RUJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia ori la ruși. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

rijă sf vz rujă

ruj² sm vz rujă

rujă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) rușcă sf, ruj sm / Pl: ~e / E: bg ружа srb ruša] 1 (Șîc ~ rasă) Plantă înaltă de 10-35 cm, cu rizom gros cu fructe cărnoase și cu flori galben-purpurii gmpate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunile subalpină și alpină Si: (reg) barba-lupului, curechi (7)-de-stâncă, durzoaș, iarba-ciutei, rosăcică, roșățică, urechelniță, varză-de-stâncă, verzișoară, viorea (Sedum rosea). 2 Măceș (Rosa canina). 3 (Șîc ~ roșie, ruj de ruji, ruji de rug de grădină) Trandafir (Rosa centifolia). 4 (Prc) Floare de trandafir. 5 (Șîc ~-ruși-de-Rusalii, ~ mare, ~-oșie, ~-bujă roșie, ~-mbujă, ~-buja) Bujor (1) (Paeonia officinalis). 6 (Îc ~-de-Rusalii) Bujor (10) românesc (Paeonia romanica). 7 (Șîc ~a-soarelui, ~-de-soare) Floarea (83)-soarelui (Helianthus annuus). 8 (Șîc ~a-soarelui) Mălăoaie (Helianthemum alpestre). 9 (Îae) Mălăoaia stâncilor (Helianthemum rupifragum). 10 (Îae) Iarba-osului (Helianthemum vulgare) 11 (Șîc ~-neagră, ~-întunecată, ~(de)-pe-tuleu, ruji-pe-botă) Nalbă de grădină (Althalla roșea). 12 (Îc) ~ (sau rușă)-vânătă (sau ~-de-toamnă) Steliță (Aster amellus). 13 (Îae) Ochiul-boului (Callistephus chinensis). 14 (Îc) ~ (sau rușă) -de-toamnă Crizantemă (1) (Chrysanthemum Indicum). 15 (Îae) Brândușă (4)-de-toamnă (Colichicum autumnale). 16 (Îc) ~ (sau rușă)-galbenă (sau -bujă-galbenă, -de-toamnă) Mărită-mă mamă (Rudbekia laciniata). 17 (Lpl; îc) Ruji-albe Călin¹ (1) (Viburnum opulus sterilis). 18 (Îc) ~ de-deal (sau ~-floare-mare) Nalbă (Lavatera thuringica). 19 (Lpl; îc) Ruji-mici Cârciumărese (3) (Zinnia elegans). 20 (Îc) ~ja-munților (sau ~-stâncilor) Smirdar (Rhododendron Kotschyi). 21 (Îc) ~ja-macului Mac roșu (Papaver rhoeas). 22 (Îc) Ruji-de-paie Flori-de-paie (Helicrysum bracteatum). 23 (Fig) Roșeața din obraz. 24 (Reg) „Nasturele cel mai mare de la șapca ostașilor”. 25 (Reg; șîs ~ albă) Soi de viță de vie. 26 Vin din rujă (25).

rus¹, rusă [At: N. COSTIN, ap. GCR II, 3/14 / Pl: ruși, ruse / E: rs русь] 1-2 smf Persoană din populația de bază a Rusiei sau care este originară de acolo. 3 smp Popor care locuiește în Rusia. 4 a Care aparține Rusiei. 5 a Originar din Rusia Si: rusesc. 6-7 a Care se referă la Rusia sau la ruși (3) Si: rusesc. 8 sf Limba vorbtă de ruși¹ (3).

rus², rusă a [At: ANON. CAR. / Pl: ruși, ruse / E: bg рус, srb rus] (Îvr) 1 De culoare roșie Si: roșcat (1). 2 (Îe) A fi ~ A fi om roșu la față și la păr.

rușă sf vz rujă

RUJĂ¹, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.

RUS, -Ă, ruși, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei sau este originară de acolo; 2. Adj. Care aparține Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusă. – Din rus. rus’.

