opțiuni
  • info

15 definiții pentru son (sunet)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

son2 [At: HELIADE, L. B. I, 20/19 / Pl: (1-3) ~uri, (4) ~i / E: fr son, lat sonus] 1 sn (Liv) Sunet. 2 sn (Liv) Ton2. 3 sn (Fon; asr) Sunet. 4 sm (Fiz) Unitate de măsură a tăriei sunetelor, egală cu tăria unui sunet cu frecvența de 1000 Hz și cu intensitatea auditivă de 40 de foni.

SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.

SON, sonuri, s. n. (Astăzi rar) Sunet; ton. Asupra sonurilor de clopot au venit amestecîndu-se cîntările buciumelor. SADOVEANU, B. 270. Confuzul son se pare a promite abia începutul cîntecului. HASDEU, I. V. 177. Cîte o privighetoare pribagă... sloboade niște sonuri tînjitoare și regulate. NEGRUZZI, S. I 197.

SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].

SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)

SON1 ~uri m. livr. Fenomen provocat de mișcarea vibratoare a unui mediu și perceput cu auzul; sunet. /<fr. son, lat. sonus

son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.

*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

son1 (sunet; ton) (livr., înv.) s. n., pl. sonuri

son2 (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sonuri

son (sunet) s. n., pl. sonuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SON s. v. sunet, ton, tonalitate.

son s. v. SUNET. TON. TONALITATE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sons harmoniques (cuv. fr.) v. armonice, sunete.

Intrare: son (sunet)
son1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • son
  • sonul
  • sonu‑
plural
  • sonuri
  • sonurile
genitiv-dativ singular
  • son
  • sonului
plural
  • sonuri
  • sonurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

son, sonurisubstantiv neutru

  • 1. învechit Sunet, ton, tonalitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: sunet ton tonalitate
    • format_quote Asupra sonurilor de clopot au venit amestecîndu-se cîntările buciumelor. SADOVEANU, B. 270. DLRLC
    • format_quote Confuzul son se pare a promite abia începutul cîntecului. HASDEU, I. V. 177. DLRLC
    • format_quote Cîte o privighetoare pribagă... sloboade niște sonuri tînjitoare și regulate. NEGRUZZI, S. I 197. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.