TUȘA, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

TUȘĂ², s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

mătușă sf [At: MOXA, 366/19 / V: (pop) tușă, (reg) mătu / Pl: ~și, (îrg) ~șe / E: ml amita] 1 Soră a unuia dintre părinți. 2 (Înv; îs ~ mică) Verișoară a unuia dintre părinți sau soția unchiului Si: tanti. 3 (Reg; îs) ~ mare Soră a unuia dintre bunici. 4 (îrg) Bunică. 5 (Reg) Mamă vitregă. 6 (Pop) Termen de respect pentru o femeie mai în vârstă Si: lele. 7 (Pgn) Femeie în vârstă. 8 (Trs; gmț) Sticlă mare. 9 (Pop; euf; lpl) Malarie. 10 (Ban; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătușa (10).

tusă sf vz tuse

tuse [At: LEX. MARS. 249 / V: (reg) tusă / Pl: (rar) ~ / E: ml tussis] 1 Act reflex care constă dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Si: (înv) tușire (1). 2 (Pex) Boală a aparatului respirator, caracterizată prin simptomul de la tuse (1). 3 (Reg; îs) ~ în plin Tuse (1) cu expectorație. 4 (Reg; îs) ~ coaptă Tuberculoză. 5 (Reg; în credințele populare; îs) ~ din sfinte Tuse (1) pe care o contractează cel ce bea apă din baltă sau din pâraie, mai ales noaptea. 6 (Reg; îe) A se întâlni ~a cu junghiul A se întâlni doi oameni care se potrivesc prin trăsăturile negative. 7 (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A speria pe cineva.

tuș¹ sn [At: M. D. ENC. / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~uri / E: ger Tusche, rs тушъ] 1 Cerneală specială, mai ales neagră, rezistentă la apă, folosită la anumite desene, la aplicarea ștampilelor, în litografie, poligrafie etc. 2 (Șîs ~ de China, ~ chinezesc) Substanță solidă sau lichidă, de culoare neagră, obținută din negru de fum, folosită la desen. 3 (Pex) Desen executat în tuș¹ (2).

tușa² vt [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: ~șez / E: tuș¹] (Rar) A vopsi în negru.

tușa¹ vt [At: DN² / Pzi: ~șez / E: fr toucher] 1 (Teh) A executa operația de tușare (1). 2 (Frm) A emoționa (2).

tușă² sf vz mătușă

tușă¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 194 / Pl: ~șe / E: fr touche] 1 (Înv) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă (1). 2 Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 3 (Tex) Clapă la ratieră. 4 (Arte) Modul de aplicare a culorii cu pensula sau cu alte instrumente, prin care se poate defini maniera de lucru a unui pictor Si: tușeu (6). 5 (Spt) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren de fotbal, de rugbi. 6 (Spt; îlav) În ~ Dincolo de tușă¹. 7-8 (Spt; îe) A sta (sau a fi, a rămâne ori a fi pus) pe ~ A sta (sau a fi obligat să stea) inactiv. 9 (Spt) Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (5) și repunerea ei în joc. 10 (La jocul de scrimă) Lovitură care atinge pe adversar Si: tușeu (5).

tușă³ sf vz tuș¹

TUȘA, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Franțuzism) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.

TUȘĂ², tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.

TUSĂ s. f. v. tuse.

TUSE s. f. Expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabilă (uneori însoțită de expectorații) cauzată de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, Î. 100. Vechea ei tuse o necăji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecută îl apucase o tuse neîmblînzită. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsivă v. convulsiv. – Variantă: tusă (BART, S. M. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.

TUȘ, tușuri, s. n. Cerneală specială (mai ales neagră), rezistentă la apă și folosită la anumite desenuri, la aplicarea ștampilelor, în poligrafie etc. Pe o parte era portretul ei, desenat cu tuș. BOLINTINEANU, O. 402.

TUȘĂ¹ s. f. (Familiar) Mătușă.

TUȘĂ⁴, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

TUȘĂ² s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

TUȘĂ³, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TUȘ s.n. Cerneală neagră, folosită în desene, preparată prin amestecarea negrului de fum cu o soluție de apă de gelatină, de gumă arabică sau alte substanțe. ♦ Desen executat în astfel de cerneală. [< germ. Tusche, cf. rus. tuș].

TUȘA vb. I. tr. 1. (Franțuzism) A impresiona, a mișca; a interesa. 2. A controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. [P.i., 3,6 -șează. / < fr. toucher].

TUȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pînza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pîrghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

TUȘ¹ s. n. 1. cerneală (neagră), rezistentă la apă, folosit în desene, la ștampile, poligrafie etc. ◊ desenul executat. 2. substanță, solidă sau lichidă, obținută din negru de fum, pentru desene. (< germ. Tusche, rus. tuș)

TUȘA vb. tr. 1. a emoționa, a impresiona, a mișca; a interesa. 2. a controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. 3. a atinge. (< fr. toucher)

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

TUSE f. Expirație bruscă și zgomotoasă cauzată de iritarea mucoasei căilor respiratorii sau de acțiunea altor factori. ◊ ~ convulsivă (sau măgărească) boală contagioasă acută, frecventă la copii, care se manifestă prin accese violente, spasmodice de tuse. [Art. tusea; G.-D. tusei] /<lat. tussis

TUȘ ~uri n. 1) Cerneală specială (mai ales de culoare neagră), rezistentă la apă, folosită pentru desene tehnice și în poligrafie. 2) Desen executat cu o astfel de cerneală. /<germ. Tusche, rus. tuș

TUȘĂ³ ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

TUȘĂ² ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

TUȘĂ¹ ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche

tuse f. expirațiune convulsivă și sgomotoasă a aerului conținut în plămâni. [Lat. TUSSIS].

tuș n. cerneală de China (= fr. touche).

tușă f. prescurtare familiară din mătușă.

mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

túsă, V. tuse.

túse f. fără pl. (lat. tŭssis, d. vgr. ptýsis, scuĭpare [V. ptialină]; it. pg. tosse, pv. cat. sp. tos, fr. toux). Vest. Împingerea bruscă și zgomotoasă a aeruluĭ din plămînĭ, maĭ ales cînd eștĭ răcit orĭ aĭ vre-o boală de plămînĭ (bronchită, oftică) orĭ aĭ înghițit răŭ. – În est tusă, pl. e (lat. *tussa, it. dial. tossa și tussa, de unde ar fi putut proveni și rom. tuse).

*tuș n., pl. urĭ (rus. tuši, d. germ. tusche). Un fel de cerneală saŭ văpsea solidă de un negru perfect făcută din funingine. Se făcea odinioară numaĭ în China, și de aceĭa Francejiĭ o numesc encre de Chine, cerneală din China.

túșă, V. mătușă.

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuș s. n., (tipuri) pl. tușuri

tușa (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. tușez, 3 tușează, 1 pl. tușăm; conj. prez. 1 sg. să tușez, 3 să tușeze; ger. tușând

tușă¹ (mătușă) (pop.) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă² (piesă; clapă; limită; mod de a aplica culoarea; lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuș s. n., (tipuri) pl. tușuri

tușa (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușează, 1 pl. tușăm; ger. tușând

tușă² (mătușă) (pop.) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă¹ (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuș s. n., pl. tușuri

tușa vb., ind. prez. 1 sg. tușez, 3 sg. și pl. tușează, 1 pl. tușăm; ger. tușând

tușă (mătușă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușii

tușă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. tușa, g.-d. art. tușei; pl. tușe

tuse, art. tusea

tuș («cerneală»), pl. tușuri

tușă, pl. tușe

tuse, -sei gen. a.

TUSE CONVULSIVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

TUSE MĂGĂREASCĂ s. v. tuse convulsivă.

TUȘĂ s. v. mătușă, tanti.

TUȘĂ s. v. clapă.

TUSE CONVULSIVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

tuse măgărească s. v. TUSE CONVULSIVĂ.

tușă s. v. CLAPĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

tuse s. f. – Act respirator reflex cauzat de îmbolnăvire. – Var. Mold. tusă. Mr., megl. tuse. Lat. tūssis (Pușcariu 1781; REW 9016), cf. it., port. tosse, prov., cat., sp. tos, fr. toux. – Der. tuși (mr. tuședz, tușire), vb. (a avea un acces de tuse), din lat. tussῑre (Pușcariu 1782; REW 9015), cf. it. tossire, engad., port. tussir, prov., cat. tossir, v. fr. toussir, sp. toser, cuvînt de uz general (ALR, I, 146); tuset, s. n. (acces de tuse); tușit, s. n. (access de tuse); tușitură, s. f. (tuse).

tuș (-șuri), s. n. – Cerneală neagră pentru desen. Germ. Tusche (Tiktin). – Der. tușieră, s. f. (tampon, perniță îmbibată cu tuș), cu suf. fr. -ière.

tușă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.

Tușa v. Dimitrie III 2 g.

Tușa v. Mătușă 2.

a face tușa expr. (sport) a fi jucător de rezervă.

tușă, tuși s. f. mătușă