4 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLAMAND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.

flamand1, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 98 / Pl: ~nzi, ~e / E: fr flamand] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2-3 a Care aparține Flandrei sau populației ei. 4-5 a Privitor la Flandra sau la populația ei. 6 sf Limbă germanică vorbită flamanzi (1).

flamand2 sm [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pl: ~nzi / E: fr flamant] (Îvr) Flamingo.

FLAMAND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.

FLAMAND2, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei.

FLAMAND1, -Ă, flamanzi, -de, adj. Din Flandra, care aparține Flandrei sau populației ei. Limbă flamandă.Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124.

FLAMAND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand)

flamand a. din Flandra: dialect flamand. ║ m. locuitor de acolo.

*flamánd, -ă s. și adj. Din Flandra; Olandez din Belgia.

FLĂMÂND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.

FLĂMÂND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.

flămând, ~ă [At: TETRAEV. (1574) 246 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *flammubundus] 1-2 smf, a (Om) căruia îi este foame Si: înfometat, famelic. 3 a (Înv; fig) Amenințat de foamete. 4 a Lacom. 5 a Dornic. 6 sm (Reg) Flămânzare.

FLĂMÎND, -Ă, flămînzi, -de, adj. (În opoziție cu sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊ Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd.

FLĂMÂND ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care are senzația de foame; căruia îi este foame. Animal ~. 2) fig. fam. Care este dornic de ceva. ~ de lucru. /Orig. nec.

flămând a. 1. care sufere de foame; 2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS].

Flămânda f. 1. sat și schit în jud. Argeș; 2. sat în jud. Vâlcea.

flămînd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s’a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

flamand adj. m., s. m., pl. flamanzi; adj. f., s. f. flamandă, pl. flamande

flamand adj. m., s. m., pl. flamanzi; adj. f., s. f. flamandă, pl. flamande

flamand s. m., adj. m., pl. flamanzi; s. f. (persoană), f. sg. flamandă, g.-d. art. flamandei; pl. flamande

flamandă (idiom) s. f., g.-d. art. flamandei

flămând adj. m., pl. flămânzi; f. flămândă, pl. flămânde

flamandă (idiom) s. f., g.-d. art. flamandei

flămând adj. m., pl. flămânzi; f. flămândă, pl. flămânde

flamandă (limba) s, f., g.-d. art. flamandei

flămând adj. m., pl. flămânzi; f. sg. flămândă, pl. flămânde

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLĂMÂND adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.)

FLĂMÎND adj. flămînzit, înfometat, nemîncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

flămînd (flămîndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt.Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng.Der. flămînjos, adj. (flămînd); flămînjune, s. f. (foame); flămînzare, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămînzenie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămînzi, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămînzică, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămînzilă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămînde). – [3419]

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FLAMANDĂ s. f. (< fr. flamand): limbă germanică desprinsă din vechea franconică de jos, subgrupă a germanei de jos (Niederdeutsch), vorbită de flamanzi, locuitori ai regiunii Flandra din cadrul statului Belgia. Este una dintre cele două limbi oficiale ale Belgiei (alături de valonă). Este foarte apropiată de olandeză. Se vorbește și în nord-vestul Franței. Lipsa unor documente înainte de secolul al XII-lea n-a permis cercetătorilor descoperirea trăsăturilor vechii f. și a influențelor străine suferite de ea, cu excepția unor urme lăsate de limba saxonilor, frizonilor și francilor. F. s-a impus treptat și în scris, dar este concurată puternic de valona franceză, preferată de păturile intelectuale ale Belgiei.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FLAMÁND, -Ă (< fr.) s. m., pl. adj. 1. S. m. pl. Populație germanică care locuiește în Flandra (partea nordică a Belgiei). Mai trăiesc în Franța și în Olanda. De religie creștină (catolică). 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ◊ Artă f. = arta care s-a dezvoltat până în sec. 16 pe teritoriul Țărilor de Jos și din sec. 17 numai pe teritoriul actual al Belgiei. În arhitectură, remarcabil creații au fost realizate în stilul romanic, gotic, al Renașterii și baroc. În sculptură s-au impus, printr-un pronunțat simț al monumentalului, Claus Sluter, Cornelis Floris, A. Quellinus ș.a. Pictura a cunoscut o excepțională înflorire. Încă din sec. 15, artiștii flamanzi, dezvoltând tehnica picturii în ulei, au manifestat un viu interes pentru portretul individualizat ca și pentru redarea cât mai concretă a obiectelor (frații H. și J. van Eyck, R. van der Weyden, H. Memling ș.a.). În sec. 16, spiritul Renașterii a fost asociat cu elementele naționale (Bosch, P. Brueghel cel Bătrân, Matsys), contribuind la înflorirea peisajului și a portretului, reprezentarea vieții zilnice a țărănimii și burgheziei constituind tematica predilectă a artiștilor. În sec. 17 s-a impus spiritul baroc al timpului, dar și o tendință de autentică inspirație populară (Rubens, Jordaens, Van Dyck, Snyders, Teniers cel Bătrân, Brouwer ș.a.). Dintre artele decorative, tapiseria (Bruxelles, Brugge) ocupă un loc important. ◊ Limba f. = limbă indo-europeană din ramura germanică; limba oficială în Belgia, alături de franceză. După unii cercetători este dialect sau variantă a limbii olandeze. Mai este vorbită în Olanda, Franța.

FLĂMÎND adj. subst. 1. – (Moț). 2. -a, Ion (Ard I 271) și s.; Flâmînzești s. (Sd XVI),

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.

flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.

Intrare: flamand (adj.)
flamand1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flamand
  • flamandul
  • flamandu‑
  • flamandă
  • flamanda
plural
  • flamanzi
  • flamanzii
  • flamande
  • flamandele
genitiv-dativ singular
  • flamand
  • flamandului
  • flamande
  • flamandei
plural
  • flamanzi
  • flamanzilor
  • flamande
  • flamandelor
vocativ singular
plural
Intrare: flamand (s.m.)
substantiv masculin (M5)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flamand
  • flamandul
  • flamandu‑
plural
  • flamanzi
  • flamanzii
genitiv-dativ singular
  • flamand
  • flamandului
plural
  • flamanzi
  • flamanzilor
vocativ singular
  • flamandule
  • flamande
plural
  • flamanzilor
Intrare: Flămând
Flămând nume propriu
nume propriu (I3)
  • Flămând
Intrare: flămând
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flămând
  • flămândul
  • flămându‑
  • flămândă
  • flămânda
plural
  • flămânzi
  • flămânzii
  • flămânde
  • flămândele
genitiv-dativ singular
  • flămând
  • flămândului
  • flămânde
  • flămândei
plural
  • flămânzi
  • flămânzilor
  • flămânde
  • flămândelor
vocativ singular
  • flămândule
  • flămânde
  • flămândă
  • flămândo
plural
  • flămânzilor
  • flămândelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

flamand, flamandăadjectiv

  • 1. Care aparține Flandrei sau flamanzilor, privitor la Flandra ori la flamanzi. DEX '09 DLRLC MDN '00
    • format_quote Limbă flamandă. DLRLC
    • format_quote Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124. DLRLC
etimologie:

flamand, flamanzisubstantiv masculin
flamandă, flamandesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. DEX '09 DLRLC MDN '00
etimologie:

flămând, flămândăadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care simte senzația de foame, căruia îi este foame. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. DLRLC
    • format_quote Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. DLRLC
    • format_quote Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. DLRLC
    • format_quote figurat Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. DLRLC
    • format_quote Sătulul nu crede flămândului. Flămândului pâinea-i e în gând. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.