FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

flagelare sf [At: CONTEMP, S. II, 1949, nr. 164, 2/5 / Pl: ~lări / E: flagela] 1 Biciuire. 2 Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu Si: flagelație (1). 3 Practică rituală ascetică în diverse religii Si: flagelație (2).

FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela; biciuire.

FLAGELARE s.f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; flagelație. [< flagela].

FLAGELARE ~ări f. 1) v. A FLAGELA și A SE FLAGELA. 2) (în evul mediu și în antichitate) Pedeapsă practicată sub formă de ritual religios. /v. a flagela

*flagelațiúne f. (lat. flagellátio, -ónis). Bicĭuire. Pedeapsă pe care șĭ-o aplicaŭ o sectă de nebunĭ fanaticĭ care se bicĭuĭaŭ în public în sec. XIII și XIV. Fig. Mustrare aspră. – Și -áție și -áre

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării; pl. flagelări

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării; pl. flagelări

flagelare s. f., g.-d. art. flagelării, pl. flagelări

FLAGELARE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

FLAGELARE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)