RUJĂ, ruje, s. f. 1. (Regional) Măceș. La doi pași de noi înnegrea un gărduț de spini; dincolo de el, ca într-o grădină din basme, luceau pline de rouă rujele uriașe, pe tulpini drepte și nalte. SADOVEANU, O. III 523. Roza la noi se numea rujă, pînă ce au venit grecii și i-au zis trandafir. NEGRUZZI, S. I 100. ♦ Fig. (Popular) Nume dat unei persoane frumoase. Și-o venit pînă la prag Și-o luat ce-am avut drag, Și-o venit pînă la ușă Și mi-o luat mîndră rujă. MARIAN, Î. 543. Pentru tine, mîndruliță, Mă rup cîinii pe uliță; Pentru tine, rujă-nvoaltă Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ♦ (Adjectival) Roșu. Fînul uscat ca iasca începu să trosnească, încins de vîlvătăi, înălțînd o pară de lumină rujă, sub bolta cerului. DELAVRANCEA, S. 207. 2. Fig. Roșeața, rumeneala din față, din obraz. În ochi mijește-ntîi și zboară Pe ruja gurii și s-aprinde; Iar inima de ți-o cuprinde, Rămîne-n ea pîn’ te omoară. ANGHEL, P. 160. Plîng seara pîn’ dimineața, Văd cu ochii că-mi pierd fața, Plîng seara pînă-n amiazi Și pierd ruja în obraz. EMINESCU, L. P. 47. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet; crește pe stîncile din regiunea alpină (Rhodiola rosea).

RUS², -Ă, ruși, -se, adj. Al rușilor; propriu rușilor, provenit din Rusia, din Uniunea Sovietică. Limba rusă. Literatura rusă.

RUJĂ¹ s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge)

RUJĂ ~e f. 1) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunze alungite, cărnoase și cu flori galbene-purpurii, dispuse în inflorescențe. 2) pop. Trandafir sălbatic; măceș; rug; răsură. 3) fig. pop. Culoare roșie a feței; roșeață. /< bulg., sb. ruža

RUS¹ ~ă (ruși, ~e) Care aparține Rusiei sau populației ei; din Rusia. Stepă ~ă. /< rus. rus

RUSĂ f. mai ales art. Limba vorbită de ruși. [G.-D. rusei] /< rus. rus

RUJĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Floare de trandafir. A: Cununi de ruji, de trandafiri și de crini. DOSOFTEI, VS. Antus ca rujea cea-nflorită-n grădină ș-au mutat viața în lumea cea senină. DOSOFTEI, VS. C: Rushĕ. Rosa. AC, 366. Cu șofran și cu apă de ruji să se ungă. PL, 146^r; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; PL. 149^r; MȘE, 83. // B: Ruje sau trandafir. MARDARIE, 227. Etimologie: bg. ruža, scr. ruža. Cf. magh. róssa.

rujă f. floarea roșie a măceșului: obrajii ca rujele. [Serb. RUJA (din slav. ROJA, roză)].

rus m. locuitor din Rusia. ║ a. rusesc: limba rusă. [Rus. RUSŬ].

rújă f., pl. ĭ (sîrb. ruža, roză, trandafir, bg. „nalbă”; rut. róža, rúža, roză, rus. róža, nalbă sălbatică; vsl. roža, roza, d. lat. rosa, roză; ung. rózsa). Vechĭ. Azĭ Trans. Numele maĭ multor florĭ de cîmp numite în bot. rhodiola rósea, heliánthemum și rosa canina (măcieș). Fig. Rumeneala obrajilor.

1) Rus, Rúscă, pl. ște (est) și Rusoaĭcă (vest) s. (rus. Rus). Locuitor din Rusia. Adj. Fals (neol.). Rusesc.

2) rus, -ă adj. (vsl. rusŭ, bg. sîrb. rus, roșcat, blond. Cp. și cu lat. rŭssus, roș închis; it. rosso, fr. roux). Vest. Cafeniŭ roșcat, rusav, vorbind de păru animalelor.

rujă (pop.) s. f., art. ruja, g.-d. art. rujei/rujii; pl. ruje/ruji

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rusă, pl. ruse

rusă (limbă) s. f., g.-d. art. rusei

+ruso – nord-coreean adj. m., pl. ruso – nord-coreeni, f. ruso – nord-coreeană, pl. ruso – nord-coreene

!rujă (pop.) s. f., art. ruja, g.-d. art. rujei/rujii; pl. ruje/ruji

rus adj. m., s. m., pl. ruși; adj. f. rusă, pl. ruse

rusă (limbă) s. f., g.-d. art. rusei

rujă s. f., art. ruja, g.-d. art. rujei; pl. ruje

rus s. m., adj. m., pl. ruși; f. sg. rusă, pl. ruse

rusă (limba) s. f., g.-d. art. rusei

rujă

rujă, -je.

RUJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceș, mălăoi, nalbă, roșeală, roșeață, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.

RUJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Stepa ~.)

RUS adj. v. arămiu, roșcat, roșcovan, roșiatic.

RUJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stîncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stîncă.

rujă s. v. BUJOR. IARBA-OSULUI. ÎMBUJORARE. ÎMPURPURARE. MĂCEȘ. MĂLĂOI. NALBĂ. ROȘEALĂ. ROȘEAȚĂ. ROZĂ. RUMENEALĂ. SMIRDAR. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC.

RUS s., adj. 1. s. (înv. și pop.) muscal, (înv.) rosian. (E ~ de origine.) 2. adj. rusesc, (înv. și pop.) muscălesc, (înv.) mosc, moschicesc, (înv.) rosian, rosienesc. (Poporul ~.)

rus adj. v. ARĂMIU. ROȘCAT. ROȘCOVAN. ROȘIATIC.

rus (rusă), adj. – Roșu. – Mr. arus, megl. rus. Sl. rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin; Graur, BL, VI, 170). Der. din lat. russus (Pușcariu 1487; Capidan, Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai puțin probabilă, cf. roșu. – Der. rus, s. m. (rus; gîndac, Blatta germanica); rusav, adj. (roșu), din rut. rusjavyj (Tiktin), sec. XVII, înv.; ruscă, s. f. (femeie rusă; oaie roșcată); ruscea (var. rușcea), s. f. (brîndușă, Colchicum autumnale); ruscuță, s. f. (plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de argint); rusesc, adj. (rus; îndrăcit, blestemat); rusește, adv. (în rusă, ca rușii); rusifica, vb. (a face pe cineva rus, a se asimila rușilor); rusneac (var. rusnac), s. m. (rutean); rușeț, adj. (roșcat); rușiță, s. f. (vacă roșcată); rușulică (var. ruș(c)uliță), s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum). Rușchiu, s. n. (Trans., loc pietros, arid) s-ar spune, în loc de ruschiu (cf. ruscea, rușcea), datorită culorii roșietice a unora din aceste locuri, ca și în cazul lui rușeț, foarte folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 680, care pornește de la lat. rūscŭlum, nu este convingătoare.

RUS², RUSĂ, ruși, ruse, adj. Blond. (din sl. rŭsu; deriv. din lat. russus pare mai puțin prob., cf. roșu)

Baletele ruse, denumire a mai multor companii de balet*. Cele mai cunoscute sunt B. din Monte Carlo și, mai ales, B. inițiate în 1909 de Serghei Diaghilev (1872-1929). Animator inteligent, Diaghilev și-a asigurat colaborarea unor coregrafi de prim ordin (M. Fokine, V. Nijinski, L. Massine, B. Nijinska, G. Balanchine), a unor dintre cei mai mari dansatori ai epocii (Karsavina, Pavlova, Markova, Nijinski, Fokine, Lifar) a unor compozitori importanți (Stravinski, Prokofiev, Debussy, Ravel, Satie, Poulenc, Milhaud, Auric), a unor pictori de seamă (Bakst, Derain, Picasso, Braque, Matisse, Gris, Miró). În 20 de ani de activitate, B. au prezentat în premieră numeroase lucrări, jucând un rol esențial în afirmarea baletului modern.

rujă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja-soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop, 1984: 48). ♦ (onom) Ruja, Rujă, Ruje, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, in 2007). – Din bg., srb. ruža (Scriban, DEX, MDA).

rujă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop 1984: 48). – Scr. ruža (DEX); magh. rózsa „trandafir”.

