ciunti [At: ANON. CAR. / V: cionti / Pzi: ~tesc, (rar) ciunt / E: ciunt] 1 vt (D. părți ale corpului) A amputa. 2-3 vtr (a) A (se) mutila. 4 vt (C.i. arbori și flori) A tăia (curățând). 5 vt (C.i. obiecte) A scurta. 6 vt A îndepărta (de obicei inestetic) părți dintr-un obiect Si: a ciungăra (6), a ciunta (6). 7 vt A elimina (cu efecte negative) pasaje dintr-o lucrare Si: a ciunta (7). 8-9 vtrp (Îvp) A (se) împuțina. 10-11 vtrp (Îvp) A (se) curma. 12 vr (Îvp; d. foc) A se stinge.

CIUNTI, ciuntesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la o parte a corpului) A tăia, a amputa; (cu privire la oameni) a mutila, a schilodi. Alexandru-vodă... ciuntea și seca pe care avea prepus. NEGRUZZI, S. I 158. Îi ciuntiră mai întîi picioarele, pe urmă genunchii unul după altul și în sfîrșit brațele pînă la coate. BĂLCESCU, O. II 265. ◊ Refl. (Rar) Eu cad și mă stîlcesc, Și șchiopez și mă ciuntesc. CONTEMPORANUL, III 731. 2. (Cu privire la plante sau la arbori) A despuia; a rupe. Păsări cîntau în arborii ciuntiți de obuze. CAMILAR, N. I 70. – Variante: (regional) cionta (RETEGANUL, P. III 37) vb. I, cionti (CARAGIALE, N. F. 26, ODOBESCU, S. III 46) vb. IV.

A CIUNTI ~esc tranz. 1) (persoane) A face să devină ciunt; a lipsi de o parte a corpului. 2) (plante) A scurta prin tăierea crengilor, vârfurilor. /Din ciunt

ciuntì v. 1. a trunchia un membru al corpului (coada calului, coarnele vitelor, urechile câinelui); 2. a tăia vârful, a scurta stricând.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Contaminare între ciot și ciung.

ciunca v vz ciunti

ciunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 173/2 / Pl: ~nți, ~e / E: ctm ciot + ciung] 1-4 smf, a Ciung (1-4). 5-6 a (D. animale) Cu coada sau urechile tăiate. 7 sm (Îvp; îs) ~ olog Olog de ambele picioare, care se mișcă numai cu ajutorul mâinilor. 8 a (D. lucruri) Scurtat. 9 a (D. vite) Ciung (6).

ciunta vtr [At: POMPILIU, B. 1007 / V: cionca, ~nca / Pzi: ciunt sau ~tez / E: ctm ciot + ciung + -a] (Reg) 1-9 A ciunti (1-9). 10 vt (Îvp; îe) A ~ zilele (sau viața, veacul) cuiva ori a ~ pe cineva A omorî.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. 1. Ciung. Cel dinții care-a venit, Șchiop și ciunt s-a nemerit. împăratul l-a-ntrebat Cum de-i ciunt și de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. ◊ Fig. Fără voie, Sanda își dete cu mena prin pletele ei ciunte, care-i cădeau peste ochi. CARAGIALE, S. 21. ◊ (Substantivat) I s-au curmat mînile, de au picat palmele de la încheietură jos, și el au rămas ciunt. SBIERA, P. 31. 2. (Rar) Șchiop. (Substantivat) Ș-au pornit frumoasă nuntă, De pășea pînă și ciuntă. EMINESCU, L. P. 148. 3. (Despre copaci) Lipsit de crengi sau de frunze, gol, despuiat. Se zărea lîngă un pom ciunt un ocol rotund. CAMILAR, N. I 376. – Variantă: (regional) ciont, cioantă (ISPIRESCU, L. 252) adj.

CIUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părți ale corpului) Care a fost retezat sau rupt; supus ciuntirii; ciung. 3) și substantival (despre ființe) Care este lipsit de o parte a corpului; fără o parte a corpului. 3) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciung. /Contaminare dintre ciot + ciung

ciunt a. scurtat (de urechi sau de coadă). V. ciont.

2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.

cĭontésc și -țésc, V. cĭuntesc.

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.

cĭuntésc v. tr. (d. cĭunt). Fac cĭunt, mutilez. Fig. Micșorez, știrbesc: a cĭunti o țară. – Și cĭontesc și cĭonțesc (est). Rar cĭuntez.

ciunti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntesc, 3 sg. ciuntește, imperf. 1 ciunteam; conj. prez. 1 sg. să ciuntesc, 3 să ciuntească

ciunti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntesc, imperf. 3 sg. ciuntea; conj. prez. 3 să ciuntească

ciunti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuntesc, imperf. 3 sg. ciuntea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuntească

ciunti

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. sg. ciuntă, pl. ciunte

ciunt

ciunt, -tă.

ciuntesc, -ti inf.

CIUNTI vb. v. reteza.

CIUNTI vb. a reteza, a tăia, a trunchia. (~ crengile unui copac.)

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) câș. (Om ~; mână ~; un ~.)

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) cîș. (Om ~; mînă ~; un ~.)

ciunti, ciunt, vb. tranz. – 1. A tăia, a reteza. 2. A curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel, 1985: 212). – Din ciunt (MDA).

ciunti, ciunt, vb. tranz. – A tăia, a reteza, a curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel 1985: 212), cu trimitere la mitologia destinului, conform căreia, cea de-a treia ursitoare (ciuntătoarea, curmătoarea) taie firul vieții. – Din ciunt „ciung”.

ciont¹, cioantă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.

ciunt, -ă, ciunți, -te, adj. – Retezat, tăiat; ciung. ♦ (onom.) Ciunt, Ciuntu, nume de familie (51 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Contaminare dintre ciot și ciung (DEX, MDA).