21 de definiții pentru dârdâi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÂRDÂI, dârdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăi vb. IV] – Onomatopee.

DÂRDÂI, dârdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăi vb. IV] – Onomatopee.

dârdâi vi [At: CARAGIALE, O. 44 / V: (înv) dărdăi, ~dăi / Pzi: dârdâi și ~iesc / E: dâr, dâr + -ăi] 1 (D. ființe) A tremura foarte tare din cauza frigului, a fricii, a emoției etc. 2 (D. ființe) A tremura din cauza unei boli. 3 (D. dinți) A produce un sunet caracteristic prin lovire unii de alții, ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: a clănțăni. 4 (D. pământ) A se cutremura. 5 (D. geamuri) A vibra. 6 (D. piftie) A se mișca fără a se desface sau a curge. 7 (Îrg; d. oameni) A vorbi mult și fără rost.

A DÂRDÂI dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibrații (producând sunete). / Onomat.

DÂRDĂI vb. IV v. dârdâi.

DÂRDĂI vb. IV v. dârdâi.

dardăi v vz dârdâi

dărdăi vi vz dârdâi

dârdăi vt vz dârdâi

DÎRDĂI vb. IV v. dîrdîi.

DÎRDÎI, dîrdîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura (de frig, de frică etc.). Bolnavul dîrdîia mereu. DUMITRIU, N. 237. Dîrdîise de spaimă, fusese o jucărie în bătaia ordinelor și-a gloanțelor. CAMILAR, N. I 303. A dîrdîit de frig în paltonașul căptușit subțire. PAS, Z. III 42. Calul se cutremură și dîrdîie din toate încheieturile. CARAGIALE, P. 39. ♦ (Despre dinți) A clănțăni (de frig, de frică). Le dîrdîiau dinții din gură, într-o spaimă vecină nebuniei. POPA, V. 270. Îi dîrdîie dinții și-i galben pierit. COȘBUC, P. I 207. Așa tremurau de tare, de le dîrdîiau dinții în gură. CREANGĂ, P. 256. 2. (Despre pămînt, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina; a dudui, a răsuna. Geamurile dîrdîiră de ropotul aplauzelor. CAMILAR, N. I 421. Jucau, chiuiau și dîrdîiau sub ei dușumelele. id. ib. II 326. Varnițele clocoteau pufnind în stropi albi, sitele de sîrmă dîrdîiau alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. 3. Fig. (Despre oameni) A vorbi mult și fără rost, a spune fleacuri; a trăncăni, a flecări. (Atestat în forma dîrdîiesc) Bre, femeie, ce tot dîrdîiești degeaba, poți să tai și butuci la capul lui. DUNĂREANU, CH. 122. Ce mai dîrdîiește guleratu cel de ciocoi? ALECSANDRI, T. 80. ♦ A critica, a bîrfi. (Atestat în forma dîrdăi) Dac-ar ști el... de unde-am pornit astă-noapte, ș-ar strînge lioarba acasă; n-ar mai dîrdăi degeaba asupra căișorilor mei. CREANGĂ, A. 127. – Prez. ind. și: dîrdîiesc. - Variantă: dîrdăi vb. IV.

dârdăì y. 1. a vibra, a răsuna: coardele vioarei dârdăiau; 2. a tremura de frig: dinții îi dârdăe în gură; 3. a vorbi mult, a spune fleacuri: ce mai dârdăiește guleratul de ciocoiu? Al. [Onomatopee].

dîrdîi, v. intr. (d. dîr-dîr, huĭetu vociĭ cînd clănțănesc fălcile. Rudă pin sunet cu vsl. *dĭrdati; bg. dŭrdorĭy, dîrdîi, ung. redarálni, a dîrdîi, a trăncăni, dideregni, a dîrdîi de frig, ngr. tuturizo și tzitzirizo. V. dîrdoră, durduĭ, titirez, turuĭ). Fam. Tremur de frig, clănțănesc din fălcĭ: a dîrdîi de frig. Vobesc mult, bleotocăresc, trăncănesc: ĭa nu maĭ dîrdîițĭ, că vreaŭ să dorm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dârdâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 sg. dârdâie, imperf. 1 dârdâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să dârdâi, 3 să dârdâie

dârdâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâia; conj. prez. 3 să dârdâie

dârdâi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 sg. și pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâia

dîrdîi (ind. prez. 1 sg. dîrdîi, 3 sg. și pl. dîrdîie)

dârdâiu, -âe 3 ind. și conj., -âiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DÂRDÂI vb. 1. v. tremura. 2. v. clănțăni. 3. v. cutremura.

