ȚÂRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

țâră² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Prăjină lungă de grosimea unui par de vie.

țâră¹ sf [At: ANON. CAR. / V: țără, țiră^[1] / Pl: ~re / E: ns cf alb cërre] (Pop; de obicei udp „de”) 1 Cantitate (foarte) mică. 2 Durată (foarte) mică. 3 Măsură (foarte) mică Si: pic¹. 4 (Îlav) O ~ (sau o țâr') Puțin. 5 (Îla) Nici ~ de... Nici un fel de... 6 (Îlav) Cu ~ra sau ~ra-~ra Câte puțin. 7 (Îlav) Nici o ~ Deloc. 8 (Pop) Zdreanță. 9-10 (Reg; îljv) Tot (sau toată) ~ Găurit peste tot Si: ciuruit³ (5). 11-12 (Reg; îe) A (se) face (tot) ~ (sau ~re) A (se) găuri în multe locuri Si: a (se) ciurui¹ (4-5), a (se) zdrențui. 13-14 (Reg; îae) A (se) face bucăți Si: a se rupe, a se sfărâma. 15 (Îae; d. oameni) A ucide. 16 (Îae) A se frământa foarte tare. 17 (Îae) A se teme. 18 (Îae) A se ghemui de frică. 19 (Reg; îe) A face ~ și fărină (sau praf și ~), a se face ~ și nemică A se face praf și pulbere Si: a se sfărâma. corectat(ă)

ȚÂRĂ s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

ȚÂRĂ f. pop.: O ~ a) o cantitate foarte mică; puțin de tot; un pic; oleacă; nițel; b) o clipă; un moment. /Din țâr

țără sf vz țâră¹

țiră^2[1] sf vz țâră²

țiră¹ sf vz țâră¹

ȚIRĂ 👉 ȚÎRĂ.

❍ȚÎRĂ² (pl. -re) sf. Trans. Bucată ruptă, ruptură: se întîlni cu alt om care avea o pălărie rea în cap și nește desegi tot ~’n spate (RET.).

ȚÎRĂ¹, ❍ȚIRĂ sf. F 1 o ~, puțin(tel), oleacă, un pic: o strachină pe fundul căreia a rămas o țîră de mojdeiu (VLAH.); Harap-Alb numai o ~ cît a stat de s’a uitat, a făcut țurțuri la gură (CRG.); te rog să-mi dai numai o țîră răgaz, ca să-mi jălesc viața (SB.); la soare pare că te-ai fi putut uita o țiră, dar la ei ba (RET.); foarte adesea o țîr': La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman Pentr’o țîr' de băutură (IK.-BRS.) ¶ 2 adv. Țîra, țîra, puțin cîte puțin, picătură cu picătură, cu țîrîita: Decît tot cu gologanul, țîra, țîra, să-i plătească Liturghii și sărăcuste pentru partea sufletească (SPER.) [ț î r î i].

ȚÎRICĂ, ȚIRICĂ, ȚÎRIȘOARĂ sf. dim. ȚÎRĂ¹: după această bătălie, iară mai răsuflară Moldovenii cîtva, avînd o țirică de repaus (ISP.); după ce-a urzit Dumnezeu pămîntul, i-a mai rămas o țîrișoară de pămînt și nu știa ce să mai facă cu el (MAR.).

❍ȚÎRUCĂ, ȚÎRUlCĂ sf. Ban. Trans. dim. ȚÎRĂ¹.

ȚIRĂ s. f. v. țîră².

ȚÎRĂ² s. f. (Regional) Bucată ruptă (de undeva); ruptură, zdreanță. (Atestat în forma țiră) Avea o pălărie rea-n cap și niște desagi tot țiră-n spate. RETEGANUL, P. I 6. ◊ Expr. A se face țîră = a) a se rupe, a plesni, a se face fărîme. Cămășile pe ei erau negre ca coșul, nespălate cu lunile și făcute țîră de nu găseai petec bun să legi sare. ȘEZ. XII 105. (Fig.) Se cătrăni și să-nfioră, de gîndeai că toată țîră se face. RETEGANUL, P. V 42; b) a se strînge ghem (de frică). Să făcea țîră de frică ce-i era. ȘEZ. VII 184. – Variantă: țiră s. f.

ȚÎRĂ¹ s. f. (În loc. adj. și adv.) O țîră = puțin. Stai o țîră, să vă-ntreb eu ceva, că tot sînteți aici. DUMITRIU, N. 280. S-a depărtat o țîră de noi, pășind de-a-ndăratelea. VORNIC, P. 100. Intră în coliba mea de te ospătează și te odihnește o țîră. POPESCU, B. II 30. ◊ (Legat de substantiv prin prep. «de») Îngăduiți să mai iau o țîră de putere din ploscă. SADOVEANU, N. F. 18. Veneam înapoi pe vagon, de mă udase o țîră de ploaie. C. PETRESCU, S. 148. Îi vîram o țîră de minte lui Gavril. ALECSANDRI, T. 1533. (În contexte figurate) Mi-a trimis mîndra d-acasă, Într-o foaie de bujor, Mi-a trimis o țîr* de dor. BIBICESCU, P. P. 25.

țără f. 1. picătură; 2. fig. mică cantitate, puțin de tot: o țără de pâine; 3. moment: numai o țără cât a stat de s’a uitat CR. [V. țăr!].

țîră f. (d. țîr 1). Maĭ ales în Olt. Fam. (o țîră). O leacă, un pic, puțin: o țîră de apă, de mîncare, de vreme. Vest. Est. Cu țîra saŭ țîra-țîra, cu țîrîita, cîte puțin: a plăti țîra-țîra. Trans. Un suman țîră, un suman hărtănit, ferfeniță.

țâră (pop.) s. f., g.-d. art. țârei; pl. țâre

!țâră (pop.) s. f., g.-d. art. țârei; pl. țâre

țâră s. f., pl. țâre

țâră.

ȚÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pișcătură, ruptură, strop, zdreanță.

țîră s. v. FĂRÎMĂ. FIR. JERPELITURĂ. PIC. PICĂTURĂ. PIȘCĂTURĂ. RUPTURĂ. STROP. ZDREANȚĂ.

țấră, țâre, s.f. (reg.) 1. Cantitate mică din ceva, puțin, un strop: „Scris-am eu, Roman Lup, știind o țâră de carte, 1836” (Socolon, 2005: 328). 2. (în expr.) A se face țâră = a se rupe, a se face bucăți: „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi, 1925: 280). ■ (onom.) Țâră, Țâra, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton, din i.-e. *ker, dac. *sar- (Reichenkron, 1966); posibil cuv. autohton (Brâncuș, 1983); cf. alb. cërre (MDA).

țâră, țâre, s.f. – (reg.) Cantitate mică din ceva. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi, 1925: 280). ♦ (onom.) Țâră, Țâra, nume de familie în Maramureș. – Et. nec. (DEX); cuvânt autohton, din i.-e. *k’er, dac. *sar- (Reichenkron, 1966); posibil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983); cf. alb. cërre (MDA).

țâră, -e, s.f. – Cantitate mică din ceva. O țâră = un pic, un strop, puțin. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi 1925: 280). – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983); Cf. alb. cërre (MDA).

ȚÎRĂ s.f. (Ban., Trans. SV) Bucățică, fragment. Czerĕ. Mica. Fragmentum. AC, 333. ◊ Loc. adj. O țîră = puțin. Să beai... o țîră de stregoie. BL, 149^v. Îți voi da o țîră de comendație pă hîrtie. OG, 369. Etimologie necunoscută. Cf. ș t i u c u l e ț.