2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta.

argumentare sf [At: CR., 1829, 159 / Pl: ~tări / E: argumenta] 1 Aducere de argumente (1) Si: dovedire, (rar) argumentat1, (îvr) argumentiruire. 2 (Log) Raționament prin care se demonstrează ceva pe baza argumentelor (1) aduse. 3 (Ret) Argumentație (2).

*ARGUMENTARE, *ARGUMENTAȚIUNE, *ARGUMENTAȚIE sf. 1 Faptul de a argumenta 2 Dovadă prin vorbă sau prin scris [fr. < lat.].

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6.

ARGUMENTARE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

ARGUMENTARE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta].

argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor.

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari.

argumenta vt [At: MAIORESCU, L. 11 / Pzi: ~tez / E: fr argumenter] A aduce argumente (1) Si: (înv) argumentirui.

*ARGUMENTA (-tez) I. vb. intr. 📖 A aduce dovezi prin vorbă sau prin scris: felul cum argumentează dînsul e absolut convingător. II. vb. tr. A dovedi: ceea ce cauți să argumentezi mi se pare absolut zadarnic [fr. < lat.].

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător.

ARGUMENTA, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare).

ARGUMENTA vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari].

ARGUMENTA vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari)

A ARGUMENTA ~ez intranz. A dovedi prin argumente. /<lat. argumentari, fr. argumenter

argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide.

*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre.

*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări

argumenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. argumentez, 3 argumentea; conj. prez. 1 sg. să argumentez, 3 să argumenteze

argumenta (a ~) vb., ind. prez. 3 argumentea

argumenta vb., ind. prez. 1 sg. argumentez, 3 sg. și pl. argumentea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARGUMENTARE s. argumentație, demonstrare. (~ celor arătate.)

ARGUMENTA vb. a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

Intrare: argumentare
argumentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argumentare
  • argumentarea
plural
  • argumentări
  • argumentările
genitiv-dativ singular
  • argumentări
  • argumentării
plural
  • argumentări
  • argumentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: argumenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • argumenta
  • argumentare
  • argumentat
  • argumentatu‑
  • argumentând
  • argumentându‑
singular plural
  • argumentea
  • argumentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argumentez
(să)
  • argumentez
  • argumentam
  • argumentai
  • argumentasem
a II-a (tu)
  • argumentezi
(să)
  • argumentezi
  • argumentai
  • argumentași
  • argumentaseși
a III-a (el, ea)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumenta
  • argumentă
  • argumentase
plural I (noi)
  • argumentăm
(să)
  • argumentăm
  • argumentam
  • argumentarăm
  • argumentaserăm
  • argumentasem
a II-a (voi)
  • argumentați
(să)
  • argumentați
  • argumentați
  • argumentarăți
  • argumentaserăți
  • argumentaseți
a III-a (ei, ele)
  • argumentea
(să)
  • argumenteze
  • argumentau
  • argumenta
  • argumentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

argumentare, argumentărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În această lucrare [«Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.»] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6. DLRLC
etimologie:
  • vezi argumenta DEX '09 DEX '98 DN

argumenta, argumentezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.