele-ți ~uri ALECS. ¶ 4 🫀 Numele a diferite tuburi din corpul omului sau animalelor : ~ul toracic; ~ respiratoriu ¶ 5 Fig. Cale, mijloc(ire), intermediar: bărbatul de Stat își exercita prin ~ul nostru micile răutăți și marile intențiuni CAR. [fr.].

NECA vb. I. (învechit și regional) = înneca. 1. Tranz. A omorî, a ucide (mai ales prin sugrumare, prin gîtuire). Dracii amu cerșură de la Hristos să se ducă în turma porcilor ca aceaia să-i neace, să strice și să sârbească inimile stăpînilor lor. coresi, ev. 237, cf. 285. Muierile ceale ce ș-au necat și ș-au lepădat feciorii cînilor (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 324/21. Ceia carii și-au necat feciorii mici. cod. tod. 206. Intrară lupii în turma lu Hristos de o spărgiia și o neca cum era mai rău. moxa, 380/2. Lupul a necat două oi. REV. CRIT. III, 162, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 61. Ursul... le neacă (omoară) o vită, oaie, capră. com. sat. v, 3. (Fig.) Cu postul trupulu-ș neca și-l topiia. coresi, ev. 16. Ereticii... neând și ucigînd sufletele lor și ale oamenilor (a. 1642). gcr i, 98/7. ◊ refl. recipr. Va prinde om pre alt om și se vor neca. paraclis (1639), 257. ♦ (Complementul indică plante de cultură) A înnăbuși, a năpădi, a înneca. Alta [dintre semințe] căzu în mijloc de mărăcini și crescură mărăcinii, necară ea. coresi, ev. 350. ◊ Fig. Era adînc pămîntul inimiei lui cătră sămânța învățăturiei, însă mărăcinii bogăției și grijiei neca-l pre el. coresi, ev. 311, cf. 355. 2. Refl. și tranz. A muri sau a face (pe cineva) să moară asfixiat, prin cufundare în apă sau în alt lichid; a înneca. Cei de pre apă necă, iară cei de pre uscat ca un prahu-i răsipi. moxa, 376/10, cf. 353/38. Baiazit i-au gonit pănă la Dunăre și mulți se necară în Dunăre. id. 403/12, cf. 348/7. Lacrămile acelora sting văpaia focului nestins și viermii aceia se neacă într-ănsele (a. 1642). gcr i, 99/21. Și s-au frînt curabiia și s-au necat toți, numai eu am rămas, dosoftei, v. s. noiembrie 152/35. ♦ Tranz. (Despre ape) A trage la fund (omorînd prin asfixie). Să nu neace (să nu mă îniace D) mere vihorul apelor, nece se înghiță mere adăncatul. psalt. 133. ♦ Tranz. (Despre ape) A inunda, a potopi. Să jelui că-i neacă și-i strică pămînturile. dosoftei, v. s. februarie 73^v/20. – prez. ind.: nec. – lat. necare.

COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiugă s. f.] – Din ucr. kotyha.

CARETE ~ți m. Viermi mici care apar pe unele alimente. /car + suf. ~ete

COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiugă s. f.] – Din ucr. kotyha.

loding sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: mg lóding] (Înv) Mic recipient în care se punea praful de pușcă la vechile arme de foc Si: (înv) tigăiță.

loitriță sf [At: GLOSAR, REG. / V: (reg) leo~ / Pl: ~țe / E: loitră + -iță] 1-2 (Reg; șhp) Scară (mică). 3-4 (Trs) Loitră (5-6). 5 (Reg) Corlată la car sau la căruță. 6 (Trs) Fiecare dintre cele două prăjini care servesc la căratul căpițelor de fân dintr-un loc în altul.

