9 definiții pentru zurbagiu (s.m.) zorbagiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care caută ceartă, zâzanie; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Zurbă + suf. -giu.

ZURBÁGÍU, zurbagii, s. m. Om certăreț; scandalagiu. Era vestit ca zurbagiu fără pereche. CAMIL PETRESCU, O. I 13. Alecu Toader Precup are faimă de mare zurbagiu și bătăuș. C. PETRESCU, A. 431. Muntenii totdeauna au avut în Moldova faima de zurbagii. RUSSO, O. 101. Sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ (Adjectival) În sat era și un popă zurbagiu... care-adesea cu boierul cel din sat se dondănea. CONTEMPORANUL, II 10. ♦ (Învechit și arhaizant) Răsculat, rebel. Mai tîrziu, după ce se vor fi calmat spiritele, va întoarce el foaia și se va răfui cu toți zurbagiii de azi. REBREANU, R. II 151. Dar în caic cine-mi sînt... zurbagii și turci păgîni. TEODORESCU, P. P. 562.

ZURBAGÍU, -ÍE, zurbagii, s. m. și f. (Adesea adjectival) Om căruia îi place să se certe; scandalagiu. ♦ (Înv.) Răsculat, răzvrătit, rebel. – Din zurba + suf. -giu.

zurbagiu m. 1. od. rebel; 2. (sens modern) gâlcevitor, cată-cearta: ori că-i un mare zurbagiu, ori că-i bețiu POP. [Formațiune analogică].

zurbagíŭ m. (din maĭ vechĭu zorbagiŭ, rebel, d. zorba, zurba. V. zurba). Fam. Beligiŭ, volintir, scandalagiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zurbagíu (fam.) adj. m., s. m., f. zurbagíe; pl. m. și f.. zurbagíi

zurbagíu adj. m., s. m., f. zurbagíe; pl. m. și f. zurbagíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

zurbagiu adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. GÎLCEVITOR. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT. SCANDALAGIU.

Intrare: zurbagiu (s.m.)
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurbagiu
  • zurbagiul
  • zurbagiu‑
plural
  • zurbagii
  • zurbagiii
genitiv-dativ singular
  • zurbagiu
  • zurbagiului
plural
  • zurbagii
  • zurbagiilor
vocativ singular
  • zurbagiule
plural
  • zurbagiilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zorbagiu
  • zorbagiul
  • zorbagiu‑
plural
  • zorbagii
  • zorbagiii
genitiv-dativ singular
  • zorbagiu
  • zorbagiului
plural
  • zorbagii
  • zorbagiilor
vocativ singular
  • zorbagiule
plural
  • zorbagiilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zurbagiu zurbagie zorbagiu

  • 1. familiar (Persoană) care caută ceartă, zâzanie.
    exemple
    • Era vestit ca zurbagiu fără pereche. CAMIL PETRESCU, O. I 13.
      surse: DLRLC
    • Alecu Toader Precup are faimă de mare zurbagiu și bătăuș. C. PETRESCU, A. 431.
      surse: DLRLC
    • Muntenii totdeauna au avut în Moldova faima de zurbagii. RUSSO, O. 101.
      surse: DLRLC
    • Sosea Neculcea, Cam băut și cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. TEODORESCU, P. P. 546.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival În sat era și un popă zurbagiu... care-adesea cu boierul cel din sat se dondănea. CONTEMPORANUL, II 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit Care a luat parte la o zurbă; care s-a răzvrătit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: rebel revoltat răsculat răzvrătit 2 exemple
      exemple
      • Mai tîrziu, după ce se vor fi calmat spiritele, va întoarce el foaia și se va răfui cu toți zurbagiii de azi. REBREANU, R. II 151.
        surse: DLRLC
      • Dar în caic cine-mi sînt.. zurbagii și turci păgîni. TEODORESCU, P. P. 562.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Zurba + sufix -giu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX