COPYRIGHT s. n. Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice în alte țări; drepturi legale de autor. [Pr.: copirait] – Cuv. engl.

COPYRIGHT [pr.: copirait] n. Drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce și de a vinde o operă literară sau științifică. /Cuv. engl.

A PUNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau ființe) A face să stea (orizontal, vertical sau atârnat); a așeza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în cărucior. * ~ (sau a așterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scenă (o piesă) a înscena (o piesă). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmări cu gând rău pe cineva. ~ (sau a lăsa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ a fi cuprins de un sentiment de jenă sau vinovăție. ~ umărul a contribui la ceva; a ajuta. A-și ~ în gând a intenționa. ~ problema a atrage atenția asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-și ~ mințile (sau creierul) în mișcare a se gândi mai adânc; a-și concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jăratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplăcut; b) a grăbi (pe cineva) să acționeze; a zori. A-și ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viața. A-și ~ viața în primejdie v. VIAȚĂ. ~ (ceva) la inimă v. INIMĂ. ~(ceva) în gură v. GURĂ. ~ bețe în roate v. BĂȚ. Unde mai pui că... dacă mai ei la socoteală și... 2) A desemna ca potrivit (într-o funcție); a numi. ~ șef de secție. ~ bibliotecară. 3) A lăsa de o parte (drept rezervă). ~ cartofi pentru sămânță. ◊ ~ mână de la mână v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ preț a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte) A potrivi pe corp. A-și ~ căciula. 5) (obiecte sau piese prevăzute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ ață în ac. ◊ ~ masa a pregăti și a așeza pe masă toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (semințe, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (ființe) A determina la o acțiune (prin constrângere). ~ să citească. ~ să mănânce. ◊ ~ (cuiva) unghia în gât a forța să acționeze, nelăsându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substanțe) A adăuga ca ingredient. ~ sare în supă. 9) A face să se pună. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de prezentare publică) ~ în circulație. ~ la vot. ◊ ~ la bătaie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plăți) ~ bir. ~ impozit. ~ vamă. 3) (sugerând ideea de situare în condiții speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcătură. 4) (redând sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amendă a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ rămășag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ poreclă a porecli. ~ stavilă a stăvili. ~ stăpânire a stăpâni. ~ la adăpost a adăposti. ~ la cântar a cântări. ~ la cazne a căzni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteală a socoti. ~ capăt (sau sfârșit) a sfârși. ~ iscălitura a iscăli. ~ în loc a înlocui. ◊ A-și ~ capăt zilelor a se sinucide. /<lat. ponere

COPYRIGHT s.n. (Anglicism) Drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce și a vinde operele literare, artistice și științifice în alte țări; drepturi legale de autor. [Pron. co-pi-rait. / < engl. copyright].

COPYRIGHT [CO-PI-RAIT] s. n. drept rezervat autorului sau editorului de a reproduce și a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. (< engl. copyright)

*rezérv, a -á v. tr. (lat. reservare. V. sărbez). Pun la o parte, păstrez, opresc p. alt-cineva, p. alt scop orĭ pe alt timp: a rezerva o parte din cîștig, a rezerva un loc cuĭva, a rezerva banĭ de drum. Fig. Destinez, hotărăsc: a rezerva o surpriză cuĭva. V. refl. Mă păstrez, aștept altă ocaziune: a te rezerva pentru un ospăț (ținîndu-te nemîncat). A-țĭ rezerva dreptu de a, a păstra p. tine dreptu de a.

REZERVA, rezerv, vb. I. Tranz. A reține, a opri, a păstra, a pune deoparte (ceva pentru cineva sau pentru ceva). Firește eu îi rezervasem locul lîngă mine, dar a trebuit să fac la fel cu ceilalți. CAMIL PETRESCU, U. N. 103. Îi rezervam pateticul finalului. HASDEU, I. V. 171. ◊ Expr. A-și rezerva dreptul de a... = a-și păstra pentru sine dreptul de a... Îmi rezerv dreptul de a face ultima corectură. ♦ Fig. A destina, a hărăzi, a pregăti, a-i face cuiva parte de... Nici nu aruncase o privire la tovarășa de drum pe care i-o rezerva întîmplarea. C. PETRESCU, C. V. 19. Cîtă umilire mi-a rezervat azi soarta! S-a sfîrșit tot. ALECSANDRI, T. II 189. – Prez. ind. și: (învechit) rezervez (ALECSANDRI, S. 5).

copyright sn [At: DEX² / P: copirait / Pl: ~uri / E: eg Copyright] 1 Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce și vinde operele literare, artistice și științifice în alte țări. 2 Drepturi legate de autor.

METODĂ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagma cartea metodului) Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii; metodică. Grammatica rumânească. . . acum întâi izvodită prin Dimitrie Eustathiev Brașoveanul, methodos prea folositori și prea trebuincios (a. 1 757). CAT. MAN. II, 337. Toți iubitorii de albine, care s-au desfătat cu dînsăle, după temeirile acestui metod, cu adevărat au luat îndoită dobîndă. MOLNAR, E. S. v/6. Extract din cartea metodului pentru trebuința dascălilor. CALENDARI (1 802), 32³/11. Se vor hotărî nu numai obiecturile învățăturii a fieștecâriia feliu de sholi, ci și modul pășirii într-însele sau cuviinciosul metod a învățăturii. MAN. ÎNV. 6/14. D-ar învăța toate științele și filosofia cu cel mai bun metod și sistemă. MUMULEANU, C. 6/11. Profesorul de metodul lui Lancaster din Craiova a plecat la Sibii ca să-ș tipărească în litografie caligrafia sa rumânească ce a făcut. CR (1829), 40²/27. Cere sfat și îi întreabă să-l învețe-n vreun fel, Ce să facă, din ce parte s-aducă vrun iscusit, Ca să-l poatâ-nvâța carte cu vrun metod osebit? PANN, P. V. II, 6/20. Am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale. NEGRUZZI, S. I, 12. Reforma metoadelor învățămîntului. MAIORESCU, CR. I, 343. O gramatică grecească, lucrată după metoada lui G. Curtius. CONV. LIT. XI, 76. 2. Mod organizat, disciplinat, sistematic de lucru, de gîndire; alcătuire, desfășurare sistematică a unei lucrări. V. s i s t e m. Gheometria lor era. . . fără metod. IST. AM. 56^v/16. Văzînd că scopul Vasilicálelor și a tuturor legelor celor drepte stă în educarea orfanilor . . . am socotit de cuviință a schimba modurile despre aceste, adunînd mijloace din nouă codici europienești a cărora și metodul am îmbrățoșat ca unul ce ni s-au părut cel mai nimerit (a. 1 817). URICARIUL, IV, 307/13. Metod. . . chipul de a zice sau de a face cineva vreun lucru cu oarecare rînduială [Titlu]. VÎRNAV, L. 138^r. Pe omul de știință, de muncă și, mai ales, de metod îl cunoaștem și-l prețuim. LOVINESCU, C. V, 17. ◊ L o c. a d v. Cu metodă = sistematic, metodic (1). Lucrarea . . . urmează cu metodă și stăruință. CARAGIALE, O. I, 64. 3. (Adesea cu determinări care indică domeniul de cercetare sau operația logică) Mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective; (impropriu) metodologie (2) . De te împeadecă cuvîntul metod matematicesc, zi metod firesc. MICU, L. 14/13. Singură natura ne învațî analisul... și.. . după metodul acesta tălmăcești cineva începutul și naștere, atît a ideilor, cît și a puterilor sufletului (a. 1 825). CAT. MAN. II, 112. Să meargă pă la toate acele locuri. . . spre a face băgările de seamă și cercările cuvenite după metodul mineraloghicesc (a. 1 838). DOC. EC. 699. Să caută măsura comună prin metodul ce l-am arătat. ASACHI, E. III, 14/10. În metoada reducțiunei eliminarea se face reducînd coeficientul necunoscutei ce voim a elimina la aceeași valoare în ambele ecuațiuni ale sistemei. CULiANU, A. 96. Metoda ultimei sume a cifrelor numerilor. CLIMESCU, A. 83. Logica și materialismul le socotea realități, nu metode ingenioase. SADOVEANU, O. IX, 51. Din punctul de vedere al speciilor de operații logice se deosebesc, în științele speciale, metode deductive. . . și metode inductive. LTR². Metoda filozofiei marxist-leniniste este metoda materialist-dialectică. cf 1 961, 426. 4. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop. V. s i s t e m. Metodă pentru scoaterea rădăcinii. . . din sumă alcătuită. AAT 178^r/1. Fabula nu-și are locul decît numai ca un metod de a prezenta oamenilor adevărul. HELIADE, O. II, 75. Ce metod, ce sistemă au luat spre îmbogățirea și înfrumusețarea limbii norodului? id. ib. 418. Metodul a lungi viața omi- nească [Titlu], scavinschi, m. Ideea ce-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să- și facă stare. FILIMON, O. I, 96. El voia să prindă șarpele cu mîna altuia – metod foarte ingenios, ce s-a practicat în toți timpii. id. ib. 142. Cîteșitrele metode fură încercate. HASDEU, I. V. 37. Vina multor greșeli, în ce privește găsirea cauzelor hotârîtoare ale pesimismului, stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze. GHEREA, ST. CR. II, 294. Metoda de a studia a domnului Ion Gherea. . . constă într-o vastă și profundă judecare logică a operelor literare din punct de vedere social. DEMETRESCU, O. 173. Putem magnetisa o bucată de oțel prin mai multe metode. PONI, F. 238. Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carriére, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum. . . și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele. ANGHEL, PR. 29. Am făcut comparațiile. . . numai pentru a defini metodul. IBRĂILEANU, S. L. 14. A prinde cu arcanul era, cum se vede, pe vremea lui Mihail Sturza, un metod de recrutare. CĂLINESCU, I. C.41. Și-au rezervat dreptul exclusiv de a aproviziona brutăriile cu făina pe care și-o procurau prin metodele capanului. OȚETEA, T. V. 44, cf. MACAROVICI, CH. 78, 295, LEG. EC. PL. 80. O metodă de lucru ar fi gruparea numelor pe categorii și studierea fiecărei categorii în parte. CV 1 949, nr. 9, 37. Se discută metodele de îngrășare a pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 117, cf. PARHON, O. A. 151. Introducerea în serie a metodelor de analize pe cale polarografică va îmbunătăți considerabil procesul tehnologic. CONTEMP. 1 954, nr. 384, 5/5. Un factor de seamă . . . îl constituie aplicarea și extinderea sistematică, în cadrul întrecerii socialiste, a metodelor și experienței înaintate în muncă. SCÎNTEIA, 1 954, nr. 2 862. Încearcă o metodă nouă. DAVIDOGLU, M. 9. Descrise pe scurt noua metodă întrebuințată de brigada sa pentru filtrarea motorinei. MIHALE, O. 200. Metodele avansate de lucru sînt popularizate prin presa locală. LUPTA DE CLASĂ, 1 961, nr. 1, 56. ♦ Manieră de a proceda. V. t a c t i c ă. Cu oamenii mei. . . eu am metodele mele încercate. REBREANU, R. II, 14. – Pl.: metode. – Și: (astăzi rar) metod (scris și method; pl. metoduri. IORDAN, L. R. A. 73) s. n., (învechit) metoádă s. f., méthodos s. n. – Din ngr. μέθοδος, lat. methodus, germ. Methode, fr. méthode.

REZERVATAR ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre moștenitori) Care are dreptul la rezervă succesorală. 2) (despre state) Care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. / <fr. réservataire

REZERVATAR, -Ă adj., s.m. și f. (Moștenitor) care are dreptul la rezerva succesorală. // s.n. Stat care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. [Cf. fr. réservataire].

REZERVATAR, -Ă I. adj., s. m. f. (moștenitor) care are dreptul la rezerva succesorală. II. adj., s. n. (stat) care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. (< fr. réservataire)

REZERVATAR, -Ă, rezervatari, -e, adj. (Jur.; și substantivat) (Moștenitor) care are dreptul la rezerva legală din succesiune.

rezervatar, ~ă [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr réservataire] 1-2 smf, a (Moștenitor) care are dreptul la rezerva succesorală. 3 sn Stat care formulează o rezervă la încheierea unui tratat.

JUSTIFICAT, -Ă, justificați, -te, adj. Dovedit ca just, drept, legitim, îndreptățit. Rezervă justificată.

Veto! (lat. „Mă opun!”) – era formula cu care tribunii poporului roman se împotriveau promulgării unor decrete și, în general, ratificării hotărîrilor senatului. Mai tîrziu suveranii și-au rezervat numai lor dreptul de veto. La începutul revoluției franceze, regele Ludovic XVI și regina Maria Antoaneta au fost porecliți în derîdere „Monsieur Veto” și „Madame Veto”. Astăzi, tot ca la romani, expresia este sinonimă cu un refuz, cu o respingere. „Energicul veto opus de toți oamenii cinstiți fascismului” („Contemporanul”, nr. 796). IST.

călcîi, ciuperci M-am ocupat de mai multe ori de cuvinte ca cot, călcîi întrebuințate prin eufemism pentru un cuvînt grosolan care începe cu aceeași consoană (pentru ultima dată în „Buletinul științific al Academiei R.P.R.”, seria C, I, 2, 1949, p. 144 – 146). Explicația a fost contestată (acad. Iorgu Iordan, BPh, IX (1942), p. 219). Cred că am găsit mijlocul de a dovedi că e justă. Cînd eram copil, în raionul Botoșani, am auzit adesea ca răspuns obraznic la întrebarea : unde se găsește un lucru oarecare ?, expresia în c., după ureche, expresie a cărei existență este, pentru mine, bine stabilită. În GN, i, 537, într-un text cules din comuna Cristești, din aceeași regiune, „text plin de expresii voit absurde, citesc : m'o pălit în călcîi, drept dupî urechi, unde mi se pare evident că avem de-a face cu expresia pe care am citat-o mai sus, dar cu modificarea eufemistică, pe care am semnalat-o. În schimb trebuie să recunosc că e greșită interpretarea, în același chip a lui ciuperci în expresia a mînca ciuperci, interpretare prezentată, ce e drept cu multe rezerve, în articolul citat mai sus. Într-adevăr, această expresie este cunoscută și în turcește (mantar atmak ”spun minciuni„, lițeralmente ”mănînc ciuperci„), fără să se pună problema unei ”deraieri".

COPYRIGHT s. n. Drept garantat prin lege, rezervat numai autorului (precum și moștenitorilor acestuia) sau editorului de a reproduce și de a vinde operele literare, artistice și științifice; drept de autor. [Pr.: copiraĭt] – Cuv. engl.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate (de alimente, de obiecte, de bani etc.) pusă deoparte și păstrată spre a fi întrebuințată mai tîrziu; depozit (2). Trebuie să producem atît, încît nu numai să acoperim nevoile de materii prime ale industriei, ci să creăm rezerve de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 542. Nu pomenea nimic despre rezervele în monedă bună ce le avea la banca din București. REBREANU, R. II 19. ◊ (Jur.) Rezervă legală = parte din averea succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, în paguba unor anumiți moștenitori. Fond de rezervă v. fond (II 1). ◊ Loc. adj. (Despre o piesă oarecare) De rezervă = care e la fel cu piesa în funcțiune și poate fi utilizată la nevoie. Ion Ozun își cumpărase un lacăt solid și discret, cu o cheie de rezervă. C. PETRESCU, C. V. 44. ◊ Expr. Rezervă internă = posibilitate de creștere a capacității de producție a unei întreprinderi, care poate consta în mai buna așezare și folosire a mașinilor, în reducerea consumului de materiale, în mai buna organizare a procesului tehnologic etc. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile, industrializabile, care se găsește în subsolul unui anumit teren. Rezerve geologice de țiței. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. La spitalul județean... sînt într-o rezervă cu un camarad din regiment. CAMIL PETRESCU, U. N. 418. 3. Parte din armată, chemată sub arme numai în caz de război; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. După un scurt schimb de vederi între comandanții de batalioane, se găsește că e rîndul nostru să fim trecuți la rezervă. CAMIL PETRESCU, U. N. 308. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană sau grup de persoane destinat să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. Activul de partid va deveni principala rezervă de cadre pentru întărirea conducerii organizațiilor de partid, de stat, economice și obștești. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2869. ♦ (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. Față de lumea străină care îl exploata, a avut o rezervă deosebită. SADOVEANU, E. 24. Foarte lăudabil. Cu singura rezervă că eu nu sînt un oficiu de plasare. C. PETRESCU, C. V. 134. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Mușat și-a deschis inima fără rezervă și i-a spus o mulțime de lucruri. GALACTION, O. I 131. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă (sau cu toată rezerva) = fără siguranță, cu îndoială, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veracitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. Știrile acestea trebuiesc primite cu multă rezervă. REBREANU, R. II 225. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... Sub rezerva aprobării ulterioare. ◊ Expr. A face rezerve = a-și exprima îndoieli asupra justeții unei teze. N-am aprobat redacția răspunsului celor de la Brussa făcută de Rosetti, și deși am subscris-o, dar am spus tutulor rezervele ce fac. BĂLCESCU, la GHICA, A. 462. Făcînd rezervele noastre în privința dreptului ce voia Europa a-și însuși, adică de a interveni în organizațiunea dinăuntru a unei țări... și astăzi recunosc că bine am făcut. KOGĂLNICEANU, S. A. 204. ♦ Fig. Faptul de a fi prudent, circumspect, reținut în vorbe, acțiuni etc.; discreție; p. ext. răceală, jenă. Rezerva de la început se risipise. Toți vorbeau tare. C. PETRESCU, C. V. 297. Căpitanul vaporului se ținuse pe tot timpul conflictului la distanță, într-o prudentă rezervă. BART, S. M. 91.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon care se degajează din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

AUSPICIU s. n. 1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I). ♦ dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor). 2. (rar) protecție. ♦ sub ~ iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ ii = în împrejurări favorabile. (< lat. auspicium, fr. auspice)

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor situații neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nicio sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de dioxid de carbon care se degajă din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nicio garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

Primo mihi (lat. „Întîi mie”) – Aceste două cuvinte sînt invocate pentru a persifla pe egoiști, dar mai ales pe abuzivii care, în virtutea „dreptului” celui mai tare, își rezervă lor toate avantajele. Expresia e rezumată după replica leului dintr-o vestită fabulă a lui Fedru (I, 5 – v. 6): „Prima parte mi se cuvine mie, fiindcă sînt leu!”. Vezi: Quia nominor leo și La part du lion. LIT.

RESTRICȚIE s. f. 1. măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. ♦ fără ~ = fără rezerve, pe deplin. 2. (tehn.) limitare a valorilor mărimilor variabile și a condițiilor de servicii ale unui sistem tehnic. (< fr. restriction, lat. restrictio)

REȚINERE s. f. acțiunea de a (se) reține. ◊ stăpânire de sine, prudență, rezervă. ◊ oprire a unei părți din drepturile cuvenite cuiva. ◊ detențiune. (< reține)

sincretism, noțiune de ordin filozofic-estetic care, particularizată la artă desemnează contopirea într-un tot indivizibil a unor elemente provenite din domenii artistice diferite. Implicarea muzicii în formele sincretice de artă are o vechime milenară. Anumite obiceiuri folclorice (ca de pildă, cele legate de sărbătorile de iarnă), genuri sau subgenuri ale muzicii pop. românești (călușarii*, paparudele*, jocurile* cu strigături* etc.) păstrează reminiscențele s. originar ale artelor, care comporta și fuziunea elementului estetic cu cel magic-religios. Pentru muzică, cea dintâi întruchipare exemplară a s. pe planul artei culte o constituie tragedia* antică elină. Produs al Renașterii* – și deci împărtășind idealul acesteia de resuscitare a valorilor antic. clasice – opera* preia o dată cu modelul tragediei antice și specificul sincretic al acesteia (îmbinând acțiunea dramatică cu muzica vocală* și instrumentală*, baletul*, jocul de scenă, elementele de plastică a spectacolului). Convenționalismul ce se instaurează, în a doua jumătate a sec. 19, în genul operei – ca urmare a absolutizării cantabilității*, a conformării fără rezerve la normele de bel-canto* dictate de opera it. a timpului – afectează nu numai forța dramatică a lucrărilor ci și caracterul lor sincretic. Revigorarea pe aceste planuri a creației (și spectacolului) de operă este realizată de drama muzicală wagneriană (v. operă), al cărei s. comportă o dublă origine: pe de o parte – din nou – în vechea tragedie gr. iar pe de altă parte, în idealul romantic de sinteză a artelor. Diametral opus asocierii convenționale (pe baza unor analogii de suprafață) a modalităților artistice, s. dramei muzicale, rol al unei concepții unice – cea a lui Wagner însuși – reprezintă un tot organic, o reală sinteză; corespondențele de ordin structural și semantic stabilite între muzică și textul poetic (între altele și prin sistemul leitmotivelor*), consensul acestor reprezentări cu cea teatrală (mișcare scenică, lumină, decor) sunt definitorii pentru s. wagnerian ca și pentru acțiunea psihologică complexă pe care el este menit să o exercite asupra publicului. S. cultivat ca ideal estetic de poezia simbolistă – punând în valoare „virtualitățile sincretice ale cuvintelor”, inclusiv „darurile lor muzicale” (R. Sommer) – poate fi considerat drept complementar celui wagnerian, desigur sub rezerva deosebirii dintre caracterul încifrat, virtual al celui dintâi și cel real, efectiv al ultimului. Revirimentul s. artistic în a doua jumătate a sec. 20 are loc sub impulsul unor cerințe socio-estetice complexe (privind îndeosebi transformarea raportului creație-receptare, creator-public, democratizarea și defetișizarea artei etc.) cuprinzătoare forme de spectacol sincretic, polivalent, marea diversitate a acestor forme precum și caracterul lor prin excelență neșablonat. Spectacolul înglobează de această dată modalități de expresie desprinse din contextul lor – artistice și para-artistice – (fragmente de reprezentări teatrale sau plastice, structuri muzicale cvasi-autonome, efecte sonore, proiecții, mișcări sau atitudini coregrafice sau extrase din cotidian etc.) și devenite astfel mai apte să fuzioneze în întregul sincretic. O bună parte a noilor forme de s. sunt variante sau derivate ale spectacolului teatral cunoscut sub denumirea de happening, de la care au moștenit structura liberă, fluctuantă, imprevizibilul desfășurării (rezultat al improvizației* colective pe osatura unor elemente date). Rolul și ponderea elementului muzical în complexul sincretic sunt, în aceste condiții, variabile: de la simpla prezență în cadrul happening-ului (de semnalat totuși că inițierea acestor „forme de teatru” revine, în 1952, unui compozitor, anume J. Cage) la un aport ambiental în spectacolele „sunet și lumină”, în sfârșit, la coordonarea și chiar supraordonarea tuturor celelalte componente ale ansamblului sincretic în producții de felul „spectacolului total” sau al „teatrului instrumental” (cu origini în happening), în care muzica constituie nu numai materia artistică de bază a manifestării ci și fundamentul ei structural. Dominația muzicii în aceste din urmă producții sincretice se exercită fie în modalități improvizatorice ale muzicii aleatorice* (situație în care, prin caracterul ei eminamente actual, muzica răspunde dezideratului general al acestor spectacole, anume relativizarea deosebirilor dintre creator, interpret și public, prin antrenarea lor – reală sau potențială, în fluxul sincretic), fie în forme determinate structural, care asigură, fără echivoc, compozitorului paternitatea de concepție a întregului spectacol. În vastele sinteze audio-vizuale pe care la cele mai multe din noile forme de s. le comportă, tehnicile de înregistrării* și prelucrării electro-acustice contribuie, incontestabil, nu numai la lărgirea sferei de reprezentări a spectacolelor ci la însăși atragerea compozitorului pe făgașul acestui gen de creație.

A REZERVA rezerv tranz. 1) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a reține. ◊ A-și ~ dreptul a păstra pentru sine dreptul de a... 2) fig. (despre soartă, providență etc.) A stabili dinainte; a hărăzi; a meni; a sorti; a ursi; a soroci; a predestina. /<fr. réserver

RESTRICȚIE s.f. Măsură de restrîngere, de limitare a unui drept, a unei libertăți etc. ♦ Fără restricție = fără rezerve, pe deplin. [Gen. -iei, var. restricțiune s.f. / cf. fr. restriction, lat. restrictio].

RESTRICȚIE ~i f. Măsură de restrângere a unui drept sau a unei libertăți; îngrădire. ~ de circulație. ◊ Fără ~ fără rezerve; pe deplin. [G.-D. restricției; Sil. -ți-e] /<fr. restriction, lat. restrictio, ~onis

REZERVĂ s.f. 1. Cantitate (de bunuri) pusă deoparte pentru a fi folosită mai tîrziu; depozit. ◊ Rezervă succesorală = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. ♦ (Fig.; mai ales la pl.) Posibilități. ◊ Rezerve interne = totalitatea posibilităților existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit realizarea unor cantități sporite de produse. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile conținute într-un zăcămînt. 2. Cameră de spital unde se internează un singur bolnav. 3. Parte din armată chemată sub arme numai în timp de război sau în mod excepțional în timp de pace; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ♦ (Sport) Jucător care poate înlocui la nevoie pe unul dintre jucătorii angajați în competiție. 4. Motiv de îndoială, obiecție. ◊ Fără rezervă = fără reținere, în întregime. ♦ (Fig.) Prudență, cumpătare, măsură; discreție; (p. ext.) răceală, indiferență, jenă. [< fr. réserve < réserver – a pune deoparte].

MORUZI, familie fanariotă. Mai important: Alexandru M., domn al Țării Românești (1793-1796, 1799-1801) și al Moldovei (mart.-dec. 1792, 1802-1806, 1806-1807). A dus o politică fiscală excesivă, provocând revolta țăranilor. Prin hrisovul din 1805, a restrâns drepturile de folosire a terenurilor necultivate și a încurajat mărirea rezervei feudale.

restricție sf [At: CR (1848), 34²/58 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr restriction, lat restrictio, -onis] 1 Măsură care limitează un drept, o libertate etc. Si: restrângere (1). 2 (Îlav) Fără (nici o) ~ Fără rezerve Si: pe deplin (2).

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re¹- + ține (după fr. retenir).

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

SFIOS, -OASĂ, sfioși, -oase, adj. (Despre persoane) Lipsit de îndrăzneală, rezervat, rușinos; sfiicios. O fetiță de patru ani, cu ochii mari și trăsăturile drepte... se ascunsese sfioasă după gard. V. ROM. octombrie 1953, 108. El e frumos și tinerel, dar e sfios Cînd e cu fete, Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zice și-aleargă spre fata sfioasă Cu chip purpurat. BOLINTINEANU, O. 84. ◊ Fig. Și fluturii sînt mai sfioși, Cînd zboară-n zări albastre. GOGA, P. 13. Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. Florile mici și sfioase nu-și mai îndreptau ochii lor albaștri și limpezi... spre vechiul și credinciosul lor amant. HOGAȘ, M. N. 96. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă timiditate, nesiguranță, teamă. Toma avea ceva sfios în el, ca de fată. CAMIL PETRESCU, O. I 60. [Tînărul] înaintează spre mine, cu pași sfioși. SAHIA, U.R.S.S. 82. Ceea ce mă mîhnea puțin erau șoaptele sfioase ale colegilor mei. DELAVRANCEA, H. T. 176. ◊ Fig. Și-n liniștea asfințitului, fîlfîire sfioasă de vînt trecu prin ramuri. SADOVEANU, O. I 316. ◊ (Adverbial) Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. (Fig.) Cine n-a văzut cum își rîdică fruntea, rar și sfios, o floare albastră sau roșie. HOGAȘ, M. N. 91.

DISPONIBILITATE s.f. Lucru de care se poate dispune; rezervă. ◊ Disponibilități bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituție. ♦ Principiu de drept civil potrivit căruia părțile din proces pot dispune de dreptul invocat în fața organului de jurisdicție. ♦ Situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. ◊ A pune în disponibilitate = a concedia dintr-o funcție, dintr-un post, (mai ales) a scoate din armată. [Cf. fr. disponibilité].

DISPONIBILITATE s. f. 1. însușirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezervă. ♦ ~ăți bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituție; ~ monetară = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit căruia părțile din proces pot dispune de dreptul invocat în fața organului de jurisdicție. ◊ situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. ♦ a pune în ~ = a concedia dintr-o funcție, dintr-un post. 3. stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă neîngrădit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o funcție, de a intra în raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilité)

FOND, fonduri, s. n. I. 1. (În corelație cu formă) Conținut. Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și a literaturii populare, el trebuie să fie un cercetător neostenit al tezaurului literar și să rețină, pe lîngă fondul de idei, și forma exprimării, valorile stilistice ale limbii comune. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. [În «Miorița»] se armonizează fondul cu forma așa de plin, încît parcă am avea de a face cu opera unui mare meșter de sunete și rime. SADOVEANU, E. 15. ◊ Articol de fond v. articol. (Lingv.) Fond principal de cuvinte = partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzînd ca nucleu toate cuvintele radicale și constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. Structura limbii, structura ei gramaticală și fondul ei principal de cuvinte sînt produsul unui șir de epoci. STALIN, PROBL. LINGV. 24. Fondul principal de cuvinte e în continuă dezvoltare și îmbogățire întocmai ca și celelalte părți ale limbii. L. ROM. 1953, nr. 1, 27. ◊ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane sub aspectul lor pozitiv. Și-au schimbat și fondul prim bun pe care-l aveau. BART, S. M. 25. Eu simt că am în mine un fond de bunătate și de simpatie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 77. 3. Culoare de bază, cîmp al unui tablou, al unei țesături etc. pe care se conturează desenele, figurile, podoabele etc. Pictura înfățișează niște flori albe pe un fond albastru. ◊ Fig. Atunci cînd oamenii acestui ținut se ivesc, pe fondul albastru al munților din zare lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA, C. O. 280. Tîrziu, pe un fond de sidef, se mișcă luna clară și maiestuoasă, umplînd stepa de strălucire și gonind negurile. DUNĂREANU, N. 199. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprimă cu o culoare mată pe suprafața hîrtiei folosită la tipărirea acțiunilor și a altor hîrtii de valoare, cu scopul de a le face greu de falsificat. 4. (Sport; în expr.) Cursă de fond = cursă pe distanță lungă. II. 1. Valoare materială reprezentată prin bani sau alte bunuri economice, acumulate sau rezervate în vederea unui anumit scop. Statul nostru de democrație populară cheltuiește fonduri imense pentru nevoile social-culturale ale oamenilor muncii. REZ. HOT. I 297. ◊ Fond fix = totalitatea mijloacelor de muncă care funcționează timp îndelungat în toate ramurile producției materiale socialiste și care își transferă valoarea asupra produsului în mod treptat, pe măsura uzării lor. Fond circulant = totalitatea obiectelor muncii, consumate în întregime în procesul de producție în decursul unui singur ciclu, și care își transferă valoarea asupra produsului în mod integral. Fond de circulație = totalitatea mijloacelor bănești, a produselor finite exprimate în bani și a mijloacelor de decontare care se găsesc într-o întreprindere. Fond de investiție = mijloace bănești destinate efectuării lucrărilor de investiție (construcții, proiectare, achiziționări de utilaj etc.). Fond de consumație = parte din venitul național al societății socialiste destinată satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. Fond de acumulare = parte din venitul național al societății socialiste folosită pentru lărgirea și perfecționarea producției socialiste, pentru sporirea fondurilor destinate scopurilor social-culturale etc. V. acumulare. Fond de rezervă = a) (în economia socialistă) totalitatea rezervelor materiale, financiare și de muncă ale societății, acumulate în scopul preîntîmpinării întreruperilor în procesul reproducției; b) (în economia capitalistă) totalitatea mijloacelor bănești acumulate în vederea folosirii lor drept capital bănesc activ, atunci cînd în procesul circuitului normal al capitalului intervin întreruperi. Fondul de rezervă nu este o parte componentă a capitalului în funcție, mai precis a capitalului bănesc, ci a capitalului aflat într-un stadiu inițial al acumulării sale, a plusvalorii încă netransformate în capital activ. MARX, C. II 73. Fondul directorului (sau directorial) = sumă de bani provenită din beneficiile planificate și din cele realizate peste prevederile planului și întrebuințată pentru lărgirea producției, pentru scopuri culturale și sociale, pentru premieri etc. Fond de salarii = suma totală a mijloacelor bănești stabilite pentru retribuirea muncii. ◊ Expr. (Familiar) A fi în fonduri = a avea bani de cheltuială. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Totalitatea bunurilor sau valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. Fond de cărți. Fond de manuscrise. ◊ Fig. Activul de partid este fondul de aur al partidelor comuniste și muncitorești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2805.

disponibilitate sf [At: NEGULICI / Pl: ~tăți / E: fr disponibilité] 1 Inexistență a unei destinații precise. 2 Libertate de utilizare. 3 (D. oameni; îlav) În ~ Scos (temporar) dintr-o slujbă (cu posibilitatea de a fi rechemat în activitate). 4 (Spc) Situație a unei persoane scoasă temporar din serviciu (și care poate fi oricând rechemată). 5 (Spc) Principiu juridic potrivit căruia părțile dintr-un proces civil pot să dispună asupra dreptului în discuție și a mijloacelor procedurale. 6 (Mpl) Bunuri materiale de care se poate dispune. 7 (Mpl) Rezerve care stau la dispoziție. 8 (Îs) ~tăți bugetare Sume de bani nefolosite care constituie rezerva unei instituții. 9 (Fig) Înclinare către ceva 10 (Mpl) Stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. 11 Posibilitate a cuvintelor de a veni cu ușurință în mintea vorbitorilor. 12 Situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat oricând sub drapel. 13 (Îe) A pune în ~ A concedia dintr-un post. 14 (D. oameni; îae) A scoate din armată.

MILIȚIE s. f. 1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale. 2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești. (< lat. militia, /2/ rus. milițiia)

DREPTURI SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T.), instrument monetar internațional cu rol de unitate de cont și de rezervă, utilizat frecvent ca etalon monetar o dată cu restrângerea rolului aurului ca unitate de referință. D.S.T. se atribuie țărilor membre F.M.I. proporțional cu cota deținută de acestea la Fond, făcând obiectul mai multor tipuri de operațiuni (emitere de hârtii de valoare, stabilirea unor prețuri și tarife internaționale, acoperirea riscului valutar etc); valoarea D.S.T. se calculează pe baza unui coș valutar format din principalele valute forte.

MARGINE s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, limită, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. extremitate, limită, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 3. limită, linie. (S-a oprit la ~ satului.) 4. barieră, mahala, periferie. (Stă la ~ Bucureștiului.) 5. (GEOGR.) liman, litoral, mal, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (~ Mării Negre.) 6. (înv.) usnă, (fig.) buză, gură. (Stă pe ~ prăpastiei.) 7. bordură. (~ trotuarului.) 8. bordură, chenar. (~ covorului.) 9. extremitate, latură, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 10. dungă, latură, muchie. (~ cutiei.) 11. colac, ghizd, (înv. și reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fîntînă.) 12. bor, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pînză, (prin Transilv.) văcălie. (~ a pălăriei.) 13. (MIL.) aripă, capăt, coastă, flanc, (înv.) corn. mînecă. (~ dreaptă a frontului.) 14. graniță, hotar, limită, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 15. măsură. (Orice lucru are o ~.) 16. marjă, rezervă. (Să lăsăm o ~ pentru orice eventualitate.) 17. (TEHN.) braț, crac, mînă, mîner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.)

rezerva [At: FILIMON, O. I, 119 / S și: reserva / Pzi: rezerv, (înv) ~vez / E: fr réserver] 1 vt A reține (9) (pentru cineva sau pentru ceva). 2 vt (îe) A-și – dreptul de a ... A-și păstra pentru sine dreptul de a... 3 vr A se păstra (pentru). 4 vt (Fig) A meni.

lăsa vb. 1. I 1 tr. (compl. indică ființe, așezări omenești etc.) a abandona, a părăsi, <livr.>a placa, <înv. și pop.> a oropsi, <înv. și reg.> a năpusti, a pustii, a urgisi, <înv.> a periorisi, a trece, <fran.> a dezampara. Și-a lăsat familia și a plecat în lume. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri ținute strâns; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) <înv. și pop.> a slobozi, <pop.> a libera. Ursul a lăsat prada din labe. Urmărit de poliție, hoțul a lăsat geanta furată din mână. 3 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a pune, <pop.> a lepăda. Când a intrat în casă, și-a lăsat poșeta pe un scaun. A lăsat pachetul lângă tomberon. 4 tr. (compl. indică obiecte, colete, bagaje etc.) a depune, a preda. A lăsat coletul la poștă pentru a fi expediat. 5 tr. (compl. indică obiecte, acte etc.) a uita. S-a întors din drum pentru că și-a lăsat cheile în ușă. 6 tr. (compl. indică obiecte, bunuri, bani etc.) a încredința, a preda, <livr.> a confia. Înainte de a pleca, i-a lăsat unui vecin banii necesari pentru plata utilităților. 7 tr. (compl. indică obiecte, lucruri etc.) a da². I-a lăsat cheia casei pentru perioada cât vor fi plecați în concediu. 8 tr. (jur.; compl. indică dreptul de posesiune asupra unor obiecte, proprietăți etc.) a ceda, a da², a trece. Îi lasă nepotului său casa de la țară. 9 tr. (jur.; compl. indică bunuri) a testa¹. A lăsat colaboratorului său dreptul de proprietate asupra compoziției la care au lucrat împreună. 10 tr. a opri, a păstra, a reține, a rezerva. A lăsat loc pe un raft al bibliotecii pentru reviste și ziare. Pentru eventualii musafiri au fost lăsate câteva locuri la masă. 11 tr. (fiziol.; despre unele animale și păsări; compl. indică păr, piele, pene etc.) a năpârli, <pop.> a se dezbrăca, a lepăda, <înv. și reg.> a se despuia. Șarpele și-a lăsat pielea. 12 tr. (compl. indică urme, dâre etc.) a face. A lăsat numai urme de noroi prin casă. Limaxul lasă dâre lipicioase. 13 tr. (compl. indică domenii de activitate, acțiuni, planuri etc.) a abandona, a abzice, a renunța. În viitorul apropiat va lăsa acest plan ineficient. 14 tr. (compl. indică acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) a conteni, a înceta, a se întrerupe, a opri, <rar> a părăsi. Este momentul să lăsăm dezbaterile. 15 refl. (despre ființe; urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică un obicei, un viciu, un nărav etc.) a se dezbăra, a se dezobișnui, a se dezvăța, a scăpa, <înv.> a se părăsi, <fig.> a se debarasa, a se descotorosi, a se lecui, a se sătura, a se scutura, a se vindeca, <fig.; înv. și pop.> a se dezbăta, <fig.; fam.> a înțărca. S-a lăsat de deprinderea de a bea după un tratament medical sever. Nu se poate lăsa de patima jocurilor de noroc. 16 tr., refl. a renunța, <fig.; pop.> a (se) lepăda, <fig.; înv.> a (se) dezbrăca. A lăsat drogurile din cauza bolii. 17 tr. (compl. indică ceea ce trebuia făcut, spus, amintit etc.) a neglija, a omite, a scăpa, a uita, <înv. și pop.> a trece, a întrelăsa, <înv.> a lipsi, a negriji, a neîngriji, a tăcea, <latin.; rar> a pretera. În biografia făcută scriitorului nu a lăsat aspectul anecdotic al vieții lui. A spus definiția pe de rost, fără a lăsa un singur cuvânt. 18 intr. a micșora, a reduce, a scădea. Întrucât marfa nu se vindea, producătorii au lăsat din preț. 19 refl. (despre oameni) a ceda, a se îndupleca, <fig.> a se muia, <fig.; înv.> a se încujba. Cu toate rugămințile, tot nu s-a lăsat. 20 tr. (urmat de vb. ca „a cunoaște”, „a înțelege” la conjunctiv, sau la moduri nepredicative) a da², a îngădui, a permite. Nu-i lăsat oricui să cunoască misterele vieții. 21 tr. a aștepta, a îngădui, a permite. Lasă să mai treacă vreo câteva zile! 22 tr. (compl. indică acțiuni, opinii, manifestări etc. ale oamenilor) a accepta, a admite, a aproba, a concede, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a permite, a primi, a vrea, <înv. și pop.> a se prinde, <pop.> a ierta, <înv. și reg.> a se pleca, <reg.> a pozvoli, <înv.> a aprobălui, a mulțumi, a nărăvi, a ogodi, a sfinți¹, <fran.> a marșa, <fig.; înv.> a subscrie. Profesorul a lăsat să se amâne examenul. 23 tr. a hotărî, a rândui, a statornici, a vrea, <înv. și pop.> a orândui. Așa a lăsat Dumnezeu să se întâmple. 24 tr. (compl. indică acțiuni, fapte etc. ale oamenilor) a amâna, a întârzia, a tărăgăna, <reg.> a tămânda, <înv.> a prămândi, a repune, a tinde. Lasă de la o zi la alta să meargă la doctor. 25 tr. a amâna. Pentru că a intervenit acest incident, a lăsat totul pe altă dată. 26 tr. a produce, a provoca. Gestul tânărului a lăsat o impresie bună. 27 refl. (despre oameni) a se abandona. S-a lăsat cu totul plăcerilor. 28 refl. recipr. (jur.; pop. și fam.; despre persoane căsătorite) v. Despărți. Divorța. Separa. 29 refl. (pop.; cu sens intensiv; despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) v. Alina. Amortiza. Atenua. Calma. Descrește. Diminua. Domoli. Liniști. Micșora. Modera. Pondera. Potoli. Reduce. Scădea. Slăbi. Tempera. 30 tr. (înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „din^7”) v. Elibera. Ieși. Libera. Scăpa. 31 tr. (relig.; înv.; compl. indică vini, greșeli, păcate etc.) v. Dezlega. Ierta. II 1 tr. (compl. indică jaluzele, storuri etc.) a coborî, a trage, <astăzi rar> scoborî. Trebuia să lase storurile din cauza soarelui puternic. 2 refl. (despre terenuri, drumuri etc.) a se denivela. Din cauza caniculei și a circulației intense, șoseaua s-a lăsat pe unele porțiuni. 3 refl., tr. (sub. sau compl. indică lucruri, obiecte etc. flexibile, elastice ori părți ale lor) a (se) apleca, a (se) arcui, a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) pleca, <livr.> a sinua, <înv. și pop.> a se povedi, <reg.> a pica², a se poligni, a povârti, <înv.> a (se) închina. Ramurile se lasă, pline de rod. Lasă crengile cireșului ca să poată culege fructele. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte, corpuri neflexibile ori părți ale lor care au o poziție verticală) a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) pleca, a (se) povârni, a (se) prăvăli, a (se) strâmba, <pop. și fam.> a (se) hâi, <pop.> a (se) pologi, <reg.> a (se) șovârni, <fig.; reg.> a (se) șoldi. Poarta de la gard s-a lăsat în timp. 5 tr. (compl. indică arme sau țevile armelor de foc) a apleca, a coborî. L-a determinat să lase țeava puștii spre pământ. 6 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se așeza, a se depozita, a se depune, a se sedimenta. Aluviunile s-au lăsat pe fundul albiei râului. 7 refl. (despre oameni) a se rezema. Fata se lasă pe umărul lui. 8 refl. (despre brumă, zăpadă etc.) a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, <pop.> a pica². Bruma se lasă peste câmpii. 9 refl. (despre noapte, întuneric, ceață etc.) a se coborî, <astăzi rar> a scoborî, <fig.> a cădea. Când se lasă noaptea, copiii sunt chemați în casă. Dimineața, ceața s-a lăsat peste oraș. 10 refl. (despre momente ale zilei, fenomene, stări etc.) a se face, a se ivi, a începe, a sosi, a veni. Pornește la drum cum se lasă dimineața. 11 refl. (în opoz. cu „a răsări”; despre aștri) a apune, a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, <livr.> a declina, <astăzi rar> a scoborî, <rar> a scădea, <înv. și pop.> a se lua, <pop.> a scăpăta, a sfinți², <înv.> a se lipsi, <fig.> a cădea, a se culca, a se înclina, a se scufunda. Soarele se lasă în spatele dealului. 12 refl. (despre obraji, sâni etc.) <fig.; pop. și fam.> a se fleșcăi. Îmbătrânind, obrajii i s-au lăsat. 13 refl. (despre mustață) a se pleoști. Mustața i s-a lăsat. 14 refl. (despre obiecte, preparate culinare etc.) a se pleoști, a se turti. Arcurile patului s-au lăsat. Cozonacii s-au lăsat din cauza deschiderii repetate a cuptorului. 15 refl. (despre păr, barbă) a atârna, <fig.> a se prelinge. Pletele i se lasă pe umeri. 16 refl. (pop. și fam.; despre ființe; cu determ. care indică locul, poziția etc.) v. Așeza. Sta. Ședea. III fig. 1 refl. <fig.> a se așterne, a se întrona. După miezul nopții, în casă se lasă liniștea. 2 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice, meteorologice) <fig.> a se pune. S-a lăsat o iarnă grea. 3 tr. (compl. indică elevi, studenți, candidați la un concurs etc.) a respinge, <fig.> a pica², a trânti, <fig.; fam.> a buși. În această sesiune profesorii au lăsat mulți studenți la examene. 4 refl. (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „pe”) a se baza, a se bizui, a conta, a se încrede, a se sprijini. În tot ce face se lasă pe părinți. Se lasă pe ajutorul lor.

