AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri.

aurire sf [At: LB / V: d~ / P: a-u~ / Pl: ~iri / E: auri] 1 Acoperire a unui obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aurare (1), aurat¹ (1), aureală (1), aurit¹ (1), auritură (1). 2 Dare a unei străluciri ca de aur (1) Si: aurare (2), aurat¹ (2), aureală, aurit¹ (2), auritură (2). 3 Dare a unui aspect asemănător aurului (1) Si: aurare, aurat¹ (3), aureală (3), aurit¹ (3), auritură (3). 4 (Înv) Alegere a aurului de nisip prin spălare Si: (rar) aureală (4), aurit¹ (4), auritură (4). 5 Îmbrăcare a unui dinte în aur (1) Si: (rar) aureală (5), aurit¹ (5), auritură (5). 6 (Pop) Transformare în aur (1) Si: (rar) aureală (6), aurit¹ (6), auritură (6).

AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1). [Pr.: a-u-] – V. auri.

AURIRE s. f. Acțiunea de a auri; poleire. Aurirea unui obiect. - Pronunțat: a-u-.

AURIRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1); poleire cu aur. [Pr.: a-u-]

AURI auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

auri² [At: ANON. CAR. / V: d~ / P: a-u~ / Pzi: ~resc / E: aur] 1 vt A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aura (1). 2 vt (Fig) A da o strălucire ca de aur Si: aura (2). 3 vt (Fig) A da un aspect ca de aur Si: aura (3). 4 vt (Îrg) A alege aurul (1) din nisip, prin spălare. 5 vt A îmbrăca un dinte în aur (1). 6-7 vtr (În basme) A se transforma în aur (1).

AURA (-rez)... = AURI... [lat. aurare].

AURI (-resc) I. vb. tr. A acoperi cu un strat subțire de aur obiecte de argint sau de alt metal, pentru a le face să pară în întregime de aur, a polei, a sufla cu aur. II. vb. refl. A se acoperi cu un strat de aur sau a căpăta înfățișarea aurului: piscurile munților se auresc (VLAH.).

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. Du-te și fă o mulțime de furci de tors, una mai frumoasă decît alta. Apoi ia și le aurește pe toate. MARIAN, O. II 91. ◊ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur, a polei. Te-am dus pe culmi, ca ochii tăi să-mi crească întinderea de zări... Să-mi aurești cu raza lor pămîntul. TOMA, C. V. 126. Soarele scăpăta grăbit după deal, aurind vîrful copacilor. BUJOR, S. 28. Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorei mult veselă zîmbire, Razele dimineții ce norii auresc. ALEXANDRESCU, P. 28.4 ◊ Refl. Sub privirea-i s-aurește Unda lină din Bosfor. BOLINTINEANU, P. I 233. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. Îndată i se auri lina [mielușelului]. ISPIRESCU, L. 65.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.

A SE AURI mă ~esc intranz. (în basme) A deveni de aur. /Din aur

A AURI ~esc tranz. 1) (obiecte) A acoperi cu un strat subțire de aur. 2) fig. A face să strălucească ca aurul; a face să pară de aur. /Din aur

aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].

aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.

aurire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auririi; pl. auriri

aurire (a-u-) s. f., g.-d. art. auririi; pl. auriri

aurire s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. auririi; pl. auriri

auri (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, 3 sg. aurește, imperf. 1 auream; conj. prez. 1 sg. să auresc, 3 să aurească

auri (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 să aurească

auri vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 sg. și pl. aurească

AURIRE s. aurit, (pop.) aureală, spoire, spoit. (~ unui obiect metalic.)

AURIRE s. aurit, (pop.) aureală, spoire, spoit. (~ unui obiect metalic.)

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)