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

scăunel sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ndel, ~uel, ~ămnel, ~ăon~^[1] / Pl: ~e / E: scaun + -el] 1-2 (Șhp) Scăunaș (1-2). 3 (Trs; la car, la căruță; îf scăundel) Pod mic Cf scaun (62). 4 Vârtej (mic). 5 Scaun (87). 6 (Reg; îf scămnel) Padină (1) (ușor scobită) pe panta unui munte. 7 (Bot; reg) Potroacă¹ (Centaurium minus).

bou s.m. 1 (zool.) Mascul adult, din familia bovinelor, castrat, folosit ca animal de tracțiune și pentru carne (Bos taurus); bourean; ext. taur. Prin munții și pădurile bătrîne... trăia un bou sălbatic (AGÂR.). ◊ Bou sur = bour (Bos primigenius). Bou moscat v. moscat. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă = se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decît plecase (deși a încercat, a făcut eforturi). A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). A lăsa (pe cineva) în boii lui = a renunța să mai convingă pe cineva, să mai discute. A băga boii în cîrd cu cineva v. băga. A(-i) lua (cuiva) caii (sau boii) de la bicicletă v. bicicletă. A pus carul înaintea boilor v. car. Greu la deal cu boii mici v. greu. Bou încălțat v. încălțat. A băga sau a-și pune boii în plug cu cineva v. plug. A sta (sau a rămîne, a se uita) ca boul la poarta nouă v. poartă. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ Fig. (injur.) Om mărginit la minte; om prost. 2 Compuse: bou-vagon = vagon de cale ferată în care se transportă vitele mari; (iht.) bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu-închis, cu capul gros și lățit, cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); (zool.) bou-de-baltă = numele a două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); bou-de-noapte = bufniță (Bubo bubo); (entom.) bou-de-apă = gîndac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = rădașcă (Lucanus cervus); boul-popii = buburuză (Coccinella septempunctata). 3 (reg.) De-a boul =joc de copii care constă în aruncarea repetată a unui băț. • pl. boi. /lat. *bŏvus = bos, bovis.

Grăuntele de nisip al lui Pascal – Cromwell, omul care a domnit în Anglia ca un suveran pe la mijlocul secolului al XVII-lea; omul care a condus revoluția ce l-a trimis la eșafod pe regele Carol I; omul care a băgat spaima în papi și în monarhi; omul care s-a luptat peste mări și țări, biruind pe spanioli, pe olandezi… omul acesta puternic și glorios a fost învins de… un grăunte de nisip! De micul grăunte de nisip care i s-a așezat în uretră și i-a provocat moartea. De ce atunci acest faimos grăunte nu poartă numele lui Cromwell? Fiindcă întîmplarea ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi consemnat-o pana scriitorului francez Pascal în cartea sa Pensées. Și astfel, recunoscător celui ce i-a asigurat posteritatea, „istoricul” bob de nisip a renunțat la numele părintesc al stăpînului său și și-a însușit pe cel adoptiv al cronicarului. „Grăuntele de nisip al lui Pascal” a devenit de atunci o expresie originală, pentru a semnala că micile cauze provoacă adesea efecte mari. Ea își găsește echivalent în vorba noastră populară: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. IST.

ATÎTICA adj. pron. adv. 1 dim. ATÎTA ¶ 2 Cîtuși de puțin: nici un minut n’am găsit la omul ăsta măcar ~ rău (CAR.) ¶ 3 Atît de puțin, atît de mic; foarte puțin, foarte mic: dintr’ ~ s’a făcut coșcogea fătoiu (ALECS.): nu-i trec muierii nici ~ din al meu (CAR.).

car (cari), s. m. – Specie de insectă mică dăunătoare (Anobium pertinax). – Var. (înv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Pușcariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cări, vb. (a găuri, a roade, a mînca); cărete, s. m. (car, insectă), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl derivă, prin intermediul unei forme ipotetice *scărete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).

telegúță f., pl. e. Teleagă mică. Cotiga pluguluĭ (Trans.). Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd nu-țĭ place ceva în nicĭ un fel.

corcie sf [At: LB / V: (reg) ~ciu sn, ~ciuie / Pl: ~ii / E: mg korcsia] (Reg) 1 Loitră care se pune pe sănii. 2 Covergă. 3 Sac întins pe două bețe pe care se pune fânul pentru cai. 4 Sanie pentru cărat lemne. 5 Trăsură pe două roți pentru căratul butucilor. 6 (Iuz; mpl) Patină. 7 Scară mică folosită la descărcarea obiectelor grele din car. 8 Scară folosită la coborârea butoaielor în pivniță. 9 Iesle din nuiele pentru oi. 10 (Îf corciuie) Frunziș care se pune sub căpiță pentru a feri fânul de umezeală.