*rocádă f., pl. e (fr. rocade, d. roquer, a face o rocadă, roc, turn de șah, d. pers. roh, elefant care poartă un adăpost ca un turn, în care staŭ ascunșĭ niște arcașĭ). La jocu de șah, mișcarea pin care puĭ turnu lîngă rege, și regele dincolo de turn, la dreapta orĭ la stînga, cînd nu e nicĭ o pĭesă la mijloc. Arm. Linie de rocadă, linie de mișcat rezervele în dosu frontuluĭ.

REȚINE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut. ♦ Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia. ▭ Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: reținea vb. II.

trup sn [At: COD. VOR. 122/3 / V: (îvr) ~t s / Pl: ~uri, (înv) ~ure, ~ore, (reg) ~e / E: vsl троупъ] 1 (Pop) Corp (al unei ființe) Si: (îvp) pieliță 2 (Înv; îla) De ~ sau de un ~ (cu cineva) Care este născut din... 3 (Înv; îal) Care este din aceiași părinți cu cineva. 4 (Înv; îla) După ~ După origine. 5 (Înv; îlav) Pre ~ În ce privește trupul Si: trupește (1). 6 (Pop; fig; îlav) ~ la ~ În luptă dreaptă. 7 (Pop; pex; fig; îal) Înverșunat. 8 (Pfm; fig; îlav) (Cu) ~ și suflet sau (rar) cu ~ul și cu sufletul Fără rezervă. 9 (Îrg; îlav) Numai cu ~ul Numai cu ce are pe el. 10 (Pop; îe) A fi (sau a se simți) ~ din ~ul cuiva (sau a ceva) A fi (sau a se simți) descendent al cuiva. 11 (Pop; fig; îae) A face parte integrantă din ceva. 12 (Pfm; îe) A fi (sau a se face) ~ și suflet cu cineva A se identifica cu aspirațiile cuiva. 13 (Pfm; îae) A fi foarte strâns legat de cineva. 14 (Pop; îe) A fi (sau a se face) un ~ A se uni cu cineva sau cu ceva Si: a se contopi. 15 (Îvr; îe) A fi ~ul cuiva A fi rudă de sânge cu cineva. 16 (Îvr; îlv) A se face ~ A lua ființă Si: (îvp) a se întrupa. 17 (Reg; îe) Trup de om Se spune despre un om frumos, bine făcut. 18 (Pop) Trunchi² (16). 19 (Pop) Cadavru (1). 20 (Pfm; îe) A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva A întrebuința orice mijloace pentru a-și atinge scopul. 21 (Îrg) Organ genital masculin. 22 (Mun) Poală la cămașă. 23 (Reg) Ham¹ (1). 24 (Pop) Partea principală a unui obiect, a unei construcții. 25 (Pop; pex) Trupul (24) însuși. 26 (Îvr) Conținut al unei cărți. 27 (Reg) Parte a războiului de țesut formată din cele două tălpi orizontale pe care se sprijină celelalte părți ale acestuia Si: (reg) patul războiului. 28 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 29 (Pop) Trunchi² (1). 30 (Reg) Trunchi² (8). 31 (Îvp) Întindere mare de pământ (cultivabil) care alcătuiește un întreg. 32 (Înv) Porțiune detenninată de materie Si: corp. 33 (Înv; îs) ~ ceresc Corp ceresc. 34 (Înv) Substanță (organică sau anorganică). 35 (Înv; fig; îs) ~ străin Corp străin Si: impuritate. 36 (Înv) Ființă (18). 37 (Înv) Exemplar dintr-o carte Si: volum. 38 (Înv) Grupare de persoane unite prin interese comune Si: corp, (înv) tagmă (1). 39 (Înv) Mare unitate militară. 40 (Înv) Organ de conducere. 41 (Înv) Totalitate a mai multor elemente de același fel. 42 (Îvr; cdp fr corp de lois; îs) ~ de legi Corp de legi Si: corpus.

KIRIBATI, Republica ~ (Republic of ~), stat insular în Pacificul Central (Oceania), situat de o parte și de alta a Ecuatorului; 811 km² (supr. insulelor); 77,9 mii loc. (1996). Limba oficială: engleza; limba uzuală: gilbertana. Religia: creștină (catolici 52%, protestanți 41%), bahai. Cap.: Baikiri. Localit. pr.: Abaokoro, Bikinebeu și Betio (pe ins. Tarawa). Terit. este alcătuit din 3 arh. coraligene (Gilbert, Phoenix și Line) și ins. Banaba (Ocean) din arh. Gilbert, de origine vulcanică (81 m alt. max.), răspândite toate pe c. 5 mil. km². Climă ecuatorială, cu temp. medii anuale ridicate (27°C) și precipitații ce variază între 1.000 mm în atolii sudici și 2.000-2.500 mm în cei nordici ai arh. Gilbert. Vegetație de cocotieri și pandanus. Economia statului, bazată pe expl. depozitelor de fosfați (epuizate la sfârșitul anilor ’80) de pe ins. Banaba și Christmas (Kiritimati), care asigurau peste 50% din veniturile țării și 80-90%din exporturi, se axează pe drepturile de pescuit (vândute Japoniei), veniturile salariaților ce lucrează la minele din Nauru sau ca marinari, ajutorul extern și „fondul de rezervă” plasat în Australia, rezultat din prof. de fosfați. Agricultura se bazează pe culturile arborescente (50% din supr. țării): cocotieri (copra reprezintă peste 90% din valoarea exportului), pandanus, arborele de pâine, banane, papaya, taro, legume. Se cresc porcine. Pescuit intens (în principal thon). Căi rutiere: 640 km. Aeroportul Bonriki (arh. Gilbert). Moneda: 1 australian dollar = 100 cents. Export: copra, pește. Import: produse agro-alim., bunuri de consum, mașini și echipament de transport. – Istoric. Populate încă din sec. 13 de micronezieni, insulele au fost descoperite și explorate de navigatorii britanici John Byron (1765), James Cook (1777), Thomas Gilbert, John Marshall (1788) și căpitanul american Edmund Fanning (1798). Protectorat britanic din 1892, ins. Gilbert devin, în 1916, împreună cu ins. Ellice (Tuvalu), colonie a Coroanei. În timpul celui de-al doilea război mondial sunt ocupate de japonezi (dec. 1941-nov. 1943), atolul Tarawa fiind, în 1943, scena unuia dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului din Oc. Pacific. Eliberate de forțele navale americane, dobândesc (1 ian. 1972) statutul de colonie separată, sub denumirea de Gilbert și Ellice. În urma referendum-ului din 1974, se separă administrativ de ins. Gilbert, sub denumirea de Tuvalu (1976). Ins. Gilbert își dobândesc autonomia internă în 1977, iar în 1979 își proclamă independența, ca membru în Commonwealth, sub numele de K. Republică prezidențială, potrivit Constituției din 12 iul. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de președinte și un guvern numit și condus de acesta.

reținere sf [At: HELIADE, D. J. 25/3 / Pl: ~ri / E: reține] 1 Ținere pe loc Si: păstrare, oprire, menținere. 2 Stăpânire de sine Si: circumspecție (2), prudență, rezervă. 3 Discreție (4). 4 Detențiune pentru un timp scurt a unei persoane, înainte de punerea ei sub urmărire. 5 Oprire a unei părți din drepturile bănești cuvenite cuiva. 6 Întipărire în memorie.

MILIȚIE s.f. 1. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. ♦ (În trecut) Armată neregulată de rezervă, compusă din orășeni și țărani, cuprinzînd și unele corpuri de armată speciale. 2. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție care avea drept scop menținerea ordinii și a securității publice. [Gen. -iei. / < rus. milițiia, cf. lat. militia, fr. milice].

RESTRICȚIE, restricții, s. f. Măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. Dreptul său nu este mărginit decît prin restricțiile prevăzute de toate legislațiile reclamate în interesul comun. KOGĂLNICEANU, S. A. 151. ◊ Loc. adv. Fără restricție = fără rezerve, pe de-a-ntregul, deplin. Nu-ți cer decît să-ți îndeplinești misiunea. Fără nici o rezervă, fără de nici o restricție. C. PETRESCU, C. V. 109. – Variantă: restricțiune (GHEREA, ST. CR. II 297) s. f.

BENEFICIU, beneficii, s. n. Cîștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva; venit net al unei întreprinderi socialiste. ♦ Beneficiu de inventar = dreptul moștenitorului de a nu-și lua răspunderea pentru datoriile unei succesiuni decît în limita averii moștenite. ◊ Expr. Sub beneficiu de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva controlului ulterior.- Fr. bénéfice (lat. lit. beneficium).

párte f., pl. părțĭ (lat. párs, pártis; it. sp. pg. parte, fr. part). Bucată, fragment, porțiune: un sfert e a patra parte din ceva, escadronu e o parte din regiment, Eŭropa e unu din cele cincĭ părțĭ ale lumiĭ. Porțiune care se cuvine saŭ cade cuĭva: am și eŭ parte la cîștig. Noroc, soartă, ursită: așa ĭ-a fost partea, n’a avut parte să fie și el fericit. Loc, lature, direcțiune: în toate părțile țăriĭ. Privință: din partea paralelor staŭ bine. Partidă în căsătorie: o parte bună. (Pop.). Gen, sex: cuvînt de partea femeĭască, animal de partea bărbătească. Muz. Fiecare din melodiile care la un loc formează armonia. Fragment dintr’un cîntec. Jur. Fiecare din ceĭ doĭ adversarĭ care se judecă. A face cuĭva parte din ceva, a-ĭ lăsa și luĭ, a-l împărtăși și pe el. A pune de-o parte saŭ la o parte, a economisi, a rezerva. A te da la o parte, de-o parte saŭ într’o parte, a te da în lături. A avea parte la ceva, a avea drept de participare la ceva. A avea parte de ceva, să puĭ mîna pe ceva, a avea noroc de ceva. A lua parte la ceva, a participa la ceva. În partea dreaptă orĭ stîngă, în mîna dreaptă orĭ stîngă, la dreapta orĭ la stînga. În partea loculuĭ, în acest ținut, regiune: am fost și noĭ pin partea loculuĭ (= pe acolo). A fi într’o parte, a fi într’o ureche, a fi smintit. Gram. Parte de cuvînt, clasă de cuvinte (subst., adj., pron. ș. a.). Prov. Cine împarte, parte-șĭ face, cine e pus să împartă altora ceva, îșĭ rezervă luĭ o porțiune bună. Aĭ carte? Aĭ parte! (în vechime) Aĭ acte, documente? Eștĭ fericit (astăzĭ). Aĭ învățat la școală? Știĭ carte? Eștĭ fericit! În altă parte, aĭurea. Din altă parte, de aĭurea. În toate părțile, pretutindenea. Din toate părțile, de pretutindenea. La o parte! dă-te în lăturĭ, fugĭ! pe de o parte..., pe de alta, într’o privință... într’alta. Parte..., parte, o parte..., alta: dintre soldațĭ, parte aŭ murit de boale, parte în luptă. În parte, 1. parțial: a ploŭat în parte și pe acolo, 2. împreună, reciproc: s’aŭ bătut în parte. A parte (it. à parte), separat, în particular.

BENEFICIU (pl. -icii) sn. 1 Folos, profit, cîștig: lucrătorii participă și ei la ~l realizat (I.-GH.) ¶ 2 ⚖️ ~ de inventar, dreptul de care se folosește un moștenitor de a plăti din datoriile unei moșteniri numai atît cît se cuprinde în inventar; Fig.: sub ~ de inventar, cu rezerva de a verifica, de a controla (înainte de a admite ceva) [lat.].

BAZĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. ◊ ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstrește hârtia roșie de turnesol și intră în combinație cu acizii, formând săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat.: ~a craniului parte a craniului, care închide cutia cranială spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

BENEFICIU s. n. 1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligații. 2. folos, profit, câștig. ♦ ~ de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune. ◊ venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare. ♦ sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva verificării. (< lat. beneficium, fr. bénéfice)

TERITORIAL, -Ă, teritoriali, -e, adj. Care se referă la un teritoriu; al unui teritoriu, de teritoriu. Unitățile locale ale procuraturii Republicii Populare Romîne sînt organizate pe bază teritorială. B. O. 1953, 51. ◊ Ape teritoriale = apele fluviilor, mărilor sau ale oceanelor pînă la o anumită limită de la mal, stabilită prin uz sau convenție, și asupra cărora statele riverane își exercită dreptul lor de suveranitate (în special cu privire la pază, pescuit și cabotaj). Armată teritorială (în vechea organizare militară a țării) = armată formată din soldați trecuți de etapa rezervei și destinată, în caz de război, apărării interne a teritoriului unui stat. Oamenii armatei teritoriale... erau numai din cînd în cînd convocați la instrucție, concentrări și gărzi. SADOVEANU, E. 7. (Învechit) Proprietate teritorială = proprietate asupra unui anumit teritoriu. E locul de a analiza cestiunea proprietății teritoriale la romîni. HASDEU, I. V. 42. Această proprietate teritorială a noastră este mărginită, este supusă la legi. KOGĂLNICEANU, S. A. 139.

BENEFICIU s.n. 1. (În feudalism) Concesiune de pămînt făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul unor obligații (de ordin militar). 2. Folos, profit, cîștig (de pe urma unei situații, dintr-o proprietate etc.) ♦ Venit net al unei întreprinderi. ◊ (Jur.) Beneficiu de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune căreia nu îi cunoaște datoriile care o grevează; sub beneficiu de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva verificării. [Pron. -ciu. / < lat. beneficium, cf. fr. bénéfice, it. beneficio].

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

OCUPA, ocup, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

*EXTREM I. adj. 1 Care este tocmai la margine, la celălalt capăt, la coadă: limită ~ă ¶ 2 Adînc: extrema bătrinețe ¶ 3 În gradul cel mai înalt, nemărginit: o bucurie ~ă ¶ 4 Strașnic, riguros: clime ~e, se zice despre climele prea reci sau prea calde ¶ 5 🩺 Remediu ~, care se întrebuințează cînd nu se mai vede altă scăpare pentru bolnav ¶ Care întrece ori-ce măsură, afară din cale, necumpănit: e ~ în toate; partid ~, partid care întrebuințează mijloace violente; ~a dreaptă, partid care împinge prea departe ideile conservatoare; ~a stîngă, partid care împinge prea departe ideile revoluționare. II. (pl. -me) sn. 1 Cea din urmă limită; la ~, la ultima limită, fără măsură sau rezervă ¶ 2 Ceea ce e contrar, opus: focul și apa sînt cele două ~e ¶ 3 pl. Cele două limite ale unui lucru care sînt una la un capăt și cealaltă la alt capăt, și prin urmare contrare: ~ele se ating, se întîmpla adesea ca lucruri opuse, caractere sau păreri contrare să se apropie unele de altele, să prezinte asemănări neașteptate ¶ 4 pl. ➕ Întîiul și ultimul termen al unei proporții [fr.].

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

REZERVĂ s. f. 1. cantitate (de bunuri) pusă deoparte pentru a fi folosită mai târziu; depozit. ♦ (jur.) ~ succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, rezervată de drept unor anumiți moștenitori. ◊ (fig.; pl.) posibilități. ◊ cantitate de substanțe minerale utile într-un zăcământ. 2. cameră de spital unde se internează un singur bolnav. 3. parte din armată chemată sub arme numai în timp de război sau în mod excepțional în timp de pace; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ (sport) jucător care poate înlocui la nevoie pe unul dintre jucătorii angajați în competiție. 4. motiv de îndoială, obiecție. ♦ fără ~ = fără reținere, în întregime. ◊ (fig.) prudență, cumpătare, măsură; discreție. (p. ext.) răceală, indiferență. (< fr. réserve)

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

reține vt [At: MAIOR, în L. ROM. 1961, nr. 2, 141 / V: ~nea / Pzi: rețin / E: fr retenir după ține] 1 A ține pe loc, a împiedica de la ceva Si: a opri. 2 A înfrâna. 3 A nu lăsa să se desfășoare Si: a întrerupe, a opri. 4 A face pe cineva sau ceva să mai stea un timp oarecare într-un anumit loc Si: a opri. 5 A face pe cineva să-și piardă timpul (ținându-l de vorbă) Si: (reg) a opăci. 6 (Jur) A lipsi pe cineva temporar de libertate (pentru cercetări). 7 A opri o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 8 A opri la sine ceva (ce nu-i aparține) Si: a nu restitui, a păstra. 9 A opri dinainte (un bilet, un loc în tren, la un spectacol, o marfa etc.) Si: a rezerva (1). 10 A-și întipări în memorie Si: a ține minte. 11 (Rar) A înregistra. 12 A-și opri atenția asupra... Si: a remarca, a releva. 13 (Jur) A admite (de către instanță) existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. 14 A opri ceva absorbind sau păstrând în sine.

BENEFICIU, beneficii, s. n. 1. Cîștig, profit sau folos de care se bucură cineva sau pe care-l are cineva din ceva. Întreprinderea aduce beneficii. ◊ Expr. A face (un lucru) în beneficiul cuiva = a face (un lucru) în folosul exclusiv al cuiva. ◊ Beneficiu de inventar = dreptul pe care îl are un moștenitor de a nu-și lua răspunderea pentru datoriile unei succesiuni decît în limita averii moștenite. ◊ Expr. A primi (un lucru) sub beneficiu de inventar = a primi (un lucru) în mod provizoriu, sub rezervai controlului ulterior. 2. Cîștig sau folos rezultat dintr-o întreprindere sau dintr-o operație comercială. Beneficiile rezultînd din activitatea întreprinderilor naționalizate, care altădată intrau în buzunarele fără fund ale capitaliștilor, sînt folosite acum de către statul celor ce muncesc pentru construirea de noi fabrici și uzine, școli, cămine și locuințe muncitorești, pentru bunăstarea întregului popor muncitor. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2371.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

beneficiu s.n. 1 Folos, profit, cîștig pe care îl are cineva din ceva. Beneficiile din învățătură se arată în timp. 2 (econ.) Profit financiar al unei întreprinderi sau al unei activități comerciale, reprezentînd diferența dintre veniturile realizate și investiții. ◊ (jur.) Beneficiu de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune, în sensul că nu va plăti datoriile succesorului decît în măsura activului primit, stabilit prin inventar. Cotă de beneficiu v. cotă. ◊ Expr. Sub beneficiu de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva de a controla și verifica înainte de a admite ceva. Sîntem dispuși, din contra, să primim propunerea sub beneficiu de inventar, cînd vine mai cu seamă din partea unei persoane direct interesată în cestiune cum este d-sa (EMIN.). 3 (psihanal.) Idee generală potrivit căreia formarea simptomelor permite subiectului o reducere a tensiunilor generate de o situație conflictuală, în conformitate cu principiul plăcerii. 4 (înv.) Spectacol de binefacere. 5 (bis.; la catolici) Complex de bunuri stabilit de către autoritatea ecleziastică, al căror venit este destinat întreținerii titularului unei demnități bisericești. 6 (în Ev. Med.) Concesionare făcută de un proprietar de pămînturi către un comisionar, în schimbul prestării anumitor servicii. • pl. -cii, (rar) -uri. /<lat. beneficium, -ii, fr. bénéfice, it. beneficio, benefizio, germ. Benefiz.

ȚINE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăța. 5. a purta, a sprijini, a susține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparține. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Șirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreține. 25. v. pronunța. 26. v. durea.

MILIȚIE s. f. 1. Instituție avînd drept scop menținerea ordinii și a securității publice, apărarea proprietății socialiste, precum și a bunurilor și libertăților cetățenilor. Circumscripție de miliție. ▭ La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. 2. (În vechea organizare militară) Armata nepermanentă sau de rezervă și unele corpuri speciale de armată (jandarmeria); (în organizarea militară a regimului trecut) stadiul ultim al serviciului militar (după «activitate» și «rezervă»). Instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție la noi, sînt: jandarmii și cordonașii cu potecașii. BĂLCESCU, O. I 36. ◊ (Popular) Serviciu militar, armată. E un flăcăiandru care o să tragă sorți la anul și pe care, se înțelege, o să mi-l mănînce fript miliția. GALACTION, O. I 65. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38. Cînd scăpai din miliție Eram beat de bucurie. ȘEZ. V 89.

energetism, teorie a procesualității muzicale, datorată lui Ernst Kurth, axată, în egală măsură pe datele psihologiei* muzicii și pe acelea ale fenomenului sonor. Deși nu și-a denumit teoria ca atare, Kurth așază în centrul ei ideea de energie, o energie nu de ordin fizic (chiar dacă „explozia energetică” de la începutul sec. 20 a caracterizat eforturile cercetării fundamentale în fizică și a interesat gnoseologia în genere), ci una implicită procesului muzical. Punctul de pornire, forță motrice, și finalitatea oricărui proces îl constituie energia, materializată în variate forme (mișcare, tensiune, forță, dinamică etc.) la nivelul tuturor elementelor muzicii, prin intermediul unor reacții psihice dirijate și autodirijate. Pentru Kurth, ca și pentru teoreticienii contemporani ai artelor plastice (Worringer), obiectele estetice au o viață internă, atribuită de cel ce le percepe, fiind vorba deci de o confundare a obiectului în subiect prin efectul intropatiei (Einfühlung). Strict muzical, elementul primordial în viziune e. este melodia*, care, identificată cu linia, este în concordanță cu necesitatea de contur, de precizare a desenului, proprie atât artelor plastice cât și muzicii de după impresionism* (precedând în plan ideologic reacțiile de tip neoclasic*, expresionist* și constructivist). Melodia-linie (considerată ca un întreg indivizibil) conține în structura ei tot ceea ce este necesar pentru a face să se manifeste un important factor al energiei, care este mișcarea; de aceea: Melodie ist Bewegung („melodia este mișcare”). Această mișcare nu este doar rezultatul unor date acustic-sonore (și nici numai tempoului (2) sau al aglomerării de valori) conținute în melodie ci, mai ales, acelor al unei „voințe de mișcare”, al „relațiilor dintre tonuri percepute ca senzații ale unui fenomen al energiilor”. Dacă linia-melodie girează desfășurarea oricărui proces („întreaga muzică este o melodie în mare”), această melodie este cu atât mai mult implicată în contrapunct* – prima fază cu organizare spațială a facturii muzicale – care este văzut ca o multiplicare de linii melodice ce nu se stânjenesc în concomitența lor. Ideea liniarismului* neoclasic și-ar fi putut găsi opus-ul lui Ernst Kurth Grundlagen des linearen Kontrapunkts (1917) un sprijin. Deși acuzat (Knud Jeppesen) de a fi repudiat orice aluzie la relațiile verticale existente în cadrul c. punctului, Kurth nu elimină noțiunea de funcție* în domeniul specific al acesteia, armonia (III, 1, 2) (Romantische Harmonik und ihre Krise in Wagners „Tristan”, 1920). Numai că această funcție este investită cu virtuți în primul rând energetice, care, pe rând, sunt „extrase” din ceea ce, în fond teoria armonicului presupusese mai de mult a fi surse ale mișcării și tensiunii: disonanța* și rezolvarea* ei, tendința D spre T, caracterul evaziv al Sd, contrastul dintre acordul* major și cel minor, caracterul disonantic al sensibilei* naturale și caracterul asemănător al cromatizării* unor trepte* devenite sensibile; însuși acordul* – această simultană „oprire” a liniilor pe verticală, dar permanent raportată la linia pură și determinantă a melodicului dă naștere forțelor armonic-tonale prin succesiune: „fiecare legătură a unui acord oarecare al tonalității cu acordul fundamentalei sau cu acela al unei trepte constituie deja în sine un factor de tensiune”. Analiza* aplicată de către Kurth mai ales domeniului armonic nu este, nu numai principial, ci și în amănuntele ei, contrară metodelor tradiționale, ca pentru a proba imposibilitatea (sau lipsa de necesitate) a trecerii unei bariere pur tehnice. Faptul este semnificativ pentru întrebarea fundamentală pe care o ridică e. cu privire la anterioritatea factorului psihologic sau al celui propriu-zis muzical sau, în alți termeni, prin ce anume din realitatea facturii muzicale și din procesele ei se justifică anume senzații energetiste, care pot fi în cele din urmă doar proiectări subiective (intuitive) asupra obiectului (de aceea teoreticianul nici nu poate opta hotărât pentru substituirea definitivă a noțiunii de melodie – într-adevăr, fără acoperire „sistematică”, în sens dogmatic, a inefabilului și – cu aceea de linie – tot pe atât de inefabilă și susținută doar de „indicibilele” reflexe ale psihicului). Tot în sfera speculației se înscriu și noțiunile de energie cinetică și potențială; potrivit acestora, energia cinetică – aspectul cel mai dinamic al muzicii – se identifică cu datul cel mai simplu (dar și cel mai bogat în rezerve energetice): melodia și, invers, datul elaborat, precum armonicul, conține energia potențială. Dincolo de aceste aserțiuni, e. a luminat într-un chip creator rolul melodicului într-o seamă de fenomene – între care, ca o realizare pozitivă, trebuie menționată relevarea polifoniei latente din monodia* bachiană (ceea ce are drept rezultat și considerabila înnoire a metodei analitice la acest capitol) – a conceptualizat o seamă de tendințe tehnic-stilistice ce se manifestaseră în epocă, a stimulat chiar axarea unor viitoare curente pe construcția riguroasă, în aceeași măsură în care a eliminat zgura conținutistă a unor estetici (precum hermeneutica kretschmariană) care priveau procesele psihice nu ca pe date proprii și intrinsece, ci extrinsece fenomenului muzical: v. fenomenologia muzicii; psihologie muzicală.

