SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son² [At: HELIADE, L. B. I, 20/19 / Pl: (1-3) ~uri, (4) ~i / E: fr son, lat sonus] 1 sn (Liv) Sunet. 2 sn (Liv) Ton². 3 sn (Fon; asr) Sunet. 4 sm (Fiz) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].

SON² s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)

SON² ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. son, lat. sonus

son² (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son¹ (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son (unitate de măsură) s. m., pl. soni

son I. (< sp. son sau son montuno) Dans popular al negrilor cubanezi, alcătuit din două secțiuni contrastante ritmic și agogic* (refren* și „montuno”), executat de către un solist* vocal, grup coral și orch. cu componență tipic latino-amer.: tres, chitară*, maracas*, güiro*, bongos*, marimbafon*. Dansul, atestat documentar încă din sec. 16, a cunoscut o rapidă răspândire începând de prin 1920. II. (< fr. son; germ. Son). Unitate de măsură pentru senzația subiectivă de intensitate sonoră. V. bel.

SON (< fr.) s. m. (FIZ.) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1.000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.