MOD¹ s. n. 1. Fel, chip (de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva, de a se desfășura al unei activități). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Noao moduri de silloghismi. MICU, L. 107/5. Ceucei îi era rușine a se arăta în moda sa cea firească. ȚICHINDEAL, F. 155/3. Minte cea pruncească nu e vreadnicâ să gîndească la ceale din urmă . . . După acestași mod și omul, carele de nemica de altă nu se grijasce, ci numai ca să fie sătul. id. ib. 244/8, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Pedantismul este vroința. . . de a lega limba noastră de modul declinațiilor unei limbe străine. RUSSO, S. 53, cf. CREANGĂ, A. 87. Am reprodus o pagină întreagă din articolul d-lui Maiorescu, pentru că ea caracterizează foarte bine modul d-sale de a scrie. GHEREA, ST. CR. II, 60. Bătu la ușă tare. Tincuța se pieptăna. – Cine-i, întrebă ea, supărată de modul cum bătea. D. ZAMFIRESCU, T. S. 35. Pentru fiecare nemulțumire, durere sau bucurie . . . [poporul] are modul lui particular de a se exprima. HOGAȘ, DR. II, 179. Enache Damian . . . are un curios mod de a pricepe mîncarea „pînii și sării” Moldovei. IBRĂILEANU, SP. CR. 120. Comandantul „Elisabetei” ține un cuvînt de laudă și mulțumire pentru modul binevoitor și călduros cu care am fost primiți. BART, S. M. 28. Pornind de la modul de a crea al poporului, Eminescu el-însuși scrie doine și cîntece pe care cu greu le distingi de realizările proprii ale poporului. BENIUC, P. 20. ◊ (Ec. pol.) Mod de producție = unitatea dialectică dintre forțele și relațiile de producție, care caracterizează o orînduire socială și o determină istoricește. La baza societății omenești stă modul de producție a bunurilor materiale necesare existenței oamenilor. CONTEMP. 1948, nr. 106, 4/1. Modul de producție al vieții materiale determină întreaga viață socială, politică și spirituală în general. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 608. Istoria societății este istoria modurilor de producție, care se succed de-a lungul veacurilor, istoria dezvoltării forțelor de producție și a relațiilor de producție. V. ROM. ianuarie 1954, 225. ◊ (Precedat de prep. „în”, „întru”, impropriu „la”, învechit „cu”, și urmat de un atribut sau de o propoziție atributivă, exprimă sau subliniază sensul adverbial al construcției) Trupul nostru sîntem datori a-l hrăni cu mod de măsură, ca să fie sănătos. ȚICHINDEAL, F. 272/24, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. O sorginte trebui studiată în text și-n context, cunoscîndu-se într-un mod filologic limba originalului. HASDEU, I. C. I, IX. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I, 136. Slăbisem într-un mod care mă dispera. CAMIL PETRESCU, U. N. 160. Delegatul lui Soleiman, care-i însoțea în mod prietenesc, zicea el, îi pofti să renunțe să mai caute locuință. id. O. III, 102. Se leagă în mod organic de întreaga operă uriașă a statului proletar. SAHIA, U.R.S.S. 75. Succesele dobîndite nu ne-au împiedicat însă să analizăm în mod critic munca noastră. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 373. Sfaturile populare, ai căror deputați sînt aleși de masele muncitoare, sînt organe care înfăptuiesc în mod real conducerea de stat. CONTEMP. 1953, nr. 371, 2/5. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum apare acțiunea, starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum sau în ce măsură se desfășoară sau apare, la un moment dat, o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. La propoziția circumstanțială de mod propriu-zisă, iarăși, nu se vorbește de posibilitățile ei de contragere, deși posibilități sînt și aici. SCL 1956, 129. ♦ Cale, procedeu, mijloc (II 2), modalitate (1), sistem, metodă (4). Frumos mod de a-i izbîndi, cu armele, nu cu hicleșugul ! (a. 1694). FN 45, cf. CANTEMIR, IST. Aflat-au mod și organ ca acela pren carele a. . . turbura [țara] și în grele bănuieli despre stăpînitori a o băga. R. GRECEANU, CM II, 179, cf. 180. Nu era alt mod a face, fără cît pre acea cale a merge (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 161/15. Omul cel rău totdeuna caută mod se facă rău. ȚICHINDEAL, F. 126/19. