MOLÂU, -ÂIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

mola⁴ vi [At: AN. DOBR. IV, nr. 1, 122 / Pzi: ~lez / E: mola¹] (Mrn) A da drumul unei parâme, unui lanț etc.

molău², ~ăie a vz molâu

molău¹ sm [At: H IX, 266 / Pl: ~ăi / E: cf molan¹, moale¹] (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape Vz molâu¹ (9).

molâi, ~âie a, sm vz molâu

molâu a vz mototol

molâu, ~âie [At: IST. AM. 60^v/17 / V: (reg) ~lău, ~lâi, ~liu / Pl: ~âi, ~âie / E: moale¹ + -âu] 1 a (Îvr) Moale¹ (1). 2 a Lipsit de rezistență Si: slab, șubred. 3-4 a, av (D. ființe și mișcările lor) (Care este) fără forță, fără vlagă Si: încet, leneș, molatic, (reg) molan¹ (1), molălău, molcan, molofan. 5-6 a, av (Care este) lipsit de energie, de voință, de combativitate Si: bleg, indolent, leneș, moale¹, (reg) molând, moloi (1), molticos. 7-8 sm, a (Persoană) care arată, trădează lipsă de energie, indolență. 9 sm (Iht; reg; îf molâi; pbl) Molan¹ (2) (Nemachilus barbatulus). 10 sfp (Art.) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

moliu², ~ie a vz molâu

MOLÂU, -ÂIE, molâi, -âie, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. – Moale + suf. -âu.

MOLÎU, -ÎIE, molîi, adj. 1. Lipsit de energie, fără vlagă, slăbănog; apatic. Uf, ce văr molîu mai am! C. PETRESCU, Î. I 6. 2. Încet, domol, molatic. E tristă și la vedere apa lui lată, molîie. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Adverbial) Murmurînd o doină trist, molîu. BENIUC, V. 9. 3. (Rar) Searbăd, plicticos, monoton. Scrieri dulcegi, molîi, otova. La TDRG.

MOLA¹ vb. tr. (mar.) a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată. (< fr. moler)

MOLÂU ~ie (~i) și substantival 1) Care este lipsit de vigoare și energie; molatic. 2) fig. Care este lipsit de voință. /moale + suf. ~âu

molău a. Mold. molatic.

molăŭ adj. m. (d. moale). Vest. Fam. Bleg, moleșit: om molăŭ. – În est molîŭ, -îĭe (ca lăliŭ): femeĭe molîĭe, femeĭ molîĭ. V. moloman.

molîŭ, -îĭe, V. molăŭ.

mola¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. molez, 3 molează; conj. prez. 1 sg. să molez, 3 să moleze

molâu adj. m., f. molâie; pl. m. și f. molâi

*mola³ (a ~) vb., ind. prez. 3 molează

!molâu adj. m., f. molâie; pl. m. și f. molâi

mola vb., ind. prez. 1 sg. molez, 3 sg. și pl. molează

molâu adj. m., pl. molâi; f. sg. molâie, pl. molâie/molâi

molîu, f. molîie

MOLÂU s. v. grindel, molan.

MOLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. greoi.

molîu s. v. GRINDEL. MOLAN.

MOLÎU adj. 1. bleg, indolent, lălîu, moale, molatic, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O persoană ~.) 2. greoi, încet, lent, moale, molatic, (înv.) tîrziu, zăbavnic. (Mișcări ~; om ~ în mișcări.)

Molâu ≠ ager, agil, energic, iute, viguros, sprinten, sprințar, vioi

molâu, molâie, adj. – Bleg, fără vlagă; molatic, greoi. – Din moale + suf. -âu (Scriban, DEX, MDA).

molâu, molâie, molâi s. m., s. f., adj. 1. (om) lipsit de personalitate 2. (om) încet, lipsit de energie, neîndemânatic

MOLĂU¹ s. m. (Regional) Numele unui pește nedefinit mai de aproape. V. molan¹ (2). (Hîrtiești-Cîmpulung). Cf. H IX 266. - PI.: molăi. Cf. m o l a n¹, m o a l e¹.

MOLĂU², -ĂIE adj. v. molîu.

MOLÎU, -ÍIE adj., subst. I. Adj. 1. (Învechit, rar) Moale¹ (II). Aceste șăici sint alcătuite de un lemn molíiu. IST. AM. 60^v/17.- Poți hi tare ca oțelu, molîu ca hieru. JIPESCU, O. 70. ♦ Lipsit de rezistență; slab, șubred. O sănătate molîie. DDRF. 2. (Despre ființe și mișcările lor) Fără forță, fără vlagă, fără elan; încet, greoi, leneș, molatic, (regional) molan¹ (1), molălău, molofan, molcan. E tîrzior la vorbă și molîu la pas. JIPESCU, O. 79. Se întreba dacă Popescu II, molîu și neglijent, va fi spoit cazarma. PAS, Z. III, 24. I se zice calului bidiviu, cînd e iute, iar cînd e moale, molău. DR. V, 212. (Prin analogie) E tristă și la vedere apa lui lată, molîie. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. (Adverbial) M-apucai, molîu, să-nvăț In țărînâ-a seri, cu băț. ARGHEZI, C. O. 147. Voi intra masiv și greu în vreme . . . Murmurînd o doină, trist, molîu. BENIUC, V. 9. 3. Lipsit de energie, de voință, de combativitate ; moale¹, indolent, bleg, (regional) molînd, moloi (1), molticos. Toate acestea-ți arată pe omul cu temperament molîu și fericit. DE4LAVRANCEA, T. 211. Dacă sîntem și noi molîi și fricoși !. . . Ia să te știe că pui mîna pe par. REBREANU, R. II, 38. Uf ! ce văr molîu mai am ! C. PETRESCU, Î. I, 6. ♦ Care arată, trădează lipsă de energie, indolență. Scrieri dulcegi, molîi, otova. ap. TDRG. l-ar putea înșela cu zîmbetul falș al stilului său de tînguiri molîi. SĂM. III, 130. ◊ (Substantivat) Vai, fi-voi un molău și un nevolnic. MURNU, O. 357. II. Subst. (Regional, în forma molîi) 1. s.m. Numele unui pește nedefinit mai de aproape, probabil molan¹ (2) (Nemachilus barbatulus) (Davidești-Pitești). H IX 226. Peștii din această localitate: calcan, mreană, molîi. ib. 2. S. f. pl. art. Numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape (Bozienii de Sus-Roman). H X 87. – Pl.: molîi, -îie. - Și: (regional) mólău, -ăie, molîi, -îie, moliu, -ie (RĂDULESCU-CODIN) adj. – Moale¹ + suf. -îu.