MUSCULIȚĂ s. f, Diminutiv al lui m u s c ă. I. (Entom.) 1. Muscă (I 1) mică; muscuță (1), (rar) muscușă, (regional) muștiță (1), mușticuță. Cf. ANON. CAR. În mreaja paingului alte lighioi nu să pot prinde, fără numai musculițe. CANTEMIR, HR. 24. Ca stelele sînt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie. EMINESCU, O. IV, 92. Întins pe iarba prăfuită din grădină . . . se uita uneori cu băgare de seamă la musculițele ce sfîrîiau ca o apă în fierbere. SANDU-ALDEA, A. M. 158. O musculiță cît o măgălie . . . intră bîzîind să caute ceva dulce. GÎRLEANU, L. 21. În jurul luminilor, înspre tavan roiau fără încetare o mulțime de musculițe și de fluturi de noapte. V. ROM. iulie 1954, 52. Bine ne-am găsit, musculiță ! MARIAN, INS. 373. ♦ (Și în sintagma musculiță de vin, MARIAN, INS. 393) Muscă-bețivă (Drosophila funebris sau fenesirarum). Cf. MARIAN, INS. 393, ALR SN I h 243. ♦ Musculița-cireșélor = muscă-de-cireșe (Rhagoletis cerasi). Cf. SIMIONESCU, F. R. 359. 2. P. g e n e r. Insectă mică; gîză. Cf. m u s c ă (I 3). Buburuza umblă pe mîna Glirei. Fata vrea să vadă încotro își va lua zborul musculița. V. ROM. mai 1954, 191. ◊ C o m p u s: musculița-cu-cap-de-cămilă = insectă cu corpul negricios, patru aripi transparente și cu partea de dinainte a pieptului lungită și îngustă (Raphidia crassicornis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 274. ♦ (Regional) Fugău (Hydrometra stagnorumsau paludum) (Vălcani-Sînnicolau Mare). ALR II 6 563/47. II. 1. Muscă (II 1). Omul ce poartă muscă (musculiță) la buză, e pătimaș de ceva. GOROVEI, CR. 40. 2. (Rar) Mic semn negru (natural sau artificial), pe obraz sau pe corp; (popular) benghi. ALEXI, W. 3. (Regional) Un fel de înflorituri care se fac pe bundițe. Cf. muscă (II 5). (Audia-Piatra Neamț). GLOSAR REG. – Pl.: musculițe. – Muscă + suf. -uliță.