RUSĂ s. f. (< adj. rus, -ă, cf. rus. rus’): limbă slavă din grupul oriental, vorbită de ruși – locuitori majoritari în Federația Rusă, cu capitala la Moscova, și de rușii din celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice, azi devenite state independente (Bielorusia, Ucraina, Țările Baltice, Moldova (Basarabia) etc.). R. este limba comună, oficială, de înțelegere între toate popoarele care alcătuiesc Federația Rusă; în același timp, ea este a doua limbă de înțelegere între locuitorii actualelor republici desprinse din fosta Uniune Sovietică și una dintre limbile internaționale folosite în forurile O.N.U. Se caracterizează prin: folosirea alfabetului chirilic; prezența consoanelor dure și muiate (care determină schimbări semantice); pronunțarea identică a vocalelor a și o în silabele neaccentuate (fenomenul akanie); prezența lui l velar; o largă folosire a cuvintelor compuse; lipsa articolului; existența a șase cazuri; declinarea proprie la adjective; aspect perfectiv și aspect imperfectiv la verbe etc. În istoria limbii ruse se disting trei mari epoci, fiecare cu trăsături distincte: a) vechea rusă (velicorusa), vorbită între secolele al VI-lea și al XIII-lea, în perioada de formare a poporului rus, de dezvoltare a statului kievean și de apariție a scrierii ruse (secolele al VI-lea – al IX-lea). Ea reprezenta o sinteză din elemente ale limbii vorbite de slavii din răsărit, ale poeziei orale a acestora și ale limbii slave bisericești (folosită în multe scrieri din secolele al XI-lea – al XIII-lea). În această limbă a fost realizat cel mai vechi monument de limbă literară rusă: Cîntec despre oastea lui Igor (în secolul al XII-lea); b) rusa medie, vorbită între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, după dezmembrarea statului kievean și diversificarea vechii ruse (în urma adâncirii particularităților dialectale) în trei limbi de sine stătătoare: rusa, ucraineana și bielorusa. În perioada dezvoltării statului rus centralizat (între secolele al XIV-lea – al XVI-lea) a existat o strânsă interacțiune între cele două forme ale limbii ruse literare: forma livrescă – slavă (slava veche) și forma populară – rusă. Atunci s-au dezvoltat stilurile de bază ale limbii ruse literare: stilul documentelor de afaceri, stilul religios, stilul literaturii artistice și stilul publicistic. R. a împrumutat atunci multe cuvinte din limbile turcă, germană și polonă. Răspândirea tiparului în secolul al XVI-lea a contribuit la unificarea limbii ruse literare, pe baza dialectului din zona Moscovei. În secolul al XVIII-lea, limba literară rusă s-a apropiat tot mai mult de limba populară, datorită scrierilor lui Lomonosov. Realizând o sinteză din diferite elemente ale limbii literare ruse concretizată în trei stiluri de bază, acesta a reușit să limiteze astfel sfera de întrebuințare a limbii slave bisericești numai la anumite genuri. R. a împrumutat în acest timp multe cuvinte din limbile apusene (mai ales în urma acțiunii de „occidentalizare” a Rusiei de către Petru cel Mare); c) rusa modernă, vorbită începând cu secolul al XIX-lea și astăzi. La baza ei stă creația literară a poetului național rus A. S. Pușkin, care a avut un rol deosebit în realizarea unei sinteze între limba literară rusă și limba vorbită. Marii scriitori clasici ruși – Gogol, Tolstoi, Cehov, Turgheniev, Dostoievski etc. – au contribuit apoi la desăvârșirea limbii ruse moderne prin opere de mare valoare. R. dispune de două mari grupuri de dialecte: dialectele din nord (cu menținerea deosebirii dintre vocala o și vocala a neaccentuate) și dialectele din sud (cu confundarea vocalelor o și a neaccentuate), între care există multe graiuri de tranziție. Existența unor elemente lexicale rusești în limba română și a unor elemente lexicale românești în limba rusă (explicabile prin contactele directe dintre cele două popoare în diferite momente istorice – mai ales în perioada Regulamentului Organic și a stăpânirii Basarabiei) i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii ruse asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbii ruse.

BALETELE RUSE, companie de teatru condusă de Deaghilev. Spectacolele acesteia (care stau la originea baletului modern), inaugurate în 1909, realizează o sinteză a artelor (coregrafie, muzică, pictură). Printre balerinii B.R.: V. Nijinski, A. Pavlova, T. Karsavina, M. Fokin.

CRONICA MOLDO-RUSĂ, cronică încorporată într-o colecție de cronici rusești de la sfîrșitul sec. 16. Narează, pornind de le prototipul comun al cronicilor Moldovei din sec. 15, evenimentele de la întemeierea Moldovei pînă la moartea lui Ștefan cel Mare (1504).

FEDERAȚIA RUSĂ v. Rusia.

IMPERIUL RUS v. Rusia.

