LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta necumpătat. – Din lacom.

lacom, ~ă [At: VARLAAM, C. 278 / V: (îrg) ~cum a / Pl: ~i, ~e / E: slv лакомъ] 1-2 smf, a (Persoană) care mănâncă (și bea) cu o poftă exagerată Si: măncăcios. 3 av (În legătură cu verbele a bea, a mânca etc.) Cu poftă. 4 a (Îvr; d. ramuri altoite) Care se dezvoltă excesiv. 5 a (D. oameni) Care este dominat de imboldul de a acapara cât mai mult Si: ahtiat, avid, rapace, (înv) hapsân, (rar) lăcomit, (pop) hrăpăreț, lăcomos. 6 a (Fig; udp „la”, „de”, „după”) Avid. 7 a (Pex) Devorant.

lacum, ~ă a vz lacom

lăcomi [At: CORESI, EV. 52 / V: (reg) loc~, locomni / Pzi: ~mesc / E: slv лакомитисѧ] 1-2 vri A pofti ceva cu lăcomie. 3-4 vri A râvni la ceva ce aparține altcuiva. 5-6 vri A fi cuprins de o dorință nestăpânită de a acapara cât mai mult Si: aviditate. 7 vr A se arăta fără cumpătare. 8-9 vi (Reg) A râvni (la dragostea sau) la favoarea cuiva. 10 vi (Reg) A simți o atracție puternică față de cineva. 11 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ochii A-și manifesta, prin privire, dorința fizică provocată de vederea cuiva.

locomi v vz lăcomi

LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia. ♦ Refl. A se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta fără cumpătare. – Din lacom.

LACOM, -Ă, lacomi, -e, adj. 1. Care mănîncă și bea cu poftă exagerat de mare, căruia îi place să mănînce mult; nesătul, mîncău, mîncăcios, nesățios. Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină. IOSIF, P. 70. Așa să pedepsesc oamenii cei lacomi la mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. II 61. Dacă acel om este lacom din fire și mai ales dacă are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, cîte unul scoate cîte un măr din buzunar și mușcă lacom. CAMIL PETRESCU, U. N. 324. Cum ajunge la fîntînă, cum începe a bea lacom la apă. CREANGĂ, P. 214. 2. Fig. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «după», «la») Cuprins de o dorință vie de a obține ceva; avid, doritor, dornic. Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele. BENIUC, V. 63. Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi. COȘBUC, P. I 91. Intră deci în hazna și, fiind mai lacom, luă cîți galbeni putu el duce. ISPIRESCU, L. 372. Nici lacom de avere, nici de cinuri. CREANGĂ, A. 135.

LĂCOMI, lăcomesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau de propoziții secundare cu verbul la conjunctiv) A pofti cu lăcomie, a rîvni la ceea ce aparține altuia, a jindui. Nu vă mai mulțumiți cu ce v-a dat dumnezeu și vă lăcomiți la averea altora! REBREANU, R. I 271. Strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia. RUSSO, O. 28. Lăcomit-am, lăcomit, Lăcomit la șase boi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181.

LACOM ~ă (~i, ~e) 1) Care bea și mănâncă mult și cu poftă; care nu se poate reține de la mâncare. 2) fig. Care este stăpânit de dorința de a avea cât mai mult; hrăpăreț. /<sl. lakomu

A SE LĂCOMI mă ~esc intranz. A fi lacom; a manifesta lăcomie. /Din lacom

A LĂCOMI ~esc intranz. A se manifesta ca lacom. /Din lacom

lacom a. 1. cui place să mănânce mult; 2. fig. care dorește cu ardoare: lacom de bani, de glorie. [Slav. LAKOMŬ, avid].

lăcomì v. 1. a fi lacom; 2. fig. a pofti: strâmbătatea care lăcomește la bunul altuia BĂLC.

lácom, -ă adj. (vsl. lakomŭ). Avid, pofticĭos, nerăbdător să apuce ceĭa ce dorește: lupu e lacom de carne, porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ, de glorie. Adv. Cu lăcomie: a mînca lacom.

lăcomésc (mă) v. refl. (vsl. lakomiti sĕ). Mă răped cu lăcomie, poftesc tare: nu te lăcomi la nimica!

lacom adj. m., pl. lacomi; f. lacomă, pl. lacome

!lăcomi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă lăcomesc, 3 sg. se lăcomește, imperf. 1 sg. mă lăcomeam; conj. prez. 1 sg. să mă lăcomesc, 3 să se lăcomească; imper. 2 sg. afirm. lăcomește-te; ger. lăcomindu-mă corectat(ă)

lacom adj. m., pl. lacomi; f. lacomă, pl. lacome

lăcomi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomesc, imperf. 3 sg. lăcomea; conj. prez. 3 să lăcomească

lacom adj. m., pl. lacomi; f. sg. lacomă, pl. lacome

lăcomi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcomesc, imperf. 3 sg. lăcomea; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcomească

lăcomesc, -meam 1 imp.

LACOM adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.

LACOM adj. 1. v. mâncăcios. 2. v. hrăpăreț. 3. v. avid.

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgârci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. a jindui, a râvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

lacom adj. v. AHTIAT. AViD. DORIT. DORNIC. JINDUIT. JINDUITOR. RÎVNITOR.

LACOM adj. 1. avid, mîncăcios, nesătul, nesățios, pofticios, (livr.) insațiabil, vorace, (rar) lăcomit, lăcomos, (înv. și reg.) mîncător, (reg.) lingareț, mîncăreț, (Mold.) hulpav, (înv.) hrănaci, mîncaci. (Om ~ la mîncare.) 2. aprig, apucător, hrăpăreț, nesătul, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (E un om tare ~!) 3. avid, neîndestulat, (livr.) cupid, (fig.) nesătul, nesăturat, nesățios. (~ de bani, de cîștig.)

LĂCOMI vb. 1. a se calici, a se scumpi, a se zgîrci, (prin nordul-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atîta!) 2. a jindui, a rîvni, (înv.) a zavistui. (A se ~ la bunurile altuia.)

lacom (lacomă), adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomește, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s. f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) și săs. lîkom, lîkomisch.