18 definiții pentru son (sunet)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son1- [At: DN3 / V: ~a-, ~o- / E: fr son-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) sunet.

son2 [At: HELIADE, L. B. I, 20/19 / Pl: (1-3) ~uri, (4) ~i / E: fr son, lat sonus] 1 sn (Liv) Sunet. 2 sn (Liv) Ton2. 3 sn (Fon; asr) Sunet. 4 sm (Fiz) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

SON, sonuri, s. n. (Astăzi rar) Sunet; ton. Asupra sonurilor de clopot au venit amestecîndu-se cîntările buciumelor. SADOVEANU, B. 270. Confuzul son se pare a promite abia începutul cîntecului. HASDEU, I. V. 177. Cîte o privighetoare pribagă... sloboade niște sonuri tînjitoare și regulate. NEGRUZZI, S. I 197.

SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].

SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].

SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)

SON1 ~uri m. livr. Fenomen provocat de mișcarea vibratoare a unui mediu și perceput cu auzul; sunet. /<fr. son, lat. sonus

son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.

*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).

sona2 vr [At: DEX / Pzi: ~nez / E: fr sonné] (Fam; d. oameni) A-și pierde judecata Si: a se țicni.

SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

son (sunet) s. n., pl. sónuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SON s. v. sunet, ton, tonalitate.

son s. v. SUNET. TON. TONALITATE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sons harmoniques (cuv. fr.) v. armonice, sunete.

Intrare: son (sunet)
son (sunet) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • son
  • sonul
  • sonu‑
plural
  • sonuri
  • sonurile
genitiv-dativ singular
  • son
  • sonului
plural
  • sonuri
  • sonurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)