RĂZBOAIELE RUSO-TURCE, denumirea conflictelor armate din sec. 18-19 între Rusia și Imp. Otoman, prin care prima urmărea să obțină supremația în bazinul Mării Negre, să ia locul stăpânirii turcești în Balcani și să-și deschidă drum spre Constantinopol. În cursul istoriei au avut loc următoarele războaie ruso-turce: 1. R. r.-t. din 1711, la care a participat și domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Încheiat prin Pacea de la Prut (iul. 1711), dar starea de război s-a menținut până în 1713. 2. R. r.-t. din 1735-1739, la care a participat de partea Rusiei și Austria, încheiat cu Pacea de la Belgrad (sept. 1739), prin care Imp. Otoman înapoia Rusiei fortăreața Azov, demilitarizată. Oltenia a reintrat în hotarele Țării Românești. 3. R. r.-t. din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia a primit teritorii în N și NE Mării Negre și unele cetăți, precum și libertatea comerțului în Marea Neagră și Mediterană. Prevederile acestei păci limitau monopolul turcesc asupra comerțului Țărilor Române. În timpul ostilităților, Țările Române au fost sub administrație provizorie militară rusă, sub comanda mareșalului P.A. Rumeanțev. 4. R. r.-t. din 1787-1791, la care Austria a participat din nou din partea Rusiei. Prin Pacea de la Iași, care încheia războiul, Rusia a primit terit. dintre Bugul de Sud și Nistru și i se recunoștea stăpânirea asupra Crimeii. În timpul ostilităților, Moldova a fost ocupată de trupele ruse, iar Țara Românească de cele austriece. 5. R. r.-t. din 1806-1812, încheiat prin Pacea de la București, prin care, între alte prevederi, Rusia a anexat partea de est a Moldovei situată între Prut și Nistru (Basarabia). În timpul acestui război, Moldova și Țara Românească au fost sub administrație provizorie militară rusă. 6. R. r.-t. din 1828-1829, încheiat prin Pacea de la Adrianopol, prin care Rusia obținea recunoașterea stăpânirii asupra țărmului caucazian al Mării Negre, asupra unor terit. din Transcaucazia și asupra gurilor Dunării, precum și dreptul pentru flota comercială rusă de a trece nestingherită prin Bosfor și Dardanele; Turcia recunoștea independența Greciei și acorda o largă autonomie Serbiei. În privința Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol prevedea: restituirea către Țara Românească a cetăților de pe malul stâng al Dunării, autonomia administrativă pentru ambele țări, alegerea pe viață a domnilor, care vor administra liber țara împreună cu Divanul, libertatea comerțului pentru toate produsele (abolirea monopolului turcesc asupra comerțului Principatelor Române), îngrădirea dreptului de intervenție a Turciei în Principate, menținerea ocupației rusești până la plata despăgubirilor de război de către Poartă ș.a. Între 1828 și 1834, Moldova și Țara Românească, au fost sub administrația rusă, în care timp au fost elaborate și au intrat în vigoare Regulamentele Organice. 7. R. r.-t. din 1877-1878 v. Războiul pentru independență.

