FLAMAND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.

flamand¹, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 98 / Pl: ~nzi, ~e / E: fr flamand] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2-3 a Care aparține Flandrei sau populației ei. 4-5 a Privitor la Flandra sau la populația ei. 6 sf Limbă germanică vorbită flamanzi (1).

FLAMAND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.

FLAMAND¹, -Ă, flamanzi, -de, adj. Din Flandra, care aparține Flandrei sau populației ei. Limbă flamandă. ▭ Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124.

FLAMAND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand)

flamand a. din Flandra: dialect flamand. ║ m. locuitor de acolo.

*flamánd, -ă s. și adj. Din Flandra; Olandez din Belgia.

flamand adj. m., s. m., pl. flamanzi; adj. f., s. f. flamandă, pl. flamande

flamand adj. m., s. m., pl. flamanzi; adj. f., s. f. flamandă, pl. flamande

flamand s. m., adj. m., pl. flamanzi; s. f. (persoană), f. sg. flamandă, g.-d. art. flamandei; pl. flamande

flamandă (idiom) s. f., g.-d. art. flamandei

flamandă (idiom) s. f., g.-d. art. flamandei

flamandă (limba) s, f., g.-d. art. flamandei

FLAMANDĂ s. f. (< fr. flamand): limbă germanică desprinsă din vechea franconică de jos, subgrupă a germanei de jos (Niederdeutsch), vorbită de flamanzi, locuitori ai regiunii Flandra din cadrul statului Belgia. Este una dintre cele două limbi oficiale ale Belgiei (alături de valonă). Este foarte apropiată de olandeză. Se vorbește și în nord-vestul Franței. Lipsa unor documente înainte de secolul al XII-lea n-a permis cercetătorilor descoperirea trăsăturilor vechii f. și a influențelor străine suferite de ea, cu excepția unor urme lăsate de limba saxonilor, frizonilor și francilor. F. s-a impus treptat și în scris, dar este concurată puternic de valona franceză, preferată de păturile intelectuale ale Belgiei.

FLAMÁND, -Ă (< fr.) s. m., pl. adj. 1. S. m. pl. Populație germanică care locuiește în Flandra (partea nordică a Belgiei). Mai trăiesc în Franța și în Olanda. De religie creștină (catolică). 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ◊ Artă f. = arta care s-a dezvoltat până în sec. 16 pe teritoriul Țărilor de Jos și din sec. 17 numai pe teritoriul actual al Belgiei. În arhitectură, remarcabil creații au fost realizate în stilul romanic, gotic, al Renașterii și baroc. În sculptură s-au impus, printr-un pronunțat simț al monumentalului, Claus Sluter, Cornelis Floris, A. Quellinus ș.a. Pictura a cunoscut o excepțională înflorire. Încă din sec. 15, artiștii flamanzi, dezvoltând tehnica picturii în ulei, au manifestat un viu interes pentru portretul individualizat ca și pentru redarea cât mai concretă a obiectelor (frații H. și J. van Eyck, R. van der Weyden, H. Memling ș.a.). În sec. 16, spiritul Renașterii a fost asociat cu elementele naționale (Bosch, P. Brueghel cel Bătrân, Matsys), contribuind la înflorirea peisajului și a portretului, reprezentarea vieții zilnice a țărănimii și burgheziei constituind tematica predilectă a artiștilor. În sec. 17 s-a impus spiritul baroc al timpului, dar și o tendință de autentică inspirație populară (Rubens, Jordaens, Van Dyck, Snyders, Teniers cel Bătrân, Brouwer ș.a.). Dintre artele decorative, tapiseria (Bruxelles, Brugge) ocupă un loc important. ◊ Limba f. = limbă indo-europeană din ramura germanică; limba oficială în Belgia, alături de franceză. După unii cercetători este dialect sau variantă a limbii olandeze. Mai este vorbită în Olanda, Franța.