OAZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

oază sf [At: AR (1838), 387²/14 / V: (nob) ~zie, ~zis sn / P: oa-ză / Pl: ~ze și (înv) ~zuri / E: ger Oase, it oasi, fr oasis] 1 Loc acoperit cu vegetație bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. 2 (Rar) Loc cu verdeață. (Fig) Loc plăcut, de relaxare.

*OAZĂ (pl. -ze) sf. 1 🌍 Loc roditor și acoperit cu verdeață în mijlocul unui pustiu de nisip (🖼 3371) ¶ 2 Ⓕ Loc încîntător, loc de odihnă [germ. Oase].

OAZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

OAZĂ, oaze, s. f. Loc cu apă și cu vegetație bogată, în mijlocul unui pustiu nisipos. Și tot fără margini pustia se-ntinde... Abia, ici și colo, găsesc, cîteodată, Verdeața de oază cu dor așteptată. MACEDONSKI, O. I 145. ◊ (În comparații și metafore) Toate aceste gînduri și toată această floră viguroasă... începeau să mi se pară ca o insulă într-un ocean, ca o fragedă oază într-un pustiu. GALACTION, O. I 347. Era orașul de-altădată. Sub plopi de-argint, muiați în soare, O verde oază fermecată Cu repezi ape cîntătoare. MACEDONSKI, O. I 188.

OAZĂ s.f. 1. Loc în mijlocul unui deșert, unde există vegetație bogată și apă. ♦ (Fig.) Regiune, loc care contrastează puternic cu ceea ce se află în jur. 2. Porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii în care vegetează o floră sărăcăcioasă. [Pron. oa-ză. / < germ. Oase, cf. fr., lat., gr. oasis < cuv. egiptean].

OAZĂ s. f. 1. loc în mijlocul unui deșert, cu vegetație bogată și apă. 2. (fig.) loc izolat, odihnitor, într-un mediu ostil. 3. porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii. (< germ. Oase, fr., lat., gr. oasis)

OAZĂ ~e f. 1) Loc într-un pustiu acoperit cu vegetație, datorită existenței unei surse de apă. 2) fig. Loc sau moment ce creează condiții pentru destindere și recreație. [G.-D. oazei] /<germ. Oase, it. oasi, fr. oasis

oază f. 1. insulă de verdeață în mijlocul pustiului; 2. fig. moment de mulțumire, ideie mângăietoare.

*oáză (oa 2 sil.) f., pl. e (vgr. și lat. óasis, cuv. care pare a fi de origine egiptenească). Loc pe care crește vegetațiunea în mijlocu pustiuluĭ, ca o insulă în ocean: In-Salah e o oază prósperă. Fig. Lucru excepțional de plăcut într’un mediŭ neplăcut. – Unele oaze-s marĭ cît Creta orĭ Sicilia și posedă elementele de producțiune și de perpetuitate. Ele produc maĭ ales cereale și curmale.

oazie sf vz oază

oazis s vz oază

oază s. f., g.-d. art. oazei; pl. oaze

oază s. f., g.-d. art. oazei; pl. oaze

oază s. f., g.-d. art. oazei; pl. oaze

oază, -ze.

oază (oaze), s. f. – Loc cu apă și vegetație în pustiu. Germ. Oase.

OAZĂ s. f. Loc acoperit cu vegetație bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. Au trimes îndată soli la neamurile de pin oazuri. ar (1838), 387²/14. Oaza, loc mănos ȋn mijlocul pustiului. ic. lum. (1841), 39¹/21, cf. i. negruzzi, ap. ddrf. Abia, ici și colo, găsesc, cȋteodată, Verdeața de oază cu dor așteptată. macedonski, o. i, 145. Numai acolo, unde un izvor sau vreun rîu subteran își arată apele în față, vegetația este din nou bogată, făcînd ceea ce se numește o insulă de verdeață sau oază. mehedinți, g. f. 168. Toate aceste gînduri și toată această floră viguroasă... începeau să mi să pară... ca o fragedă oază într-un pustiu. galaction, o. 347. De-o săptămînă mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. topîrceanu, p. o. 66. Era singur... potolindu-și patima ca pe-o sete în pustie, cînd ajungi la o oază. sadoveanu, o. x, 316. În imensitatea șesurilor netede ca-n palmă, satul pare o mică oază. contemp. 1954, nr. 392, 2/4. ◊ fig. Era orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare O verde oază fermecată Cu repezi ape cîntătoare. macedonski, o. i, 188. Doar întîmplările cosmice ale planetei răzbat pînă în această oază a liniștii și a nemișcării. bogza, c. o. 159. Vin dindărăt urmașii mulți... Ei văd-nainte sfînta oază Și-ntreabă dac-o văd și eu. beniuc, v. 54. El este o oază de lumină în întunericul regimului țarist. contemp. 1953, nr. 329, 4/5. ♦ (Rar) Loc cu verdeață. Cîțiva paltini mari și frunzoși formau un verde oazis chiar lîngă cărare. alecsandri, o. p. 281. – Pronunțat : oa-ză. – pl.: oaze și (învechit) oazuri. – Și: (neobișnuit) oazie (alexi, w.) s. f.; oazis subst. – Din germ. Oase, it. òasi, fr. oasis.