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164. Ilieș află moduri a scăpa și a întra în Moldova. ASACHI, S. L. II, 34. Modul de administrare al moșiilor Sf. Locuri este. . . vicios (a. 1855). URICARIUL, IV, 438/8. Nu mă voi întinde a descrie modul lucrării minelor. NEGRUZZI, S. I, 312. Iată modul ce întrebuință: cînd se crăpa de ziuă, Păturică se afla lîngă ușa postelnicului. FILIMON, O. I, 123. Dintre toate modurile de călătorit, cel mai plăcut și mai comod este fără îndoială malposta. ALECSANDRI, O. P. 277. Despre diferitele moduri prin cari se dobîndește proprietatea. HAMANGIU, C. C. Stau. . . și moina cade, apă, glod. . . Să nu mai știu nimic, ar fi un singur mod. BACOVIA, O. 49. O diversitate de moduri și forme poetice, de la tonul combativ, mobilizator. . . la cel grav. CONTEMP. 1949, nr. 158, 9/4. ◊ E x p r. (Transilv. și Ban.) Nu e mod = (urmat de un verb la modul conjunctiv, infinitiv sau supin) nu se poate, nu e posibil, nu e chip. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Șî domnii ș-or judeca. . . Că nu-i mod a ne lăsa. T. PAPAHAGI, M. 36. Hei, tu, mîndruluțule, Cînd cu tine mi-am șezut, Noapte-a fost, nu s-a văzut, Amu-i ziuă și te văd, Cu tine nu-i mod să șed. BUD, P. P. 36. Nu-i modu dă scăpat. ALR II 3 570/76, cf. 3 570/36. (Învechit) A face mod v. f a c e. (Învechit) A (nu) avea mod (să. . . sau de a . . .) = a (nu) avea posibilitatea (să . . . sau de a . . .). Cea ceată de ostași înghesuiți, n-au mod nici de a fugi, nici de a să bate (a. 1694). FN 38. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. Modele sîntu cinci; indicativă, adică arătătoare (sau hotârîtoare), (imperativă., adică poruncitoare), (otativă, adică rîvnitoare), (congiuntivă, sau adăogătoare) (și infinitivă, adică nesăvîrșitoare, sau nehotărîtoare). VĂCĂRESCUL, GR. 61/6. Verburile au și chipuri (moduri) care sînt cinci. TEMPEA, GRAM. 103/8. La români sînt patru forme ale vorbelor [= verbelor], care, precum și la latini, și la italieni se cunosc din modul infinitivu. MAIOR, IST. 246/27. Verburile se conjugă; au numere, timpi, moduri și persoane. PLEȘoiANU, c. 132/21. Modurile... sînt niște chipuri d-a arăta însemnarea verbului. GR. R. (1835), 40/6. Ceea ce gramatica clasică numește mod, nu e altceva decît mijlocul formal prin care vorbitorul arată ce rol joacă conținutul enunțării în viața sufletească a vorbitorului. PUȘCARIU, L. R. I, 123. Astăzi „oi pleca” este simțit mai mult ca un mod (modul posibilității, al îndoielii etc.) decît ca un timp. IORDAN, STIL. 154. Numai modurile așa-zise personale pot funcționa ca predicat. id. L. R. 562. Modul este categoria gramaticală a verbului, prin care se definește acțiunea din punctul de vedere al realizării ei. GRAUR, I. L. 151. 3. (Învechit, rar) Exemplu, pildă, model. Să dați pruncilor voștri din pírga tinereațelor modul faptelor bune. ȚICHINDEAL, F. 6/19. Puțini sînt în lume. . . carii ar lua loruși spre mod pre vulpoiul acesta. id. ib. 15/6. 4. (Muz.) Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală, determinat de o anumită ordine și natură a intervalelor componente și de o anumită funcție a diferitelor sunete față de sunetul fundamental. Principalele defecte ce moșteni muzica noastră de la cea orientală sînt: alterarea modurilor . . . și urîtul obicei de a pronunța sunetele muzicale cu vocea nazală. FILOMN, O. II, 214, cf. DER. ◊ Mod major v. m a j o r (4). Mod minor v. m i n o r (3). – Pl.: moduri. – Și: (învechit, 1, 2) modă s. f. – Din lat. modus, it. modo, fr. mode.

