FLAMANDĂ s. f. (< fr. flamand): limbă germanică desprinsă din vechea franconică de jos, subgrupă a germanei de jos (Niederdeutsch), vorbită de flamanzi, locuitori ai regiunii Flandra din cadrul statului Belgia. Este una dintre cele două limbi oficiale ale Belgiei (alături de valonă). Este foarte apropiată de olandeză. Se vorbește și în nord-vestul Franței. Lipsa unor documente înainte de secolul al XII-lea n-a permis cercetătorilor descoperirea trăsăturilor vechii f. și a influențelor străine suferite de ea, cu excepția unor urme lăsate de limba saxonilor, frizonilor și francilor. F. s-a impus treptat și în scris, dar este concurată puternic de valona franceză, preferată de păturile intelectuale ale Belgiei.