DÂRDÂI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

dîrdîi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

DÎRDÎI vb. 1. a tremura. (~ de frig.) 2. a clănțăni. (Îi ~ dinții.) 3. a se clătina, a se cutremura, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (~ pereții.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dîrdîi (-iesc, -it), vb.1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creație expresivă, cf. bîr, și armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 și 3 par a indica o influență a tc. dirdir „vorbăreț, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s. m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s. f. (tremur, tremurici); dîrdîiș, s. n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluș. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s. n. (joc de cărți). Aceleiași rădăcini expresive îi aparține dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s. n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s. n. (băț cu care se curăță hornul); dîrloi, s. n. (Mold., flaut).

Intrare: dârdâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dârdâi
  • dârdâire
  • dârdâit
  • dârdâitu‑
  • dârdâind
  • dârdâindu‑
singular plural
  • dârdâie
  • dârdâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dârdâi
(să)
  • dârdâi
  • dârdâiam
  • dârdâii
  • dârdâisem
a II-a (tu)
  • dârdâi
(să)
  • dârdâi
  • dârdâiai
  • dârdâiși
  • dârdâiseși
a III-a (el, ea)
  • dârdâie
(să)
  • dârdâie
  • dârdâia
  • dârdâi
  • dârdâise
plural I (noi)
  • dârdâim
(să)
  • dârdâim
  • dârdâiam
  • dârdâirăm
  • dârdâiserăm
  • dârdâisem
a II-a (voi)
  • dârdâiți
(să)
  • dârdâiți
  • dârdâiați
  • dârdâirăți
  • dârdâiserăți
  • dârdâiseți
a III-a (ei, ele)
  • dârdâie
(să)
  • dârdâie
  • dârdâiau
  • dârdâi
  • dârdâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dârdăi
  • dârdăire
  • dârdăit
  • dârdăitu‑
  • dârdăind
  • dârdăindu‑
singular plural
  • dârdăie
  • dârdăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dârdăi
(să)
  • dârdăi
  • dârdăiam
  • dârdăii
  • dârdăisem
a II-a (tu)
  • dârdăi
(să)
  • dârdăi
  • dârdăiai
  • dârdăiși
  • dârdăiseși
a III-a (el, ea)
  • dârdăie
(să)
  • dârdăie
  • dârdăia
  • dârdăi
  • dârdăise
plural I (noi)
  • dârdăim
(să)
  • dârdăim
  • dârdăiam
  • dârdăirăm
  • dârdăiserăm
  • dârdăisem
a II-a (voi)
  • dârdăiți
(să)
  • dârdăiți
  • dârdăiați
  • dârdăirăți
  • dârdăiserăți
  • dârdăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dârdăie
(să)
  • dârdăie
  • dârdăiau
  • dârdăi
  • dârdăiseră
dărdăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dardăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dârdâi, dârdâiverb

  • 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tremura
    • format_quote Bolnavul dîrdîia mereu. DUMITRIU, N. 237. DLRLC
    • format_quote Dîrdîise de spaimă, fusese o jucărie în bătaia ordinelor și-a gloanțelor. CAMILAR, N. I 303. DLRLC
    • format_quote A dîrdîit de frig în paltonașul căptușit subțire. PAS, Z. III 42. DLRLC
    • format_quote Calul se cutremură și dîrdîie din toate încheieturile. CARAGIALE, P. 39. DLRLC
  • 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Geamurile dîrdîiră de ropotul aplauzelor. CAMILAR, N. I 421. DLRLC
    • format_quote Jucau, chiuiau și dîrdîiau sub ei dușumelele. CAMILAR, N. II 326. DLRLC
    • format_quote Varnițele clocoteau pufnind în stropi albi, sitele de sîrmă dîrdîiau alegînd nisipul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 53. DLRLC
  • 3. figurat rar (Despre oameni) A vorbi mult și fără rost, a spune fleacuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bre, femeie, ce tot dîrdîiești degeaba, poți să tai și butuci la capul lui. DUNĂREANU, CH. 122. DLRLC
    • format_quote Ce mai dîrdîiește guleratu cel de ciocoi? ALECSANDRI, T. 80. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: dârdâiesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.