CAR² ~i m. 1) la pl. Specie de insecte mici, dăunătoare, având corpul păros și picioare scurte, care trăiesc în lemn și se hrănesc cu acesta. 2) Insectă din această specie. /<lat. carius

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl.: mâțe / E: pbl fo cf. alb mica] 1 (Pop.) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg.; îcs) (De-a) mâța oarbă sau de-a mâța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop.; îcs) (De-a) mâța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop.; îcs) mâța de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop.; îcs) mâța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam.; îe) a fi mâță blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam.; îe) a fi (ca o) mâță plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg.; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) mâța-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam.; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam.; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca mâța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg.; îe) A se stupi ca mâțele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop.; îe) A fi învățat ca mâța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg.; îe) A păți cinstea mâței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța în jurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care îi place. 20 (Reg.; îe) A umbla ca mâța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg.; îe) A se învârti ca mâța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg.; îe) A trăi ca mâța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam.; îe) A trage mâța de coadă (sau reg., pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg.; îe) A nu avea nici mâța la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg.; îe) A se uita ca mâța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam.; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg.; îe) Mătură ca mâța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca mâța A se spăla superficial. 29 (Reg.; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) mâța Taci, că spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg.; îe) A călca în urme de mâță stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam.; îe) A rupe mâța-n două A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg.; îae) A se învoi la preț cu cineva. 36 (Reg.; îe) A se face mâță A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg.; îe) A-i oua și mâța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg.; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg.; îs) Mâță sălbatică Pisică sălbatică (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâță de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg.; îc) mâța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă-urs. 46 (Ent; reg.; îac) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg.; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg.; îac) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg.; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop.; îe) A se da de-a mâța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot.; reg.) Mâțișor (4) 53 (Bot.; reg.) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot.; reg.) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot.; reg.) Păpădie (Taraxacum officinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg.) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg.) Ostie. 63 (Reg.) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg.) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg.) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar.) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg.) Laț de prins păsări. 72 (Reg.) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor împinși pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg.) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu cellalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg.) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg.) lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg.) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg.) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o așează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg.) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar.) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg.) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg.) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg.) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg.) Firidă mică făcută în peretele cămării Si: (reg.) mâțoacă(3). 99 (Pop.; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop.; art.) Melodie după care se execută mâța(99).

*úrsă f., pl. e (lat. ursa, ursoaĭcă). Astr. Constelațiunea numită popular car. – Ursele-s două: cea mare și cea mică și-s situate spre nord. Amîndoŭă aŭ cîte șapte stele. În cea mică se află steaŭa polară.

bibilică (pipilică) f. 1. pasăre ceva mai mare decât găina, originară din Africa, turbulentă și gâlcevitoare; penișul ei albastru cenușiu e presărat cu pete albe (Numida meleagris); 2. nume de dragoste (cf. puică): acu aide, bibilico, să ne culcăm CAR. [Onomatopee ce reproduce țipătul ei pătrunzător]. ║ f. mică plantă ce se cultivă pentru frumoasele sale flori pestrițe (de unde numele-i) cu pătrate albe, violete sau roșii (Tritillaria meleagris).

