PALINGENEZIE s. f. Concepție stoică legată de teoria ciclului istoric, care susține revenirea periodică a acelorași evenimente sau lucruri. ♦ Fig. Înnoire, regenerare (morală). – Din fr. palingénésie.

palingenezie sf [At: BARCIANU / Pl: (rar) ~ii / E: fr palingénésie] 1 Concepție metafizică, strâns legată de teoria ciclului istoric, care susține renașterea, învierea periodică a tuturor ființelor Si: metempsihoză, reîncarnare, transmigrație. 2 (Fig) Înnoire morală.

PALINGENEZIE s. f. (În unele concepții filozofice) Renaștere, înviere periodică a tuturor ființelor. ♦ Fig. Înnoire, regenerare (morală). – Din fr. palingénésie.

PALINGENEZIE s.f. 1. Concepție metafizică care preconizează reînvierea periodică a tuturor ființelor; metempsihoză. ♦ (Fig.) Înnoire, regenerare (morală). 2. Concepție potrivit căreia istoria este alcătuită din perioade succesive de decădere și de înflorire. 3. Concepție despre perfecționarea permanentă a viețuitoarelor printr-o evoluție lentă. [Gen. -iei. / < fr. palingénésie, cf. gr. palingenesis – renaștere].

PALINGENEZIE s. f. 1. concepție metafizică ce preco-nizează reînvierea periodică a tuturor ființelor; metempsihoză. ◊ (fig.) înnoire, regenerare (morală). 2. concepție potrivit căreia istoria este alcătuită din perioade succesive de decădere și de înflorire. 3. concepție care afirmă perfecționarea continuă a viețuitoarelor printr-o evoluție lentă. (< fr. palingénésie)

palingenezie f. regenerațiune, renaștere; fig. palingenezie socială.

*palingenezíe f. (vgr. paliggenesía, d. palin, din noŭ, și génesis, naștere. V. geneză). Renaștere, regenerațiune, întoarcere la vĭață după moartea reală saŭ aparentă: palingenezia a fost susținută de Bonnet și Ballanche. În istorie, repetarea unor fapte care s’aŭ maĭ întîmplat.

palingenezie (filoz.) s. f., art. palingenezia, g.-d. palingenezii, art. palingeneziei

palingenezie (filos.) s. f., art. palingenezia, g.-d. palingenezii, art. palingeneziei

palingenezie s. f., art. palingenizia, g.-d. palingenezii, art. palingeneziei

PALIN- „repetare, din nou, repetat”. ◊ gr. palin „din nou” > fr. palin-, germ. id., engl. id. > rom. palin-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., repetare și înglobare în conținutul psihic a unor perioade din trecutul bolnavului; ~dromie (v. -dromie), s. f., recrudescență a unei boli; ~estezie (v. -estezie), s. f., revenire la starea de sensibilitate după anestezia generală; ~frazie (v. -frazie), s. f., tulburare de vorbire manifestată prin repetarea ultimei silabe a cuvintelor; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Apariția, în procesul dezvoltării unor indivizi, a unor caractere deja dispărute pentru grupa din care aceștia fac parte; sin. palingenie. 2. Formare a magmei prin topirea completă a unor roci preexistente; ~genezie (v. -genezie), s. f., 1. Concepție metafizică preconizînd reînvierea periodică a tuturor ființelor. 2. Concepție potrivit căreia istoria este alcătuită din cicluri succesive de decădere și de înflorire. 3. Concepție potrivit căreia perfecționarea viețuitoarelor are loc permanent, printr-o evoluție lentă; ~genie (v. -genie₁), s. f., palingeneză* (1); ~grafie (v. -grafie), s. f., tendință patologică de a repeta în scris aceleași cuvinte sau propoziții; sin. paligrafie.

PALINGENEZÍE (< fr.; {s} palin- + gr. genesis „naștere”) s. f. 1. (FILOZ.) Doctrină pitagoriciană despre reîncarnarea continuă a sufletelor care n-au trăit o viață suficient de perfectă, preluată de Platon și încorporată în demonstrația sa că sufletul este nemuritor. ♦ Concepție stoică despre reîntoarcerea periodică și eternă a acelorași evenimente. ♦ Concept folosit în teoriile despre istoria umană ca „ciclu” și „reîntoarcere periodică” (Spengler, Toynbee). ♦ Fig. Înnoire, regenerare (morală). 2. Concepție de factură providențialistă, formulată (1827) de către scriitorul și filozoful francez P. Ballanche, potrivit căreia istoria omenirii, fiind o succesiune de cicluri, se desfășoară conform unei succesiuni de cicluri, se desfășoară conform unei formule generale, astfel că fiecare popor parcurge aceleași etape, reproduce aceeași succesiune a transformărilor, totul fiind îndreptat spre realizarea unui scop general. 3. (BIOL.) Concepție cu caracter preformist, formulată (1769) de naturalistul Elvețian, Ch. Bonnet, potrivit căreia perfecționarea viețuitoarelor are loc pe calea evoluției lente.