CONSIMȚĂMÎNT. Subst. Consimțămînt, consimțire, încuviințare, admitere, acord, asentiment, învoire, învoială, înțelegere, acceptare, acceptare tacită, recunoaștere. Aviz, aviz favorabil, avizare, aprobare, accept; permisiune, permis, permisie, îngăduire, îngăduință. Confirmare, ratificare; atestare, certificare, semnare, semnătură, subscriere. Convenție, acord, tratat, declarație comună. Adeziune, alăturare, aderare, aderență; consens. Vot de încredere. Liber consimțămînt. Adj. Acceptabil. Aprobator, aprobativ; îngăduitor; confirmativ. Vb. A consimți, a accepta, a încuviința, a fi de acord, a cădea de acord, a-și da asentimentul, a-și da consimțămîntul, a se învoi, a cădea la învoială. A recunoaște, a admite, a permite, a spune da, a lăsa să..., a îngădui, a da dreptul, a aviza, a învoi, a autoriza, a aproba. A confirma, a atesta, a certifica, a semna, a subscrie, a ratifica, a valida. A adera, a se alătura, a vota pentru, a fi alături (de cineva), a lua partea cuiva. Adv. De acord; de comun acord; fără rezerve; prin bună învoială; prin bună înțelegere. V. afirmație, document.

pun, pus, a púne v. tr. (lat. pono, pónere; it. porre, pv. ponre, fr. pondre, sp. poner, pg. pór). – Pun și puĭ, tu puĭ, să pun și să puĭ, tu să puĭ, să pună și să puĭe; punînd și puind; punător și puitor. V. apun. Cp. cu țin și vin). Așez, vîr, atîrn și las acolo: a pune o carte pe masă, o cheĭe’n broască, o sabie’n teacă, o haĭnă’n cuĭ, niște lemne’n foc. Stabișesc, așez, daŭ loc: a pune copiiĭ la masă și (fig.) pe cineva în funcțiune. Acomodez, ajustez, fixez, lipesc, cos: a pune coadă toporuluĭ, baĭoneta la pușcă, timbru petițiuniĭ, geamurĭ ferestrelor, guler cămășiĭ. Pun pe mine, mă îmbrac cu, mă încalț cu, mă încing cu: îmĭ pun pălăria, cravata, haĭna, ghetele, sabia, lădunca. Arunc, torn, vărs, amestec: a pune sare în bucate, rom în ceaĭ. Semăn, îngrop în pămînt: a pune grîŭ, popușoĭ. Depun, plasez: a pune banĭ în ipotecă, cu dobîndă. Supun la: a pune la probă, la încercare. Fig. Fixez, hotărăsc: a pune termin uneĭ polițe, unuĭ proces. Socotesc, consider: a pune o farfurie (spartă, adică paguba cauzată pin spargere) în leafa servitoareĭ, a pune (la socoteală) perderile accidentale, unde maĭ puĭ că toate se pot perde? Depun, întrebuințez, aplic: îmĭ pun toate silințele pentru reușită. Adresez, prezent: a pune o întrebare cuĭva. Compar, pun alăturea: nu pun eŭ asta cu aceĭa. Împing, sfătuĭesc, poruncesc, spun, impun: împăratu a pus să se facă un pod, cine te-a pus să pleci noaptea pe drum? A pune pe apă o corabie, a o face să plutească. A pune cu botu pe labe, a pune la locu luĭ, a învăța minte. A pune buza, a fi gata să plîngă, vorbind de copiiĭ micĭ. Îmĭ pun capu (saŭ sufletu) pentru ceva saŭ cineva, jur, garantez pentru. A pune la cale, a aranja, a organiza: a pune la cale un ospăț, un complot. A pune capu’n pămînt, plec capu rușinat orĭ descurajat. Îmĭ pun în cap ceva, mă hotărăsc să fac ceva. Îmĭ pun capu sănătos supt evanghelie, mă încurc într’o afacere care îmĭ va cauza marĭ neplăcerĭ, cînd astăzĭ îs foarte mulțămit. Îmĭ pun cenușă în cap, mă arăt foarte umilit, îmĭ recunosc vina. A pune în circulațiune, a face să circule. A pune în cofă, a înfunda pin știință. A pune cruce unuĭ lucru, a renunța la el, a considera ca perdut. A pune față în față, a confrunta. A pune în funcțiune, 1. a da cuĭva o funcțiune, 2. a face să se miște, a pune în mișcare (o mașină). A pune la îndoĭală un fapt, o vorbă, a te îndoi de. Îmĭ pun lacăt la gură (saŭ guriĭ), îmĭ impun tăcere. A pune în leafă, a socoti în leafă o pagubă cauzată. A pune în loc, a suplini lipsa, a substitui, a înlocui: pun un păzitor în locu altuĭa. A pune la loc, 1. a completa lipsa: a pune o santinelă la loc, 2. a așeza la locu hotărît, la locu obișnuit, în ordine: a pune lucrurile la loc cum eraŭ, 3. a regula, a învăța cu regula, a învăța minte, a pune cu botu pe labe: l-a pus la locu luĭ din doŭă vorbe. A pune în lucru, în lucrare, a începe a lucra, a pune să se înceapă o lucrare. A pune la lucru pe cineva, a pune la treabă, a pune să lucreze. A pune de mămăligă, a pune oala la foc ca să facĭ mămăligă, fig. a poposi cu o lucrare. A pune masa, a așterne fața de masă și a pune farfuriile (tacîmurile) ca să se aducă bucatele. A pune mîna, 1. a pune mîna ca să pipăĭ, să constațĭ, 2. a ajuta, a susține, a sprijini, a pune umăru: a pune mîna la nevoĭe. A pune mîna pe ceva, a apuca un chilipir, a da de un lucru bun, a ocupa saŭ a lua cu tine: a pune mîna pe veniturĭ, pe o provincie, pe banĭ. A pune mîna pe cineva, a-l aresta. A pune mîna pe condeĭ, a începe să scriĭ în literatură, în știință, în politică. A pune mîna unde nu-țĭ ferbe oala, a te amesteca unde n’aĭ drept. A pune în mișcare, a face să se pornească, să se miște (o mașină, o armată). A pune mîna pe sabie, a începe campania. A pune mînă de la mînă, a contribui, a cotiza. A pune nume, a da nume, a numi. A pune ochiĭ pe ceva, pe cineva, a ochi, a avea în vedere p. un scop: Rușiĭ pusese ochiĭ pe Constantinopol, colonelu și-a pus ochiĭ pe escadronu al doilea. A pune de-o (saŭ la o) parte, a rezerva, a economisi, a strînge. Îmĭ pun pofta’n cuĭ, mă șterg pe bot, rămîn cu gustu neîmplinit. Îmĭ pun sufletu, îmĭ pun capu, garantez. A pune în stare, a da posibilitate de: a pune țara în stare de apărare. A pune temeĭ, a pune bază, a considera drept serios, a avea încredere în. A pune cuĭva ulcica, a-ĭ face farmece cu ulcica, după credința poporuluĭ (V. fac). A pune umăru, a pune mîna, a ajuta la nevoĭe. A pune urechea la, a trage cu urechea ca să surprinzĭ, să auzĭ ce se petrece. A pune în vedere cuĭva, a-ĭ atrage atențiunea, a-ĭ spune. A pune o vorbă (bună) pentru cineva, a stărui p. el. V. refl. Mă așez, ĭaŭ loc șezînd: mă pun la masă, mă pun pe scaun. Încep de-a binele, mă apuc serios: mă pun la vorbă, la taĭfas, pe chef, pe băut și pe mîncat, pe plîns, pe studiŭ, pe latină. Mă supun: mă pun la dietă. Mă pun cu cineva, 1. mă compar cu el, mă ĭaŭ la întrecere: broasca s’a pus cu bou, 2. îmĭ pun mintea cu, mă amestec în vorbă cu: nu te pune cu nebunu, cu mojicu. Mă pun pentru cineva, garantez. Mă pun bine cu cineva saŭ pe lîngă cineva, mă lingușesc pe lîngă el ca să-mĭ fie favorabil la nevoĭe.

rezervă sf [At: (a. 1832) CR. 302 / S și: rese~ / Pl: ~ve / E: fr réserve] 1 Cantitate (de alimente, de obiecte, de bani etc.) pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu Si: depozit (1), rezervație (1). 2 (Îc) ~ succesorală (sau legală) Parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept moștenitorilor rezervatari. 3 (Îc) ~ de pădure Porțiune de pădure în care nu se pășunează. 4 (Îla) De ~ Destinat să înlocuiască la nevoie o piesă tehnică, un obiect, o persoană. 5 (Spt; spc; îal) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 6 (Îal) Păstrat pentru a fi întrebuințat în anumite condiții. 7 Obiecție. 8 (Îlav) În ~ La dispoziție pentru a fi utilizat la nevoie. 9 Resursă (neexploatată). 10 (Îc) ~ve interne Posibilități de creștere a capacității de producție a unei întreprinderi prin mai buna folosire a mașinilor, prin reducerea consumului de materiale, prin mai buna organizare a procesului tehnologic etc. 11 Cantitate de substanțe minerale utile, industrializabile, care se găsește în subsolul unui anumit teren. 12 Trupă neangajată în luptă, păstrată pentru intervenții neprevăzute. 13 Parte a armatei formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar și care este chemată sub arme în caz de război sau de concentrare. 14 (D. militari, în special d. ofițeri; îla) De (sau în) ~ Care nu face parte din cadrele active ale armatei. 15 Persoană (sau grup de persoane) destinată să înlocuiască pe altele în anumite condiții. 16 Cameră de spital în care este internat un bolnav sau cel mult doi. 17 Îndoială. 18 Restricție. 19 (Îlav) Fără ~ (sau ~ve) Fără reticențe. 20 (Îlav) Sub toate -vele Fără nici o garanție. 21-22 (Îljv) Cu (multă) ~ Cu îndoială. 23 (Îlpp) Sub ~va Cu condiția. 24 (Îe) A face ~ve A-și exprima îndoielile asupra justeții unei teze. 25 (Fig) Discreție (4). 26 (Pex) Răceală. 27 (Ecp; îc) -ve de stat Cantitate de bunuri materiale, dintre cele mai importante, acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. 28 (Fin; îc) ~-aur Cantitate de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentra biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. 29 (Fin; îc) ~ lichidă Totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc. 30 (Fin; îc) ~ bugetară Parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. 31 (Fzl; îc) ~ alcalină Cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon, care se degajază din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm de carbon și la temperatura corpului. 32 (Jur) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. 33 (Fig) Prudență. 34 (Pex) Jenă.

astracan s. n. – Piele de miel din rasa caracul. Pînă în sec. XIX, astrahanul de Rusia se folosea drept căptușeală pentru căciulile boierilor numite, calpac iar cel de Persia exclusiv pentru căciula domnitorului. – Var. astrakan (mod.). – Asturcan, cal de Persia. Din Astracan, oraș și provincie rusească, rus. Astrachanĭ. Pentru var. asturcan, E. Serra, Dacor., II, 650, se gîndise la lat. asturco „cal astur”, care nu pare posibil, și pe care îl menționează cu rezerve REW 749a.

