PORUMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele mari, liniare și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i juca (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.

porumb, ~ă [At: PSALT. HUR. 45^v/6 / V: (îrg) ~romb, (înv) păr~, ~rămb, ~rănb, per~, (reg) ~râmb, ~rânghi sm, ~ă sf, pur~, pur~ a, purung sm / Pl: (1-3, 6-17) ~i, (rar, sn) ~uri, (4-5) ~i, ~e / E: ml palumbus] 1 sm (Orn; pop) Porumbel (1) (Columba). 2 sm (Orn; reg; îc) ~-țigănesc Stăncuță (Coloeus monedula). 3 sm (Orn; reg; îc) ~-râzător Turturică râzătoare (Streptopelia risorius). 4 a (Pop) Porumbiu¹ (1). 5 a (D. animale, păsări) Care are părul, lâna, penele de culoare cenușiu-albăstruie. 6 sm Plantă graminee, cu rădăcina puternică, tulpina înaltă și groasă, frunze lungi și ascuțite la vârf, cu inflorescența masculină în panicul terminal și cu cea femelă în spic cu acul îngroșat, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră Si: (reg) călambuc, ciolomadă, cocenaș, colibaș, cucoriță, cucuruz, gârnișor, mălai, păpușă, păpușoi, pitrașcă, tenchi, tengher (Zea mays). 7 sm (Prc; csc) Fruct matur al porumbului (6) cu pănușile care îl învelesc Si: știulete, (reg) cucuruz, drugă, păpușoi, știuleag, tuleu. 8 sm (Csc) Boabe de porumb (7) desprinse de pe știulete. 9 sm (Reg; îe) A-i lua (cuiva) ~ul de pe foc A zădărnici planurile cuiva. 10 sm (Reg; îae) A juca cuiva o festă. 11 sm Recoltă de porumb (6). 12-13 snm Porumbiște (1-2). 14 sm (Bot; reg) Porumbar¹ (Prunus spinosa). 15 sm (Bot; reg) Pana-cocoșului (Aspidistra elatior). 16 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului (sau ~ul-șarpelui) Rodul-pământului (Arum maculatum). 17 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Mama pădurii (Lathraea squamaria). 18 sm (Bot; reg; îae) Porumbei (16) (Muscari botryoides).

PORUMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.

PORUMB ³, -Ă, porumbi, -e, adj. De culoare cenușiu-albăstruie. Acel bărbat înalt, bine legat și cu mustața porumbă, nu vorbise pînă în acea clipă cu oamenii din partea, locului. SADOVEANU, N. P. 9. Avea și el o păreche de boi, dar colea: porumbi la păr, tineri, nalți de trup. CREANGĂ, P. 37. Să mă duc la Cîmpulung, Să-mi aleg un cal porumb. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506.

PORUMB ¹, porumbi, s. m. Porumbel. Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori, Și cîtă bucurie în jurul casei voastre! ANGHEL, P. 87. Niște curci îmbătrînite... Privind cu pizmuire A porumbilor iubire. ALECSANDRI, P. I 206. Amîndoi ne potrivim... Și la ochi și la uitat, Ca doi porumbi la zburat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49.

PORUMB ², (1, 2) porumbi, s. m., (3) porumburi, s. n. 1. Plantă de cultură din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vîrf, cu un spic în vîrful tulpinii; la subsuoara frunzelor de mijloc apar știuleți pe care cresc boabe, din a căror făină se face mămăliga; se cultivă pe suprafețe întinse ca plantă alimentară, industrială și furajeră (Zea mays); (Mold.) păpușoi, (Transilv., Bucov.) mălai, cucuruz. Un răsuflet de vînt se strecoară umed, tremură frunza porumbului cu un fîșiit sonor. C. PETRESCU, S. 245. Găinile... ciocănesc cu pliscul lor tare tabla de fier a punții, culegînd boabele de porumb ce cad din saci. BART, E. 331. ◊ Porumb mocănesc v. mocănesc. 2. (La sg., adesea cu sens colectiv) Rodul plantei descrise mai sus; știuleții împreună cu boabele de pe ei; boabele desprinse de pe știulete. Am adus acasă, unul cîte unul, sacii cu grîu, cu porumb. STANCU, D. 100. Fără boi, nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca (cuiva) un plan, a-i face (cuiva) o festă. Fu silit să înghiță gălușca, aflînd că zeul zeilor îi luase porumbul de pe foc. ISPIRESCU, U. 16. 3. (La sg., cu sens colectiv, sau la pl.) Semănături de porumb (1); porumbiște. Rămîne porumbul nesăpat de-al doilea. REBREANU, I. 23. Porumburile erau culese, strujenii rămași pe cîmp cu foile lor galbene și ruginite răsfrîngeau în aer... o lumină dulce, aurie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23. Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. COȘBUC, P. I 317.