ceatlău (cetlău) n. Mold. 1. par mic cu care se strânge fânul, lemnele în car, etc.; 2. prăjină de care se leagă un al doilea cal: cal de ceatlău; 3. funia de legat proțapul cu sania. [Ung. CSATLÓ].

bombiță¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: boambă¹ + -iță] 1-2 (Șhp) Boambă¹ (1) (mică).

bulzișor sm [At: ANON. CAR / Pl: ~i / E: bulz + -ișor] (Șhp) 1-2 Caș (mic și gustos).

cărticea sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ele / E: carte + -icea] 1-2 (Șhp) Carte (mică, subțire) Si: cărticică (1-2), cărțișociră (1-2), cărțulie (1-2). 3 (Dep) Carte proastă. 4 Scrisorică.

cârnăcior sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: cârnat + -ior] 1-2 (Șhp) Cârnat (1) (mic și gustos).

crincuță sf [At: ANON. CAR / Pl: ~țe / E: crincă + -uță] 1-2 (Șhp) Crincă (mică).

cupiță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: cupă + -iță] 1-28 (Șhp) Cupă (1-8, 10-15) (mică). 29 (Reg; ned) Măsură de capacitate pentru laptele de oaie.

cuțitaș sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: cuțit + -aș] 1-2 (Șhp) Cuțit (1) (mic) Si: cuțituț (1-2). 3 (Mol) Briceag. 4 Cuțit cu lamă de dimensiuni mici, folosit la desprinderea de așchii sau în lucrări de gravare, retușare etc.

găletușă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~șe / E: găleată + -ușă] 1-2 (Șhp) Găleată (1) (mică). 3-4 (Reg) Gâlcă (1-2).

flocșor sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: floc + -or] 1-2 (Șhp) Floc (mic) Si: flocușor (1-2), flocuț $(1-2).

hăinuță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: haină + -uță] 1-6 (Șhp) Haină (1) (mică) Si: hăinică (1-6), hăinicea (1-6), hăinișoară (1-6), hăiniță (1-6), hăinucă (1- 6). 7 (Olt#) Vestă țărănească țesută din lână colorată, brodată cu mărgele.

măzărică sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ici / E: mazăre + -ică] 1-2 (Șhp) Mazăre (mică) Si: măzărea (1-2), măzărice (1-2), măzăriche (1-2), măzăruică (1-2). 3 (Ban) Varietate de fasole cu bobul mic și rotund Si: măzărea (3). 4 (Bot; reg) Oreșniță (Lathyrus tuberosus). 5-6 (Bot; reg) Măzăriche (3-4) (Vicia sativa și silvatica). 1 (Bot; reg; îc) ~ca-cucului Orăstică (Orobus niger). 8 Măzăriche (16). 9 (Reg; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 10 (Reg; art.) Melodie după care se execută măzărică (9).

năsturel sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ei / E: nasture + -el] 1-2 (Șhp) Nasture (1) (mic) Si: năsturaș (1-2). 3 (Reg; fig; lpl) Bășicuțe rotunde care apar la suprafața apei înainte de a da în clocot. 4 (Reg) Muc de țigară. 5 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, folosită ca salată și ca plantă medicinală Si: (reg) bobâlnic, brâncuță, cardamă-de-izvoare, creson, hreniță, macriș-de-baltă, năsturea (Nasturtium officinale). 6 (Bot; Mun; lpl) Bănuți (Bellis perennis) 7 (Bot; reg; lpl) Nalbă (Malva silvestris).8 (Bot) Fructe ale năsturelului (6).

