plângere sf [At: PSALT. HUR. 4^v/5 / Pl: ~ri / E: plânge] 1 Vărsare de lacrimi ca urmare a unei dureri, supărări, emoții, bucurii etc. Si: plâns¹ (1), (îvr) plânget, plânsare, (îrg) plânsătură. 2 (Spc) Bocire. 3 Regret. 4 (Fig) Întristare. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Tristețe. 7 (Ccr) Lacrimi. 8 (Îs) Valea ~rii sau (înv) vale de ~ Lumea, pământul, considerate ca loc de suferință. 9 (În basme; îas) Loc al suferințelor, unde domnește plânsul și jalea. 10 Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. 11 (Ccr) Exprimare, mai ales în scris, a unei nemulțumiri, a unei revendicări etc. adresate unei autorități Si: reclamație, (înv) jalbă, pitac³, (îrg) plânsoare (11), (rsî) ruca. 12 (Pex) Pretenție, revendicare, doleanță formulată în scris.

PLÂNGERE ~i f. 1) v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE. 2) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulțumire; jalbă; reclamație. ◊ A face o ~ a înainta o reclamație, o cerere. 3) Act care conține o astfel de adresare. /v. a (se) plânge

plângere f. 1. acțiunea de a plânge; 2. lamentațiuni: Plângerile lui Ieremia; 3. jalbă, reclamațiune în contra unei nedreptăți: a depune o plângere.

plânge [At: COD. VOR. 130/4 / Pzi: plâng / E: ml plangere] 1 vi (D. oameni) A vărsa lacrimi din cauza unei dureri, a unei supărări, a unei emoții, a unei bucurii etc. Si: a lăcrima. 2 vt A boci o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. 3 vt (Îvp) A se căi de propriile păcate, greșeli etc. Si: a regreta. 4 vt (Îlv) A-și ~ păcatele A regreta. 5 vt A regreta o ființă sau un lucru pierdut, vărsând lacrimi. 6 vt A avea milă de cineva. 7 vt A compătimi. 8 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de milă A-i părea foarte rău de durerea, nenorocirea cuiva. 9 vr (D. oameni) A-și arăta prin vorbe sau în scris nemulțumirea, necazul, durerea etc. Si: a se căina, a se jeli, a se lamenta, a se tângui, a se văita, (reg) a se plângătui. 10 vr (Spc) A face o reclamație Si: a reclama.

PLÎNGE, plîng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, mai rar de emoție, de bucurie). Copiii speriați din somn se țineau de fustele mamelor și plîngeau. VLAHUȚĂ, O. A. II 53. Smărăndița a mîncat papara și pe urmă ședea cu mînile la ochi și plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. EMINESCU, O. I 216. ◊ Fig. Vîntul plîngea prin porumb și tot lanul plîngea cu el. SANDU-ALDEA, U. P. 140. Și clopotele-n limba lor Plîngeau cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 153. De-a pururea aproape vei fi de sînul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Tranz. Parcă... Își plînsese toate lacrimile și acum privea moale, buimacă. CAMIL PETRESCU, O. II 476. (Cu complement intern) Și mai greu ofta, Plînset Că plîngea, Vaiet Că-mi scotea. TEODORESCU, P. P. 466. 2. Tranz. A jeli o persoană moartă, un. lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsînd lacrimi, tînguindu-se. Copilă dragă, nu-l mai plînge... Pe-o piatră capul el și-a pus Și pe vecie doarme dus. MACEDONSKI, O. I 156. Rămasă singură, plîngea cu lăcrîmi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3. Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era, O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. Oile s-or strînge, Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Expr. A-și plînge păcatele = a ispăși o vină. Cum îți plîngi păcatele, Că n-ai ținut vorbele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. 4. Tranz. A compătimi pe cineva din toată inima, a avea milă de cineva. Plîngeam pe acea nenorocită femeie silită a bea un nou pahar de durere! NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Intranz., în expr.) A-i plînge (cuiva) de milă = a deplînge (pe cineva) din toată inima, a-i părea foarte rău de nenorocirea altuia. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă! CREANGĂ, O. A. 162. Că de sus de pe movilă De-oi zvîrli ghioaga cea mare, Zău, ți-oi plînge chiar de milă, Măi tătare, măi tătare!... ALECSANDRI, O. 70. 5. Refl. A se văita, a se tîngui. Trăiesc acei ce vreau să lupte, Iar cei fricoși se plîng și mor. COȘBUC, P. I 194. De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Alții în visuri de înălțare Se plîng deoparte cu ah și vah! Că mereu sufăr de-o boală mare. ALECSANDRI, T. I 377. 6. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a reclama. Păgubașul s-a plîns la miliție.

PLÎNGERE, plîngeri, s. f. Acțiunea de a (se) plînge. 1. Plîns, jeluire, tînguire. Și deodată, din întunericul odăii, izvorî un suspin înăbușit întăi, apoi mai tare, tremurător, pînă ce izbucni într-o plîngere de jale. SADOVEANU, O. I 277. Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plîngeri. MACEDONSKI, O. I 95. Ascultă-a noastre plîngeri, Regină peste îngeri. EMINESCU, O. IV 360. ◊ Fig. În amurg, după ce clopotele sunară trist, prelung, risipind plîngeri pe văi, urcai pe lîngă pîrăul Văraticului în munte, la poiană. SADOVEANU, O. VII 223. ◊ Valea plîngerii = lumea, pămîntul (considerat uneori ca loc de suferință). Cărțile acestea ale noastre sînt urne sacre, cuprinzînd inima fraților noștri scumpi, scriitorii și gînditorii trecuți și ei, cum trecem noi prin valea aceasta a plîngerii. SADOVEANU, E. 23. 2. Exprimare a unei nemulțumiri; reclamație. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura în fața curții. NEGRUZZI, S. I 143. Sigismund Bathory umpluse Europa de plîngerile sale asupra polonilor, pentru faptele lor din Moldova. BĂLCESCU, O. I 339. ♦ (Popular) Cerere, jalbă. Și am făcut plîngere la ghinărarii cei mari, arătîndu-le că am șapte prunci. CAMILAR, N. I 214. Trebuie să dau ordin ca să se cerceteze, vorbi el cu bunăvoință. Să-mi faci o plîngere și să mi-o aduci. SADOVEANU, B. 79.

A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă. ◊ A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere

A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamație (unei autorități); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere

plânge v. 1. a vărsa lacrimi de durere: copilul plânge; 2. a regreta mult: l’a plâns mult timp; 3. a avea compătimire: plângem pe cei nenorociți; 4. a exprima durerea sau nemulțumirea sa: de ce te plângi? [Lat. PLANGERE].

plîng, plîns, a plînge v. intr. (lat. plángere, a lovi, a plînge, it. piángere și piágnere, pv. planher, fr. plaindre, sp. plañir. V. plagă). Vărs lacrămĭ de durere saŭ de întristare: copiiĭ plîng și rîd foarte ușor. A-țĭ plînge sufletu saŭ inima, a jăli adînc. V. tr. Jălesc, regret perderea: toată țara l-a plîns pe Ștefan cel Mare. Compătimesc, deplor: te plîng de starea în care aĭ ajuns! V. refl. Mă jăluĭesc, îmĭ exprim durerea saŭ întristarea: bolnavu se plîngea de durerĭ la coaste. Mă jăluĭesc, reclam: păgubașu s’a plîns la poliție de furtu a căruĭ victimă a fost.

plîngere f. Acțiunea de a plînge, plîns (Rar). Jelanie, vaĭet, lamentațiune: plîngerile luĭ Ĭeremia. Jăluire, reclamațiune, jalhă. Hîrtie pe care e scrisă această reclamațiune.

plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri

plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri

plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri

plânge¹ (a ~) (a lăcrima) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 3 sg. plânge, perf. s. 1 sg. plânsei, 1 pl. plânserăm, m.m.c.p. 1 pl. plânseserăm; conj. prez. 1 sg. să plâng, 3 să plângă; ger. plângând; part. plâns

plânge² (a se ~) (a reclama) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă plâng, 3 sg. se plânge, perf. s. 1 sg. mă plânsei, 1 pl. ne plânserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne plânseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă plâng, 3 să se plângă; imper. 2 sg. afirm. plânge-te; ger. plângându-mă; part. plâns

plânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânsei, 1 pl. plânserăm; part. plâns

plânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânsei, 1 pl. plânserăm; part. plâns

PLÂNGERE s. 1. v. plânset. 2. v. plâns. 3. v. văitat. 4. v. jelire. 5. v. bocet. 6. v. reclamație.

PLÂNGE vb. v. regreta.

PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bâzâi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.

plînge vb. v. REGRETA.

PLÎNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bîzîi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. a (se) miorcăi, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Un sugar care ~.) 4. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 5. a căina, a compătimi, a deplînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce-a îndurat.) 6. a murmura, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu aud că te ~!) 7. a reclama. (Cui să ne ~?)

PLÎNGERE s. 1. lăcrimare, plîns, plînset, plînsoare, (înv. și reg.) plînsătură. (~ cuiva îndurerat.) 2. lacrimi (pl.), plîns, plînset, plînsoare. (Oprește-ți ~!) 3. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!) 4. bocire, jelire, plîns, (pop.) jeluială, jeluire. (~ unui mort.) 5. bocet, tînguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormîntare.) 6. (concr.) reclamație, (înv. și pop.) jalbă, pîră, (înv. și reg.) plînsoare, ponoslu, (Ban., Transilv. și Mold.) ponos, (înv.) artic, pitac, suplică, tînguire, (turcism înv.) ruca. (A depune o ~.)

A plânge ≠ a râde

plînge (plîng, plîns), vb. – 1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînșu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Pușcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s. f. (acțiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamație; cerere); plîngătoare, s. f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s. n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s. f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.

plângere, plângeri s. f. Acțiunea de a (se) plânge și rezultatul ei; plâns, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii (sau a lacrimilor) = (în limbajul biblic) pământ (considerat loc al suferințelor și al durerii). ◊ „Plângerea lui Iisus” = temă iconografică de origine bizantină, reprezentând punerea în mormânt a lui Iisus și jeluirea Lui. Apare frecvent în pictura și broderia medievală în țările române, în special în decorarea epitafurilor (de ex. Cozia, 1394; Neamț, 1437, etc.). În pictura occidentală a fost înlocuită treptat cu Pietà. ◊ Plângerile lui Ieremia = carte canonică a Vechiului Testament (5 cap.), atribuită profetului Ieremia, în care acesta deplânge decăderea regatului Iuda, pustiirea țării, suferințele poporului și ducerea lui în captivitate babilonică. A fost compusă îndată după dărâmarea Ierusalimului (c. 588 sau 585 î. Hr.). – Din plânge.

ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

Quis tulerit Gracchos de seditione quaerentes? (lat. Cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de revolte?) Iuvenal, „Satire” (11, 24) – Cuvinte îndreptate împotriva cenzorilor romani, pe care îi învinovățește că sînt mai corupți decît cei pe care îi „cenzurează”. Iuvenal admite ca unul care merge drept să rîdă de altul care șchioapătă, dar… cine ar tolera ca Gracchii să se plîngă de răscoale? Referirea la frații Gracchi (Tiberius și Caius) se explică prin faptul că ei au îndemnat poporul la răscoală pentru a obține împărțirea pămînturilor. Cum ar putea deci Gracchii, care au stîrnit răscoale, să se plîngă vreodată de ele? Fraza se aplică acelora care combat procedee pe care ei înșiși le-au aplicat cîndva. LIT.

Si vis me flere, dolendum est primum ipsi tibi (lat. „Dacă vrei să mă faci să plîng, trebuie mai întîi să-ți vină să plîngi ție însuți”) – Horațiu, Arta poetică (v. 102-103). Autorul dramatic nu-și poate emoționa spectatorul dacă el singur nu-i stăpînit de emoție. Boileau, în Art poétique, a subscris întru totul: Pour me tirer des pleurs, il faut que vous pleuriez. LIT.

Zidul plîngerilor – este zidul din Ierusalim, rămas pe locul unde în vechime se înălța templul lui Solomon și unde astăzi se află moscheia lui Omar. De aproape două mii de ani (după anul 70 al erei noastre, cînd templul a fost distrus de Titus), a devenit un loc de pelerinaj. În fiecare vineri seara, evreii se adunau acolo, rosteau rugăciuni, introduceau între blocurile mari de piară ale zidului bilețele conținînd dorințele lor cele mai fierbinți; și mai ales se lamentau, plîngeau în hohote, pomenind necazurile personale și ale familiei, și cerînd îndurare pentru iertarea păcatelor. De aceea „zidul plîngerilor” a ajuns o expresie pentru o sursă de tristețe și de lacrimi. IST.

A PLÂNGE a da apă la șoareci, a orăcăi, a pișa ochii, a plânge în pumni, a se prăpădi de plâns, a se smiorcăi.

a plânge în pumni expr. a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere.

plânge masa! expr. (cart.) jocul stagnează!

plânge paharul! expr. (glum.) paharul e gol!, toarnă în pahare!