PORUMB¹ ~ă (~i, ~e) pop. Care este de culoare cenușie-albăstruie. /<lat. porumbus

PORUMB² ~i m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina înaltă și viguroasă, cu frunze lungi, cu flori grupate în inflorescențe spiciforme și cu fructe în formă de știuleți. 2) Știuletele nedezghiocat al acestei plante. 3) la pl. Cantitate oarecare de grăunțe dezghiocate de pe știuleți. /<lat. porumbus

PORUMB³ ~i m. pop. v. PORUMBEL. /<lat. porumbus

porumb a. cu părul suriu sau vinețiu (vorbind de vite): o păreche de boi porumbi la păr CR. [Lit. ca gușa porumbului].

porumb m. Zool. porumbel. [Lat. PALUMBUS].

3) porúmb, -ă adj. (d. porumb 1, pin abuz. la coloare). Cenușiŭ deschis, vorbind de coloarea păruluĭ boilor (rar de a cailor): ceĭ maĭ mulțĭ boĭ îs porumbĭ la păr. – Și porîmb: vre-un porîmb cu coarnele scurte (CL. 1912, 6, 607). În Mold. accentuat și pórumb. V. corb și graur.

2) porúmb m. (d. porumb 1 pin aluz. la coloarea vînată a penelor luĭ). Munt. Mold. sud. Porumbrel, tîrn, un fel de prun mic și spinos (prunus spinosa).

1) porúmb m. (lat. pălŭmbus, porumb sălbatic, care e o formă oscică îld. cŏlŭmbus, porumb; it. palombo, sp. palomo, pg. pombo. V. hulub). Mold. sud. O pasăre domestică cu zbor foarte ușor și care trăĭește și în stare sălbatică. (Există o mulțime de felurĭ de porumbĭ: guțanĭ, califarĭ, misirliĭ, motațĭ, învîrtitorĭ și alțiĭ. Eĭ trăĭesc păreche, ca și turturelele, și-s considerațĭ ca simbolu fidelitățiĭ conjugale. În armată îs întrebuințațĭ la dus informațiunĭ la marĭ depărtărĭ. În Munt. se numește porumbĭel, în Mold. nord hulub, în Olt. golumb, în Ban. golîmb). Munt. (pin abuz la forma coceanuluĭ, ca și bg. gŭlybĭ). Popușoĭ, o plantă (V. popușoĭ). – Și porîmb pe alocurea. V. guguștĭuc.

părumb sm vz porumb

perumb sm vz porumb

porămb sm vz porumb

porănb sm vz porumb

porâmb sm vz porumb

porânghi sm vz porumb

poromb, ~ă sm, a vz porumb

porumbă³ sf vz porumb

purumb, ~ă a vz porumb

purung sm vz porumb

BĂȘICOS l. adj. Care are multe bășici, acoperit cu bășici. II. BĂȘICOASĂ sf. 🌿 1 Copăcel înalt de 2-3 metri, cu flori galbene, se cultivă prin grădini ca plantă ornamentală; frunzele și semințele, foarte amare, posedă proprietăți purgative (Colutea arborescens) (🖼 407) ¶ 2 = GUȘA-PORUMBULUI2.

porumb-siloz s. n. Porumb care este folosit pentru hrana animalelor ◊ „Sunt de recoltat încă suprafețe însemnate cu porumb-siloz.” Sc. 24 IX 62 p. 1 (din porumb + siloz)

gușa porumbului f. 1. Bot. odolean; 2. nuanță de coloare între roș și pătlăginiu.

