7 definiții pentru mandrin
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
MANDRIN, mandrine, s. n. (Tehn.) Dorn.
MANDRIN s.n. 1. Piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ♦ Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. ♦ Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. 2. Sîrmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. [Pl. -ne, -nuri, var. mandrină s.f. / < fr. mandrin].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MANDRIN s. n. 1. piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi. ◊ unealtă calibrată pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. 2. sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. (< fr. mandrin)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
MANDRINĂ s.f. v. mandrin.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
mandrin (dispozitiv pentru lărgit tuburi) s. n., pl. mandrine
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
mandrin (dorn) s. n., pl. mandrine
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
mandrin (dorn) s. n., pl. mandrine
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DN | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
mandrin, mandrinesubstantiv neutru
-
- 1.1. Unealtă pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare. DN
- 1.2. Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor. DN
-
- 2. Sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor. DN
etimologie:
- mandrin DN