16 definiții pentru son (u.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son1- [At: DN3 / V: ~a-, ~o- / E: fr son-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) sunet.

son2 [At: HELIADE, L. B. I, 20/19 / Pl: (1-3) ~uri, (4) ~i / E: fr son, lat sonus] 1 sn (Liv) Sunet. 2 sn (Liv) Ton2. 3 sn (Fon; asr) Sunet. 4 sm (Fiz) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].

SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].

SON2 s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)

SON2 ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. son, lat. sonus

sona2 vr [At: DEX / Pzi: ~nez / E: fr sonné] (Fam; d. oameni) A-și pierde judecata Si: a se țicni.

SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

son1 (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son2 (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuri

son (unitate de măsură) s. m., pl. soni


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

son I. (< sp. son sau son montuno) Dans popular al negrilor cubanezi, alcătuit din două secțiuni contrastante ritmic și agogic* (refren* și „montuno”), executat de către un solist* vocal, grup coral și orch. cu componență tipic latino-amer.: tres, chitară*, maracas*, güiro*, bongos*, marimbafon*. Dansul, atestat documentar încă din sec. 16, a cunoscut o rapidă răspândire începând de prin 1920. II. (< fr. son; germ. Son). Unitate de măsură pentru senzația subiectivă de intensitate sonoră. V. bel.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SON (< fr.) s. m. (FIZ.) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1.000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

Intrare: son (u.m.)
son (u.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • son
  • sonul
  • sonu‑
plural
  • soni
  • sonii
genitiv-dativ singular
  • son
  • sonului
plural
  • soni
  • sonilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)