șovăire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: șovăi¹] 1-2 Șovăială (1, 6). 3 (Fig) Fluctuație. 4 (Îlav) Fără ~ Cu fermitate (1) Si: dârz, neclintit.

ȘOVĂIRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi; îndoială, nehotărîre, ezitare. O singură șovăire se pare c-am avut și eu și calul cel roib și soldatul care mîna. SADOVEANU, O. VIII 169. După o lungă șovăire, aprobă atacul gazetei. CAMIL PETRESCU, N. 133. După o scurtă șovăire, învățătorul se crezu dator să încunoștințeze pe oaspele său că domnii... nu vor fi prea încîntați cînd vor afla despre vizita aceasta. REBREANU, R. I 94. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = fără ezitare; neclintit, hotărît, dîrz. Marinarii trebuie să fie ascultători și să îndeplinească fără șovăire poruncile. CAMIL PETRESCU, T. II 181. Nu uita că eu M-am luptat în lume fără șovăire. MACEDONSKI, O. I 113.

ȘOVĂIRE ~i f. v. A ȘOVĂI. ◊ Fără ~ fără ezitare; cu fermitate. /v. a șovai

șovăire f. nesiguranță, ezitațiune.

șovăíre f. Acțiunea de a șovăi.

șovăire s. f., g.-d. art. șovăirii; pl. șovăiri

șovăire s. f., g.-d. art. șovăirii; pl. șovăiri

șovăire s. f., g.-d. art. șovăirii; pl. șovăiri

ȘOVĂIRE s. 1. v. nesiguranță. 2. v. ezitare. 3. dubiu, v. îndoială.

ȘOVĂIRE s. 1. ezitare, nehotărîre, nesiguranță, șovăială. (~ cuiva la mers.) 2. codeală, codire, ezitare, fluctuație, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăială, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui era justificată.) 3. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)