parte sf [At: COD. VOR. 10/5 / Pl: părți, (înv) parți / E: ml pars, -tis] 1 (Csn; udp „de”, „din”) Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., ca rezultat al unei fragmentări, în raport cu întregul Si: bucată, fragment, porțiune, (pop) partal (1). 2 Cantitate oarecare, nedeterminată precis, din ceva Si: (pop) partal (2), (îrg) părtenie. 3 (Înv; îla) În ~ Personal. 4 (Îlav) În ~ Separat. 5 (Îal) Pe rând. 6 (Îal; îoc în general) În special. 7 (Îal) Parțial¹. 8 (Îal) Reciproc. 9 (Îal) Și de-o parte și de alta. 10 (Îe) A vorbi în ~ A vorbi făcând abstracție de unii dintre cei de față. 11 (Îae) Aparte. 12 (Îae) Confidențial. 13-14 (Îlav) În (cea mai) mare ~ sau (îvr) spre cea mai multă ~ În foarte mare măsură. 15-16 (Îla) (Cea mai) mare ~ (din... sau dintre...) Cei mai mulți din... sau dintre... 17-18 (Pop; îe) A (se) face (în) părți A (se) rupe în bucăți. 19-20 (Îae) A (se) împărți. 21-22 (Îae) A (se) risipi. 23 (Îcrî) Atât..., cât și... 24 (Îcrî) Unii oameni..., alți oameni... 25 (Îcrî) Unele lucruri..., alte lucruri... 26 Element care intră în structura unui tot, fiind precis delimitat în cadrul lui Si: element constitutiv. 27 Element legat de componența, de esența, de calitatea unui lucru. 28 (Pex) Compartiment. 29 (Grm; îs) ~ de vorbire (sau, înv, de cuvânt) Fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. 30-31 (Grm; îs) ~ de propoziție (Cuvânt sau) grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. 32 (Îe) A lua (sau, îvr, a avea) ~ la ceva A participa la ceva. 33 (Îae) A contribui la ceva. 34 (Îe) A face ~ din... (sau dintre...) A fi unul dintre elementele componente și principale ale unui tot. 35 (Îae) A fi membru al unei grupări, al unei organizații etc. 36 (Spc) Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului Vz regiune. 37 (Îvr; îs) ~ nobilă Viscere. 38 (Euf; îs) Părțile rușinoase (sau, rar, naturale) Organe genitale Si: sex. 39 (Îvr; euf; îs) Părțile bărbătești Organe genitale masculine. 40 (Îvr; euf; îs) Părțile femeiești Organe genitale feminine. 41 (Reg; îs) ~a albă Cornee. 42 (Spc) Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: secțiune. 43 (Pex) Capitol. 44 (Pex) Pasaj. 45 (Spc; Muz) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. 46 (Spc; înv) Rol în teatru. 47 (Spc; îvr) Moleculă. 48 (Ggf; îvr) Grad de longitudine. 49 (îvp; lpl) Trăsătură caracteristică Si: particularitate. 50 (Spc) Defect. 51-52 Ceea ce (revine sau) urmează să-i revină cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Si: drept, (rar) părtășie, (reg) partal (5-6). 53 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de... sau din...) sau, înv, a scoate ~ (cuiva) A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept. 54 (Îae) A-i face rost cuiva de ceva. 55 (Îae) A avea în vedere pe cineva cu... 56 (Îae) A hărăzi. 57-58 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea dreptul la... 59-60 (Îae) A (nu) primi. 61 (Îe) A-și face ~ (din...) A lua în mod abuziv ceva. 62 (Reg; îe) A căpăta ~ (din...) A moșteni. 63 (Îe) A-i cuveni (cuiva) ~a A-i da dreptate cuiva. 64 (Îe) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) ~a (sau, rar, ~) A-i reveni cuiva ceva. 65 (Îe) A lua ~a leului (sau, rar, a lupului) Cea mai mare cantitate dintr-un bun, arogată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 66 (Îae) Cel mai de seamă folos sau câștig dintr-o afacere, dintr-o acțiune realizată în comun, pe care cineva și le rezervă fără să le merite, prin abuz. 67 (Înv; îs) ~a sufletului Mulțumire sufletească. 68 (Pop; îas) Ceea ce pune cineva deoparte, încă din timpul vieții, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor și ritualurilor legate de înmormântare. 69 (Îvp) Zestre. 70-71 Contribuție egală (în bani sau) în muncă la o întreprindere, la o afacere, dând drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu. 72 Cotă care revine fiecărui participant. 73 (Pes; iuz; îs) ~a apei (sau a proprietății) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălții din care s-a scos peștele. 74 (Pes; iuz; îs) ~a năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. 75 (Pes; iuz; îs) ~a muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporțional cu rolul pe care-l avea fiecare în munca echipei. 76 (Iuz; îs) ~ socială Contribuție în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperatar la intrarea în cooperativa agricolă de producție. 77-78 (Îljv) În ~ (În mod) proporțional. 79-80 (Îal; în sistemul de arendare a pământurilor) (Care se face) în dijmă. 81-82 (Îljv) La ~ (În sistemul de retribuire a angajaților la un patron) (Care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix. 83 (Îs) ~ și ~ Contribuție egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu. 84 (Trs) Fiecare dintre acțiunile pe care le deține cineva la o întreprindere, la o mină etc. 85 (Îvr) Obligație de îndeplinit. 86-87 (Pop; îe) A (nu) avea ~ A (nu-)i fi sortit cuiva, în bine sau în rău. 88 (Pop) Destin. 89 (Pex) Șansă. 90 Bucurie. 91 Folos. 92-93 (Pfm; în urări, jurăminte sau imprecații; îe) A (nu) avea ~ de (sau, înv, cu) cineva A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărășia sau de existența cuiva. 94-95 (Îae) A (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. 96 (Pop) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț sau soție cuiva. 97 (Reg; îe) A-și face pe ~ A face vrăji pentru a-și afla ursitul. 98 (Pop) Partidă. 99 (Cu sens spațial) Regiune geografică. 100 (Cu sens spațial) Loc. 101 (Cu sens spațial) Țară. 102 (Îla) Din (sau de prin) ~a (sau, rar părțile) locului Care este din sau de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 103 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 104-105 (Îlav) În (sau din, prin) toate părțile sau (îrg) de toate părțile ori de toată ~a sau în toate părțile (De) pretutindeni. 106-107 (Îal) (În sau) din toate direcțiile. 108 (Îlav) În altă ~ Altundeva. 109 (Îlav) (Pe) de o ~...(pe) de altă ~ Într-un loc..., în altul. 110-111 (Îal) (Pe) aici..., (pe) dincolo. 112 Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărțirea pământurilor obștii Si: judecie, unghi. 113 Margine. 114 (Spc) Fiecare dintre cele două laturi, dreapta și stânga, ale corpului unei ființe sau ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre fețele sau muchiile unui obiect. 115 (Îlav) Într-o (sau la o) ~ Pieziș. 116 (Îlav) La o (sau într-o) ~ La oarecare distanță. 117 (Îal) Deoparte. 118 (îal) Izolat. 119 (Îe) A se da la o (sau într-o, de-o) ~ A se da în lături. 120 (Îae) A se retrage din calea cuiva. 121 (Pex; îae) A se eschiva. 122 (Cu sens imperativ; îe) La o ~! Fă loc! 123 (Îae) Ferește-te! 124 (Îe) A da la o ~ A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 125-126 (Fig; îae) A priva pe cineva (de un avantaj sau) de un drept. 127 (Îe) A lăsa la o ~ A nu mai face un lucru. 128 (Îae) A abandona. 129 (Îae) A nu mai vorbi despre... 130 (Îe) A pune la (sau de) o ~ A economisi. 131 (Îae) A strânge. 132 (Reg; îe) A da într-o ~ A ocoli. 133 (Reg; fam; îe) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) ~ sau a fi nea-tr-o ~, a-l atârna într-o ~ A se îmbăta foarte rău. 134 (Pop; îe) A se pune (sau a o apuca) într-o ~ (ca Uca) A nu asculta, a fi încăpățânat, a o lua razna. 135 (Îe) A fi (cam) într-o (sau pe o) ~ sau (reg) a fi nea-ntr-o ~, a alunea într-o ~, a fi hop, de o ~ A fi nebun. 136 (Îs) ~a aceea sau ceea ~ Mal¹. 137 (Îas) Țărm. 138 (Fig) Aspect pe care îl ia un anumit lucru Si: latură. 139-140 (Îcr alta) Direcție în spațiu. 141 (Fig) Punct de vedere. 142 (Îlav) (Pe) de o ~ (sau, îvp, pe o ~)..., (pe) de altă ~ (sau, îvp, pe altă ~) Într-o privință..., în altă privință... 143 (Îs) Din (sau dinspre, îvp, despre) ~a (cuiva sau a ceva) În ceea ce privește pe cineva sau ceva. 144 (Îas) Sub aspectul... 145 Tabără. 146 Partidă. 147-148 (Îla) Din (sau dinspre) ~a mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia (mamei sau) a tatălui. 149 (Îs) Din (sau, înv, despre) ~a (cuiva) În numele cuiva. 150 (Îas) Trimis de cineva. 151 (Îas) De către cineva. 152 (Îe) A fi (sau a se declara) de ~a cuiva A fi alături de cineva susținându-l pe cel în cauză. 153 (Îe) A avea de ~a A fi susținut de... 154 (Îvp; îe) A trage (pe cineva) în (sau spre) ~a sa A face să adere la... 155 (Îe) A-i lua sau a(-i) ține cuiva ~a (sau ~ ori, înv, de ~) A apăra pe cineva. 156 (Îae) A susține. 157 (Îae) A favoriza. 158 (Pop; îe) A se arunca (sau a se da) în ~a cuiva A semăna cu cineva. 159 Categorie socială, profesională etc. Si: tagmă. 160 (Csc) Reprezentanți ai uneia dintre aceste categorii Si: breaslă. 161-162 (Pop; îls, îla) ~(a) bărbătească sau (reg) ~a bărbatului (Ființă) de sex masculin. 163 (Îal) Totalitate a bărbaților. 164-165 (Îs, îla) ~ femeiască (sau, îrg, muierească) (Ființă) de sex feminin. 166-167 (Îal) (Totalitate) a femeilor. 168-169 Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acțiune, în special într-o afacere sau într-un proces Vz părtaș. 170-171 (Jur; îs) ~ adversă (sau în proces, litigantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în fața unui organ de jurisdicție, împotriva dreptului valorificat de altă (persoană sau) grup de persoane. 172 (Jur; îs) ~ civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acțiunea civilă. 173 (Jur; îs) ~ responsabilă civilmente Persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracțiunea săvârșită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. 174 (Jur; îs) ~ vătămată Persoană căreia, prin săvârșirea unei infracțiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. 175 (Jur; îs) ~ contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord etc.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.

ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul-plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nicio clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva; p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (Înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenere.

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).

cale f. 1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum: cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber; 2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea: calea națională, județeană; 3. stradă mare: calea Victoriei; 4. călătorie: cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat: pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier: cale ferată; 7. canal, conduct: căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare: calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință: cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință; a pune la cale, a regula, a dispune; fig. a îndemna, a sfătui; a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...; din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite].

