sortit, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 168¹/46 / V: ~rțit, (reg) ~rdid, șor~ / Pl: ~iți, ~e / E: sorti¹] 1 A cărui soartă¹ (1) și ale cărui însușiri au fost dinainte hotărâte (de o forță supranaturală) Si: destinat² (1), predestinat, rânduit, ursit, (rar) predeterminat, (pop) sorocit (2). 2 Ale cărui rol, destinație etc. au fost stabilite (de cineva) Si: destinat² (2), hărăzit² (4), hotărât² (8), rânduit, (pop) sorocit (3), (îrg) menit, (înv) orânduit. 3 (Îvr; îf sorțit) Care a fost desemnat prin tragere la sorți. 4 (Îrg) Ud. 5 (Îrg) Murdar. 6 (Îrg; pex) Stricat. 7 (Îrg) Care are o proastă reputație.

SORTIT, -Ă, sortiți, -te, adj. Destinat, predestinat, ursit, menit.

sortit a. destinat: așa mi-a fost sortit CR. [V. soartă].

sordi v vz sorti¹

sordid², ~ă a vz sortit

sorti¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~rți, (reg) ~rdi / Pzi: ~tesc / E: soartă¹] 1 vt(a) (Mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta¹ (1), însușirile etc. unei ființe sau ale unui lucru Si: a destina (1), a predestina, a rândui¹, a ursi, a-i fi scris, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci (7), a pune deoparte, (înv) a tocmi. 2-3 vtrp A (se) stabili rolul, destinația etc. cuiva sau a ceva Si: a (se) destina (2), a (se) hărăzi (3), a (se) hotărî (6-7), a (se) meni, a (se) rezerva, a (se) rândui¹, (îvp) a (se) orândui, (pop) a (se) noroci, a (se) soroci (5-6). 4 vt (Reg; îf sorți; ccd) A-i ura (cuiva ceva). 5 vta (Reg; îf sorți) A blestema (3). 6-7 vtrp (Îrg) A desemna prin tragere la sorți. 8-9 vtr (Mun; pex; d. copii) A urina în pat. 10-11 vtr (Mun; pex; d. oameni) A (se) uda. 12-13 vtr (Mun; pex; d. oameni) A (se) murdări.

sorți v vz sorti¹

sorțit, ~ă a vz sortit

șortit, ~ă a vz șorțit

șorțit, ~ă a [At: DDRF / V: (reg) ~rtit / Pl: ~iți, ~e / E: șorț²] (Trs) Care are o reputație proastă.

SORTI, sortesc, vb. IV. Tranz. (Întrebuințat mai ales la timpurile compuse) A determina soarta, destinul cuiva; a ursi, a meni, a predestina. Voia tatei, voia țării, asta ne-a sortit ursita. EFTIMIU, Î. 26. Pînă acum voise s-o ia numai pentru că era fata lui Baciu și fiindcă părinții lor i-au sortit unul altuia. REBREANU, I. 115. Se vede că așa mi-a fost sortit și n-am ce face. CREANGĂ, P. 274.

A SORTI ~esc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a soroci; a ursi; a hărăzi; a predestina; a meni. /Din soartă

sorțì v. a trage la sorți. [Lat. SORTIRI].

sortésc v. tr. (d. soartă). Destinez, ursesc, hotărăsc soarta: cum țĭ-a fost sortit, așa aĭ să trăieștĭ! – Și sorțésc (după sorț).

sorțésc, V. sortesc.

sorti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, 3 sg. sortește, imperf. 1 sorteam; conj. prez. 1 sg. să sortesc, 3 să sortească

sorti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, imperf. 3 sg. sortea; conj. prez. 3 să sortească

sorti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, imperf. 3 sg. sortea; conj. prez. 3 sg. și pl. sortească

SORTI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina.

SORTI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce le-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.)

sorți s. pl. v. RECRUTARE.

SORȚI s. pl. posibilitate, șansă. (~ de reușită.)

sorți vb. IV (înv.) a trage la sorți.

șorțit, -ă, adj. (reg.) care are o reputație proastă.