RUS, -Ă (< rus) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Rusiei. Mai trăiesc în alte republici de pe terit. fostei U.R.S.S., în S.U.A. și Canada și în țările din Europa Apuseană. ♦ Persoană care aparține acestui popor. R. sunt de religie creștină (ortodoxă). 2. Adj. Care aparține Rusiei sau rușilor (1), privitor la Rusia sau la ruși; rusesc. ◊ Artă r. = primele manifestări apar din sec. 10 în orașele și cnezatele Kiev, Novgorod, Vladimir, Suzdal și Moscova. Tradiționala arhitectură în lemn a influențat plastica arhitecturii zidite. Bisericile se caracterizează prin cupole multiple și prezentare etajată a volumelor (catedrala Sf. Sofia din Kiev – sec. 12). În sec. 14-15 apar elemente noi: arcul în potcoavă, cupola în formă de bulb, decorații cu plăci de faianță colorată. Pe lângă construcțiile religioase (biserica Adormirea Maicii Domnlui, catedrala Sf. Mihail, biserica Vasili Blanjennîi din Moscova) se realizeazăă ample construcții militare (citadela Kremlinului, din Moscova) și civile (Granovitaia Palata, din Moscova). În pictură se realizează ansambluri de frescă și mozaic, icoane și ilustrații de manuscris (A. Rubliov, Teofan Grecul, Dionisi). În sec. 18 și 19 pătrund influențele stilurilor baroc, rococo, neoclasic. Pe primul loc continuă să se situeze arhitectura, în domeniul căreia, ca realizare reprezentativă, se înscrie construcția orașului Sankt-Petersburg. Se dezvoltă de asemenea sculptura portretistă și statuară (I.P. Martos, M.I. Kozlovski, F.I. Șubin). În pictură, genurile se diversifică și, în afară de portret, apare compoziția cu tematică variată (A.G. Venețianov, V.L. Borovikovski, D.G. Levițki, V.A. Tropinin, A.A. Ivanov, P.A. Fedotov, K.P. Briullov). Către sfârșitul sec. 19, în a.r. un rol important în are mișcarea peredvijnicilor. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 apar unele tendințe formaliste, promovate de revista „Mir iskusstva”. Printre artiștii valoroși ai acestei vremi se numără M.A. Vrubel, V.A. Serov, S.A. Korovin și A.E. Arhipov. Din al doilea deceniu al sec. 20 se dezvoltă arta sovietică. În sculptură se remarcă Sadr, S.T. Konenkov, M.G. Manizer, E.V. Vucetici, N.A. Andreev, V.I. Muhina; în pictură, I.I. Brodski, K.F. Iuon, S.V. Gherasimov, P.P. Koncealovski, M.V. Nesterov, M.S. Sarian, S.A. Ciuikov, A.A. Deineka, iar în grafică V.A. Favorski, E.A. Kibrik, Kudrîniksi. O mare înflorire dobândește urbanismul și arhitectura. ♦ (substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din grupul limbilor slave de răsărit, vorbită de ruși. Este cea mai importantă limbă slavă, vorbită de peste 260 milioane de oameni. Rusa veche s-a dezvoltat independent din slavă începând din sec. 11. Paralel cu ea a existat slavona rusă, care era limba bisericii. Mai exista o formă scrisă numită rusa nonliterară, folosită în cancelarii, documente, corespondență. Până în sec. 16 a existat o dublă dualitate: între limba vorbită, bogată în varietate dialectală, și rusa nonliterară și, pe de altă parte, între cele două limbi scrise: slavona și r. nonliterară. Din sec. 17 are loc unificarea progresivă a limbii scrise, prin eliminarea slavonei, punându-se bazele limbii r. moderne (gramatica lui Lomonosov de la 1755). Este limba oficială a Federației Ruse și una dintre cele șase limbi oficiale de lucru la O.N.U. Folosește alfabetul chirilic.

RUS, com. în jud. Sălaj, situată la poalele dealurilor Gârboului, pe stg. Someșului; 1.190 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.). Satul R. apare mențioant documentar în 1325.

RUS, Remus (n. 1942, Brașov), teolog român. Prof. la Institutul Teologic și Universitatea din București. Specialist în istoria religiilor („Concepția despre om în marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, în colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dicționar enciclopedic de literatură creștină în primul mileniu”).

RUȘII-MUNȚI, com. în jud. Mureș, situată la poalele NV ale m-ților Gurghiu, pe cursul mijlociu al râului Mureș, la ieșirea acestuia din defileul Toplița-Deda; 2.276 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul R.-M.). Prelucr. laptelui (cașcaval, brânzeturi), în satul Morăreni. Satul R.-M. apare menționat documentar, prima dată, în 1319. Centru de cusături și țesături populare, de pielărie și cojocărit.

RUDBECKIA L., RUJI GALBENE, RUDBECHIA, fam. Compositae. Gen originar din America Centrală și America de N, cca 35 specii, erbacee, anuale, bienale sau, majoritatea, perene, cu creștere înaltă, pînă la 2 m, aspre, păroase. Frunze alterne, rar opuse, divizate, mari, cu 3-5 lobi. înflorește vara-toamna, abundent. Flori sesile pe un receptacul comun, paleaceu [foliolele involucrului imbricate, așezate în 3 (rar 4) rînduri, florile radiale ligulate, sterile, galbene sau roz-violacee, cele ale discului fertile, tubuloase, 5-dințate, purpurii], reunite în capitule mari sau mijlocii, lung- pedunculate, solitare sau cîteva la un loc. Papul cu 4 dinți format dintr-o coronulă scurtă.