porîmb, V. porumb.

porumb² (pop.) adj. m., pl. porumbi; f. porumbă, pl. porumbe

porumb¹ (plantă; știulete; pasăre) s. m., pl. porumbi

porumb³ (semănătură, lan) s. n., pl. porumburi

porumb³ (semănătură, lan) s. n., pl. porumburi

porumb¹ (pop.) adj. m., pl. porumbi; f. porumbă, pl. porumbe

porumb² (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porumbi

porumb (semănătură, lan) s. n., pl. porumburi

porumb (plantă, știulete, pasăre) s. m., pl. porumbi

porumb adj. m., pl. porumbi; f. sg. porumbă, pl. porumbe

porumb

porumb (pasărea și planta).

gușa-porumbelului (plantă) s. f. art., g.-d. art. gușii-porumbelului

gușa-porumbului (plantă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. gușii-porumbului

molia-porumbului (fluture) (desp. -li-a-) s. f. art., g.-d. art. moliei-porumbului (desp. -li-ei-)

!gușa-porumbului/gușa-porumbelului (plantă) s. f. art., g.-d. art. gușii-porumbului/gușii-porumbelului

!molia-porumbului (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. moliei-porumbului (-li-ei-)

gușa-porumbului / gușa-porumbelului (bot.) s. f., g.-d. art. gușei-porumbului / gușei-porumbelului

molia-porumbului s. f. (sil. -li-a)

PORUMB s. v. porumbar, porumbel, știulete.

PORUMB s. 1. (BOT.; Zea mays) (reg.) călambuc, ciolomadă, cocenași (pl.), colibaș, cucoriță, cucuruz, gârnișor, mălai, păpușă, păpușoi, tenchi, (înv.) mais. 2. (BOT.) porumb măselat v. porumb românesc; porumb românesc = porumb măselat. 3. v. porumbiște.

PORUMB s. 1. (BOT.; Zea mays) (reg.) călambuc, ciolomadă, cocenași (pl.), colibaș, cucoriță, cucuruz, gîrnișor, mălai, păpușă, păpușoi, tenchi, (înv.) mais. 2. porumbiște, (reg.) cucuruzaștină, cucuruze (pl.), cucuruziște, mălaie (pl.), mălăină, mălăiște, mălăiștină, păpușoi, păpușoiște, păpușoiștină, tenchiște, (Ban. și Olt.) ponov. (S-a ascuns în ~.)

porumb s. v. PORUMBAR. PORUMBEL. ȘTIULETE.

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

GUȘA-PORUMBELULUI s. v. odolean.

GUȘA-PORUMBULUI s. v. gușa-porumbelului, odolean.

FĂINĂ DE PORUMB s. mălai, (reg.) făină de păpușoi.

gușa-porumbelului s. v. ODOLEAN.

gușa-porumbului s. v. GUȘA-PORUMBELULUI. ODOLEAN.

porumb (porumbi), s. m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Păpușoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenușiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lanț de aur, lanț de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. părumbu, purumbu. Lat. palumbus (Pușcariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele păpușoiului vine de la asemănarea știuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo „lance” (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza că ar fi vorba de un calc din bg. gălăb „porumbel”, gălăbi „porumb” (Rosetti, Influența limbii slave, 42) nu pare oportună; un împrumut cu sens opus pare mai ușor de admis. Cultura porumbului, introdusă destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. și pe la 1690 în Mold.; data care se citează de obicei e falsă, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumbă (var. mold. porîmbă), s. f. (porumbiță) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteză care nu este necesară; porumbac, adj. (cenușiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s. m. (crescător de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s. m. hulubărie; s. n., coșar, pătul), poate direct din lat. palŭmbarium (Pușcariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s. f. (porumbiță); porumbel, s. m. (hulub; porumbar; plantă liliacee, Muscari botryoides; păsări de hîrtie); porumbărie, s. f. (hulubărie); porumbește, adv. (ca porumbeii); porumbiște, s. f. (lan de porumb); porumbiță, s. f. (hulubiță; iubită); porumbrea (var. porumbrică), s. f. (porumbă); porumbrel, s. m. (scorombar); porumbie, s. f. (varietate de strugure). – Bg. gălăbi „porumbiță” a ajuns să însemne „porumb”, probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za bălg. Akademija, XLIII, 93).

