ZĂGNEATĂ, zăgnete, s. f. (Înv. și reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.

zăgneată sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ete / V: (reg) zamna~, ~ață, ~nată, ~gnat sn (Pl: zăgnaturi), ~nadă, zăcnată, zăcn~, zămn~, zăina~, zămna~, zecnetă, jacnat^[1] sn, jăg~, jăgneală,^[2] jâgneață,^[3] jegn~,^[4] jegna~,^[5] săgna~, segnetă / E: ucr загніт, rs загнета cf jar, jer] 1 (Îrg) Surcea sau vreasc pentru foc. 2-3 (Îrg; îe) A da (o) ~ (focului sau la foc) A ațâța (sau a înteți) focul. 4 (Îrg) Scânteie (1). 5-6 (Pop; lsg) (Foc de) surcele sau vreascuri puse să ardă la gura cuptorului, ca să se rumenească produsul pus la copt Si: zatulă (6). 7 (Reg; mai ales în Trs) Jar (la gura cuptorului). 8 (Reg; csnp) Gustare de dimineață.

zăgneată s.f (reg.) 1 Surcea, vreasc pentru foc. 2 Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. • pl. -ete. /<rus. загнета, ucr. загніт.

ZĂGNEATĂ (pl. -ete), ZĂGNATĂ, ‼ZĂCNATĂ (pl. -te) sf. Foc de nuiele sau de surcele uscate care arde cu flacără în gura cuptorului, făcut anume ca să se rumenească pîinea sau pentru ca să se coacă mai repede mălaiul, plăcintele, etc.: pe vatră licărea o zăgnată de foc (RET.) [rut. zagnīt].

ZĂGNEATĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.

ZĂGNEATĂ s. f. (Mold.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți, a face să ardă. Dar tu nu sta degeaba. Cît spun eu, tu dă zăgneată focului c-oleacă de stuh. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zăgnată (MARIAN, NU. 669) s. f.

ZĂGNEATĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Rus zagneta, ucr. zahnit.

zăgneată f. Mold. 1. foc de uscături la gura cuptorului; 2. fig. îndemn: a da cuiva zăgnete CR. [V. segnetă].

zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.

jăgneată^[1] sf vz jăgneață

jigneată^[1] sf vz zăgneată

sagnată^[1] sf vz zăgneată

săgnată sf vz zăgneată

segnetă sf vz zăgneată

zamnată sf vz zăgneată

zăcnată sf vz zăgneată

zăcneată sf vz zăgneată corectat(ă)

zăgnadă sf vz zăgneată

zăgnat sn vz zăgneată

zăgnată sf vz zăgneată

zăgneață sf vz zăgneată

zăinată sf vz zăgneată

zămnată sf vz zăgneată

zămneată sf vz zăgneată

zecnetă sf vz zăgneată

❍ZĂMNATĂ sf. Trans. (CONV.) = ZĂGNEATĂ.

ZĂGNATĂ s. f. v. zăgneată.

jegn(e)átă V. zăgneată.

zăcnátă, V. zăgneată.

zămnátă, V. zăgneată.

zăgneată (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăgnetei; pl. zăgnete

zăgneată (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăgnetei; pl. zăgnete

zăgneată s. f., g.-d. art. zăgnetei; pl. zăgnete

zăgneată s. f., g.-d. art. zăgnetei; pl. zăgnete

ZĂGNEATĂ, zăgnete, s. f. 2. Foc care se aprinde în partea din față a cuptorului de pîine pentru a grăbi coacerea. (din ucr. zagnit, rus. zagnet’, sl. gnĕtiti a aprinde)

JECNATĂ, jecnate, s. f. (Var.) Zăgneată. (cf. zăgneată)

ZĂCNATĂ, zăcnate, s. f. (Var.) Zăgneată.

ZĂGNATĂ, zăgnate, s. f. (Var.) Zăgneată.

zăgnată (-te), s. f. – Foc ce se aprinde în partea din față a cuptorului cu pîine, pentru a accelera coacerea. – Var. zăgneată, zăcnată, zăgneață, zămnată, jecn(e)ată. Rut. zagnit, rus. zagnetĭ, din sl. gnĕtiti „a aprinde” (Tiktin; Candrea).

ZĂGNEAȚĂ, zăgnețe, s. f. (Var.) Zăgneată.

ZĂGNEATĂ s.f. 1. (Mold., Criș.) Surcea, vreasc pentru foc. A: (Fig.) Să gătiia pre ei și zăgneată focului veacinic. DOSOFTEI, VS. C: Ca o spurcată z<ă>gnată, ca o zmoală împuțită, în matca focului cumplită. MISC. SEC. XVII, 165^v. 2. (Mold.) Foc de nuiele sau de surcele uscate care se face la gura cuptorului și arde cu flacără vie. Împăratul dzisă să dea zăgneată căldării să i să topească oasele. DOSOFTEI, VS. Etimologie: rus. zagneta, ucr. zahnit.

zăgnată, zăgnate, (zăgnadă, zămnată), s.f. – (reg.) 1. Focul ce se face la gura cuptorului, după ce se bagă pâinea în cuptor (ALR, 1965: 1.061). 2. Vreascuri pentru foc: „În plăcintă n-ai pus brânză, / Nici zăgnată să se-aprindă. /.../ Lemne n-ai avut uscate, / Că pădurea-o fost departe” (Bârlea, 1924, II: 207). – Din ucr. zagnit, rus. zagnetí < sl. gnětili „a aprinde” (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER, MDA).