îndrumare sf [At: LEG. EC. PL. 74 / Pl: ~mări / E: îndruma] 1 (Șfg) Îndreptare (15). 2 Dirijare către o anumită țintă. 3 Plecare la drum. 4 Povățuire a cuiva într-un domeniu, în viață. 5 Indicație.

ÎNDRUMARE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare, directivă, povață, sfat. Broșura cuprinde trei prelegeri ținute în cadrul cursurilor de îndrumare a corpului didactic. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/1. Dă-mi unele îndrumări. RETEGANUL, P. II 43.

ÎNDRUMA, îndrum, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

ÎNDRUMAR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

îndruma [At: TOMA, C. V. 25 / V: (înv; cscj) ~mi / Pzi: îndrum, ~mez / E: în + drum] 1 vt A arăta cuiva drumul, îndreptându-l în direcția potrivită Si: a călăuzi. 2 vr (Reg) A se îndrepta spre o țintă. 3 vr (Reg) A pleca la drum. 4 vr A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. 5 vt (Fig) A sfătui.

îndrumar sn [At: VITNER, CR. 13 / Pl: ~e / E: îndruma + -ar] (Rar) Îndrumător

îndrumi v vz îndruma

ÎNDRUMA, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrum] – În + drum.

ÎNDRUMAR s. n. (Rar) Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

ÎNDRUMA, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrum.

ÎNDRUMAR s. n. (Rar) Îndrumător.

A ÎNDRUMA ~ez tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum

ÎNDRUMAR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; îndreptar; ghid. /a îndruma + suf. ~ar

îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndrumare s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndruma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrum, 3 îndrumă; conj. prez. 1 sg. să îndrum, 3 să îndrume

îndrumar s. n., pl. îndrumare

îndruma (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrumă

!îndrumar s. n., pl. îndrumare

îndruma vb., ind. prez. 1 sg. îndrumez/îndrum, 3 sg. și pl. îndrumează/îndrumă, perf. s. 1 sg. îndrumai

îndrumar s. n., pl. îndrumare

îndrum.

ÎNDRUMARE s. l. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. v. dirijare. 3. v. directivă. 4. v. indicație. 5. v. instrucțiuni. 6. v. sfat. 7. v. pregătire.

ÎNDRUMARE s. 1. călăuzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. dirijare, reglare. (~ circulației pe străzi.) 3. directivă, indicație, instrucțiune, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ primite.) 4. indicație, informație, lămurire. (A primit ~ necesară.) 5. explicație, indicație, instrucțiuni (pl.), lămurire. (~ pentru folosirea unui medicament.) 6. îndemn, învățătură, povață, povățuire, sfat, vorbă, (pop.) învăț, (înv.) consiliu, cuget, dăscălie, gînd, povățuială, povățuitură, sfătuială, sfătuire, socoteală. (I-a ascultat ~.) 7. instruire, pregătire. (~ cuiva pentru viața de gospodină.)

ÎNDRUMA vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.

ÎNDRUMA vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

ÎNDRUMAR s. ghid.

îndruma vb. v. APUCA. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

ÎNDRUMA vb. 1. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~ ?) 2. a dirija, a regla. (A ~ circulația.) 3. a călăuzi, a conduce, a duce, a ghida. (O ~ prin muzee.) 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. a dăscăli, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 7. a învăța, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 8. a instrui, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.)

ÎNDRUMAR s. călăuză, ghid, îndreptar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru turiști.)

A îndruma ≠ a dezorienta