mâță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisică (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin al) pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) ~ța oarbă sau de-a ~ța Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) ~ța și șoarecele Joc de copii în care jucătorii sunt așezați în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâță, respectiv de șoarece, se fugăresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) ~ța de vânzare Joc de copii, la priveghiul mortului, în care unul dintre jucători încearcă, după un anumit sistem, să vândă celorlalți o mâță reprezentată printr-o lingură. 7 (Pop; îcs) ~ța popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) A fl ~ blândă A fi prefăcut, ipocrit. 9 (Fam; îe) A fl (ca o) ~ plouată (sau udă) A fi fără chef, abătut. 10 (Îae) A fi rușinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpăra sau a lua, a fi etc.) ~ța-n (sau ~n) sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poți cunoaște înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu ~ța-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înșelăciuni. 13 (Fam; îe) A trăi (sau a se înțelege etc.) ca ~ța cu șoarecii (sau cu șoarecele ori cu câinele) A fi în relații foarte rele unii cu alții. 14 (Reg; îe) A se stupi ca ~țele A nu se înțelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalagește. 16 (Pop; îe) A fi învățat ca ~ța la lapte A fi rău învățat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A păți cinstea ~ței la oala cu smântână A fi bătut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța împrejurul oalei cu smântână A da târcoale unui lucru sau unei ființe care-i place. 20 (Reg; îe) A umbla ca ~ța pe lângă laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca ~ța pe lângă blidul cu păsat A evita să spună adevărul. 22 (Reg; îe) A trăi ca ~ța pe rogojină A o duce rău. 23 (Fam; îe) A trage ~ța de coadă (sau, reg, pe rogojină) A o duce greu din cauza sărăciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici ~ la casă A fi foarte sărac. 25 (Reg; îe) A se uita ca ~ța la pește A privi cu lăcomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca ~ța-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Mătură ca ~ța Se spune despre un om murdar care își ascunde murdăriile. 28 (Pfm; îe) A se spăla ca ~ța A se spăla superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) să nu te audă (sau că te aude) ~ța Taci, că spui minciuni pe care nu le crede nimeni. 30 (Îae) Bagă de seamă ce spui. 31 (Reg; îe) A călca în urme de ~ stearpă A fi îndrăgostit. 32 (Fam; îe) A rupe ~ța în două A fi voinic. 33 (Îae) A fî energic, hotărât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi din preț cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face ~ A se ghemui ca o pisică la pândă. 37 (Reg; îe) A-i oua și ~ța A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoană vicleană ca pisica, ipocrită. 39 (Rar; dep) Cal slab, prăpădit Vz gloabă, mârțoagă. 40 (Îvr) Blană prelucrată a pisicii. 41 (Îvr; pgn) Blană prelucrată a unor animale asemănătoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmț) Cosițe la fete. 43 (Reg, îs) ~ sălbatică Pisică sălbatică (Felis sylvestris). 44 (Înv; îc) ~ de mare Specie de șarpe cu coada lungă, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omidă urs. 46 (Ent; reg; îae) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îae) Câinele-babei (Oniscus murarius și asellus). 49 (Ent; reg; îae) Scolopendră (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îae) Repede (Cicindela compestris). 51 (Pop; îe) A se da de-a ~ța-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâțișor (4). 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; șhp) Creangă (mică). 56 (Bot; reg) Barba-ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum ofjicinale). 58 Mușchi de pe scoarța copacilor. 59 Rădăcină aeriană a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mâț (11). 61 (Reg) Botniță pentru vițel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele două vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Clește. 66 (Prc) Cârlig al cleștelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broască în care se fixează sfredelul. 68 (Înv) Ancoră de navă. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brațe îndoite și ascuțite la vârf, cu care se prinde și se scoate un obiect căzut în fântână. 70 Dispozitiv de siguranță, prevăzut cu un fel de gheare, care servește la prinderea automată a coliviei dintr-o mină, când se rupe cablul. 71 (Reg) Laț pentru prins păsări. 72 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care prinde căpriorii unei case sau care leagă diverse părți componente ale unei construcții Vz grindă. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coadă de lemn, care servește la rostogolitul buștenilor. 74 (Reg) Placă de fier cu unul sau mai mulți colți, fixată pe fundul ulucului, pentru a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capăt pe o margine a ulucului și cu celălalt sprijinit pe marginea opusă, având rolul de a micșora viteza buștenilor împinși pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la războiul de țesut. 77 (Trs) Oiște. 78 (Reg) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi. 79 (Reg) Lanț sau curea care leagă grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpănă de care se leagă stavila joagărului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată a joagărului. 82 (Trs; Olt; la joagăr) Grăunțar. 83 (Trs; Olt) Coadă a furcii joagărului. 84 (Trs; Olt) Roată zimțată a joagărului. 85 (Trs; Olt) Fiecare dintre torțile care întind pânza joagărului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagărului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagărului. 88 (Reg) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiuiui de la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patină pentru alunecat pe gheață. 90 (Reg) Placă de fier cu colți ascuțiți pe care muncitorii forestieri și-o fixează pe talpa încălțămintei ca să nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colți, cu ajutorul căruia muncitorii de la întreținerea liniilor electrice sau de telegraf se urcă pe stâlpi. 92 (Mar) Coșuleț care are în partea superioară un cerc prevăzut cu dinți, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Grătar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Grătar de fier care se pune pe vatră, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face să ardă mai bine. 96 (Reg) Dig de proporții reduse. 97-98 (Reg) Firidă (mică) făcută în peretele cămării Si: (reg) mâțoacă (3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie după care se execută mâța (99).

