ȚÎRĂ¹, ❍ȚIRĂ sf. F 1 o ~, puțin(tel), oleacă, un pic: o strachină pe fundul căreia a rămas o țîră de mojdeiu (VLAH.); Harap-Alb numai o ~ cît a stat de s’a uitat, a făcut țurțuri la gură (CRG.); te rog să-mi dai numai o țîră răgaz, ca să-mi jălesc viața (SB.); la soare pare că te-ai fi putut uita o țiră, dar la ei ba (RET.); foarte adesea o țîr': La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman Pentr’o țîr' de băutură (IK.-BRS.) ¶ 2 adv. Țîra, țîra, puțin cîte puțin, picătură cu picătură, cu țîrîita: Decît tot cu gologanul, țîra, țîra, să-i plătească Liturghii și sărăcuste pentru partea sufletească (SPER.) [ț î r î i].