CRÎMPEIU (pl. -eie) sn. 1 Căpătîiu, scurtătură de lemn: unul din ei luă un ~ de lemn ... și lovi în frunte pe tovarășul său (CAR.) ¶ 2 Bucată ruptă sau tăiată din ceva: un ~ de ață, de frînghie; în piept inima-i sdrobită se încolăcea ca crîmpeie trunchiate de șarpe veninos (ODOB.) ¶ 3 Parte dintr’un tot, bucată mică, fărîmitură: apucînd pe ~l de șosea ce duce la București (ISP.); un registru al hanului în care găseam iscălituri și crîmpeie de fraze (D.-ZAMF.); Ⓕ: doar de-om putea afla de la dînsele un ~ de adevăr (CAR.) [vsl. krapŭ „mic”].