prigonit, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I, 3 / Pl: ~iți, ~e / E: prigoni] 1-2 (Persoană) urmărită cu perseverență și pe nedrept pentru a i se provoca un rău Si: asuprit, oprimat, oropsit. 3-4 (Rar) (Om) alungat. 5-6 (Om) tratat cu dușmănie.

PRIGONIT, -Ă, prigoniți, -te, adj. Persecutat, împilat, oprimat, asuprit. Tot însă mai rămăsese o școală pre care acești buni bătrîni o priveau ca singur azilul prigonitei limbi. NEGRUZZI, S. I 3.

prigoni [At: PALIA (1581), 191/15 / Pzi: ~nesc / E: slv прогонити] 1 vt (Rar) A alunga. 2 vt (Rar) A urmări. 3 vt (D. abstracte) A obseda. 4 vt A provoca cuiva în mod permanent necazuri. 5 vt A trata cu ură, cu dușmănie Si: a persecuta. 6 vt (D. autorități) A lua măsuri represive Si: a asupri, a oprima, a oropsi, a persecuta. 7 vrr (Înv) A se certa. 8 vrr (Înv; spc) A se judeca.

PRIGONI, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a persecuta, a împila, a oprima; (subiectul fiind o autoritate de stat) a lua măsuri represive. L-am auzit pe tata șoptind cu amărăciune și privindu-mă cu milă: Așa a prigonit-o și pe biata maică-ta. SADOVEANU, N. E. 6. Și s-a pus să-l prigonească pe Sandu; nu era zi să nu-l facă de ocară. MIRONESCU, S. A. 60. El urăște atît de mult clasa cea nouă, încît o prigonește. IBRĂILEANU, SP. CR. 247. ◊ Refl. reciproc. Societatea în Principate, ca toate societățile vechi, este întemeiată pe nepotriviri, pe interesuri ce se prigonesc și pe ierarhii. RUSSO, O. 57. 2. A fugări (pe cineva). Se scufunda prin mărăcinișuri, ieșea prin spărturi, ea sărea gardul după el, prigonindu-l pînă în uliță. SADOVEANU, M. C. 9. ♦ Fig. A urmări, a obseda; a chinui. Multă vreme l-a prigonit amintirea acelei împrejurări. VLAHUȚĂ, O. A. 110. Pe mine mă prigonește frumusețea codrului, Cînd ședeam cîntînd din frunză la umbra stejarului. HASDEU, R. V. 116.

A PRIGONI ~esc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanență; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti

PRIGONI vb. (ȚR, Ban., Trans.- SV) A se certa. B: Iară ei tăcură că se prigonise pre cale unul cu alt cine are fi mai mare întru ei. BIBLIA (168S). C: Ce vă prigoniți că pîini nu aveți? N. TEST. (1648). Prigonesku-mĕ. Contendo. AC, 363. Etimologie: sl. progoniti. Vezi si prigoană. Cf. l i h ă i.

prigonì v. 1. a persecuta; 2. a se judeca. [Slav. PRIGONITI, a alunga].

prigonésc v. tr. (vsl. progoniti, a persecuta [ca proboĭ, priboĭ], prigoniti, a constrînge, a împinge, priganĭati, a constrînge. V. dojănesc, gonesc, od- și po-gon). Persecut. V. refl. Mă judec, am neînțelegerĭ: doĭ țăranĭ se tot prigoneaŭ între eĭ.

prigoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonesc, 3 sg. prigonește, imperf. 1 prigoneam; conj. prez. 1 sg. să prigonesc, 3 să prigonească

prigoni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonesc, imperf. 3 sg. prigonea; conj. prez. 3 să prigonească

prigoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prigonesc, imperf. 3. sg. prigonea; conj. prez. 3 sg. și pl. prigonească

PRIGONIT adj., s. 1. v. oprimat. 2. v. persecutat.

PRIGONIT adj., s. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, urgisit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Oamenii ~ s-au ridicat la luptă.)

PRIGONI vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONI vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

prigoni vb. v. ALUNGA. CERTA. DEPĂRTA. FUGĂRI. GONI. HĂITUI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA. URMĂRI.

PRIGONI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

prigoni (prigonesc, prigonit), vb. – A persecuta, a oprima, a chinui. Sl. prigoniti (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Conev 102). – Der. prigoană, s. f. (persecuție), cf. sl. prigonŭ; prigonitor, adj. (asupritor); prigon, s. n. (perechea de vite din mijloc la atelajele de trei perechi de boi), din sl., rus. prigon; prigonar, adj. (care aparține perechii din mijloc).