PRIBOI, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din sb. priboj.

priboi¹ snm [At: ANON. CAR. / V: (reg) br~, prab~, ~oc, ~on / Pl: (1-15) ~oaie, (16-20) ~ / E: bg пробой] 1 sn Unealtă de oțel în formă de bară, cu unul dintre capete conic, care servește la perforarea sau la lărgirea găurilor în materiale metalice Si: dorn, (reg) găunitor, găurar, jugastău, licastru, pătrunzător. 2 sn (Mol) Unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului. 3 sn (Reg) Par scurt, ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri în care se introduc stâlpii unui gard. 4 sn Pană¹. 5 sn (Buc) Piron gros și scurt. 6 sn Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 7 sn Ciur din sârmă împletită folosit de pescari pentru curățatul de pielițe al icrelor de morun. 8 sn (Buc; pop) Soluție de pilitură de sulfat de cupru folosită pentru vindecarea fracturilor în medicina populară. 9 sn (Îvr) Deal noroios. 10 sn (Reg) Stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 11 sn (Reg) Loc la cotul unei ape curgătoare unde apa se izbește în mal Si: (reg) priboină. 12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sna (Reg) Melodie după care se execută priboiul (12). 14 sn (Reg) Plantă erbacee, din familia geraniaceelor, cu frunze parfumate, cu flori mari, roșii, rar albe, cu fructe valvulare, care crește în locuri pietroase, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) banat, cumătră, floarea-raiului, piscul-cocorului, poalele-sfintei-Marii (Geranium macrorrhizum). 15 sn Planta erbacee Geranium rotundifolium. 16 sm (Bot; pop) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 17 sm (Bot; pop) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 18 sm (Bot; pop; șîs) ~ căpresc Năprasnică (Geranium robertianum). 19 sm (Bot; pop) Piscul-cocorului (Erodium cicutarium). 20 sm (Bot; pop) Bobornic (Veronica beccabunga).

priboi² vt [At: DDRF / Pzi: ~esc / E: priboi¹] 1 A găuri cu priboiul¹ (1). 2 A lărgi o gaură cu priboiul¹ (1). 3 (Olt; fig) A privi intens.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

PRIBOI², priboiesc, vb. IV. Tranz. A face găuri cu priboiul (1).

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. (Tehn.) Dorn. Băț lung (de 80-90 cm) terminat într-un fel de steluță, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. Curățirea de pelițe se face cu un instrument simplu, numit în Deltă «priboi». ANTIPA, P. 706. 2. Plantă erbacee cu frunzele plăcut mirositoare, cu florile mari, roșii ca sîngele; Crește pe stînci și prin locuri pietroase (Geranium macrorrhizum). Frunză verde de priboi, Auzi lele-un pițigoi. MARIAN, O. II 151. 3. Numele unui dans popular.

A PRIBOI ~iesc tranz. (materiale) A găuri cu priboiul. /Din priboi

PRIBOI¹ ~oaie n. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori mari, roșii (rar albe), folosită în scopuri medicinale și decorative. /<sb. priboj

PRIBOI² ~iuri n. Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oțel ușor, ascuțită la unul din capete; dorn; mandrin. /<sb. priboj

2) pribóĭ și braboĭ n., pl. oaĭe (sîrb. preboj, a. î.). Dun. Sită de sîrmă de curățat de peliță icrele de morun ș. a.

1) pribóĭ n., pl. oaĭe (rus. probóĭ, scoabă, probóĭnik [sîrb. probojac], priboĭ de găurit, probitĭ, a străpunge, a găuri, pribóĭ, partea unde izbește apa rîuluĭ, lucrurĭ aruncate de apă la mal, pribitĭ, a țintui: vsl. proboĭ, ușcĭor, ușor de ușă [care e prins și cu scoabe], probiti, a străpunge. V. răz-boĭ, boĭnic, iz- și răz-besc). Un cuĭ scurt și gros de oțel cu care se găuresc cercurile, potcoavele, curelele ș. a. (V. ferchezăŭ, răzbicĭ, dușlag). Cep mic lîngă cel mare (V. preduf). Vest. Priboĭnă, locu unde izbește apa rîuluĭ. Stîncă abruptă pe mal. O plantă geraniacee de un verde foarte frumos, cu florĭ roțiĭ ca sîngele orĭ vișiniĭ (geránium macrorrhizum). Alte plante geraniacee. Priboĭ căpresc, închegătoare.

bribău s vz priboi

praboi sn vz priboi¹

priboc sn vz priboi¹

pribon sn vz priboi¹

priboiu n. unealtă de găurit cercurile de fier, de scos cepuri sau cuie. [Rus. PROBOĬ, scoabă].

priboĭésc v. tr. (d. priboĭ). Perforez cu priboĭu.

priboi¹ (a ~) (a găuri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiesc, 3 sg. priboiește, imperf. 1 priboiam; conj. prez. 1 sg. să priboiesc, 3 să priboiască

priboi² (unealtă; plantă; dans) s. n., pl. priboaie

priboi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiesc, imperf. 3 sg. priboia; conj. prez. 3 să priboiască

priboi¹ s. n., pl. priboaie

priboi s. n., pl. priboaie

priboi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priboiesc, imperf. 3 sg. priboia; conj. prez. 3 sg. și pl. priboiască

priboi

PRIBOI s. v. pălăria-cucului.

PRIBOI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) dușlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) bănat, bribor, cumătră, mușcată, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Mării, poala-Sântei-Mării, talpa-gâștii.

priboi s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.

PRIBOI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) dușlag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) bănat, bribor, cumătră, mușcată, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Mării, poala-Sîntei-Mării, talpa-gîștii.

priboi-căpresc s. v. NĂPRASNICĂ.

priboi (priboaie), s. m. – 1. Găuritor, perforator. – 2. Repeziș, vîltoare, taluz pe malul apei, care deviază curentul. – 3. (S. m.) Varietate de geraniu (Geranium macrorrhizum). – Var. briboi. Sb. priboj, slov. preboj (Cihac, II, 290; Conev 67; Candrea; Bologa, Dacor., V, 479-82). Sensul 2 se explică prin lovirea apei de stînca gata să se găurească. – Der. priboi, vb. (a găuri, a perfora).

priboi², priboiesc, vb. IV (pop.) 1. a găuri, a perfora sau a lărgi o gaură cu priboiul. 2. (fig.; reg.) a ținti cu ochii, a fixa (ceva sau pe cineva).

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină.

PRIBÓI, fam., act.; Pribo/eni, -ești ss.; -aia s. și -iasa f., nume maritale (16 B II 234), subst. priboi (plantă și uneltă).

Geranium macrorrhizum L. Specie care înflorește vara. Flori roșii, dungate (caliciul sferic, corolă cu petale ovate, întregi, mai scurtă decît staminele), cîte 2 pe peduncul. Fructe glabre. Frunze alterne sau opuse, aromate, netede, palmat-sectate, cu 57 lobi maculat-roșii. Plante (0,40-1 m înălțime) erbacee, perene, glabre, verzi. Rizom gros.