obseda vt [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 9 / Pzi: ~dez / E: fr obseder] (D. gânduri, imagini etc.) 1 A nu-i ieși nici un moment din minte cuiva. 2 A chinui.

*OBSEDA (-edez) vb. tr. 1 A se ținea de capul cuiva, a nu-i da pace, a stărui mereu pe lîngă cineva, a-l plictisi ¶ 2 A frămînta, a trudi fără încetare: cîte un cuvînt frumos, sonor, îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr (VLAH.) [fr.].

OBSEDA, pers. 3 obsedează, vb. I. Tranz. (Despre o imagine, o idee, un sentiment etc.) A urmări, a preocupa neîncetat, a stărui fără întrerupere în mintea cuiva. O problemă care... m-a obsedat mereu. CAMIL PETRESCU, U. N. 371. Luptă cu tine însuți, ca să alungi din minte imaginea care te obsedează. BART, E. 229. Cîte-un cuvînt frumos, sonor, îl obseda, îi umbla prin gură, enervant. VLAHUȚĂ, O. AL. II 9.

OBSEDA vb. I. tr. (Despre idei, imagini etc.) A preocupa intens, a urmări, a stărui în mintea cuiva. [< fr. obséder].

OBSEDA vb. tr. (despre idei, imagini etc.) a preocupa intens, a urmări neîncetat. (< fr. obséder)

A OBSEDA pers.3 ~ează tranz. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanență și în mod complet; a urmări; a stăpâni. /<fr. obséder

obsedà v. 1. a fi mereu în jurul cuiva spre a se face stăpân pe spiritul său: a obseda pe un bolnav; 2. a importuna prin asiduitățile sale; 3. a turmenta cu stăruință, vorbind de anumite idei.

*obsedéz v. tr. (fr. obséder, d. lat. ob-sidére, a asedia, d. sedére, a ședea. V. obsesiune). Mă tot învîrtesc pe lîngă cineva ca să obțin ceva, ca să-ĭ plac, importunez, plictisesc. Fig. Această ideĭe mă obsedează.

obseda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. obsedez, 3 obsedează; conj. prez. 1 sg. să obsedez, 3 să obsedeze

obseda (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedează

obseda vb., ind. prez. 1 sg. obsedez, 3 sg. și pl. obsedează

OBSEDA vb. a chinui, a frământa, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, (fig.) a roade, a tiraniza. (Îl ~ un gând.)

OBSEDA vb. a chinui, a frămînta, a persecuta, a preocupa, a tortura, a urmări, (fig.) a roade, a tiraniza. (Îl ~ un gînd.)

OBSEDA vb. I. Tranz. (Subiectul indică idei, sentimente, imagini etc.) A urmări, a preocupa neîncetat (pe cineva). Cîte-un cuvînt frumos, sonor îl obseda, îi umbla prin gură, enervant ca un fir de păr. vlahuță, o. a. iii, 9, cf. șăineanu, alexi, w. Acest „cri-cri” începu să-i obsedeze auzul. agîrbiceanu, l. t. 315. Obsedai de-același veșnic Și suspect semn de-n-trebare M-afundam în întuneric. minulescu, v. 179. Rîsul isteric al mamaii și gestul pudic al țații Leonora m-au obsedat multă vreme. brăescu, v. 30. Sînt obsedat de un gînd ridicul, cu adevărat bolnav. sahia, n. 22. Aria din „Manon”... mă obseda. teodoreanu, m. ii, 382. Ce luptă cu tine însuți ca să alungi din minte imaginea care te obsedează. bart, e. 229. „Obseda” are, la poporul nostru de păstori, un corespondent foarte plastic: mă paște un gînd. pușcariu, l. r. i, 397. Bălcescu, obsedat de tot ce știa el din paginile istoriei, voi să-i încerce. camil petrescu, o. ii, 285. Numele care îl obseda cel mai mult pe reporter... [era al] portarului de noapte. stancu, r. a. iv, 402. Îmi face impresia că ideea morții îi obsedează. v. rom. martie, 1954, 207. Era foarte nervos și părea obsedat de ceva. preda, r. 160. Rămîn totuși fapte care prin neobișnuitul lor te obsedează ca surprinzătoare acte de eroism. s ianuarie 1960, 23. ◊ Fig. Pictura lui Greco e obsedată de icoana iadului: totul se petrece printre flăcări. ralea, s. t. i, 341. – prez. ind.: obsedez. – Din fr. obséder.