ȘOVĂIRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi; îndoială, nehotărîre, ezitare. O singură șovăire se pare c-am avut și eu și calul cel roib și soldatul care mîna. SADOVEANU, O. VIII 169. După o lungă șovăire, aprobă atacul gazetei. CAMIL PETRESCU, N. 133. După o scurtă șovăire, învățătorul se crezu dator să încunoștințeze pe oaspele său că domnii... nu vor fi prea încîntați cînd vor afla despre vizita aceasta. REBREANU, R. I 94. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = fără ezitare; neclintit, hotărît, dîrz. Marinarii trebuie să fie ascultători și să îndeplinească fără șovăire poruncile. CAMIL PETRESCU, T. II 181. Nu uita că eu M-am luptat în lume fără șovăire. MACEDONSKI, O. I 113.