2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUBLICARE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica.

PUBLICARE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica.

publicare sf [At: CR (1830), 2262/40 / Pl: ~cări / E: publica] 1 (Asr) Aducere la cunoștință prin tipărire, afișare, persoane intermediare etc. Si: anunțare, (înv) publicarisire, publicație (1), publicuire, vestire. 2 Apariție a unui articol, a unei cărți, a unei reviste etc. Si: (înv) publicație (2), publicitate (1), tipărire. 3 (Spc) Afișare. 4 (Înv; ccr) Publicație (6).

PUBLICARE, publicări, s. f. Acțiunea de a publica; tipărire. Se întreprinse publicarea unei foi literare, la care conlucram noi toți care scriam. NEGRUZZI, S. I 334.

PUBLICARE s.f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire. [< publica].

PUBLICA, public, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

PUBLICA, public, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.

publica vt [At: VĂCĂRESCUL, IST. 262/9 / V: (înv; cscj) ~ici / Pzi: public / E: lat publicare cf fr publier] 1 (Asr; c. i. știri, informații etc.) A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc. Si: (rar) a publicita, (înv) a publicarisi (1), a publicălui (1), a publicui (1). 2 (C. i. articole, cărți, reviste, creații literare etc.) A face să apară prin intermediul tiparului sau al altor mijloace tehnice de multiplicare Si: a da publicității (17), (înv) a publicarisi (2), a publicui (2), a tipări. 3 (Reg) A oficializa prin tipărire. 4 (Olt) A calomnia.

PUBLICA, public, vb. I. Tranz. (Cu privire la opere, articole, informații etc.) A face să apară, a da la iveală, a tipări. O revistă de avantgardă îi publicase o novelă. C. PETRESCU, C. V. 145. Publicam în vremea ceea poezii. I. BOTEZ, ȘC. 59. Cațavencu poate muri astăzi, mîine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. CARAGIALE, O. I 130. ◊ Refl. pas. Din contribuțiunile membrilor ei s-au publicat multe opere literare. GHICA, S. A. 149. – Prez. ind. și: (învechit) publicez (PANN, N. H. 20).

PUBLICA vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. public. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare].

PUBLICA vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ◊ a edita. (< lat. publicare)

A PUBLICA public tranz. 1) (cărți, articole, știri, hotărâri etc.) A face să apară pe calea tiparului; a tipări; a edita. 2) (știri, noutăți etc.) A face cunoscut unui cerc larg de persoane (pe calea tiparului); a anunța în mod public; a răspândi; a divulga. /<lat. publicare

publicà v. 1. a face public și notoriu; 2. a spune în public, a divulga; 3. a tipări și pune în vânzare: a publica o carte, un ziar.

2) *públic, a v. tr. (lat. público, -áre). Fac cunoscut în public: ofițeru stăriĭ civile publică actele de căsătorie. Fac cunoscut pin ziar, pun în ziar: ziaru publică o știre noŭă. Tipăresc p. a răspîndi în public, daŭ la lumină, scot: a publica o carte. – Pe la 1800 publicarisésc (cu sufix ngr.) și -césc (rus. -publikovátĭ).

*publicațiúne f. (lat. publicátio, -ónis). Acțiunea de a publica (maĭ des: publicare): publicațiunea uneĭ cărțĭ, uneĭ informațiunĭ. Anunțare de strigare în public: publicațiunile ofițeruluĭ stăriĭ civile. Lucru publicat (carte, revistă, ziar): o publicațiune ilustrată. – Și -áție (rus. publikáciĭa).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

publicare (desp. pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicării

publicare (pu-bli-) s. f., g.-d. art. publicării

publicare s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. publicării; pl. publicări

publica (a ~) (desp. pu-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. public, 2 sg. publici, 3 publică; conj. prez. 1 sg. să public, 3 să publice

publica (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 publică

publica vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. public, 3 sg. și pl. publică

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUBLICARE s. 1. editare, imprimare, imprimat, scoatere, tipărire, tipărit, tragere, (înv.) publicarisire, publicație, publicitate, tipărie. (~ unui nou tiraj dintr-o carte.) 2. v. tipărire. 3. v. apariție.

PUBLICARE s. v. anunțare, imprimat, încunoștințare, înștiințare, organ, periodic, publicație, tipăritură, vestire.

PUBLICARE s. 1. editare, imprimare, imprimat, scoatere, tipărire, tipărit, tragere, (înv.) publicarisire, publicație, publicitate, tipărie. (~ unui nou tiraj dintr-o carte.) 2. imprimare, tipar, tipărire. (Bun pentru ~.) 3. apariție, tipărire. (După ~ romanului.)

publicare s. v. ANUNȚARE. IMPRIMAT. ÎNCUNOȘTINȚARE. ÎNȘTIINȚARE. PERIODIC. PUBLICAȚIE. TIPĂRITURĂ. VESTIRE.

PUBLICA vb. v. anunța, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, încunoștința, înștiința, ponegri, vesti.

PUBLICA vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. v. apărea.

publica vb. v. ANUNȚA. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ÎNCUNOȘTINȚA. ÎNȘTIINȚA. PONEGRI. VESTI.

PUBLICA vb. 1. a edita, a imprima, a scoate, a tipări, (înv.) a publicarisi, a publicui, a scrie. (A ~ o revistă.) 2. a apărea, a ieși, a se tipări.

Intrare: publicare
publicare substantiv feminin
  • silabație: pu-bli- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • publicare
  • publicarea
plural
  • publicări
  • publicările
genitiv-dativ singular
  • publicări
  • publicării
plural
  • publicări
  • publicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: publica
  • silabație: pu-bli-ca info
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • publica
  • publicare
  • publicat
  • publicatu‑
  • publicând
  • publicându‑
singular plural
  • publică
  • publicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • public
(să)
  • public
  • publicam
  • publicai
  • publicasem
a II-a (tu)
  • publici
(să)
  • publici
  • publicai
  • publicași
  • publicaseși
a III-a (el, ea)
  • publică
(să)
  • publice
  • publica
  • publică
  • publicase
plural I (noi)
  • publicăm
(să)
  • publicăm
  • publicam
  • publicarăm
  • publicaserăm
  • publicasem
a II-a (voi)
  • publicați
(să)
  • publicați
  • publicați
  • publicarăți
  • publicaserăți
  • publicaseți
a III-a (ei, ele)
  • publică
(să)
  • publice
  • publicau
  • publica
  • publicaseră
publici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

publicare, publicărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a publica și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Se întreprinse publicarea unei foi literare, la care conlucram noi toți care scriam. NEGRUZZI, S. I 334. DLRLC
etimologie:
  • vezi publica DEX '09 DEX '98 DN

publica, publicverb

  • 1. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O revistă de avantgardă îi publicase o novelă. C. PETRESCU, C. V. 145. DLRLC
    • format_quote Publicam în vremea ceea poezii. I. BOTEZ, ȘC. 59. DLRLC
    • format_quote Cațavencu poate muri astăzi, mîine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. CARAGIALE, O. I 130. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Din contribuțiunile membrilor ei s-au publicat multe opere literare. GHICA, S. A. 149. DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: publicez. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic