SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son¹- [At: DN³ / V: ~a-, ~o- / E: fr son-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) sunet.

son² [At: HELIADE, L. B. I, 20/19 / Pl: (1-3) ~uri, (4) ~i / E: fr son, lat sonus] 1 sn (Liv) Sunet. 2 sn (Liv) Ton². 3 sn (Fon; asr) Sunet. 4 sm (Fiz) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

SON, sonuri, s. n. (Astăzi rar) Sunet; ton. Asupra sonurilor de clopot au venit amestecîndu-se cîntările buciumelor. SADOVEANU, B. 270. Confuzul son se pare a promite abia începutul cîntecului. HASDEU, I. V. 177. Cîte o privighetoare pribagă... sloboade niște sonuri tînjitoare și regulate. NEGRUZZI, S. I 197.

SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].

SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].

SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].

SON² s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)

SON¹ s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)

SON¹ ~uri m. livr. Fenomen provocat de mișcarea vibratoare a unui mediu și perceput cu auzul; sunet. /<fr. son, lat. sonus

SON² ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. son, lat. sonus

son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.

*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).

sona¹- vz son¹-

sono- vz son¹-

SONA- v. son-.

SONO- v. son-.

SONO- elem. son³(o)-.

SON³(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)

son² (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son¹ (sunet; ton) (livr., înv.) s. n., pl. sonuri

son¹ (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son² (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sonuri

son (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son (sunet) s. n., pl. sonuri

SON s. v. sunet, ton, tonalitate.

son s. v. SUNET. TON. TONALITATE.

son I. (< sp. son sau son montuno) Dans popular al negrilor cubanezi, alcătuit din două secțiuni contrastante ritmic și agogic* (refren* și „montuno”), executat de către un solist* vocal, grup coral și orch. cu componență tipic latino-amer.: tres, chitară*, maracas*, güiro*, bongos*, marimbafon*. Dansul, atestat documentar încă din sec. 16, a cunoscut o rapidă răspândire începând de prin 1920. II. (< fr. son; germ. Son). Unitate de măsură pentru senzația subiectivă de intensitate sonoră. V. bel.

sons harmoniques (cuv. fr.) v. armonice, sunete.

SONO- „sunet, zgomot”. ◊ L. sonus „sunet, zgomot” > fr. sono-, engl. id., germ. id. > rom. sono-. □ ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de zgomote; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare a profilului vocii; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., metodă aplicată în tratamentul surdității premature, care permite realizarea presiunii necesare pentru deschiderea trompei lui Eustache; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu comparat al sunetelor cu ajutorul sonometrului (2); ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru verificarea legilor de vibrație a coardelor pentru compararea înălțimii sunetelor. 2. Aparat folosit la măsurarea obiectivă a nivelelor de intensitate acustică a zgomotelor produse de o sursă determinată; ~tecă (v. -tecă), s. f., arhivă conținînd înregistrări de sunete și zgomote.

SON (< fr.) s. m. (FIZ.) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1.000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

Son, -ea, -escu v. Samson 3.