ogărel sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ei / E: ogar + -el] 1-2 (Șhp) Ogar (1) (mic) Si: ogăruș, ogăruț.

picioruș sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: picior + -uș] 1-16 (Șhp) Picior (1-3, 173-174, 187-188, 198) (mic) Si: (pop) picioraș (1-16), piciorel (1-16), picioruț (1-16), (Mar) picioruc (1-16). 17 (Reg; îcn; îlav) ~ de ... Nici urmă de... 18 (Mpl) Punct de lucrătură la împletitura cu croșeta Si: (pop) picioruț (17).

țolișor^[1] sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: țol² + -ișor] 1-2 (Șhp) Țol² (1) (mic) Si: (pop) țolică (1-2), țoluț (1-2). 3-14 (Șhp) Țol² (11-16) (mic) Si: (reg) țoliță (1-12). corectat(ă)

sâmburel sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ei / E: sâmbure + -el] 1-2 (Șhp) Sâmbure (1) (mic) Si: (rar) sâmburaș (1-2).

scăriță sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~țe / E: scară + -iță] 1-6 Scară (1, 13, 17) (mică) Si: (reg) scărușă (1-6), scăruță (1-6). 7 (Reg; prc) Fuștei al unei scări (1). 8 (Olt; ; la car, căruță) Cruce de dinapoi. (Reg) 9-12 (Șhp) Scară (21, 23) (mică). 13-18 (Reg; șhp) Scară (32, 33, 42) (mică). 19 (Atm) Unul dintre cele trei oscioare ale urechii mijlocii. 20 (Reg; îcs) În ~țe Șotron. 21 (Reg; îc) ~ța-muntelui Varietate de ferigă care crește prin locuri umede (Blechnum spicant).

sobiță sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~țe / E: sobă + -iță] (Șhp) 1-2 Sobă (1) (mică) Si: sobușoară (1-2). 3-4 (Reg) Cămăruță (1-2).

CĂRĂUȘ sm. 1 Cel ce cară, transportă cu carul greutăți mari pînă la locuri depărtate: fiecare ~ merge la pas, învîrtind biciul pe deasupra boilor JIP.; proverb: nevoia învață pe ~ sau chiria deșteaptă pe ~, nevoia-l silește pe om să devie inventiv ¶ 2 💫 CĂRĂUȘUL, stea mică, abia vizibilă cu ochii liberi, din constelațiunea Carului-mare (a doua din proțap), numită de popor și „Văcarul”, „Cățelușa”, „Ucigă-l-toaca” sau „Ucigă-l-crucea”.

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.

splină f. 1. viscer așezat între stomac și coastele false; 2. boală de splină; 3. sensuri tehnice: a) speteaza carului ce leagă capetele crăcilor piscului; b) piscul săniei; 4. mică plantă cu florile galbene aurii (Chrysosplenium alternifolium). [Lat. SPLEN].

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

argelaș sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: argea + -aș] 1-2 (Șhp; îrg) Bordei (mic).