trece [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / Pzi: trec; Mp 4 (înv) trecum / E: ml traicere] 1 vi (Determinat de „dincolo”, „de cealaltă parte” etc. sau de substantive introduse prin pp „peste”) A merge dincolo sau de cealaltă parte a unui loc (străbătându-l de-a curmezișul). 2-3 vti A depăși un obstacol (apă, munți, ziduri etc.) pentrua ajunge de cealaltă parte. 4 vt (Pop; îe) Darea ~ marea Cu bani se poate face orice. 5 vt (Pfm; îe) A ~ hopul (sau gârla) A scăpa de o greutate, de o primejdie. 6 vt (Pfm; îe) Nu zi hop, până nu ~ci șanțul Nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. 7 vt (Pop; îe) A ~ mările negre A pleca departe, fără intenția de a se mai întoarce. 8 vt (Olt; îe) A ~ (pe cineva) Oltul (sau Dunărea) A certa (pe cineva) foarte rău. 9 vt (Pop; îe) A ~ orice hotare A depăși orice limite. 10 vt (Fam; îe) A ~ pragul casei sau a-i ~ (cuiva) pragul A intra în casa cuiva. 11 vt (C. i. un drum) A traversa (2). 12 vi (Cu determinări introduse prin pp „peste”, „pe”) A păși peste cineva sau ceva (călcând în picioare, zdrobind). 13 vi (Îe) A ~ peste... A nu da atenție Si: a desconsidera, a ignora. 14 vi (Îe) A ~ peste cadavre A fi lipsit de scrupule în atingerea scopului. 15 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „în”, „din”, „în”) A se duce într-alt loc. 16 vi (Îe) A ~ la (sau, înv, cu) cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de (sau, înv, în) partea cuiva A se alătura cuiva (sau la ceva). 17 vi (Îe) A ~ la inamic (sau la dușman) sau (înv) a ~ în partea vrăjmașului A se coaliza cu dușmanul. 18 vt (Îe) A ~ pe planul al doilea A fi considerat ca având o importanță secundară. 19 vt (Îe) A ~ (ceva) pe curat A copia ceva, fără greșeli sau corecturi, pe altă foaie sau pe alt caiet Si: a transcrie (2). 20 vi (Fig; determinat prin „din viață”, „din lume”; șîe a ~ în cealaltă lume sau în neant, în neființă, la Domnul, la cele veșnice) A muri¹. 21 vt A transporta (dincolo de...). 22 vt A face să ajungă (de la unul la altul) până la... Si: a da, a înmâna, a preda, a remite, a transmite (1). 23 vi (Îe) A ~ din mână în mână A ajunge pe rând de la unul la altul, din stăpânirea unuia în stăpânirea altuia. 24 vi (D. bani, fonduri; îe) A-i – (cuiva) prin mână (sau prin mâini) A-i administra. 25 vi (D. probleme, afaceri, treburi; îae) A fi de competența cuiva. 26 vi (Îe) Îi trec mulți bani prin mâini Se spune când cineva risipește bani mulți. 27 vi A intra din posesia, de sub jurisdicția sau din administrarea cuiva în cea a altcuiva. 28 vi (D. abstracte; cu determinări introduse prin pp „asupra”, „la”, înv, „spre”) A se transmite (3). 29 vi (Îe) A ~ din generație în generație (sau din tată în fiu) A se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. 30 vi (Pfm; îe) A ~ din gură în gură A se transmite prin tradiție orală, de la om la om. 31 vi (Pfm; îe) A ~ din ureche în ureche A se transmite de la unul la altul prin viu grai. 32 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) din gură în gură ca câinii prin tărbăceală Se spune despre cineva care este bârfit, ponegrit, pe rând, de mai multe persoane. 33 vi (D. boli) A se transmite (10). 34 vi (D. averi, proprietăți etc.) A face să revină cuiva Si: a da, a lăsa, a transmite (5). 35 vi (D. acte, cereri) A fi dat cuiva spre rezolvare. 36 vi (Urmat de determinări locale sau finale introduse mai ales prin pp „spre”, „la”) A înainta într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 37 vi (D. munți, râuri) A urma o anumită direcție. 38 vi (Udp „la”) A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou domeniu, spre un nou câmp de activitate. 39 vi (îe) A ~ la acțiune (sau la fapte sau de la vorbe la fapte) A întreprinde o acțiune, o faptă Si: a acționa. 40 vi (îe) A ~ la ordinea zilei A lua în discuție problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări. 41 vi (Mai ales urmat de determinări în care alternează „de la” cu „la” sau „din” cu „în”) A schimba o stare, o situație, un sentiment, o atitudine, o idee, o preocupare etc. cu alta. 42 vt (Îe) A ~ în rezervă A integra (pe cineva) în cadrele de rezervă ale armatei. 43 vi (Udp „în”, rar, „la”) A se transforma (1). 44 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva. 45 vt (Îvp) A ocoli. 46 vt (Fa,; îe) A ~ cu vederea A nu lua ceva în nume de rău Si: a ierta, a uita. 47 vt (Fam; îae; și, înv, îe a ~ cu ochii) A nu lua în seamă (pe cineva sau ceva) Si: a desconsidera, a nesocoti. 48 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub tăcere (sau, înv, cu tăcerea) A lăsa la o parte în mod intenționat. 49 vt (Înv; îe) A ~ cu condeiul A nu pomeni în scris. 50 vt (Înv; îlv) A ~ cu pomenirea A nu menționa. 51 vt (Înv; îlv) A ~ cu uitarea A uita. 52 vt (Înv; îlv) A ~ cu auzirea (sau cu auzul) A nu asculta. 53 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva ceva) din vedere A-i scăpa cuiva ceva din vedere Si: a omite. 54 vt (Înv) A nu se ocupa de cineva sau de ceva Si: a abandona. 55 vt (Înv; c. i. de obicei o rugăminte, o cerere) A nu lua în considerare Si: a neglija, a nesocoti. 56 vt (înv; c. i. o dispoziție, o poruncă, o lege etc.) A nu respecta. 57 vt (îvp) A lăsa la o parte Si: a omite. 58 vt (Bis; înv; c. i. greșeli, păcate etc.) A ierta. 59 vt (C. i. un examen, o clasă) A susține cu succes Si: a promova. 60 vt (C. i. un elev) A declara reușit la un examen, promovat la o materie, absolvent al unei clase Si: a promova. 61 vi A înainta în treptele învățământului, promovând într-o clasă superioară, într-un an de învățământ superior. 62 vt A face față cu bine unei probe (dificile), unei încercări, unei verificări. 63 vt (Udp „în” sau, înv, „la”; c. i. un act, o petiție, o socoteală etc.) A înscrie într-un registru Si: a înregistra. 64 vt (C. i. numele cuiva) A introduce într-o rubrică, într-un catalog etc. Si: a înmatricula, a înscrie. 65 vt (C. i. informații, date etc.) A însemna în ceva Si: a nota. 66 vt A copia ceva Si: a transcrie (1). 67 vt (îe) A ~ în (sau, înv, la) cont ori, pop, a ~ la (sau, înv, în) socoteală A înscrie la rubrica datoriilor. 68 vt (îae) A introduce în nota de plată suma pentru o altă consumație. 69 vt (Fam; îe) A – (pe cineva sau ceva) la (sau în) condică (sau, pfm, catastif) A ține minte faptele cuiva în vederea unei răzbunări, a unei pedepse etc. ulterioare. 70 vt (C. i. imobile, bunuri materiale etc.) A înscrie pe numele cuiva, care este desemnat ca moștenitor. 71 vt A repartiza pe cineva undeva. 72 vi (D. persoane, vehicule) A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, pe lângă cineva sau ceva). 73 vi (Pop; îe) ~ ca pe lângă o moară pustie Se spune despre cineva care trece pe lângă o casă cunoscută fără să intre sau pe lângă o persoană cunoscută fără să o salute. 74 vi (Pop; îe) A ~ecut baba cu colacii (rar, colacul) A fi prea târziu, momentul oportun fiind pierdut. 75 vi (Îe) A ~ neobservat A nu fi remarcat. 76 vi (Reg; îe) A ~ în treabă A-și vedea de treabă. 77 vi (Pfm; îe) A nu-i ~ (cuiva) pe dinainte A avea mare respect sau considerație față de cineva. 78 vi (Pfm; îe) Nu-i ~ nimeni pe dinainte Se spune despre cineva care nu se lasă întrecut, depășit. 79 vi (Fam; îe) A ~ înainte A continua ceva. 80 vz (Fam;îae) A aborda alt subiect. 81 vi (Pfm; îe) A-i(cuiva) pe la (sau pe lângă) nas A scăpa ocazia. 82 vi (Pop; îe) A ~ecut de mult pe-acolo Se spune despre cineva care are multă experiență. 83 vt (Îe) A~în revistă A lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și în desfășurarea lor. 84 vt (Îae) A inspecta trapele adunate în acest scop (într-o anumită formație). 85 vi A merge unul după altul, formând un convoi, o coloană Si: a se perinda, a se succeda. 86 vi (D. vehicule cu rată fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit. 87 vi (D. vehicule cu rată fixă) A sosi și a pleca din stație. 88 vi (D. dramuri, șosele) A avea traseul prin... 89 vi (D. nave, ambarcațiuni) A se deplasa plutind Si: a pluti. 90 vi (D. păsări, insecte) A străbate văzduhul în zbor Si: a zbura. 91 vi (Mai ales d. proiectile, săgeți etc.) A străbate aerul. 92 vi (D. vânt) A sufla. 93 vi (D. pârâuri) A merge la vale. 94 vi (D. ape mari curgătoare) A avea cursul prin... Si: a curge. 95 vi (Pfm; îe) Are să (sau trebuie să) (mai) ~eacă (multă) apă pe gârlă (sau pe Dunăre, pe vale etc.) Se va scurge (sau va trebui să se scurgă) mult timp. 96 vi (D. corpuri cerești sau d. nori) A se mișca pe cer. 97 vi (D. lumină sau d. umbră) A se întinde peste (locuri, ființe, lucruri etc.). 98 vi (D. o expresie a feței, a ochilor) A apărea pentru scurt timp. 99 vi (Șfg; urmat de determinări locale introduse mai ales prin pp „de”) A merge mai departe de... 100 vi (Cu determinarea „înainte”) A o lua înaintea cuiva Si: a depăși. 101 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) înainte A ocupa locul, rândul înaintea altcuiva. 102 vi (Fig; îae) A depăși pe cineva în merite, demnități, ranguri. 103 vi (Îvp; mai ales cu determinări ca „de aici”, „de acolo”) A pleca (mai departe) Si: a porni. 104 vi (D. ape) A depăși un anumit nivel. 105 vt (Fam; îe) A ~ marginile sau măsura (ori, înv, măsurile) A exagera (1). 106 vt (Fam; îae) A depăși limitele bunei cuviințe. 107 vi (Mai ales udp „de”, „peste”) A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, cantitate, valoare Si: a depăși. 108 vi (Pfm; îe) ~eacă de la mine (sau de la tine etc.)! Se spune când se face o concesie. 109 vi (Udp „de”) A ajunge până dincolo de... 110 vt (Îrg) A depăși (ca mărime, cantitate, valoare) limita obișnuită, normală Si: a întrece. 111-112 vtr (Pop; îe) A-l ~ sau a se ~ cu șaga (ori cu gluma, cu deochiul, cu dedeochiul) A exagera cu gluma Si: a se obrăznici. 113 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva) cu bătaia A bate pe cineva foarte tare. 114 vr (Îvp; îe) A se ~ A întrece măsura. 115 vr (Pfm; îe) A se ~ cu firea A lua lucrurile prea în serios. 116 vr (Pop; îe) A se ~ cu lenea A exagera cu lenea. 117 vrim (Pop; îe) A se ~ de șagă (sau de glumă, rar, de glumie) A începe să fie un lucru serios. 118 vrim (Pop; îae) A se merge prea departe cu gluma. 119 vt (Înv) A fi superior într-o anumită privință față de cineva Si: a întrece. 120 vi (Rar; îe) A ~ de sine A depăși propria sa valoare Si: a se depăși. 121 vi (Îvp) A fi în plus Si: a prisosi. 122 vr (Fam; mai ales urmat de determinări ca „din băut”, „din pahare”, „din beție”) A bea prea mult Si: a se ameți, (pop) a se afuma. 123 vt A atinge (mai ales cu palma, cu degetele) un corp, un obiect cu o mișcare ușoară, de alunecare pe suprafața lui Si: a mângâia, a netezi. 124 vi (Pfm; îe) A ~ cu buretele (peste ceva) A da uitării. 125 vi (Udp „prin”) A străbate printr-un corp de la o margine la alta, făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură Si: a pătrunde, a răzbi, a străpunge. 126 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin (sau sub) sabie (sau prin, sub tăișul (ori ascuțișul) săbiei) sau a ~ (pe cineva) pe sub paloș (ori sabie) A omorî. 127 vt (Îe) A ~ (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie A distruge cu forța armată sau prin incendiu. 128 vi A fi străpuns de un corp ascuțit care iese pe partea cealaltă, făcând o tăietură, o spărtură. 129 vi (D. lumină) A străbate printr-un corp transparent. 130 vi (D. foc; c. i. carnea) A pătrunde în întregime prin... 131 vi (Reg; c. i. anumite materiale) A folosi până la terminare Si: a consuma. 132 vi (Udp „prin”, înv, „printru”, „pe”) A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust Si: a pătrunde, a răzbate, a se strecura. 133 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva ceva) printre degete A lăsa să-i scape ceva Si: a pierde. 134 vi (Reg; îe) A ~ prin el (sau ea, ele, ei) A avea diaree. 135 vi (Cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra în... 136 vt (Urmat de determinări ca „prin sită”, „prin ciur”) A cerne (1). 137 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) prin sită (sau prin ciur) A examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, amănunțit. 138 vi (Pop; îe) A nu ~ prin sită A fi nefolositor, rău. 139 vi (Pfm; îe) A ~ (și) prin ciur și prin dârmon (ori prin sită, rar, prin ciurel, prin veșcă) sau a ~ prin foc și prin apă ori, înv, a ~ pintru foc și apă A răzbate prin multe greutăți. 140 vi (Pfm; îae) A fi om încercat, cu experiență. 141 vt (C. i. lichide) A supune unei operații de filtrare, de strecurare. 142 vt (C. i. un produs alimentar) A da printr-un aparat sau printr-un obiect de bucătărie (mașină de tocat carne, strecurătoare, râzătoare etc.). 143 vi (Udp „prin”, „printre”) A înainta printr-un spațiu gol. 144 vi (Pop; îe) A ~ pe sub foc și sabie A avea de înfruntat multe pericole (mai ales în timp de război). 145 vi (Reg; îe) A ~ prin vămile cucului A merge clandestin dintr-o țară în alta. 146 vi (Reg; îe) A ~ sub furcile (sau sub furci) caudine A suporta condiții umilitoare. 147 vt (Îe) A ~ (ceva) prin foc A dezinfecta prin intermediul focului. 148 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva ceva) prin cap (sau prin gând, prin minte, îvr, prin cuget, prin creieri) sau, pop, a ~ prin socotința cuiva A se gândi la ceva Si: a chibzui, a reflecta. 149 vi (Fam; îcn; îae) A avea de gând Si: a intenționa. 150 vi (Pfm; d. întâmplări, situații etc.; îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) nici prin vis sau nici prin cap, nici prin minte A depăși orice putere de închipuire. 151 vi (Udp „prin”) A înainta făcându-și loc prin... sau printre... Si: a răzbate, a răzbi. 152 vi (Pfm; îe) A ~ ca un câine (sau ca câinele sau, rar, ca gâscă) prin apă A nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. 153 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) prin toate apele A calomnia pe cineva Si: a ponegri. 154 vt (Îvr; c.i. pagini, file) A parcurge. 155 vt (Reg; îe) A ~ (ceva) cu gândul A depăna în gând Si: a-și aminti, a rememora. 156 vi (C. i. un teritoriu) A merge de-a curmezișul, parcurgându-l de la un capăt la altul Si: a traversa (2). 157 vi (C. i. o localitate) A străbate prin... 158 vt (Înv; c. i. un drum, o distanță) A străbate de la un capăt la altul Si: a parcurge. 159 vi (D. foc, flăcări) A se întinde peste... Si: a se propaga. 160 vi (Fig; udp „prin”) A avea de trăit, de suferit, de îndurat. 161 vt A face să intre în (sau pe)... Si: a băga, a introduce. 162 vt A petrece peste..., prin..., pe după... 163 vt (Subiectul indică anumite stări fiziologice) A copleși (pe cineva) cu putere, fără a putea fi oprite Si: (pop) a năpădi, a podidi. 164 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) nădușelile (sau sudorile) ori a-l ~ o mie de (sau mii de) nădușeli (sau de sudori) sau a-l ~ nădușeli (sau sudori) reci și calde sau a-l ~ nădușelile morții (sau nădușeli de moarte, sudori de moarte) A transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.). 165 vt (Pfm; îae) A depune mari eforturi. 166 vt (Pfm; îae; șîe a-l ~ cu rece și cu cald) A fi zguduit de o emoție puternică. 167 vt (Pfm; îe) A-l ~ (toate) răcorile (sau căldurile) A se speria tare Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 168 vt (Ban; Olt; îe) A-l ~ apa A transpira (1). 169 vt (Olt; îe) Mă (te etc.) ~ apa pe sub limbă Se spune atunci când este foarte frig. 170 vt (Pop; subiectul indică excremente și urină) A nu putea fi reținut. 171 vi (D. unități de timp) A se desfășura (apropiindu-se de sfârșit) Si: a se scurge, (reg) a pești¹, (îrg) a se tămânda (2). 172 vi (Pop; îe) (Mai) ~ ce (sau cât) (mai) ~ După un timp (nu prea lung). 173 vi (Pfm; îe) Pe (sau, îvr, de) zi ce ~ Pe măsură ce se scurge timpul. 174 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A lua sfârșit Si: a se încheia, a se sfârși. 175 vi (D. un interval de timp, o perioadă, o epocă) A nu mai fi actual. 176 vi (Pfm; îe) ~ timpul sau vremea ori ceasul A fi târziu. 177 vi (Pfm; d. timp) A ~ în galop A se scurge foarte repede. 178 vi (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) vremea sau a ~ vremea (cuiva) A scăpa momentul, ocazia favorabilă pentru a face ceva. 179 vi (Pfm; îae; și îe a ~ trece timpul (ori anii) peste cineva, sau, înv, a ~ de zile) A îmbătrâni. 180 vt (Îvr) A amâna (5). 181 vi A dispărea (după o bucată de vreme) Si: a pieri. 182 vi (D. suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe Si: a se alina, a se calma, a se potoli. 183 vi (Rar; îe) A~ din modă A ieși din modă Si: a se demoda. 184 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) de pe inimă A se răzbuna. 185 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) pofta de mâncare A nu mai avea senzație de foame. 186 vi (Reg; gmț; îae) A muri. 187 vi (D. ploaie, vânt etc.) A înceta. 188 vr (D. foc, flacără) A se stinge. 189 vi (D. termene) A expira (9). 190 vt A petrece un timp, o epocă, o perioadă din viață Si: a trăi (10). 191 vt (Pop; îe) A-și ~ viața în izlaș A duce o viață îmbelșugată. 192 vt (Pop; îae; șîe a-și ~ vremea) A-și irosi timpul. 193 vi (Fam; îe) A-și ~ din vreme A face să treacă timpul mai ușor, mai repede. 194 vr (Înv) A avea loc Si: a se întâmpla, a se petrece. 195 vi (D. ființe) A depăși o anumită vârstă, o anumită etapă din viață, o anumită limită de timp. 196 vt (îvp; subiectul indică persoane) A depăși (cu bine) o anumită perioadă de timp, un anumit interval. 197 vr (D. plante, flori) A se veșteji. 198 vr (Fig; d. persoane; pex; d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții Si: a îmbătrâni, a se ofili, a se uza, a se veșteji. 199 vr (D. fructe) A li se termina sezonul. 200 vr (D. fructe, semințe, plante) A se coace prea tare (nefiind culese sau recoltate la timp). 201 vr (Reg; d. alimente, materiale etc.; cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A fi supus prea mult timp fierberii sau unui alt proces de transformare. 202 vr (D. anumite materiale) A se întrebuința până la epuizare Si: a se consuma, a se topi (14). 203 vrp (Pop; d. alimente) A se mânca. 204 vrp (Pop; d. produse, mărfuri) A avea căutare Si: a se vinde. 205 vr (Pfm; îe) A se ~ ca pâinea caldă A se vinde repede, ușor. 206 vr (Pop; rar; d. meserii) A avea căutare. 207 vt (Îrg; c. i. produse, mărfuri) A vinde. 208 vt (Îvr; c. i. bani) A face să circule. 209-210 vir (Îvp; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă. 211 vrim (Înv; adesea în construcții negative) A avea succes Si: a reuși. 212 vi (Determinat de un element predicativ suplimentar introdus prin pp „de”, „drept”, rar, „ca”) A fi considerat... 213 vi (Pop) A fi acceptabil. 214 vi (Pfm; îe) Treacă-meargă sau treacă și meargă sau, rar, meargă-treacă sau treacă! Se poate admite. 215 vt (Pop; în forma negativă) A nu ierta. 216 vr (Pop; îe) A se ~ din pahare (sau din băut) A bea prea mult. 217 vr (Pop; îe) A se ~ cu firea A se emoționa (1). 218 vt (Spt; îe) A ~ pe banca de rezervă A păstra un jucător (ca rezervă) în timpul unui meci pentru înlocuirea unui coechipier. 219 vt (Fam; îe) A ~ pe linia moartă (pe cineva) A-i conferi cuiva niște sarcini neimportante. 220 vt (C. i. bani) A vira într-un cont. 221 vi (Pfm; îe) A ~ prin ceva ca prin brânză A pătrunde cu ușurință în ceva.