FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

flagelare sf [At: CONTEMP, S. II, 1949, nr. 164, 2/5 / Pl: ~lări / E: flagela] 1 Biciuire. 2 Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu Si: flagelație (1). 3 Practică rituală ascetică în diverse religii Si: flagelație (2).

FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela; biciuire.

FLAGELARE s.f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; flagelație. [< flagela].

FLAGELARE ~ări f. 1) v. A FLAGELA și A SE FLAGELA. 2) (în evul mediu și în antichitate) Pedeapsă practicată sub formă de ritual religios. /v. a flagela

FLAGELA, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

flagela vt [At: DA ms / Pzi: ~lez / E: fr flageller, lat flagellare] 1 A bate tare cu biciul, cu vergelele etc. Si: a biciui. 2 (Fig) A critica cu asprime verbal sau în scris. 3 (Fig) A satiriza.

FLAGELA, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

FLAGELA, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare (cu biciul, cu vergile etc.), a biciui. ♦ Fig. A biciui cu vorba sau cu scrisul.

FLAGELA vb. I. tr. A biciui (în public). ♦ A supune la bătăi, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorbă, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].

FLAGELA vb. tr. 1. a biciui (în public). 2. (fig.) a ataca prin vorbă, prin scris; a veșteji, a înfiera. (< fr. flageller, lat. flagellare)

A SE FLAGELA mă ~ez intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe tăioase (cu cineva). /<fr. flageller

A FLAGELA ~ez tranz. 1) A bate cu flagelul. 2) fig. A supune unei critici aspre; a biciui. /<fr. flageller

flagelà v. 1. a lovi cu biciul sau nuiaua; 2. fig. a mustra aspru.

*flagelațiúne f. (lat. flagellátio, -ónis). Bicĭuire. Pedeapsă pe care șĭ-o aplicaŭ o sectă de nebunĭ fanaticĭ care se bicĭuĭaŭ în public în sec. XIII și XIV. Fig. Mustrare aspră. – Și -áție și -áre

*flageléz v. tr. (lat. flagellare). Bicĭuĭesc. Fig. Mustru cu asprime.

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării; pl. flagelări

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării; pl. flagelări

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării, pl. flagelări

flagela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. flagelez, 3 flagelează; conj. prez. 1 sg. să flagelez, 3 să flageleze

flagela (a ~) vb., ind. prez. 3 flagelează

flagela vb., ind. prez. 1 sg. flagelez, 3 sg. și pl. flagelează

FLAGELARE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

FLAGELARE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

FLAGELA vb. a (se) biciui.

FLAGELA vb. a (se) biciui.