porumb, -ă, porumbi, -e, (poromb), adj. – De culoarea porumbului; sur: „La târguț, la Câmpulung, / Să-mi cumpăr un cal poromb” (Papahagi, 1925: 175; Sat Șugatag). ♦ (onom.) Porumb, Porumboiu, nume de familie (133 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. palumbus „porumbel” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

PORÚMB (lat. palumbus) s. m., adj. 1. S. m. Plantă anuală din familia gramineelor, originară din America Centrală, unde era cultivată cu 2.000 de ani î. Hr.; adus în Europa din prima expediție a lui Columb (1493), a fost cultivat mai întâi în Spania, apoi s-a extins și în alte țări. În România a fost adus în sec. 17. Are tulpini puternice, înalte până la 3 m, frunze mari, liniare, inflorescența masculă un panicul terminal, iar inflorescența femelă un spic cu axul îngroșat, la subsuoara unei frunze (Zea mays); (reg.) păpușoi, cucuruz, mălai. Este una dintre cele mai importante cereale, cultivată pe toate continentele în zone temperate și în ținuturi muntoase din zona caldă (unde s-a extins mult în timpul din urmă, îndeosebi în Africa, înlocuind meiul); vechile soiuri cultivate au fost înlocuite cu hibrizi, mult mai productivi. În România se cultivă aproape în toate regiunile, dar pe suprafețe mai mari în Bărăgan, Câmpia Banato-Crișană și Pod. Moldovei. Are utilizări multiple în alimentația omului, ca furaj pentru animale și ca materie primă în industria alcoolului, a uleiurilor etc. Boabele de p. conțin substanțe proteice, vitamine, amidon, grăsimi etc.; frunzele și tulpinile în stare verde au o valoare nutritivă ridicată, fiind folosite ca nutreț. Mătasea de p. (stilurile și stigmatele gineceelor) are utilizare în medicina umană și veterinară. Făina de p. (mălaiul) acționează ca antiinflamator, calmant, energizant, hemostatic etc., iar mămăliga preparată din ea este un aliment nutritiv. Cel mai mare producător mondial este S.U.A. (251,85 mil. t, 2000). ♦ Știuletele împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. 2. Adj. De culoare cenușie-sură.

PORUMB, Marius (n. 1943, Grozești-Lăpușna, Basarabia), istoric de artă român. M. coresp. al Acad. (1993). Director (din 1992) al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca; a organizat și coordonat Muzeul de Artă Veche Românească al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Cluj. Fondator și redactor responsabil al primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”. Lucrări: „Icoane din Maramureș”, „Studii de istora artei”, „Monumente istorice și de artă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”, „Dicționar de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII”.

PORUMB subst. 1. (17 B I 177); -escu, (Drj XV^a); -u, V. (Sur X); -ul (Sd XII), Stanciul, 1658 (D Buc). 2. Porumbelu act. 3. Porumbiță, mold., 1626 (Glos). 4. Porumboiu act. 5. Porumbiu, Ioan, mold. (Grd 42).

SILENE L., GUȘA PORUMBELULUI, SILENE, fam. Caryophyliaceae. Gen originar de pe tot globul, peste 30 specii, erbacee pînă. la semilemnoase, anuale, bienale: sau vivace, mici, tufoase. Frunze simple, întregi, opuse. Flori hermafrodite, rar unisexuate, radiare, roșii, albe, simple, sau învoalte (caliciul mai lung decît lat, cu, 5 sepale unite dînd naștere unui tub și pînă la 80 nervuri, 5 petale, uneori unghiulate, cu sau fără inel de peri la bază, 10 stamine, 3 stile, ovar cu 3-5 compartimente numai la bază, în rest o singură lojă), în inflorescențe cimoase, bogate în flori. Fruct, capsulă. Număr mare de semințe rotunde sau reniforme.

a lua (cuiva) porumbul de pe foc expr. a dejuca planurile (cuiva); a-i juca (cuiva) o festă.